Traficul de influență (art.257 cod penal). Decizia 350/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția penală și pentru cauze cu minori
DOSAR NR. -
DECIZIA PENALA NR. 350/R/2008
Ședința publică din 12 iunie 2008
PREȘEDINTE: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 2: Țarcă Gabriela președintele secției,
JUDECĂTOR 3: Pantea Nistor
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE - Serviciul Teritorial Oradea, împotriva încheierii penale din 3 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, inculpatul, fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul intimat, asistat de av., în baza împuternicirii avocațiale din 12.06.2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual.
Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea - este reprezentat prin procuror.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pronunțarea unei noi hotărârii prin care, după constatarea inadmisibilității excepției, să se dispună respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale. În motivarea recursului arată că otărârea instanței este nelegală, excepția de neconstituționalitate ridicată fiind inadmisibilă în raport de prevederile articolului 29 alineatul 1 din Legea nr.47/1992. În fapt, prin rechizitoriul nr.4/P/2006 al Serviciului Teritorial Oradea al Direcției Naționale Anticorupție, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art.257 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.1 și art.7 din Legea nr.78/2000, în sarcina acestuia reținându-se că, în intervalul de timp cuprins între decembrie 2001 - august 2003, primit de la martora, diverse sume de bani și bunuri în valoare totală de peste 500 milioane ROL, în schimbul promisiunii că-și va exercita influența asupra polițiștilor care instrumentau dosarele penale care o priveau pe aceasta.
Prin încheierea penală atacată, a fost admisă cererea formulată de inculpat, prin avocatul său ales, dispunându-se sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a articolului 6 din Legea nr.78/2000, respectiv, suspendarea cauzei până la soluționarea excepției.
S-a apreciat de către autorul excepției că articolul 6 din legea specială incidentă în materia infracțiunilor de corupție ar contraveni art. 23 alin.12, art. 11 și art.20 raportat la art.7 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, respectiv art.73 alin.3, art.21 alin.3 și art.124 alin.2 din Constituția României care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei, dreptul la un proces echitabil, precum și principiul potrivit căruia justiția se înfăptuiește în numele legii, este unică, imparțială și egală pentru toți.
În esență, s-a argumentat prin aceea că, articolul 6 din Legea nr.78/2000 se limitează să facă trimitere la reglementarea comună, autorizând aplicarea prin analogie a pedepsei prevăzute de Codul penal, în acest mod, fiind "adusă din procedura comună o infracțiune prevăzută de Codul penal într-o procedură specială stabilindu-i în mod nejustificat un regim discriminator".
Mai arată că instanța, a apreciat că raportat la dispozițiile articolului 29 din Legea nr.47/1992 excepția invocată este admisibilă, dispunându-se prin încheierea atacată admiterea cererii formulate de petent.
Soluția instanței o consideră nelegală, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 6 din Legea nr.78/2000 fiind inadmisibilă.
Astfel, față de inculpat a fost începută urmărirea penală, dispunându-se ulterior punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.257 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.1 și art.7 din Legea nr.78/2000.
considerentelor inserate în cuprinsul expunerii argumentelor aduse în susținerea excepției de neconstituționalitate invocate, relevă, fără nici un fel de dubiu, împrejurarea că autorul excepției s-a referit, în mod strict, la neconstituționalitatea articolului 6 din Legea nr.78/2000, articol care însă nu este reținut în încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul este cercetat.
Spre deosebire de articolul invocat ca fiind neconstituțional, articolul 7 alineatul 3 din legea specială prevede că "Dacă infracțiunile prevăzute la art.256 și art.257 din Codul penal, precum și infracțiunile prevăzute la art.61și art.82din prezenta lege au fost săvârșite de una din persoanele menționate la alineatele 1 și 2, maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani".
În acest context legal se poate concluziona că legiferarea răspunderii penale s-a făcut în mod distinct în articolul 7 comparativ cu articolul 6, ultimul, oricum nereținut în încadrarea juridică, astfel încât dispoziția legală invocată ca neconstituțională nu are legătură cu soluționarea cauzei în sensul condiției impuse prin alineatul 1 al articolului 29 din Legea nr.47/1992 pentru a se putea admite cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Dincolo de acest aspect strict formal, s-ar mai putea adăuga și faptul că este exclusă sinonimia între două texte de drept substanțial care presupun conținuturi diferite și, implicit, tratamente juridice distincte cu implicații la nivelul individualizării legale a pedepselor realizate în limite speciale distincte, motiv pentru care nici nu se poate extrapola o excepție de neconstituționalitate a unui text incriminator la un altul, cuprins, e-adevărat, în același act normativ.
Avocatul inculpatului intimat depune la dosar două spețe. Solicită respingerea recursului declarat de A Serviciul Teritorial Oradea ca fiind inadmisibil, a se menține ca legală și temeinică încheierea recurată.
Inculpatul intimat arată că își însușește concluziile apărătorului său.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 03 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihors -a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale.
În baza art.303 al.6 Cod procedură penală corelat cu art. 29 pct.5 din legea 47/1992 republicată, s-a suspendat cauza până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.6 din Lg. 78/2000 invocată de inculpatul.
S-a dispus trimiterea cauzei la Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Bihora constatat următoarele:
Prin excepția ridicată în fața instanței inculpatul a invocat neconstituționalitatea disp.art. 6 din legea 78/2000, potrivit cărora "infracțiunile de luare de mită prev. de art. 254 cod penal, de dare de mită prev. de art. 255 cod penal, de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 cod penal și de trafic de influență prev. de art.257 cod penal se pedepsesc potrivit acestor texte de lege", prin raportare la art. 23 al.12, art. 11, art.20 din Constituția României raportat la art. 7 din CEDO, art.73, 21 și 124 din Constituția României.
În esență autorul excepției susține că art. 6 din Legea 78/2000 încalcă dispozițiile constituționale prin aceea că reglementează o formă distinctă de trafic de influență ca infracțiune de corupție care diferă de cea prevăzută de codul penal și căreia îi conferă un regim special de sancționare, agravat în raport cu dreptul comun, și o procedură specială de urmărire și de judecată, însă fără să definească conținutul și domeniul sancționator, limitându-se să facă trimitere la art. 257 cod penal adică reglementarea comună.
Susține că în acest fel se ajunge la aplicarea prin analogie a pedepsei prevăzute de codul penal încălcându-se în acest fel principiul legalității, egalității și sancționării, potrivit căruia legea penală nu poate fi aplicată extensiv, respectiv prin analogie.
Instanța a apreciat că excepția de neconstituționalitate invocată de inculpatul este neîntemeiată deoarece art. 6 din Legea 78/2000 cuprinde o normă de trimitere uzitată de tehnica legislativă, fără ca prin aceasta să se în calce dispozițiile constituționale invocate. Reglementarea legală criticată nu aduce ating ere principiului egalității imparțialității și unicității justiției și se aplică, în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. Art. 6 din legea 78 /2000 nu conțin norme de procedură ci de drept substanțial, iar aplicarea acestora nu poate duce la încălcarea dispozițiilor constituționale privind dreptul la un proces echitabil
Reglementarea ce formează obiectul excepției nu constituie încriminare prin analogie ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă care nu încalcă prevederile art. 23 din Constituție și al.7 din CEDO.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege a declarat recurs A Serviciul Teritorial Oradea solicitând instanței casarea încheierii atacate și pronunțarea unei noi hotărârii prin care, după constatarea inadmisibilității excepției, să se dispună respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale. În motivarea recursului s-a arătat că soluția instanței o consideră nelegală, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 6 din Legea nr.78/2000 fiind inadmisibilă.
Astfel, față de inculpat a fost începută urmărirea penală, dispunându-se ulterior punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.257 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.1 și art.7 din Legea nr.78/2000.
considerentelor inserate în cuprinsul expunerii argumentelor aduse în susținerea excepției de neconstituționalitate invocate, relevă, fără nici un fel de dubiu, împrejurarea că autorul excepției s-a referit, în mod strict, la neconstituționalitatea articolului 6 din Legea nr.78/2000, articol care însă nu este reținut în încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul este cercetat.
Spre deosebire de articolul invocat ca fiind neconstituțional, articolul 7 alineatul 3 din legea specială prevede că "Dacă infracțiunile prevăzute la art.256 și art.257 din Codul penal, precum și infracțiunile prevăzute la art.61și art.82din prezenta lege au fost săvârșite de una din persoanele menționate la alineatele 1 și 2, maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani".
În acest context legal se poate concluziona că legiferarea răspunderii penale s-a făcut în mod distinct în articolul 7 comparativ cu articolul 6, ultimul, oricum nereținut în încadrarea juridică, astfel încât dispoziția legală invocată ca neconstituțională nu are legătură cu soluționarea cauzei în sensul condiției impuse prin alineatul 1 al articolului 29 din Legea nr.47/1992 pentru a se putea admite cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Dincolo de acest aspect strict formal, s-ar mai putea adăuga și faptul că este exclusă sinonimia între două texte de drept substanțial care presupun conținuturi diferite și, implicit, tratamente juridice distincte cu implicații la nivelul individualizării legale a pedepselor realizate în limite speciale distincte, motiv pentru care nici nu se poate extrapola o excepție de neconstituționalitate a unui text incriminator la un altul, cuprins, e-adevărat, în același act normativ.
Curtea, examinând hotărârea atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, în conformitate cu disp. art. 385/9 alin. 3 cpp combinate cu art. 385/6 alin. 1 și art. 385/7 alin. 1 cpp constată că prima instanță a reținut în mod corect că se impune suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 invocată de inculpatul, trimițând cauza la Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate.
Mai mult decât atât, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, doar încheierea prin care instanța ar fi respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, pot fi atacate cu recurs. Pe cale de consecință, recursul declarat de A - Serviciul Teritorial Oradea este inadmisibil în situația dată iar instanța îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct. 1 lit."a" Cod procedură penală,
RESPINGE ca inadmisibil recursul penal declarat de DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE - Serviciul Teritorial Oradea, împotriva încheierii penale din 03 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședința publică, azi 12 iunie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -, - -
în concediu de odihnă
semnează președintele
completului, -
-.
decizie - /23.06.2008.
Judec. fond -
Tehnodact. 2 ex./23.06.2008,
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Țarcă Gabriela, Pantea Nistor
