Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 135/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--28.07.2008
DECIZIA PENALĂ NR.135/
Ședința publică din data de 17.12.2009
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan
GREFIER: - -
Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial Timișoara este reprezentat de procuror.
Pe rol se află judecarea apelului formulat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr.385/PI/22.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpatul apelant asistat de avocat ales cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentantul legal, lipsind reprezentantul legal și Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se procedează la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosar, după ce în prealabil i-au fost aduse la cunoștință drepturile de care beneficiază potrivit dispozițiilor art. 70 Cod procedură penală.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.
Apărătorul ales al inculpatului invocă nulitatea sentinței determinată de neconcordanța dintre considerente și dispozitiv, motiv pentru care susține că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, în cauză fiind incidente prevederile art. 195 Cod procedură penală.
Procurorul apreciază că nulitatea invocată de apărătorul ales al inculpatului determinată de neconcordanța dintre considerente și dispozitiv, nu este de natură a conduce la soluția desființării sentinței penale apelată, excepția invocată poate fi unită cu fondul solicitând a se pune concluzii pe fond.
Apărătorul ales al inculpatului pe fond solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și în rejudecare achitarea inculpatului pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc și mare risc iar în ce privește consumul de droguri de risc solicită achitarea pe motivul prevăzut de art. 10 lit.1Cod procedură penală, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii, urmând a se aplica o sancțiune administrativă prevăzută de art. 99-100 Cod penal. Depune la dosar concluzii scrise pe care le susține oral.
Procurorul pune concluzii de respingerea apelului ca nefondat și menținerea soluției dată ca legală și temeinică.
Inculpatul apelant, luând cuvântul se declară de acord cu susținerile apărătorului.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 385/PI/22.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, în temeiul art 2 alin 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art 99 cod penal art 74 lit a cod penal a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, 28.09.1987 în mun. T, jud. T,. T,-, jud. T, CNP. 1901O-, la:
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev de art de art 64 lit. a teza 2, lit b cod penal pe un termen de 2 ani de la data executării pedepsei principale.
In temeiul art 2 alin 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art 99 cod penal și art 74 lit a cod penal a condamnat pe același inculpat la:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
In temeiul art 4 alin 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art 99 cod penal art 74 lit a cod penal a condamnat pe același inculpat la:
- 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de consum de droguri de risc.
In temeiul art. 33 lit. a si art. 34 lit. b cod penal a contopit pedepsele și a aplicat inculpatului pedeapsa rezultanta de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prav de art. de art. 64 lit. a teza 2, lit. b cod penal pe un termen de 2 ani de la data executării pedepsei principale.
In temeiul art. 71 cod penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prav. de art. 64 lit. a teza 2, lit. b, cod penal pe durata executării pedepsei principale.
In temeiul art 110 indice 1 cod penal raportat la art. 861cod penal a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o perioada de 4 ani, termen stabilit in condițiile art. 110 cod penal.
In temeiul art. 110 indice 1 cod penal raportat la art. 863cod penal pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor masuri:
- să se prezinte la date stabilite la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș la datele fixate de aceasta instituție.
- Să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința sau orice deplasare care depășește 8 zile precum si întoarcerea.
- să comunice și să justifice Serviciului de Probațiunea de pe lângă Tribunalul Timiș orice schimbare de domiciliu
- Să comunice orice informații de natura putea fi controlate mijloace de existenta
In temeiul art. 359 cod pr. pen.a atras atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 110 indice 1 alin 3 cod penal art. 864cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în interiorul termenului de încercare sau dacă nu îndeplinește cu rea credință măsurile de supraveghere stabilite.
In baza art. 71 alin 5 cod penal pe perioada suspendării executării pedepsei principale se suspendă și executarea pedepsei accesorii.
In temeiul art. 17 alin 1 din Legea 143/2000 coroborat cu art. 118 lit. f cod penal si art. 18 alin 1 din Legea 143/2000 s-a dispus confiscarea drogurilor ridicate cu ocazia cercetărilor.
In temeiul art.17 alin 2 din Legea 143/2000 s-a dispus confiscarea sumei de 1120 lei dobândită de inculpat prin valorificarea drogurilor.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.116/D/P/2007, - Serviciul Teritorial Timiș, a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, art. 2 alimn.2 din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin.1 din legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal.
În sarcina inculpatului s-a reținut ca, in perioada 20 07 2007 - 16 01 2008 avut mai multe întâlniri cu colaboratorului sub acoperire căruia i-a vândut la data de 21 07 2007 două pastile esctasy, iar in data de 20 07 2007, 07 08 2007 si 09 08 2007 și 16 01 2008 i-a vândut în mod repetat diverse cantități de droguri de risc. De asemenea s-a reținut că a fost supus unor analize toxicologice de către medicii legiști și potrivit buletinelor de analiză emise de IML T, rezultatul a fost pozitiv pentru marijuana.
In cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul, martorul si investigatorul sub acoperire .
Inculpatul a recunoscut în fața instanței faptul că a consumat ocazional droguri dar nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor de punere în vânzare a drogurilor. De asemenea inculpatul a recunoscut faptul că îl cunoștea pe colaboratorul sub acoperire de mai mult timp, că s-a întâlnit cu acesta la data de 16 01 2008, dată la care s-a realizat flagrantul. A susținut însă că nu a avut asupra sa cantitatea de droguri care a fost ridicată de organele de anchetă cu ocazia realizării acestei operațiuni. Prin declarația dată în fața instanței inculpatul retractează afirmațiile date în cursul urmăririi penale când a recunoscut că la întâlnirea avută la data de 16 01 2008 i-a predat colaboratorului o bucatăa de hasis care avea o lungime de aproximativ 4,5 - 5 cm.
In declarația dată, martorului, fratele inculpatului, susține că s-a întâlnit cu inculpatul în acea zi și l-a însoțit până în apropierea locului de întâlnire stabilit cu colaboratorul sub acoperire la sugestia inculpatului care era circumspect față de insistența colaboratorului sub acoperire. Susține că nu l-a văzut pe fratele său să fi înmânat colaboratorului sub acoperire vreun produs.
Din analiza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale cât și a judecății instanța a reținut următoarea stare de fapt.
În urma activităților de investigare efectuate pe linia prevenirii și combaterii traficului de droguri, organele de poliție din cadrul de Combatere a Crimei Organizate T, au stabilit că învinuitul minor din T, se ocupă de consumul și traficul de substanțe stupefiante de risc și mare risc.
Au fost introduși în cauză investigatorul acoperit (ordonanța nr. 59/A/2007 din 20.07.2007, valabilă 30 de zile, emisă de - Biroul Teritorial Timiș, prelungită câte 30 de zile la 18.08.2007, 16.09.2007, 15.10.2007, 12.11.2007, 12.12.2007 și 10.01.2008) și colaboratorul acoperit al acestuia,.
1. La data de 20.07.2007, în jurul orelor 21.30, colaboratorul și, s-au întâlnit în Parcul, situat lângă "Palatul " din mun. Aici, colaboratorul a primit de la învinuit o în care se afla 1,33 grame de canabis sub formă de fragmente vegetale de culoare oliv, pentru care a plătit suma de 100 lei. În timpul întâlnirii, învinuitul a mai cerut și primit de la colaboratorul, suma de 100 lei, precizând că în schimbul acesteia va aduce pastile.
2. În data de 21.07.2007, în jurul orei 17.00, colaboratorul s-a întâlnit cu învinuitul la localul "" din mun. T, căruia i-a dat suma de 20 lei, pentru a-i aduce droguri. În aceeași zi, la ora 21.00, înv. s-a deplasat în Parcul din mun. T, și sub un ghiveci de a ascuns o în care se aflau două pastile de, având pe una din fețe imprimat logo-ul "". După câtva timp, colaboratorul s-a deplasat în parc, unde s-a întâlnit cu învinuitul apoi a luat stupefiantele din locul menționat și le-a predat organelor de anchetă.
3. La data de 07.08.2007, colaboratorul și inculpatul s-au întâlnit în același parc unde contra sumei de 150 lei, colaboratorul a primit de la 0,5 grame de canabis, sub formă de fragmente vegetale presate de culoare maro.
4. În data de 09.08.2007, s-a deplasat în Parcul din mun. T unde s-a întâlnit cu colaboratorul și i-a predat suma de 250 lei pentru ai aduce droguri. În aceeași zi, cei doi s-au întâlnit în zona " ", unde i-a predat colaboratorul cantitatea de 1,93 grame de hașiș.
5. La data de 16.01.2008, în jurul orelor 20.15, colaboratorul s-au întâlnit lângă barul "" din mun. T cu și i-a predat acestuia suma de 500 lei pentru a-i procura droguri. În aceeași zi, la ora 22.15, și s-au întâlnit în Parcul din mun. T unde ultimul i-a predat colaboratorului un baton de hașiș, în greutate de 7,1 grame.
Cu acest prilej organele de urmărire penală i-au prins în flagrant pe și pe colaboratorul. La percheziția corporală efectuată asupra colaboratorului, s-au găsit batonul de hașiș. În aceeași zonă în care s-a efectuat flagrantul a fost prins și, fratele învinuitului.
În urma examinării probei ridicate cu ocazia flagrantului, s-a constatat în raportul -/28.01.2008 emis de IGPR Laboratorul central de analiză și profil al drogurilor, precursori, că aceasta conținea cantitatea de 7 grame rezină de canabis.
Starea de fapt expusa rezulta din urmatoarele probe: procesul verbal din data de 16.01.2008, încheiat de organele de cercetare penală din cadrul O T, rezultă că înv. a fost surprins în flagrant în timp ce distribuia droguri de risc, colaboratorului, procesele verbale din data de 20.07.2007, 21.07.2007, 07.08.2007 și 09.08.2007, încheiate de aceleași organe de cercetare penală, înv. a distribuit contra cost, droguri de risc și mare risc, către colaboratorul, rapoartele de constatare tehnico-științifică -/26.07.2007, -/14.08.2007 și -/28.01.2008, emise de IGPR Laboratorul central de analiză și profil al drogurilor, precursori și întocmite în urma examinării probelor ridicate de la inculpatul au confirmat că acestea sunt droguri de risc și mare risc. sub acoperire, audiat în instanță a confirmat faptul ca a fost de față la livrările supravegheate arate mai sus și avea cunoștință de faptul că inculpatul avea preocupări legate de droguri de aproximativ J de an.
Colaboratorul sub acoperire nu a putut fi prezent in fața instanței, întrucât era plecat din țară, însă instanța a dat citire declarației acestuia dată în cursul urmăririi penale și a apreciat că aceasta se coroborează cu celelalte mijloace de probă.
La termenul din data de 22 05 2009, inculpatul prin avocat, a solicitat instanței să constate că probele din data de 20 07 2007 sunt obținute în mod nelegal, respectiv nu au fost ridicate de la inculpat, și în consecință a solicitat să fie înlăturate.
In susținerea acestei apărări nu sunt oferite argumente care să creeze suspiciunea instanței cu privire la realitatea celor consemnate în procesul verbal încheiat la data de 20 iulie 2007.
In declarația sa inculpatul a arătat că în iulie 2007, când se susține că au fost realizate livrările supravegheate, era în vacanță la mare. Nu aduce însă alte probe în sprijinul acestei afirmații. Instanța a apreciat că depoziția fratelui său nu poate fi luată în considerare sub acest aspect în condițiile în care nu este corelată și cu alt mijloc de probă. Pe de altă parte susținerile sale sunt generale, făcând trimitere la sfârșitul lunii iulie 2007 fără a se preciza în mod concret data.
Instanța a stabilit că probele evidențiate mai sus sunt de natură să conducă la concluzia că inculpatul a participat la patru acțiuni prin care a vândut colaboratorului sub acoperire cantitățile de droguri de risc enumerate mai sus, precum și faptul că la data de 21 07 2007 vândut aceluiași colaborator două comprimate care s-au dovedit a fi ecstasy.
Prin declarația dată inculpatul, deși susține că îl cunoștea pe colaboratorul sub acoperire, încercă să acrediteze ideea că nu a avut decât o singură întâlnire cu aceasta, respectiv la data realizării flagrantului, contestând practic celelalte întâlniri. Instanța a observat că în declarația dată în cursul urmăriri penale, inculpatul recunoaște și faptul ca i-a vândut acestui colaborator un baton de hasis, precum si faptul că întâlnirea s- desfășurat în două etape, respectiv o dată în jurul orelor 20 00, și ulterior în jurul orelor 22 00.
In ce privește consumul de droguri de risc, instanța a reținut că această infracțiune este recunoscută de inculpat atât în declarația dată în cursul urmării penale cât și a judecății iar recunoașterea sa se coroborează cu declarațiile investigatorului și colaboratorului sub acoperire, precum și cu rezultatul testelor de laborator.
In consecință instanța a stabilite că inculpatul se face vinovat de săvârșirea celor trei infracțiuni.
In ce privește săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prev de art 2 alin 1 cu aplicarea art 41 alin 2 cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani închisoare. Pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsa de 3 ani închisoare. Pentru săvârșirea infracțiunii de consum de droguri de risc s-a dispus condamnarea inculpatul la o pedeapsa de 3 luni închisoare.
La individualizarea pedepselor instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prev de art 100 cod penal având în vedere că inculpatul era minor la data săvârșirii faptelor și de asemenea instanța a avut în vedere la alegerea pedepsei pericolul social concret al infracțiunilor, cantitățile relativ mici de stupefiante care erau vândute, vârsta inculpatului, împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, provine dintr-o familie organizata, este elev cu rezultate bune la învățătură.
Având în vedere că cele trei infracțiunii sunt săvârșire în condițiile concursului reale s-a dispus, în temeiul art. 33 lit. a si art. 34 lit. b cod penal contopirea pedepselor și s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prav de art. de art. 64 lit. a teza 2, lit. b cod penal pe un termen de 2 ani de la data executării pedepsei principale.
In temeiul art. 71 cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza 2, lit. b, cod penal pe durata executării pedepsei principale.
In ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța s-a orientat spre suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. La alegerea acestei modalități de executare instanța a avut în vederea vârsta inculpatului, împrejurările avute in vedere și la individualizarea pedepsei aplicate, concluziile raportului de evaluare întocmit în cursul urmării penale din care rezultă inculpatul este motivat să-si continue studiile și că există șanse de reintegrare a sa în societate în condițiile în care ar beneficia de un sprijin și o supraveghere adecvată.
In consecință, în temeiul 110 indice 1 cod penal raportat la art. 861cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o perioada de 4 ani, termen stabilit în condițiile art. 110 cod penal și care se compune din durata pedepsei aplicate plus un termen de 2 ani stabilit de instanța de judecată.
In temeiul art. 110 indice 1 cod penal raportat la art. 863cod penal pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri:
- să se prezinte la date stabilite la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș la datele fixate de aceasta instituție.
- Să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința sau orice deplasare care depășește 8 zile precum si întoarcerea.
- să comunice și să justifice Serviciului de Probațiunea de pe lângă Tribunalul Timiș orice schimbare de domiciliu
- Să comunice orice informații de natură putea fi controlate mijloace de existență
In temeiul art. 359 cod pr. pen. s-a atras atrage atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 110 indice 1 alin 3 cod penal art. 864cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în interiorul termenului de încercare sau dacă nu îndeplinește cu rea credință masurile de supraveghere stabilite.
In baza art. 71 alin 5 cod penal pe perioada suspendării executării pedepsei principale se va suspenda și executarea pedepsei accesorii.
In temeiul art. 17 alin 1 din Legea 143/2000 coroborat cu art. 118 lit. f cod penal și art. 18 alin 1 din Legea 143/2000 s-a dispus confiscarea drogurilor ridicate cu ocazia cercetărilor.
In temeiul art. 17 alin 2 din Legea 143/2000 s-a dispus confiscarea sumei de 1120 lei dobândită de inculpat prin valorificarea drogurilor.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul criticând-o pentru netemeinicie, întrucât "fapta săvârșită de subsemnatul este rezultatul înscenării de către denunțătorul colaboratorul investigatorului sub acoperire"
Apelul declarat de inculpat nu este fondat, pentru motivele care vor fi analizate în continuare, urmând a fi respins.
În declarația dată în faza cercetării judecătorești, existentă la fila nr. 30 dosar prima instanță, inculpatul precizează: " acea cantitate de drog care s-a găsit asupra colaboratorului sub acoperire nu știu cum o avea în posesie, dar cu siguranță nu a primit-o de la mine" Eu precizez că la procuror am declarat că am predat cantitatea de 7 grame de cannabis pentru că așa mi s-a dictat".
La fila nr. 10 dosar urmărire penală, se află procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante semnat de polițiști, din cadrul de Combatere a Organizate T, martorii asistenți, inculpatul, colaboratorul și numitul, în care se consemnează: " În acest timp tânărul care îl însoțea pe a rămas să aștepte la distanță, părând să asigure zona. La scurt timp cei doi s-au întâlnit, moment în care i-a înmânat ceva lui, după care s-a despărțit".. În continuarea aceluiași proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, se precizează: " în prezența martorilor asistenți am efectuat un control corporal asupra numitului, descoperind în buzunarul drept al pantalonilor cu care era îmbrăcat, una bucată de substanță vegetală presată de culoare maronie, cu lungimea de 5 cm și grosimea de 1 cm, de formă paralelipipedică învelită în staniol, iar când a fost întrebat despre proveniența acestuia, a declarat " Acesta este hașiș. Eu am primit de la în schimbul sumei de 500 lei".
Acest proces verbal constituie un act autentic ce face dovada deplină a celor consemnate în el, până la înscrierea în fals, înscriere care nu s-a realizat.
Deși în faza cercetării judecătorești inculpatul a precizat că declarația dată la procuror " I-a fost dictată" este de subliniat că la procuror inculpatul a fost audiat în prezența apărătorului ales, care a semnat fără obiecțiuni declarația, alături de inculpat și procuror.
Această declarație se află la fila nr.17 dosar urmărire penală și consemnează:" În cursul zilei de azi am fost sunat de un tânăr numit, pe care îl știu de câtva timp și acesta m-a rugat să îi procur stupefiante pentru ziua lui, spunându-mi că vineri își serbează ziua de naștere". Faptul că numitul i-a solicitat inculpatului să îi procure stupefiante, dovedește că el era cunoscut ca fiind traficant de droguri.
Calitatea de traficant de droguri este recunoscută chiar de către inculpat, care în continuarea aceleiași declarații precizează: " În Parcul m-am întâlnit cu și am predat acestuia o bucată de hasis având lungime de aproximativ 4,5- 5 cm. Nu am primit bani de la și urma ca acesta să se revanșeze față de mine".
Cu privire la modul în care inculpatul a ajuns în posesia acestei cantități de drog, în declarația de la fila nr.22 dosar urmărire penală martorul - colaborator, precizează: " M-am întâlnit cu care mi-a dat 500 lei și m-a însoțit până în apropierea barului, unde ne-am întâlnit cu. În prealabil am discutat cu acesta și mi-a spus că nu mai vinde cantități mai mici de 10 grame respectiv 500 lei și mi-a spus că mă va suna în jurul orelor 22,00. Am fost sunat de stabilind să ne întâlnim la 21,15 în Parcul . La ora 22,15 m-am întâlnit, acesta venind însoțit de fratele său, și mi-a dat o bucată de hasis învelită în staniol, moment în care au intervenit organele de poliție și ne-au reținut pe toți trei".
Analiza coroborată a acestor probe conduce la concluzia că starea de fapt și încadrarea juridică a infracțiunilor pentru săvârșirea cărora inculpatul a fost condamnat, este corect reținută.
Aceleași probe dovedesc netemeinicia susținerilor inculpatului apelant, potrivit cărora, " fapta săvârșită de subsemnat este rezultatul înscenării", expresie neliterară, întrucât o " faptă săvârșită" nu poate fi o faptă înscenată.
De asemenea, probele administrate în cauză dovedesc legalitate acestora, astfel că nulitățile invocate nu există.
Nereale sunt și susținerile apărării inculpatului potrivit cărora, introducerea în cauză a colaboratorului " nu numai că nu s-a materializat dar ceea ce s-a obținut a fost doar încercarea de determinare a inculpatului de către colaboratorul la săvârșirea infracțiunii", întrucât din declarația mai sus citată semnată de însăși inculpat, rezultă că și numitul îl cunoștea ca traficant de droguri, numai în acest mod explicându-se solicitarea acestuia adresată inculpatului de a-i procura droguri de ziua lui.
Nulitatea invocată de apărătorul ales al inculpatului determinată de neconcordanța dintre considerente și dispozitiv, nu este de natură a conduce la soluția desființării sentinței penale apelată, deoarece nereținerea în dispozitivul acesteia a disp. art. 41 alin. 2 cod penal, raportat la prima infracțiune de trafic de droguri de risc pentru care s-a aplicat pedeapsa principală de 2 ani închisoare, este urmarea unei erori materiale, întrucât în considerente se face mențiunea expresă:
" În ce privește săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal se dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani închisoare".
Neexistând motive de desființare a sentinței penale apelată, iar criticile formulate de inculpat prin apărătorul ales nefondate, în temeiul prevederilor art. 379 alin. 1, pct.1, lit.b Cod procedură penală, apelul va fi respins ca nefondat.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, inculpatul - apelant va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 379 pct.1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 385/PI/22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare cu inculpatul.
Pronunțată în ședință publică din 17.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. 30.12.2009
Tehnored.
2ex/05.01.2010
Prima inst. - Trib.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--28.07.2008
MINUTĂ DECIZIA PENALĂ NR.135/
Ședința publică din data de 17.12.2009
În temeiul art. 379 pct.1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 385/PI/22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare cu inculpatul.
Pronunțată în ședință publică din 17.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Laura Bogdan