Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 cod penal). Decizia 99/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIE Nr. 99
Ședința publică de la 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Crîșmaru
JUDECĂTORI: Gabriel Crîșmaru, Silviu Anti Ioana Vorniceasa
- -- președinte secție
GREFIER-
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - a fost legal reprezentat de -A - procuror
La ordine au venit spre soluționare recursurile formulate de inculpatul și partea responsabilă civilmente Compania Națională "Poșta Română" B împotriva deciziei penale nr. 427/17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru inculpat av. I, pentru partea responsabilă civilmente- consilier juridic, lipsă fiind părțile civile și inculpatul.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Apărătorul inculpatului, reprezentantul parchetului și reprezentantul părții responsabile civilmente, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat I, pentru inculpat, solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 427/17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond să se dispună achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. a Cod pr.penală, apreciind că fapta nu a fost comisă cu intenție și nici pentru a obține foloase materiale pentru el sau alte persoane.
În subsidiar solicită a se aplica inculpatului o sancțiune administrativă, având în vedere că se află la prima abatere.
De asemenea, solicită plata onorariului pentru apărător desemnat din oficiu, din fondurile
Consilier juridic, pentru partea responsabilă civilmente Compania Națională "Poșta Română" B, arată că prin admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești, arată că s-a agravat atât situația inculpatului cât și a părții responsabile civilmente.
De asemenea, arată că în mod corect instanța de fond a respins despăgubirile civile solicitate de SC SRL întrucât între fapta inculpatului și prejudiciul creat nu există un raport de cauzalitate. Mai mult, arată că partea civilă nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, respectiv a onorariului pentru avocat, la dosar neexistând nicio împuternicire avocațială.
Față de aceste aspecte, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Reprezentantul parchetului arată că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție, iar fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. În consecință, apreciază că în mod corect s-a dispus condamnarea inculpatului.
Solicită însă, admiterea recursurilor declarate de inculpat și partea responsabilă civilmente, casarea deciziei pronunțată de Tribunalul Bacău și să se mențină soluția pronunțată de Judecătoria Onești.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând-
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 342/18.05.2009 pronunțată de Judecătoria Onești în dosar penal nr- s-a dispus în baza art. 289 Cod penal, pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual, condamnarea inculpatului, fiul lui și, născut la 07.10.1976 în O, județul B, cu domiciliul în comuna, sat. nr. 98, județul B, studii 11 clase, factor poștal, căsătorit, fără antecedente penale, CNP.-, la pedeapsa închisorii de 6 (șase) luni.
In baza art. 291 Cod penal a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa închisorii de 3(trei) luni.
In baza art.33 lit. - 34 lit. Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate mai sus înpedeapsa cea mai grea de 6(șase) luni închisoare.
In baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.
In baza art. 71 Cod penal s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. Teza a II a și lit. Cod penal.
In baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
In baza art. 83 Cod penal a fost atrasă atenția inculpatului că dacă pe durata termenului de încercare va mai executa o nouă infracțiune, instanța va revoc suspendarea condiționată a executării pedepsei, dispunând executarea în întregime a pedepsei care se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
In baza art. 14, 346 Cod procedură penală și art. 998 Cod civil, s-a respins cererea privind acordarea de despăgubiri civile solicitate de ""
In baza art. 189 Cod procedură penală s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Biroul de avocați O a sumei de 200 lei reprezentând onorariu minim pentru apărătorul desemnat din oficiu - avocat.
In baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să achite statului 300 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei onorariu avocat oficiu.
In baza art. 193 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să achite părții civile "" SRL O, suma de 1.000 lei reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt:
În data de 7.07.2008 agentul constatator Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Secția de Drumuri Naționale Bao prit la control pe DN 22 Râmnicu S autovehiculul cu nr. - și - aparținând SC" "SRL O care circulau fără rovinietă, situație în care i s- întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. - iar procesul verbal a fost comunicat societății prin poștă cu confirmare de primire.
În data de 14.07.2009 inculpatul, factor poștal la Oficiul Poștal nr.3 din O s-a deplasat la sediul SC "" SRL iar aici negăsind nici o persoană din cadrul societății a semnat în fals la rubrica "confirm primirea și a semnat indescifrabil la rubrica calitatea primitorului".
Ulterior, inculpatul a predat înscrisul cu confirmarea de primire oficiantului, salariat al oficiului poștal, care l-a returnat către
În acest context administratorul societății nu a avut cunoștință de procesul verbal întocmit iar în data de 20.08.2008 Administrația Finanțelor Publice Oaî naintat societății somația de plată însoțită de procesul - verbal întocmit care constituie titlu executoriu pentru suma de 9.000 lei.
De procesul - verbal întocmit a luat cunoștință în data de 25.08.2008 administratorul SC "" SRL O însă nu a mai putut achita în termenul de 48 de ore de la data comunicării J din minimul amenzii prevăzută de normele în vigoare.
În cauză inculpatul prin declarația dată în fața instanței de judecată,a arătat că a comis faptele reținute prin rechizitoriu întrucât avea multă corespondență de expediat pensii și alocații pentru copii.
În cauză au fost audiați, și.
Astfel martorul a arătat că pe confirmarea de primire a procesului verbal a semnat cineva în fals în numele lui și nu a primit nici un plic de la inculpat în care să fie procesul-verbal întocmit de agentul constatator.
Faptele inculpatului descrise mai sus, au întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal pentru care a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 6 (șase) luni, precum și elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 din Codul penal pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3(luni) închisoare.
Instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins fără privare de libertate, situație în care în baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art.71 Cod penal s-a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art.64 lit.a teze a-II-a și lit.b din Codul penal iar în baza art.71 alin.5 din Codul penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
În baza art.83 Cod penal s-a atras atenția inculpatului că dacă va mai comite vreo infracțiune pe durata termenului de încercare, instanța va putea revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei, situație în care se execută, se va mai contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Cu privire la despăgubiri, instanța în baza art. 14, 346 din Cod de procedură penală și art.998 cod civil a respins cererea SC "" SRL O întrucât despăgubirile solicitate nu au fost dovedite în cauză.
În baza art. 189 din Codul d e procedură penală a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Biroul de Avocați Oas umei de 200 lei reprezentând onorariu minim pentru apărătorul desemnat din oficiu.
În baza art.191 alin.1 din Codul d e procedură penală a fost obligat inculpatul să achite statului 300 lei din care 200 lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu.
A mai fost obligat inculpatul, în baza art. 193 Cod procedură penală să achite procesul verbal SC "" SRL și suma de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești și inculpatul.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneștia criticat soluția primei instanțe sub aspectul nelegalității pentru următoarele considerente:
-greșita obligarea a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă SC SRL O, în condițiile în care acestei societăți i-a fost respinsă cererea de despăgubiri civile;
-omisiunea instanței de a anula mențiunile false făcute de către inculpat pe confirmarea de primire a corespondenței.
Inculpatul a criticat soluția primei instanțe sub aspectul netemeiniciei și a solicitat achitarea întrucât lipsește vinovăția sub aspectul laturii subiective și de asemenea în cauză partea civilă nu a suferit nici o pierdere.
Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu, a constatat că instanța de fond a stabilit o situație de fapt corespunzătoare și a apreciat în mod corect că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa.
Instanța de apel a considerat că nu se poate reține lipsa de vinovăție a inculpatului atâta timp cât acesta cu bună știință a semnat personal confirmarea de primire a procesului verbal, pe care l-a predat apoi oficiului poștal, spre a fi returnat expeditorului, împiedicând astfel partea civilă să ia cunoștință de conținutul procesului verbal, de sancțiune și practic să poată achita la J amenda aplicată.
Totodată, s-a motivat că, faptul că ulterior partea civilă a pierdut procesul în fața instanței civile, în sensul că i-a fost respinsă plângerea împotriva procesului verbal de contravenție nu-l absolvă de vină pe inculpat, pentru că dacă partea civilă ar fi luat cunoștință de conținutul procesului verbal ar fi putut achita practic J din conținutul amenzii aplicate, lucru care a fost imposibil datorită atitudinii inculpatului.
Tribunalul Bacău, a considerat că prin atitudinea inculpatului s-a generat un prejudiciu direct în patrimoniul părții civile SC SRL O, fiind astfel îndeplinite pe deplin condițiile răspunderii civile delictuale, calitatea de parte civilă a acesteia fiind pe deplin justificată și dovedită.
Față de aceste considerente, tribunalul, prin decizia penală nr.427/A din 17 noiembrie 2009, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cod pr. penală a admis apelul formulat de parchet, în ceea ce privește greșita soluționare a laturii civile și neaplicarea dispozițiilor art. 14 și 348 cod pr. penală; a desființat sentința penală apelată sub aspectele arătate, a reținut cauza spre rejudecare și în fond în temeiul art. 14, 346 raportat la art. 998 cod civil și art. 1000 al. 3 Cod pr. penală a admis pretențiile civile ale părții civile astfel cum au fost formulate și l-a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata acestora, astfel cum au fost formulate reprezentând atât cuantumul amenzii aplicate cât și cheltuielile ocazionate de procesul declanșat pe rolul instanței civile, în momentul în care a fost contestat procesul verbal. Totodată,în temeiul art. 14, 348 Cod pr. penală s-a dispus și anularea înscrisului falsificat aflat la fila 7 dosar urm. penală.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru motivele arătate mai sus, tribunalul, prin aceeași decizie a respins ca nefondat apelul inculpatului.
Împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul Bacău în apel, în termen legal au declarat recurs inculpatul și partea responsabilă civilmente Compania Națională Poșta Română.
Inculpatul, prin apărătorul desemnat din oficiu, a criticat hotărârile anterioare pronunțate în cauză, pe motiv că faptele nu au fost săvârșite cu intenție și nici pentru obținerea de foloase materiale pentru sine sau pentru altul, solicitând în principal achitarea inculpatului în baza art.10 litera a din Codul d e procedură penală;în subsidiar, considerând că faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, a solicitat achitarea, în baza art.10 litera b/1 din Codul d e procedură penală și aplicarea unei amenzi administrative.
Partea responsabilă civilmente a criticat hotărârea atacată, pe latură civilă, susținând că în mod greșit a fost obligată la plata de daune materiale către partea civilă,întrucât în cauză nu există un raport de cauzalitate între faptele comise de inculpat și paguba produsă părții civile, iar cât privește cheltuielile judiciare reprezentând onorariu avocat, au fost acordate în mod nejustificat, deoarece la dosar nu s-a depus nici o delegație.
Instanța de control judiciar, analizând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu,constată că recursurile inculpatului și a părții civilmente responsabile sunt fondate, doar pe latură civilă.
Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea a două infracțiuni, respectiv fals intelectual prevăzut de art.289 Cod penal și uz de fals, prevăzut de art.291 Cod penal, ambele infracțiuni fiind în raport de latura obiectivă, infracțiuni de pericol, prin care nu s-a produs o pagubă efectivă în patrimoniul cuiva.Ca atare, infracțiunile susmenționate, nefiind generatoare de prejudicii materiale în raport de persoana căreia i se opun, au generat doar o stare de pericol, astfel că în cauză nu trebuia soluționată latura civilă.
În raport de cele de mai sus,se constată că atât Judecătoria Onești, cât și Tribunalul Bacău, au procedat în mod greșit, soluționând latura civilă, iar în plus prima instanță, deși a respins ca nedovedite pretențiile civile, totuși a acordat părții civile, cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.
În concluzie, cele două recursuri vor fi admise, urmând a fi casată în parte decizia pronunțată în apel, precum și sentința penală pronunțată de instanța de fond, doar cu privire la greșita soluționare a laturii civile, urmând ca acțiunea părții civile să fie respinsă ca inadmisibilă.
Cât privește recursul inculpatului pe latură penală, Curtea apreciază că cele două hotărâri anterioare sunt temeinice și legale, faptele săvârșite de inculpat în exercitarea sarcinilor sale de serviciu, există și întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, astfel că în mod corect a fost condamnat pentru ele. Astfel, se reține că inculpatul, competent să emită un act potrivit legii,a alterat cu intenție conținutul acestuia, după care l-a restituit în mod firesc oficiului poștal, spre a fi returnat expeditorului. În ambele situații,fiind vorba de falsificarea și uzul unui act oficial, faptele inculpatului au adus atingere relațiilor sociale referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o inspire un asemenea înscris. Falsul fiind însă săvârșit de un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, fapta sa a adus în subsidiar, atingere și relațiilor sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu. Fiind vorba de infracțiuni care se comit num ai cu intenție, nu se poate reține apărarea inculpatului că nu a realizat gravitarea gesturilor sale și chiar dacă nu a urmărit obținerea pentru sine pori pentru altul de foloase materiale, faptele fiind infracțiuni de pericol, și-a încălcat grav sarcinile de serviciu.
Văzând și dispozițiile art.189 și 192 alin.2 din Codul d e procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală;
Admite recursurile declarate de inculpatul și partea responsabilă civilmente Compania Națională Poșta Română, împotriva deciziei penale nr. 427 din 17 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Casează în parte decizia recurată, doar cu privire la greșita admitere a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău,precum și sentința penală nr.342 din 18 mai 2009, pronunțată de Judecătoria Onești, tot în parte, cu privire la greșita soluționare a laturii civile și acordarea de cheltuieli judiciare părții civile.
Reține cauza spre rejudecare cu privire la aspectele susmenționate, iar pe fond:
Respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, împotriva sentinței penale nr.342/8 mai 2009, pronunțată de Judecătoria Onești.
În baza art. 14,364 Cod pr. penală și art.998 Cod Civil, respinge ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de partea civilă SC "
Înlătură obligarea inculpatului, în baza art. 193 Cod procedură penală, la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă " L
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale și ale deciziei penale.
Onorariul în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M, urmând a se include în cheltuielile judiciare către stat. Conf. art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în recurs, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 11 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Gabriel Crîșmaru, Silviu Anti Ioana Vorniceasa
- - - -
- -
Pt. GREFIER
aflat în - semnează Prim Grefier
Red.
Red. M/
Red.
Tehnored.
Ex.4
19.02.2010
Președinte:Gabriel CrîșmaruJudecători:Gabriel Crîșmaru, Silviu Anti Ioana Vorniceasa