Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 101/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 101

Ședința publică din data de 30 octombrie 2009.

PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu

JUDECĂTOR 2: Florentin Teișanu

Grefier - - -

*****

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- DIICOT - SERVICIUL TERITORIAL PLOIEȘTI.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpata, fiica lui și, născută la 24.12.1978, în prezent aflată în Penitenciarul, împotriva sentinței penale nr. 329 din 12.06.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care în baza art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c din Legea nr. 143/2000, art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 80 Cod penal a fost condamnată inculpata la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza disp. art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 și art.65 Cod penal au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a -II și lit. b Cod penal, pe o perioadă de 1 an.

În baza art.71 Cod penal au fost interzise inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a -II și lit. b Cod penal.

În baza art. 350 Cod procedură penală a fost menținută starea de arest a inculpatei, iar în baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 28.12.2008 la zi.

În baza disp. art.17 alin.1 din Legea nr.143/2000 a fost confiscată 2,30 gr de heroină, rămase după efectuarea analizelor de laborator.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta inculpată, în stare de arest, asistată de avocat, din cadrul Baroului P, potrivit delegației avocațiale nr. 1421/2009, fila 10 dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Cu acordul instanței, avocat a luat legătura cu apelanta inculpată, după care, se arată că nu sunt cereri de formulat și se solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea apelului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea apelului.

Curtea, ia act că nu sunt cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea apelului.

Avocat, având cuvântul pentru apelanta inculpată, arată că aceasta a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 329 din 12.06.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, susține că se consideră vinovată de săvârșirea faptei penale reținute în sarcina sa, întrucât nu a cunoscut conținutul pachetului pe care l-a transportat la penitenciar, susținând că inculpata doar a primit pachetul.

De asemenea, arată că potrivit anchetei efectuate de către parchet nu rezultă că aceasta este o persoană care nu se ocupă cu vânzarea de droguri și consideră hotărârea de condamnarea ca fiind nelegală.

În concluzie, solicită admiterea apelului, casarea sentinței penale nr. 329 din 12.06.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și pe fond în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală.

În subsidiar, solicită reducerea pedepsei aplicate inculpatei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 lit. din Legea nr. 143/2000, art. 76 alin. 1 lit. a, art. 76 lit. alin. 1 lit. a Cod penal și art. 80 Cod penal.

Arată că, la dosar sunt probe din care rezultă în mod cert vinovăția acesteia în introducerea drogurilor în incinta penitenciarului, așa cum rezultă din probele administrate.

Deși poziția inculpatei este de nerecunoaștere, din probele dosarului respectiv: declarațiile martorilor, procesul verbal încheiat de lucrătorii de poliție la data de 14.01.2009, declarații martori, rezultă că este consumatoare de droguri, fiind depistată pozitiv la teste, fapt care conduce la ideea că inculpata a transportat cu intenție pachetul și cunoscând conținutul său.

Solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate ca fiind temeinică și legală.

Apelanta inculpată, având ultimul cuvânt, susține că este nevinovată, că nu cunoștea ce conține pachetul pe care l-a transportat la penitenciar concubinului ei și că acesta este consumator de droguri încă din anul 2004.

CURTEA,

Asupra apelului penal de față;

Prin sentința penală nr. 329 din 12.06.2009 Tribunalul Dâmbovița, în baza art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.14 lit. c din Legea nr.143/2000, art.74 alin.1 lit. a Cod penal și art.76 alin.1 lit. a Cod penal și art.80 Cod penal a condamnat pe inculpata zisă "", deținută în Penitenciarul, la 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza disp. art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 și art.65 Cod penal i s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a -II și lit.b Cod penal, pe o perioadă de 1 an.

De asemenea, în baza art.71 Cod penal i s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a -II și lit.b Cod penal.

În baza art.350 Cod proc.pen. a fost menținută starea de arest a inculpatei, iar în baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 28.12.2008 la zi.

În baza disp. art.17 alin.1 din Legea nr.143/2000 s-au confiscat 2,30 gr de heroină, rămase după efectuarea analizelor de laborator.

În baza disp. art.191 Cod proc.pen. a fost obligată inculpată la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pe parcursul judecării cauzei, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Dâmbovița.

Pentru a fi pronunțată această soluție instanța de fond a reținut că în ziua de 28.12.2008, inculpata a hotărât să meargă în vizită la concubinul ei, încarcerat în Penitenciarul Mărgineni, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni de trafic de droguri, pentru a-i duce un pachet cu mâncare, fiind condusă la locul de deținere de către martorul.

În urma controlului efectuat de către lucrătorii unității, s-a constatat că în sarmalele aduse de inculpată, se aflau 8 punguțe, conținând heroină.

Testele științifice efectuate asupra substanței descoperite în alimente au dovedit existența unei cantități de 2,45 heroină, cafeină și tramadol, heroina făcând parte din tabelul Anexă nr.I din Legea nr.143/2000, ca fiind drog de mare risc, potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică nr.-/2008 (filele 36-41 dosar urm.pen.).

Totodată, instanța a mai precizat că inculpata în apărare a relatat că o altă persoană, pe nume "" i-ar fi dat pachetul în care se aflau sarmale pentru a le duce fratelui acesteia, aspecte care însă nu au fost dovedite. Martorul a relatat că inculpata "avea 2-3 pungi pe care le-a dus și pus singură în portbagajul mașinii", în legătură cu care a dedus că ar fi conținut "mâncare ambalată de la ea de acasă", aceasta cumpărând de la magazinul unde au oprit suc, țigări și alte produse, și că nu a văzut-o întâlnindu-se cu cineva. Potrivit declarației martorului, pungile cu care a venit inculpata de la acel magazin nu puteau conține mâncare gătită, în raport de aspectul pe care îl aveau.

De asemenea, nici cu ocazia conducerii în teren a inculpatei, când a fost verificată locația de unde aceasta a declarat că ar fi primit alimentele nu a fost identificată vreo persoană pe care să o fi recunoscut inculpata ca fiind cea care i le-a înmânat, astfel cum rezultă din conținutul procesului-verbal încheiat de lucrători de poliție la data de 14.01.2009.

La verificările efectuate în Penitenciarul Mărgineni nu a fost depistată vreo persoană cu numele "", care să fi primit vizite sau corespondență de la persoane din B și care să confirme susținerile inculpatei.

Mai mult, din lucrările dosarului rezultă că, concubinul acesteia, se afla în executarea unei pedepse aplicată pentru trafic de droguri, iar inculpata este și ea consumatoare de droguri, fiind supusă unui test pentru narcodependență la Spitalul Județean Târgoviște și depistată cu rezultat pozitiv la testele pentru barbiturice, benzodiazepine, morfină și metadonă, potrivit buletinului de analiză din data de 28.12.2008 (fila 47 dosar urm.pen.), fapt care conduce la ideea că inculpata a fost cea care a dus, cu intenție, pachetul respectiv în penitenciar, cunoscând care este conținutul său, știind nevoia concubinului de a consuma droguri și știind și de unde să le procure, ea fiind la rândul său consumatore.

De altfel, și din procesul-verbal încheiat la data de 13.01.2009, de către lucrători din cadrul OD( fila 48 dosar urm.pen.) rezultă că, în intervalul 29.12.2008-13.01.2009, inculpata a prezentat în două rânduri simptome specifice sevrajului, aspect care denotă faptul că la momentul vizitei în penitenciar ea însăși consuma droguri.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată, instanța a avut în vedere disp. art.72 Cod pen. referitoare la gradul de pericol social al faptei săvârșite și împrejurările comiterii ei, dar și la persoana inculpatei, care nu este cunoscută cu antecedente penale, a avut o conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunii, are un copil minor (conform certificatului de naștere aflat la fila 28 din dosar), care are nevoie de sprijinul matern.

În raport cu cele reținute și care constituie circumstanțe atenuante personale, s-au aplicat față de inculpată și disp. art.74 alin.1 lit.a Cod penal, care au ca efect reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, conform art.76 alin.1 lit.a Cod penal, dar și disp. art.80 Cod penal, referitoare la concursul între circumstanțele atenuante reținute și cele agravante rezultate din natura faptei și modalitatea săvârșirii ei.

De asemenea, tribunalul a avut în vedere că deși infracțiunile reținute în sarcina inculpatei sunt sancționate în vederea prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri, infracțiuni foarte mediatizate în rândul populației, în primul rând datorită consecințelor asupra stării de sănătate a cetățenilor, cantitatea de droguri găsită asupra inculpatei a fost una modică.

S-a apreciat, în raport de toate acestea, că o pedeapsă spre minimul special prevăzut de lege este suficientă pentru ca aceasta să înțeleagă gravitatea faptelor săvârșite și, totodată, să contribuie la resocializarea ei, dar în același timp să-i permită să se întoarcă cât mai curând alături de copilul său, în vârstă de numai 11 ani, mai ales că acesta este lipsit și de protecția și îngrijirea tatălui, care se află și el încarcerat.

O pedeapsă cu o întindere mai mare ar fi de natură să afecteze mult psihicul minorului, aflat la vârsta la care are absolut nevoie de sprijinul părinților, iar de al mamei cu atât mai mult, aceasta fiind vârsta la care se formează viitorul adult.

Instanța a constatat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins numai prin privare de libertate, cuantumul urmând a fi astfel stabilit, astfel cum s-a arătat, pentru a fi îndeplinite prevederile art.52 Cod pen.

S-au aplicat față de inculpată disp. art.71 Cod pen. interzicându-i-se ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, disp. art. 64 lit.a teza a-II-a și b Cod pen.

Întrucât, disp. art.2 alin.2 din actul normativ incriminator prevăd și aplicarea unei pedepse complementare a interzicerii unor drepturi, văzând și disp. art.65 alin.2 și 3 Cod pen. referitoare la cuantumul pedepsei principale stabilite inculpatei, i-au fost interzise drepturile prev. de art.64 lit.a teza a-II-a și b Cod pen. pe o perioadă de 1 an, stabilită conform art.65 alin.1 Cod pen. apreciată ca suficientă pentru atingerea scopului educativ al pedepsei.

În baza disp. art.350 Cod proc.pen. a fost menținută starea de arest a inculpatei, iar în baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și aretării preventive de la 28.12.2008 la zi.

Având în vedere că potrivit raportului de constatare tehnico-științifică (fila 37) după analizele de laborator efectuate a rămas cantitatea de 2,30 gr pulbere, potrivit disp. art.17 alin.1 din Legea nr.143/2000 această cantitate a fost confiscată.

Împotriva acestei soluții a declarat apel inculpata criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea acestei căi de atac inculpata a precizat că nu se face vinovată pentru comiterea infracțiunii pentru care este cercetată în prezenta cauză, deoarece nu a cunoscut conținutul pachetului pe care doar l-a transportat la penitenciar.

Analizând apelul formulat, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate, cât și sub toate aspectele conform art. 371 Cod procedură penală, Curtea apreciază că această cale de atac este nefondată, astfel cum se va arăta în continuare.

Situația de fapt a fost corect reținută de către instanța de fond în urma unei analize judicioase, a probatoriilor administrate în cauză, iar încadrarea juridică a fost just efectuată.

Așa cum instanța de fond a menționat, susținerile inculpatei conform cărora ar fi primit pachetul de la o persoană numită "", pachet ce urma să-l transporte la Penitenciarul Mărgineni unui anume "" coleg de cameră cu concubinul inculpatei - - nu se coroborează cu celelalte probatorii administrate în cauză.

Tribunalul a făcut referire în acest sens la lista persoanelor care au primit vizite sau corespondență de la persoane din B la data când inculpata l-a vizitat pe concubinul său, respectiv 28.12.2008, la Penitenciarul Mărgineni, listă din care nu a rezultat un anume "", la declarațiile martorului, conform cărora inculpata singură a pus în portbagajul mașinii cele trei pungi, dar și la faptul că inculpata este consumatoare de droguri, iar concubinul acesteia, se află în executarea unei pedepse pentru comiterea unei infracțiuni de trafic de droguri.

Din toate aceste probatorii, dar și din celelalte amintite de către tribunal, rezultă că inculpata a avut cunoștință de conținutul pachetului în care lucrătorii de la Penitenciarul Mărgineni au depistat opt pungi din material plastic de culoare albă, conținând o substanță de culoare maronie, care ulterior s-au dovedit a fi heroină, cofeină și tramadol, conform raportului de constatare tehnico științifică nr. - din 29.12.2008, existent la dosarul de urmărire penală, filele 36-39.

Examinând apelul și din oficiu cu privire la individualizarea pedepsei, Curtea consideră că atât din punct de vedere al cuantumului dar și a modalității de executare, pedeapsa aplicată 3 ani și 6 luni închisoare cu executarea în regim de detenție se circumscrie tuturor criteriilor prev. de art. 72 Cod penal, dar și scopului prev. de art. 52 Cod penal.

Față de acte considerente, apelul inculpatei apare ca nefondat, urmând să fie respins cu această motivație, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

Având în vedere dispozițiile art. 381 și art. 383 Cod procedură penală, Curtea apreciază că se impune menținerea stării de arest a inculpatei apelante deoarece temeiurile care au stat la baza încheierii prin care s-a dispus această măsură preventivă nu s-au schimbat, dat fiind modalitatea de comitere a infracțiunii, respectiv, încercarea de a introduce droguri într-un penitenciar, dar și efectele pe care le-ar fi putut produce consumul acestor substanțe de către deținuții, situație în care însăși scopul pedepselor în a căror executare aceștia se aflau ar fi fost puternic denaturat. Pe de altă parte, în temeiul acelorași texte de lege, se va deduce din pedeapsă arestarea preventivă de la 28.12.2008 la zi.

Văzând și disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpata, fiica lui și, născută la 24.12.1978, în prezent aflată în Penitenciarul, împotriva sentinței penale nr. 329 din 12.06.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr-.

Obligă apelanta la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerul Justiției și Libertăților în contul Baroului

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare iar pentru apelanta arestată și părțile lipsă de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 octombrie 2009.

Președinte, Judecător,

- - - - -

Grefier,

- -

4 ex/10.11.2009

Red. FT

Tehnored. ET

nr- Tribunalul Dâmbovița

operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3113/2006

Președinte:Paul Mihai Frățilescu
Judecători:Paul Mihai Frățilescu, Florentin Teișanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 101/2009. Curtea de Apel Ploiesti