Tulburarea de posesie (art. 220 cod penal). Decizia 392/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 392
Ședința publică de la 13 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
JUDECĂTOR: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva deciziei penale nr. 50/2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul intimat, asistat de avocat ales, partea vătămată intimată personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-a luat declarație inculpatului, aceasta fiind consemnată în proces - verbal atașat separat la dosar.
Apărătorul ales al inculpatului depune la dosar un memoriu.
Instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Procurorul pune concluzii de admitere a recursului, cele două hotărârii fiind netemeinice și nelegale, s-a interpretat greșit legea, inculpatul a mai fost condamnat pentru infracțiunea prev.de art.220 Cod Penal, privind același imobil și în rejudecare condamnarea inculpatului.
Partea vătămată arată că, terenul a fost în posesia bunicului său, până în momentul confiscării de către CAP, inculpatul ocupând abuziv acest terne înainte de anul 1989, susținând că el este proprietarul de drept a acestui teren și solicită admiterea recursului formulat de către parchet.
Apărătorul ales al inculpatului, solicită respingerea recursului formulat de parchet, ca nefondat, cele două hotărâri fiind temeinice și legale, litigiul fiind de natură civilă și nu penală, fără cheltuieli de judecată.
Inculpatul, având cuvântul, arată că nu a intrat forțat pe acel teren ci la primit de la Primăria Comunei.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 840 din 5 aprilie 2007 pronunțată de Judecătoria Arad, în dosarul nr-, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală a fost achitat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 15.04.1952 în loc., jud. A, domiciliat în localitatea,-, jud. A, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 al 1 Cod penal.
În baza art. 346 al 4 Cod procedură penală, a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea vătămată, cu domiciliul în localitatea,-, jud. A, în cadrul procesului penal.
În baza art. 192 al 1 pct. 1 lit. a Cod procedură penală a fost obligată partea vătămată la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art 193 Cod procedură penală a fost obligată partea vătămată să plătească inculpatului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că terenul înscris în CF nr.2062, în suprafață de 11.870 mp a aparținut lui, bunicul părții vătămate, care l-a primit prin donație, în anul 1939, de la (34), acesta din urmă reținându-și rezerva unui uzufruct viager.
Terenul a fost cooperativizat în anul 1965, așa cum rezultă din declarația martorilor și a părții vătămate, bunicul părții vătămate pierzând posesia asupra terenului, posesie care a fost preluată de stat, prin fostul P, care l-a încredințat altor persoane pentru a-l lucra. Preluarea terenului de către stat nu a fost menționată în cartea funciară.
La data de 20.04.1990 partea vătămată împreună cu, obțin autentificarea certificatului de moștenitor nr.688/20.04.1990 (11).
În anul 1990, partea vătămată și coproprietarul acestui teren, în cote de fiecare, își înscriu dreptul de proprietate în cartea funciară nr.2062. Deși cei doi își înscriu dreptul de proprietate, nu preiau posesia asupra acestui teren, posesia având-o inculpatul.
În anul 1994 Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate, eliberează acelorași moștenitori titlul de proprietate nr.11.696, pentru suprafața de 2413 mp.
Din adeverința nr.810/10.04.1996 a Consiliului Local rezultă că, a deținut în folosință provizorie, până la eliberarea titlului de proprietate nr.11.696, suprafața de 2413 mp teren intravilan.
Ulterior, la data de 06.03.2008, Primăria Orașului susține că prin adeverința provizorie nu se stabilea amplasamentul sau poziționarea terenului asupra căruia urma să se reconstituie dreptul de proprietate și că amplasamentul urma să se stabilească la emiterea titlului, amplasament care nu a mai fost stabilit pentru inculpat.
Inculpatul este proprietarul locuinței situate în localitatea,-, și folosește și terenul situat lângă locuința sa, situat în parcela nr.1962 și 1962/1, tarlaua 43, pentru care s-a emis titlul de proprietate nr.11696/1994 pe numele lui și.
Fiind ascultată partea vătămată, aceasta a declarat că terenul folosit de inculpat și pentru care s-a emis titlul de proprietate nr.11696/1994, a aparținut bunicului său și a fost cooperativizat, că în anul 1990 încercat să îl are, intrând cu tractorul dar a fost împiedicat de inculpat și membrii familiei sale.
Partea vătămată a mai arătat că ulterior înscrierii dreptului său de proprietate în CF, în anul 1994, Comisia Locală pentru constituirea și reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a emis titlul de proprietate și că i-a indicat poziționarea terenului.
Solicitându-se Comisiei locale procesul-verbal de punere în posesie aceasta a comunicat că nu există un astfel de proces pentru că nu se întocmea în anul 1994 și că nu a existat nici o punere în posesie deoarece partea vătămată era proprietar tabular.
În anul 1996 partea vătămată formulează plângere penală prealabilă împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, iar Judecătoria Arad, prin sentința penală nr.1743/22.08.1996, definitivă prin neapelare, condamnă inculpatul la 100.000 Rol amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.220 al.1 Cod penal.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că ar fi existat o punere în posesie a părții vătămate de către Comisia locală.
După pronunțarea acestei sentințe partea vătămată nu a preluat posesia asupra terenului său și nu a solicitat inculpatului să părăsească terenul, iar la data de 16.07.2007 a adresat o plângere lucrătorilor poliției orașului.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și partea vătămată/parte civilă.
Prin motivele depuse în scris Parchetul de pe lângă Judecătoria Arada solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii și rejudecând condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 220 alin.1 Cod penal.S-a susținut că deși achitarea s-a pronunțat în temeiul art.10 lit. b Cod procedură penală, motivarea este specifică unei soluții întemeiate pe dispozițiile art.10 lit. d Cod procedură penală și anume lipsa laturii obiective. S-a arătat că pentru existența infracțiunii de tulburare de posesie în cea de a doua modalitate este necesar ca făptuitorul să aibă la momentul refuzului, în stăpânire imobilul sau o parte a acestuia, imobil pe care l-a primit în condiții legale, iar în cazul de față inculpatul a primit terenul în baza Legii nr.18/1991 de la Comisia locală de aplicare a Legii fondului Funciar. Cea de a doua condiție, existența cererii de eliberare a imobilului este realizată prin introducerea plângerii în 1995 prin care s-a solicitat condamnarea inculpatului pentru aceeași infracțiune. A treia condiție și anume -refuzul de restituire rezultă din atitudinea inculpatului care nu a eliberat terenul nici după condamnarea sa din 1996.Se consideră că pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii, în cea de a doua modalitate, nu se cere condiția posesiei bunului de către persoana vătămată.
Apelul declarat de partea vătămată/parte civilă nu a fost motivat înscris dar prin concluziile scrise și susținute oral de acesta, a solicitat admiterea apelului și condamnarea inculpatului cu obligarea la plata sumelor cu care s-a constituit parte civilă. S-a arătat în concluzii, că terenul în speță a aparținut bunicului său și nu a fost cooperativizat; se consideră că adeverința de folosință provizorie nr.810/10.04.1996 este un abuz pentru că nu se putea elibera peste titlul de proprietate; a încercat împreună cu fratele său să intre în posesia terenului dar de fiecare dată au fost amenințați și umiliți iar inculpatul are posesia acestuia deoarece l-a ocupat abuziv înainte de 1989, în timpul când era confiscat de fostul CAP și contrar declarației martorului inculpatului edificarea construcției pe terenul său, s-a făcut în perioada iunie - august 2005, fapt dovedit cu fotografia anexată la dosar.
Prin DP nr. 50/2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, au fost respinse apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și partea civilă împotriva sentinței penale nr. 2728 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr- privind pe inculpatul .
A fost obligată partea civilă apelantă să plătească inculpatului intimat suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
A fost obligată partea civilă apelantă să plătească statului suma de 10 lei cheltuieli judiciare iar restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art.378 Cod procedură penală instanța de control judiciar a procedat la ascultarea inculpatului dar acesta s-a prelevat de dispozițiile art.70 alin.2 Cod procedură penală care reglementează dreptul la tăcere.
Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei inculpatul a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate și menținerea sentinței atacate. Se arată că, contrar celor susținute de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad în motivele de apel, interpretarea dată de prima instanță textului incriminator este corectă și temeinică deoarece, cea de a doua modalitate de săvârșire a faptei presupune existența condiției indispensabile ca partea vătămată să fi avut posesia imobilului. Se susține că dispozițiile penale apără posesia și pe posesorul care a exercitat-o, de cei care au acaparat-o fără drept de la posesor sau de la cei care au acaparat-o fără drept, de la posesor sau de la cei care refuză să elibereze imobilul acaparat în mod fraudulos, de la posesorul lui legal.
Examinând apelurile declarate în cadrul dat de dispozițiile art.378 Cod procedură penală prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu conform art.371 alin.2 Cod procedură penală tribunalul a constatat că prima instanță a apreciat corect cauza dedusă judecății, hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică.
Aceasta pentru că, infracțiunea de tulburare de posesie prevăzută de art.220 alin.1 Cod penal presupune ca premisă existența posesiei sau a detenției celui vătămat prin acțiunea de ocupare a imobilului. Lipsa acestei premise va conduce cu necesitate la caracterizarea conflictului ca fiind de altă natură juridică decât cea penală. Litigiul poate fi, astfel de natură civilă ca în cazul proprietarului neposesor care revendică dreptul real de la posesorul neproprietar. Nu există această infracțiune dacă partea vătămată nu a avut niciodată posesia terenului în litigiu, fapt dovedit de probele de la dosar, inclusiv recunoașterea acesteia. Contrar celor susținute în apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, pentru existența infracțiunii în cea de a doua modalitate, respectiv refuzul de restituire, este necesară existența posesiei asupra imobilului, la care am făcut referire anterior, fapt ce rezultă din chiar textul legal. Este evident că acțiunea penală se va rezolva printr-o soluție de achitare a inculpatului în baza art.1o lit. b Cod procedură penală, fapta nefiind prevăzută de legea penală, modalitate în care a procedat prima instanță.
Celelalte aspecte invocate de partea vătămată/parte civilă în apelul declarat, nu au putut fi analizate în acest cadru procesual întrucât nu au legătură cu infracțiunea dedusă judecății.
Așa fiind, tribunalul în baza art.379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a respins ca nefondate apelurile.
În baza art.193 alin.5 Cod procedură penală a obligat partea vătămată apelantă să plătească inculpatului intimat suma de 300 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr.22 din 9 februarie 2009.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală a obligat partea civilă apelantă să plătească statului suma de 10 lei cheltuieli judiciare iar restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului conform art.192 alin.3 Cod procedură penală.
Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pe motiv că în mod eronat instanța de apel și cea de fond au hotărât achitarea inculpatului deși s-a dovedit existența elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art. 220 cp.
Se arată că în mod greșit s-a reținut că partea vătămată nu a deținut niciodată posesia terenului din litigiu deși Sp 1743/1996 pronunțată de Judecătoria Arads -a stabilit contrariul. Prin această hotărâre instanța l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie în motivarea acesteia se precizează că elementul material al faptei constă în acțiunea de ocupare a imobilului de către inculpat din care rezultă cu certitudine că terenul a fost ocupat în mod abuziv de către inculpat.
Chiar dacă ipotetic s-ar accepta susținerea că nu a existat o ocupare abuzivă a terenului în cauză fapta comisă de inculpat se încadrează în prevederile art.220 al.1 teza II cp potrivit căruia modalitatea de comitere a infracțiunii se realizează din punct de vedere obiectiv prin refuzul făptuitorului de a elibera imobilul ocupat abuziv. Această modalitate nu se referă la obligativitatea ca partea vătămată să fi avut imobilul în momentul preluării lui de către făptuitor.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și din oficiu, conform prev. art.38510, al21cpp, se constată că decizia instanței de apel cât și sentința instanței de fond sunt temeinice și legale și nu există nici un motiv de casare a lor.
Potrivit prev. art.220 al.1 ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimțământul acestuia sau fără aprobarea prealabilă primită în condițiile legii, ori refuzul d elibera imobilul astfel ocupat, constituie infracțiunea de tulburare de posesie.
În mod întemeiat, în speță, prima instanță și instanța de apel au apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutivele ale infracțiunii de tulburare de posesie,pentru care inculpatul a fost trimis în judecată lipsind latura obiectivă.
S-a dovedit, cu probele de la dosar, că partea vătămată nu avut niciodată posesia asupra terenului din litigiu, condiție premisă,pentru a fi reținută această infracțiune așa cum rezultă din norma de incriminare prev. de art. 220 cp.
Din actul de sesizare rezultă că partea vătămată a devenit proprietarului terenului în anul 1994 și până la această dată aceasta a fost deținut în folosință provizorie de către inculpat.
După obținerea titlului de proprietate partea vătămată a solicitat eliberarea terenului de către inculpat și în final l-a acționat în judecată demers care s-a finalizat cu condamnarea inculpatului la o amendă penală.
Chiar dacă inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de tulburare de posesie nu s-a dovedit, nici în cadrul procesului care a avut loc cu acel prilej, că partea vătămată ar fi avut vreodată posesia chiar și pe termen scurt asupra terenului. Din conținutul Sentinței penale nr.1743/1996, pronunțată de Judecătoria Arad, prin care inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie,rezultă că "elementul material al faptei constă în acțiunea de ocupare a imobilului de către inculpat, acesta neavând un titlu legitim care să-l îndreptățească să ocupe imobilul" și că " modalitatea normativă în care s-a săvârșit elementul material al faptei constă în amenințarea făcută de inculpat părțiilor vătămate, de natură să-i alarmeze pe aceștia". Rezultă așadar din această hotărâre că s-a constatat doar că inculpatul a ocupat terenul fără a avea un titlu valabil dar nu se susține că anterior acest teren a fost în posesia părții vătămate.
Nu poate fi reținută nici susținerea parchetului că ar fi incidentă cea de-a doua ipoteză prev. de lege respectiv refuzul de a elibera imobilul deoarece și pentru această modalitate de săvârșire a infracțiunii se cere condiția ca partea vătămată fi avut anterior posesia terenului iar refuzul să aibă loc după ocuparea abuzivă a acestuia.
Prin urmare recursul parchetului este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 38515pct. 1 lit. b cpp.
Văzând și prev. art. 192 alin. 3 cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385 ind.15 pct.1, lit.b p Cod Penal, respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva deciziei penale nr. 50/2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 13 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Constantin Costea
- - G - - -
GREFIER
- -
RED: CC/16.04.2009
Dact: 2 exempl/22 Aprilie 2009
Primă instanță: Judecătoria Arad
Jud:
Apel: Tribunalul Arad
Jud:
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu, Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea
