Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Sentința 340/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR.340/PI
Ședința publică din data de 17.12.2009
PREȘEDINTE: Laura Ani Bogdan
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, asistat de apărător ales, partea civilă asistată de avocat ales, asiguratorul Societatea de Reasigurare SA B reprezentat de avocat, lipsind asiguratorul SC Asigurări SA, prezentă partea civilă, lipsă fiind partea civilă Spitalul Clinic Județean
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri
Procurorul pune concluzii de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2 și 4.Cod Penal și obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile în măsura în care au fost dovedite, alături de societatea de asigurare. În ce privește daunele morale lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța. Cu privirea la renta viageră susține că aceasta este tardiv formulată și nu este dovedită. Solicită a se lua act de renunțarea părții civile la pretențiile civile. În susținerea celor solicitate arată că accidentul de circulație s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului care a pierdut controlul volanului ieșind de pe carosabil așa cum rezultă și din expertiza tehnică auto depusă la dosar, raportul de expertiză criminalistică bazat și pe reconstituire și declarațiile martorilor oculari.
Apărătorul ales al părții civile, avocat, solicită condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 184 alin.2 și 4 Cod penal la pedeapsă privativă de libertate orientată spre maximul special al pedepsei, susținând că inculpatul nu a depus nici un fel de stăruință pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită, nu a dat dovadă de comportare sinceră în cursul procesului, motiv pentru care consideră că nu i se pot aplica prevederile art. 81 Cod penal. În soluționarea laturii civile a cauzei, în conformitate cu constituirea de parte civilă a părții vătămate, solicită acordarea daunelor materiale de 45.159,67 lei - reprezentând cheltuieli de îngrijiri medicale, de transport, contravaloarea autoturismului avariat; daune morale de 100.000 lei incluzând daunele izvorâte din infirmitatea accentuată, prejudiciul de agrement și prejudiciul estetic; cheltuieli de judecată în sumă de 43.697,25 lei și o rentă viageră în sumă de 600 lei lunar începând cu data producerii accidentului. Având în vedere că inculpatul a prezentat instanței asigurarea de răspundere civilă, solicită ca instanța să dispună obligarea societății de asigurare să plătească părții vătămate maximum de daune materiale și morale conform legii care guvernează polița de asigurare, urmând ca inculpatul să fie obligat la plata acelor cheltuieli pe care firma asiguratoare nu le are în atribuții în desdăunare, respectiv cheltuieli de transport și cheltuieli de apărare. Depune la dosar concluzii scrise, la care atașează borderoul privind daunele părții vătămate.
Apărătorul ales al asiguratorului Societatea de Reasigurare SA, în latură penală lasă soluția ce urmează a se pronunța la aprecierea instanței. Totodată, solicită respingerea pretențiilor materiale ca nedovedite și reducerea daunelor morale. Precizează că asiguratorul RCA acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații acestora răspund, în baza și limitele contractului de asigurare potrivit art. 10 din Ordinul CSA nr. 9/2002.
Partea civilă solicită a se lua act de retragerea pretențiilor.
Apărătorul ales al inculpatului, avocat, susține că inculpatul, prin declarațiile sale a arătat modul în care s-a ajuns la evenimentul rutier, nu a negat că ar fi intrat în coliziune și niciodată nu a afirmat că a adormit la volan. Apreciază că în cauză instanța a comis o gravă eroare reținând o altă stare de fapt în sensul că partea vătămată a fost proiectată în șanț în urma impactului, precum și că în mod greșit a considerat că partea vătămată a necesitat 150 zile de îngrijiri medicale fără să țină seama că aceasta se afla în evidențele autorităților medicale din Germania cu deficit locomotor și leziuni în aceiași zonă, pretins a fi afectată în urma evenimentului rutier. Solicită a se lua în considerare depozițiile martorilor oculari și avizul medico-legal care indică maxim 60 de zile de îngrijiri medicale. Având în vedere că vindecarea leziunilor părții vătămate s-ar fi produs în mai puțin de 60 de zile dacă ar fi urmat tratamentul adecvat solicită, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin.2 și 4 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal și să se constate că a intervenit prescripția. În subsidiar, dacă instanța constată că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin. 2, 4.Cod Penal, să se aibă în vedere atitudinea inculpatului care s-a prezentat la toate termenele de judecată, a faptului că nu are antecedente, și urmare a reținerii prevederilor art. 74, 76 Cod penal, să i se aplice o amendă penală. În latură civilă solicită acordarea pretențiilor în măsura în care sunt dovedite.
Având în vedere că, prin concluziile orale, apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2, 4.Cod Penal în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 1 și 3.Cod Penal instanța pune în discuție această cerere, urmând a se pronunța asupra ei cu ocazia soluționării fondului întrucât presupune analizarea și evaluarea întregului probatoriu administrat în speță.
Procurorul solicită respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice susținând că avizul medico - legal condiționează, numărul zilelor de îngrijiri medicale sub 60 de zile, de aplicarea unui tratament corect și la timp, ceea ce nu poate fi imputat părții civile.
Apărătorul ales al părții civile pune concluzii de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice susținând că au existat 150 de zile de îngrijiri medicale, iar dinamica accidentului evidențiază culpa inculpatului.
Reprezentantul asiguratorului solicită schimbarea încadrării juridice.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că este vinovat de producerea coliziunii, dar nu de vătămarea părții civile, arată că ar fi vrut să se împace cu parte civilă dar acest lucru nu a fost posibil întrucât în cauză era implicată și o societate de asigurare, iar partea civilă a avut pretenții exagerate; regretă fapta comisă și solicită să i se aplice pedeapsa cuvenită.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 239/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr. 10681/2004, inculpatul - notar public, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 și alin. 4.
Cod PenalÎn fapt, s-a reținut că în data de 04.08.2003, partea vătămată, domiciliată în Germania, se deplasa prin localitatea, jud. A, cu autoturismul marca Opel, nr. de înmatriculare AR - 3434-03-12, condus de soțul său, pe bancheta din spate a autoturismului aflându-se soții și, precum și fiul acestora în vârstă de 2 ani. În fața cofetăriei aflată pe strada - din localitatea, soțul părții vătămate a oprit autoturismul pe partea dreaptă, în afara părții carosabile și s-a deplasat la cofetărie pentru a cumpăra înghețată. Fiind cald, partea vătămată - care ocupa locul din partea dreaptă față al autoturismului a coborât, rămânând lângă portiera dreaptă față a autoturismului, care a fost deschisă pentru a intra aer în autoturism, în poziție rezemată de această portieră.
Pe DN 7, în direcția A-Nădlac, inculpatul conducea autoturismul marca Volksvwagen, nr. de înmatriculare -, iar la Km 566+920, pe raza localității, a pierdut controlul volanului, astfel că autoturismul acestuia s-a izbit cu partea dreaptă față de partea spate a autoturismului marca cu nr. de înmatriculare AR-3434-03-12 aparținând martorului și lui, pe care l-a proiectat în șanțul situat în imediata apropiere, în poziția perpendiculară pe șanț, respectiv în poziție perpendiculară pe axul drumului, așa cum rezultă din locului accidentului, aflată la fila nr. 20 dosar urmărire penală.
În urma accidentului, partea vătămată a fost proiectată și ea în șanț, producându-i-se leziuni și traumatisme pentru "vindecarea acestora fiind necesare 90 zile îngrijiri medico-legale socotite de la data producerii.dacă nu survin complicații" (raportul de expertiză medico-legală nr. 724/10.05.2004 - file nr. 84 dosar urmărire penală).
Același raport de expertiză medico-legală menționează că partea vătămată a fost internată la Spitalul Județean A - Secția Chirurgie generală, cu diagnosticul "contuzie toracică abdominală. 1/3 proximală femur stâng fără deplasare de membru cu proteză laterală șold"
Partea vătămată, în accidentul de circulație din data de 04.08.2003, a mai fost internată în Spitalul Germania în perioada 23.06. - 22.07.2003, anterior datei producerii accidentului (04.08.2003), cu diagnosticul "implantarea unei proteze de șold cu o construcție de cu pe partea la coxatroză cu displazie, fiind operată în data de 24.06.2003, iar în spitalul "Crucea Roșie" - Germania, în perioada 08.08. - 29.08.2003 - ulterior datei producerii accidentului - s-a aflat în tratament staționar, cu diagnosticul "fractură peripostetică, revizie cu schimbarea șinei (tijei) și a capului, spălare inele de ".
S-a reținut că acest raport-medico-legal concluzionează că partea vătămată a necesitat 150 zile de îngrijiri medicale socotite de la data producerii "dacă nu survin alte complicații" și că "există legătură directă de cauzalitate între accidentul rutier din 04.08.2003 și leziunile de violență prezentate de victimă".
Prin sentința penală nr. 4/PI din 18.01.2007 pronunțată în dosarul nr. 1068/P/2006 al Curții de APEL TIMIȘOARA, în baza art. 184 alin. 2 și alin. 4 Cod penal, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul prevederilor art. 81, 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, s-a stabilit termenul de încercare de 4 ani, iar în temeiul prevederilor art. 359.C.P.P. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
În temeiul prevederilor art. 14, 346.C.P.P. art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 145.222,92 lei cu titlu de despăgubiri civile; au mai fost obligate "" SA - Sucursala A și " " SA - Sucursala A la plata din această sumă de 145.222,92 lei a sumei în limita contractului de asigurare, pentru diferență fiind obligat inculpatul către partea civilă, sumă care se compune din: 68.000 lei despăgubiri morale, 43.894,17 lei despăgubiri materiale (14.965,65 lei cheltuieli reprezentând îngrijiri medicale și 28.928,52 lei despăgubiri reprezentând deteriorările autoturismului), 28.623,25 lei cheltuieli judiciare (transport) și 605,5 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu expert, ambele sume (28.623,25 lei + 605,5 lei) în baza art. 193.C.P.P. suma de 6.100 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.
În baza art. 192.C.P.P. a fost obligat numai inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 35.328, 75 lei, iar în temeiul prevederilor art. 191 alin. 1.C.P.P. a mai fost obligat la plata sumei de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de judecata în fond.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut următoarele:
Prin declarațiile date atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, s-a reținut că inculpatul a negat săvârșirea infracțiunii, susținând că leziunile și traumatismele părții vătămate care se afla pe un podeț se datorează căderii libere a acesteia în șanț, urmare a sperieturii generată de șocul mecanic al celor două autoturisme.
Instanța de fond a reținut motivat că această susținere a inculpatului este contrazisă de probele administrate în cauză. Astfel, raportul de expertiză medico-.legală nr. 482/B/3/12.08.2003, întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală A, concluzionează: "leziunile traumatice descrise au putut fi produse cu sau de corpuri dure în cadrul unui accident de circulație", probă științifică ce nu poate fi înlăturată prin susținerile inculpatului sau alte unor martori indirecți, care nu au fost prezenți la locul faptei în momentul producerii accidentului.
S-a considerat că în cazul în care leziunile și traumatismele suferite de victimă s-ar fi produs prin cădere liberă a acesteia de pe podeț, raportul medico-legal mai sus menționat nu ar fi conținut concluzia potrivit căreia "loviturile traumaticeau putut fi produse prin lovire cu sau de corpuri dure", întrucât medicina legală distinge categoria leziunilor produse prin cădere liberă, de celelalte produse prin lovire cu sau de corpuri dure.
Totodată, s-a reținut că prin declarația dată în faza urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, martorul ocular aflat în autoturismul marca "Opel " nr. de înmatriculare AR-3434-03-12, în care se afla și victima, precizează: "După ce inițial a deschis ușa, respectiv portiera din față dreapta, a coborât și partea vătămată, a rămas în spațiul creat de deschiderea ușii cu o mână sprijinindu-se de ușa portierei. La un moment dat am simțit un șoc fizic, sora mea a fost aruncată în mașină spre banca pe care stăteam noi, datorită șocului portiera a venit spre poziția de închidere, lovind-o pe partea vătămată. Am ieșit și am sesizat că autoturismul condus de inculpat a lovit auto nostru, staționat așa cum am precizat anterior, în partea din spate, laterală stânga" (fila 73 dosar de fond).
Cu privire la cauza producerii accidentului de circulație, s-a reținut că același martor ( - fila nr. 73 dosar de fond) a precizat: " Am ieșit, am discutat cu inculpatul, l-am întrebat ce s-a întâmplat și mi-a răspuns "nu știu, cred că am ațipit".
Din declarația existentă la fila nr. 75 dosar instanță de fond, s-a reținut că martorul, soțul părții vătămate, a precizat: "La ieșirea din magazin am auzit un zgomot foarte puternic, am privit în jur și am constatat că autoturismul meu a fost izbit puternic de un alt autoturism. M-am, deplasat acolo, soția era căzută în șanț, urmare lovirii acesteia de ușa autoturismului care era deschisă, autoturismul fiind și el deplasat urmare impactului".
Cu privire la susținerea inculpatului, potrivit căreia partea vătămată a căzut de pe un podeț, urmare sperieturii, prima instanță a reținut că același martor, în aceeași declarație, a precizat: " că distanța de la podeț până la locul inițial de oprire a autoturismului era de aproximativ 4 metri. Nici un moment soția mea nu a stat pe acel podeț"
De asemenea, prin declarația de la fila 63 dosar de fond, s-a reținut că martora a precizat: "Am auzit un zgomot, am ieșit la șosea și am observat pe partea vătămată căzută lângă mașină, care la rândul ei se afla căzută în șanț. Nu știu cum s-a întâmplat accidentulMașina se afla în șanț, la o oarecare distanță de podeț".
Așadar, s-a apreciat că declarațiile celor trei martori (, ) infirmă susținerile inculpatului potrivit cărora partea vătămată se afla pe podeț și confirmă concluziile actului de inculpare, potrivit căreia aceasta stătea rezemată de portiera dreaptă față a autoturismului marca Opel, iar leziunile traumatice au fost produse din culpa inculpatului și nu prin cădere liberă de pe podeț. S-a constatat că la aceeași concluzie duc și planșele foto existente la fila nr. 77 dosar instanță de fond, autoturismul marca Opel neaflându-se în imediata apropiere a podețului.
Se reține că martorul, prin declarația existentă la fila 104 dosar instanță de fond, a precizat: "La locul faptei l-am întâlnit pe martorul precum și alte persoane al căror nume nu-l cunosc, l-am întrebat pe el ce s-a întâmplat și mi-a spus că a lovit mașina albă aparținând lui iar tanti, partea vătămată, în urma impactului a căzut în șanț", astfel că martorul, propus de inculpat în apărare, a confirmat declarația martorei în sensul că partea vătămată a căzut în șanț "în urma impactului" iar nu urmare a sperieturii suferite în timp ce se afla pe podeț.
De asemenea, s-a reținut că martora propusă de inculpat în apărare a precizat în aceeași declarație: "Mi s-a spus că partea vătămată stătea pe un podeț și de acolo a căzut în șanț, însă nu știu dacă acel podeț a fost lovit de unul din autoturismele aflate în impact", astfel că s-a reținut că martora nu are convingerea că partea vătămată se afla pe podeț și de acolo, "urmare sperieturii", a căzut în șanț suferind leziuni traumatice.
A mai reținut prima instanță că prin declarația de la fila nr. 125 dosar de fond, martorul a precizat: "M-am oprit la o cofetărie pentru a cumpăra înghețată și la un moment dat am auzit un zgomot specific coliziunii unor autovehicule. Mi-am întors privirea și am văzut că autoturismul inculpatului s-a izbit de autoturismul părții vătămateNu am văzut ce s-a întâmplat cu partea vătămată, însă am văzut-o căzută în șanț la aproximativ 1 metru de mașina sa".
Din coroborarea acestor declarații, cu declarațiile anterior analizate, din care a reieșit că autoturismul în care s-a aflat victima a căzut în șanț la distanță de aproximativ 4 metri de podeț și susținerea martorului, potrivit căreia partea vătămată, căzută în șanț, se afla la 1 metru de autoturismul soțului său, s-a considerat că rezultă fără dubii că partea vătămată nu se afla pe podeț, nu a căzut în șanț ca urmare a sperieturii, leziunile traumatice nefiindu-i produse de căderea liberă.
Deși în declarația aflată la fila 31 dosar de urmărire penală, inculpatul a precizat: "mașina care m-a deranjat, respectiv autobasculanta, cred că avea lățime între 2,5 - 3 metri", din probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că nu s-a evidențiat faptul că la producerea accidentului de circulație ar fi contribuit și un alt conducător auto.
S-a reținut că prin declarația de la fila 62 dosar urmărire penală, martorul a precizat "apreciez că femeia nu a avut nimic în comun cu mașina lovită și cred că s-a dezechilibrat și a căzut în momentul în care a auzit lovitura", susținere ce s-a apreciat ca fiind contrazisă de martor însuși, care în continuarea declarației a precizat: "înainte de a ajunge eu la fața locului, a ajuns un cetățean, un om mai în vârstă, care a ajutat-o să se ridice", astfel că s-a considerat că aprecierea martorului nu se bazează pe constatarea proprie, în finalul declarației el precizând "nu am văzut efectiv momentul în care femeia a căzut, dar apreciez că a căzut din sperietură".
Cu privire la același podeț, s-a reținut că în declarația existentă la fila 48 verso dosar de urmărire penală, martora a precizat: "Este adevărat că în zona producerii accidentului era și un podeț de acces în locuința noastră, însă nu este posibil ca partea vătămată să fi căzut de pe acesta, având în vedere locul unde am găsit- Când și-a revenit, partea vătămată mi-a spus că stătea lângă mașină și în momentul producerii accidentului a fost lovită de mașina staționată (marca Opel - SM).
S-a mai reținut că, la rândul său, martorul, în declarația de la fila 43 dosar de urmărire penală, a precizat: "Este adevărat că în zona producerii accidentului se află un podeț de acces în locuința vecinei, însă nu este posibil nici teoretic, nici practic ca victima să fi căzut de pe acest podeț, având în vedere zona pe care am găsit-o și poziția victimei, distanța dintre locul unde a căzut și podeț fiind de 3- 4 metri".
Analiza coroborată a acestor probe, precum și coroborarea lor cu celelalte probe administrate în cauză, înlătură, în accepția instanțe de fond, apărarea inculpatului potrivit căreia leziunile traumatice produse victimei se datorează căderii libere a acesteia de pe podeț și dovedesc existența raportului de cauzalitate dintre comportarea culpabilă a inculpatului la volanul autoturismului său și leziunile traumatice produse părții vătămate;instanța a avut în vedere și concluziile Raportului de expertiză criminalistică nr. 79/04.06.2004 întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean T, potrivit cărora: "2) În momentul impactului, victima se afla în partea lateral dreapta a autoturismului Opel, în poziție ortostatică, poziție relevată în figura 1 de la pct. 2, cap. "CONSTATĂRI". 3) Evenimentul rutier putea fi prevenit de către numitul dacă ar fi circulat cu autoturismul Volkswagen în limitele conferite de marcajele care delimitează corespunzătoare sensului de deplasare A - Nădlac".
Instanța de fond a reținut că concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. 79/04.06.2006 întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean T se bazează și pe reconstituirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulație (procesul-verbal de reconstituire existent la fila nr. 47 dosar de urmărire penală, planșele foto, existente la filele 51-54 dosar de urmărire penală, care evidențiază distanța relativ mare la care se afla podețul în raport cu locul în care se afla căzută partea vătămată ).
S-a concluzionat că probele administrate în cauză evidențiază încălcarea de către inculpat a dispozițiilor art. 150 lit. a din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice în sensul că, efectuând depășirea, era obligat să păstreze o distanță suficientă față de vehiculul depășit, pentru a evita orice coliziune, precum și a dispozițiilor art. 153 lit. b din același regulament, potrivit cărora în cazul în care mersul înainte este obturat de un obstacol sau de prezența altor participanți la trafic care impune trecerea pe sensul opus, conducătorul vehiculului este obligat să reducă viteza și, la nevoie, să oprească pentru a permite trecerea vehiculelor din sens opus.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice, în data de 04.08.2003, autoturismul Volkswagen, cu numărul de înmatriculare -, încălcând dispozițiile art. 150 lit. a și art. 153 lit. b din Regulamentul de aplicare a nr.OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, producând din culpă leziuni traumatice părții vătămate, descrise în raportul medico-legal nr. 724/10.05.2004 întocmit de Institutul de Medicină Legală T, pentru vindecarea cărora au fost necesare 150 zile de îngrijiri medico-legale, raport medico-legal aprobat prin avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul Institutului de Medicină Legală " Minovici" B, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2 și alin. 4 Cod penal.
La condamnarea inculpatului, instanța de fond a avut în vedere împrejurările concrete în care a fost săvârșită infracțiunea, limitele pedepsei prevăzute de art. 184 alin. 2 și alin. 4 Cod penal, pericolul social concret al infracțiunii, persoana inculpatului - care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii și nu a depus nici un fel de diligențe pentru recuperarea prejudiciului cauzat părții vătămate, constituită parte civilă -, astfel că a apreciat că scopul educativ al pedepsei poate fi realizat fără privarea de libertate a acestuia, prin suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța a reținut următoarele: prin înscrisul existent la fila 68 dosar de urmărire penală, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 2.500 Euro, reprezentând avariile autoturismului său marca Opel și suma de 40.000 Euro reprezentând despăgubiri materiale și despăgubiri morale, iar prin cererea existentă la fila nr. 30 dosar de fond, s-a constituit parte civilă cu suma de 40.000 Euro, reprezentând despăgubiri materiale compuse din: cheltuieli medicale, de îngrijire, transport, contravaloarea sprijinului în perioada de suferință, contravaloarea autoturismului avariat și suma de 40.000 Euro reprezentând despăgubiri morale.
În vederea stabilirii cuantumului prejudiciului produs părții vătămate - parte civilă, prin avarierea autoturismului condus de soțul său, autoturism marca Opel, implicat în accidentul de circulație, la termenul de judecată din 16.06.2005 s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în domeniul auto, iar la termenul de judecată din 13.07.2005 s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale cu obiectivele menționate la fila 72 dosar de fond.
Întrucât apărătorul inculpatului a solicitat amânarea efectuării expertizei tehnice în domeniul auto, pentru a-și desemna un expert asistent, instanța de fond, admițând cererea, a notificat expertului tehnic necesitatea amânării efectuării expertizei.
În vederea efectuării expertizei medico-legale, dosarul a fost înaintat Institutului de Medicină Legală T și a fost restituit la data de 02.11.2005.
Întrucât de la data de 16.06.2005, până la data de 24.11.2005 inculpatul și apărătorul ales al său au rămas în pasivitate și nu au desemnat expertul asistent la efectuarea expertizei auto, la termenul de judecată din 15.12.2005 la dosar s-a depus raportul de expertiză tehnică în domeniul auto - filele 108-120 dosar de fond, care a concluzionat că autoturismul marca Opel aparținând părții vătămate a fost avariat în proporție de 70%, costul reparației fiind de 27.922,57 lei. Acest raport de expertiză tehnică a fost comunicat inculpatului la data de 20.12.2005, așa cum a rezultat din procesul-verbal existent la fila 127 dosar de fond, iar în ședința de judecată din 19.01.2006 apărătorul acestuia, avocat, a precizat în prezența inculpatului că nu formulează obiecțiuni cu privire la acest raport de expertiză tehnică.
Cu privire la numărul zilelor de îngrijiri medico-legale acordate părții vătămate pentru vătămările suferite de aceasta, s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale și apoi, avându-se în vedere obiecțiunile formulate, s-a dispus efectuarea unui supliment de expertiză medico-legală, concluziile acestuia aflându-se la fila nr. 175 dosar de fond, în sensul că numărul zilelor de îngrijiri medico-legale a fost menținut la 150.
Întrucât concluziile expertizelor medico-.legale au fost contestate, dosarul a fost înaintat Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul Institutului de Medicină Legală " Minovici" B, care prin avizul existent la fila nr. 223 dosar de fond, a aprobat raportul de expertiză medico-legală nr. 724/10.05.2004 întocmit de Institutul de Medicină Legală T, reținând însă că "timpul de îngrijiri medicale ar fi putut fi sub 60 zile, în condițiile unui tratament corect și la timp aplicat".
Aceste concluzii ale avizului Comisiei Superioare de Medicină Legală au sugerat inculpatului și apărătorului acestuia necesitatea formulării unei cereri de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, în art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal, cerere respinsă de instanța de fond, întrucât, pe de o parte nu reprezintă o certitudine, folosindu-se expresia "ar fi putut fi sub 60 zile", dar se și condiționează de un "tratament corect și la timp aplicat", de neaplicarea tratamentului "corect și la timp" nefiind culpabilă partea vătămată. Totodată, s-a mai reținut faptul că probele administrate în cauză dovedesc lipsa diligențelor inculpatului pentru limitarea întinderii prejudiciului și cu atât mai mult, pentru recuperarea lui.
S-a mai reținut că actele depuse la dosar dovedesc pretențiile civile formulate de partea vătămată - parte civilă pentru suma de 145.222,92 lei RON care se compune din suma de: 68.000 lei despăgubiri morale, 43.894,17 lei despăgubiri materiale (14.965,65 lei reprezentând cheltuieli medicale, 28.928,52 lei reparația autoturismului), 28.623,25 lei cheltuieli judiciare de transport în timpul procesului, 605,05 lei cheltuieli echivalente cu onorariu expert, 6.100 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu de avocat.
La plata despăgubirilor civile în sumă de 68.000 lei, despăgubiri morale și a sumei de 43.894,17 lei, despăgubiri materiale a fost obligat inculpatul și societățile de asigurare, acestea din urmă numai în limita contractelor - polițelor de asigurare; pentru plata cheltuielilor judiciare și pentru despăgubirile civile în suma care depășește polițele de asigurare a fost obligat doar inculpatul până la concurența prejudiciului total în sumă de 145.222,92 lei, restul pretențiilor părții civile pentru suma de 68.000 lei despăgubiri morale fiind respinse ca neîntemeiate.
Cu privire la despăgubirile morale solicitate de partea civilă, instanța a apreciat ca fiind justificate în cotă de, respectiv în sumă de 68.000 lei, întrucât aceasta este privată de posibilitățile pe care le are un individ neafectat de astfel de traumatisme, are dificultăți de deplasare în timp și spațiu, fiind necesară chiar și confecționarea unei vestimentații speciale, folosirea unor proteze sau bastoane de sprijin pentru deplasare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs partea civilă, asigurătorii SC - Sucursala A și SC SA B - Sucursala A, precum și inculpatul.
Prin decizia penală nr. 3156 din 13.06.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -Secția penală au fost admise recursurile declarate de partea civilă, asigurătorii SC " " Sucursala A și SC "" SA Sucursala A și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 4/PI din 18.01.2007 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția penală, care a fost casată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că recursurile declarate de asigurătorii SC " " Sucursala A și SC "" SA Sucursala A sunt întemeiate în ceea ce privește greșita citare în cauză în calitate de părți responsabile civilmente în loc de asigurători de răspundere civilă. Din examinarea încheierilor de ședință a reieșit că ambele societăți de asigurare au fost citate de către instanța de fond, însă cu indicarea greșită a calității procesuale, ceea ce echivalează cu lipsa citării legale.
Tot în ceea ce privește rezolvarea laturii civile a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că este întemeiată critica formulată de recurentul-inculpat în sensul că motivarea soluției contrazice dispozitivul sau acesta nu se înțelege. Astfel, deși în considerente se artă că la plata despăgubirilor civile în sumă de 68.000 lei, despăgubiri morale și a sumei de 43.894,17 lei, despăgubiri materiale, deci -,17 lei, a fost obligat inculpatul și societățile de asigurare, acestea din urmă numai în limitele contractelor - poliție de asigurare, în dispozitiv se menționează: " obligă inculpatul la plata sumei de 145.222,92 lei Ron, despăgubiri civile, obligă societatea comercială de "" SA - Sucursala A și societatea Comercială de " " SA - Sucursala A, la plata din această sumă de 145.222,92 lei Ron, a sumei în limita contractului de asigurare".
Pe de altă parte, s-a constatat că minuta conține două corecturi făcute cu un pix de altă culoare decât cea cu care este scris restul minutei și cu care s-a efectuat confirmarea sub semnătură a modificărilor, ceea ce este de natură a crea dubii cu privire la momentul efectuării respectivelor modificări - înainte sau după pronunțarea în ședință publică a hotărârii.
De asemenea, referitor la latura civilă a cauzei, s-a constatat că instanța de fond a examinat pretențiile părții civile privitor la daunele morale doar în limita constituirii inițiale, de 40.000 Euro, fără a observa că în concluziile scrise și în anexele la aceste concluzii (filele 229, 230 și 232 din dosarul instanței de fond), partea civilă și-a majorat cuantumul acestor pretenții la 240.000 Euro (816.000 lei). Apreciind că daunele morale solicitate de partea civilă sunt justificate în cotă de, instanța de fond a dispus obligarea inculpatului și a societăților de asigurare la suma de 68.000 lei, ceea ce, în mod evident, nu reprezintă din daunele morale solicitate de partea civilă.
Referitor la latura penală, s-a constatat întemeiată critica formulată de recurentul inculpat în sensul că, deși prin încheierea de ședință din 05.07.2006 (fila 186), instanța de fond a admis efectuarea unei noi expertize medico-legale de către IML " Minovici" B, întrucât IML T nu a răspuns la obiecțiunile formulate de părți, a trecut la soluționarea cauzei în fond în condițiile în care la dosar se afla doar un aviz al Comisiei Superioare de Medicină Legală (fila 224), ce aprobă concluziile actelor medico-legale anterioare, făcând totodată o serie de precizări, sub condiție, în ceea ce privește numărul de zile de îngrijiri medicale. În situația dată, s-a considerat că instanța de fond nu a revenit motivat asupra probei deja încuviințate și nu a pus în discuția părților această revenire, încălcând părții civile inculpatului dreptul de a-și valorifica apărările pe care le formulaseră. Totodată, s-a considerat că instanța de fond nu a respectat dispozițiile art.15 coroborat cu ale art. 9 din Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 271/2004 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, competența pentru efectuarea unei noi expertize medico-legale, în cadrul unei comisii de expertiză, revenind potrivit competenței teritoriale, tot IML
Dispunând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de recurs a indicat instanței de fond să aprecieze, cu ocazia rejudecării, oportunitatea efectuării unei noi expertize medico-legale care să răspundă tuturor obiectivelor deja admise prin încheierea din 05.07.2006, în situația dată, a existenței unui aviz al Comisiei superioare medico-legale, urmând a aplica corespunzător prevederile art. 28 din Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 271/2004 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală; să citeze societățile de asigurare în calitate de asigurător și să soluționeze latura civilă având în vedere specificul contractelor de asigurare (RCA sau răspundere contractuală facultativă), precum și limitele răspunderii contractuale; să soluționeze pretențiile părții civile, astfel cum au fost constituite și modificate, urmând să verifice și susținerea acesteia din motivele de recurs în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la renta viageră, în măsura în care există această solicitare.
În rejudecarea cauzei, instanța de fond, prin sentința penală nr. 19/PI din 29.01.2008, a condamnat pe inculpatul la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin. 2 și 4.Cod Penal, dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei și stabilind un termen de încercare de 3 ani. A obligat inculpatul alături de SC - Sucursala A la plata sumei de 93.894 lei, reprezentând 43.894 lei despăgubiri materiale și 50.000 lei daune morale. A constatat că SC nu are calitate de asigurător în cauză și a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat și către partea civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, după ce a constatat că nu se impune efectuarea unei expertize tehnice sau medico-legale, reținând aceeași situație de fapt ca prima instanță. În privința laturii civile, s-a reținut că în cauză nu există nici o cerere cu privire la constituirea unei rente viagere. De asemenea, s-a reținut că actele depuse la dosar dovedesc pretențiile materiale în sumă de 43.894 lei, iar în privința daunelor morale, instanța de fond a apreciat ca fiind justificate și necesare în limita sumei de 50.000 lei, având în vedere traumatismul suferit cu consecințele sale dar și preexistența unei infracțiuni, așa cum s-a reținut din avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală, între ele existând o legătură de cauzalitate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpatul, partea civilă și asigurătorul Societatea de Reasigurare SA B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele scrise depuse la dosar și expuse oral cu ocazia dezbaterilor, astfel cum au fost prezentate în practicaua deciziei.
Prin decizia penală nr. 2003 din 04.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, pronunțată în dosarul nr-, au fost admise recursurile declarate de inculpatul, partea civilă și asigurătorul Societatea de Reasigurare SA B, prin Sucursala A, împotriva sentinței penale nr. 19/PI din 29.01.2008 a Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Penală; a fost casată sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pentru a pronunța această decizie, s-a constatat că procedând la soluționarea cauzei fără a efectua cercetarea judecătorească și a administra vreo altă probă a cărei utilitate rezultă din decizia de casare sau dintre cele solicitate de părți, instanța de fond a dat dovadă de superficialitate, pronunțând o hotărâre de condamnare cu încălcarea dispozițiilor art. 38518Cpp, potrivit cărora instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea recursului; totodată, s-a apreciat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 38519Cpp care arată că rejudecarea cauzei după casarea hotărârii atacate se desfășoară potrivit dispozițiilor cuprinse în partea specială, titlul II, capitolele I și II, care se aplică în mod corespunzător.
În concret, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că, deși în decizia de casare s-a arătat că societățile de asigurare trebuie citate în calitate de asigurător, în acest sens existând și o decizie anterioară dată într-un recurs în interesul legii, a cărei aplicare este obligatorie, instanței de fond i-au trebuit două termene pentru a corecta citarea greșită a acestora, tot ca părți responsabile civilmente ca în primul ciclu procesual, pentru a dispune apoi, pentru al treilea termen, citarea în calitate de părți civile. Abia la acest termen din 12.11.2007, instanța de fond a dispus citarea corectă, în calitate de asigurător, procedând apoi, după încă un termen acordat pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorilor aleși, la judecarea în fond a cauzei, fără a efectua n ici un act de cercetare judecătorească. S-a considerat că procedând astfel, instanța de fond a încălcat dreptul părților la un proces echitabil, desfășurat în condiții de publicitate, oralitate și nemijlocire, punându-le în imposibilitate de a administra în acest cadru probele considerate relevante în promovarea drepturilor lor procesuale, PE de altă parte, s-a reținut că instanța de fond a respins cu o motivare sumară și neconvingătoare probele solicitate de părți și indicate prin decizia de casare, ce erau pertinente și utile soluționării cauzei.
Totodată, s-a apreciat că sub un alt aspect, în motivarea hotărârii pronunțată după rejudecare, instanța de fond a reținut aceeași situație de fapt ca prima instanță, redând practic ad literam motivarea acesteia, cu excepția paragrafelor 3 și 4 de pe pagina 7 și respectiv, a părții finale a hotărârii, care se referă la soluționarea laturii civile și chiar și unele din aceste părți ale hotărârii, referitoare la latura civilă sunt motivate sumar și neclar, ceea ce împiedică exercitarea controlului judiciar. S-a reținut că practic, s-a menționat care sunt sumele pretinse, pentru a se conchide că "actele depuse la dosar dovedesc pretențiile materiale - reprezentând cheltuielile efectuate cu reparația autoturismului și cheltuielile de înmormântare în sumă de 43.894 lei" - în condițiile în care este mai mult decât evident că partea vătămată este în viață. Astfel, apreciind că examinarea acestei critici face inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs, Înalta Curtea admis recursurile formulate de partea civilă, asigurătorul SC ""SA B - Sucursala A și inculpatul, a casat sentința recurată și a trimis cauza la instanța de fond în vederea rejudecării cu respectarea dispozițiilor art. 38518și art. 38519Cpp, urmând a se avea în vedere și celelalte critici din motivele de recurs.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 01.09.2008 sub nr-.
În rejudecare, s-a procedat la reaudierea inculpatului, martorilor, a fost depus avizul nr. E- al IML " Minovici".
Din probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului, schița accidentului de circulație, procesul-verbal de verificare tehnică, polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, poliția nr. -/11.03.2003 privind asigurarea autovehiculelor pentru avarii și furt eliberată de SA - Sucursala A, procesul-verbal de recoltare a probelor biologice, declarația părții vătămate - parte civilă, declarația inculpatului, declarațiile martorilor, procesul-verbal de reconsttiuire, planșele foto, raportul de expertiză criminalistică nr. 79/04.06.2004 întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice -Laboratorul Interjudețean T, Raportul de Expertiză Medico-legală nr. 724/10.05.2004 întocmit de Institutul de Medicină Legală T, raportul de expertiză medico-legală nr. 482/12.08.2003, întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală A, Raportul de Expertiză Medico-Legală nr. 1762/19.10.2005 întocmit de Institutul de Medicină Legală T, raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în faza cercetării judecătorești de expertul, raportul de expertiză medico-legală - supliment nr. 446/02.05.2006 întocmit de Institutul de Medicină Legală T, raportul de expertiză medico-legală supliment nr. 446/suplim. 03.06.2006 întocmit de Institutul de Medicină Legală T, avizul nr. 1/8354/08.01.2007 al Comisiei Superioare de Medicină Legală - Institutul Național de Medicină Legală " Minovici" B, avizul nr. E- al IML " Minovici", instanța reține următoarele:
În fapt, în data de 04.08.2003, partea vătămată, s-a deplasat prin localitatea, jud. A, cu autoturismul marca Opel, nr. de înmatriculare AR - 3434-03-12, condus de soțul său, pe bancheta din spate a autoturismului aflându-se soții și, precum și fiul acestora în vârstă de 2 ani. În fața cofetăriei aflată pe strada - din localitatea, soțul părții vătămate a oprit autoturismul pe partea dreaptă, în afara părții carosabile și s-a deplasat la cofetărie; iar, partea vătămată - care ocupa locul din partea dreaptă față al autoturismului a coborât, rămânând lângă portiera dreaptă față a autoturismului, care a fost deschisă pentru a intra aer în autoturism, în poziție rezemată de această portieră. În acest timp, inculpatul care conducea autoturismul marca Volksvwagen, nr. de înmatriculare -, pe DN 7, în direcția A-Nădlac, a pierdut controlul volanului ( la Km 566+920, pe raza localității ), astfel că autoturismul acestuia s-a izbit cu partea dreaptă față de partea spate a autoturismului aparținând martorului și părții vătămate, pe care l-a proiectat în șanțul situat în imediata apropiere, în poziția perpendiculară pe șanț, respectiv în poziție perpendiculară pe axul drumului.
În urma accidentului, partea vătămată a fost proiectată și ea în șanț, producându-i-se leziuni și traumatisme pentru vindecarea acestora fiind necesare 150 zile îngrijiri medico-legale socotite de la data producerii, dacă nu survin complicații, existând legătură directă de cauzalitate între accidentul rutier și leziunile de violență prezentate de victimă (raportul de expertiză medico-legală nr. 724/10.05.2004 - file nr. 84 dosar urmărire penală).
Prin declarațiile date atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, inculpatul a negat săvârșirea infracțiunii, susținând că leziunile și traumatismele părții vătămate care se afla pe un podeț se datorează căderii libere a acesteia în șanț, urmare a sperieturii generată de șocul mecanic al celor două autoturisme. În același sens, în ultima declarație dată în fața instanței (fila 9 dosar nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA ) inculpatul a precizat că se consideră nevinovat întrucât nici autoturismul său, nici autoturismul cu care a intrat în coliziune nu au lovit-o pe partea vătămată.
Apărările inculpatului sunt contrazise de declarațiile martorilor, și concluziile Raportului de expertiză criminalistică nr. 79/04.06.2004 întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean
Astfel, din declarația martorului ocular (fila 73 dosar nr. 10681/P/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA ), aflat în autoturismul marca "Opel " nr. de înmatriculare AR-3434-03-12, în care se afla și victima, se reține că "După ce inițial a deschis ușa, respectiv portiera din față dreapta, a coborât și partea vătămată, a rămas în spațiul creat de deschiderea ușii cu o mână sprijinindu-se de ușa portierei. La un moment dat am simțit un șoc fizic, sora mea a fost aruncată în mașină spre banca pe care stăteam noi, datorită șocului portiera a venit spre poziția de închidere, lovind-o pe partea vătămată. Am ieșit și am sesizat că autoturismul condus de inculpat a lovit auto nostru, staționat așa cum am precizat anterior, în partea din spate, laterală stânga".
În declarația din 13.06.2005, martorul (fila 75 dosar nr. 10681/P/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA ), soțul părții vătămate, precizează că: "La ieșirea din magazin am auzit un zgomot foarte puternic, am privit în jur și am constatat că autoturismul meu a fost izbit puternic de un alt autoturism. M-am, deplasat acolo, soția era căzută în șanț, urmarea lovirii acesteia de ușa autoturismului care era deschisă, autoturismul fiind și el deplasat urmare impactului". În același sens, în declarația din 7.05.2009 (fila 170 dosar - al Curții de APEL TIMIȘOARA ), martorul arată că în ziua respectivă partea vătămată nu a stat pe acel podeț de lângă locul producerii accidentului, că deși nu a văzut-o tot timpul pe partea vătămată, a dedus faptul că nu a stat pe podeț întrucât șanțul era foarte înalt, de 1,30, și nu avea motiv să procedeze în acest fel. Mai mult, martorul apreciază că a stat în cofetărie maxim 1 minut și J și arată că evenimentul rutier s-a produs atunci când a ieșit din cofetărie. În ce privește persoanele care au asistat la momentul producerii accidentului, martorul arată că "în momentul producerii accidentului, în afară de persoanele implicate, a fost doar martorul d-lui, de naționalitate maghiară, care însă era întors cu spatele". Totodată, martorul a arătat în declarația din 13.06.2005 că distanța de la podeț până la locul inițial de oprire a autoturismului era de aproximativ 4 metri.
În același sens, în declarația din 16.06.2005 martora (declarația de la fila 63 dosar nr. 10681/P/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA ) a precizat: "Am auzit un zgomot, am ieșit la șosea și am observat pe partea vătămată căzută lângă mașină, care la rândul ei se afla căzută în șanț. Nu știu cum s-a întâmplat accidentulMașina se afla în șanț, la o oarecare distanță de podeț". Cu aceeași ocazie, martorul a susținut că "În mașina din care a căzut victima se aflau un copil, o femeie și un. de la autoturism era deschisă, iar victima era căzută în șanț". În rejudecarea cauzei, martora a arătat că își menține declarațiile și că nu are de făcut modificări sau completări (fila 109 dosar nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA ).
Raportul de expertiză criminalistică nr. 79/04.06.2007 efectuat de Institutul Național de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean T (filele 68 - 69 dosar UP) concluzionează că în momentul impactului, victima se afla în partea laterală dreapta a autoturismului Opel, în poziție ortostatică, și se apreciază că varianta prezentată de inculpat este neverosimilă întrucât distanța de la pod și până la poziția finală a victimei este cca. 4, distanță imposibil de parcurs doar în urma căderii victimei de pe pod. Totodată, se mai arată că gravitatea leziunilor suferite de victimă nu pledează pentru o simplă cădere pe un teren. Concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. 79/04.06.2006 întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean T sunt reținute de instanță cu atât mai mult cu cât sunt o probă obiectivă, bazându-se și pe reconstituirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulație (procesul-verbal de reconstituire existent la fila nr. 47 dosar de urmărire penală, planșele foto, existente la filele 51-54 dosar de urmărire penală, care evidențiază distanța relativ mare la care se afla podețul în raport cu locul în care se afla căzută partea vătămată ).
Prin urmare, probele anterior analizate contrazic susținerile inculpatului potrivit cărora partea vătămată se afla pe podeț și confirmă concluziile actului de inculpare, potrivit căruia aceasta stătea rezemată de portiera dreaptă față a autoturismului marca Opel, iar leziunile traumatice au fost produse din culpa inculpatului și nu prin cădere liberă de pe podeț.
În ce privește evaluarea declarațiilor martorilor, și, invocate de inculpat în apărarea sa, trebuie avut în vedere faptul că nici unul nu a asistat la momentul producerii accidentului, nu a perceput prin propriile simțuri modul de comitere a faptei. Astfel, martorul, prin declarația din 24.11.2005 (fila 104 dosar nr. 10681/P/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA ) a preciza căt: "La locul faptei l-am întâlnit pe martorul precum și alte persoane al căror nume nu-l cunosc, l-am întrebat pe el ce s-a întâmplat și mi-a spus că a lovit mașina albă aparținând lui iar tanti, partea vătămată, în urma impactului a căzut în șanț". În aceeași declarație, martora a precizat: "Mi s-a spus că partea vătămată stătea pe un podeț și de acolo a căzut în șanț, însă nu știu dacă acel podeț a fost lovit de unul din autoturismele aflate în impact". Ulterior, în declarația din 16.04.2009 (fila 132 dosar nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA ) martora a menționat că nu a văzut evenimentul rutier, dar a ajuns ulterior și a aflat de la martorul și de la alte persoane aflate la fața locului că "inculpatul ar fi lovit mașina părții civile, iar partea vătămată ar fi căzut în șanț. de acolo discutau că partea civilă era pe pod când a fost lovită. Acolo am auzit că mașina inculpatului a lovit mașina lui, dar nu discutau cum a ajuns partea civilă în șanț." Instanța constată că martora, pe de o parte, nu a asistat la accident (relatând: "Când am ajuns la fața locului partea civilă nu era acolo"), iar, pe de altă parte, vorbește de lovirea părții vătămate.
În declarația din 15.12.2005 (fila 125 dosar nr. 10681/P/2005 al Curții de APEL TIMIȘOARA ), martorul a precizat: "M-am oprit la o cofetărie pentru a cumpăra înghețată și la un moment dat am auzit un zgomot specific coliziunii unor autovehicule. Mi-am întors privirea și am văzut că autoturismul inculpatului s-a izbit de autoturismul părții vătămateNu am văzut ce s-a întâmplat cu partea vătămată, însă am văzut-o căzută în șanț la aproximativ 1 metru de mașina sa".
În declarația din 16.06.2005 (fila 60 - 61 dosar nr. 10681/P/2005 al Curții de APEL TIMIȘOARA ), martorul relatează că: "Totodată a coborât din mașină, dar pe partea dinspre șanț și victima. ul despre care am vorbit a intrat în cofetărie, iar femeia a rămas pe podeț. La un moment dat am auzit un zgomot și uitându-mă am văzut că o altă mașină de culoare închisă a intrat în mașina parcată despre care am făcut amintire. În momentul impactului, victima care stătea pe podeț a căzut în șanț". Cu aceeași ocazie, martorul a menționat că nu știe poziția victimei în raport de mașină, cât timp a stat pe pod; că nu a văzut când victima a căzut în șanț, dar nu își explică motivul și că " pe care s-a postat victima era situat aproximativ la mijlocul autoturismului parcat. Eu am văzut pe victimă când a coborât din autoturism și s-a deplasat pe podețul despre care am făcut vorbire". Mai trebuie reținută, în evaluarea sincerității martorului, și împrejurarea că a arătat că îl cunoaște pe inculpat întrucât a încheiat un act notarial la biroul acestuia. În declarația din 04.12.2008 (fila 75 dosar nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA ), același martor susține că distanța dintre podeț și locul unde se afla mașina era de aproximativ 2 metri, ceea ce contrazice declarația din 16.06.2005; că victima a stat pe podeț, dar ulterior revine și arată că nu mai ține minte "dacă înainte de momentul impactului dintre cele două autoturisme victima stătea pe podeț"; că nu a văzut momentul coliziunii celor două autovehicule, dar ulterior a auzit izbitura produsă. Coroborând declarațiile martorului se constată că se contrazic între ele și că nu a văzut producerea accidentului.
În ce privește declarațiile martorului, se constată că în cursul urmăririi penale (fila 35 dosar UP) a precizat: "apreciez că femeia nu a avut nimic în comun cu mașina lovită și cred că s-a dezechilibrat și a căzut în momentul în care a auzit lovitura", "înainte de a ajunge eu la fața locului, a ajuns un cetățean, un om mai în vârstă, care a ajutat-o să se ridice", "nu am văzut efectiv momentul în care femeia a căzut, dar apreciez că a căzut din sperietură". În fața instanței de judecată, în data de 16.06.2005 (fila 62 dosar nr. 10681/P/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA ), același martor a atunci când a ieșit din magazin, accidentul de circulație era deja produs și a observat-o pe victimă care era pe podeț în picioare și a completat: "Apreciez că victima nu era lovită în condițiile în care se afla pe podeț în picioare și așa cum am arătat, la întrebarea prietenului meu, aceasta a răspuns că nu are nevoie de ajutor". În rejudecarea cauzei (fila 76 dosar nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA ), martorul a relatat că nu a văzut că vreo persoană a fost lovită în urma impactului, nu a văzut momentul accidentului întrucât arată că "în timp cât eram în magazin am auzit o bufnitură"; că a făcut acte notariale la biroul inculpatului cu 7 luni înainte de accident. Evaluând această declarație, instanța constată că nici unul dintre ceilalți martori nu a susținut că după accident, partea vătămată s-ar fi aflat pe podeț, că chiar martorul se contrazice susținând inițial că victima a fost ajutată să se ridice, iar ulterior că se afla în picioare după accident.
Din coroborarea tuturor declarațiilor martorilor din care a reieșit că autoturismul în care s-a aflat victima a căzut în șanț la distanță de aproximativ 4 metri de podeț, cu susținerea martorului, potrivit căreia partea vătămată, căzută în șanț, se afla la 1 metru de autoturismul soțului său; a martorei, care a precizat (fila 48 dosar UP): "Este adevărat că în zona producerii accidentului era și un podeț de acces în locuința noastră, însă nu este posibil ca partea vătămată să fi căzut de pe acesta, având în vedere locul unde am găsit- Când și-a revenit, partea vătămată mi-a spus că stătea lângă mașină și în momentul producerii accidentului a fost lovită de mașina staționată; a martorului, care a precizat (fila 43 dosar de urmărire penală): "Este adevărat că în zona producerii accidentului se află un podeț de acces în locuința vecinei, însă nu este posibil nici teoretic, nici practic ca victima să fi căzut de pe acest podeț, având în vedere zona pe care am găsit-o și poziția victimei, distanța dintre locul unde a căzut și podeț fiind de 3- 4 metri"; rezultă fără dubii că partea vătămată nu se afla pe podeț, nu a căzut în șanț ca urmare a sperieturii, leziunile traumatice nefiindu-i produse de căderea liberă.
Probele administrate în cauză evidențiază încălcarea de către inculpat a dispozițiilor art. 150 lit. a din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice în sensul că, efectuând depășirea, era obligat să păstreze o distanță suficientă față de vehiculul depășit, pentru a evita orice coliziune, precum și a dispozițiilor art. 153 lit. b din același regulament, potrivit cărora în cazul în care mersul înainte este obturat de un obstacol sau de prezența altor participanți la trafic care impune trecerea pe sensul opus, conducătorul vehiculului este obligat să reducă viteza și, la nevoie, să oprească pentru a permite trecerea vehiculelor din sens opus. În acest sens, sunt concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. 79/04.06.2004 întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean T (filele 61 - 69 dosar UP), care relevă faptul că accidentul rutier putea fi prevenit de către inculpatul, dacă ar fi circulat cu autoturismul Volkswagen în limitele conferite de marcajele care delimitează corespunzătoare sensului de deplasare A - Nădlac.
În ce privește leziunile suferite de partea vătămată, în cauză au fost efectuate mai multe rapoarte de expertiză medico-legală, suplimente și avize ale Comisiei Superioare de Medicină Legală, respectiv: raportul de expertiză medico-legală nr. 1762/19.10.2005 al IML T, raportul de expertiză medico-legală supliment nr. 446/02.05.2006 al IML T, raportul de expertiză medico-legală supliment nr. 446/supliment/03.06.2006 al IML T, avizul Comisiei Superioare de Medicină legală IML Minovici aflat la fila 224 dosar nr. 10681/P/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA, raportul de expertiză medico legală nr. 724/2004 al IML T aflat la fila 84 dosar urmărire penală, raportul de expertiză medico-legală nr. 482/A/3/12.08.2003 al Serviciului Județean de Medicină legală A, avizul Comisiei de Medicină Legală nr. - din 16.07.2009 al IML Minovici, care au răspuns la toate problemele ridicate în cauză.
Prin raportului de expertiză medico-legală nr. 724/10.05.2004 al IML T se concluzionează că partea vătămată a necesitat 150 zile de îngrijiri medicale socotite de la data producerii leziunilor, dacă nu survin alte complicații și că există legătură directă de cauzalitate între accidentul rutier din 04.08.2003 și leziunile de violență prezentate de victimă.
Raportul de expertiză medico-legală nr. 1762/19.10.2005 al IML T (fila 99 dosar nr. 10681/P/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA ) concluzionează că timpul de îngrijiri medicale rămâne nemodificat, respectiv 150 zile, socotite de la data producerii leziunilor, dacă nu survin complicații; că, în ce privește diagnosticul capacității de muncă, numita prezintă o incapacitate adaptativă de 70%, fiind încadrabilă în gradul II de invaliditate; cu privire la mecanismul de producere al leziunilor de violență - se apreciază că acestea s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, în cadrul uni accident rutier; că la starea prezentă, inclusiv incapacitatea adaptativă, au contribuit și afecțiunile preexistente ale victimei, astfel încât afecțiunile anterioare ale victimei contribuie la diminuarea capacității adaptative. În același sens sunt și concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală supliment nr. 446/02.05.2006 (fila 165 dosar nr. 10681/P/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA ) și nr. 446/suplim.03.06.2006 (fila 175 dosar nr. 10681/P/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA ) care au menținut numărul zilelor de îngrijiri medicale și opinia potrivit căreia la producerea leziunilor au contribuit afecțiunile preexistente, fără a putea preciza însă în ce cuantum.
Prin avizul nr. E- al Comisiei Superioare de Medicină-Legală din cadrul INML Minovici (fila 224 dosar nr. 10681/P/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA ) au fost aprobate rapoartele medico-legale anterior menționate, cu precizarea că între leziunea traumatică și afecțiunea preexistentă (proteza totală de șold) există legătură de cauzalitate directă condiționată, neputându-se preciza dacă la o persoană fără patologie preexistentă de acest tip, intensitatea unui asemenea traumatism ar fi produs sau nu o fractură; că în situația în care s-ar fi produs fractura la o persoană fără modificări patologice preexistente de acest tip, timpul de îngrijiri medicale ar fi putut fi sub 60 zile, în condițiile unui tratament corect și la timp aplicat; concluzionând că, în cazul de față, atât leziunea traumatică propriu-zisă (fractura de femur), cât și prelungirea numărului de zile de îngrijiri medicale se datorează afecțiunii patologice preexistente (proteza totală de șold) pe fondul căreia a survenit un traumatism a cărui intensitate nu poate fi cuantificată.
Avizul nr. E- din 07.09.2009 al Comisiei Superioare de Medicină-Legală din cadrul INML Minovici (fila 190 dosar nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA ) menține avizul anterior, adăugând că nu poate fi exclusă producerea leziunilor prin mecanismul de proiectare a părții vătămate de către autoturismul staționat ca urmare a impactului dintre acesta și autoturismul inculpatului.
Prin urmare, din actele medico-legale existente în cauză, instanța reține faptul că leziunile suferite de partea vătămată în urma accidentului au necesitat 150 zile de îngrijiri medicale; că, în ce privește diagnosticul capacității de muncă, numita prezintă o incapacitate adaptativă de 70%, fiind încadrabilă în gradul II de invaliditate; că acestea s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, în cadrul uni accident rutier, prin mecanismul de proiectare a părții vătămate de către autoturismul staționat ca urmare a impactului dintre acesta și autoturismul inculpatului; că afecțiunile preexistente ale victimei, astfel încât afecțiunile anterioare ale victimei contribuie la diminuarea capacității adaptative; că între leziunea traumatică și afecțiunea preexistentă (proteza totală de șold) există legătură de cauzalitate directă condiționată, neputându-se preciza dacă la o persoană fără patologie preexistentă de acest tip intensitatea unui asemenea traumatism ar fi produs sau nu o fractură; că în situația în care s-ar fi produs fractura la o persoană fără modificări patologice preexistente de acest tip, timpul de îngrijiri medicale ar fi putut fi sub 60 zile, în condițiile unui tratament corect și la timp aplicat; că, în cazul de față, atât leziunea traumatică propriu-zisă (fractura de femur), cât și prelungirea numărului de zile de îngrijiri medicale se datorează afecțiunii patologice preexistente (proteza totală de șold) pe fondul căreia a survenit un traumatism a cărui intensitate nu poate fi cuantificată. Dintre aceste aspecte, relevant pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4.p este numărul zilelor de îngrijiri medicale suportate de partea vătămată, aspect care face de altfel și distincția dintre această infracțiune și cea reglementată de art. 184 al. 1 și 3.Cod Penal Astfel, chiar dacă leziunile produse din culpa inculpatului s-au suprapus pe o stare preexistentă de boală a părții vătămate, trebuie avut în vedere faptul că legiuitorul nu a făcut o asemenea distincție, că în art. 184.Cod Penal este vorba de zilele de îngrijiri medicale suferite în concret de o persoană și nu de leziunile pe care le-ar fi suferit un individ perfect sănătos. În acest sens, esențial este rezultatul produs și nu cel care s-ar fi putut produce în alte circumstanțe. Totodată, este adevărat că între acțiunea sau inacțiunea prin care se realizează elementul material al infracțiunii și rezultatul produs - vătămarea integrității corporale sau a sănătății persoanei - trebuie să existe un raport de cauzalitate; însă nu interesează pentru existența acestui raport dacă la producerea rezultatului au concurat și alte cauze preexistente sau concomitente. De asemenea, nu interesează dacă rezultatul s-a amplificat datorită culpei victimei sau a medicului și, cu atât mai puțin, în situația în care nu există culpa altor persoane.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și faptul că în stabilirea corectă a antecedenței cauzale, trebuie analizată ponderea fiecărei contribuții umane sau împrejurare din nexul cauzal la producerea rezultatului, a legăturii concrete pe care contribuțiile au avut-o la producerea acestuia, prin folosirea criteriul sine qua non, izolându-se ipotetic fiecare aspect, spre a se determina caracterul necesar sau înlesnitor al fiecăruia. Astfel, se constată că acțiunea inculpatului reprezintă o condiție sine qua non, este o contribuție esențială, este cauza principală ce a generat rezultatul și fără de care acesta nu s-ar fi produs. Dacă acțiunea inculpatului ar fi exclusă din nexul cauzal, rezultatul nu s-ar fi produs așa cum s-a produs în realitate, ceea ce conduce la caracterul sine qua non al acesteia. În același sens, se reține că actele medico-legale au relevat faptul că între leziunea traumatică și afecțiunea preexistentă (proteza totală de șold) există legătură de cauzalitate directă condiționată, ceea ce presupune că lanțul cauzal a fost declanșat de conduita inculpatului; precum și că nu s-a putut preciza dacă la o persoană fără patologie preexistentă ca aceea a părții vătămate intensitatea unui asemenea traumatism ar fi produs sau nu o fractură. Pe de altă parte, concluzia că în situația în care s-ar fi produs fractura la o persoană fără modificări patologice preexistente de acest tip, timpul de îngrijiri medicale ar fi putut fi sub 60 zile, în condițiile unui tratament corect și la timp aplicat, are caracter de probabilitate și nu de certitudine. În speță, ceea ce este fără putință de tăgadă este faptul că partea vătămată a necesitat pentru vindecare 150 zile de îngrijiri medicale și nu i se poate imputa împrejurarea că având o stare precară de sănătate a fost victima accidentului produs din culpa inculpatului.
În drept, fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice, în data de 04.08.2003, autoturismul Volkswagen, cu numărul de înmatriculare -, încălcând dispozițiile art. 150 lit. a și art. 153 lit. b din Regulamentul de aplicare a nr.OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, producând din culpă leziuni traumatice părții vătămate care au necesitat pentru vindecare 150 zile de îngrijiri medico-legale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 și alin. 4 Cod penal.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 334.C.P.P. instanța urmează să respingă ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul din infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2 și 4.Cod Penal în infracțiunea prev. de art. 184 alin. 1 și 3.Cod Penal
La aplicare sancțiunii, instanța are în vedere atât criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72.Cod Penal, cât și faptul că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise. În procesul individualizării pedepselor se parcurg mai multe etape succesive care au criterii specifice de apreciere (faptă - amploarea prejudiciilor cauzate, metode folosite pentru săvârșire, gradul de premeditare etc.; făptuitor - conduita socială până la faptă, antecedente penale, poziția în procesul penal, încercarea de înlăturare sau chiar înlăturarea ori ameliorarea efectelor infracțiunii; pericol social concret rezultat din pluralitatea de infracțiuni, din perseverența infracțională etc.), criterii indicate ca atare de lege (art. 72 Cod penal); dar, în final, judecătorul trebuie să facă o apreciere globală, în cadrul căreia se impun a fi coroborate toate elementele concrete rezultate din etapele succesive. Această apreciere globală finală care fundamentează opțiunea pentru pedeapsa ce urmează a se aplica și în general pentru un anume regim sancționator, condiționează eficiența deciziei judiciare pentru atingerea scopului reglementat de legiuitor. Potrivit dispozițiilor art. 52.Cod Penal pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Astfel, în cauză se reține că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei și nu a depus nici o minimă diligență pentru a reduce prejudiciul suferit de partea vătămată, nu s-a interesat de starea fizică a acesteia și tratamentele necesitate. Deși, susține că ar fi vrut să realizeze o împăcare cu victima, dar nu a fost posibil întrucât era implicată și societatea de asigurare, iar partea vătămată avea pretenții materiale exagerate; actele dosarului și conduita procesuală a inculpatului nu denotă nici o manifestare de acest gen. Este adevărat că inculpatul nu este obligat să recunoască săvârșirea infracțiunilor, legea conferindu-i potrivit art. 70 alin. 2.C.P.P. "dreptul la tăcere", respectiv dreptul de a nu face nici o declarație; dar în măsura în care inculpatul este de acord să dea declarații, potrivit art. 70 alin. 2.C.P.P. ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa. sinceră în cursul procesului penal reprezintă potrivit art. 74 lit. c o Cod Penal circumstanță atenuantă, iar comportarea nesinceră în cursul procesului penal, fără a fi reglementată ca o circumstanță agravată, poate fi de natură a influența pedeapsa aplicată prin prisma criteriului precizat de art. 72.Cod Penal "persoana inculpatului". În cauză nu se justifică aplicarea dispozițiilor art. 74.Cod Penal întrucât nu sunt îndeplinite condițiile impuse de textul legal menționat. Astfel, trebuie avut în vedere că aceste circumstanțe atenuante sunt judiciare, ele nu operează automat, sunt lăsate la aprecierea judecătorului, chemat să analizeze dacă o anumită atitudine a inculpatului reflectă un grad de periculozitate scăzut al acestuia și faptul că reeducarea lui se poate realiza și printr-o pedeapsă mai ușoară; iar, în cauză, inculpatul nu a dat dovadă de sinceritate, nu a manifestat interes pentru starea de sănătate a victimei, iar din fișa de cazier rezultă că are o condamnare grațiată, ceea ce formează convingerea instanței că pedeapsa ce urmează a fi aplicată trebuie să fie una de intensitate moderată. Față de aspectele anterior analizate și de limitele speciale de pedeapsă, în temeiul art. 184 alin. 2 și 4.Cod Penal instanța va condamna pe inculpatul la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Având în vedere dispozițiile deciziei nr. LXXIV/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, instanța apreciază că în raport cu infracțiunea reținută în sarcina inculpatului și natura acesteia, se impune a se interzice numai exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a - de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și lit. b Cod Penal, ca pedepse accesorii.
În raport cu criteriile expuse și cu ocazia individualizării pedepsei, instanța apreciază că aplicarea pedepsei reprezintă un avertisment suficient pentru inculpat, scopul acesteia putând fi atins și fără executarea în regim de deținere, astfel că în baza art. 81 va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului, iar în baza art. 82.Cod Penal va stabili un termen de încercare de 3 ani. Pe cale de consecință, în baza art. 71 alin. 5.Cod Penal va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța constată că prin constituirea de parte civilă depusă la dosar în data de 26.09.2008 (fila 13 dosar nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA ) partea civilă a solicitat ca inculpatul să fie obligat, în solidar atât cu asigurătorul SC SA - Sucursala A, cât și cu asigurătorului SC SA - Sucursala A la plata următoarelor despăgubiri civile: daune materiale în cuantum de 43.894,17 lei din care 28.928,52 lei - cheltuieli efectuate cu reparația autovehiculului, contravaloarea estimării expertizei auto, valoarea pieselor, manopera și 14.965,65 lei - cheltuieli pentru îngrijiri medicale; daune morale în cuantum de 100.000 lei; plata unei rente viagere pe seama părții vătămate într-un cuantum egal cu salariul minim pe economia națională din România pe toată durata de existență a infirmității accentuate de accidentul produs de inculpatul; plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul litigiului, în cuantum de 38.799,75 lei din care 29.143,2 lei - cheltuieli de transport (personale), 2.350,05 lei - cheltuieli de transport ale martorilor, 6.700 lei - onorariul de avocat și 606,5 lei - cheltuieli ocazionate de expertizele medico-legale.
Prin concluziile scrise depuse la dosar la termenul din 17.12.2009, partea vătămată a majorat cuantumul cheltuielilor privind transportul propriu și al martorilor, cheltuielile efectuate cu expertizele medico-legale și onorariile avocaților, solicitând: 29.197,20 lei - cheltuieli de transport; 2.800,05 lei - cheltuieli cu transportul martorilor; 14.965,65 lei - cheltuieli de îngrijiri medicale; 28.929,52 lei - daune produse autovehiculului, 100.000 lei - daune morale; 1.265,50 lei - cheltuieli cu expertizele medico-legale; 11.700 lei - onorarii avocați; și precizând cuantumul rentei viagere la 600 lei/lună începând cu data producerii accidentului. În ce privește cheltuielile de îngrijiri medicale s-a arătat că acestea sunt compuse din următoarele sume: 798,7 lei - spitalizare în A, taxe, medicamente - calmante; 285,75 Euro (echivalentul a 971,55 lei) - spitalizare în Germania, medicamente, drum zilnic al fiicei la spital; 35,10 Euro (echivalentul a 119,34 lei) - tratament recuperatoriu pe 2003 (masaje, gimnastică); 183,9 Euro (echivalentul a 625,26 lei) - tratament recuperatoriu pe 2004 (masaje, gimnastică); 600 Euro (echivalentul a 2040 lei) - curățenie locuință; 2.400 Euro (echivalentul a 8160 lei) - îngrijire personală, sprijin la deplasări, cumpărături, mers la medic de către soțul său; 12 Euro (echivalentul a 40,8 lei) - transport la medic dus - întors; 50 Euro (echivalentul a 170 lei) - drum la tratament dus - întors; 600 Euro (echivalentul a 2040 lei) - transportul în Germania la operație (drumul și 6 zile pierdute pentru 2 persoane).
La termenul din 26.03.2009 (fila 123 dosar nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA ) partea civilă a arătat că are pretenții civile de la inculpat constând în contravaloarea distrugerii autoturismului, sume pe care le-a solicitat și partea civilă. Ulterior, la termenul din 7.05.2009 (fila 169 dosar nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA ) acesta a arătat că renunță la constituirea de parte civilă și nu mai are nici un fel de pretenții de la inculpat pe latură civilă. Prin urmare, având în vedere că în ceea ce privește latura civilă a cauzei este aplicabil principiul disponibilității părților, instanța neputându-se sesiza din oficiu, în temeiul art. 14, 346.C.P.P. urmează a se lua act de renunțarea părții civile la cererea de constituire de parte civilă în cauză.
Constatând că din raportul de expertiză medico-legală nr. 482/A/3 din 12.08.2003 al Serviciului Județean de medicină Legală A rezultă că partea vătămată a fost internată în Spitalul Clinic Județean A - Secția Chirurgie Generală în perioada 04.08.2003.05.08.2003, conform foii de observație nr. 16278/1741, la termenul din 01.10.2009 (fila 196 dosar nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA ) instanța a dispus citarea acestuia pentru a-și preciza eventualele pretenții în cauză. Întrucât această unitatea sanitară nu a solicitat vreo sumă de bani în contul spitalizării părții vătămate, în temeiul art. 14, 346.C.P.P. instanța va lua act că Spitalul Clinic Județean A nu a formulat pretenții civile în cauză.
În ce privește situația asigurătorilor, se constată că la data producerii accidentului inculpatul avea încheiată polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto seria - nr. - din 31.12.2002 cu SC - Reasigurare SA - Sucursala A (fila 10 dosar UP) și polița privind asigurarea autovehiculelor pentru avarii și furt nr. - din 11.03.2003 cu SC - SA - Sucursala A (fila 12 dosar UP).
Prin urmare, instanța reține că obiectul poliței de asigurare încheiată cu SC - SA nu îl formează răspunderea civilă delictuală a inculpatului, ci autoturismul acestuia, astfel că în temeiul art. 24 și următoarele din Legea nr. 136/1995 va respinge pretențiile civile în raport cu asigurătorul SC - Asigurări SA.
Referitor la asigurătorul SC - Reasigurare SA, se rețin atât dispozițiile art. 50 și 55 din Legea nr. 136/1995, cât și incidența deciziei nr. I/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 "Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri", iar potrivit art. 55 alin. 1 din același act normativ "Despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite". Prin Decizia nr. I/28.03.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, obligatorie potrivit art. 4142alin. 3.C.P.P. s-a stabilit că în cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 din Codul civil, a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995. Totodată, potrivit art. 49 și 55 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul se obligă prin contractul de asigurare să plătească fie în locul asiguratului, fie acestuia, dacă asiguratul a plătit deja. Pe de altă parte, legiuitorul prevăzut expres cazurile de răspundere pentru altul (art. 1000 - 1002 din Codul civil) și răspunderea solidară conform art. 1003.civ. iar printre acestea nu se află și răspunderea asigurătorului. Prin urmare, asigurătorul este un garant al plății despăgubirii civile stabilite în sarcina asiguratului său și imputabile acestuia. În concluzie, rezultă că în speță, asigurătorul SC - Reasigurare SA - Sucursala A urmează a fi obligat alături de inculpat, și nu în solidar cu acesta (cum a solicitat partea vătămată, temeiul răspunderii celor doi fiind diferit), atât pentru despăgubirile materiale și morale ce vor fi acordate părții vătămate, cât și pentru cheltuielile de judecată ale acesteia.
Înainte de a proceda la analiza temeiniciei pretențiilor civile ale părții vătămate, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 14.C.P.P. obiectul acțiunii civile exercitată în cadrul procesului penal îl constituie repararea pagubei pricinuită părții vătămate, iar potrivit art. 998, 999.civ. răspunderea civilă delictuală este antrenată atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența prejudiciului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției. Prejudiciul constă în consecințele negative patrimoniale sau morale suferite de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșită de inculpat; acesta trebuind să fie cert, ceea ce presupune că este sigur în ce privește existența sa și posibilitățile de evaluare. Mai trebuie reținut că prejudiciul cert este atât cel actual, adică deja produs; cât și cel viitor, care este sigur că se va produce și este susceptibil de evaluare; însă nu și prejudiciul eventual.
Referitor la daunele materiale, instanța constată că sunt dovedite cu chitanțe, facturi, expertiza tehnică auto și martori, suma de 4.765,65 lei - cheltuielile cu îngrijirile medicale și 27.928,52 lei - cheltuielile cu reparațiile autoturismului. Astfel, având în vedere leziunile suferite de partea vătămată în urma accidentului, relevate de expertizele medico-legale efectuate în cauză, evoluția medicală descrisă de raportului de expertiză medico-legală nr. 1762/19.10.2005 al IML T (fila 99 dosar nr. 10681/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA ) și actele medicale aflate la filele 88 - 97 din dosarul de urmărire penală, rezultă că partea vătămată a necesitat internările în spital și tratamente de recuperare, fiind justificate următoarele sume: 798,7 lei - spitalizare în A, taxe, medicamente - calmante; 285,75 Euro (echivalentul a 971,55 lei) - spitalizare în Germania, medicamente, drum zilnic al fiicei la spital; 35,10 Euro (echivalentul a 119,34 lei) - tratament recuperatoriu pe 2003 (masaje, gimnastică); 183,9 Euro (echivalentul a 625,26 lei) - tratament recuperatoriu pe 2004 (masaje, gimnastică); 12 Euro (echivalentul a 40,8 lei) - transport la medic dus - întors; 50 Euro (echivalentul a 170 lei) - drum la tratament dus - întors; 600 Euro (echivalentul a 2040 lei) - transportul în Germania la operație (drumul și 6 zile pierdute pentru 2 persoane). Instanța nu își însușește susținerile inculpatului în sensul că intervenția chirurgicală a părții vătămate fusese programată anterior accidentului, acestea fiind nefondate în condițiile în care din adresa Spitalului (traducere legalizată nr. 4148/10.05.2004 amintită în raportul de expertiză medico-legală nr. 1762/19.10.2005) rezultă că aceasta fusese operată în data de 24.06.2003, realizându-se implantarea unei proteze de șold cu construcție "de " pe partea la coxartroză cu displazie, iar intervențiile ulterioare sunt în legătură cu accidentul. De asemenea, inculpatul a depus la dosar cererea formulată de acesta către medicul care efectuat înlocuirea protezei (filele 144 - 146 dosar nr. 10681/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA ) prin care solicita să-i confirme o eventuală programare a părții vătămate anterioară accidentului, însă nu s-a mai depus și răspunsul care să-i confirme susținerile. În ce privește sumele de 600 Euro (echivalentul a 2040 lei) - solicitată pentru curățenia locuinței și 2.400 Euro (echivalentul a 8160 lei) - solicitată pentru îngrijire personală, sprijin la deplasări, cumpărături, mers la medic de către soțul părții vătămate instanța constată că nu sunt dovedite și nu sunt rezultatul acțiunii inculpatului, fiind aspecte preexistente. Astfel, actele medicale depuse la dosar relevă faptul că și anterior accidentului aceasta nu se putea deplasa decât cu dificultate și prin urmare avea nevoie de asistența unei persoane și, în aceste condiții, nu se poate susține că se putea ocupa personal de curățenia locuinței sau de cumpărături. Mai mult, nu s-a făcut dovada că la data accidentului soțul părții vătămate avea un loc de muncă și a fost nevoit să renunțe la acesta pentru a se ocupa permanent de îngrijirea sa și nici că ar fi fost angajată vreo altă persoană în acest scop. În acest sens, se reține că în adresa înaintată de Dr. medic (fila 139 dosar nr. 10681/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA ) tradusă și legalizată prin încheierea nr. 22187/15.11.2005 a BNP A se menționează că la data de 17.07.2003 aceasta acuza dureri în decubit lateral, la mers și în ortostatism, capacitatea de deplasare cu ul a fost precizată ca fiind de circa 100, iar de circa 3 ori pe săptămână pacienta lua antalgice procurabile fără prescripție medicală. Totodată, martora (fila 104 dosar nr. 10681/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA ) confirmă starea de sănătate a victimei, arătând: "Din anul 1981 o cunosc pe partea vătămată de când am venit în localitate și știu că se sprijinea într-un ".
În ce privește daunele produse autoturismului, instanța constată că prin decizia nr. 1/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în procedura recursului în interesul legii, cu caracter obligatoriu, s-a statuat că în aplicarea dispozițiilor art. 14 din Codul d e procedură penală și ale art. 998 din Codul civil, instanța penală învestită cu judecarea acțiunii penale în cazul infracțiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă și de vătămare corporală din culpă săvârșite de un conducător auto, este învestită să judece acțiunea civilă, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la pretențiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât și cu privire la pretențiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiași fapte. Prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert (filele 108 - 120 dosar nr. 10681/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA ) s-a concluzionat că reparația autoturismului în speță se ridică la suma de 27.922,57 lei. Este adevărat că același expert arată și că față de gradul de avarie de 70% și costul foarte mare al reparației este mai rentabilă înlocuirea totală a autoturismului părții vătămate, însă nu i se poate impune acesteia să cumpere un alt autoturism, pentru ca inculpatul să suporte o despăgubire mai mică. Valoarea prejudiciului constând în avariile produse autoturismului părții vătămate este certă și în raport cu bonul de comandă nr. 141/17.01.2005 (fila 263 dosar nr. 10681/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA ), suma de 27.928,52 lei - constând în contravaloarea reparațiilor și bonul de comandă fiind dovedită și imputabilă inculpatului. în ce privește taxa pentru efectuarea expertizei tehnice auto achitată de partea vătămată, aceasta va fi inclusă în cuantumul cheltuielilor de judecată conform art. 189.C.P.P.
Prin constituirea de parte civilă, partea vătămată a solicitat obligarea inculpatului și la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale. Sub acest aspect, trebuie reținut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferințe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, "creează o stare de neliniște, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm și pașnic al vieții sufletești, deci o daună". Astfel, evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă. La stabilirea sumei ce urmează a fi acordată cu titlu de daune morale instanța are în vedere atât suferințele părții vătămate, cât și necesitatea de a preîntâmpina o îmbogățire fără just temei. Din aceste motive, față de leziunile suferite de partea vătămată, numărul de îngrijiri medicale (150 zile de îngrijiri medicale), vârsta părții vătămate la data accidentului, preexistența unor probleme medicale, instanța apreciază ca fiind justificată suma de 60.000 lei, cu titlu de daune morale. În acest sens, s-a avut în vedere că victima suferea deja de anumite privațiuni în participarea la viața socială și familială, dar și că prin acțiunea inculpatului suferințele de ordin fizic au fost majorate.
În ce privește cererea de obligare a inculpatului la plata unei rente viagere în cuantum de 600 lei/lună, raportată la venitul minim pe economia națională, instanța constată că este neîntemeiată întrucât nu s-a dovedit că la data producerii accidentului partea vătămată avea loc de muncă sau era aptă pentru a lucra. Mai mult, actele medicale analizate anterior au relevat faptul că la data producerii accidentului aceasta se deplasa cu, iar din adresa Casei de sănătate Bayern tradusă și legalizată sub nr. 162/08.01.2004 de BNP (file 96 - 97 dosar UP) se deduce că incapacitatea de muncă datează din 01.08.2002. Totodată, un asemenea prejudiciu are un caracter eventual, întemeindu-se pe presupunerea că partea vătămată, în condițiile în care nu s-ar fi produs accidentul ar fi putut obține venituri ca urmare a prestării unei activități cu caracter de continuitate.
Față de aspectele anterior expuse, în temeiul art. 14, 346.C.P.P. art. 50 și 55 din Legea nr. 136/1995 instanța va obliga inculpatul alături de asigurătorul de răspundere civilă SC. - Sucursala A la plata către partea civilă a sumei de 32.694,17 lei cu titlu de daune materiale (reprezentând 4.765,65 lei - cheltuielile cu îngrijirile medicale și 27.928,52 lei - cheltuielile cu reparațiile autoturismului) și a sumei de 60.000 lei daune morale, asigurătorul urmând să plătească în limita plafonului legal stabilit la data accidentului. Pe cale de consecință, va respinge în rest cererea părții civile privind daunele materiale, daunele morale și de acordare a unei rente viagere.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanța constată că au fost dovedite următoarele: 29.197,20 lei - cheltuieli de transport în cursul procesului (calculate în raport cu numărul termenelor de judecată, distanța și modalitatea de deplasare, deplasările la organul de urmărire penală, documentele justificative aflate la filele 86, 107 - 109 din dosarul nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție; filele 234 - 251 dosar nr. 10681/P/2006 al Curții de APEL TIMIȘOARA, fila 84 dosar nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție) 2.265,50 lei - taxe expertize (factura seria - nr. 2565/2006 - fila 208 dosar nr. 10681/P/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA, chitanța seria - nr. -/2005 - fila 262 dosar nr. 10681/P/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA, factura seria - nr. 03216/2009 - fila 185 dosar nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA ) și 31.462,70 lei - onorariu de avocat (chitanțele nr. 34/2003, nr. 10/2004, nr. -/2004, nr. -/2005, nr. -/2005, nr. 611/2007 și nr. 0017/2009). Instanța nu va include în cuantumul cheltuielilor de judecată suma de 450 lei, solicitată cu titlu de cheltuieli cu transportul martorilor, întrucât nu s-a dovedit achitarea ei. Astfel, chitanțele depuse pentru martorul (filele 255 și 260 dosar nr. 10681/P/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA ) sunt emise pe numele acestuia și nu există nici un înscris sau declarație din care să rezulte că au fost suportate de partea vătămată, iar pentru ceilalți martori nu rezultă că au fost aduși de aceasta pe propria cheltuială. Mai mult, partea vătămată nu avea obligația de aduce martorii și a le suporta cheltuielile, dispozițiile art. 190 alin. 5.C.P.P. reglementând procedura ce trebuie urmată de martor pentru restituirea cheltuielilor de transport, întreținere, locuință și altor cheltuieli necesare; martorii au fost citați de instanță, iar partea vătămată nu și-a asumat obligația de ai prezenta; nu s-au depuse chitanțe sau facturi în acest sens. Prin urmare, în temeiul art. 193 alin. 1.C.P.P. instanța va obliga inculpatul alături de asigurătorul de răspundere civilă SC. - Sucursala A la plata cheltuielilor de judecată către partea civilă în cuantum de 43.162,70 lei, reprezentând 29.197,20 lei - cheltuieli de transport în cursul procesului, 2.265,50 lei - taxe expertize și 31.462,70 lei - onorariu de avocat, asigurătorul în limita plafonului legal stabilit la data accidentului.
Având în vedere modul de soluționare a acțiunii penale, precum și cheltuielile suportate de stat în cauză, constând în actele menționate de art. 189.C.P.P. instanța va dispune în temeiul art. 191.p Cod Penal obligarea inculpatului la plata sumei de 3.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 334.C.P.P. respinge ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul din infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2 și 4.Cod Penal în infracțiunea prev. de art. 184 alin. 1 și 3.Cod Penal
În temeiul art. 184 alin. 2 și 4.Cod Penal condamnă pe inculpatul - date dosar, la pedeapsa de:
- 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă
În baza și pe durata art. 71.Cod Penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II- a și b
Cod PenalÎn baza art. 81 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului, iar în baza art. 82.Cod Penal stabilește un termen de încercare de 3 ani.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.
Cod PenalÎn baza art. 71 alin. 5.Cod Penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 14, 346.C.P.P. art. 50 și 55 din Legea nr. 136/1995 obligă inculpatul alături de asigurătorul de răspundere civilă SC. - Sucursala A la plata către partea civilă a sumei de 32.694,17 lei cu titlu de daune materiale (reprezentând 4.765,65 lei - cheltuielile cu îngrijirile medicale și 27.928,52 lei - cheltuielile cu reparațiile autoturismului) și a sumei de 60.000 lei daune morale, asigurătorul urmând să plătească în limita plafonului legal stabilit la data accidentului. Respinge în rest cererea părții civile privind daunele materiale, daunele morale și de acordare a unei rente viagere.
În temeiul art. 24 și următoarele din Legea nr. 136/1995 respinge pretențiile civile în raport cu asigurătorul SC - Asigurări SA.
În temeiul art. 14, 346.C.P.P. ia act de renunțarea părții civile la cererea de constituire de parte civilă în cauză.
În temeiul art. 14, 346.C.P.P. ia act că Spitalul Clinic Județean A nu a formulat pretenții civile în cauză.
În temeiul art. 193 alin. 1.C.P.P. obligă inculpatul alături de asigurătorul de răspundere civilă SC. - Sucursala A la plata cheltuielilor de judecată către partea civilă în cuantum de 43.162,70 lei, reprezentând 29.197,20 lei - cheltuieli de transport în cursul procesului, 2.265,50 lei - taxe expertize și 31.462,70 lei - onorariu de avocat, asigurătorul în limita plafonului legal stabilit la data accidentului.
În temeiul art. 191.p Cod Penal obligă inculpatul la plata sumei de 3.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpatul, părțile civile și asigurătorul SC. - Sucursala A și de la comunicare cu Spitalul Clinic Județean A și SC - Asigurări SA.
Pronunțată în ședința publică din 17.12.2009.
PREȘEDINTE,
- - GREFIER,
- -
Red. 21.12.2009 -
Dact.-LP. 21.12.2009 2.ex./
Președinte:Laura Ani BogdanJudecători:Laura Ani Bogdan
