Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 1405/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr4923/236/2007
1300/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1405
Ședința publică din data de 12 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Niculae Stan
JUDECĂTOR 2: Vasile Băjan
JUDECĂTOR 3: Carmen Veronica
GREFIER:
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol judecarea recursurilor declarate de inculpatul -, părțile-civile și SC SRL și asiguratorul de răspundere civilă SC SA împotriva deciziei penale nr.21/A/09.03.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-intimat-inculpat, personal și asistat de apărător ales - avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind recurentele-părți civile și SC SRL, pentru care s-a prezentat apărător ales - avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, recurentul-asigurator de răspundere civilă SC SA, pentru care s-a prezentat consilier juridic, cu delegație depusă la dosar, precum și intimatul parte responsabilă civilmente & SERV SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat - solicită admiterea recursului în temeiul art.385/15 pct.2 C.P.P. astfel cum a fost motivat în scris și respingerea celorlalte recursuri ca nefondate.
Apărătorul ales al recurentelor-părțile civile și SC SRL, la întrebarea Curții, arată că partea civilă în cadrul societății SC SRL, este asociat al societății - din punct de vedere al părților sociale și administrator - din punct de vedere al atribuțiilor.
Recursurile părților civile vizează art.385/9 pct.18 C.P.P. apreciind că instanța de apel a reținut în mod greșit culpa comună a victimei și a inculpatului. Consideră că în cauză, probele administrate, justifică teza culpei exclusive a inculpatului, chiar dacă ambele expertize efectuate în cauză concluzionează în sensul existenței unei culpe comune. Susține că este culpa exclusivă a inculpatului, deoarece numai manevra inculpatului de a trece de pe 1 pe 2, și apoi de pe 2 pe 1 și în afara șoselei, reprezintă o manevră periculoasă, contrară regulilor stabilite prin ordonanța ce reglementează materia circulației pe drumurile publice, situație în care, în raport și de celelalte probe administrate - depozițiile martorilor și apreciază că și latura civilă urma să fie soluționată sub acest aspect, numita constituindu-se parte civilă cu suma de 100.000 lei, dar i-au acordate doar 4.000 lei, sumă infimă în raport cu urmările pe care le-a avut asupra acesteia.
Cu privire la SC SRL, arată că aceasta s-a constituit parte civilă cu suma de 53.016 lei, reprezentând contravaloarea reparației autovehicolului, la dosar fiind depus raportul de expertiză tehnică extrajudiciară.
La solicitarea Curții, apărătorul ales al recurentelor-părțile civile și SC SRL, arată că nu a formulat la un termen anterior nici o cerere de probatorii.
Față de recursul inculpatului, solicită respingerea acestuia, ca nefondat, în cauza de față fiind efectuate două expertize, care concluzionează în sensul vinovăției inculpatului. Situația de fapt expusă de către acesta este contrară realității, din actele depuse la dosar, nu se relevă nici o șosea care se afla în lucru, nici un semn de circulație de limitare de viteză.
Consilierul juridic al recurentului-asigurator de răspundere civilă SC SA apreciază că recursul formulat este în termen și pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat, avându-se în vedere Ordinul nr.-/2006 - în situații de culpă comună asiguratorul acordă despăgubiri în cuantum de 50 % din pretențiile admise de instanță, iar cu privire la celelalte recursuri, lasă la aprecierea instanței.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat -, cu privire la celelalte recursuri, arată că lasă la aprecierea instanței.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de către inculpat, apreciind că în cauză, situația de fapt a fost corect reținută de către instanța de apel, având în vedere declarațiile martorilor și, precum și cele două expertize tehnice întocmite în cauză. În mod corect s-a reținut culpă comună în producerea rezultatului, atât în ceea ce privește pe inculpat cât și pe victimă. Inculpatul a încălcat dispozițiile art.160 din vechea reglementare, în prezent art.125 a Regulamentului de punere în aplicare a Ordonanței privind circulația pe drumurile publice, iar victima nu a păstrat o distanță de siguranță când se afla în mers și nu a redus viteza în momentul în care inculpatul a efectuat manevrele.
Față de recursurile declarate de către părțile civile și SC SRL, solicită respingerea acestora, ca nefondate. În ce privește cuantumul daunelor morale acordate, instanța de apel a avut în vedere culpa comună în producerea rezultatului, astfel că acestea nu pot fi acordate într-un cuantum mai mare, iar în ceea ce privește daunele materiale, în mod corect a apreciat că acestea nu au fost dovedite, întrucât la dosarul cauzei nu a fost depusă nici o dovadă, iar raportul de expertiză tehnică este întocmit în afara procesului penal, de pe o parte, iar pe de altă parte, proba aceasta nu a fost pusă în discuție, în recurs putând fi depuse doar înscrisuri noi.
În ceea ce privește recursul declarat de asiguratorul de răspundere civilă SC SA, apreciază că acesta este tardiv, având în vedere că dovada de comunicare este din data de 13.03.2009, iar recursul a fost declarat la data de 01.04.2009.
Recurentul-inculpat -, personal, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față reține următoarele:
Prin sentința penală nr.483/14.03.2008 a Judecătoriei Giurgiu în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. și ped. de art. 178 alin. 2 Cod penal.
A fost respinsă acțiunea civilă a părții civile.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această sentință, din examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză prima instanță a reținut că la data de 24.08.2004, inculpatul conducea, pe DN 5, autobasculanta cu nr. B 95405, încărcată cu pământ rezultat din excavările aferente modernizării drumului, urmând să efectueze descărcarea pe suprafețe de teren adiacente anume stabilite.
Operațiunea de încărcare s-a desfășurat la km 39 plus 200 sau 300 și urma ca descărcarea să se facă la km 40.
Inculpatul a condus autobasculanta cu nr. pe km 39 inițial mai aproape de marginea dreaptă a drumului, cu sensul de mers dinspre B spre G, iar cu aproximativ 300 de a vira dreapta a circulat mai aproape de axul drumului, a semnalizat manevra de schimbare a direcției de mers spre dreapta, și a inițiat manevra.
În acest timp, în spatele său circula aproape de axul drumului autoutilitara Iveco nr. 22. care, la momentul când autobasculanta s-a înscris spre axul drumului pentru a iniția manevra de virare la dreapta, a făcut ușor dreapta, pe axul imaginar dintre cele două benzi existente pe sens.
În timpul efectuării manevrei spre dreapta de către autobasculantă, autoutilitara aflată în același șir la aproximativ 69 în spate a continuat deplasarea pe aceeași bandă, cu o viteză de aproximativ de 83 km/, așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză, mizând pe eliberarea benzii aII-
La aproximativ 43 distanță de autobasculantă, conducătorul autoutilitarei a apreciat că i se permite trecerea prin partea dreaptă și s-a înscris ușor dreapta intenționând ocolirea autobasculantei prin dreapta.
Conducătorul autobasculantei, după un ușor viraj stânga, spre axul drumului, inițiază virajul spre dreapta și observând prezența autoutilitarei, întrerupe această manevră, când față dreapta, până la marginea drumului, avea 4,25.
În acest moment conducătorul autoutilitarei frânează energic, însă datorită distanței insuficiente, intră în coliziune cu partea față a mașinii în partea dreaptă spate a benei autobasculantei.
În impact conducătorul autoutilitarei, decedează iar vehiculul este grav avariat, avarii suferind și autobasculanta.
Instanța nu a reținut că inculpatul a încălcat, în timpul efectuării manevrei de virare spre dreapta, obligațiile prev. de art. 160 al. 1 din OG 195/2002, pentru următoarele argumente.
Autoutilitara se afla în același șir cu autobasculanta și în privința acesteia, inculpatul avea obligația să-și anunțe în prealabil intenția de virare spre dreapta prin semnalizarea manevrei, fapt ce, din probele administrate rezultă că, inculpatul, l-a făcut.
Celelalte obligații ce vizează asigurarea că nu pune în pericol participanții la trafic care îl urmează, îl preced, ori cu care urmează să se întâlnească, privesc toți participanții, cu excepția celor din același șir, care prin semnalizare au fost avertizați și sunt constrânși să-și adapteze deplasarea în scopul facilitării realizării intenției anunțate.
Din probele administrate nu a rezultat în mod categoric că semnalizarea s-a realizat conform prescripțiilor legale, însă nu a rezultat nici că nu s-a procedat așa și într-o asemenea situație, în raport de dispozițiile art. 52, 65 și 66.C.P.P. instanța este obligată să dea eficiență favorabilă inculpatului acestei stări.
A constatat astfel instanța că inculpatului nu i se poate reține în sarcină încălcarea vreunei dispoziții legale și nici o altă culpă în legătură cu evenimentul din data de 24.08.2004.
Această situație are consecința atât în plan penal, inculpatul, nefiind vinovat de săvârșirea faptei penale de care este acuzat cât și în ce privește temeinicia pretențiilor civile ale părților civile constituie în cauză.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel părțile civile și SRL criticând-o pentru greșita achitare a inculpatului și respingerea acțiunii civile.
Instanța de apel, prin decizia penală nr.21/09.03.2009 a Tribunalului Giurgiu - Secția Penală a admis cele două apeluri, a desființat sentința și în urma rejudecării în fond:
În baza art. 178 alin. 2 Cod penal, a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În baza art. 861- 862Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere pe o durată de 5 ani termen de încercare.
În baza art.863Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu, conform planului de supraveghere;
b)să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepsei accesorii.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 - 864Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 40.000 lei despăgubiri civile pentru daune morale.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă SC SRL G ca nefondată.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2000 lei cheltuieli judiciare.
În baza art. 193 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească părții civile, suma de 1000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că într-adevăr otrivit p. art. 5/2 pr.pen. intimatul inculpat beneficiază de prezumția de nevinovăție, însă, în speță această prezumție de nevinovăție este înlăturată de probele administrate în cursul procesului penal, probe care conduc fără nici un dubiu la reținerea vinovăției acestuia, prima instanță apreciind în mod greșit că inculpatului nu i se poate reține nici o culpă în legătură cu evenimentul rutier din noaptea de 24.08.2004, soldat cu decesul victimei, probele administrate în cauză fiind interpretate în mod eronat de instanța fondului.
Instanța de fond nu a luat în considerare declarațiile martorilor lanculescu, concluziile celor două expertize tehnice auto întocmite în cauză și nici declarațiile date de intimatul inculpat în cursul urmăririi penale, declarații prin care acesta a relatat că pe data de 26.05.2005 în timp ce se deplasa cu autobasculanta nr., pe B - G, cu aproximativ 300 de a ieși de pe, a semnalizat stânga după care s-a încadrat pe 2, bandă pe care a mers foarte puțin, după care a semnalizat dreapta pentru a intra pe câmp, asigurându-se mai întâi, observând astfel autoutilitara marca IVECO condusă de victima ce se deplasa pe 2, virând apoi pe 1.
În faza cercetării judecătorești, inculpatul a revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, precizând că după încadrarea autobasculantei el a circulat doar pe 2 și că nu a apucat să facă manevra de pe 2 pe 1, dar avea semnalizare pentru această manevră, însă nu a inițiat-o, în tot timpul deplasării el circulând doar pe 2 deoarece pe 1 nici nu putea circula având în vedere că pe această bandă era asfalt sfărâmat.
Prin declarația dată în faza cercetării judecătorești și aflată la filele 145 din dosar, inculpatul a mai precizat că în zona unde a avut loc evenimentul rutier erau indicatoare de restricție a vitezei și anume 40km/
Această nouă declarație a inculpatului nu poate fi luată în considerare atâta vreme cât noile reveniri ale inculpatului nu sunt determinate de motive temeinice și care să fie dovedite în același timp, inculpatul de altfel neindicând nici un motiv care să fi stat la baza revenirilor sale asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală și mai mult decât atât inculpatul este contradictoriu în declarațiile sale.
Astfel, deși prin declarația dată în faza cercetării judecătorești precizează că își menține declarația dată la urmărire penală, ulterior, pe parcursul audierii sale contrazice această susținere prin relatarea într-un mod diferit a dinamicii producerii accidentului.
Nu numai că noua declarație a inculpatului, diferită de cea de la urmărire penală nu are la bază motive temeinice care să justifice prezentarea într-un alt mod a producerii accidentului rutier a cărui victimă a fost, dar noua declarație a inculpatului nu este susținută de declarațiile martorilor audiați și nici de expertizele tehnice auto ce s-a dispus a se efectua în cauză.
Martorul lanculescu a relatat prin declarațiile date în cursul procesului penal că pe data de 24.04.2008 mergea în spatele autoutilitarei conduse de victima, ce mergea la rândul său în spatele autobasculantei conduse de inculpatul, ce se afla pe 1, la un moment dat autobasculanta trecând de pe 1 pe 2 în fața autoutilitarei conduse de inculpat, bandă pe care a circulat timp de câteva secunde, după care la un moment dat a observat când autobasculanta condusă de inculpat s-a încadrat puțin stânga spre axul drumului, după care a făcut dreapta intrând cu o treime din autobasculantă pe 1 de mers.
Prin declarațiile date, martorul a mai relatat că atunci când autobasculanta s-a încadrat de pe 2 stânga spre axul drumului, autoutilitara condusă de victimă care circula în spatele autobasculantei s-a încadrat ușor dreapta pe 1 pentru a depăși autobasculanta, însă nu a reușit acest lucru deoarece inculpatul a virat spre dreapta, trecând din nou pe 1 de mers, fapt ce a determinat victima să depășească autobasculanta prin partea pe 2 de mers, însă distanța mică nu i-a permis acest lucru, intrând în spatele autobasculantei.
Martorul a mai învederat că după producerea accidentului inculpatul a coborât din mașină, s-a uitat puțin la cele două autovehicule, după care s-a urcat din nou la volanul mașinii pe care a deplasat-o aproximativ 1 metru în față după care a oprit, fără a trece mașina de pe 1 pe 2 de mers sau invers.
Martorul prin declarațiile date a învederat o situație contrară celei relatate de martorul lanculescu, respectiv că la momentul impactului camionul se afla pe 2 de mers și că dubita condusă de victimă venea pe frână și s-a izbit de autovehiculul condus de inculpat, dubita venind de pe 1 oblic spre stânga, în momentul impactului mișcând și camionul condus de inculpat.
Martorul a mai învederat că autocamionul încă nu se înscrisese pe 1, respectiv nu i-a călcat calea dubitei condusă de victimă și că nu a putut observa dacă funcționa semnalizarea spate dreapta și că în zonă erau indicatoare de restricție la 30 sau 40 km/, anterior evenimentului rutier dubita condusă de victimă circulând cu viteză.
În ceea ce privește declarațiile acestui martor, tribunalul a înlăturat din cadrul ansamblului probator administrat în cauză întrucât martorul nu a putut oferi nici un element care să prezinte relevanță juridică în ceea ce privește poziția celor două autovehicule implicate în accident anterior producerii acestuia, martorul relatând că nu poate preciza pe ce bandă de mers se deplasau celor două autovehicule anterior accidentului, acesta sesizând doar momentul accidentului, respectiv când dubita condusă de victimă se deplasa pe frână în spatele autovehiculului condus de inculpat, după care momentul impactului.
Astfel, martorul nu a putut relata pe care bandă de mers circulau cele două autovehicule anterior accidentului, nici dacă inculpatul a semnalizat manevrele pe care urma să le efectueze, cu alte cuvinte martorul nu a putut oferi nici o informație cu privire la aspecte relevante pentru cauza de față.
Susținerea martorului potrivit căreia în zona în care s-a produs accidentul erau montate indicatoare cu privire la restricționarea vitezei la 30 sau 40 km/, aspect invocat și de inculpat prin declarația dată în faza cercetării judecătorești, nu a fost primită de tribunal întrucât celelalte probe administrate în cauză nu confirmă o atare situație, respectiv ceilalți martori audiați în cauză și anume, sosit la fața locului imediat după accident și lanculescu, martor ce conducea la rândul său un autovehicul și se afla imediat în spatele mașinilor implicate în accident, nu au relatat că în zona producerii accidentului s-ar fi aflat astfel de indicatoare sau că pe 1 de mers s-ar fi aflat asfalt sfărâmat și ca atare nu s-ar fi putut circula.
Nu numai că martorii lanculescu și nu confirmă susținerile inculpatului și ale martorului cu privire la existența unor indicatoare de restricție a vitezei la 30 sau 40 km/ în zona producerii accidentului sau cu privire la existența asfaltului sfărâmat pe 1 de mers, fapt ce ar făcut impracticabilă circulația pe această bandă, dar nici în cuprinsul procesului verbal de cercetare la fața locului încheiat de organele de poliție la data de 24.08.2004 nu se face referire la existența unor astfel, de indicatoare sau la existența de asfalt sfărâmat pe 1 de mers, existența unor astfel de resturi pe șosea trebuind de altfel semnalizată, aspect nemenționat de martorii din cauză sau de procesul verbal încheiat de organele de poliție.
În cauză au fost efectuate două expertize tehnice auto, respectiv de expert și expert, expertize ce au reținut culpa comună a inculpatului și victimei în ceea ce privește producerea accidentului de circulație.
Astfel, inculpatul (conducătorul autobasculantei) nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers (nici când a trecut de pe 1 pe 2 și nici când a semnalizat dreapta pentru a intra din sau pe 1 de mers pentru a părăsi carosabilul spre drumul lateral pe care vroia să pătrundă), inculpatul având obligația de a efectua manevrele de trecere de pe o bandă de circulație pe alta după trecerea autovehiculelor care îl urmau în trafic, conform Regulamentului privind circulația pe drumurile publice.
La rândul său victima, conducătorul autoutilitarei nu a păstrat distanța de siguranță în mers și nu a redus viteza la sesizarea unor manevre ce urma să le facă autovehiculul ce circula în fața sa, contravenind astfel prevederilor Regulamentului privind circulația pe drumurile publice.
Ambele rapoarte de expertiză tehnică întocmite în cauză concluzionează că victima nu a redus viteza până la o valoare ce ar fi putut evita producerea accidentului, ignorând pericolul creat de inculpat prin manevrele pe care le efectua, fapt ce a făcut ca victima să fie surprinsă de ultima manevră a inculpatului și cu toate că a încercat să frâneze, spațiul mic de oprire existent între cele două autovehicule, aproximativ 43,0 față de 73,0 făcând imposibilă orice manevră de evitare a impactului.
În ceea ce privește viteza de deplasare a autobasculantei condusă de inculpat înainte de producerea accidentului aceasta era conform fișei tahograf de 60 km/, fișă existentă la dosarul cauzei și care nu poate fi contestată.
Tribunalul a apreciat că în cauză probele administrate conduc fără nici un dubiu la reținerea vinovăției inculpatului în producerea accidentului rutier în care a fost implicat pe data de 24.08.2004 și a cărui victimă a fost numitul, probe ce au condus la înlăturarea prezumției de nevinovăție instituite de art. 5/2 pr.pen. prima instanță făcând o interpretare eronată a probelor administrate în cauză, reținând în mod greșit că probele administrate pe parcursul procesului penal nu permit stabilirea cu exactitate a respectării sau nu a regulilor de circulație pe drumurile publice de către inculpat.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului s-au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptei comisă de inculpat, persoana acestuia, circumstanțele care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Este adevărat că fapta comisă de inculpat prezintă un grad de pericol social ridicat având în vedere că prin săvârșirea unor astfel de fapte se aduce atingere siguranței circulației pe drumurile publice, punându-se în pericol pe de o parte viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei, iar pe de altă parte se pot produce pagube materiale însemnate, însă potrivit art. 72 Cod penal la individualizarea pedepsei urmează a se ține seama și de persoana inculpatului, precum și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Or, în cauză, având în vedere că inculpatul este un infractor primar, fiind la primul contact cu legea penală, este singurul membru al familiei sale care desfășoară activități lucrative ce îi permite să-și întrețină familia, a avut un comportament bun în societate și la locul de muncă, apoi împrejurările comiterii faptei, victima având și aceasta o culpă de 50% în producerea accidentului, tribunalul a apreciat ca reeducarea inculpatului se poate realiza și prin aplicarea dispozițiilor art. 86/1 - 86/2 Cod penal, privitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, un cuantum al pedepsei de 3 (trei) ani fiind în măsură să contribuie la îndreptarea pe viitor a inculpatului și reintegrarea sa în societate.
Prin cererea scrisă de la fila 23 din dosarul primei instanțe, numita s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 RON reprezentând daune morale pentru pierderea fiului său, daune argumentate nu numai prin suferința creată prin decesul fiului său, cât și prin lipsa de sprijin material și moral de care ar fi beneficiat din partea acestuia.
Prin aceeași cerere SC""SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 53.016 RON reprezentând daune materiale, respectiv c/val autospecialei IVECO înmatriculată cu nr. B-22-, sumă stabilită conform expertizei întocmită de expert tehnic judiciar.
În cauză a fost audiată pe latură civilă martora ( fila 146 dosar fond), martoră ce a relatat că partea civilă a fost marcată de decesul fiului său, s-a izolat complet de societate și nu reușește să se detașeze de cele întâmplate.
Totodată, martora a mai învederat că după accident tatăl s-a îmbolnăvit de diabet iar mama de tensiune arterială.
În speță, având în vedere declarația martorei, declarație potrivit căreia partea civilă (mama victimei ) a fost expusă unor suferințe psihice ca urmare a pierderii unei persoane apropiate (fiu), victimă a unui accident rutier, suferința sufletească a părții civile fiind reală, de netăgăduit, tribunalul a apreciat că cererea de acordare a daunelor morale formulată de partea civilă este admisibilă însă în parte, un cuantum al daunelor morale de 40.000 lei reprezentând o desdăunare echitabilă și rațională pentru prejudiciul efectiv suferit de partea civilă.
SC""SRL G s-a constituit la rândul său parte civilă cu suma de 53.016 RON reprezentând daune materiale, respectiv contravaloarea autospecialei IVECO cu număr de înmatriculare B- 22 -, însă cererea acesteia de constituire de parte civilă nu este susținută de înscrisuri cu care să dovedească cuantumul prejudiciului material cauzat, de martori sau expertize judiciare.
Este adevărat că SC" "SRL Gai nvocat în cuprinsul cererii ce prezintă motivele de apel, drept probă pentru dovedirea prejudiciului expertiza întocmită de expert tehnic judiciar, însă tribunalul examinând cuprinsul acestui înscris invocat de apelantă, reține că în cuprinsul documentului nu se face nici o referire la valoarea prejudiciului cauzat SC""SRL G și nici alte probe nu au fost administrate în cauză în acest sens, sarcina probei revenindu-i apelantei părți civile conform art. 1169 Cod procedură penală.
Întrucât, prejudiciul cauzat părții civile SC "" SRL G nu a fost dovedit cererea de despăgubiri civile formulată de aceasta urmează să fie respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul, părțile civile și SRL, cum și asigurătorul de răspundere civilă SA, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul său inculpatul (atât în motivarea scrisă cât și în susținerea orală) asistat de avocat ales, deși solicită achitarea pe temeiul prev. de art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală pentru lipsa unui element constitutiv al infracțiunii, nu circumscrie recursul niciunuia dintre cazurile de casare prev. de art. 3859pct. 9 Cod procedură penală.
Prin motivele de recurs depuse în scris inculpatul face o prezentare (în viziune proprie) a împrejurărilor faptice ale cauzei și a considerentelor avute în vedere la pronunțarea soluțiilor, solicitând în final menținerea soluției de achitare dispusă de instanța de fond, cu respingerea acțiunii civile ca nedovedită.
Acest recurs, în forma arătată a fost susținut și oral, fără alte dezvoltări, astfel că instanța de recurs va examina actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art. 3859alin. 3 Cod procedură penală.
În recursurile declarate de părțile civile, acesta invocă cazul de casare prev. de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală, susținând că în mod greșit s-a reținut culpa comună în producerea urmărilor infracțiunii.
Culpa aparține exclusiv inculpatului, situație în care solicită obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile în cuantumul solicitat de fiecare dintre părțile civile și care au fost dovedite în cauză.
Recurentul asiguratorul de răspundere civilă susține că se impune diminuarea cu 50% a cuantumului despăgubirilor acordate părții civile, având în vedere reținerea culpei comune a inculpatului și a victimei, dar și normele de aplicare incidente în materia asigurărilor de răspundere civilă.
Curtea, examinând potrivit art. 3856pct. 1 și 2 Cod procedură penală, recursurile declarate în cauză, prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare incidente, cum și din oficiu, constată că recursul asiguratorului de răspundere civilă este tardiv formulat, în timp ce recursurile declarate de inculpat și de părțile civile, sunt nefondate.
În cauză se constată că instanța de apel a stabilit în mod temeinic situația de fapt, în concordanță cu probele administrate, reținând în mod justificat că urmările infracțiunii sunt rezultatul culpei comune a inculpatului și a victimei.
Din declarațiile martorilor și, dar și declarațiile inculpatului de la urmărirea penală, rezultă mecanismul de producere a accidentului rutier, constatare întărită prin concluziile rapoartelor de expertiză tehnică auto. Astfel, rezultă în mod cert că inculpatul la data de 26.05.2005 în timp ce se deplasa cu autobasculanta cu nr. B-95405 pe DN 5 B - G a semnalizat schimbarea direcției de mers spre stânga, după care s-a încadrat pe 2, bandă pe care a mers foarte puțin, după care a semnalizat schimbarea direcției de mers spre dreapta pentru a intra pe câmp. Ambele expertize tehnice auto efectuate în cauză au concluzionat existența unei culpe comune în producerea accidentului rutier, constând în aceea că inculpatul nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers, deși avea această obligație legală (nici când a trecut de pe 1 pe 2 și nici când a semnalizat dreapta pentru a intra din nou pe 1 de mers, pentru a părăsi carosabilul spre drumul lateral pe care vroia să pătrundă).
De asemenea, victima, în calitate de conducător al autoutilitarei nu a păstrat distanța de siguranță în mers și nu a redus viteza la sesizarea unor manevre ce urma să la facă autovehiculul ce circula în fața sa.
Acesta, chiar în condițiile unei vizibilități normale, carosabil fără gropi, timp, dar și a constatării că autobasculanta era un autovehicul de dimensiuni mari, imposibil de a nu fi observată în trafic și de a nu-i vedea manevrele efectuate.
În acest context ambele expertize au concluzionat că victima nu a redus viteza de deplasare până la o valoare care să-i permită evitarea accidentului, chiar dacă inculpatul a efectuat manevrele respective fără a se asigura.
Chiar dacă victima a acționat sistemul de frânare, din cauza vitezei, spațiul rămas la dispoziție pentru oprirea autovehiculului s-a dovedit a fi prea mic (43 ), când în mod normal ar fi avut nevoie de 73 ca spațiu de frânare eficient.
Astfel că, în lipsa altor dovezi administrate care să conducă la o altă concluzie, reținere culpei comune este pe deplin justificată.
Între constatările rezultate din probele administrate și soluția instanței de apel nu există o contradicție evidentă, necontradictorie și lipsită de echivoc pentru a putea trage concluzia comiterii unei erori grave de fapt (caz de casare prev. de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală) și care ar putea circumscrie solicitarea de achitare a inculpatului pe temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală.
Soluția instanței de fond, de achitare a inculpatului a fost corect desființată de instanța de apel, iar apărarea inculpatului în sensul de se reține această soluție nu are suport probator.
Prima instanță nu doar că a ignorat probele administrate dar a și motivat achitarea în mod surprinzător din punct de vedere juridic.
Aprecierea instanței de fond în sensul că obligația de a se asigura că nu pune în pericol participanții la trafic, revine tuturor participanților, cu excepția "celor din același șir" care au fost avertizați prin semnalizare și trebuie să se adapteze în deplasarea "în scopul facilitării realizării intenției anunțate", ignoră nu doar dispozițiile legale, dar și cerința desprinsă din spiritul OUG nr. 195/2002, respectiv acela de a conduce preventiv.
Aceste considerente, alături de cele ale instanței de apel care sunt împărtășite, conduc la constatarea că nu poate fi primită nici solicitarea părților civile de a se reține culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului rutier, contribuția victimei prin neadaptarea vitezei de deplasare la condițiile de trafic, fiind dovedită în mod cert în cauză, nefiind incident cazul de casare invocat și prevăzut de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală.
De asemenea, în privința părții civile SRL se constată că aceasta nu a produs nicio dovadă privind despăgubirile civile solicitate, raportul de expertiză tehnică extrajudiciară depus și în recurs, neputând fi calificat ca probă în sensul art. 63 Cod procedură penală și care nici nu a fost vreodată pusă în discuția instanței și a părților.
Pentru toate aceste considerente, potrivit art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpat și de părțile civile.
În privința recursului declarat de asiguratorul de răspundere civilă este de observat că acesta a fost depus și înregistrat la instanța de apel ( Tribunalul Giurgiu ) la data de 01.04.2009.
La judecarea cauzei în apel, respectiv 09.02.2009, recurentul a lipsit, pronunțarea soluției fiind amânată la 16.02.2009, 23.02.2009, 09.03.2009 (când s-a pronunțat decizia penală nr.21/2009), comunicarea deciziei intervenind la 13.03.2009, potrivit dovezii aflate la dosar - fila 108 dosar instanță apel.
Potrivit art. 3853Cod procedură penală termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea deciziei, acest termen, împlinindu-se în cauză la 24.03.2009. Cum recursul a fost declarat la 01.04.2009 se constată depășirea termenului legal, motiv pentru care potrivit art. 38515pct. 1 lit. a Cod procedură penală acest recurs va fi respins ca tardiv formulat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Urmează a face aplicarea art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul și de părțile civile și SRL împotriva deciziei penale nr. 21/A/09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Penală, în dosarul nr-.
Respinge ca tardiv, recursul declarat de asiguratorul de răspundere civilă SC SA.
Obligă pe recurenți la plata sumei de câte 200 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact./02.11.2009
2 ex.
Red. - Tribunalul Giurgiu - Secția Penală
Red. - Judecătoria Giurgiu - Secția Penală
Președinte:Niculae StanJudecători:Niculae Stan, Vasile Băjan, Carmen Veronica
