Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 121/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.121/
Ședința publică din data de 03 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Dragomir
JUDECĂTOR 2: Marius Cristian Epure
JUDECĂTOR 3: Valentin
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpat - domiciliat în municipiul C,-, -16, Sc.A, Et.3, Ap.7, județul C, împotriva sentinței penale nr.417 din data de 18 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr- și a deciziei penale nr.529 din data de 20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.178 Cod penal.
În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă:
- recurentul inculpat personal și asistat de avocat din oficiu - - în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.
În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Recurentul inculpat, având cuvântul, precizează că nu și-a angajat apărător și este de acord ca asistența juridică să îi fie asigurată de apărătorul desemnat din oficiu.
De asemenea, precizează că nu mai dorește să fie ascultat în cauză, încheindu-se proces verbal în acest sens, care s-a atașat la dosarul cauzei și că înțelege să-și retragă recursul promovat în cauză.
Avocat,apărător din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a acestuia, în sensul retragerii recursului declarat.
Procurorul, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a inculpatului, în sensul retragerii recursului declarat.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de manifestarea sa de voință, în sensul retragerii recursului declarat.
Instanța ia cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului penal de față
Prin sentința penală nr.417/18.04.2008, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosar penal nr- s-a hotărât;
In baza art. 178 alin 1 si 2.pen a fost condamnat inculpatul ( fiul lui si, nascut la data de 10.07.1976 in loc. Hîrșova, domiciliat in C,-, - A, 7, CNP -) la pedeapsa de 2 ani inchisoare.
In baza art. 81 pen s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 2 ani inchisoare pe o durata de 4ani reprezentand termen de incercare stabilit potrivit art 82 pen.
In baza art. 83 pen a fost atrasă atentia inculpatului asupra cazurilor a caror nerespectare vor atrage revocarea suspendarii conditionate.
In baza art. 71 pen au fost interzise inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit a teza a II-a si lit pen.
In baza art. 71 alin 4 pen s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei.
In baza art. 191 pr.pen a fost obligat inculpatul la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut urmatoarea situatie de fapt:
Inculpatul, in calitate de conducator auto, angajat la SC SRL, s-a deplasat la data de 10.02.2007 pe str. - din Vii din Mun. Constanta, in vederea distribuirii de marfa la SC SRL, societate ce are punct de lucru pe str. -.
In cursul deplasarii efectuate cu autocamionul Renault cu nr. de inmatriculare B-61-, inculpatul a fost insotit de fratele sau, manipulant la aceeasi societate.
In jurul orei 1020, inculpatul a ajuns la intersectia str. - din Vii cu str. - și, pentru a intra cu spatele de pe strada - la magazinul unde distribuia marfa, atat inculpatul cat si fratele sau s-au asigurat in oglinzile laterale ca nu exista nici un obstacol pentru aceasta manevra.
În acest context, a inceput sa ruleze cu spatele, fara a fi dirijat de însoțitorul sau, desi asigurarea in oglinzile laterale nu îi permitea o vizibilitate suficienta in spate.
În acelasi moment, de pe trotuarul din inculpatului, s-a angajat in traversarea strazii- fara a se asigura - victima; ajungand in spatele autoutilitarei B-61-, in afara campului de vizibilitate al inculpatului, victima a fost lovita de oblonul din spatele al autoutilitarei și trantita pe carosabil, strivindu-i capul. Victima a decedat pe loc.
Potrivit raportului de constatare medico-legala nr - intocmit de SML Constanta, moartea numitului a fost violenta si s-a datorat dilacerarii cerebrale, urmarea unui traumatism cranio-cerebral acut deschis cu fractura cominutiva de craniu.
Situatia de fapt astfel cum a fost retinuta a rezultat din coroborarea urmatoarelor mijloace de proba: declaratiile martorilor ( care a declarat ca o cunostea pe victima de mai multi ani, ca aceasta avea probleme cu auzul si obisnuia sa se deplaseze pe mijlocul strazii; victima a fost accidentata pe strada de autoutilitara inculpatului, desi trotuarele erau libere, neocupate de masini); (care a declarat ca in ziua de 10.02.2007 se afla in autoutilitara impreuna cu fratele sau, martorul avand calitatea de manipulant de marfuri; inainte ca autoutilitara sa intre pe strada la magazinul in care urma a se distribui marfuri, martorul si inculpatul s-au asigurat privind in oglinzile masinii ca strada era libera; in timp ce autoutilitara se deplasa cu spatele pe strada, s-a auzit o bubuitura; coborand din masina, martorul a constatat ca victima fusese strivit de rotile din spate ale autoutilitarei); proces-verbal de cercetare la fata locului; raport de inspectie tehnica, raport de expertiza tehnica judiciara, raport de constatare medico-legala, ale caror concluzii au fost expuse mai sus.
Impotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul.
Tribunalul Constanța prin decizia penală nr.529/20.11.2008 a decis:
În baza art. 379 pct 1 lit b) Cod procedură penală:
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 417 din 18.04.2008 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr-.
În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală:
A obligat apelantul-inculpat să plătească statului suma de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Împotriva sentinței penale nr.417 din 18.04.2008 a Judecătoriei Constanța și a deciziei penale nr.529 din 20.11.2008 a Tribunalului Constanța, a declarat recurs inculpatul, criticându-le ca nelegale și netemeinice.
La termenul de judecată din 3 martie 2009, inculpatul prezent în instanță și-a retras recursul, motiv pentru care în cauză se va face aplicarea prevederilor din art.3854cod procedură penală cu raportare la art.369 cod procedură penală.
În baza art.189 cod proc.penală, onorariul avocat oficiu- av., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
În baza art.192 cod procedură penală recurentul va fi obligat la 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.3854cod procedură penală, art.369 cod procedură penală
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul, domiciliat în municipiul C,-, -.116,.A,.3,.7, județul C, împotriva deciziei penale nr.529 din 20.11.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.417/18.04.2008 pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-.
În temeiul art.189 cod procedură penală, dispune plata din fondul Ministerului Justiției a onorariului cuvenit apărătorului din oficiu- av., în sumă de 200 lei.
În baza art.192 al.2 cpp- obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 300 lei.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 03.03.200.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
Grefier,
Jud.fond:
Jud.apel: -G
Red.decizie:
Tehnoredact./ 2 ex./10.03.2009
Președinte:Lucia DragomirJudecători:Lucia Dragomir, Marius Cristian Epure, Valentin