Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-(1751/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

INCHEIERE

Ședința publică de la 29 septembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Francisca Maria Vasile

JUDECĂTOR 2: Petre Popescu

GREFIER - - -

* * * * * *

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea apelurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpații, DE, - împotriva sentinței penale nr.655/17.06.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția a Ia Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanții inculpați în stare de arest asistat de avocat din oficiu cu delegație depusă la dosar, DE, - în stare de arest asistați de avocat ales împuternicire avocațială nr.-/15.09.2009. S-a prezentat domnul translator de limba olandeză.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Apărătorul apelantei inculpate, personal, solicită încuviințarea de înscrisuri în circumstanțiere,

Reprezentantul Ministerului Public, nu se opune încuviințări cererii solicitate.

Apărătorul apelanților inculpați DE, -, arată că nu au cereri de solicitat.

Deliberând, Curtea apreciază cererea formulată de apărătorul apelantei inculpate ca fiind utilă cauzei și urmează aoî ncuviința, constatând că a fost administrată prin depunerea la dosar a înscrisului intitulat " caracterizare".

Întrebați fiind apelanții inculpați dacă doresc să dea declarații în fața acestei instanței, având pe rând cuvântul apelanta inculpată arată că dorește să fie audiată în sensul adăugării unor precizări, iar apelanții inculpați DE, -, arată că își mențin declarațiile date și nu au nimic de adăugat.

Reprezentantul Parchetului, solicită a se proceda la audierea apelantei inculpate.

S-a audiat apelanta inculpată după ce i s-a explicat conținutul dreptului la tăcere, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Curtea, ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul apelului.

Reprezentantul Parchetului, solicită admiterea apelului declarat de Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, desființarea în parte a hotărârii apelate pe care înțelege să o critice pentru nelegalitate și netemeinicie.

Menționează oral, că înțelege să formuleze și alte critici decât cele depuse în scris.

Astfel, în opinia sa, primul aspect de nelegalitate al hotărârii apelate constă în greșita încadrare juridică reținută atât în rechizitoriu cât și în hotărârea instanței de fond. În raport de situația de fapt și de faptele reținute în sarcina inculpaților, constând în aceea că aceștia au remis cantitatea de droguri pe teritoriul Olandei cu știință și cu intenția clar probată ca aceasta să fie introdusă imediat în România, unde să-i fie remisă persoanei cu care au negociat în mod direct, având în vedere că în concret nu au procedat ei însuși la introducerea drogurilor în țară, aceasta fiind o livrare supravegheată efectuată în baza unei cereri aprobate de asistență judiciară formulată de autoritățile române, consideră că încadrarea juridică corectă ar fi de participație improprie la infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea 143/2000.

Față de aceste motive solicită desființarea în parte a hotărârii apelate, înlăturarea schimbării încadrării juridice și schimbarea încadrării juridice din infracțiunile reținute în rechizitoriu în infracțiunile prevăzute de art. 31 alin.2 rap. la art. 3 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000, în cazul fiecăruia dintre inculpați.

Cu privire la celălalt aspect, în rechizitoriu s-a reținut forma continuată a infracțiunii de introducere de droguri în țară, fără drept, considerându-se ca un al doilea act material; îl constituie o tentativă deoarece ulterior actului consumat inculpații au purtat negocieri amănunțite cu privire la introducerea unor alte cantități mai mari de droguri în țară. Având în vedere că negocierile s-au rezumat la simple discuții, nu s-au finalizat și nici nu s-au luat măsuri pentru introducerea unor altor alte cantități de droguri în țară datorită unor împrejurări care țin exclusiv de voința inculpaților, respectiv aceștia nu s-au mai înțeles între ei, consideră că instanța de fond a reținut în mod corect că acest act material nu constituie tentativă la infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea 143/2000, însă, în opinia sa, soluția ar fi trebuie să constea în înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice, iar nu în schimbarea încadrării juridice din infracțiunea în formă continuată în două infracțiuni în concurs real și achitarea pentru tentativă la art. 3 din Legea 143/2000. Astfel, este cert, că inculpații au acționat în baza aceleiași rezoluții infracționale, că există unitate de obiect, subiect și de rezoluție infracțională, deci, ipotetic dispozițiile art. 41 alin. 2 Cod penal erau corect reținute, însă, înlăturându-se vinovăția pentru un act material și rămânând unul singur, soluția corectă ar fi fost înlăturarea art. 41 alin.2 Cod penal.

Sub acest aspect, solicită admiterea apelului, desființarea în parte a hotărârii apelate și reținerea încadrării juridice astfel cum a menționat-

Totodată, formulează concluzii, pe scurt, cu privire la împrejurarea că inculpații cunoșteau faptul că drogurile urmau să fie introduse în România, din toate probele administrate în cauză rezultă că aceștia au intenționat să introducă drogurile în țară și toate negocierile purtate anterior au avut ca obiect o cantitate mare de droguri, respectiv 10 mii de pastile de ecstasy. Faptul că la un moment dat inculpații au arătat că nu pot realiza transportul, solicitând în mod expres colaboratorului să se deplaseze în Olanda sau să asigure transportul drogurilor, justifică faptul că știau că destinatarul final al drogurilor era un cetățean român, că drogurile urmau a fi introduse în România de către i, iar prețul a fost primit în termen foarte scurt de către inculpați personal pe teritoriul României. Activitatea concretă a inculpaților consta într-un ajutor material la introducerea drogurilor în țară, aceștia acționând cu intenția ca acestea să fie introduse în țară.

Toate aspectele ce vizează infracțiunile săvârșite rezultă din convorbirile telefonice interceptate autorizat, din conținutul mesajelor SMS, din conținutul proceselor verbale încheiate de investigatorii sub acoperire autorizați să desfășoare activități în prezenta cauză.

Față de cele susținute, consideră că este vorba de o latură subiectivă și o latură obiectivă specifice infracțiunii de participație improprie la infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea 143/2000.

O critică formulată în plus fața de cele menționate în scris, se referă la pedepsele aplicate față de inculpați, pe care le consideră netemeinice, întrucât reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a Cod penal nu este fondată. S-au considerat drept elemente favorabile lipsa antecedentelor penale, faptul că au avut o conduită bună și o atitudine sinceră, însă, consideră că aceste aspecte, în raport de gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina inculpaților și de indiciile de comitere a unor fapte similare de o gravitate de asemenea deosebită, nu pot avea valoarea unor circumstanțe atenuante, pot justifica eventual aplicarea unor pedepse înspre minimul special.

Față de aceste susțineri, solicită majorarea pedepselor aplicate inculpaților prin înlăturarea circumstanțelor atenuante. Apreciază că, toate probele administrate în cauză conduc la concluzia că activitatea inculpaților nu era una întâmplătoare, nu erau amenințați sau constrânși să săvârșească fapta, scopul era cert de obținere de sume mari de bani, iar efectele dintre cele mai grave urmările și conștientizate.

Cu privire la antecedentele penale, a menționat că inculpații nu au antecedente penale pe teritoriul României însă, consideră relevant a se observa procesul - verbal încheiat la 03.03.2008 aflat la fila 47 dosar din care rezultă că în momentul identificării persoanelor care urmau să livreze drogurile s-a constatat că, este condamnat în străinătate pentru infracțiuni la regimul rutier, furt calificat, violarea legislației drogurilor, delapidare, fraudă și vătămare corporală, în același proces - verbal se consemnează că este condamnat pentru înjurături, amenințare, infracțiuni de trafic, fraudă, furt calificat, distrugere de bunuri. Ca urmare, consideră că nu este probată o conduită anterioară satisfăcătoare a inculpaților și suficientă pentru a se reține incidența circumstanței atenuante judiciară.

Un alt aspect de nelegalitate pe care îl învederează se referă la confiscarea sumei de bani și consideră că, trebuia confiscată câte 1/3 din suma totală de la fiecare inculpat. Este vorba de suma de bani obținută de către inculpați prin vânzarea drogurilor, sumă de bani care nu a fost descoperită și nu fost restituită investigatorilor.

Apărătorul inculpatei, referitor la criticile susținute de reprezentantul Parchetului, cele care vizează faptul că trebuie înlăturat dispozițiile art. 41 alin. 2 Cod penal, fără reținerea a două infracțiuni distincte, arată că este de acord și susține această critică. De asemenea, este de acord și cu solicitarea de schimbare a încadrării juridice în art. 31 alin. 2 rap. la art. 3 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000.

Cu privire la aspectul pedepselor aplicate, solicită respingerea apelului Parchetului. De asemenea, susținând apelul declarat de inculpată, solicită achitarea acesteia și constatarea ca netemeinică a susținerii că se impune confiscarea specială față de aceasta.

În ceea ce privește apelul inculpatei, solicită achitarea acesteia în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap.la 10 alin. 1, lit. d și e Cod procedură penală, rap. la art. 46 Cod penal. Consideră că faptele săvârșite de către inculpată nu sunt de natură să întrunească pericolul social al unei infracțiuni, astfel, din tot probatoriul administrat în cauză rezultă faptul că aceasta a avut câteva convorbiri telefonice și a transmis câteva SMS-uri, în numele concubinului său de la aceea dacă, inculpatul. Participarea inculpatei pe care o asistă la comiterea faptei, a fost minimă, a fost un simplu mesager, nu a pus la cale în nici un fel desfășurarea acțiunii, nu a participat la luarea vreunei hotărâri și nu a înlesnit sau ajutat, cu intenție, la săvârșirea faptei în sensul prevăzut de art. 26 Cod penal. Mai arată că, acele SMS-uri le-a transmis la cererea inculpatul, fiindu-i teamă de acesta, chiar din probele de la dosar rezultă atitudinea amenințătoare la adresa sa.

În subsidiar, solicită admiterea apelului, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, desființarea în parte a sentinței pronunțată de instanța de fond și rejudecând în fond, reducerea cuantumului pedepsei aplicate, în sensul aplicării unei pedepse sub minimul special pentru infracțiunea reținută în sarcina sa. Critică hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și netmeinică pe acest aspect prin aceea că nu a aplicat dispozițiile art. 27 Cod penal rap. la art. 72 Cod penal, precum și faptul că nu a aplicat corespunzător dispozițiile art.74 lit. a și c rap. la art. 76 lit. a Cod penal. Astfel, față de pedepsele celorlalți inculpați, instanța a aplicat o pedeapsă prea mare având în vedere contribuția efectivă la săvârșirea infracțiunii, de circumstanțele personale și împrejurările comiterii faptei. Totodată, solicită a fi avut în vedere și faptul că inculpata a avut un mare aport în arestarea fostului său concubin, nu este cunoscută cu antecedente penale, a avut o conduită bună înainte de săvârșirea faptei, și nu în ultimul rând are un copil minor.

Apărătorul apelanților inculpați DE și -, cu privire la apelul Parchetului, arată că este de acord cu reținerea participației improprii prev. de art. 31 alin. 2 rap. la art. 3 alin. 1și 2 din Legea 143/2000. De asemenea, așa cum este menționat și în sentința penală atacată, într-adevăr instanța de fond a avut motive suficiente pentru a înlătura dispozițiile art. 41alin. 2 Cod penal, în sensul de a nu se reține tentativa prev. de art. 20 rap. la art.3 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000. Cu referire la celelalte concluzii puse de reprezentantul Parchetului, arată că nu este riguroasă solicitarea de înlăturare a circumstanțelor atenuante și de majorare a pedepselor aplicate.

Cu privire la apelul inculpaților pe care îi asistă,arată că acesta vizează reducerea cuantumului pedepselor aplicate acestora, aspect susținut de faptul că inculpații au avut o atitudine sinceră, încă din faza urmăririi penale.

Concluzionând, cu privire la pedepsele aplicate consideră că nu au fost respectate și analizate criteriile prev. de art. 72 Cod penal, în sensul că circumstanțele atenuante ar trebui să genereze aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. 1 lit. a Cod penal. Solicită în consecință reducerea pedepselor aplicate inculpaților sub minimul prevăzut de lege.

Reprezentantul Parchetului, solicită admiterea apelurilor inculpaților, însă în sensul celor susținute anterior, respectiv reținerea participației improprii ca formă de participație iar nu autorat. Criticile relative la vinovăție sau cuantumul pedepselor aplicate inculpaților, sunt nefondate. Cu privire la apelul inculpatei, s-a susținut că a avut o participație minimă, că a fost un simplu mesager, susține contrariul întrucât din probele existente rezultă că a purtat negocieri în mod direct cu colaboratorul cu nume de cod Peșteră pentru livrarea de droguri și, de asemenea, a acționat cu intenția ca drogurile să fie introduse în România. Cu privire la criticile formulate de către ceilalți inculpați, relative la pedepse, la apreciază că fiind nefondate, pentru considerentele expuse în propriile motive de apel.

Cu privire la starea de arest preventiv, solicită în cazul fiecăruia dintre cei trei inculpați în temeiul art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 3 Cod procedură penală menținerea stării de arest preventiv.

Apărătorul inculpatei, consideră că nu se impune menținerea stării de arest preventiv, solicită revocarea acestei măsuri și judecarea acesteia în stare de libertate, la acest moment nu subzistă pericolul concret pentru ordinea publică pentru toate aspectele pe care le-a învederat pe fondul cauzei.

Apărătorul apelanților inculpați DE și -, de asemenea, solicită a nu se mai menține starea de arest preventiv a inculpaților, probatoriul este administrat, iar liberi fiind acești nu ar impieta buna desfășurare a procesului penal.

Având pe rând ultimul cuvânt apelanții inculpați, se raliază la concluziile puse de apărătorii lor.

CURTEA,

Cu privire la starea de arest a inculpaților, DE, -;

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că temeiurile care au determinat arestarea inițială a acestora fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.143 cu referire la art.681Cod procedură penală și art. 148 lit. f Cod procedură penală.

Astfel, se constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați este închisoarea mai mare de 4 ani, iar față de natura și cantitatea drogului traficat, pluralitatea de infracțiuni și modul de operare,Curtea apreciază că lăsarea în libertate a acestora creează pericol concret pentru ordinea publică.

Ca urmare, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 cu referire la art.148 lit. f Cod procedură penală, în temeiul art.3002cu referire la art.160 alin.3 Cod procedură penală, având în vedere și împrejurarea că împotriva inculpaților s-a pronunțat o hotărâre de condamnare în primă instanță, va menține starea de arest preventiv a acestora.

Pe fondul apelului:

Având nevoie de timp pentru a delibera în conformitate cu art. 306 Cod procedură penală,

DISPUNE:

Menține starea de arest a inculpaților.

Cu recurs în 24 de ore de la comunicare.

Amână pronunțarea la data de 06 octombrie 2009.

Dată în ședință publică azi, 29 septembrie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

DOSAR NR-(1751/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 193/

Ședința publică de la 06 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PRESEDINTE - - - -

JUDECATOR - - -

GREFIER - - -

* * * * * *

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea apelurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpații, DE, - împotriva sentinței penale nr.655/17.06.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția a Ia Penală, în dosarul nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 29 septembrie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 06 octombrie 2009, când decis;

CURTEA,

În baza art.334 Cod procedură penală, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.3 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (pentru inculpații și ) și de art.26 Cod penal raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, (pentru inculpata ) în infracțiunea prevăzută de art.3 alin.l și 2 din Legea nr. 143/2000, respectiv de art.26 Cod penal, raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr. 143/2000, formulată de inculpați, ca neîntemeiată.

In baza art.334 Cod procedură penală, s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art.3 alin.l și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.26 Cod penal, raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, în infracțiunile prevăzute de art.3 alin.l și 2 din Legea nr. 143/2000 și art.20 alin.l Cod penal, raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr. 143/2000 (pentru inculpații DE și -), respectiv art.20 alin.l și 26 Cod penal, raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000 și art.26 Cod penal raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000.

In baza art.11 alin.l pct,2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10
lit.d Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul DE pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.20 alin.l Cod penal raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000.

In baza art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.74 alin.l lit.a Cod penal și art.76 alin.l lit.a Cod penal, a fost condamnat inculpatul DE (născut la data de 07.10.1968 în, Olanda, cu domiciliul în Olanda, str.- 131, 5017 EM ) la pedeapsa de 10 ani închisoare.

In baza art.65 alin.l Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II a și lit.b Cod penal pe o perioadă de 3 ani, potrivit art.53 pct.2 lit.a Cod penal.

In baza art.71 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.l lit. a teza a II a Cod penal și lit.b Cod penal.

In baza art.88 Cod penal, s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 19.11.2008 la zi.

In baza art.350 alin.l Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a acestuia.

II. n baza art.11 alin.l pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul - pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.20 alin.l Cod penal raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000.

În baza art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.74 alin.l lit.a,c Cod penal și art.76 alin.l lit.a Cod penal a fost condamnat inculpatul - (născut la data de 02.03.1961 în, domiciliat în, 200, Olanda) la pedeapsa de 9 ani închisoare.

În baza art.65 alin.l Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin. 1 lit.a teza a II a și lit.b Cod penal pe o perioadă de 2 ani, potrivit art.53 pct.2 lit.a Cod penal.

In baza art.71 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a teza a II a Cod penal și lit.b Cod penal.

În baza art.88 Cod penal, s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 04.12.2008 la zi.

In baza art.350 alin.l Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive a acestui inculpat.

III. In baza art.11 alin.l pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, a fost achitată inculpata pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.20 alin.l Cod penal, raportat la art.26 Cod penal raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr. 143/2000.

În baza art.26 Cod penal raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr.l43/2000 cu aplicarea art.74 alin.l lit.a,c Cod penal și art.76 alin.l lit.a Cod penal, a fost condamnată inculpata (fiica lui G și, născută la data de 26.10.1970 în B, domiciliată în comuna, sat, str.- nr.305, județul I, CNP -) la pedeapsa de 9 ani închisoare.

In baza art.65 alin.l Cod penal, i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin. 1 lit.a teza a II a și lit.b Cod penal pe o perioadă de 2 ani, potrivit art.53 pct.2 lit.a Cod penal.

În baza art.71 Cod penal, i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.l lit. a teza a II a Cod penal și lit.b Cod penal.

In baza art.88 Cod penal, s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 19.11.2008 lăzi.

In baza art.350 alin.l Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a acestei inculpate.

In baza art.17 alin.l din Legea nr. 143/2000, au fost confiscate 7 975 comprimate (7 960 comprimate -proba nr. 1 și 15 comprimate -proba nr.2) depuse la Inspectoratul General al Poliției Române-Direcția Judiciar și Evidență Operativă conform dovezii seria D nr.-/22.04.2008, în vederea distrugerii potrivit art.l8 alin.l din Legea nr.l43/2000.

În baza art.17 alin.2 din Legea nr.l43/2000 coroborat cu art.118 alin.l lit.a Cod penal, s-a confiscat de la inculpații DE, - și suma de 21 250 euro.

In baza art.353 Cod procedură penală raportat la art.l63 Cod procedură penală, s-a menținut sechestrul asigurător instituit asupra autoturismului marca 323 cu nr. șasiu E- și nr. de înmatriculare DB-XB-24 aparținând inculpatului -.

In baza art.117 Cod penal, s-a dispus expulzarea inculpaților DE și - de pe teritoriul României, după executarea pedepsei.

In baza art. 191 alin.2 Cod procedură penală au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 1.333 euro fiecare (reprezentând cheltuieli efectuate de investigatorii cu identitate protejată în Olanda) și de câte 1500 lei fiecare (cheltuieli efectuate în cursul procesului penal).

Onorariile avocaților din oficiu în sumă de 900 lei au fost avansați din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că n perioada 29.02.2008 - 02.03.2008 cetățenii olandezi identificați ca fiind inculpații zis "", zis "" și numita au luat o mostră de circa 100 ml benzilcianidă pe care să o analizeze
într-un laborator din Olanda și ulterior să comande cantitatea prestabilită în vederea preparării.

In schimb, inculpata împreună cu cei trei cetățeni olandezi au confirmat că pot să ofere într-un timp foarte scurt o cantitate de cel puțin 10.000 pastile ecstasy persoanelor interesate de vânzarea acestora pe teritoriul României.

Prin ordonanța nr. 82/D/P/2008 (autorizația nr. 22/A/l 1.03.2008) s-a dispus autorizarea investigatorului sub acoperire ", fiul lui și, născut la 22.06.1972 în B, domiciliat în B,-, sector 3", din Cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția Generală de Combatere a Organizate -Direcția Antidrog, precum și a colaboratorului acestuia "Peșteră, fiul lui și, născut la 03.10.1980 în municipiul I, domiciliat în C N,-, jud. C", în vederea procurării cantității de 10.000 comprimate ecstasy de la inculpații zis "", și zis "" dar și alte persoane din anturajul acestora, autorizația fiind valabilă 30 de zile, de Ia 11.03.2008 până la 09.04.2008 (vol I, filele 50-53).

Prin ordonanța provizorie nr. 21/A/2008 din 11.03.2008 ora 23:00, emisă în dosarul nr. 82/D/P/2008, s-a dispus interceptarea și înregistrarea cu titlu provizoriu, pentru o perioadă de 48 de ore, de la data de 11.03.2008, ora 23:30 până la 13.03.2008, ora 23:30, a convorbirilor telefonice, a mesajelor SMS și efectuate de la postul telefonic nr. 0726.152.146 utilizat de colaboratorul acoperit "Peșteră " (voL. I, filele 48-49).

La data de 12.03.2008, colaboratorul acoperit "Peșteră " a purtat mai multe convorbiri telefonice cu inculpații zis "" și din care a rezultat că inculpații zis "" și zis "" vor trimite în România 10.000 pastile ecstasy printr-un șofer, urmând ca pentru încasarea sumei de 30.000 euro ce reprezinta echivalentul acestor pastile să se deplaseze în România personal inculpatul zis "".

Inițial, inculpatul ("") a propus să vină în România, sâmbătă în data de 15.03.2008, urmând ca în momentul în care ar primi banii pentru cele 10.000 pastile ecstasy, să plece în Olanda din România împreună cu o altă persoană. Colaboratorul acoperit "Peșteră " a refuzat această ofertă precizând că inculpatul poate veni personal să ridice banii pentru pastilele ecstasy livrate în Olanda, dar că suma de aproximativ 30.000 euro prețul celor 10.000 pastile ecstasy va fi plătită doar în momentul în care vor fi înmânate pastilele.

Prin încheierea nr. 167/AI/14.03.2008, TRIBUNALUL BUCUREȘTIa dispus confirmarea ordonanței provizorii nr. 21/A/11.03.2008 și a autorizat în continuare interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice și a comunicărilor tip SMS și efectuate de la postul telefonic nr. 0726.152.146 utilizat de colaboratorul acoperit "Peșteră " - nume de cod pe o perioadă de 28 de zile, de la 14.03.2008 până la 10.04.2008, deoarece pe acest număr de telefon s-au purtat discuții legate de tranzacțiile cu pastile ecstasy (vol. I, filele 57-61).

Prin ordonanța nr. 82/D/P/2008 (autorizația nr. 30/A/15.03.2008) s-a dispus autorizarea investigatorului sub acoperire ", fiul lui și, născut la 07.07.1977 în municipiul Pitești, jud. A, domiciliat în B,-,. 7, se. 3,. 7, jud. B, din cadrul Inspectoratului General Al Poliției Române - Direcția Generală de Combatere a Organizate - Direcția Antidrog, în vederea procurării cantității de 10.000 comprimate ecstasy de la inculpații, zis "" și zis "" dar și alte persoane din anturajul acestora, autorizația fiind valabilă 30 de zile, de la 15.03.2008 până la 13.04.2008 (vol. I, filele 62-65).

În perioada 15.03.2008 - 19.03.2008, între colaboratorul acoperit "Peșteră ", pe de o parte și inculpații, zis "" și zis "", pe de altă parte, s-au purtat negocieri privitoare la modul de vânzare a cantității de 10.000 pastile ecstasy în schimbul unei sume de bani corespunzătoare.

Astfel, la data de 15.03.2008, orele 21:27, colaboratorul acoperit "Peșteră " i-a trimis un mesaj inculpatei în care îi pune în vedere ca "", adică inculpatul să primească banii echivalenți pastilelor de ecstasy în România, iar după aceasta să-l sune pe ul care va aduce drogurile din Olanda, pentru a-i confirma existenta banilor, rămânând apoi cca. 2 zile în România (vol. I, fila 67).

Tot la 15.03.2008, orele 22:11, colaboratorul acoperit "PEȘTERĂ " îi comunică inculpatei care avea rolul de intermediară în tranzacția cu droguri (ecstasy), că persoana interesată de procurarea drogurilor plătește tot fără tocmeală, însă pe teritoriul României, deoarece a fost păcălită cu "20.000 de bucăți" cu un an în urmă (vol. I, fila 68).

La data de 15.03.2008 orele 22:52, de pe telefonul cu nr. - aparținând inculpatului zis "" s-a trimis un mesaj către postul telefonic folosit de colaboratorul acoperit "Peșteră " cu mențiunea că acesta poate întreprinde 2 demersuri, ori trimite banii (în Olanda), ori trimite un om cu banii pentru că nu are cu ce să transporte drogurile în acel moment (către România) (vol. I, fila 71).

La data de 15.03.2008, inculpata trimite de la postul telefonic cu nr. - câteva mesaje către postul telefonic nr. 0726.152.146 utilizat de colaboratorul acoperit "Peșteră " în care îi spune să găsească șofer și să vină să ia acesta pastilele ecstasy (din Olanda), deoarece ei nu pot realiza transportul, făcând precizarea că după ce colaboratorul va trimite mașina în Olanda pentru ridicarea marfii (pastilelor ecstasy), inculpatul zis "" va veni în România pentru a primi banii (vol. I, fila 75).

La data de 19.03.2008, colaboratorul acoperit "Peșteră " a adus la cunoștință investigatorului sub acoperire " " că inculpata l-a anunțat că pe viitor toate convorbirile telefonice legate de tranzacția cu droguri vor fi făcute prin intermediul postului telefonic nr. - utilizat de aceasta (vol. I, fila 80).

Prin ordonanța nr. 82/D/P/2008 (autorizația nr. 39/A/24.03.2008) s-a dispus autorizarea investigatorilor sub acoperire ", fiul lui și, născut la 24.12.1975 în municipiul I, jud. I, domiciliat în I,-, -. 2, jud. I" și ", fiul lui și, născut la 05.01.1960 în B, domiciliat în oraș,-, jud. I" din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția Generală de Combatere a Organizate - Direcția Operațiuni Speciale, în vederea procurării cantității de 10.000 comprimate ecstasy de la inculpații, zis "" și zis "" dar și alte persoane din anturajul acestora, cu ocazia livrării supravegheate autorizate pe ruta aeriană Olanda - România, autorizația fiind valabilă 60 de zile, de la 24.03.2008 până la 22.05.2008 (vol. I, filele 81-86).

Prin ordonanța nr. 82/D/P/2008 (autorizația nr. 40/A/24.03.2008) s-a dispus de către procurorul anume desemnat de conducerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, autorizarea efectuării unei livrări supravegheate pe cale aeriană, privind cantitatea de aproximativ 10.000 comprimate ecstasy cu sau fără substituirea drogurilor de către investigatorii sub acoperire " " și " ", cu ajutorul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul INSPECTORATULUI GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE - DIRECȚIA GENERALĂ DE COMBATERE A ORGANIZATE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ - DIRECȚIA DE COMBATERE A și cu sprijinul reprezentanților AUTORITĂȚII NAȚIONALE A VĂMILOR, valabilitatea autorizației fiind de 60 de zile, de la 24.03.2008 până la 22.05.2008 (vol. I, filele 90-94).

In scopul efectuării livrării supravegheate din Olanda în România pe cale aeriană a cantității de 10.000 comprimate ecstasy s-a formulat o cerere de asistență judiciară internațională în materie penală către autoritățile competente din Regatul Olandei Ia data de 24.03.2008, aceasta fiind aprobată la data de 01.04.2008 (vol. I, filele 95-106).

La începutul lunii aprilie 2008, tranzacția cu privire la transportul cantității de 10.000 comprimate ecstasy din Olanda în România a fost amânată până după terminarea summit-ului, datorită măsurilor de securitate prilejuite de organizarea acestuia, a controalelor amănunțite la punctele de trecere a frontierei cât și pe aeroporturi dar și datorită controalelor din trafic organizate de polițiștii de circulație.

Prin încheierea Tribunalului București nr. 226/AI/03.04.2008 s-a dispus reînnoirea autorizației nr. 124/AI/29.02.2008 privind interceptarea și înregistrarea audio-video în mediul ambiental a activităților efectuate de inc. și de către alte persoane din anturajul acesteia, pe o perioadă de 30 de zile, de la 03.04.2008 până la 02.05.2008 (vol. I, filele 110-112).

După finalizarea summit-ului de la B, investigatorul " " a fost anunțat prin intermediul colaboratorului acoperit "PEȘTERĂ " că inculpata a comunicat acceptul inculpaților DE zis "" și - zis "" ca să plece în Olanda în calitate de curier, unde va primi un număr de 10.000 pastile ecstasy, iar în România se vor deplasa pentru încasarea sumei de 25.000 euro echivalentă drogurilor (ecstasy), inculpații DE zis "" și - zis "".

Aspectele prealabile deplasării investigatorului sub acoperire " " - nume de cod în Olanda în calitate de, respectiv negocierea și intermedierea tranzacției cu droguri de către inculpații și DE zis "" rezultă din notele de redare ale convorbirilor telefonice și mesajelor tip SMS interceptate și înregistrate în mod autorizat pe care le-au purtat aceștia cu colaboratorul acoperit "PEȘTERĂ " (vol. I, filele 398-411).

sub acoperire " a folosit pe timpul deplasării în Olanda postul telefonic nr. 0743.797.761 în regim de roaming, motiv pentru care prin ordonanța provizorie nr. 46/A/07.04.2008, ora 14:00, emisă în dosarul nr. 82/D/P/2008, s-a dispus interceptarea și înregistrarea cu titlu provizoriu, pentru o perioadă de 48 de ore, de la data de 07.04.2008, ora 15:00 până la 09.04.2008, ora 15:00, a convorbirilor telefonice, a mesajelor SMS și efectuate de la postul telefonic nr. 0743.797.761 utilizat de investigatorul sub acoperire " " (vol. I, fii. 115-117).

Prin încheierea Tribunalului București nr. 253/AI/l0.04.2008, s-a dispus confirmarea măsurilor luate prin ordonanța nr. 46/A/07.04.2008, precum și autorizarea în continuare pe o perioadă de 28 de zile de la 10.04.2008 până la 07.05.2008, a interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice și a comunicărilor tip SMS sau efectuate de la postul nr. 0743.797.761 utilizat de investigatorul sub acoperire " " (vol. I, filele 128-132).

La data de 08.04.2008, inculpata aflată pe teritoriul Olandei, l-a contactat telefonic pe investigatorul sub acoperire " " la numărul de telefon 0743.797.761 care se afla deja pe teritoriul Olandei, comunicându-i acestuia că cele 10.000 pastile ecstasy sunt pregătite și împachetate, solicitând o întâlnire în după amiaza acelei zile, în hotelul "" din orașul (vol. I, fila 118).

sub acoperire " " a comunicat inculpatei că nu poate să ajungă din în decât a doua zi, pe data de 09.04.2008, când de altfel s-au și întâlnit în jurul orelor 18:30. Când a ajuns în parcarea hotelului "" în, investigatorul sub acoperire " " a fost întâmpinat la intrarea hotelului de către inculpata. Inculpata l-a invitat pe investigatorul sub acoperire " " la barul hotelului "" unde se aflau deja așezați la masă inculpații DE -"", - -"" și o persoană de origine română neidentificată până în prezent. După câteva discuții introductive, inculpatul DE zis "" a spus că sunt niște probleme cu livrarea celor 10.000 pastile ecstasy, întrucât mașina de stanțat comprimatele este defectă, așteptându-se un mecanic pentru a remedia problema. In cazul în care investigatorul dorea drogurile sub formă de nu exista nici o problemă de livrare imediată, însă oferta a fost refuzată insistându-se în mod clar pe cumpărarea de ecstasy sub formă de pastile. Inculpații DE zis "" și - zis "" au promis să ofere un bonus pentru întârzierea cauzată, referindu-se la un produs special, nou apărut pe piața drogurilor din Olanda, iar în acest scop au folosit termenul explicit de.

Apoi în discuție a intervenit persoana de origine română neidentificată până în prezent care a pus mai multe întrebări investigatorului sub acoperire " " verificând astfel dacă era de încredere.

Discuția s-a finalizat cu promisiunea că în scurt timp se va remedia problema cu mașina de stanțat, iar investigatorul sub acoperire a plecat de la hotelul "", urmând să aștepte o veste de la inculpata.

În cursul aceleiași seri, inculpata a trimis un mesaj investigatorului sub acoperire în care preciza că problemele cu mașina de stanțat persistă și se vor rezolva a doua zi.

În continuare însă, inculpații, DE zis "" și - zis "" au început să-l amâne pe investigatorul sub acoperire " " folosind același motiv referitor ia mecanismul de ștanțare a pastilelor ecstasy.

La data de 11.04.2008, inculpatul - zis "" l-a sunat pe investigatorul sub acoperire spunând că se întorcea din orașul spre și că în după-amiaza aceleiași zile va rezolva în mod sigur cu livrarea pastilelor ecstasy. sub acoperire " " a precizat că este plecat din și nu se mai întoarce decât dacă se rezolvă în mod cert tranzacția cu droguri (ecstasy). Inculpatul - zis "" l-a asigurat din nou că tranzacția se va finaliza cu certitudine, în convorbire a intervenind și inculpatul DE zis "" care a susținut același lucru.

In consecință, în după amiaza zilei de 11.04.2008, în jurul orelor 20:30, investigatorul sub acoperire " " s-a întâlnit în parcarea hotelului "" din cu inculpații DE zis "" și - zis "", care au sosit cu mașina, iar în interiorul acesteia în zona picioarelor din locul pasagerului față dreapta i-au arătat o neagră care a fost înmânată de inculpatul -. Toți trei s-au deplasat la mașina investigatorului sub acoperire " " aflată alături, iar acesta a deschis portbagajul mașinii și apoi punga de culoare neagră, inculpatul DE fiind iritat de acest gest. sub acoperire " " a întrebat dacă sunt toate pastilele ecstasy și a fost asigurat că a primit chiar și un bonus, după care s-au despărțit.

cu pastile ecstasy a fost predată la scurt timp după aceasta de către investigatorul sub acoperire " " unui ofițer olandez autorizat de autoritățile olandeze competente, iar după ce s-a efectuat testul preliminar care a confirmat că pastilele sunt ecstasy, la îmbarcarea investigatorilor " " și " " în aeronava către România în noaptea de 12/13.04.2008, aceștia au primit comprimatele ecstasy sigilate din partea unui ofițer al poliției olandeze.

La sosirea pe Aeroportul Internațional Otopeni, punga sigilată cu pastilele ecstasy a fost predată lucrătorilor de poliție judiciară delegați în dosarul nr. 82/D/P/2008 (vol. I, fila 147).

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. -/16.04.2008 întocmit de LABORATORUL CENTRAL DE ANALIZĂ ȘI PROFIL AL DROGURILOR, din cadrul INSPECTORATULUI GENERAL AL POLITIEI ROMÂNE - DIRECȚIA GENERALĂ DE COMBATERE A ORGANIZATE rezultă că probele înaintate în cauza privind inculpații, DE zis "" și - zis "" constând în 7981 comprimate stanțate cu logo-ul "" () conțin ca substanță activă 3,4 metilendioximetamfetamină () iar 21 comprimate stanțate cu logo-ul (drapelul turcesc) conțin ca substanță activă 3,4 -metilendioximetamfetamină () în amestec cu (CPP) și cofeină, 3,4 metilendioximetamfetamină () făcând parte din tabelul anexă nr. I din Legea 143/2000 ce constituie drog de mare risc (vol. I, filele 152-157).

La data de 12.04.2008, inculpații - zis "" și DE zis "" s-au deplasat în România, unde au primit suma de bani corespunzătoare cantității de 8.002 pastile ecstasy, respectiv 21.250 euro, în apropiere de Aeroportul Internațional Otopeni, de la colaboratorul acoperit "PEȘTERĂ " (vol. I, fila 138).

Momentul în care s-a predat suma de bani către inculpații DE zis "" și - zis "" a fost înregistrat audio în mediul ambiental așa cum rezultă din procesul verbal cu notele de redare ale convorbirilor din care se reține că cei doi inculpați doresc să continue tranzacția cu droguri (ecstasy) pe viitor, însă au fost iritați de investigatorul sub acoperire " ", pentru că a scos pastilele de ecstasy din sacoșă la vedere, fiind speriați de această manifestare, astfel încât pentru următoarele operațiuni de transport și introducere de droguri (comprimate ecstasy) pe teritoriul României să fie desemnat alt (vol. I, filele 412-416).

În continuare inculpații - zis "" și DE zis "" și-au manifestat dorința să ofere o cantitate foarte mare de pastile ecstasy (100.000) în schimbul unei cantități importante de (benzilmethylcetonă), substanță care constituie precursor al drogurilor.

In acest sens, pe parcursul anului 2008 s-au purtat negocieri legate de această tranzacție, între inculpatul DE zis "" prin intermediul inculpatului cu colaboratorul acoperit "PEȘTERĂ ", precum și cu un individ zis "" neidentificat până în prezent.

Prin adresa INSPECTORATULUI GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE - DIRECȚIA GENERALĂ DE COMBATERE A ORGANIZATE - DIRECȚIA ANTIDROG nr. - din 17.06.2008 s-a solicitat autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice și a comunicărilor tip SMS și efectuate de la posturile nr. 0723.918.648 utilizat de o persoană neidentificată și 0726.776.192 utilizat de inculpata, întrucât a rezultat că de la aceste posturi telefonice se purtau discuții privind continuarea tranzacției referitoare la introducerea unei cantități de 100.000 pastile ecstasy pe teritoriul României.

Prin încheierea Tribunalului București nr. 509/AI/18.06.2008 s-a dispus autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice și a comunicărilor tip SMS și efectuate de la posturile nr. 0723.918.648 utilizat de o persoană neidentificată și 0726.776.192 utilizat de inculpata, pe o perioadă de 30 zile de la 18.06.2008, până la 17.07.2008.

Ulterior, prin încheierea aceleiași instanțe nr. 666/AI/13.08.2008 s-a dispus reînnoirea autorizației nr. 509/AI/l 8.06.2008 pe o perioadă de 30 de zile, de la 13.08.2008 până la 11.09.2008.

Discuțiile relevante purtate în legătură cu introducerea drogurilor de mare risc (ecstasy și cocaină) interceptate și înregistrate în mod autorizat confirmă faptul că inculpații DE zis "", - zis "" și erau implicați în continuare în operațiuni legate de droguri de mare risc, urmărind să introducă cantități importante de ecstasy dar și cocaină pe teritoriul României în schimbul punerii la dispoziție a unei cantități mari de (benzilmetilcetonă) pe care să o folosească la producerea de droguri sintetice în Olanda.

Au fost menționate astfel convorbirile telefonice și comunicările tip SMS din 23.06.2008, ora 12:48:17 (vol. I, filele 424-426), 24.06.2008, ora 20:18:18 (vol. I, filele 432), 25.06.2008, ora 19:24:32 (vol. I, filele 433), 01.07.2008, ora 19:15:50 (vol. I, fila 438), 01.07.2008, ora 19:17:04 (vol. I, fii. 439), 03.07.2008, ora 14:32:33 (vol. I, filele 441-443), 23.06.2008, ora 17:50:27 (vol. I, filele 447-448), 24.06.2008, ora 12:39:54 (vol. I, filele 449-450), 25.06.2008, ora 11:07:22 (vol. I, fila 451), 26.06.2008, ora 10:33:08 (vol. I, filele 452-454), 26.06.2008, ora 19:38:15 (vol. I, filele 455-459), 02.07.2008, ora 10:52:19 (vol. I, filele 461-462), 03.07.2008, ora 16:05:27 (vol. I, filele 463-464).

Finalizarea tranzacțiilor cu droguri de mare risc susmenționate nu mairealizat, deoarece inculpații DE zis "" și - zis "" s-au certat între ei datorită amânărilor repetate dar și a faptului că acesta din urmă a garantat pentru realizarea unei tranzacții cu cocaină, în sensul oferirii unei cantități importante de cocaină de către inculpatul DE zis "" individului din România zis "", neidentificat până în prezent, prin intermediul inculpaților - și, însă numitul "" nu a respectat înțelegerea, situație ce a generat tensiuni între cei doi inculpați.

Prin adresa INSPECTORATULUI GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE - DIRECȚIA GENERALĂ DE COMBATERE A ORGANIZATE - DIRECȚIA ANTIDROG nr. - din 18.11.2008 s-a solicitat reînnoirea autorizației nr. 124/AI/29.02.2008 de interceptare și înregistrare a convorbirilor audio-video în mediul ambiental efectuate de inculpata și alte persoane din rețeaua de narcotraficanți din care face parte aceasta, întrucât la data de 18.11.2008 inculpatul DE zis "" se va deplasa în România pentru a stabili detaliile legate de transportul unei cantități importante de comprimate ecstasy cu investigatorul sub acoperire " .

Prin încheierea nr. 931/AI/18.11.2008, TRIBUNALUL BUCUREȘTIa dispus reînnoirea autorizației nr. 124/AI/29.02.2008 de interceptare și înregistrate audio-video în mediul ambiental efectuate de inculpata și alte persoane din anturajul acesteia.

Prin ordonanța nr. 82/D/P/2008 (autorizația nr. 68/A/2008 din 27.08.2008) s-a dispus autorizarea investigatorilor sub acoperire ", fiul lui și, născut la 24.12.1975 în municipiul I, jud. I, domiciliat în I,-, -. 2, jud. I" și ", fiul lui și, născut la 05.01.1960 în B, domiciliat în oraș,-, jud. I" din cadrul INSPECTORATULUI GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE - DIRECȚIA GENERALĂ DE COMBATERE A ORGANIZATE - DIRECȚIA OPERAȚIUNI SPECIALE, în vederea procurării cantității de 100.000 comprimate ecstasy de la inculpații, - zis "" și DE zis "" dar și de la alte persoane din anturajul acestora, autorizația fiind valabilă 60 de zile, de la 27.08.2008 până la 25.10.2008, autorizație care a fost prelungită prin ordonanța nr. 82/D/P/2008 din 24.10.2008 pe o perioadă de 60 de zile, de la 26.10.2008 până la 24.12.2008.

La data de 17.11.2008, ora 18:21, inculpatul DE zis "" a trimis două mesaje investigatorului sub acoperire " " în care îi comunica faptul că va sosi în B, pe data de 18.11.2008 la orele 12:45 cu o cursă aeriană și a primit confirmarea de la investigator că a citit mesajele la aceeași dată, orele 22:28 (vol. I, fila 263).

La data de 18.11.2008, orele 09:44, inculpatul DE zis "" i-a comunicat investigatorului sub acoperire " " că se află în, urmând să decoleze spre Aeroportul Internațional Otopeni, iar când va ajunge în B va lua un taxi de la aeroport (vol. I, fila 264).

La ora 13:05, inculpatul DE zis "" a stabilit să se întâlnească cu investigatorul sub acoperire " la hotelul " " din B, prezentându-se la ora 13:50 la recepția hotelului împreună cu soția sa DE (vol. I, fila 264).

După efectuarea formalităților de cazare, investigatorul sub acoperire i-a invitat pe inculpatul DE zis "" și pe soția sa să ia masa la Restaurantul " " din Parcul.In drum spre restaurantul " " cât și în incinta acestuia, inculpatul DE zis "" i-a propus investigatorului sub acoperire " " să continue afacerile cu pastile ecstasy cât și cu cocaină, cerându-și scuze că nu i-a oferit cantitatea promisă în aprilie 2008, precizând că poate să prepare pastilele ecstasy aici în România, având abilități în acest sens. În plus, inculpatul DE zis "" a menționat că nu se mai află în relații bune cu inculpatul - zis "" deoarece l-a încurcat în legătură cu vânzarea unei cantități de 10 kg cocaină, operațiune care nu a mai avut, aspect ce i-a cauzat pierderi.

Situația de fapt expusă mai sus a fost reținută de către prima instanță pe baza următoarelor
mijloace de probă: procese verbale încheiate de lucrătorii de poliție judiciară
(filele 3, 9-12, 23, 33-35, 47, 55-56, 120, 144-vol.I); procese verbale întocmite
de investigatorii sub acoperire (filele 67-80, 107-109, 113, 118-119, 138, 147,
182-185, 236, 263-266, 363-364-vol.l); declarații de inculpați (filele 275-283, 288, 291, 293-295, 302-304, 310, 323, 340-342, 347-350-vol.I); declarațiile
martorului DE (filele 289-290-vol.I); declarații ale
investigatorilor sub acoperire (filele 208-211, 358-362, 372-379-vol.I); declarații colaboratorilor cu identitatea protejată (filele 365-366-vol.I); proces verbal de percheziție domiciliară (filele 312-314-vol. I); declarații ale martorilor asistenți (filele 315-316); constatări tehnico-științifice (filele 25-28, 150-158); procese verbale de recunoaștere de pe planșa foto (filele 354,357,367-368,371); procese verbale cu notele de redare ale convorbirilor telefonice și a celor din mediul ambiental interceptate și înregistrate în baza autorizației Tribunalului București (filele 398-416, 422-467). S-au mai avut în vedere și dovada seria D nr. -/2008 de predare la IGPR - Direcția de Judiciar și Evidență Operativă, a drogurilor depistate (fila 159); proces verbal de constatare a efectuării unor acte procedurale (filele 318-322); proces verbal de aplicare a sechestrului asigurător asupra autoturismului inculpatului - (filele 333-335); caziere judiciare (filele 296, 324, 351); planșe foto și procesele verbale de constituire a acestora (filele 352-353, 355-356, 369-370); denunțul inculpatei (fila 317-vol.I); procese verbale de consemnare a agendei telefonice (filele 380-397);

Prima instanță a reținut din declarațiile date în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești de către martorii cu identitate protejată Peșteră, (din cursul urmăririi penale și din cursul cercetării judecătorești) și (declarații date la urmărire penală) că rezultă implicarea precum și contribuțiile distincte ale celor trei inculpați în cadrul activității de trafic internațional ilicit de droguri de mare risc.

În declarațiile sale, investigatorul sub acoperire " " a descris în mod amănunțit modul în care s-a desfășurat operațiunea de livrare supravegheată a cantității de 8.002 pastile ecstasy din Olanda în România, respectiv vânzarea pastilelor susmenționate de către inculpații DE zis "" și - zis "" prin intermediul inculpatei în parcarea hotelului "" din, Olanda, dar și modul în care s-au desfășurat negocierile ulterioare până în 18.11.2008 între inculpatul DE zis "" și investigatorul sub acoperire " ".

De asemenea, investigatorii sub acoperire " " și " " au relatat modul în care inculpații DE zis "" și - zis "" s-au interesat prin intermediul inculpatei, încă din luna februarie 2008, de procurarea unei cantități de benzilcianidă de la o persoană care deținea această substanță în B și au pregătit livrarea cantității de 10.000 comprimate ecstasy din Olanda în România, dorind în plus și procurarea de (benzilmetilcetonă) din România pentru a folosi această substanță la prepararea drogurilor sintetice.

Aceeași martori, au relatat modalitatea în care s-a predat suma de 21.250 euro colaboratorului acoperit "PEȘTERĂ " pentru ca acesta să o remită inculpaților DE zis "" și - zis "", fapt ce s-a petrecut la data de 12.04.2008 în apropiere de Aeroportul Internațional Otopeni.

Din declarația colaboratorului acoperit "PEȘTERĂ " rezultă că inculpații DE zis "", - zis "" și au fost interesați în luna februarie 2008 de procurarea unei mostre de benzilcianidă de la o persoană care deținea această substanță în B și de posibilitatea procurării de (piperonilmetilcetona) de la aceeași persoană.

Colaboratorul acoperit "PEȘTERĂ " a mai declarat că în cursul lunii martie inculpații DE zis "", - zis "" și i-au comunicat persoanei care deținea benzilcianidă că pot să ofere în orice moment cel puțin 10.000 comprimate ecstasy la un preț de 3euro/pastilă, fiind interesați de asemenea de procurarea unei cantități de 1,5 tone (benzilmetilcetonă) din România, care să provină din.

Colaboratorul a confirmat că la data de 12.04.2008 a primit de la investigatorii sub acoperire " " și " " suma de 21.250 euro pentru a fi predată individului care deținea benzilcianidă pentru a fi transmisă inculpaților DE zis "" și - zis "".

In declarația dată în cursul urmăririi penale, inculpatul DE zis "" a avut o atitudine oscilantă, în sensul că inițial a negat complet participarea sa la săvârșirea infracțiunii de trafic internațional ilicit de droguri de mare risc, iar ulterior prin declarația dată la 10.12.2008 a revenit și a recunoscut parțial fapta de care este învinuit, însă l-a indicat pe inculpatul - zis "" ca fiind coordonatorul principal al acestei tranzacții cu droguri în contradicție cu probele existente în dosar, care evidențiau că inculpatul DE zis "" a insistat tot timpul pentru efectuarea acestei tranzacții, având mijloacele necesare procurării și vânzării pastilelor ecstasy.

Fiind audiată în cursul urmăririi penale, inculpata a recunoscut faptul că s-a implicat în intermedierea tranzacției cu droguri (pastile ecstasy și cocaină) între inculpații DE zis "" și - zis "" pe de o parte și destinatarii din România, inclusiv numitul "" pe de altă parte. Insă în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, inculpata a susținut că a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată ca urmare a șocului suferit prin arestarea preventivă, dar nu este implicată în traficul de droguri.

De asemenea, fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul - zis "" nu a recunoscut inițial săvârșirea faptei de care este învinuit, însă cu ocazia declarației din 10.12.2008 a recunoscut implicarea sa în introducerea cantității de 8.002 pastile ecstasy pe teritoriul României, împreună cu inculpatul DE zis "" precum și implicarea acestuia din urmă în negocierile purtate cu un individ zis "" în vara anului 2008 pentru a-i face rost de cocaină din Olanda.

In consecință, în raport de probele administrate în cauză, s-a constatat că prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații potrivit dispozițiilor art.5 a C.P.P. fost răsturnată și vinovăția, acestora în vânzarea și introducerea pe teritoriul României a cantității de 8.002 pastile ecstasy, a fost pe deplin dovedită.

Cu privire la încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr.82/D/P/2008 din 15.12.2008, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzute și pedepsite de art.3 al.l și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal și pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic internațional ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art.26 Cod penal raportat la art.3 al.l și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal.

La termenul de judecată din data de 03.06.2009, Tribunalul din oficiu a pus în discuția părților în baza art.334 schimbarea C.P.P. încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și de art.26 Cod penal raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal în infracțiunile prevăzute de art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000 și art.20 alin.l Cod penal raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr.l43/2000( pentru inculpații DE și -), respectiv art.20 alin.l Cod penal raportat la art.26 Cod penal raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000 și art.26 Cod penal raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000.

De asemenea, inculpații prin apărători din oficiu au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (pentru inculpații DE și -) și de art.26 Cod penal raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (pentru inculpata ) în infracțiunea prevăzută de art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000, respectiv de art.26 Cod penal raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000.

Potrivit art.41 alin.2 Cod penal, a reținut prima instanță "infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni".

În urma unei analize doctrinare și jurisprudențiale, prima instanță a decis că pentru existența infracțiunii continuate trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: unitatea de subiect activ, pluralitatea de acte de executare (fiind îndeplinită această condiție când se săvârșesc cel puțin două acte de executare, unul consumat, iar cel de-al doilea poate fi chiar rămas în faza de tentativă), unitatea de rezoluție infracțională și actele de executare de același fel trebuie să prezinte fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni. In acest sens, pentru ca forma tentativei să fie absorbită în infracțiunea consumată și, pe cale de consecință, încadrarea juridică să fie întemeiată pe dispozițiile art.41 alin.2 Cp. se cere ca acțiunile sau inacțiunile inculpaților să întrunească condițiile unei tentative pedepsibile. Or, așa cum s-a arătat, cu privire la cantitatea de 100 000 comprimate ecstasy în schimbul cantității de 1,5 tone de între inculpați și investigatorii sub acoperire s-au purtatnegocieri preliminariifără a se stabili în mod concret de unde se procură aceste droguri, cine le va livra, locul predării efective, de asemenea nu s-a stabilit ruta cantității de, unde va fi predată, ci doar țara de unde va fi adusă-, etc.

Potrivit art.6 paragraf 1CEDO"Orice persoană are dreptul la judecarea

în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale sau

acuzațeii în materie penală îndreptate împotriva sa".

Potrivit art.13 din Legea nr. 143/2000 "Tentativa la infracțiunile prevăzute la art.2-7, la art.9 și 10 se pedepsește.Se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la alin. 1".

Art.6 paragraf 1 CEDO consacră noțiunea de "drept la un proces echitabil", dar și sferagaranțiilor minime acordate unei persoane acuzate de săvârșirea unei infracțiuni.Astfel, pentru a stabili dacă o anumită procedură intră în domeniul penal al art.6, a mai arătat prima instanță, Curtea a instituit trei criterii: calificarea din dreptul intern, natura faptei incriminate și natura și gradul de severitate al sancțiunii.

La speța de față, în mod concret, Tribunalul a analizat primul criteriu, respectiv calificarea din dreptul intern.

Analiza acestui criteriu nu se limitează la verificarea existenței unei legi care să prevadă respectiva măsură, ci legea în sine trebuie să aibă anumite calități pentru a fi considerată lege. Astfel, ea trebuie să fieaccesibilă
(persoana în cauza să fi avut acces la normele juridice aplicabile, să fi avut posibilitatea să le cunoască în prealabil). Publicarea Legii nr.l43/2000, cu modificările și completările ulterioare, în Monitorul Oficial nr.l 039/28.12.2006 asigură această garanție.

In același timp, aplicarea legii trebuie să fieprevizibilă,adică persoana vizată trebuie să poată deduce din conținutul legii care este comportamentul interzis și care sunt consecințele care decurg din actele sale din partea autorităților(cauza Steel și alții Regatului Unit).

In aplicarea acestor principii, Curtea, în cauzaHilda Hafsteinsdottir Islandeia arătat că "limita măsurii și durata acesteia s-au bazat pe o practică și reguli administrative și nu pe dispoziții legale, iar legea nu a fost suficient de precisă și accesibilă pentru a înlătura total arbitrariul).

În acest context, instanța de fond a constatat, că legiuitorul nu a formulat destul de precis elementul material al tentativei la infracțiunea prevăzută de art.3, astfel încât inculpații să înțeleagă care este comportamentul interzis și să aibă o conduită adecvată.

Dacă cu privire la sintagmaproducerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, legea este previzibilă și accesibilă, urmează a se analiza dacă expresialuarea de măsuri în vederea comiterii infracțiuniloreste suficient de precisă pentru a determina o atitudine corespunzătoare din partea inculpaților.

Această sintagmă, încriminează la modul general orice acțiune sau inacțiune a persoanelor vizate fără a da posibilitatea acestora de a-și dirija comportamentul de așa natură încât să nu încalce legea penală.

Sub acest aspect, Tribunalul a constatat că reținerea dispozițiilor art.41 alin.2 Cp. în cuprinsul rechizitoriului nu este legală, inculpații nu au realizatacțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

Astfel, Tribunalul în baza art.334 a C.P.P. dispus schimbarea infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată în infracțiunile prevăzute de art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000 și art.20 alin.l Cp. raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr.l43/2000 (pentru inculpații DE și -), respectiv art.20 alin.l Cod penal raportat la art.26 Cod penal raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000 și art.26 Cod penal raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000.

Ca urnare, Referitor la infracțiunile prevăzute de art. 20 alin.l Cod penal raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000( pentru inculpații DE și -) și infracțiunea prevăzută de art.20 alin.l Cp. raportat la art.26 Cp. raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000 ( pentru inculpata ), Tribunalul în baza art. 11 alin.l pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit.d Cod procedură penală a dispus achitarea inculpaților.

De asemenea, Tribunalul în baza art.334 a C.P.P. respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpați, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, pe motivul greșitei schimbări a încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților și a greșitei achitări a inculpaților și pentru infracțiunea prevăzută de art.20 raportat la art.3 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 și a inculpatei, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.20 raportat la art.26 Cod penal, raportat la art.3 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 și pe motiv că remiterea drogurilor pe teritoriul Olandei, cu știință și în scopul introducerii în România, în contextul unei livrări supravegheate efectuate pe baza unei cereri de asistență judiciară autorizate este încadrată în infracțiunea prevăzută de art.31 raportat la art.3 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000. Forma continuată reținută în actul de sesizare, în mod corect a fost îndepărtată de instanța de fond însă, aceasta se impunea a fi realizată prin schimbarea încadrării juridice exclusiv, iar nu prin mecanismul prin care instanța de fond a ajuns la reținerea unei pluralități infracționale în concurs real și achitarea ulterioară pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea prevăzută de art.3.

Pe lângă aceste motive precizate în scris și dezvoltate oral în concluziile în fața instanței, Ministerul Publica mai susținut, în faza dezbaterilor, că individualizarea judiciară a pedepselor nu este coerentă, față de inculpați nefiind justificate circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art.74 lit.a Cod penal, întrucât lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră în cursul procesului penal nu pot dobândi aceste valențe și nu pot justifica ele însele în contextul unei gravități deosebite a infracțiunilor, aplicarea unor pedepse sub minimul special.

Inculpata a solicitat, prin apelul declarat, achitarea sa în temeiul art.10 lit.d și e Cod procedură penală, întrucât fapta reținută în sarcina sa nu întrunește pericolul social concret al unei infracțiuni, iar participarea sa a fost minimă și nu a constat în înlesnirea sau ajutorul cu intenție dat coinculpaților.

În subsidiar, s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special în contextul aplicării art.74 lit.a și c și art.76 Cod penal.

Inculpații și, au solicitat, prin apelurile, declarate reducerea cuantumului pedepselor, aspect susținut de conduita sinceră a acestora, în contextul aplicării circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art.74 și 76 Cod penal.

Curtea, analizând hotărârea pronunțată din perspectiva motivelor de apel invocate dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază calea de atac declarată de Ministerul Public ca fiind fondată pentru următoarele considerente:

Prima instanță în urma unei analize coroborate a ansamblului probator a reținut corect situația de fapt și întrunirea condițiilor tragerii la răspundere penală a inculpaților.

În faza judecării apelului, s-a procedat la audierea inculpatei în ședința publică din 23.09.2009, aceasta învederând implicația celorlalți doi inculpați în activitatea ilicit penală, faptul că participarea sa a fost determinată de o puternică teamă pentru sine și familia sa și aceea că nu a urmărit obținerea unui câștig. Inculpata nu a relevat însă mecanismul care a generat temerea sa pentru a se putea aprecia că aceasta a fost determinantă pentru trecerea la act cu consecințele corespunzătoare în planul răspunderii penale.

Coinculpații au învederat în fața instanței de apel că își mențin declarațiile date până în prezent și nu au de făcut completări la acestea.

La dosar s-a depus, de asemenea, o caracterizare emisă de Administrația locului de deținere pentru inculpata. mijloace de probă li se adaugă cele administrate de instanța de fond, Curtea oprindu-se numai asupra declarației martorului cu identitatea protejată Peșteră, care a arătat că a intenționat să achiziționeze droguri de la persoane din Olanda, ce doreau să vândă pe teritoriul României. În acest context, un cetățean român s-a deplasat în Olanda de unde a adus un pachet ce conținea 10.000 pastile ecstasy, iar ulterior furnizorul drogurilor a venit personal în România pentru a încasa prețul și anume suma de 21.250 euro. Martorul a mai precizat că furnizorii drogurilor se numeau "" și "", aceștia fiind cei ce au venit în România pentru a încasa banii pentru pastilele livrate. Banii au fost dați de către martorul denunțător unui intermediar care la rândul său i-a înmânat numiților "" și "", respectiv inculpaților și.

Este de subliniat că declarațiile martorilor cu identitatea protejată au fost analizate și apreciate din perspectiva forței probante în contextul ansamblului probatoriului. Astfel declarațiile tuturor inculpaților și martorilor se coroborează și cu probatoriile administrate în cursul urmăririi penale, respectiv procesele-verbale încheiate de lucrătorii de poliție judiciară, cele întocmite de investigatorii sub acoperire, constatările tehnico-științifice, recunoașterile de pe planșele foto, înregistrările din mediul ambiental, dar și cu cele administrate de instanța de fond ori de control judiciar, evidențiate anterior.

În urma acestei analize coroborate a tuturor probatoriilor administrate de-a lungul procesului penal, până în prezent, în corect s-a reținut că faptele inculpaților zis "" și zis "" constând în aceea că în data de 11.04.2008, în parcarea unui hotel situat în orașul - Olanda, au vândut investigatorului sub acoperire " " cantitatea de 8002 comprimate ecstasy, contra sumei de 21.250 euro, primită la data de 12.04.2008 în zona Aeroportului Internațional Otopeni România, cantitatea de droguri fiind introdusă în țară în cadrul unei livrări supravegheate autorizate, întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni de instigare la trafic internațional de droguri de mare risc, prev. și ped. de art..31 rap. la art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000.

Fapta inculpatei, constând în intermedierea și înlesnirea tranzacției pentru cantitatea de 8002 pastile ecstasy, între coinculpați și investigatorul sub acoperire, prin crearea legăturii între aceștia prin convorbiri telefonice, dar și prin acte materiale desfășurate atât pe teritoriul României cât și al Olandei, de punere în legătură a vânzătorilor și cumpărătorului, tranzacție finalizată prin remiterea drogurilor în Olanda și primirea banilor constând în prețul tranzacției pe teritoriul României, întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni de instigare la trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută și pedepsită de art. 31 rap. la art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000.

În ceea ce privește încadrarea juridică reținută în sarcina acestei din urmă inculpate, se apreciază că activitatea sa de intermediere, de creare a condițiilor favorabile pentru a se realiza contactul între vânzător și cumpărătorul de droguri, discuțiile nemijlocite si telefonice anterioare perfectării tranzacției, plasează intermedierea în contextul actelor autorului, iar nu a actelor complicelui. Ca urmare, în sarcina sa se va reține autorat, iar nu complicitate, participația sa fiind proprie formei consumate a autorului.

În ceea ce privește caracterizarea în drept a activității infracționale, se constată că introducerea drogurilor de mare risc pe teritoriul României s-a realizat de către o persoană desemnată ( investigatorului autorizat ), în contextul unei livrări autorizate și a unei acțiuni judiciare de cooperare internațională, care impune reținerea participației improprii față de toți inculpații. Astfel, Curtea are în vedere dispozițiile art.31 alin 2.Cod Penal, conform cărora constituie participație impropriedeterminarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăție. Ca urmare, activitatea inculpaților descrisă anterior a fost condiția sine qua nom pentru introducerea în țară de către investigatorului autorizat a cantității de droguri menționate.

În ceea ce privește reținerea în sarcina inculpaților a infracțiunii în formă continuată, Curtea apreciază că cel de-al doilea act material, respectiv continuarea demersurilor pentru introducerea unei cantități suplimentare de droguri de mare risc pe teritoriul României cu ajutorul colaboratorului "Peșteră ", se plasează în faza actelor pregătitoare trecerii la act, însă legiuitorul nu a înțeles să le sancționeze, aspecte subliniate riguros de către prima instanță.

Ca urmare, se impune, în urma aplicării art.334 Cod procedură penală, excluderea din încadrarea juridică a textului privitor la infracțiunea continuată, reținându-se în sarcina inculpaților un singur act de executare pentru care se poate angaja răspunderea penală.

Sub aspectul laturii subiective, inculpații au acționat cu vinovăție sub forma intenției directe, deduse din aceea că au avut reprezentarea clară a faptei și au urmărit producerea rezultatului socialmente periculos, conjugându-și eforturile în acest sens.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea va avea în vedere criteriile enumerate de art.72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret ridicat al fiecărei infracțiuni, dedus din cantitatea, natura drogului traficat, participația penală care generează și presupune o asigurare a rezultatului infracțional și prin aceasta o periculozitate sporită a infractorilor și circumstanțelor personale ale fiecărui inculpat, sub acest aspect reținându-se elementele ce se deduc din înscrisurile în circumstanțiere depuse și evidențiate anterior (filele 28,29, 70 dosar apel; 26 și urm. dosar fond pentru inculpata ).

De asemenea se reține că inculpații au avut în esență o atitudine oscilantă, concretizată în nerecunoașterea unor elementelor esențiale ale conduitei infracționale.

Ca urmare, punând în balanță toate aceste aspecte, se apreciază că pentru inculpații și nu există o justificare a reținerii unor circumstanțe atenuante judiciare, astfel încât pedeapsa stabilită se va orienta ușor către minimul special, departajată în funcție de conduita personală și persistența infracțională a fiecărui inculpat. În plus, sub aspectul periculozității și persistenței infracționale se va reține pentru inculpatul ca fiind relevant și procesul-verbal încheiat la data de 3.03.2008 depus la fila 47, care conține antecedența penală a acestuia, ce nu a generat însă în prezenta cauză o recunoaștere a hotărârilor de condamnare datorită lipsei datelor complete, dar și a faptului că nu s-ar putea realiza și da relevanță acestei stări pentru prima dată în calea de atac a apelului, întrucât s-ar prejudicia partea, exclusiv sub acest aspect, de un grad de jurisdicție. Relevantă este din această perspectivă Decizia 70 din 15 octombrie 2007, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, în materia contopirii pedepselor care evidențiază un raționament pe deplin aplicabil și în situația antecedenței penale ce presupune incidența tratamentului sancționator prevăzut de art.39 raportat la art 34 Cod penal.

Pentru inculpata se constată în faza apelului o reevaluare a poziției sale procesuale, prin recunoașterea implicației
sale în activitatea infracțională și, ca urmare, având în vedere și ansamblul circumstanțelor personale invocate și susținute cu înscrisurile depuse la dosar, Curtea apreciază că în favoarea sa pot fi reținute dispozițiile privitoare la circumstanțele atenuante judiciare, respectiv art.74 alin.1 lit. a și c Cod penal, cu consecința reducerii pedepsei ușor sub minimul special, conform art.76 alin.1 lit.a Cod penal.

Pentru toți inculpații se reține că activitatea infracțională generează o nedemnitate sub aspectul exercitării drepturilor de natură electorală, respectiv a drepturilor de a fi alesi în autorități publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat ce vor fi interzise ca pedepse accesorii ce însoțesc pedeapsa principală și ca pedepse complementare pe o durată determinată conform art. 65 alin.1 și 53 pct.2 lit.a Cod penal și Decizia XXIV din 16 aprilie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește modalitatea de executare, inculpații vor executa pedepsele aplicate în regim de detenție, Curtea considerând că această modalitate de individualizare a sancțiunii este singura aptă să atingă scopurile preventiv și educativ.

În temeiul art.88 Cod penal și art.381 Cod procedură penală, din pedepsele aplicate se vor deduce prevențiile executate, astfel:

Pentru inculpații DE și, de la 19.11.2008 la zi, iar pentru inculpatul - de la 4.12.2008 la zi.

În baza art.3002, art.160 și art.148 lit.f Cod procedură penală, precum și a art.5 lit.a din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, constatând că subzistă temeiurile ce au impus luarea măsurii preventive, Curtea va menține starea de arest a inculpaților.

În ceea ce privește aplicarea art.17 alin.2 din Legea nr.143/2000 și confiscarea sumei de 21.250 euro, Curtea constată că probele administrate conturează ideea că a fost obținută de inculpații DE și -, fără a se putea reține că inculpata a beneficiat de vreo sumă de bani din cei obținuți din traficul de droguri. În favoarea acesteia din urmă se va aplica principiul in dubio pro reo, cu consecința confiscării în cote egale de la coinculpați a veniturilor obținute din activitățile de trafic internațional de droguri.

În temeiul art.163 Cod procedură penală raportat la art.17 alin.2 din Legea nr.143/2000 se va menține sechestrul asigurător asupra autoturismului marca 323 cu nr. șasiu E- și nr. de înmatriculare DB-XB-24 aparținând inculpatului -, în vederea asigurării executării măsurii de siguranță.

Având în vedere considerentele anterioare precum și dispozițiile art.379 pct.1 lit.b și art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, Curtea va admite apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, va proceda la rejudecare în sensul menționat și va respinge apelurile declarate de inculpați ce vizează fie redozarea, fie achitarea, în temeiul art.10 lit.d-e Cod procedură penală.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 și 3 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Desființează, în parte, sentința penală și, în fond, rejudecând:

In baza art.334 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art.3 alin.l și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal pentru inculpații DE și - și din art.26 Cod penal, raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, pentru inculpata în infracțiunile prevăzute de art.31 rap. la art. 3 alin.l și 2 din Legea nr. 143/2000.

In baza art.31 rap. la art.3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000, condamnă pe inculpatul DE (născut la data de 07.10.1968 în, Olanda, cu domiciliul în Olanda, str.- 131, 5017 EM ) la pedeapsa de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară (trafic) de droguri de mare risc, sub forma participației improprii.

In baza art.65 alin.l Cod penal, aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II a și lit.b Cod penal pe o perioadă de 3 ani, potrivit art.53 pct.2 lit.a Cod penal.

In baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin. l lit. a teza a II a și lit.b Cod penal.

In baza art.88 Cod penal, deduce reținerea și arestarea preventivă de la 19.11.2008 la zi.

II. În baza art.31 rap la art. 3 alin.l și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.74 alin.l lit.a,c Cod penal și art.76 alin.l lit.a Cod penal, condamnă pe inculpatul - (născut la data de 02.03.1961 în, domiciliat în, 200, Olanda) la pedeapsa de 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară (trafic) de droguri de mare risc, sub forma participației improprii.

În baza art.65 alin.l Cod penal, aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin. 1 lit.a teza a II a și lit.b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, potrivit art.53 pct.2 lit.a Cod penal.

In baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit.b Cod penal.

În baza art.88 Cod penal, deduce reținerea și arestarea preventivă de la 04.12.2008 la zi.

III. În baza art. 31 Cod penal raportat la art.3 alin.l și 2 din Legea nr.l43/2000 cu aplicarea art.74 alin.l lit.a,c Cod penal și art.76 alin.l lit.a Cod penal, condamnă pe inculpata (fiica lui G și, născută la data de 26.10.1970 în B, domiciliată în comuna, sat, str.- nr.305, județul I, CNP -) la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară (trafic) de droguri de mare risc, sub forma participației improprii.

In baza art.65 alin.l Cod penal, aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin. 1 lit.a teza a II a și lit.b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, potrivit art.53 pct.2 lit.a Cod penal.

În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.l lit. a teza a II a Cod penal și lit.b Cod penal.

In baza art.88 Cod penal, deduce reținerea și arestarea preventivă de la 19.11.2008 la zi.

In baza art.3002cu referire la art.160 alin.3 și art. 148 lit. f, Cod procedură penală și art 5 lit a dinConvenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentalemenține măsura arestării preventive a inculpaților, - și DE.

În baza art.17 alin.2 din Legea nr.l43/2000 coroborat cu art.118 alin.l lit.a Cod penal, confiscă de la inculpații DE, - suma totală de 21 250 euro, respectiv 10625 Euro de la fiecare inculpat.

In baza art. l63 Cod procedură penală, menține sechestrul asigurător asupra autoturismului marca 323 cu nr. șasiu E- și nr. de înmatriculare DB-XB-24 aparținând inculpatului -, în vederea reparării pagubei.

Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpați.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.

In baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă inculpații DE, - la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 400 lei și pe inculpata la 700 lei cheltuieli judiciare către stat din care 300 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu vor fi avansați din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Onorariul translatorului autorizat de limba olandeză (4 ore) va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 06 10 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER,

Red VF

Dact. 2 ex./4.11.2009

Președinte:Francisca Maria Vasile
Judecători:Francisca Maria Vasile, Petre Popescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti