Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 739/2009. Curtea de Apel Bacau

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 739

Ședința publică din data de 03 decembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dumitru Pocovnicu

JUDECĂTORI: Dumitru Pocovnicu, Bogdan Adrian Silviu Anti

- -

GREFIER: - -

***********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 236/AP din data de 15 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de apărător ales av. - prin substituirea av., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Av. - având cuvântul pentru recurentul inculpat - critică hotărârea pronunțată de Tribunalul Neamț, în primul rând, cu privire la greșita admitere a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman și condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie în formă agravată. Consideră că soluția corectă este cea dată de Judecătoria Roman întrucât inculpatul - prin declarațiile date la urmărirea penală și la instanța de fond - susține că nu el a fost făptuitorul, iar fuga de la locul faptei s-a datorat stării de teamă de a nu fi implicat în faptele altei persoane.

De asemeni, consideră că în mod corect instanța de fond a reținut că faptele săvârșite sunt infracțiuni de furt și nu de tâlhărie deoarece elementele de violență corespund infracțiunii de furt.

În al doilea rând, s-a reținut că inculpatul s-a sustras urmăririi penale, ceea ce îi îngreunează situația, însă există dovezi suficiente că nu este așa, că în perioada de la data săvârșirii infracțiunii până la momentul începerii cercetărilor și-a desfășurat activitatea în R și I și nu a avut cunoștință că a fost dispusă începerea urmăririi penale.

Un al treilea motiv de recurs se referă la faptul că infracțiunile de furt nu sunt în concurs, ci sunt infracțiuni continuate.

În concluzie, solicită admiterea recV. casarea deciziei penale pronunțată de instanța de apel și menținerea - ca temeinică și legală - a sentinței penale pronunțată de instanța de fond.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recV. ca nefondat și menținerea hotărârii Tribunalului Neamț având în vedere că din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de tâlhărie. De asemeni, solicită obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

Recurentul inculpat - având cuvântul - arată că este de acord cu cele concluzionate de apărătorul său ales.

CURTEA

- deliberând -

Prin sentința penală nr.133 din 20.03.2009 pronunțată de Judecătoria Roman, s-a dispus condamnarea inculpatului, la pedeapsa rezultantă de3 ani și 6 luni închisoare,pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e și alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. a Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice potrivit art. 334 Cod procedură penală, din infracțiunea de tâlhărie în formă agravată prevăzută de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c și alin. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 33 lit. a Cod penal.

În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și b Cod penal, pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus perioada executată de la 14.11.2008 la zi.

În latura civilă a cauzei, s-a constatat ca fiind recuperate prejudiciile cauzate părților vătămate și, iar în ce privește pe partea vătămată a fost obligat inculpatul, în solidar cu condamnatul la plata despăgubirilor în sumă de 600 lei stabilite prin sentința penală nr. 125 din 13.08.2003 pronunțată de Tribunalul Neamț.

În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 2680/P/2007 din 5 decembrie 2008, înregistrat pe rolul Judecătoriei Roman sub nr- din 8 decembrie 2008, Parchetul de pe lângă această instanță a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului-, pentru săvârșirea în concurs real, potrivit art. 33 lit. a Cod penal, a trei infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c și alin. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, în dauna părților vătămate, și -.

S-a reținut prin actul de sesizare că inculpatul s-a cunoscut cu numitul din com., jud. N în cursul lunii mai 2003 la o discotecă din mun. Inculpatul i-a propus acestuia să sustragă împreună gențile femeilor care trec dimineața prin Parcul municipal În dimineața zilei de 28 mai 2003 cei doi au deposedat prin smulgere pe partea vătămată de pe care o avea asupra sa. În geantă se afla suma de 450 RON, actul de identitate și mai multe documente și bunuri personale, cei doi însușindu-și doar suma de bani. cu restul conținutului acesteia au fost abandonate.

În dimineața zilei de 1 iunie 2003 între orele 6,00-6,30 inculpatul și condamnatul i-au sustras părții vătămate prin smulgere pe care o avea asupra sa și în care se afla suma de 530 RON și documente personale. După însușirea sumei de bani cei doi au abandonat și documentele.

În dimineața zilei de 8 iunie 2003, în jurul orei 7,00, cei doi au deposedat tot prin smulgere pe partea vătămată - de o geantă în care se aflau suma de 130 RON, acte și bunuri personale. După ce i-a fost sustrasă partea vătămată a alertat două persoane care se găseau în zonă, iar acestea i-ai urmărit pe autori, reușind să-l prindă și să-l rețină doar pe, care avea asupra sa. Inculpatul și-a asigurat scăparea prin fugă, iar ulterior s-a sustras de la cercetări.

S-a mai precizat prin actul de sesizare că prin rechizitoriul nr. 392/P/2003 din 24 iunie 2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț numitul a fost trimis în judecată pentru faptele comise, ulterior fiind condamnat.

Examinând lucrările dosarului instanța a reținut că inculpatul s-a cunoscut cu numitul în primăvara anului 2003, după ce a fost liberat din penitenciar. provine dintr-o familie dezorganizată, iar în perioada respectivă fugise de acasă, locuind la diverse adrese în mun. R, inclusiv în apartamentul inculpatului. Inculpatul suferise anterior multiple condamnări la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni contra patrimoniului, fiind liberat din penitenciar la data de 4 aprilie 2003. La un moment dat, în cursul lunii mai 2003, inculpatul i-a propus condamnatului să își asigure împreună mijloacele bănești prin sustragerea genților persoanelor de sex feminin care se deplasau dimineața prin Parcul municipal R, cunoscând că în acel moment al zilei zona nu era intens circulată, cei doi convenind ca însușirea bunurilor eventualelor victime să se facă prin smulgerea genților de pe umăr.

1. Astfel, în dimineața zilei de28 mai 2003, în intervalul orar 6,30-7,00, inculpatul și condamnatul s-au deplasat în Parcul municipal R, așteptând ca în zonă să apară potențiale victime. La un moment dat în zonă și-a făcut apariția partea vătămată, care avea în mână un bagaj, iar pe umăr o geantă cu suma de 2.500.000 lei vechi, acte de identitate, documente și bunuri personale. Pe baza rezoluției anterioare cei doi au urmărit-o pe partea vătămată, iar condamnatul i-a smuls de pe umăr, rupându-se baierele, după care ambii au fugit. Partea vătămată a strigat după cei doi, însă aceștia s-au îndepărtat, iar apoi au căutat în geantă, însușindu-și suma de 2.450.000 lei vechi și abandonând cu documente în parc. Din această sumă condamnatul a luat 1.700.000 lei vechi, diferența de 750.000 lei vechi revenind inculpatului. În aceeași zi, a fost găsită de numitul din mun. R și restituită părții vătămate. Cu această ocazie s-au recuperat actele de identitate, documentele și bunurile personale, precum și suma de 50.000 lei vechi.

2.În dimineața zilei de1 mai 2003, aproximativ în jurul orelor 6,00-6,30, în baza aceleiași rezoluții, inculpatul și condamnatul s-au deplasat din nou în Parcul municipal R, unde au observat-o pe partea vătămată. Cei doi au urmărit-o câtva timp, după care inculpatul i-a smuls de pe umăr și au fugit. După ce s-au îndepărtat, cei doi și-au însușit suma de 5.300.000 lei vechi, abandonând și documentele personale care se găseau în aceasta. și conținutul acesteia nu au mai putut fi găsite.

3. În dimineața zilei de8 iunie 2003, aproximativ în jurul orei 7,00, cei doi s-au deplasat în zona Parcului municipal, observând-o pe partea vătămată-. Au urmărit-o și în aceeași modalitate i-a smuls de pe umăr în care se găseau suma de 1.300.000 lei vechi, documente și bunuri personale. Partea vătămată a strigat după ajutor, împrejurare în care martorii și -, alertați de strigătele acesteia, au pornit în urma hoților, reușind să-l ajungă și să-l imobilizeze pe, asupra căruia se găsea. Bunurile sustrase au fost recuperate și restituite integral.

Inculpatul și-a asigurat scăparea prin fugă, neputând fi depistat decât la data de 14 noiembrie 2008, când s-a și luat față de acesta măsura reținerii. În legătură cu temeinicia măsurii arestării preventive inculpatul a invocat că în mod eronat s-a reținut că s-ar fi sustras de la cercetări. Instanța a constatat că, într-adevăr, după săvârșirea faptei și arestarea lui, inculpatul a părăsit localitatea de domiciliu. În perioada următoare, acesta a fost de mai multe ori căutat de organele de cercetare penală (în anul 2003 și apoi începând cu anul 2006), neputând fi identificat.

a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 392/P/2003 din 24 iunie 2003 Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț (în același timp fiind disjunsă urmărirea penală față de inculpatul -), acesta fiind condamnat de Secția penală a Tribunalului Neamț prin sentința penală nr. 125/P din 13 august 2003 la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă continuată, prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. c, alin. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 42 Cod penal. Prin aceeași hotărâre condamnatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile în sumă de 6.000.000 lei vechi către partea vătămată, luându-se act că celelalte părți vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză. De asemenea, s-a dispus confiscarea de la condamnat a sumei de 1.700.000 lei vechi, de care acesta a beneficiat ca urmare a săvârșirii infracțiunii asupra părții vătămate.

Inculpatul - a fost reținut de organele de cercetare penală începând cu data de 14 noiembrie 2008 ora 09,30, iar prin încheierea nr. 24 din 14 noiembrie 2008 Judecătoria Romana dispus arestarea sa preventivă pentru 28 de zile.

Prin încheierea de ședință din 9 decembrie 2008 Judecătoria Romana făcut aplicarea dispozițiilor art. 3001Cod procedură penală, constatând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale. Legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive au fost verificate și la termenul de judecată din 23 ianuarie 2009, în condițiile art. 3002Cod procedură penală, instanța menținând măsura preventivă.

Față de probatoriul administrat nemijlocit în această cauză în faza de cercetare judecătorească și de probatoriul administrat în cauza finalizată cu condamnarea lui, instanța a apreciat că vinovăția inculpatului poate fi stabilită în afara oricărui echivoc. Inculpatul a negat comiterea faptelor, susținând că nu a fost implicat în săvârșirea acestora decât ca martor ocular la unul din actele materiale. De asemenea, inculpatul a negat că ar fi avut vreo înțelegere cu condamnatul în sensul comiterii acestor fapte, apărări ce urmează a fi înlăturate atât prin prisma recunoașterilor condamnatului, cât și prin coroborarea acestora cu declarațiile date de părțile vătămate în cauza de față. Toate părțile vătămate au declarat că faptele au fost comise de două persoane, și nu de una singură, ambii făptuitori participând la săvârșirea actelor materiale de sustragere fie prin asigurarea pazei, fie prin sustragerea efectivă a genților.

În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptelor inculpatului prin actul de sesizare a instanței, s-a apreciat că aceasta este greșită, pentru următoarele considerentele:

Infracțiunea de tâlhărie este o infracțiune complexă, ce aduce atingere atât relațiilor sociale referitoare la protecția patrimoniului (obiectul juridic principal), cât și relațiilor privind integritatea corporală, sănătatea sau libertatea persoanei (obiectul juridic secundar). Pentru ca un act material de sustragere a unui bun să realizeze elementul material al infracțiunii de tâlhărie este necesar ca urmarea vătămătoare să presupună lezarea ambelor categorii de valori sociale ocrotite prin incriminare. Este vorba de acțiuni care trebuie să se afle într-o relație de cauzalitate de la mijloc la scop, specifică acestei infracțiuni și suficient de bine caracterizată. În speță, faptele inculpatului lezează exclusiv acele relații sociale născute în legătură cu patrimoniul persoanei fizice, nevătămând în vreun fel valorile personale nepatrimoniale. Faptele s-au săvârșit prin smulgerea genților purtate pe umăr și părăsirea imediată a locului faptei prin fugă, fără a implica exercitarea de acte materiale specifice constrângerii fizice ori psihice. Nici condamnatul și nici inculpatul nu au amenințat sau agresat părțile vătămate în scopul sustragerii bunurilor, în vederea păstrării acestora sau pentru a-și asigura scăparea. Chiar dacă, în sine, smulgerea genților de pe umăr reprezintă un act violent (prin comparație cu modalitatea uzuală în care se săvârșește acțiunea specifică infracțiunii de furt), instanța a apreciat că faptele inculpatului nu realizează acțiunea incriminată de verbum regens al infracțiunii de tâlhărie. Ca atare, instanța considerat că fapta inculpatului nu poate realiza latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie, ci doar pe cea a infracțiunii de furt.

În legătură cu împrejurarea dacă faptele inculpatului realizează elementele unei pluralități infracționale (sub forma concV. real) sau al unei unități infracționale legale (sub forma infracțiunii continuate), s-au făcut următoarele considerații:

Din întreg materialul probator a rezultat că săvârșirea celor trei acte materiale s-a făcut pe baza unei rezoluții anterioare unice. Inculpatul și condamnatul au convenit, la inițiativa celui dintâi, să acosteze persoanele de sex feminin care se deplasau dimineața prin parcul municipal. Această rezoluție se găsește, de altfel, reliefată în chiar cuprinsul actului de sesizare. Este cert că, deși nu au anticipat în detaliu (cel puțin din perspectiva numărului actelor materiale) întreaga activitate infracțională, inculpatul și condamnatul au adoptat un mod de acțiune unitar, ceea ce denotă o perspectivă de ansamblu asupra acțiunilor ulterioare. De aceea, instanța a considerat că sunt întrunite toate condițiile pentru existența infracțiunii continuate. Cât privește incidența în speță a considerentelor care au stat la baza pronunțării deciziei nr. 784/1993 a fostei Curți Supreme de Justiție, instanța a apreciat că aceasta se referă la ipoteza în care prin aceeași faptă se sustrag prin violență ori amenințare bunuri aflate în patrimoniul unor persoane diferite. Într-adevăr, pluralitatea de subiecți pasivi atrage pluralitatea infracțională, decizia vizând, însă, diferențierea acestei forme de pluralitate infracțională de infracțiunea unică cu subiect pasiv multiplu. Aceasta nu exclude, însă, incidența dispozițiilor art. 41 alin. 2 Cod penal, atât timp cât sunt îndeplinite condițiile particulare de existență a infracțiunii continuate.

Față de cele ce preced, instanța de fond, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 334 Cod procedură penală și a procedat la schimbarea încadrării juridice date faptei inculpatului prin actul de sesizare din trei infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c și alin. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, aflate în concurs real, potrivit art. 33 lit. a Cod penal, în infracțiunea de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e și alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 2 Cod penal.

La stabilirea cuantumului pedepsei cu închisoarea instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare judiciară enumerate de art. 72 alin. 1 Cod penal, de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, de gradul relativ ridicat de pericol social al infracțiunii și de persoana inculpatului. Astfel, s-a reținut că acesta s-a sustras de la urmărirea penală (părăsind localitatea de domiciliu și fiind localizat abia după 5 ani) și că a adoptat o poziție procesuală nesinceră. În aceste condiții, văzând incidența dispozițiilor art. 37 lit. a Cod penal, referitoare la starea de recidivă post-condamnatorie (prin raportarea la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 640 din 18 octombrie 2002 Judecătoriei Roman ), și ale art. 42 Cod penal, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii într-un cuantum apropiat de limita minimă specială prevăzută de lege.

Față de cele ce preced, instanța a apreciat că scopul pedepsei închisorii, astfel cum este enunțat la art. 52 Cod penal, sub aspect preventiv și coercitiv, nu poate fi realizat decât prin privarea de libertate a inculpatului, cu atât mai mult cu cât incidența dispozițiilor art. 37 lit. a Cod penal exclude de plano o individualizare execuțională neprivativă de libertate.

În condițiile art. 61 Cod penal instanța a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 640 din 18 octombrie 2002 Judecătoriei Roman, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 654/AP din 11 decembrie 2002 Tribunalului Neamț.

În condițiile art. 350 Cod procedură penală, instanța a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, luată față de acesta prin încheierea nr. 24 din 14 noiembrie 2008 Judecătoriei Roman (dosar nr-, mandat de arestare preventivă nr. 21 din 14 noiembrie 2008), iar potrivit art. 88 Cod penal a dedus din pedeapsa închisorii durata reținerii și arestării preventive a inculpatului, respectiv de la 14 noiembrie 2008 ora 09,30 la zi, perioadă considerată deja executată.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a reținut că o parte din raporturile juridice civile născute prin comiterea infracțiunii au fost soluționate prin sentința penală nr. 125/P din 13 august 2003 Tribunalului Neamț. În aceste condiții, văzând și declarațiile date de părțile vătămate în cauza de față, instanța a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă și că prejudiciul cauzat acesteia a fost acoperit parțial, rămânând de recuperat doar suma de 245 RON. Cum Tribunalul Neamța dispus confiscarea de la condamnatul a sumei de 170 RON, instanța a procedat la confiscarea de la inculpat doar a sumei pe care acesta a obținut-o în urma infracțiunii, respectiv 75 RON, potrivit art. 118 lit. e Cod penal.

S- luat act că partea vătămată - nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul cauzat acesteia, în sumă de 250 RON, fiind acoperit integral, în natură, prin restituirea bunurilor sustrase.

În ceea ce o privește pe partea vătămată, instanța a observat că pretențiile civile ale acesteia au fost admise de Tribunalul Neamț până la concurența sumei de 600 RON. Ca atare, instanța a constatat că prejudiciul a fost acoperit integral, fără, însă, a se înlătura beneficiul solidarității debitorilor instituit de art. 1003 Cod civil. Ca atare, instanța a obligat inculpatul - să plătească în solidar cu condamnatul suma stabilită prin sentința penală nr. 125/P din 13 august 2003 Tribunalului Neamț.

Prin decizia penală nr. 236/AP/15.07.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Neamț, s-a dispus:

1. În temeiul art. 379 punctul 1 lit. b Cod procedură penală, respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 133 din 20.03.2009 pronunțată de Judecătoria Roman.

2. În temeiul art. 379 punctul 2 lit. a Cod procedură penală, s-a admis apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA ROMAN, împotriva sentinței penale nr. 133 din 20.03.2009 pronunțată de Judecătoria Roman, desființează în totalitate sentința atacată și judecând cauza în fond, în conformitate cu dispozițiile art. 345 Cod procedură penală:

A fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 27.06.1981, cu domiciliul în municipiul R str. - - Bloc 10/44, fără forme legale în comuna sat. județul N, la pedepsele:

- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravată prevăzută de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c și alin. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal(fapta din 28.05.2003 - parte vătămată );

- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravată prevăzută de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c și alin. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal(fapta din 1.06.2003 - parte vătămată );

- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravată prevăzută de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c și alin. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal(fapta din 8.06.2003 - parte vătămată );

În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa mai grea de 7 ani închisoare.

În temeiul art. 61 alin. 1 Cod penal, s-a revocat măsura liberării condiționate a inculpatului din executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 640 din 18.10.2002 pronunțată de Judecătoria Roman, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 654/A/11.12.2002 pronunțată de Tribunalul Neamț și contopește restul neexecutat de 760 zile închisoare cu pedeapsa curentă, inculpatul urmând să execute pedeapsa mai grea de7(șapte) ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și b Cod penal.

În temeiul art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 Cod penal, s-a computat din pedeapsa aplicată, perioada executată de la 14.11.2008 la zi.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 600 lei cu titlu de despăgubiri civile, reactualizate la data executării.

S-a constatat recuperat prin restituire prejudiciul cauzat părții vătămate și s- luat act de declarația părții vătămate de renunțare la plata despăgubirilor civile în sumă de 300 lei.

În temeiul art. 118 lit. e Cod penal, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 150 lei ca efect al confiscării speciale.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a arătat că:

În instanța de apel, inculpatul nu a înțeles să mai facă declarații cu privire la faptele pentru care este acuzat, a solicitat audierea în calitate de martor a coinculpatului, însă acesta nu a putut fi prezent în instanță, din procesul verbal de executare a mandatului de aducere, rezultând că este plecat în străinătate(fila 133 dosar fond).

Din coroborarea probelor administrate în cauză și menționate în precedent, a rezultat fără dubiu vinovăția inculpatului, cu privire la comiterea infracțiunilor de tâlhărie în formă agravată prevăzute de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c și alin. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal privind concursul real de infracțiuni, având în vedere pluralitatea de victime. În cauza dedusă judecății, nu poate fi reținută infracțiunea de furt calificat, cum greșit a apreciat instanța de fond, deoarece activitățile de smulgere a genților de pe umărul părților vătămate, sunt caracterizate în mod firesc de o opunere din partea victimelor, iar așa cum au declarat acestea,au rămas cu mânerele de la genți în mâini" iar pentru a deposeda efectiv victimele de bunurile avute asupra lor, acțiunile exercitate de către inculpați nu pot fi caracterizate decât a fiviolente, exercitate în mod direct asupra persoanelor, încadrându-se astfel în conținutul laturii obiective a infracțiunii complexe de tâlhărie. În acest sens și jurisprudența instanțelor, precum și a instanței supreme(decizia penală nr. 6544/7.12.2004) este unanimă, în sensul că,smulgere unui obiect din mâna părții vătămate care, opunându-se rămâne cu o parte a acestuia în mână, impun concluzia că acțiunea inculpatului a fost violentă, ceea ce caracterizează infracțiunea de tâlhărie și nu cea de furt." De asemenea, pentru existența infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 Cod penal, în cazul în care două persoane, după o prealabilă înțelegere atacă victima în scopul sustragerii de bunuri, apare ca lipsită de relevanță împrejurarea că numai unul dintre făptuitori a săvârșit actele de constrângere sau de violență, câtă vreme acțiunile lor au fost concomitente și cooperante în vederea aceluiași scop.

De altfel în cauza de față aspectele de fapt și de drept reținute prin sentința penală nr. 125/P/13.08.2003 pronunțată de Tribunalul Neamț și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 345/2003 a Curții de Apel Bacău, cu privire la condamnarea coinculpatului la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravată prevăzută de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c și alin. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, au intrat în puterea lucrului judecat, iar în cauza de față a se reține o altă încadrare juridică pentru coinculpatul - participant la comiterea acelorași fapte, ar constitui o inechitate și ar lipsi de eficiență și fermitate prevederile legii penale.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului(fila 63 dosar urmărire penală) rezultă că acesta posedă antecedente penale pentru comiterea de fapte similare, care atrag și starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal, ce a fost reținută la încadrarea juridică a infracțiunii și care rezultă din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 640/18.10.2002 a Judecătoriei Roman, definitivă prin decizia penală nr. 654/A/11.12.2002 pronunțată de Tribunalul Neamț, din executarea căreia s-a liberat condiționat la data de 04.04.2003 cu un rest neexecutat de 760 zile închisoare și pentru care s- făcut aplicațiunea prevederilor art. 61 Cod penal.

Constatând vinovăția inculpatului, în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal privitoare la gradul concret de pericol social al infracțiunilor comise, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, starea de recidivă a inculpatului care denotă perseverență infracțională întrucât la o perioadă scurtă de la liberare din penitenciar -04.04.2003- la 28.05.2003 și-a reluat activitatea infracțională, că imediat după comiterea infracțiunilor s-a sustras de la urmărirea penală, considerente în raport de care se va dispune condamnarea la pedeapsa închisorii executată prin privare de libertate, stabilită într-un cuantum moderat și de natură a satisface cerințele impuse de prevederile art. 52 Cod penal.

În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și b Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii.

Întrucât inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, măsură care a fost menținută pe tot parcursul judecării cauzei, în temeiul art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, tribunalul a menținut în continuare această măsură, iar în temeiul art. 88 Cod penal s-a computat detenția executată de la 14.11.2008 la zi.

În latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că subzistă răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 998 Cod civil, iar în temeiul art. 14 și 346 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate suma de 600 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase și nerecuperate.

Urmare a renunțării la plata despăgubirilor în sumă de 300 lei de către partea vătămată, în temeiul art. 118 lit. e Cod penal, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 150 lei, având în vedere că prin sentința de condamnare a coinculpatului s-a dispus confiscarea de la acesta a sumei de 170 lei, iar inculpații au beneficiat în mod egal de suma de bani ce a fost sustrasă în dauna părții vătămate.

În cauză a formulat recurs în termen legal inculpat, susținând în motivele scrise că doar a comis faptele, că acestea constituie infracțiunea de furt calificat, iar nu tâlhărie, că nu s-a sustras de la urmărirea penală și faptele reținute în actul de sesizare sunt comise în formă continuată iar nu în concurs real.

Analizând actele și lucrările dosarului precum și decizia penală recurată, prin prisma motivelor invocate în termenul dispus în art. 385/10 alin. 2 C.P.P. precum și a celor care pot fi luate în considerare din oficiu potrivit art. 385/9 alin. 3 Curtea C.P.P. de Apel reține următoarele:

Instanța de apel a apreciat în mod corect că din probele administrate legal de către prima instanță rezultă situația de fapt redată în considerentele sentinței penale apelate și vinovăția inculpatului. De asemenea, Tribunalul Neamța dat încadrare juridică legală în concordanță cu faptele reținute.

În condițiile în care cele trei părți vătămate declară că două persoane au comis infracțiunile, iar condamnatul îl identifică drept coautor pe inculpatul, declarația acestuia că a fost de față doar la una din cele trei fapte, dar nu a participat în nici un fel rămâne singulară. Cu toate acestea inculpatul fost văzut de un martor când se uita în sustrasă cu celălalt coautor, imediat după ascunzându-se la rude în județul I, cum singur declară.

De altfel, din ziua flagrantului în cursul căruia a fost reținut, acesta a declarat cu lux de amănunte modalitatea de comitere a celor trei infracțiuni, împreună cu inculpatul din prezenta cauză.

Condamnarea lui prin sentința penală nr. 125/2003 a Tribunalului Neamța rămas definitivă, participația penală recurentului prezent fiind descrisă în aceeași modalitate în considerentele hotărârii judecătorești.

În ceea ce privește caracterul complex al infracțiunilor comise trebuie arătat că smulgerea genților a presupus un act de violență din partea inculpaților, prin aceea că au învins împotrivirea firească, materială, depusă de victime pentru a-și păstra bunurile pe care le aveau asupra lor. La acestea se adaugă locul și timpul comiterii faptelor, de natură intimida femeile singure.

Tot datorită caracterului complex al infracțiunii de tâlhărie aducându-se atingere și relațiilor sociale privind integritatea fizică și morală a părților vătămate, fiecare act material s- individualizat într- infracțiune distinctă.

Prin urmare, reținere4a concV. real de către instanța de apel este legală, în raport cu împrejurările concrete ale faptelor.

Un alt motiv de recurs privește individualizarea pedepsei prin aplicarea dispozițiilor art. 72 cod penal, respectiv criteriului conduitei inculpatului ulterior faptei.

Din declarațiile lui rezultă că a avut cunoștință că era căutat de organele de poliție în prezentul dosar.

Prezența sa în sediul unui serviciu de evidență populației nu echivalează cu participarea sa în procesul penal, prin prezentarea în fața organelor judiciare.

În același mod se concluzionează și cu privire la contactul întâmplător cu unul din serviciile poliției, altul decât cel ce a efectuat cercetările în cauză, situație în care inculpatul a dat declarație de martor la un accident.

Se pot face discuții legate de responsabilitatea organelor de urmărire penală în depistarea inculpatului, însă cele două întâmplări relatate de acesta nu relevă îndeplinirea obligațiilor legale și procedurale de prezentare în fața organelor judiciare care- căutau.

Pentru aceste considerente, neconstatându-se întemeiat niciunul din motivele de recurs invocate de recurent, precum și faptul că, în cauză, nu este incident vreun caz de casare ce poate fi luat în considerare din oficiu, în baza art. 385/15 pct.1, lit. b se C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul.

În baza art. 385/16 alin. 2 C.P.P. raportat la art. 381 alin. 1 C.P.P. se va deduce în continuare arestul preventiv de la 15.07.2009 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 385/15, pct.1, lit. b C.P.P. respinge recursul formulat de recurentul inculpat, împotriva deciziei penale nr. 236/AP/15.07.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Neamț, ca nefondat.

În baza art. 385/16, alin. 2 raportatC.P.P. la art. 381 alin. 1 deduceC.P.P. în continuare în continuare arestul preventiv de la 15.07.2009 la zi.

Constată că inculpatul a fost asistat de avocat ales.

În baza art. 192 alin. 2 C.P.P. obligă recurentul la plata a 2oo lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.12.2009, în prezența inculpatului aflat în stare de arest.

Pt.PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Dumitru Pocovnicu, Bogdan Adrian Silviu Anti

- -- aflat în - -

PREȘEDINTE INSTANȚĂ

- -

GREFIER,

- -

Red.

Red. V/

Red.

Tehnored. D/22.12.2009/ 2 ex

Președinte:Dumitru Pocovnicu
Judecători:Dumitru Pocovnicu, Bogdan Adrian Silviu Anti

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 739/2009. Curtea de Apel Bacau