Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 129/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 129/ DOSAR NR-
Ședința publică din 19 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Barbu JUDECĂTOR 2: Simona Franguloiu
- - - JUDECĂTOR 3: Constantin Epure
- - - judecător
- - - grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 241/A din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza penală de față au fost înregistrate în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 4 februarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 11 februarie 2009, apoi pentru data de 18 februarie 2009 și apoi pentru data de astăzi 19 februarie 2009.
E
Asupra recursului penal de față:
Prin decizia penală nr. 241/11 noiembrie 2008 Tribunalului Brașova fost respins apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 120/2008 a Judecătoriei Brașov.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că:
Prin sentința penală nr. 120 din 23.06.2008 a Judecătoriei Zărneștis -a dispus, în baza art. 178 alin. 2 și 5 Cod penal, condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani închisoare iar în baza art. 184 alin. 1, 3 Cod penal a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. b, art. 34 lit. b Cod penal i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 Cod penal pe un termen de încercare de 4 ani.
În esență, prin hotărârea indicată s-a reținut că, în data de 30.09.2005 inculpatul a condus autoturismul său cu nr. B-50-BAJ pe str. - din cu viteza de 60 km./oră și ajuns în intersecția cu nu a oprit la indicatorul "STOP" și a intrat în coliziune cu autoturismul nr. - care circula regulamentar iar în urma accidentului și-au pierdut viața numiții și iar partea vătămată a suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul care a solicitat achitarea sa - prin prisma art. 10 lit. d Cod procedură penală - relativ la infracțiunile ce i se impută sau reducerea pedepselor aplicate de către prima instanță.
Analizând hotărârea criticată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Situația de fapt dar și încadrarea juridică dată faptelor săvârșite - la data de 30.09.2005 - de către inculpatul au fost în mod just reținute de către prima instanță care a valorificat corespunzător ansamblul probelor administrate în cauză atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești.
Astfel comiterea de către inculpatul a infracțiunilor prevăzute de art. 178 alin. 2 și 5 Cod penal și art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal reiese, fără echivoc, din probele existente la dosarul cauzei în acest sens fiind de observat procesul-verbal de cercetare la fața locului, rapoartele de constatare medico-legală întocmite de B, raportul de expertiză tehnică nr. 1835/2005 și completările la acest raport, raportul de expertiză tehnică - punct de vedere realizat de expert consilier, dar și declarațiile martorilor, și, în parte, susținerile inculpatului.
Tribunalul nu a reținut susținerile apărătorului inculpatului - în sensul lipsei culpei acestuia în producerea accidentului sau a "lipsei raportului de cauzalitate" între fapta inculpatului și rezultatul socialmente periculos, respectiv moartea a două persoane și lezarea gravă a integrității fizice a unei a treia persoane - atât timp cât este evident că, la momentul săvârșirii faptei, inculpatul pe de-o parte nu a respectat limita legală de viteză pe traseul respectiv - circulând cu 60 km./oră deși maximul permis era de 50 km./oră - iar, pe de altă parte, a ignorat indicatorul rutier "STOP" amplasat în intersecție și nu a acordat prioritate altui autoturism cauzând astfel decesul a două persoane.
cu prima instanță, tribunalul a considerat că celelalte aspecte relevate de apărătorul inculpatului - respectiv deficiențele modului se semnalizare a intersecției în cauză sau modul precar în care erau transportate persoane în carlinga autoturismului "" cu nr. - sunt secundare și nu pot fi de natură a înlătura orice culpă a inculpatului în producerea accidentului din 30.09.2005 sens în care nu pot fi incidente dispozițiile art. 10 lit. d Cod procedură penală sau ale art. 10 lit. e Cod procedură penală.
În sfârșit, tribunalul a apreciat că și individualizarea pedepselor aplicate inculpatului - cea pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. 2, 5 Cod penal fiind situată la minimul special prevăzut de textul incriminator - a fost în mod just realizată de către prima instanță prin prisma criteriilor avute în vedere de art. 72 Cod penal în principal urmărind gradul de pericol social al faptelor comise - fiind vorba de afectarea unei valori sociale esențiale ocrotite de legea penală, respectiv viața persoanei - dar și persoana inculpatului care nu pare a conștientiza pe deplin semnificația socială a faptelor comise, în acest sens fiind exemplificativ aprecierea sa asupra lipsei propriei culpe în producerea accidentului din 30.09.2005.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul care a criticat soluția pentru netemeinicie pe considerentul existenței unei grave erori de fapt cu consecința greșitei condamnări, recursul fiind întemeiat pe dispozițiile art. 385/9 pct. 18, arătând că în mod greșit i se reproșează că a încălcat limita de viteză admisă, respectiv că a condus cu 60 km/, deși limita era de 50 km/ și că expertul relevat că și dacă ar fi circulat ci o viteză sub limita prevăzută de lege, accidentul tot s-ar fi produs.
Inculpatul a mai arătat că pentru evitarea accidentului ar fi trebuit să circule cu o viteză de 27 km/ și că autoturismul avea o viteză mai mare decât cea stabilită în raport de 50 km/, deoarece schimbătorul de viteze se afla în poziția a 4-a și că s-a aflat în imposibilitate de a vedea indicatorul "STOP" amplasat pe stâlpul de pe partea dreaptă a străzii -, deoarece pomii netoaletați de pe același sens de mers împiedicau contactul vizual al conducătorilor auto, împrejurare reținută deja ca circumstanță atenuantă și din acest considerent, motivarea este contradictorie, pentru că nu se poate susține că nu este vinovat că nu a oprit la semn și în același timp să se rețină ca și circumstanță atenuantă faptul că nu a putut vedea același semn, deși chiar în rechizitoriu se reține că indicatorul nu era acoperit "în totalitate", iar oglinda rutieră circulară a fost montată după producerea accidentului, fiind cert că în momentul producerii accidentului intersecția prezenta grave deficiențe de semnalizare care, deși au fost reținute de instanță nu au fost valorificate.
Inculpatul a mai arătat că există culpa celor care circulau în autoturismul, deoarece persoanele se deplasau într-o carlingă improvizată a autoturismului destinat transportului de mărfuri, nu de persoane, ce nu era autorizată pentru transportul persoanelor, existând culpa SC SA, astfel că persoanele ce se aflau în cabină nu au suferit vătămări, spre deosebire de persoanele ce se aflau în carlinga improvizată, nefiind respectate dispozițiile art. 148 pct. 4 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, motiv pentru care a fost întocmit de Inspectoratul Teritorial d e Muncă B dosarul de accident de muncă colectiv, răspunzător de acesta fiind reprezentantul SC SA, persoană ce a dat dispoziție de modificare a autoturismului și de transportare a salariaților cu asemenea mijloc de transport, în concluzie, inculpatul solicitând achitarea, în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală.
Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de recurs, potrivit art. 385/10 Cod procedură penală, se constată că acesta este fondat, dar pentru următoarele considerente:
În fapt, s-a imputat inculpatului că urmare a nerespectării semnificației indicatorului "STOP" amplasat la intersecția str. - și a DN 1E din centrul orașului Z, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului camion condus de martorul și urmare a impactului cu acesta a rezultat decesul a trei persoane ce se aflau în carlinga montată pe autoturism și vătămare corporală a martorului.
Raportul de expertiza efectuat în cauză a stabilit că inculpatul se deplasa cu o viteză de aproximativ 70 km/, iar autoturismul cu o viteză de 50 km/, accidentul putând fi evitat dacă inculpatul ar fi circulat cu o viteză de 27 km/ sau ar fi oprit.
Pentru clarificarea stării de fapt se impune a se verifica dacă apărările formulate de inculpat sunt veridice, în sensul că indicatorul "STOP" nu era vizibil din cauza ramurilor copacilor situați pe marginea drumului și dacă a existat o culpă a firmei care a permis circulația unui autovehicul modificat li neomologat, respectiv dacă starea de fapt a fost corect reținută de instanță.
În primul rând, cu privire la indicator, se constată că la dosar au fost depuse de inculpat, încă din cursul urmăririi penale mai multe fotografii efectuate în momentele imediat următoare impactului și se observă că, într-adevăr, din indicatorul "STOP" se vede doar o parte din culoare, acesta nefiind vizibil în totalitate și de la distanță, așa cum prevăd dispozițiile art. 65 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 și art. 3 alin. 1 din același act normativ care prevăd că "în cazul în care condițiile locale împiedică observarea din timp a indicatoarelor de către conducătorii cărora li se adresează, ele se pot instala ori repeta pe partea, în zona mediană a drumului, pe un refugiu ori spațiu interzis circulației vehiculelor, deasupra părții carosabile sau de cealaltă parte a intersecției, în loc vizibil, pentru toți participanții la trafic, administratorul drumului public fiind obligat să asigure viabilitatea acestuia.
În mod cert, o parte din culpă aparține inculpatului care nu a respectat limita de viteză legală și semnificația indicatorului "STOP", dar se pune problema cuantificării acesteia, cu consecințe în ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, astfel că în speță este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală.
Este de precizat și observat că atât în actul de sesizare al instanței, cât și în considerentele hotărârilor atacate se face mențiunea că într-adevăr, indicatorul nu era vizibil total, ci numai parțial și că ignorarea acestuia a reprezentat cauza determinantă a producerii accidentului.
În aceste condiții, se pune problema că o parte din culpă aparține administratorului drumului public care nu și-a îndeplinit deplin obligația de asigurare a viabilității drumului și de amplasare a indicatoarelor astfel încât să fie vizibile, deoarece nu se poate pretinde participantului la trafic să observe din timp un indicator ce nu are vizibilitate totală și după cum se poate observa din fotografiile depuse la dosar, vizibilitatea indicatorului era destul de redusă, astfel că administratorul drumului are o culpă de 30% în producerea evenimentului, cu atât mai mult cu cât oglinda rutieră de formă circulară, necesară față de topografia locului, a fost montată după producerea accidentului, respectiv la data de 20.04.2006 (fila 178 dos. ), iar schimbarea priorității a fost efectuată cu câteva luni înainte, aparent drumul respectiv părea a fi principal având o configurație specifică însă, era de fapt, cel cu indicatorul "STOP", astfel că se impune ca acest indicator să fie perfect vizibil sau, cel puțin, semnalizat în mod corespunzător.
Mai mult, depozițiile martorului (fila 168 dos. ) confirmă că drumul supus indicatorului "STOP" avea configurația unui drum principal, că indicatorul nu era vizibil decât parțial din cauza copacilor netoaletați, crengile acestor obturând vizibilitatea și că semnalizarea intersecției era intempestivă și că nici după producerea accidentului nu s-a schimbat, copacii nu au fost toaletați, semnul este vizibil tot parțial, nu există presemnalizare, restricții de viteză și nu permite o asigurare reală.
Din acest punct de vedere, se constată că deși ca stare de fapt s-a reținut că indicatorul nu era vizibil decât parțial, nu s-a reținut nici o culpă în sarcina administratorului drumului public, deși aceasta era evidentă or, ar fi nu numai inechitabil, dar și nelegal a se reține o culpă nevalorificată care să se răsfrângă în totalitate asupra inculpatului, nu asupra persoanei culpabile, în mod proporțional.
Cu privire la culpa SC SRL, instanța a reținut, conform actului de sesizare o culpă de 25% a acesteia în producerea accidentului, constând în aceea că în carlinga autoturismului erau transportate ilegal cele trei victime, într-un spațiu cu o securitate cu totul precară, împrejurare ce corespunde adevărului însă, este de precizat că în ce privește cuantificarea culpei, acesta este mai mare.
Nu se poate susține că firma respectivă nu a încălcat obligațiile ce-i reveneau, în primul rând cu privire la faptul că a pus în circulație un autovehicul a cărui caroserie a fost modificată, în sensul că s-a montat deasupra caroseriei o carlingă din fibră de sticlă, pe podea au fost montate în șuruburi două banchete ce asigurau transportul de persoane, chiar directorul firmei, martorul, a afirmat în depoziția de la fila 175 dos. că nu exista autorizarea necesară pentru modificare și ă nici nu începuseră demersurile în vederea obținerii acestei omologări, precum și transportul unui număr mai mare de persoane decât cel admis, astfel că firma nu a respectat dispoziția înscrisă în art. 11 alin. 10 și art. 101 pct. 4 și pct. 13 din OUG nr. 195/2002 ce prevede solicitarea către autoritatea competentă de a înscrie în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului, deoarece o asemenea construcție schimbă destinația autovehiculului; potrivit certificatului de înmatriculare, autovehiculul figura ca având destinație de camion și putea transporta 5 persoane, ori în speță, acesta transporta 7 persoane, dintre care doar 4 în habitaclu, iar 3 în carlingă și consecința a fost că doar persoanele aflate în carlingă au decedat.
În consecință, instanța apreciază că raportat la încălcările dispozițiilor legale de către SC SRL, culpa acesteia este mai mare, respectiv de 40 % în producerea evenimentului, deoarece obligația de verificare a siguranței improvizației, nu aparținea nici directorului, nici altor persoane, ci numai persoanelor autorizate în acest sens, prin dispoziții legale.
Împrejurarea ă față de directorul din a cărui dispoziție s-a circulat cu un autovehicul cu improvizații s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe motiv că fapta sa este contravenție și nu infracțiune, nu este de natură a majora culpa inculpatului șu să se răsfrângă tot asupra acestuia, cuantificarea culpei fiind greșit stabilită de instanță la 25%; nu se poate susține că dacă legea privind normele de protecție a muncii nu prevede obligativitatea obținerii unei autorizații pentru punerea în circulație a autovehiculelor destinate transportului de persoane sub sancțiunea legii penale, nu se poate atrage răspunderea, chiar de natură civilă, a acesteia, deoarece obligativitatea obținerii unei asemenea autorizații este prevăzută de OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Prin urmare, se constată că inculpatul are o culpă de 30% în producerea accidentului, alături de administratorul drumului public și SC SRL, împrejurare ce se răsfrânge asupra individualizării judiciare a pedepsei, potrivit criteriilor art. 72 Cod penal, astfel că în speță este incident cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală.
Solicitarea inculpatului de achitare nu poate fi primită, pentru aceleași considerente mai sus expuse; este incontestabil că deși indicatorul era vizibil doar parțial, inculpatul a circulat cu viteză peste limita legală, chiar dacă depășirea limitei legale nu a fost semnificativă în raport de viteza la care se putea evita impactul și era obligat a depune toate diligențele pentru a conduce preventiv și să observe măcar o parte din indicator și să reducă viteza, astfel încât nu se poate susține teza inexistenței culpei sale, deoarece acesta putea și trebuia ă prevadă posibilitatea producerii accidentului.
Pe cale de consecință, în raport de considerentele mai sus expuse, urmează a se admite recursul inculpatului, potrivit art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, se va casa decizia penală atacată sub aspectul proporției culpelor și individualizării judiciare a pedepsei aplicate, se va desființa și sentința penală nr. 120/2008 a Judecătoria Brașov sub același aspect și cu prilejul rejudecării în aceste limite se va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 1, 3, cu aplicarea art. 74 lit. b și alin. 2, art. 76 lit. e Cod penal de la pedeapsa de 1 an închisoare la pedeapsa de 8 luni închisoare.
Se va reduce pedeapsa aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2, 5, cu aplicarea art. 74 lit. b, alin. 2, 76 lit. c Cod penal de la pedeapsa de 2 ani închisoare la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare.
Se va menține beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei și reduce, în mod corespunzător, termenul de încercare de la 4 ani la 3 ani și 6 luni.
Se vor menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, potrivit art. 192 alin. ultim Cod procedură penală.
Pentru aceste motive
În numele legii
E:
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 241/11 noiembrie 2008 Tribunalului Brașov, pe care o casează în ce privește proporția culpelor și individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, desființează și sentința penală nr. 120/2008 a Judecătoriei Zărnești sub aceleași aspecte și rejudecând în aceste limite:
Reține culpa inculpatului de 30% în producerea accidentului și pe cale de consecință:
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 1, 3, cu aplicarea art. 74 lit. b și alin. 2, art. 76 lit. e Cod penal de la pedeapsa de 1 an închisoare la pedeapsa de 8 luni închisoare;
Reduce pedeapsa aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2, 5, cu aplicarea art. 74 lit. b, alin. 2, 76 lit. c Cod penal de la pedeapsa de 2 ani închisoare la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare.
Menține beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei și reduce, în mod corespunzător, termenul de încercare de la 4 ani la 3 ani și 6 luni.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2009.
Președinte Judecător JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.SF/24.03.2009
Tehnoredact.DS/30.03.2009/4 ex.
jud.fond./jud.apel./
Președinte:Elena BarbuJudecători:Elena Barbu, Simona Franguloiu, Constantin Epure
