Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 590/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 590/R/MF
Ședința publică din 06 Octombrie 2009
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
Curtea compusă din:
Președinte: dr.G -, președinte instanță
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu
Judecător: dr. -
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești reprezentat prin:
Procuror:
S-au luat în examinare, recursurile declarate de inculpații, fiul lui G și, născut la data de 26 mai 1988 și, fiul lui și, născut la data de 16 aprilie 1986, în prezent aflați în Penitenciarul Colibași, împotriva deciziei penale nr. 12/MF din 27 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș -secția penală, în dosarul nr-.
S-a procedat la înregistrarea ședinței potrivit art. 304 alin.1 Cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenții inculpați și, în stare de arest și asistați de avocat din oficiu, în baza delegației nr. 3150/2009, lipsă fiind intimatul parte vătămată și intimații reprezentanți legali,.
Procedura neîndeplinită cu intimatul parte vătămată și intimații reprezentanți legali,fiind restituite citațiile cu mențiunea mutați de la adresă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul a luat legătura cu recurenții inculpați.
Avocat pentru inculpați, depune la dosar câte o caracterizare și precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul parchetului arată că nu mai are alte cereri prealabile.
Curtea, constată că lipsa de procedură cu intimatul parte vătămată și intimații reprezentanți legali nu le afectează interesele și nemaifiind cereri prealabile, acordă cuvântul pe recursuri.
Avocat în ceea cel privește pe inculpatul, urmează a se constata că, din fișa de cazier rezultă că nu are antecedente penale, este la prima abatere, iar, a mai comis o singură faptă. Din caracterizările depuse azi la dosar rezultă că inculpații au totuși o conduită bună. Urmează a se avea în vedere că fapta nu s-a comis noaptea, ci la ora 18.
Solicită admiterea recursurilor, casarea deciziei și menținerea sentinței pronunțată de judecătorie, cu înlăturarea agravantei.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului, menținerea deciziei ca legală și temeinică, inculpații au comis o faptă cu violență pe timp de noapte.
Recurenții inculpați și, având pe rând cuvântul, lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
CURTEA
Constată că, prin sentința penală nr. 289 din data de 12.02. 2009, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr- a condamnat pe inculpatul, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 al. 2 lit. b si c si al. 2 ind. 1 lit. a pen. cu aplic. art. 74 lit. a si 76 lit. b pen. în dauna părții vătămate.
S-a stabilit că pedeapsa urmează a se executa în cond. art. 57.pen, și, în baza disp. art. 71.pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a si lit. b pen.
In temeiul art. 88.pen. a dedus din pedeapsa aplicata inculpatului durata reținerii si a arestului preventiv executate de acesta, începând cu data de 07.12.2007, la zi.
In baza art. 350.pr.pen. menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
A condamnat pe inculpatul, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. si ped. de art. 211 al. 2 lit. b si c si al. 2 ind. 1 lit. a pen. cu aplic. art. 74 lit. b si 76 lit. b pen. în dauna părții vătămate .
S-a stabilit că pedeapsa urmează a se executa în cond. art. 57.pen, si, in baza disp. art. 71.pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a si lit. b pen.
In temeiul art. 88.pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii si a arestului preventiv executate de acesta, începând cu data de 07.12.2007, la zi.
In baza art. 350.pr.pen. menținut măsura arestarii preventive a inculpatului.
In temeiul art. 14.pr.pen. rap. la art. 17 alin. 1 si 3.pr.pen. art. 346.pr.pen. art. 998 si urm. civ. a admis acțiunea civilă promovata în procesul penal de partea civila, și obligat pe inculpați, in solidar, să-i plăteasca acestuia suma de 45,8 lei cu titlu de despăgubiri civile.
In baza art. 191 al. 2.pr.pen. obligat pe inculpați să plătească statului cate 600 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în raport cu probele administrate că în data de 7.12.2007, cu intenție, cei doi inculpați au sustras pe timp de noapte și prin violență, telefonul mobil aparținând părții vătămate. În momentul săvârșirii infracțiunii, partea vătămată se afla într-un loc public, iar inculpații i-au aplicat lovituri cu pumnii în zona feței și a capului și l-ai imobilizat.
S-a mai avut în vedere aspectul că inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu executare în condițiile prevăzute de art.81 Cod penal, pedeapsa fiind aplicată prin sentința penală nr.149/2006 a Judecătoriei Găești. Prima instanță a apreciat că această condamnare nu atrage starea de recidivă în condițiile prevăzute de art.37 lit.a Cod penal.
În favoarea fiecărui inculpat au fost reținute circumstanțe atenuante, în condițiile prevăzute de art.74 lit.a Cod penal, având în vedere conduita bună a acestora înainte de săvârșirea infracțiunii.
La soluționarea laturii civile, instanța a aplicat dispozițiile art.17 alin.1 și 3 Cod procedură penală, deoarece partea vătămată era minor la data săvârșirii faptei. Având în vedere probele administrate, inculpații au fost obligați în solidar să plătească părții civile suma de 45,8 lei despăgubiri.
Tribunalul Argeș, prin decizia nr.12/MF din 27 mai 2009, admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, a desființat sentința penală nr.289/2009 a acestei instanțe și a înlăturat dispozițiile art.74 și 76 Cod penal, cu consecința majorării pedepsei pentru fiecare inculpat, respectiv 7 ani închisoare pentru inculpatul și 8 ani închisoare pentru inculpatul.
Totodată a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului și executarea acesteia alăturat de pedeapsa de 8 ani.
A menținut măsura arestării preventive a inculpaților și a dedus perioada executată.
A menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.
A respins ca nefondate apelurile declarate de către inculpați, de partea vătămată și de reprezentanții legali ai părții vătămate.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a apreciat că în cauză, nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpaților cu consecința reducerii pedepsei aplicate.
S-a apreciat totodată că pentru inculpatul trebuia să se dispună revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, deoarece fapta dedusă judecății a fost comisă de inculpat în cursul termenului de încercare stabilit de instanță.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal inculpații și.
În motivele de recurs susținute oral decizia instanței de apel este criticată pentru greșita individualizare a pedepsei, deoarece în mod greșit au fost înlăturate circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpaților.
Examinând decizia supusă recursului în raport cu motivele de casare invocate și luând în considerare și cazurile de casare prevăzute de art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele motive.
Instanța de apel în mod greșit înlăturat beneficiul circumstanțelor atenuante pentru recurenții inculpați și.
Potrivit dispozițiilor art.74 lit.a Cod procedură penală, conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii, poate fi considerată o circumstanță atenuantă, situație în care devin aplicabile dispozițiile art.76 Cod penal privind individualizarea pedepsei.
Având în vedere probele administrate în cauză, în mod corect prima instanță a reținut circumstanțe atenuante în favoarea fiecărui inculpat în condițiile prevăzute de art.74 lit.a Cod penal.
reținerii circumstanțelor atenuante rezultă și din actele depuse de către inculpați la instanța de recurs. Astfel, din caracterizările eliberate de către Primăria comunei, rezultă în esență că ambii inculpați au avut înainte de comiterea acestei fapte o conduită socială și morală bună în localitate.
Curtea constată că există cazul de casare prevăzut de art-.385/9 pct.14 Cod procedură penală.
În raport cu aceste argumente și în baza dispozițiilor art.385/15 pct.2 lit. Cod procedură penală, se vor admite recursurile declarate de inculpați.
Se va casa în parte decizia în sensul că se va respinge apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești și se va menține sentința penală nr.289/2009 a Judecătoriei Pitești.
Se vor menține în rest dispozițiile deciziei penale.
În temeiul disp.art.350 Cod penal, se va deduce în continuare pentru fiecare inculpat perioada executată în arest preventiv.
În baza disp.art.192 alin.3 Cod procedură penală, onorariu de avocat din oficiu se va avansa din fondurile statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpații, fiul lui G și, născut la data de 26 mai 1988, în P, jud. A, domiciliat în, sat, jud. A, CNP - și, fiul lui și, născut la data de 16.04.1986, domiciliat în, sat, jud. A, CNP -, deținuți în Penitenciarul Colibași, împotriva deciziei penale nr. 12/MF din 27 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.
Casează în parte decizia, în sensul că respinge apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, menținând sentința penală nr. 289/2009 a Judecătoriei Pitești.
Menține în rest dispozițiile deciziei.
Deduce la zi detenția.
Onorariul de avocat din oficiu în sumă de câte 200 lei pentru fiecare inculpat, se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 octombrie 2009 la Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Dr.Gh. dr.
Grefier,
Red.: dr.
Tehnored.:
3 ex./29.10.2009.
Jud.fond:.
Jud.apel:
.
Președinte:Gheorghe DiaconuJudecători:Gheorghe Diaconu, Marius Gabriel Săndulescu, Marius