Trafic de copii minori art. 13 Legea 678 din 2001. Decizia 23/2010. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 23
Ședința publică de la 18 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scriminți Elena
JUDECĂTOR 2: Anton Dan
Grefier - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘIa fost reprezentat la termenul de judecată din data de 04.02.2010 prin procuror
Pe rol judecarea apelurilor penale formulate de inculpații, și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, împotriva sentinței penale nr. 268 din 22.04.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr-.
La apelul nominal lipsă părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra apelului penal de față au avut loc în ședința publică din data de 04.02.2010, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se acorda posibilitatea apărătorului inculpatului apelant intimat să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
Curtea,
Prin sentința penală nr. 68 din 22 aprilie 2008 Tribunalului Iașia hotărât:
În baza disp. art. 334 Cod procedură penală dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare a instanței, după cum urmează:
1. " pentru săvârșirea infracțiunilor de:
-"trafic de persoane" prev. și ped. de art. 12 alin. 1, 2 lit. a din Legea nr.
678/2001, cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod
penal, la pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare;
În baza disp. art. 86 ind. 4 alin. 1 Cod penal coroborat cu art. 83 Cod penal revocă suspendare sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 93 din 19.02.2002 a Tribunalului Iași, modificată prin decizia penală nr. 291 din 11.10.2002 a Curții de APEL IAȘI, rămasa definitivă prin nerecurare la data de 23.10.2002 și, dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare stabilită prin prezenta hotărâre pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de persoane", inculpatul urmând să execute pedeapsa totală de 9 ani și 4 luni închisoare.
În baza disp. art. 65 alin. 2 Cod penal aplică inculpatului alături de pedeapsa principală a închisorii și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal pentru o perioadă de 2 ani calculată potrivit disp. art. 66 Cod penal.
-"trafic de minori" prev. și ped. de art. 13 alin. 1, 2 din Legea nr. 678/2001 republicată, cu aplicarea disp. art. 37 lit. a Cod penal și art. 13 Cod penal, la pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare.
II. În baza disp. art. 86 ind. 4 alin. 1 Cod penal coroborat cu art. 83 Cod penal revocă suspendare sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 93 din 19.02.2002 a Tribunalului Iași, modificată prin decizia penală nr. 291 din 11.10.2002 a Curții de APEL IAȘI, rămasa definitivă prin nerecurare la data de 23.10.2002 și, dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare stabilită prin prezenta hotărâre pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de minori", inculpatul urmând să execute pedeapsa totală de 9 ani și 2 luni închisoare.
În baza disp. art. 65 alin. 2 Cod penal aplică inculpatului alături de pedeapsa principală a închisorii și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal pentru o perioadă de 2 ani calculată potrivit disp. art. 66 Cod penal.
În baza disp. art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal contopește pedepsele cu închisoarea arătate la punctele I și II din prezenta sentință penală, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 9(nouă) ani și 4 (patru) luni închisoare.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal.
În baza art. 35 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului alături de pedeapsa principală de 9 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a și b Cod penal pentru o perioada de 2 ani calculata conform disp. art. 66 Cod penal.
În baza disp. art. 88 Cod penal deduce din durata pedepsei aplicate prin prezenta sentință penală perioada reținerii și a arestului preventiv, respectiv perioada începând de la data de 29.08.2001 până la data de 20.02.2002.
În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedura penală achită pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de "constituirea unui grup infracțional organizat" prev. șiu ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea disp. art. 37 lit. a Cod penal.
2., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- "trafic de persoane" prev. și ped. de art. 12 alin. 1, 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 5 ani și 10 luni închisoare;
În baza disp. art. 65 alin. 2 Cod penal aplică inculpatului alături de pedeapsa principală a închisorii și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal pentru o perioadă de 2 ani calculată potrivit disp. art. 66 Cod penal.
- "trafic de minori" prev. și ped. de art. 13 alin. 1, 2 din Legea nr. 678/2001 republicată, cu aplicarea disp. art. 37 lit. a Cod penal și art. 13 Cod penal, la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare;
În baza disp. art. 65 alin. 2 Cod penal aplică inculpatului alături de pedeapsa principală a închisorii și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal pentru o perioadă de 2 ani calculată potrivit disp. art. 66 Cod penal.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 4828 din 06.11.2003 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin neapelare și, repune în individualitate pedepsele cu închisoarea, după cum urmează:
-pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 5138/14.11.2000 a Judecătoriei Iași, menținută prin decizia penală nr. 1289/20.11.2001 a Tribunalului Iași, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 354/09.05.2002 a Curții de APEL IAȘI, pentru săvârșirea infracțiunii de "vătămare corporală gravă" (faptă comisă la data de 24.02.1999);
-pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2693/29.05.2003 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin neapelare la data de 25.06.2003, pentru săvârșirea infracțiunii de "ultraj" (faptă comisă la data de 22.08.2000);
Înlătură sporul de pedeapsă de 6 luni închisoare ce a fost aplicat prin sentința penală nr. 4828/06.11.2003 a Judecătoriei Iași.
Constată că fiecare dintre infracțiunile de "trafic de persoane" și "trafic de minori" pentru a căror săvârșire s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta hotărâre a fost comisă în concurs real cu infracțiunea de "ultraj" pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 2693/29.05.2003 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin neapelare la data de 25.06.2003 și în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare dispusă prin sentința penală nr. 5138/14.11.2000 a Judecătoriei Iași, menținută prin decizia penală nr. 1289/20.11.2001 a Tribunalului Iași, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 354/09.05.2002 a Curții de APEL IAȘI.
Menține dispoziția din sentința penală nr. 4828/06.11.2003 a Judecătoriei Iași privind anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2693/29.05.2003 a Judecătoriei Iași.
În baza disp. art. 33 lit. a, art. 34 lit. b, art. 36 și art. 39 alin. 1 Cod penal contopește pedepsele cu închisoarea stabilite pentru infracțiunile săvârșite în concurs real, respectiv în stare de recidivă postcondamnatorie - 5 ani și 10 luni închisoare, 5 ani și 6 luni închisoare, 3 ani închisoare și 1 an închisoare - inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 10 luni închisoare la care adaugă un spor de 1 an închisoare.
Total pedeapsă de executat pentru inculpatul, pedeapsa de 6 (șase) ani și 10 (zece) luni închisoare.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal.
În baza art. 35 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului alături de pedeapsa principală de 6 ani și 10 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a și b Cod penal pentru o perioada de 2 ani calculata conform disp. art. 66 Cod penal.
În baza disp. art. 88 și art. 36 alin. 3 Cod penal deduce, respectiv scade din durata pedepsei de 6 ani și 10 luni închisoare aplică prin prezenta sentință penală perioada reținerii, a arestului preventiv și perioada executată respectiv perioadele de la 02.03.1999 la 03.03.1999, de la 22.08.2000 la 23.08.2000și perioada de la 24.06.2004 până la 10.11.2006.
În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedura penală achită pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de "constituirea unui grup infracțional organizat" prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea disp. art. 37 lit. a Cod penal.
3., fiica lui și, născută la data de 09.07.1980 în mun. I, CNP -, cu domiciliul în mun. I,-, jud. I, studii 10 clase + școala profesională, fără ocupație, necăsătorită, fără copii minori, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- "trafic de persoane" prev. și ped. de art. 12 alin. 1, 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 lit. a Cod penal rap. la art. 76 lit. b Cod penal, la pedeapsa de 4 ani închisoare;
În baza disp. art. 65 alin. 2 Cod penal aplică inculpatului alături de pedeapsa principală a închisorii și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal pentru o perioadă de 2 ani calculată potrivit disp. art. 66 Cod penal.
- "trafic de minori" prev. și ped. de art. 13 alin. 1, 2 din Legea nr. 678/2001
republicată, cu aplicarea disp. art. 13 Cod penal și art. 74 lit. a rap. la art. 76 lit.b Cod penal la pedeapsa de 4 ani închisoare;
In baza disp. art. 65 alin. 2 Cod penal aplică inculpatului alături de pedeapsa principală a închisorii și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal pentru o perioadă de 2 ani calculată potrivit disp. art. 66 Cod penal.
În baza disp. art. 33 lit. a și art. 34 lit.b Cod penal contopește cele două pedepse cu închisoarea stabilite prin prezenta hotărâre, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal.
In baza art. 35 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului alături de pedeapsa principală de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a și b Cod penal pentru o perioada de 2 ani calculata conform disp. art. 66 Cod penal.
In temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedura penală achită pe inculpata pentru săvârșirea infracțiunii de "constituirea unui grup infracțional organizat" prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Respinge, ca tardivă, acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de partea civilă, domiciliată în mun. I, - nr. 97,. 989, se. B,. 2,. 12, jud.
Respinge acțiunea civilă formulată de partea civila, domiciliată în mun. I,-, - se. B,. 2, jud. I".
Tribunalul Iașia reținut următoarele:
"- Faptele inculpatei care, în cursul lunii ianuarie 2003 le- recrutat (racolat) pe părțile vătămate, și (minoră în vârstă de 17 ani), iar apoi, în perioada februarie - aprilie 2003, împreună și cu inculpații și, prin inducere în eroare cu privire la activitatea pe care urmau să o presteze, le-au transportat în Italia unde, prin constrângere, le-au exploatat sexual pe cele trei victime, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de "trafic de persoane" prev. și ped. de art. 12 alin.1 și 2 lit. din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin.2 Cod penal și "trafic de minori" prev. și ped. de art. 13 alin.1 și 2 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 Cod penal;
- Faptele inculpatului care, în perioada februarie - aprilie 2003, împreună cu inculpata le- transportat pe părțile vătămate, și (minoră) în Italia unde, împreună și cu prin amenințare și constrângere fizică, le- determinat să practice prostituția, însușindu-și parte din banii obținuți din această activitate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de "trafic de persoane"prev. și ped. de art. 12 alin.1 și 2 lit. din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin.2 Cod penal și "trafic de minori" prev. și ped. de art. 13 alin.1 și 2 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea dispozițiilor art. 13 Cod penal;
- Faptele inculpatului care, în perioada februarie - aprilie 2003, împreună cu alții, le- cazat pe părțile vătămate, și (minoră) și, prin constrângere, le- determinat pe acestea să practice prostituția în folosul său și a celorlalți doi inculpați, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de "trafic de persoane" prev. și ped. de art. 12 alin.1 și 2 lit. din Legea nr. 678/2001 și "trafic de minori" prev. și ped. de art. 13 alin.1 și 2 din Legea nr. 678/2001;
Cu privire la încadrarea juridică dată faptei de "trafic de persoane" prin rechizitoriu, având în vedere pe de o parte că forma simplă acestei infracțiuni este incriminată în aliniatul 1 art. 12 din Legea 678/2001 (în aliniatul 2 fiind prevăzute formele agravante ale acestei infracțiuni), iar pe de altă parte împrejurarea că fiecare dintre cei trei inculpați a desfășurat unele dintre acțiunile alternative prin care se realizează elementul material al laturii obiective infracțiunii în discuție, în mod concomitent, în raport cu două părți vătămate majore - și - instanța apreciază că activitatea infracțională s- desfășurat, în cazul fiecărui inculpat, în baza unei rezoluții infracționale unice, situație în care, se impune fi reținută forma continuată acestei infracțiuni prin aplicarea dispozițiilor art. 41 alin.2 din Codul penal.
În privința infracțiunii de "trafic de minori" prevăzută de art. 13 alin.1 și 2 din Legea nr. 678/2001, având în vedere modificările acestui text de incriminare prin nr. 79 din 14.07.2005, act normativ prin care au fost modificate, în sensul majorării, limitele de pedeapsă, urmează se face aplicarea principiului înscris în art. 13 Cod penal.
Față de acestea, în baza dispozițiilor art. 334 Cod procedură penală se va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor de "trafic de persoane" și "trafic de minori" prin rechizitoriu, pentru fiecare dintre cei trei inculpați în sensul reținerii în cazul infracțiunii incriminate de art. 12 din Legea nr. 678/2001 și dispozițiilor aliniatului 1 textului de incriminare precum și dispozițiile art. 41 alin.2 Cod penal, iar în cazul infracțiunii prevăzută la art. 13 alin.1 și 2 din Legea nr. 678/2001 dispozițiilor art. 13 Cod penal.
În termen legal sentința penală a fost apelată de procurorul Tribunalului Iași criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând greșita achitare a inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea 39/2003, nu s-au reținut disp. art. 41 al. 2 Cod penal.
Inculpații, -, - care au invocat nevinovăția și au solicitat achitarea cu reținerea disp. art. 10 lit. d Cod procedură penală pentru inculpatul, pentru inculpatul s-a solicitat reținerea disp. art. 10 lit. a Cod penal, cât și pentru inculpata -.
Inculpații au fost asistați de avocați angajați (respectiv, avocat oficiu inc. ), le-au fost învederate dispozițiile art. 70 al. 2 Cod penal și au menționat că nu doresc să declare în faza apelului (respectiv și la apelul în defavoare promovat de procuror).
Au fost audiate în apel două dintre victime -în calitate de părți civile.
Instanța de apel a verificat legalitatea și temeinicia sentinței criticate, atât raportat la motivele invocate și susținute de procuror, de fiecare inculpat în parte, cât și din oficiu în baza dispozițiilor art. 371 al. 2 Cod procedură penală, constatând următoarele:
Inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul procurorului Tribunalului Iași pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea 39/2003, art. 12 al.2 lit. a, art. 13 al. 1,2 Legea 678/2001, cu reținerea art. 33 lit. a Cod penal, reținându-se în sarcina acestora că în actul de sesizare al instanței s- reținut că în perioada februarie - aprilie 2003, inculpații și au racolat și transportat în Italia pe părțile vătămate, și (în vârstă de 17 ani în acea perioadă), unde, împreună și cu inculpatul, prin violențe și amenințări, le-au determinat să se prostitueze în mai multe cluburi de noapte.
Instanța de fond a administrat nemijlocit un amplu probatoriu reținând vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane. În consecință a dispus condamnarea inculpaților.
Față de infracțiunea prevăzută de art. 7 Legea 39/2003 instanța de fond a constatat că nu rezultă existența unor astfel de discuții între inculpații, și. Se reține, pe baza probelor din dosar, că acțiunile de racolare a părților vătămate au fost comise doar de inculpata, inculpații și neavând nicio contribuție la realizarea acestor prime acțiuni, după cum inculpatul nu a contribuit nici la comiterea acțiunii de transport a victimelor pe ruta România - Italia.
În consecință, a dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea acestei infracțiuni.
În analiza criticilor formulate de apelanți, reevaluând și reapreciind întreg materialul probator, raportat și la declarațiile părților civile și - date în fața instanței de apel - instanța constată că situația de fapt reținută de instanța de fond este temeinică și legală, anume:
Inculpații, și domiciliază în municipiul I, între ei existând o relație de rudenie și, respectiv relație de concubinaj. Astfel, inculpații și sunt veri primari, iar în perioada februarie - mai 2003 inculpații și au avut relație de concubinaj.
În luna ianuarie 2003, inculpata care anterior, de mai multe ori, călătorise în Italia și astfel cunoștea faptul că se puteau câștiga sume de bani importante din practicarea prostituției, luat hotărârea de racola tinere românce pe care, prin inducere în eroare (spunându-le că avea posibilitatea de le găsi locuri de muncă licite), să le transporte în Italia în vederea exploatării sexuale.
În baza hotărârii infracționale astfel luate, în cursul aceleiași luni - ianuarie 2003 - inculpata abordat- mai întâi pe partea vătămată pe care o cunoștea ca urmare a faptului că locuiesc în același cartier și căreia i-a propus să meargă în Italia unde urma să lucreze ca dansatoare într-un club de noapte.
În aceeași perioadă, inculpata abordat- și pe partea vătămată pe care o cunoștea mai demult și căreia i- propus să meargă în Italia pentru lucra într-un club ca dansatoare. În cadrul discuțiilor purtate, inculpata asigurat- pe partea vătămată cum că activitatea pe care urma să desfășoare nu presupunea și întreținerea de relații sexuale, cu eventualii clienți.
Tot în cursul lunii ianuarie 2003, inculpata a cunoscut- și pe partea vătămată, i- spus că îi poate găsi un loc de muncă ca "damă de consumație" într-un bar din Italia.
Partea vătămată minoră a fost de acord cu propunerea primită, spunându-i, însă, inculpatei că nu are pașaport, document ce îi era necesar pentru a putea călători în străinătate.
La data de 07.02.2003, părțile vătămate, și însoțite de inculpații și au plecat, cu un microbuz, pe ruta România - Italia. Prețul biletelor de călătorie pentru cele trei părți vătămate fost plătit de inculpata și din banii proprii.
Părțile vătămate au fost într-un club de noapte din, club ce aparținea unui cetățean italian cu numele de "" unde li s-a explicat că urmează să facă streap-tease și să se întrețină cu clienții clubului în așa fel încât să- determine pe aceștia să facă consumații cât mai mari. După câteva zile, inculpații le-au pus în vedere părților vătămate că atunci când vor fi solicitate, vor trebui să întrețină contra cost relații sexuale cu clienții clubului.
Așa cum rezultă din declarațiile părților vătămate, și acestea nu s-au opus la solicitarea inculpaților de practica prostituția, însă, este cert faptul că această împrejurare nu fost cunoscută de victime anterior momentului în care au ajuns în Italia.
Cele trei părți vătămate obțineau diferite sume de bani din activitățile pe care le prestau (câte 50 de euro pe seară în club, 20% din contravaloarea băuturilor consumate de clienții cu care se întrețineau, sume de bani primite în urma raporturilor sexuale și alte sume de bani primite cu titlu de cadou de la clienți), însă, toți banii erau luați de către inculpați sub diverse pretexte. Astfel, inițial inculpații le-au spus părților vătămate că le datorează câte 12.000 euro, bani ce reprezentau cheltuielile suportate de inculpații și cu ocazia obținerii pașapoartelor și cu achitarea contravalorii biletelor de călătorie pe ruta România - Italia, precum și cheltuielile efectuate pentru obținerea locului de muncă, pentru cazare și achiziționarea alimentelor necesare hranei.
După o perioadă de circa 2 săptămâni, partea vătămată s- revoltat atât cu privire la faptul că era obligată să se prostitueze cât și cu privire la faptul că nu primea nicio sumă de bani din cele câștigate din activitățile prestate, context în care inculpatul i- spus că după trei luni, când va trebui să revină în România îi va da suma de 4000 euro.
Potrivit declarațiilor pe care părțile vătămate le-au dat în fața organelor judiciare, acestea nu au plecat de la inculpați, deși cunoștea faptul că aceștia își însușeau banii pe care ele îi câștigau, întrucât le- fost frică,deoarece inculpații le amenințau cu violențe fizice dacă vor fugi, iar și obișnuiau să le agreseze verbal și fizic.
Pe de altă parte, cele trei părți vătămate nu au plecat din locul unde stăteau împreună cu inculpații și datorită faptului că nu cunoșteau limba italiană, nu aveau bani și nici un alt loc în care să poată sta.
După un interval de circa 2-3 săptămâni de la momentul la care au ajuns în Italia părțile vătămate și doi dintre cei trei inculpați, între și avut loc ceartă, acesta din urmă lovind- pe inculpată, provocând astfel scandal în imobilul în care locuiau. Urmare acestui incident, proprietarul imobilului în care locuiau inculpații și părțile vătămate le- pus în vedere inculpaților și să plece din locuința sa, inculpații și împreună cu părțile vătămate și au plecat în orașul, partea vătămată a fost cazată împreună cu cei doi inculpați, în timp ce minora fost trimisă la familie d români cu care inculpatul era în relații de prietenie.
Întrucât fusese agresată atât fizic cât și sexual de inculpatul, partea vătămată a fugit de la acesta, mergând în localitatea unde a cerut ajutor de la cetățeanul italian "".
O perioadă de timp, părțile vătămate și au continuat să locuiască împreună cu inculpații și, însă, la un moment dat, întrucât inculpații nu mai erau mulțumiți de câștigurile obținute de cele două fete, le- comunicat acestora că trebuie "să iasă la stradă".
Cât au practicat prostituția în stradă, cele două părți vătămate, periodic, erau controlate de către unul dintre inculpați. Mai exact inculpata o controla pe partea vătămată, în timp ce inculpatul controla pe minora. Inculpații le luau părților vătămate toți banii pe care acestea îi obțineau din activitatea de prostituție, motivând că au crescut cheltuielile.
Partea vătămată a fugit din locul în care stătea cu acesta, predându-se carabinierilor.
Autoritățile italiene au ținut-o pe partea vătămată într-un adăpost circa două săptămâni, după care au trimis-o în România, interzicându-i, în prealabil, dreptul de intra pe teritoriul Italiei.
Partea vătămată a rămas în continuare în Italia, locuind cu persoana care o ajutase să fugă de la cei doi inculpați. A revenit în România după doi ani, adică în cursul anului 2005.
Partea vătămată a dansat și s-a prostituat în același club, banii obținuți din aceste activități fiindu-i luați de inculpatul. Deși inculpatul îi promisese părții vătămate că atunci când se va întoarce în țară o să- dea suma de 4000 euro, la momentul reîntoarcerii efective în România, a refuzat să-i dea lui vreo sumă de bani, spunându- că toți banii obținuți de ea au fost cheltuiți. Cu toate acestea, în timpul cât a stat în Italia, inculpatul își achiziționase pentru sine o serie de bunuri inclusiv un autoturism marca "Opel", și trimisese în țară, prin serviciul " ", membrilor familiei sale diferite sume de bani.
Deși inculpații au negat săvârșirea infracțiunilor, susținerile acestora nu au putut fi confirmate probator, aceștia având o poziție procesuală oscilantă în cele două faze procesuale.
Declarațiile tuturor martorilor audiați, declarațiile părților civile martore- victime (plângerile acestora), procesele-verbale; vizând deplasările părților vătămate și ale inculpaților în/ din România, dovada expedierii de sume de bani de către inculpați din Italia -toate acestea au constituit probe care coroborate just, au dovedit vinovăția inculpaților, respectiv săvârșirea de către inculpata -, inculpatul, inculpatul a infracțiunilor de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. 1,2 lit. a cu aplicarea art. 41 al. 2 și art. 13Cod, trafic de minori prev. de art. 13 al.1,2 Legea 678/2001.
Prin prisma acestor argumente criticile inculpaților ce au vizat latura penală (nevinovăția acestora sunt nefondate probator, instanța de fond dispunând în mod temeinic condamnarea fiecărui inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor săvârșite.
În ceea ce privește criticile procurorului sub aspectul schimbării încadrării juridice din forma reținerii concursului prev. de art. 33 lit. a în forma reținerii prev. de art. 41 al. 2 Cod penal -pentru săvârșirea infracțiunilor - raportat la situația de fapt reținută probator, la modalitatea săvârșirii fiecărui act material infracțional și de către fiecare inculpat în parte (anterior descrise) - fiecare dintre inculpați au desfășurat în baza aceleiași rezoluții infracționale - acte materiale ce au reprezentat elementul material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de persoane și concomitent față de cele 2 părți vătămate majore.
Astfel, a fost înlăturată justificat eroarea stipulată în actul de sesizare cu privire la reținerea dispozițiilor art. 33 lit. a (deși situația de fapt descrisă și dovedită ulterior cercetării judecătorești) față de formele agravante a infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 Legea 678/2001.
Referitor la critica procurorului ce a vizat achitarea inculpaților pentru infracțiunea prev. de art. 7 Legea 39/2003 aceasta este nefondată probator.
Elementele constitutive ale acestei infracțiuni, a căror existență cumulativă este impusă de norma incriminatoare - nu au fost probator dovedite a fi realizate prin activitățile infracționale desfășurate de fiecare inculpat.
Așadar, cei trei inculpați nu au avut o anumită organizare (probatoriul administrat nu dovedește că inculpații au avut roluri prestabilite și bine determinate) și că și-au coordonat acțiunile ilicite.
Acțiunea de constituire presupune existența unor discuții prealabile între făptuitori, discuții în urma cărora fiecare dintre ei să-și manifeste voința de forma/a da naștere unui astfel de grupări și de a fi membru al acesteia.
Nu rezultă existența unor astfel de discuții între inculpații, și. Se reține, pe baza probelor din dosar, că acțiunile de racolare a părților vătămate au fost comise doar de inculpata, inculpații și neavând nicio contribuție la realizarea acestor prime acțiuni, după cum inculpatul nu a contribuit nici la comiterea acțiunii de transport a victimelor pe ruta România - Italia.
Examinând și din oficiu sentința penală apelată, raportat la modul de individualizare al pedepselor aplicate (aspect de critică formulat și de procuror), al rezolvării laturii civile a cauzei - instanța de apel constată că nu există vicii care să afecteze sub aceste aspecte sentința penală.
Astfel, instanța de fond a realizat o justă încadrare a probelor aplicate fiecărui inculpat în parte: funcție de criteriile impuse de art. 72 Cod penal ce au vizat gradul de pericol social concret al fiecărei fapte, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de dispozițiile penale ce reglementează sancționarea recidivei postcondamnatorie în privința inculpaților și, de modalitatea și împrejurările concrete în care au fost comise faptele - de trei persoane împreună, prin inducerea în eroare victimelor pentru a le determina să accepte să călătorească în Italia, prin constrângere fizică și morală pentru le obliga să se prostitueze -, de urmările produse cât și de circumstanțele personale ale fiecărui inculpat. Astfel, în privința inculpaților și s-a ținut seama că nu se află la prima încălcare legii penale române, fiind recidiviști, urmând a fi avută în vedere și poziția procesuală de nerecunoaștere a faptelor și lipsa sentimentului de regret față de acestea, adoptată pe tot parcursul procesului penal.
În privința inculpatei, faptul că aceasta este la primul contact cu legea penală, anterior având o conduită bună în societate, considerente în raport de care se va reține în favoarea acesteia circumstanța atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 lit. a Cod penal.
Raportat la considerentele expuse, constatând nefondate apelurile inculpaților, apelul procurorului Tribunalului Iași - în baza disp. art. 379 pct. 1 lit. b - acestea urmează a fi respinse ca nefondate.
Cheltuielile judiciare efectuate în apelul procurorului rămân în sarcina statului -conform disp. art. 192 al. 3, iar apelanții urmează a fi obligați la plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și inculpații, și, împotriva sentinței penale nr. 268 din 22.04.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, pe care o menține.
Obligă inculpații apelanți, la plata sumei de câte 200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Obligă inculpata apelantă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, care va fi suportată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției și Libertăților.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru inculpații, și, părțile vătămate și, și de la comunicare pentru partea vătămată
Pronunțată în ședință publică azi, 18 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
04.03.2010
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Scriminți ElenaJudecători:Scriminți Elena, Anton Dan