Tulburarea de posesie (art. 220 cod penal). Decizia 109/2009. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 109

Ședința publică de la 19 februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ciobanu Iulia Elena I -

JUDECĂTOR 2: Anton Dan

JUDECĂTOR 3: Ciubotariu

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror -

Pe rol fiind judecarea recursului penal formulat de partea vătămată G împotriva deciziei penale nr. 467 din 10.11.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr- având ca obiect "tulburare de posesie" (art. 220 Cod penal).

La apelul nominal lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra recursului penal de față au avut loc în ședința publică din data de 05.02.2009, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 12.02.2009, apoi pentru azi, când,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față;

Prin Sentința penală nr. 300/9.07.2008 a Judecătoriei Pașcani, s-au dispus următoarele:

A condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 21.07.1945, la două pedepse de câte 500 (cinci sute) lei amenzi penale,pentru săvârșirea a două infracțiuni de amenințare prev. de art. 193 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. "a" și 75 lit. "a" Cod penal.

În temeiul art. 34 lit. "c" Cod penal, a dat spre executare inculpatului pedeapsa rezultantă de 500 (cinci sute) lei amendă penală.

A condamnat inculpații:, fiica lui și, născută la 12.12.1949, -, fiica lui și, născută la 8.09.1937, și G, fiul lui și, născut la 25.03.1944, la pedepsele de câte 400 (patru sute) lei amenzi penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, prev. de art. 193 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. "a" Cod penal.

A atenționat inculpații asupra disp. art. 63 ind. 1 Cod penal.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. "a" rap. la art. 10 lit. "d" Cod procedură penală, a achitat inculpații:, - și G, privind săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie, prev. de art. 220 al. 2, 3 Cod penal.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. "a" rap. la art. 10 lit. "b" Cod procedură penală, a achitat inculpații și privind săvârșirea infracțiunilor de insultă, prev. de art. 205 Cod penal.

A respins acțiunile civile formulate de părțile vătămate G, și.

A repus partea vătămată G în situația anterioară și, în consecință, obligă inculpații, - și G să lase părții vătămate în liniștită posesie suprafața de 2179 mp, situată în T8-, -

În temeiul art. 193 Cod procedură penală, obligă în solidar inculpații la plata către partea vătămată Gas umei de 250 lei reprezentând onorariu de apărător.

În temeiul art. 191 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpații, - și G la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 200 lei, din care câte 150 lei - onorarii apărători din oficiu (delegații nr. 110,111,112,113).

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Analizând proba administrată în cauză, instanța reține următoarele: suprafața de 2179 mp, situată în tarlaua T 8 ""-P- cu care partea vătămată a fost pusă în posesie la data de 12.04.2005, se află în litigiu între părțile vătămate G și și inculpații și de mai mult timp, fapt confirmat de toți martorii audiați în cauză.

Așa cum rezultă din declarațiile părților și ale martorilor, terenul respectiv aparținut anterior numitului, tatăl inculpaților G și și, respectiv, socrul inculpatei -. Cu acest teren a fost pus în posesie în 1991 numitul -, ginerele inculpatului și, respectiv, nepotul lui. Din declarația acestuia, rezultă că în 1996 s- emis un titlul de proprietate pe numele lui, pentru toată suprafața de 56 ari în tarlaua, din care el primit doar 10 ari, restul rămânând pentru fiica titularului, inculpata .

Instanța mai reține că punerea în posesie a numitului - cu terenul menționat nu a fost anulată, deși ulterior acest teren i- fost atribuit părții vătămate G, abia în prezent între cei doi existând un litigiu sub acest aspect.

În condițiile în care inculpații, - și HG invocă dreptul lor de proprietate, provenit de la autorii lor, în ceea ce privește terenul în litigiu care i- fost atribuit ulterior părții vătămate avut loc incidentul din data de 13.04.2005 la care fac referire martorii și. Astfel, martorul confirmă că atunci inculpații și au amenințat partea vătămată De asemenea, martorul susține că i-a văzut pe inculpații - și HG în timp ce îl amenințau cu sapa pe G dar și pe inculpatul care fugea cu un cuțit după partea vătămată .

De asemenea, martorii, și - confirmă acel incident, prin declarațiile lor. În ceea ce privește pe martorul -, acesta susține că a fost și el de față la incident fiind amenințat de partea vătămată G să părăsească terenul în litigiu. De asemenea, mai arată că socrul său, inculpatul, nu a participat la incident, fiind plecat din localitate, iar ceilalți inculpați nu au adresat amenințări părții vătămate și nici nu au smuls semnele de hotar.

Având în vedere însă starea conflictuală în care se află acest martor cu partea vătămată G, în ceea ce privește stăpânirea terenului în litigiu, dar și contradicțiile care rezultă între declarațiile martorului - și restul probatoriului administrat, instanța nu va putea reține declarația acestuia sub aspectul relatării incidentului, urmând o înlătura parțial, doar cu privire la acest aspect.

Astfel, având în vedere împrejurarea că inculpații cunoșteau de mai mult timp faptul că sunt singurii proprie de drept ai terenului în litigiu, considerând acest aspect de necontestat întrucât terenul aparținuse anterior autorului lor, iar partea vătămată fusese pusă în posesie cu acel teren doar cu o zi înainte de data incidentului, instanța apreciază că inculpații în cauză nu au acționat cu intenție, neputându-se reține astfel în sarcina lor săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie. De asemenea, instanța reține că în cauză nu s-a probat fără dubiu împrejurarea că inculpații ar fi distrus bornele de hotar care delimitau terenul în litigiu.

Față de acestea, constatând că infracțiunea de tulburare de posesie prev. de art. 220 al. 2, 3 Cod penal este lipsită de latura sa subiectivă, urmează achita pe inculpați, - și G, sub aspectul săvârșirii acesteia.

Cu toate acestea, dată fiind împrejurarea că în cauză s- făcut dovada că cei patru inculpați stăpânesc și în prezent terenul în litigiu, de 2179 mp în T8, "" - P-, actul prin care fost atribuit părții vătămate fiind valabil, urmează a-i obliga pe inculpați să lase în liniștită posesie părții vătămate suprafața menționată.

Întrucât din probatoriul administrat rezultat vinovăția inculpatului privind săvârșirea infracțiunilor de amenințare față de părțile vătămate G și, urmează a-l condamna pe acesta la două pedepse de câte 500 lei amendă penală.

În temeiul art. 34 lit. Cod penal urmează ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 500 lei amendă penală.

De asemenea, instanța constată dovedită vinovăția inculpaților, - și privind săvârșirea infracțiunilor de amenințare față de partea vătămată urmând dispune condamnarea acestora la pedepse de câte 400 lei amendă penală.

Se vor atenționa toți inculpații asupra disp. art. 63 ind. 1 Cod penal.

Având în vedere că infracțiunea de insultă fost dezincriminată, urmează a- achita sub acest aspect pe inculpații și la plângerea părții vătămate.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, respectiv pretențiile materiale solicitate de partea vătămată G, instanța apreciază că acestea nu au fost dovedite. Astfel, martorul face apreciere personală asupra recoltei și valorii acesteia pe care partea vătămată ar fi putut-o obține de pe terenul în litigiu. În condițiile în care acest lucru nu a fost dovedit de autoritate competentă să o aprecieze, declarația martorului nu este concludentă, neputând forma convingerea instanței asupra celor solicitate.

Față de aceste aspecte, urmează respinge solicitarea părții vătămate privind acordarea unor despăgubiri materiale.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpații și și partea vătămată G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din următoarele motive:

Apelul inculpaților se referă la greșita lor condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, raportat la probatoriul administrat în cauză.

Partea vătămată G, în motivele de apel a arătat că, raportat la toate probele existente la dosarul de fond, în mod greșit au fost achitați inculpații pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie.

Prin decizia penală nr. 467 din 10 noiembrie 2008, Tribunalul Iași, a respins ca nefondate apelurile formulate de inculpatele și și de partea vătămată G, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

A reținut tribunalul că din ansamblul probator administrat în fața instanței de fond rezultă cu certitudine vinovăția inculpaților apelanți, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Astfel, din declarațiile martorilor, i, - confirmă faptul că inculpații au amenințat părțile vătămate. Pe de altă parte, inculpații cunoșteau o situație de fapt, aceea că sunt singurii proprietari de drept ai terenului, teren care anterior fusese al autorului lor,. Partea vătămată G fusese pusă în posesie cu o zi înainte de data incidentului, astfel încât inculpații nu au acționat cu intenție, așa cum corect a reținut instanța de fond.

Față de aceste motive, nu poate fi reținută în sarcina inculpaților săvârșirea cu intenție a infracțiunii de tulburare de posesie.

Cu toate acestea, inculpații ocupau terenul și la data desfășurării litigiului, astfel încât în mod corect aceștia au fost obligați să lase în liniștită posesie părții vătămate suprafața de 2179 mp, situat în tarlaua "le" - P -.

În ceea ce privește latura civilă, instanța de fond a reținut, în mod corect că nu au fost dovedite pretențiile civile formulate de partea civilă G, raportat la probele solicitate și administrate.

În termen legal, hotărârile astfel pronunțate au fost recurate de către partea vătămată. fiind criticate pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei achitări a inculpaților cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, fiind prezenți la data punerii sale în posesie, astfel că nu pot invoca lipsa intenției în săvârșirea faptei, cum în mod greșit a reținut tribunalul, care nu a ținut cont de probele administrate în acest sens,respectiv declarațiile de martori. Solicită condamnarea inculpaților pt. această faptă și acordarea cheltuielilor efectuate.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 17 Cod procedură penală, Curtea constată că nu este întemeiat prezentul recurs, pentru considerentele ce vor fi expuse.

Intenția, ca formă de vinovăție reglementată de dispozițiile art. 19 Cod penal, poate fi directă sau indirectă.

Intenția indirectă sau eventuală analizată având în vedere contextul cauzei și specificul infracțiunii, se caracterizează prin aceea că făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, pe care nu-l urmărește, dar acceptă posibilitatea producerii lui. În situația intenției indirecte, caracterizată prin eventualitatea producerii rezultatului, făptuitorul adoptă o atitudine de indiferență față de acest rezultat.

Prin prevederea rezultatului, atât în cazul intenției directe, cât și indirecte, se înțelege reprezentarea urmărilor pe care le produce acțiunea sau inacțiunea, adică lezarea sau periclitarea adusă valorilor sociale. Prevederea rezultatului este anticipată săvârșirii acțiunii, și implică totodată și cunoașterea legăturii de cauzalitate dintre acțiune și rezultatul generat de ea.

Din ansamblul probator administrat în dosarul cauzei, interpretat și analizat în mod coroborat de instanțele fondului rezultă fără echivoc că acțiunea inculpaților de ocupare a terenului din litigiu, și asupra căruia nu s-a concretizat cu exactitate titularul dreptului de proprietate, se circumscrie formei de vinovăție a intenției, în forma sa abstractă, definită de legiuitor și doctrină.

Însă, pentru ca o faptă ce modifică realitatea înconjurătoare să poată fi considerată infracțiune, și pe cale de consecință să atragă răspunderea penală, prin acțiunea de coerciție a statului, este necesar, indiferent de conținutul său, să îndeplinească condițiile de existență ale acesteia, astfel cum sunt prevăzute în art. 17 cod penal, respectiv să fie " o faptă care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală ", precum și toate condițiile de existență specifice infracțiunii respective. Din această perspectivă, tulburarea de posesie, presupune în ceea ce privește latura subiectivă, săvârșirea acesteia numai cu intenție directă. Este necesar, în consecință, ca făptuitorul să fi știut, în momentul săvârșirii faptei, că ocupă, fără drept, imobilul aflat în posesia altuia. Dacă făptuitorul a fost în eroare cu privire la această împrejurare, adică a considerat că este în drept să ocupe imobilul, lipsind intenția,fapta nu constituia infracțiunea de tulburare de posesie.

Or, chiar dacă în cauză fapta inculpaților a adus modificări în realitatea obiectivă, pe care inculpații le-au urmărit, dat fiindcă aceste modificări s-au urmărit a se produce în ceea ce privește chiar persoana lor, fiind evidentă reprezentarea faptului că terenul pe care l-au ocupat le aparține, fapt confirmat atât de proba cu martori, cât și de proba cu acte, așa cum am precizat situația juridică a terenului fiind incertă, câtă vreme asupra lui poartă un litigiu, fapta acestora nu constituie infracțiunea de tulburare de posesie, lipsind intenția în tulburarea posesiei părții vătămate, posesie pe care aceasta nu a dovedit că o avea la momentul respectiv.

Reluând, în mod corect instanțele fondului au constat că faptei inculpaților, care există în realitatea obiectivă, cu toate consecințele ce decurg din acesta, îi lipsește unul din elementele sale constitutive, respectiv intenția de ocupa imobilul aflat în posesia altuia, câtă vreme, așa cum rezultă din actele dosarului, inculpații s-au considerat în drept să ocupe imobilul respectiv.

În consecință, pentru considerentele expuse, criticile formulate fiind neîntemeiate, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. h Cod procedură penală, să respingă, ca nefondat, recursul părții vătămate

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulate de partea vătămată G, împotriva deciziei penale nr. 467 din 10.11.2008 a Tribunalului Iași, pe care o menține.

Obligă recurentul să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 Februarie 2009.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

-

Grefier,

Red. -

Tehnored.

Tribunalul Iași:,

02.03.2009

2 ex.-

Președinte:Ciobanu Iulia Elena
Judecători:Ciobanu Iulia Elena, Anton Dan, Ciubotariu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Tulburarea de posesie (art. 220 cod penal). Decizia 109/2009. Curtea de Apel Iasi