Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 746/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Art.211 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR.746

Ședința publică de la 30 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: Doru Filimon

- - JUDECĂTOR 3: George Ciobanu

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 24 octombrie 2008, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, privind recursurile declarate de inculpații G, și partea vătămată, împotriva deciziei penale nr.269 din 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.

CURTEA

Asupra recursurilor de față;

Constată următoarele:

Prin sentința penală nr.202 din 8 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr-, în baza dispoz.art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c Cod pr.penală, au fost achitați inculpații G și, ambii pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă prev. și ped. de art.211 alin.2 lit.a, b și alin.21lit.a Cod penal, în sarcina ambilor reținându-se prin actul de inculpare dispozițiile art.37 lit.a Cod penal.

În baza dispoz.art.345-350(2) Cod pr.penală, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului G de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.12 din 30 decembrie 2006 emis de Judecătoria Caracal, măsură preventivă ce a fost prelungită ulterior, prin încheierea din 20 ianuarie 2007 a aceleiași instanțe și menținută pe parcursul cercetării judecătorești.

S-a constatat că inculpatul G, se află în stare de arest preventiv în

În baza dispoz.art.346(3) Cod pr.penală, s-a constatat că nu pot fi acordate despăgubiri civile.

În baza art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această, sentință instanța de fond a reținut că în urma administrării probelor atât în faza de cercetare penală, cât și nemijlocit în fața instanței, constituie îndoieli privind vinovăția celor doi inculpați, îndoieli ce nu au putut fi înlăturate în urma cercetării judecătorești.

Instanța a constatat că prezumția de nevinovăție a inculpaților subzistă și că în speță nu există probe care să evidențieze împrejurările comiterii tâlhăriei de către inculpații G și, simpla declarație a părții vătămate pe alocuri contradictorie, nu constituie temei suficient în vederea condamnării celor doi inculpați.

Totodată, instanța de fond a reținut că inculpații nu trebuie să-și dovedească nevinovăția, organele judiciare fiind cele care potrivit art.66 au C.P.P. obligația administrării probelor de vinovăție, inculpații având apoi dreptul să dovedească lipsa de temeinicie a acestor probe.

Instanța de fond, având îndoială asupra vinovăției inculpaților ce nu a fost înlăturată după administrarea de noi probe, a statuat că prezumția de nevinovăția nu a fost răsturnată și în acest context orice îndoială profită inculpaților.

Pentru considerentele reținute mai sus instanța de fond a dispus în conformitate cu dispoz. art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c Cod pr.penală, achitarea celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie prev.și ped. de art.211 alin.2 lit.a, b și alin.21lit.a Cod penal.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal și partea vătămată, criticând sentința ca netemeinică și nelegală atât sub aspectul laturii penale, cât și al celei civile, în sensul că în mod greșit instanța în analiza probelor administrate a apreciat că cei doi inculpați nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, procedând la achitarea acestora și implicit, la respingerea de constituire de parte civilă a părții vătămate.

Atât Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, cât și partea vătămată, motivează cererile de apel în sensul că sunt probe din care să rezulte că cei doi inculpați se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, însă instanța de fond a dat o interpretare eronată a acestor probe dispunând achitarea celor doi inculpați.

Prin decizia penală nr.269 din 12 decembrie 2007, Tribunalul O l t, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal și partea civilă și a desființat sentința sub aspect penal și civil în sensul că:

În baza art. 211 alin.2 lit. a și b alin.21lit. a Cod penal, cu aplic. art.37 lit. a Cod penal, a condamnat inculpatul G - fiul lui și -ta, născut la data de 9 mai 1983, în comuna, județul T, cu același domiciliu, cetățean român, fără studii, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, CNP - -, la pedeapsa de 9 ani închisoare.

În baza art. 61 alin.1 Cod penal, s-a revocat liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 221 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.170/2002 a Judecătoriei Turnu M.

În baza art. 39 Cod penal, s-a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 9 ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal.

În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus prevenția începând cu data de 30.12.2006 până la data de 8.05.2007, data pronunțării sentinței penale nr.202/2007 a Judecătoriei Caracal.

În baza art. 211 alin.2 lit. a, b și alin.21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, a condamnat pe inculpatul - fiul lui și, născut la data de 11 aprilie 1982, în B, sector 2, domiciliat în B,-,.10,.33, sector 6, fără forme legale în comuna, județul T, cetățean român, necăsătorit, fără ocupație, stagiul militar nesatisfăcut, CNP - -, la pedeapsa de 9 ani închisoare.

În baza art. 61 alin.1 Cod penal, s-a revocat liberarea condiționată privind restul de 583 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1474/2005 Judecătoriei sectorului 2

În baza art.39 Cod penal, s-a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal.

Au fost obligați în solidar inculpații la plata sumei de 4.788 lei, reprezentând despăgubiri materiale, precum și la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către partea civilă.

A fost obligat inculpatul G la 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare de la fond, iar pe inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare de la fond, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției.

Au fost obligați inculpații la câte 100 lei cheltuieli judiciare din apel, iar pe inculpatul și la 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției.

Examinând apelul prin prisma sentinței instanței de fond și în ansamblu, instanța a apreciat că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, cât și de partea vătămată sunt fondate, urmând a fi admise, pentru următoarele considerente:

Din întregul material probatoriu de la dosar s-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal nr.2577/P/16.febr.2007 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului G și în stare de libertate a inculpatului (acesta sustrăgându-se urmăririi penale) pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie fapte prev. și ped. de art.211 alin.2 lit.a și b și alin.21lit.a Cod penal, cu aplicarea artr.37 lit.a Cod penal.

S-a reținut din actul de sesizare că în ziua de 19 august 2006, în jurul orelor 18,00, partea vătămată s-a deplasat cu o turmă din 50 de oi și 10 capre în zona "La " pentru pășunat, întâlnindu-se în acest loc cu mai mulți din localitate, respectiv G, și.

În jurul orei 24,00 partea vătămată a părăsit locul de pășunat cu intenția de a se deplasa spre domiciliu. Pe drumul comunal ce duce către satul, la aproximativ 300. de intrarea în sat a fost atacat de 2 persoane ce aveau fața mascată și care l-au lovit cu pumnii și picioarele, l-au trântit la pământ, continuând să-l lovească, după care l-au imobilizat, legându-l de mâini și de picioare cu o sârmă și l-au transportat într-un lan de porumb.

În continuare, cei doi agresori au luat cârdul de oi și capre și s-au deplasat în direcția DE 70 R de Vede -

În cauză s-a efectuat o cercetare la fața locului, ocazie cu care s-a constatat că la locul indicat de partea vătămată solul era răvășit, iarba culcată și s-a găsit o bucată de sârmă în lungime de 90 cm. despre care partea vătămată a precizat că este bucata de sârmă folosită de agresori.

Partea vătămată a suferit leziuni ca urmare a agresiunii celor două persoane, pentru care au fost necesare îngrijiri medicale de 2-3 zile conform certificatului medico-legal nr.976/C/21.august.2006 al SML

În urma probelor administrate în faza de urmărire penală s-a stabilit că autorii faptei sunt inculpații G și, stabilindu-se că aceștia în noaptea de 19/20 august 2006 s-au deplasat pe raza comunei și având fețele acoperite pentru a nu fi recunoscuți, l-au așteptat în apropierea unui lan de porumb pe partea vătămată, iar când acesta a ajuns cu turma de oi și capre în locul respectiv, la circa 300. la intrarea în sat au început să-l lovească cu pumnii și picioarele, l-au imobilizat, legându-l cu o sârmă de mâini și de picioare.

Reținând că vinovăția inculpaților este pe deplin dovedită cu probatoriile administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, instanța de apel a dispus condamnarea acestora, la individualizarea judiciară a pedepselor având în vedere criteriile prev.de art.72 Cod penal, precum și persoana inculpaților care nu au recunoscut săvârșirea faptei, au zădărnicit aflarea adevărului, aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie, prev.de art.37 lit.a Cod penal.

Cu privire la inculpatul G, s-a constatat că acesta a mai fost condamnat anterior la pedeapsa de 4 ani închisoare, prin nr.170/2002 a Judecătoriei Turnu M, fiind liberat condiționat, astfel încât în temeiul dispoz.art.61 alin.1 Cod penal, s-a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul de 221 zile închisoare rămas neexecutat, iar în baza art.39 Cod penal, s-a dispus contopirea acestui rest cu pedeapsa aplicată în cauza dedusă judecății și orientată spre maximul textului incriminator, cu executare în regim de detenție.

S-a dedus arestul preventiv de la 30 decembrie 2006 până la 8 mai 2007.

În ceea ce-l privește pe inculpatul, reținând și vinovăția acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev.de art.211 alin.2 lit.a și b și alin.21lit.a Cod penal, faptă comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, precum și împrejurarea că s-a sustras de la urmărirea penală și cercetarea judecătorească, la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de apel a avut în vedere, de asemenea, criteriile prev.de art.72 Cod penal.

De asemenea, a constatat că anterior inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare, prin nr.1474/2005 a Judecătoriei sector 2 B, fiind liberat condiționat, astfel încât, conform art.61 alin.1 Cod penal, a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul de 583 zile închisoare rămas neexecutat și s-a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în cauza de față, iar ca modalitate de executare - detenția.

Pe latură civilă, s-a constatat că partea civilă, a suferit un prejudiciu de 4.788 lei, reprezentând contravaloarea animalelor nerecuperate și totodată, s-a făcut dovada că a efectuat cheltuieli judiciare în cuantum de 300 lei, astfel încât inculpații au fost obligați în solidar la plata acestor despăgubiri materiale către această parte.

Inculpații au fost obligați și la cheltuieli judiciare statului.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs în termen inculpatul G și partea vătămată, fără a indica în scris motivele.

La data de 27 martie 2008, inculpatul a formulat contestație la executare, pe care ulterior a calificat-o drept recurs peste termen.

Inculpatul Gas olicitat admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea ca temeinică și legală a sentinței penale, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținută în sarcina sa.

Partea vătămată, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea spre rejudecare în vederea introducerii în cauză a tatălui părții vătămate, întrucât aceștia locuiesc în comun.

Pentru considerentele ce urmează a fi expuse, recursul inculpatului, va fi respins ca tardiv, iar recursurile inculpatului G și al părții vătămate, sunt nefondate.

Din procesul-verbal încheiat la 23 octombrie 2008, rezultă că inculpatul a fost încarcerat la data de 10 martie 2008, în baza mandatului de executare nr.214 de la 9 ianuarie 2008, iar recursul peste termen a fost declarat la 27 martie 2008, deci peste termenul de 10 zile după începerea executării pedepsei.

În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul G, din analiza întregului material probator administrat în cauză, rezultă fără dubii, că acesta împreună cu inculpatul sunt autorii infracțiunii de tâlhărie comisă împotriva părții vătămate în noaptea de 19/20 august 2006.

Astfel, partea vătămată a susținut în mod constat în declarațiile date pe parcursul procesului penal că a fost agresată de două persoane cu înălțime mai mare decât a sa, persoane care la interval de câteva ore au apărut cu animalele sustrase la o distanță de aproximativ 20 km.

Că inculpatul Gas ăvârșit infracțiunea de tâlhărie, rezultă și din împrejurarea că tatăl acestuia, a manifestat interes pentru a șterge urmele infracțiunii, participând efectiv la valorificarea ulterioară a animalelor sustrase prin exercitarea de violențe asupra părții vătămate.

Pe de altă parte, martorul - care a ajutat la transportul mai multor oi ridicate de la stâna martorului, la cererea și cu ajutorul inculpaților G și precum și martorul G, au relatat că la încărcarea animalelor în autoutilitara de culoare galbenă au participat ambii inculpați.

Așa fiind și pentru motivele arătate, apărările formulate de inculpatul G în sensul că nu este autorul infracțiunii de tâlhărie,urmează a fi înlăturată, deoarece, nu au suport probator și vin în contradicție cu întregul material administrat pe parcursul procesului penal.

În ceea ce privește recursul declarat de partea vătămată, Curtea apreciază că acesta este nefondat, suma de 4.788 lei reprezentând daune materiale respectiv, prejudiciul cauzat urmare faptei săvârșite de cei doi inculpați - contravaloarea animalelor sustrase și valorificate prin vânzare de cei doi inculpați fiind corect stabilit de instanța de apel pe baza probatoriilor administrate.

În raport de aceste considerente, în temeiul dispoz. art. 38515pct. 1 lit. b cod pr.penală, vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de inculpatul G și partea vătămată.

Văzând și dispoz. art. 192 alin.2 cod pr.penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv recursul inculpatului, împotriva deciziei penale nr.269 din 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.

Respinge ca nefondate recursurile inculpatului G și părții vătămate.

Obligă recurenții la câte 50 lei cheltuieli judiciare statului și pe recurentul inculpat și la 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 octombrie 2008.

- - - - - -

Grefier,

Red.jud.VT

IS.

MC.

PS/ 19.11.2008.

3 noiembrie 2008.

- Administrația Finanțelor Publice sector 6 B va încasa de la rec.inc. suma de 650 lei cheltuieli judiciare către stat.

- Administrația Finanțelor Publice O va încasa de la rec.parte vătămată suma de 50 lei cheltuieli judiciare statului.

- Administrația Finanțelor Publice va încasa de la rec.inc. G suma de 350 lei cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Valentina Trifănescu
Judecători:Valentina Trifănescu, Doru Filimon, George Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 746/2008. Curtea de Apel Craiova