Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 135/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ Nr. 135/2008

Ședința publică din 4 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Oana Maria Călian

JUDECĂTOR 2: Stanca Ioana Marcu

JUDECĂTOR 3: Tiberiu Peter

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin

- procuror

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de inculpații și împotriva deciziei penale nr. 174/A/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul penal nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Se prezintă avocat -apărător ales al inculpatului și avocat -apărător ales al inculpatului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la dosar a fost depusă adresa nr- din 26.02.2008 a Tribunalului București, dar în care nu este specificat numele lichidatorului judiciar al asiguratorului de Asigurări Român - AS.

Apărătorii inculpaților recurenți, față de faptul că răspunsul primit nu este concludent și nefiind comunicat numele lichidatorului judiciar al asiguratorului de Asigurări Român- AS, solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a se reveni cu adresă la Tribunalul București -secția comercială.

Reprezentanta parchetului solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a se reveni cu adresă la Tribunalul București.

Deliberând asupra cererii de acordare a unui nou termen de judecată, Curtea revine asupra dispoziției de la termenul anterior privind efectuarea adresei la Tribunalul București și având în vedere datele din dosar și apărările făcute, apreciază legal îndeplinită procedura de citare și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat în apărarea inculpatului, pe cale de excepție, în principal -în temeiul art.385/9 pct.21 C.P.P.- solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Hunedoara în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu toate părțile, apreciind că la data soluționării apelului nu era legal îndeplinită procedura de citare cu de Asigurări Român- AS- la acea dată în lichidare judiciară.

Tot pe cale de excepție, în subsidiar, în temeiul art.385/9 pct.9 C.P.P.- solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, în vederea motivării deciziei.

Pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și rejudecând, avându-se în vedere întreg materialul probator administrat, aducerea unei soluții de achitare a inculpatului în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.c pentru C.P.P. infracțiunea de ucidere din culpă.

Avocat -în apărarea inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond - Judecătoria Deva, la data soluționării cauzei pe fond, asiguratorul de Asigurări Român - AS fiind în lichidare judiciară, astfel că se impunea introducerea în cauză a Fondului de Garantare, pentru a-i putea fi opozabilă hotărârea și a putea fi executată.

Pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului formulat de inculpat, a se constata că accidentul a fost produs din culpa comună a celor doi inculpați -așa cum reținut Tribunalul Hunedoara - dar că procentul de vină al inculpatului este de doar 25%, restul de 75% aparținând inculpatului. Solicită a se avea în vedere că pe porțiunea unde s-a produs evenimentul rutier era interzisă depășirea, manevra făcută de inculpatul fiind dătătoare de ton și provocatoare a accidentului.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursurilor formulate de cei doi inculpați ca nefondate sub toate aspectele solicitate și menținerea hotărârilor pronunțate ca temeinice și legale atât sub aspectul laturii penale, cât și a celei civile.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor penale de față:

În deliberare, constată:

Prin sentința penală nr. 1398/30.08.2005 pronunțată de Judecătoria Deva în dosarul nr.3782/2003, au fost condamnați inculpații și la:

- 2 ani închisoare pentru infracțiunea de ucidere din culpă prev. și ped. de art. 178 al.2 Cod penal;

- 6 luni închisoare pt. infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. și ped. de art. 184 al.2 și 4 Cod penal;

- 3 pedepse de câte 3 luni închisoare pentru trei infracțiuni de vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de art. 184 al.1 și 3 Cod penal.

în baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal, a aplicat inculpaților pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 81, 82 Cod penal, a suspendat condiționat executarea pedepselor de mai sus, pe durata unui termen de încercare de 4 ani și a atras atenția inculpatului asupra art. 83 Cod penal.

A obligat pe inculpatul în solidar cu inculpatul, acesta din urmă în solidar și cu partea resp. civilmente - SRL O și în contradictoriu cu asigurătorii de Asigurări Român AS SA și Societatea de Asigurări România SA B, la plata următoarelor despăgubiri:

-50.000.000 lei ROL daune materiale către partea civilă;

-100.000.000 lei ROL daune morale către partea civilă;

-9.745.000 lei ROL daune materiale către partea civilă Casa de Asigurări de Sănătate a județului T;

-29.144.428 lei ROL actualizați în funcție de rata inflației la data executării către partea civilă Casa de Asigurări de Sănătate a județului lași;

-7.469.000 lei ROL daune materiale către partea civilă Casa de Asigurări de Sănătate a județului B;

-41.444.424 lei ROL daune materiale către partea civilă Casa de Asigurări de Sănătate a județului

A respins cererile de despăgubiri civile formulate de părțile civile, G, și Spitalul municipal

A obligat pe inculpatul în solidar cu inculpatul fostei, acesta din urmă în solidar și cu partea resp. civilmente - SRL O, la o prestație lunară către partea civilă, de 2.500.000 lei ROL pentru minorul începând cu data de 13 iunie 2002 și până la majoratul minorului.

A constatat că Spitalul Județean lași, Spitalul Județean H D și Spitalul municipal O nu s-au constituit părți civile în cauză.

A obligat pe inculpatul și pe inculpatul, acesta din urmă în solidar cu partea resp. civilmente - SRL O, la plata sumei de câte 5.000.000 lei ROL cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În data de 13 iunie 2002, în jurul orelor 20.00, inculpatul se deplasa la volanul autocamionului marca R 10215 cu nr. de înmatriculare - pe DN 7 din direcția A spre D, având alături de el în cabină pe martorii Smenda și G. La intrarea în localitatea, inculpatul a hotărât să intre în localul - SRL pentru a servi masa.

Pentru a intra în parcarea din fața localului, inculpatul trebuia să efectueze un viraj la stânga.

Trebuie menționat că la km. 438+272, înainte cu circa 100 metri înainte de locul care permite virajul la stânga, unde axul drumului este marcat cu linie discontinuă, sunt plantate mai multe indicatoare cu următoarele semnificații: curbă la dreapta și depășirea autovehiculelor cu excepția motocicletelor fără ataș interzisă, iar pe partea pe direcția de mers sunt plantate panouri succesive pentru curbe deosebit de periculoase, care impun reducerea vitezei sub limita de 50 km./oră, permisă în localități. Ajuns în locul care permite intrarea în parcarea din față a restaurantului, inculpatul a oprit mașina pe carosabil pentru a acorda prioritate unor mașini care veneau din sens invers.

În timpul în care mașina inculpatului era oprită, din spate s-a apropia: microbuzul marca Marcedes Benz Sprinter, cu nr. de înmatriculare -, în care se aflau pasageri, condus de inculpatul.

După trecerea mașinilor care veneau dinspre D, inculpatul a semnalizat stânga și, fără să se asigure dacă din spate se apropie a: autovehicul, a virat la stânga pentru a intra în parcarea localului.

În același timp, fără a ține seama de existența restricțiilor de depășire pe acel segment de drum(indicator rutier și marcaj continuu), șoferul microbuz: s-a angajat în depășirea autovehiculului din fața sa fără a lua măsuri preventive După ce a început manevra de depășire, a observat că autocamionul a pornit din locul de oprire și a fost înscris de pe o traiectorie de traversare a sensului de mers D-

Sesizând starea de pericol, inculpatul a acționat sistemul de frânare, a virat mult stânga pentru a evita impactul și consecutiv a acționat și claxonul.

Cu toate acestea, microbuzul a intrat cu întregul flanc drept în contact (s-a frecat) cu colțul stânga față al cabinei autocamionului, după care a urcat cu dreaptă pe un podeț din apropiere, situat pe partea și s-a răsturnat în șanț după ce s-a târât pe o distanță de 4,80 metri.

microbuzului condus de inculpatul fost momentul declanșării conflictului rutier, de 89 km./

Evenimentul rutier a condus la decesul numitului i vătămarea corporală a părților vătămate ( 24-26 zile de îngrijiri medicale), (76-80 de zile de îngrijiri medicale), G (45-50 de zile de îngrijiri medicale), ( 50.55 zile de îngrijiri medicale).

S-a reținut că faptele inculpatului care a încâlci dispozițiile art. 9, art. 25 al.1, art. 31 al. 1 lit. a, art. 32 lit. i, art. 47 lit. a și art. 48 ai 1 din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966, prin nerespectarea vitezei impuse de lege, prin efectuarea unei depășiri neregulamentare fără: asigurare prealabilă și în felul acesta a provocat un eveniment rutier cu urmărire arătate mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de el în urma extinderii procesului penal.

S- mai reținut că faptele inculpatului care a încălcat dispozițiile art. 25 al. 2 din Regulamentul de aplicare a Decretului 328/1966, prin lipsa de asigurare în momentul virajului la stânga, provocând în acest fel un conflict rutier cu urmările arătate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere prevederile art.

72 Cod penal.

S-a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 81, 82 Cod penal, privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a constatat că părții civile, soția victimei, i-au fost cauzate suferințe de ordin psihic care necesită o reparație bănească sub forma daunelor morale pe care instanța de fond le-a apreciat ca fiind justificate în cuantum de 100.000.000 lei ROL.

De asemenea, s-a impus acordarea de daune materiale părții civile,care a dovedit că, cheltuielile ocazionate de spitalizarea și înmormântarea victimei se ridică la suma de 50.000.000 lei ROL (fila 215-216).

În ceea ce privește solicitarea de acordare a unei prestații lunare pentru minorul, rezultat în urma căsătoriei părții civile cu victima, instanța de fond a apreciat că acestea se justifică parțial și astfel a stabilit suma de plătit la 2.500.000 lei ROL lunar ( 25% din suma - 10.000.000 lei ROL pe care victima o obținea anterior accidentului - filele 215- 216.

S-a mai reținut că se cuvin despăgubiri civile în cuantum de:

-9.745.000 lei ROL părții civile Casa de Asigurări de Sănătate a județului

-29.144.428 lei ROL părții civile Casa de Asigurări de Sănătate a județului I;

-41.444.424 lei ROL părții civile Casa de Asigurări de Sănătate județului

-7.469.000 lei ROL părții civile Casa de Asigurări de Sănătate a județului

S-a stabilit că cei doi inculpați urmează a fi obligați în solidar la plata acestor despăgubiri, inculpatul în solidar și cu partea responsabilă civilmente - SRL O și în contradictoriu cu asigurătorii - de Asigurări Român AS SA B și - Insurance B, Sucursala B.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen, motivat, partea civilă, asigurătorul - Insurance SA B, inculpatul și inculpatul.

Partea civilă a susținut că în cauză se impune stabilirea cuantumului contribuției lunare cuvenite părții civile apelante pentru minorul la suma de 500 lei RON (5.000.000 lei ROL) având în vedere că aceasta este suma de bani cu care victima a contribuit lunar, până la data decesului, pentru întreținerea minorului.

Asigurătorul apelant a solicitat înlăturarea dispoziției privind obligarea în contradictoriu cu cei doi inculpați și cu partea responsabilă civilmente - SRL O la plata despăgubirilor civile și a se constata că are calitate de asigurător în cauză, fiind invocată în acest sens decizia nr. I din 28 martie 2005

pronunțată de ICCJ.

Inculpatul a solicitat a se constata că el a avut o culpă de 20% iar inculpatul a avut o culpă de 80% în producerea accidentului de circulație și în consecință a se aplica, în ceea ce-l privește, circumstanțele atenuante judiciare prev. de art. 74, 76 Cod penal și a se aduce pedepsele stabilite de instanța de fond sub limita minimului special.

Inculpatul a solicitat în principal achitarea sa, conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a combinat cu art. 10 lit. e Cod proc. penală și art. 47 Cod penal, întrucât în ceea ce îl privește, accidentul de circulație s-a produs ca urmare a unei împrejurări care nu putea fi prevăzută de el, iar în subsidiar achitarea sa conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a combinat cu art. 10 lit. c Cod proc. penală, întrucât accidentul de circulație s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului.

În ambele situații s-a solicitat înlăturarea dispoziției privind obligarea!ui

la despăgubiri civile și la cheltuieli judiciare la instanța de fond..

Examinând sentința atacată în baza motivelor invocate, precum și din oficiu, potrivit art. 371 alin. 2 Cod proc.penală, se constată următoarele:

Prima instanță a reținut corect starea de fapt și vinovăția celor doi inculpați cu privire la faptele reținute în sarcina lor.

Prin decizia penală nr. 174/A/23.04.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-, s-au admis apelurile declarate de părțile civile și asiguratorul - Insurance SA B și s-au extins efectele și cu privire la asiguratorul - AS SA B, prin lichidator judiciar - C Consult 2003 SRL B împotriva sentinței penale nr. 1398/2005 pronunțate de Judecătoria Deva, s-a desființat în parte sentința atacată și în consecință:

S-a stabilit cuantumul prestației lunare cuvenite părții civile apelante pentru minorul la 500 lei.

S-a înlăturat dispoziția privind obligarea asiguratorilor în contradictoriu cu inculpații apelanți și partea responsabilă civilmente intimată - SRL O, la plata despăgubirilor civile.

S-a constatat că cele 2 societăți de asigurare au calitatea de asiguratori în cauză.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.

S-au respins ca nefondate apelurile introduse de inculpații și împotriva aceleiași sentințe.

A fost obligat fiecare inculpat apelant în parte la câte 500 lei către partea civilă apelantă și la câte 60 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Instanța de apel a apreciat că prima instanță a reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului, dând o încadrare juridică legală faptelor.

Din probele administrate în faza de urmărire penală, în fața instanței de

fond și în fața instanței de apel, văzând și concluziile raportului de expertiză criminalistică întocmit de . B, rezultă cu certitudine împrejurările m care a fost comis accidentul de circulație, descris în expunerea sentinței.

Acest accident putea fi prevenit dacă inculpatul nu s-ar fi angajat în manevra de depășire pe un sector de drum pe care această manevră era interzisă, iar inculpatul s-ar fi conformat obligației de asigurare care îi revenea la manevra de schimbare a direcției de mers.

Prin urmare, inculpatul a încălcat dispozițiile art. 9, art. 2 al.1, art. 31 al. 1 lit. a, art. 32 lit. i, art. 47 lit. a și art. 48 al. 1 din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966, privind circulația pe drumurile publice, iar inculpatul nu a respectat prevederile art. 25 al. 2 din același ai normativ, culpa celor doi fiind egală, în procent de 50% fiecare.

în consecință nu se poate reține culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului de circulație, nici o culpă mai mare în sarcina inculpatului și nici că accidentul de circulație s-ar datora unui caz fortuit, din moment ce în lipsa angajării în depășire a inculpatului pe un sector de drum unde această manevră nu era permisă, rezultatul nu s-ar fi produs sub nici o formă.

Pedepsele au fost just individualizate având în vedere toate criterii generale prev. de art. 72 Cod penal, față de gradul de pericol social concret faptelor, neimpunându-se aplicarea în cauză, față de inculpatul a circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art. 74 Cod penal.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, respectiv stabilirea prestați lunare cuvenite minorului, critica adusă este justificată.

Din probele administrate rezultă cu certitudine că victima anterior accidentului, având în vedere salariul avut (filele 624,625) a trimis lunar suma de - copiere -

10.000.000 lei ROL pentru soția sa și copilul său, rezultând că pentru întreținerea minorului a contribuit cu J din această sumă, respectiv 5.000.000 lei ROL ( filele 215, 216).

Prin urmare, suma cuvenită cu titlu de prestație lunară pentru minorul este de 5.000.000 lei ROL.

În ceea ce privește critica adusă soluției de către asigurătorul apelant, aceasta este întemeiată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. I din 28 martie 2005,

pronunțată în urma admiterii recursului în interesul legii declarat de Procurorul

General al României, a statuat că în aplicarea prevederilor art. 54 al. 4 și art. 57

CT, Legea nr. 136/1995, societățile de asigurare participă în procesul penal în

Calitate de asigurător de răspundere civilă iar nu de parte responsabilă civilmente, prin urmare în mod greșit instanța de fond a obligat pe cei doi inculpați și partea responsabilă civilmente la despăgubiri civile în contradictoriu cu cele două societăți de asigurare.

În speță, doar asigurătorul - Insurance SA Bad eclarat apel.

Cele două societăți de asigurare din prezenta cauză aparțin însă unui grup distinct de subiecți procesuali, între ele născându-se datorită, în principal, indivizibilității situației lor, o anumită solidaritate procesuală, de care nu se poate face abstracție, în soluționarea căilor de atac, motiv pentru care se impune extinderea efectelor apelului asigurătorului apelant și cu privire la asigurătorul care nu a declarat apel.

Împotriva acestor hotărâri, au declarat recurs în termen inculpații și.

Prin apărător ales, inculpatul a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Hunedoara, în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu toate părțile, apreciind că la data soluționării apelului, nu era legal îndeplinită procedura de citare cu AS, aflat atunci în lichidare judiciară. În subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, în vederea motivării deciziei. Pe fondul cauzei, a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. c CPP, pentru infracțiunea de ucidere din culpă.

Prin apărător ales, inculpatul a solicitat în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pe motivul că asiguratorul AS nu a fost legal citat, impunându-se introducerea în cauză a Fondului de Garantare. În subsidiar, a solicitat a se reține că procentul său de culpă în producerea accidentului este de 25 %, iar al coinculpatului de 75 %, întrucât pe porțiunea unde s-a produs evenimentul era interzisă depășirea, manevra făcută de inculpatul fiind cea care a provocat accidentul.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, Curtea constată că recursurile inculpaților și sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

1. Privitor la excepția invocată, vizând neîndeplinirea procedurii de citare cu asiguratorul AS SA, Curtea constată că procedura de citare s-a îndeplinit legal cu această parte la instanța de apel, prin lichidatorul judiciar al societății. De altfel, răspunderea civilă a asiguratorului derivă din contractul de asigurare și este de natură contractuală, astfel că nu se poate reține că nu ar fi opozabilă hotărârea instanței, dacă asiguratorul nu ar fi citat.

Totodată, nelegala citare a unei părți poate constitui, eventual, motiv de nulitate relativă, care trebuie invocat de partea interesată în termenele statuate de art. 197 CPP și nu de o altă parte.

2. Toate probele administrate în cauză atestă în afara oricărui dubiu că accidentul rutier și implicit cauzarea decesului unei persoane și vătămarea altor 4 persoane s-a produs din culpa ambilor inculpați, inculpatul angajându-se în efectuarea unei depășiri pe o porțiune de drum unde această manevră era interzisă, iar inculpatul s-a angajat în efectuarea unei manevre la stânga, fără să se asigure.

Față de dispozițiile legale încălcate de ambii inculpați, în mod evident nu se poate admite solicitarea acestora de a fi achitați, pe motivul că fapta nu a fost săvârșită de fiecare inculpat în parte. De asemenea, Curtea apreciază că instanța de fond a reținut legitim procentul de culpă în sarcina fiecărui inculpat.

Cum nici din oficiu nu au fost identificate motive de casare a hotărârilor atacate, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b CPP, Curtea va respinge ca nefondate recursurile inculpaților și.

În temeiul art. 192 alin.2 CPP, va fi obligat fiecare inculpat recurent să plătească statului suma de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr. 174/A/23.04.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Penală în dosarul nr-.

Obligă pe fiecare inculpat să plătească în favoarea statului câte 200 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 4.03.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - - - -

GREFIER,

- -

Red.

Dact. /2 ex. /25.04.2008

,

Președinte:Oana Maria Călian
Judecători:Oana Maria Călian, Stanca Ioana Marcu, Tiberiu Peter

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 135/2008. Curtea de Apel Alba Iulia