Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 100/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIE Nr. 100
Ședința publică de la 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Crîșmaru
JUDECĂTORI: Gabriel Crîșmaru, Silviu Anti Ioana Vorniceasa
- - -- președinte secție penală
GREFIER-
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - a fost legal reprezentat de -A - procuror
La ordine a venit spre soluționare declarat de partea civilă, în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorilor și, împotriva deciziei penale nr.352/A/15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă partea civilă asistat de av., care substituie pe av., pentru inculpat a răspuns apărătorul desemnat din oficiciu,avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru părțile civile, depune la dosar referințe, raport de evaluare psihologică, copie de pe sentința penală nr. 618/17.03.2009 pronunțată de Judecătoria Bacău; copie de pe sentința penală nr. 554 din 9 martie 2009- pronunțată Judecătoria Bacău, copie de pe sentința penală nr. 498/4.12.2009 pronunțată de Judecătoria Roman, copie de pe decizia penală nr. 582 din 31 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași și concluzii scrise.
Apărătorii părților și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru părțile civile, solicită admiterea recursului și majorarea daunelor morale pentru fiecare dintre părțile civile, până la concurența sumelor solicitate, la instanța de fond, prin cererea de constituire ca părți civile, ținându-se cont de limita de despăgubire prevăzută de lege, de gradul de culpă al inculpatului și nu în ultimul rând de sumele care se acordă de instanțele judecătorești în cazuri similare.
De asemenea, solicită obligarea asiguratorului la plata cheltuielilor de judecată făcute în apel și recurs.
În susținerea motivelor de recurs solicită ca instanța să aibă în vedere atât criteriile subiective cât și cele obiective, configurate de textele de lege, arătând că legea obligă asiguratorul să plătească o anumită sumă cu titlu de despăgubiri, iar pentru accidentele petrecute în 2007, această sumă minimă ce trebuia acordată era de 500.000 Euro ( art. 12 alin.3 din Ordinul CSA nr. -/2006, sumă ce crește de la un an la altul, așa cum crește și valoarea poliței de asigurare și în consecință și despăgubirile acordate trebuie să crească.
Avocat, pentru inculpat, arată că recursurile declarate de părțile civile, pe latură civile, sunt întemeiate și în consecință lasă soluția la aprecierea instanței.
Reprezentantul parchetului arată că victima avea doi copii minori și este greu să măsori în bani suferința morală produsă.
Solicită admiterea recursului și să se majoreze daunele morale, dar la o sumă rezonabilă și în consens cu practica judiciară în materie.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând-
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 39/29 iunie 2009 a Judecătoriei Buhuși pronunțată in dosar nr- în temeiul art. 178 al.2 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a,c și 76 lit. d Cod penal, a fost condamnat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare și în baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei. În baza art. 82 Cod penal a fost stabilit termen de încercare 3 ani și 8 luni și s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal pe durata și în condițiile art. 71 al.2 Cod penal și în baza art. 71 al.5 Cod penal s-a suspendat pedeapsa accesorie aplicată inculpatului.
În baza art. 313 din L 95/2006 a fost obligat asigurătorul SC Asigurări SA - Sucursala B să plătească Serviciul de Ambulanță B suma de 263,168 lei cu titlu de despăgubiri civile conform culpei inculpatului.
În baza art. 14, 346 Cod procedură penală și 998 cod civil raportat la art. 50 și 55 din /1995 modificată și completată a fost obligat asiguratorul SC Asigurări SA - sucursala B la plata daunelor materiale și morale după cum urmează:
- 16.000 lei daune materiale și
- 48.000 lei daune morale către partea vătămată,
- 48.000 lei daune morale către partea vătămată prin reprezentant legal.
- 48.000 lei daune morale către partea vătămată prin reprezentat legal - conform culpei inculpatului.
A fost obligat asiguratorul SC Asigurări SA - sucursala B să plătească părților vătămate și prin reprezentant legal o prestație periodică lunară în sumă de câte 480 lei pentru fiecare începând cu data de 22.09.2007 și până la majoratul acestora.
A fost obligat același asigurator să plătească părții vătămate suma de 4000 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorar apărător ales la instanță.
În baza art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 220 lei din care 70 lei Ministerului Public și 150 lei Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 20.07.2007, inculpatul se deplasa din direcția B spre R conducând autoutilitara marca Iveco cu nr. de înmatriculare B-38-. În localitatea, com. la km 317+700, inculpatul a surprins pe victima, care a pornit în traversare pe lângă bicicletă și a accidentat-o mortal.
Din relatările martorilor a rezultat că victima s-a oprit când a ajuns la axul drumului ce desparte benzile de sens opus. Inculpatul, a observat-o la aproximativ 50, a claxonat și a virat dreapta pentru a evita impactul cu victima, ajungând pe acostament, însă aceasta s-a angajat în traversare oblic pe șosea, fără a se asigura și fără să privească din direcția B, de unde venea inculpatul. Cu toate acestea, autoutilitara a lovit victima când aceasta ajunsese cu din față la 0,9 metri de acostamentul din dreapta, victima și bicicleta fiind proiectate pe o distanță de 36 metri. De la locul impactului până la oprirea autoutilitarei, inculpatul a mai rulat 13,85 metri, locul impactului a fost la 1,2 de la acostament la mijlocul urmelor de derapaj ale roților. Distanța parcursă de victimă de la axul drumului la locul impactului a fost de 4,8 metri.
Expertiza tehnică auto efectuată în cauză a concluzionat că inculpatul circula cu viteza de 96 km/ în momentul premergător impactului cu victima, iar accidentul putea fi evitat dacă în momentul în care a văzut victima care începuse traversarea drumului, intrând pe B-R, ar fi redus viteza. cu care s-ar fi putut deplasa autoutilitara pentru a fi oprită înainte de locul impactului trebuia să fie 61 km/, astfel că inculpatul a încălcat regulile de circulație. La rândul ei victima trebuia să se asigure înainte de a traversa că poate efectua această manevră fără pericol.
Rezultă, așadar, din cele expuse mai sus culpa comună a inculpatului dar și a victimei, pe care instanța a apreciat-o la 80% și respectiv 20%.
Conform buletinelor de analiză toxicologică-alcoolemie atât inculpatul cât și victima nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
La urmărirea penală, inculpatul a declarat că a observat de la aproximativ 50 o persoană de sex feminin care circula pe bicicletă, pe partea a sensului său de mers și deodată s-a deplasat spre axul drumului, venind spre lui de mers. În acel moment a frânat și a virat dreapta-crezând că persoana care mergea pe bicicletă îl vede și se întoarce, claxonând-o în același timp, a ieșit pe acostament lovind-o cu partea față a autoutilitarei. La instanță, inculpatul a declarat că nu a văzut victima când s-a angajat în traversare, ci a văzut-o dintr-o dată în fața mașinii, dar nu știe dacă era pe bicicletă sau alături.
Și martorul a relatat că victima nu s-a asigurat, iar la momentul impactului se afla pe bicicletă. Martorul a relatat la instanță, că în momentul în care victima se afla între benzile de pe sensul invers, se afla pe bicicletă, iar când a ajuns la axul drumului s-a oprit și a pus piciorul pe pământ, după care și-a continuat deplasarea oblic cu spatele, fără să se asigure.
Din raportul de expertiză tehnică auto efectuat, a rezultat că în momentul coliziunii victima se afla între bicicletă și autoutilitară (bicicleta aflându-se pe partea a victimei). Acest aspect rezultă din faptul că bicicleta nu a intrat în contact cu autoutilitara.
S-a reținut că fapta inculpatului întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 al.2 Cod penal și este dovedită cu procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice, probele biologice, buletinele de analiză toxicologică alcoolemie, raportul medico legal de necropsie, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor din lucrări, raportul de expertiză tehnică auto coroborate cu declarațiile inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a avut în vedere gradul de pericol social al infracțiunii, împrejurările comiterii ei, dar și persoana inculpatului, care este infractor primar și a avut o poziție sinceră și are 2 copii minori.
Instanța a aplicat circumstanțele atenuante prevăzută de art. 74 lit.a,c și 76 lit.d Cod penal și a coborât pedeapsa sub minimul special.
II. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel, în termen legal, ASIGURĂRI S A - SUCURSALA B, 2000 G și de părțile civile, și.
Cele două societăți au solicitat scutirea amenzii judiciare în cuantum de 1000 lei aplicată prin încheierea de ședință din data de 17 noiembrie 2008 către 2000 și a sumei de 500 lei aplicată prin încheierea din 06 aprilie 2009 către SCV. ASIGURĂRI S A - SUCURSALA
Părțile civile, și nu și-au motivat în scris cererea de apel, însă apărătorul ales al acestora a criticat soluția atacată sub aspectul laturii civile a cauzei. Astfel, s-a arătat că în daunele materiale urmează a fi incluse și contravaloarea monumentului funerar, valoare în sumă de 26.739, 3 lei, conform facturii depuse în apel. De asemenea, a solicitat majorarea daunelor morale pentru fiecare parte civilă, respectiv pentru soțul supraviețuitor și cei doi copii ai victimei.
Tribunalul Bacău analizând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, sub toate aspectele de fapt și de drept, prin decizia penală nr.352/a/15.10.2009 în baza art.379 pct.2 lit. cod pr. penală, a admis apelurile formulate de ASIGURĂRI, SUCURSALA B, 2000 G și de părțile civile, și împotriva sentinței penale nr. 39/29 iunie 2009 pronunțată de Judecătoria Buhuși în dosarul nr- cu privire la amenzile judiciare aplicate către ASIGURĂRI S A - SUCURSALA B și 2000 G și cu privire la cuantumul daunelor materiale, a desființat sentința apelată pentru aspectele arătate, a reținut cauza spre rejudecare și în consecință
A dispus scutirea de plata amenzii judiciare în cuantum de 1000 lei aplicată prin încheierea de ședință din data de 17 noiembrie 2008 către 2000 și a sumei de 500 lei aplicată prin încheierea din 06 aprilie 2009 către SCV. ASIGURĂRI S A - SUCURSALA B, a majorat cuantumul daunelor materiale de la 16.000 lei la 43.739, 3 lei și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Onorariu avocat oficiu în sumă de 200 lei - av - a fost suportat din fondul
În baza art. 193 cod pr penală a fost obligat asiguratorul ASIGURĂRI - SUCURSALA B să plătească părții civile suma de 6000 lei onorariu avocat, în apel.
În baza art. 192 alin 3 cod pr penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Bacăua reținut următoarele:
Cu privire la cele două amenzi judiciare aplicate către ASIGURĂRI - SUCURSALA B și 2000 G s-a constatat că se impune scutirea de plata amenzilor. Astfel, G, în calitate de lichidator judiciar, a depus la dosarul cauzei relațiile solicitate cu privire la autoutilitara marca IVECO, însă aceste relații au ajuns după termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2008, respectiv pe 25.11.2008, iar această întârziere s-a datorat faptului că administratorul firmei SC SRL a depus mai târziu documentele societății aflate în lichidare. ASIGURĂRI - SUCURSALA Bap recizat că nu a putut înainta relațiile solicitate deoarece acestea se aflau la sediul central în B, și că, de fapt, contractul de asigurare solicitat și pentru care s-a dispus amendarea, exista la dosar și nu se mai impunea solicitarea unei noi copii.
Cu privire la motivele de apel invocate de părțile civile, și s-a constatat că acestea sunt întemeiate, în parte, pentru următoarele considerente:
În apel, părțile civile au depus factura seria - T - -, pentru suma de 26.739, 3 lei cu care s-a făcut dovada construirii unui monument funerar, compus din cruce de marmură, lespede marmură, placă inscripționată, grilaj metalic, ghivece ornamentale. Față de acest aspect, și având în vedere că inculpatul nu a făcut opoziție cu privire la suma solicitată, tribunalul, în baza art. 371 cod pr penală, ca efect devolutiv al apelului, a constatat că suma solicitată urmează a fi admisă și inclusă în cheltuielile reprezentând daunele materiale.
Cu privire la daunele morale tribunalul a constatat că prima instanță a reținut culpa comună a inculpatului dar și a victimei, pe care a apreciat-o la 80% și respectiv 20%. deoarece, la rândul ei victima trebuia să se asigure înainte de a traversa că poate efectua această manevră fără pericol. În raport de acest aspect privind culpa comună în producerea accidentului, a situației de fapt corect stabilită, în ceea ce privește daunele morale, tribunalul la fel ca și prima instanță, a reținut că părțile civile au fost afectate iremediabil de moartea victimei, astfel că în mod corect s-a impus acordarea acestora, în temeiul art. 14, 346 Cod pr. penală și 998 Cod civil raportat la art. 50 și 55 din Lg.136/1995 și a fost obligat asiguratorul la plata daunelor morale, așa cum au fost apreciate de instanță, având în vedere culpa stabilită.
În consecință, s-a constată că suma de câte 48.000 lei stabilită pentru fiecare din cele trei părți civile, a fost judicios stabilită, fiind în măsură să acopere prejudiciul nepatrimonial suferit prin pierderea soției și a mamei.
III. Împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul Bacău au declara recurs părțile civile, și care au solicitat majorarea sumelor acordate cu titlul de daune morale prin prisma prevederilor art.12 al.3 din Ordinul CSA nr.-/2006, care se referă la un minim de 500.000 euro de persoană.
În dovedirea motivelor de recurs s-au depus o serie de acte de la învățătorul și educatorul minorilor, de la preotul din comună, și de la locul de muncă al soțului victimei, pentru a se demonstra că aceștia au fost afectați prin decesul victimei. Totodată s-a depus și practică judiciară pentru a se arăta că au fost instanțe care a acordat sume mai mari de bani cu titlul de daune morale.
Curtea analizând motivele de recurs invocate, prin prisma actelor depuse și a actului normativ invocat, constată că aceste sunt nefondate, iar soluțiile pronunțate de primele instanțe cu privire la acest aspect sunt legale și temeinice.
În susținerea motivelor de recurs recurenții au invocat prevederile art. 12 și art.51 din Ordinul CSA nr.-/2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, conform cărora "(1)Suma asigurată() reprezintă limita de despăgubire ce poate fi acordată de asigurător pentru prejudiciile provocate în unul și același accident, atât pentru pagube materiale directe sau indirecte, cât și pentru vătămări corporale sau decese, inclusiv prejudicii fără caracter patrimonial.
(2) Pentru pagubele materiale produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește pentru anul 2007 la un nivel de cel puțin 100.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României. Pentru anul 2008 limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabilește la un nivel de cel puțin 150.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României.
(3) Pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește pentru anul 2007 la un nivel de cel puțin 500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României. Pentru anul 2008 limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabilește la un nivel de cel puțin 750.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României.
(4) Limitele de despăgubire prevăzute la alin. (2) și (3) se majorează anual.", iar prevederile art.51 din același ordin se referă " La stabilirea despăgubirilor pe bazaconvențieidintre asigurați, persoanele prejudiciate și asigurători, în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane ".
Curtea consideră că aceste prevederi nu au aplicabilitate în cauză deoarece se referă la suma asigurată în cadrul asigurării obligatorie de răspundere civilă și la stabilirea despăgubirilor în cazul convenției dintre asigurați, persoanele prejudiciate și asigurători.
Curtea consideră că în cauză au aplicabilitate în să prevederile Ordinului nr.3108/2004 (în vigoare la data producerii accidentului și abrogat prin Ordinul nr.11/2.10.2007)pentru punerea în aplicare a Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule și autorizarea asigurătorilor pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, conform cărora în art. 34 se prevede că ". (2) În cazul în care cuantumul despăgubirilor ca urmare a vătămărilor corporale sau a decesului mai multor persoane în unul și același accident de autovehicul depășește, la data producerii accidentului, limita maximă stabilită potrivitart. 7, în care se cuprind și cheltuielile făcute în procesul civil, indiferent de numărul persoanelor păgubite și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acordă în limita acestei sume, proporțional cu prejudiciul suferit de fiecare persoană păgubită, fără însă a se depăși, la data producerii accidentului, pentru fiecare persoană accidentată, limita de despăgubire pe persoană stabilită potrivitart. 7.
În acest articol se face referire la faptul că " În unul și același accident produs pe teritoriul României, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubelor, asigurătorul acordă despăgubiri, inclusiv pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în limitele de despăgubire valabile la data accidentului. (2) Limitele de despăgubire se stabilesc anual prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. De la data aderării României la Uniunea Europeană limitele de despăgubire vor fi cele prevăzute în directivele Uniunii Europene. Pentru anul 2005, respectiv anul 2006, limitele de despăgubire sunt cele prevăzute înanexa nr. 3. "
Iar, Anexa nr.3 prevede că "Limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate de asigurătorii RCA pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de autovehicul, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului, aplicabile asigurărilor obligatorii RCA a căror valabilitate începe în anul 2005 și în cazul accidentelor produse în anul calendaristic 2006 sunt următoarele:
a) de la 1.000.000 lei până la maximum 4.000.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor păgubite, în caz de avariere ori de distrugere a bunurilor, pentru pagube materiale directe și indirecte de peste 1.000.000 lei;
b)pânăla 2.000.000.000 lei pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 10.000.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial. "
Deci în cazul de față, la stabilirea daunelor morale instanța nu este ținută de niște limite minime, ci de limite maxime. În acest caz, cuantumul sumelor acordate cu titlul de daune morale se stabilește de fiecare instanță în funcție de particularitățile dosarului. judiciare prezentate de recurenți și care nu au valoare de izvor de drept, demonstrează tocmai ca sumele diferă de la o instanță la alta.
Curtea consideră că sumele stabile de prima instanță de câte 48.000 lei pentru fiecare din cele 3 părți civile, sunt suficiente pentru pierderea suferită de părțile civile prin decesul victimei, soție și mamă, avându-se în vedere atât culpa procesuală a acesteia cât și o serie de factori subiectivi, cum ar fi mediul din care provine, vârsta, starea materiala etc.
Față de aceste aspecte, Curtea în baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de părțile civile, și, împotriva deciziei penale nr.352/a/15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
În baza art.189 pr.pen. onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 de lei pentru avocat din Baroul Bacău se va suporta din fondul și va fi inclus în cheltuielile judiciare.
În baza art.192 al.2 pr.pen. se vor obligă recurenții la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de părțile civile, și, împotriva deciziei penale nr.352/a/15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
În baza art.189 pr.pen. onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 de lei pentru avocat din Baroul Bacău se va suporta din fondul și va fi inclus în cheltuielile judiciare.
În baza art.192 al.2 pr.pen. obligă recurenții la plata sumei de câte 200 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 februarie2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Gabriel Crîșmaru, Silviu Anti Ioana Vorniceasa
- - - -
- -
Pt. GREFIER
A în - semnează Prim Grefier
.
Red. Gh./
Red.
Tehnored.
Ex.2
19.02.2010
Președinte:Gabriel CrîșmaruJudecători:Gabriel Crîșmaru, Silviu Anti Ioana Vorniceasa