Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 45/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 45/2008
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Bădilă
JUDECĂTOR 2: Maria Covaciu
JUDECĂTOR 3: Leontin Coraș
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de
Procuror -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și inculpații și împotriva deciziei penale nr. 325/A/26 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 17 ianuarie 2008 care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursurilor de față;
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2114/2007, Judecătoria Devaa condamnat pe inculpații:
- la 8 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 al.1, al. 2 lit. c, al. 2/1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
-, la 8 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 al.1, al. 2 lit. c, al. 2/1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
În baza art. 61 Cod penal, a menținut beneficiul liberării condiționate cu privire la restul de 600 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 169/2002 a Tribunalului Hunedoara.
A privat pe inculpați de exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c Cod penal, în condițiile art. 71 Cod penal.
În baza art. 350 al. 1 Cod proc. penală, a menținut starea de arest a inculpaților luată în baza mandatelor de arestare preventivă nr. 93 și 94 din 18 august 2006 emise de Tribunalul Hunedoara, iar în baza art. 88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive de la 17 august 2006 la 20 noiembrie 2006.
A respins cererea formulată de partea civilă pentru acordarea daunelor morale.
A stabilit în sarcina MJ și în favoarea Biroului de Avocați D plata sumei de 100 lei onorariu pentru avocatul din oficiu.
A obligat inculpații să plătească în favoarea statului suma de câte 500 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 17 august 2006, partea vătămată se afla la pescuit în zona barajului, într-un loc cu vegetație deasă și înaltă, în jurul orei 07.00.
Inculpații și l-au întâlnit aici pe partea vătămată solicitându-i permisul de pescuit. După ce le-a întins actul solicitat inculpatul l-a pus în buzunarul său.
În momentul în care partea vătămată intenționa să-și pună portofelul în buzunarul de la spate, inculpatul l-a lovit cu pumnul în față de două ori, cauzându-i leziuni vindecabile în 11-12 zile de îngrijiri medicale.
Profitând de faptul că victima era căzută la pământ, inculpatul loaneș i-a smuls de la gât telefonul mobil marca și portofelul în care avea suma de 18 lei.
Inculpații s-au depărtat de partea vătămată, luând-o spre stația CFR și aruncând portofelul fără bani.
Inculpații au fost observați în jurul orei 08.30 având telefonul de către martorul.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1000 lei reprezentând suferința îndurată.
Inițial, partea vătămată i-a identificat pe făptuitori după planșele foto, însă la câteva zile după primele declarații, a revenit la organele de poliție susținând că s-a întors singur la locul faptei și și-a recuperat bunurile, menționând că a fost victima unei agresiuni, lucru afirmat și în cursul cercetării judecătorești.
Deși inculpații nu au recunoscut comiterea faptei, susținând că au fost în stare de ebrietate și nu își amintesc cum s-au petrecut faptele, din analiza materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că reiese fără dubiu că inculpații sunt autorii faptelor.
La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere prevederile art. 72 Cod penal.
Latura civilă a cauzei a fost soluționată prin respingerea pretențiilor civile solicitate de partea vătămată constituită parte civilă, ca nedovedită.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen inculpații și (2-6).
Apelul inculpatului a fost motivat în scris printr-un memoriu separat, solicitându-se, în esență, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în cea de lovire, prin invocarea absenței scopului însușirii pe nedrept așa cum ar fi rezultat din declarațiile părților și absența unor probe concludente în susținerea încadrării reținute de prima instanță(22-24).
La aceste motive a achiesat și inculpatul, ambele apeluri fiind susținute și oral potrivit părții introductive a deciziei tribunalului.
Prin decizia penală nr. 325/A/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr- s-a hotărât următoarele:
Au fost admise ca fondate apelurile introduse de către inculpații și împotriva sentinței penale nr. 2114/2006 pronunțată de Judecătoria Deva, județul H, pentru temeiul prev. de art. 379 pct. 2 lit. a Cod proc. penală, a fost desființată în parte sentința atacată și în rejudecare:
Au fost condamnați inculpații și la:
- câte 1 an închisoare pentru infracțiunea de lovire, prev. de art. 180 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal în cazul inculpatului și cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, în cazul inculpatului lonaș, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 al.1, al. 2 lit. c, al.2/1 lit. a Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii și arestării preventive de la 17 august 2006 la 09 martie 2007.
S-a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, luată prin încheierea din 08 martie 2007.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate.
Cheltuielile judiciare din apel în sumă de 400 lei au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:
Inculpații și au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv pentru infracțiunea de tâlhărie, constând în aceea că, în dimineața zilei de 17 august 2006, acționând împreună, au lovit-o pe partea vătămată, aflată la pescuit pe malul drept al râului M, în zona barajului, împrejurare în care și-au însușit de la victimă un telefon mobil marca "" și un portmoneu în care se afla suma de 18 lei și permisul de pescuit.
Probele de vinovăție, reținute ca atare și de prima instanță, au fost următoarele: declarația părții vătămate prin care reclama violențele și sustragerea bunurilor amintite, declarația martorului (un agent de pază care i-a văzut pe agresori și i-a identificat cu certitudine), anumite mijloace materiale de probă care îi plasau pe inculpați la locul și momentul mai sus arătat, poziția de negare a inculpaților în debutul cercetărilor.
Toate aceste probe, conjugate și cu declarațiile inculpaților, converg în a dovedi, mai presus de orice dubiu, că cei doi inculpați, aflați într-o avansată stare de ebrietate (stare care explică atitudinea deosebit de violentă a autorilor), au lovit cu pumnii și picioarele pe partea vătămată, cauzându-i astfel leziunile descrise în certificatul medico-legal, leziuni ce au necesitat 10-11 zile de îngrijiri medicale.
Referitor la acțiunea de însușire pe nedrept a anumitor bunuri de la partea vătămată, tribunalul a constatat că există un dubiu foarte puternic care operează în favoarea inculpaților.
Astfel, pentru a verifica nemijlocit atitudinea părții vătămate, exprimată prin declarația dată în fața unui ofițer de la Poliția mun. D (18 dos. ), s-a procedat la reaudierea acesteia (25). în această împrejurare, tribunalul și-a putut forma convingerea că partea vătămată este sinceră în toate explicațiile ce i-au fost cerute. Aceasta a lămurit acuzațiile inițiale referitoare la furt prin următoarea construcție logică: constatând absența bunurilor pe care le avea asupra sa, a presupus că acestea i-au fost luate de către cei doi agresori; la cele arătate în declarațiile date în faza de urmărire penală ( 16-17 și 19 dos. ) a contribuit faptul că victima se afla în stare de șoc, situație în care declarațiile au fost consemnate de către organele de cercetare penală; nu în ultimul rând, confuzia părții vătămate a fost potențată și de labilitatea psihică a acestei, stare asumată chiar de aceasta și constatatăproprii sensibusde această instanță. De altfel, prin poziția sa constantă, partea vătămată nu a urmărit exonerarea inculpaților, printr-o înțelegere frauduloasă cu aceștia, ci dimpotrivă, a susținut tragerea la răspundere penală pentru violențele exercitate de aceștia.
În acest context au fost subliniate și viciile strecurate în faza de urmărire penală, așa cum reiese din declarațiile martorilor asistenți și G(64,65) și din explicațiile oferite de către organele de urmărire penală cu privire la activitățile de cercetare la fața locului și de ridicare a unor mijloace materiale de probă (42-62).
Față de cele de mai sus, în vederea aflării adevărului și lămuririi cauzei, s- a procedat la efectuarea unei noi cercetări la fața locului, împrejurare în care s-a putut stabili în teren veridicitatea susținerilor părții vătămate. Astfel, aceasta a poziționat locurile în care a fost agresată și în care și-a găsit după câteva zile bunurile despre care își formase convingerea că-i fuseseră luate de către inculpați ( 109-119 și 127), întărind prin aceasta sinceritatea declarației de la fila 18 dos. și a declarațiilor date în fața primei instanțe.
Cu privire la acest ultim aspect tribunalul a constatat lipsa vădită de diligentă a organelor de urmărire penală, în înfrângerea principiilor prevăzute de art.1-4 și C.P.P. reluate specific în art.200-202 în pasivitate după prezentarea părții vătămate la poliție, organele de cercetare penală au ratat oportunitatea de a verifica rapid și prin mijloace specifice noua poziție a părții vătămate, care tindea la dezvinovățirea parțială a inculpaților.
Cu privire la forța probantă a declarației martorului (50-51 dos. ) tribunalul a făcut următoarele precizări:
Este cert că martorul i-a văzut pe inculpați, acesta contribuind activ la acțiunile de identificare a celor doi inculpați, însă este greu de crezut că acesta a putut să vadă până și marca telefonului.
În plus, martorul a invocat teama față de inculpați și o presupusă promisiune din partea organelor de cercetare penală că nu va fi citat ca martor, refuzând să se prezinte în instanță (175). Mai mult, martorul a părăsit țara, lipsind astfel instanțele de posibilitatea asigurării unui proces echitabil în accepțiunea art.6 CEDO prin audierea acestuia în condiții de nemijlocire și contradictorialitate.
În aceste împrejurări s-a încercat complinirea probațiunii prin identificarea și audierea altor martori, precum Lipsa (102) sau (131), însă declarațiile acestora au fost lipsite de relevanță sub aspectul clarificării vinovăției inculpaților în comiterea infracțiunii de tâlhărie, fiind utile doar pentru stabilirea unor împrejurări conexe, pur circumstanțiale.
Toate cele expuse mai sus au format convingerea tribunalului că acțiunea de însușire pe nedrept a unor bunuri de la partea vătămată este insuficient probată, motiv pentru care apelurile declarate de inculpați au fost admise în temeiul art.379 pct.2 lit.a
C.P.P.A fost desființată în parte sentința atacată și, în rejudecare, s-a dispus condamnarea inculpaților și la câte o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracțiunea de lovire prev. de art.180 al.2 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie prev. de art.211 al.1, al.2 lit.c, al.21lit.a Cod penal.
În sarcina inculpaților au fost menținute dispozițiile referitoare la starea de recidivă post-executorie prev. de art.37 lit.b Cp. în cazul inculpatului, respectiv recidiva post-condamnatorie prev. de art. 37 lit.a Cp. în cazul inculpatului.
La stabilirea pedepselor aplicate inculpaților au fost avute în vedere criteriile de individualizare prev. de art.72 Cp. și scopurile urmărite prin art.52 Cp. cu referire în special la atitudinea nesinceră a inculpaților din debutul cercetărilor (care a contribuit la îngreunarea aflării adevărului), la faptul că ambii sunt recidiviști, violența excesivă și inutilă cu care au acționat asupra victimei vârstnice și a efectelor agresiunii asupra părții vătămate.
Tribunalul a dat eficiență disp. art.88 Cp. în sensul computării prevenției din data de 17.08.2006 (data reținerii urmate de arestarea preventivă) la data de 09.03.2007, când cei doi inculpați au fost puși efectiv în libertate, la definitivarea hotărârii de înlocuire a măsurii arestării preventive (71-75, 78-79).
În baza art.383 rap. la art.350 al.1 coroborat C.P.P. cu disp. art.357 al.2 lit.b a C.P.P. fost menținută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpați prin încheierea din 8 martie 2007 (71-73).
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și inculpații.
Recursurile au fost declarate în termen.
În motivarea recursului parchetul a criticat hotărârea atacată, sub aspect penal, privind greșita încadrare juridică a faptelor de către instanța de apel, greșita individualizare judiciară a pedepselor și împrejurarea că nu s-a pronunțat asupra motivului de apel prin care inculpații au solicitat achitarea pentru infracțiunea de lovire.
În drept au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 alin. 1 pct. 10, 14 și 18.
Inculpații nu și-au motivat recursul, iar în dezbaterea orală a acestuia au solicitat reducerea pedepselor.
Instanța apreciază că au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 alin. 1 pct. 10, 14, 17 și 18 Cod procedură penală.
Din perspectiva cazurilor de casare de mai sus, verificând temeinicia criticilor formulate, pe baza lucrărilor și materialului probator din dosar, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, din următoarele considerente.
Instanța de apel în urma evoluării probatoriului a reținut corect starea de fapt, din care rezultă că în data de 17 august 2006, în zona barajului, în jurul orelor 7.00, inculpații, fiind sub influența băuturilor alcoolice, au lovit-o pe partea vătămată, cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 10-11 zile de îngrijiri medicale.
Raportat la starea de fapt instanța a făcut o justă încadrare juridică a faptei, potrivit art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal pentru inculpatul și potrivit art. 180 alin 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal pentru inculpatul.
În mod corect instanța de apel a reținut că există un dubiu, care profită inculpaților, rezultat din declarația părții vătămate care a susținut că nu a fost deposedat de bunuri și le-a recuperat ulterior de la locul incidentului, din imposibilitatea audierii nemijlocite a martorului, precum și de lipsa de diligență a organului de urmărire penală, care nu a efectuat o cercetare la fața locului, după ce partea vătămată și-a schimbat declarația.
Împrejurarea că partea vătămată a fost deposedată de bunurile sale provoacă îndoială, cu privire la existența ei, deoarece poate fi explicată și ca existentă și ca neexistentă, iar în acest caz împrejurarea nu poate fi reținută când este în favoarea inculpatului, îndoiala fiind echivalentă cu lipsa totală de probe.
Raportat la cele de mai sus, motivele de recurs prin care s-a apreciat ca greșită încadrarea juridică a faptelor și existența unei erori grave de fapt, care a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite sunt nefondate.
Instanța de apel a făcut o judicioasă individualizare judiciară a pedepselor pentru infracțiunile de lovire, ținând seama de împrejurarea că faptele au fost săvârșite în stare de recidivă, iar motivul de recurs prin care s-a solicitat mărirea sau reducerea pedepsei de 1 an închisoare este nefondat.
Referitor la motivul de recurs, prin care s-a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra solicitării inculpaților de a fi achitați pentru infracțiunea de lovire, aceasta este nefondat, deoarece instanța a analizat conținutul constitutiv al infracțiunii de lovire, reținându-se că infracțiunea scop, de furt, nu subzistă, și în consecință a apreciat că nu se impune achitarea inculpaților.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 385/15 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod penal, instanța va respinge ca nefondate recursul parchetului și inculpaților.
Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva deciziei penale nr. 325/A/2007 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 lei pentru fiecare inculpat, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.01.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier
- -
Prezenta hotărâre a fost îndreptată prin încheierea penală nr. 8/R/CC/2008 în sensul completării dispozitivului cu următoarea frază: "Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați."
Red.
Dact. 2 ex/12.02.2008
apel,
fond
Președinte:Mircea BădilăJudecători:Mircea Bădilă, Maria Covaciu, Leontin Coraș
