Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 1406/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
1830/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1406/
Ședința publică din data de 12 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Niculae Stan
JUDECĂTOR 2: Vasile Băjan
JUDECĂTOR 3: Carmen Veronica
GREFIER:
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiectrecursuriledeclarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații, și împotriva Deciziei penale nr.360/A din data de 01 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții intimați inculpați, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, cu delegație depusă la dosar, personal, aflat în stare de libertate și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, cu delegație depusă la dosar și, personal, aflată în stare de libertate și asistată juridic de apărător ales, avocat, cu împuternicire depusă la dosar, precum și intimata parte civilă SC - SRL, reprezentantă de apărător ales, avocat, cu împuternicire depusă la dosar, lipsă fiind intimații părți civile, -, - și intimații părți vătămate, G, A, și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea procedează la identificarea recurenților intimați inculpați (având CNP -, domiciliat în B, Str. -. - nr.20, sectorul 5) și (legitimată cu CI seria - nr.-, având CNP -, domiciliată în B, Str. -. - nr.20, sectorul 5).
Apărătorul ales al intimatei parte civilă SC - SRL formulează oral cerere de repunere în termenul de recurs și respectiv de declarare a recursului împotriva Deciziei penale nr.360/A din data de 01 iunie 2009 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, în susținerea căii de atac invocând cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.21 din Codul d e procedură penală, pe motiv că această parte nu a fost citată în apel.
Apărătorul ales al recurentei intimată inculpată și apărătorul din oficiu al recurentului intimat inculpat arată că nu se opun acestei cereri, iar apărătorul din al recurentului intimat inculpat arată că lasă la aprecierea instanței pronunțarea asupra cererii respective.
Reprezentantul Ministerului Public, invocând dispozițiile art.3854rap. la art.366 din Codul d e procedură penală, apreciază că cererea de recurs formulată de intimata parte civilă SC - SRL nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege, întrucât recursul trebuie declarat printr-o cerere scrisă, putând fi declarat oral numai în situația în care părțile sunt prezente la pronunțarea hotărârii, declarația de recurs trebuind formulată în acel moment. Întrucât legea prevede în mod expres modalitatea în care se exercită calea de atac, iar în speță nu există o declarație de recurs întocmită conform legii, apreciază că nu se poate vorbi nici despre o cerere legală de repunere în termenul de recurs.
Apărătorul ales al intimatei parte civilă SC - SRL solicită a i se încuviința depunerea la dosar a cererii scrise de repunere în termenul de recurs, precum și de declarare a recursului.
Curtea încuviințează depunerea la dosar a acestei cereri, formulată în scris de apărătorul ales al intimatei parte civilă SC - SRL, urmând a se pronunța asupra acesteia prin decizia pe care o va pronunța în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursurilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra recursului Parchetului, critică decizia instanței de apel pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
1. omisiunea instanței de apel dea se pronunța asupra apelurilor declarate de inculpații și, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală;
2. înlăturarea de către instanța de apel a soluțiilor de achitare dispuse în primă instanță față de inculpații și, fără a pronunța, în privința acestora, o hotărâre de condamnare sau vreo altă soluție, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală;
3. greșita obligare a inculpaților și la plata cheltuielilor judiciare către stat, în condițiile în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apelurilor declarate de aceștia, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.171din Codul d e procedură penală;
4. omisiunea instanței de apel dea se pronunța asupra schimbării de încadrare juridică a faptelor inculpaților și, astfel cum a fost pusă în discuție din oficiu chiar de către această instanță, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală;
5. neconcordanța dintre considerentele deciziei instanței de apel și dispozitivul deciziei respective, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.9 din Codul d e procedură penală.
Față de motivele astfel invocate, solicită admiterea recursului declarat de Parchet, casarea în totalitate a deciziei atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru rejudecarea tuturor apelurilor.
De asemenea, solicită menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
Apărătorul din oficiu al recurentului intimat inculpat solicită admiterea recursului declarat de acesta și, pe fond, reducerea pedepsei, prin aplicarea dispozițiilor art.74-76 din Codul penal, avându-se în vedere că inculpatul a avut o conduită procesuală corespunzătoare, recunoscând faptele pe care le-a săvârșit. De asemenea, solicită a se ține seama de natura și gravitatea faptelor, aspecte în raport cu care apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului este prea severă.
Cu privire la recursul declarat de Parchet, solicită respingerea acestuia și, pe cale de consecință, menținerea deciziei atacate, ca fiind legală și temeinică.
Apărătorul din oficiu al recurentului intimat inculpat solicită admiterea recursului declarat de acesta pentru aspectele de nelegalitate invocate de reprezentantul Ministerului Public. De asemenea, întrucât acest inculpat se declară nevinovat, solicită achitarea lui, pe motiv că nu a săvârșit fapta de care este acuzat, conform cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.18 din Codul d e procedură penală, instanțele inferioare reținând o situație de fapt greșită.
Apărătorul ales al recurentei intimată inculpată arată că recursul pe care l-a formulat se întemeiază, în principal, pe un motiv de nelegalitate, întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apelului declarat de aceasta și, implicit, nici asupra schimbării de încadrare juridică pe care a solicitat- De asemenea, făcând referire la dispoziția din decizia recurată de înlăturare a soluției de achitare pronunțată în primă instanță, consideră că instanța de apel a omis să soluționeze în mod legal atât latura penală, cât și latura civilă a cauzei, precum și eventuala obligare a inculpatei la plata de despăgubiri sau cheltuieli judiciare, astfel că hotărârea respectivă este lovită de nulitate absolută. În susținerea recursului, invocă dispozițiile art.3859alin.1 pct.9, pct.10 și pct.17 din Codul d e procedură penală, sub aspectul ultimului caz de casare menționat susținând că faptele reținute în sarcina inculpatei, astfel cum sunt descrise în însuși actul de sesizare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.26 rap. la art.208-209 din Codul penal și respectiv de art.20 rap. la art.208-209 din Codul penal, aspect care nu a fost luat în considerare de către instanța de apel.
Cu privire la recursul declarat de Parchet, solicită admiterea acestuia și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra recursurilor declarate de inculpați, solicită admiterea acestora, pentru motivele arătate anterior în susținerea recursului Parchetului și, în consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
Cu privire la recursul declarat de partea civilă SC - SRL, apreciază că acesta este tardiv, întrucât cererea de repunere în termen este neîntemeiată.
Recurenta intimată inculpată, personal, în ultimul cuvânt, arată că este nevinovată.
Recurentul intimat inculpat, personal, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său.
Recurentul intimat inculpat, personal, în ultimul cuvânt, arată că își menține declarația dată în fața instanței de fond și că este de acord cu concluziile apărătorului său.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
PrinSentința penală nr.2089/F din data de 21 noiembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 5 Bah otărât astfel:
În temeiul art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a și i cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, a condamnat peinculpatala pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (constând în actele materiale descrise la pct.1, 3, 4, 9, 10, 14, 20 și 33 din rechizitoriu).
În temeiul art.71 din Codul penal, a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal, pe durata executării pedepsei închisorii.
În temeiul art.88 din Codul penal, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 10 mai 2007 și până la data de 22 octombrie 2008.
În temeiul art.350 alin.1 din Codul d e procedură penală, a revocat măsura obligării inculpatei de a nu părăsi localitatea
În temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c din Codul d e procedură penală, a achitat pe aceeași inculpată pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a și i cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal (constând în actele materiale descrise la pct.8, 15, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 37, 38 și 39 din rechizitoriu).
II. În temeiul art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a și i cu aplic. art.41 alin.2 și art.37 lit.b din Codul penal, a condamnat peinculpatulla pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie (constând în actele materiale descrise la pct.1, 2, 6, 8, 10, 20, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38 și 39 din rechizitoriu).
În temeiul art.211 alin.1, alin.2 lit.b, c și alin.21lit.a cu aplic. art.37 lit.b din Codul penal, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în stare de recidivă postexecutorie (constând în actul material descris la pct.40 din rechizitoriu).
În temeiul art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b din Codul penal, a contopit cele două pedepse, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.
În temeiul art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal, pe durata executării acestei pedepse.
În temeiul art.350 alin.1 din Codul d e procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art.88 din Codul penal, a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 10 mai 2007 și până la zi.
În temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c din Codul d e procedură penală, a achitat pe același inculpat pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a și i cu aplic. art.41 alin.2 și art.37 lit.b din Codul penal (constând în actele materiale descrise la pct.5, 7, 11, 12, 13, 15, 16, 17, 18, 19, 21, 22, 23, 24, 26, 27 și 28 din rechizitoriu).
III. În temeiul art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a și i cu aplic. art.41 alin.2 și art.37 lit.a din Codul penal, a condamnat peinculpatulla pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie (constând în actul material descris la pct.3 din rechizitoriu).
În temeiul art.61 din Codul penal, a revocat liberarea condiționată pentru restul de 915 zile închisoare (rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr.1153/2002 a Tribunalului București ) și a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.
În temeiul art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal, pe durata executării acestei pedepse.
În temeiul art.346 alin.1 rap. la art.14 din Codul d e procedură penală, a obligat pe inculpații și, în solidar, la plata de despăgubiri, după cum urmează:
- către partea civilă, suma de 900 RON;
- către partea civilă, suma de 1.400 RON;
- către partea civilă, suma de 14.000 RON.
În temeiul art.346 alin.1 rap. la art.14 din Codul d e procedură penală, a obligat pe inculpata la plata de despăgubiri către partea civilă, în sumă de 6.000 RON.
În temeiul art.346 alin.1 rap. la art.14 din Codul d e procedură penală, a obligat pe inculpatul la plata de despăgubiri, după cum urmează:
- către partea civilă, suma de 5.000 RON;
- către partea civilă, suma de 1.600 RON;
- către partea civilă, suma de 1.500 RON;
- către partea civilă, suma de 15.000 RON;
- către partea civilă, suma de 1.300 RON;
- către partea civilă, suma de 1.500 RON;
- către partea civilă, suma de 9.000 RON.
În temeiul art.346 alin.3 rap. la art.14 din Codul d e procedură penală, a respins acțiunile civile formulate de părțile civile, SC - SRL, și -.
A luat act că părțile vătămate, G, A, și nu s-au constituit părți civile.
În temeiul art.118 lit.b din Codul penal, a confiscat instrumentele folosite de inculpatul la săvârșirea infracțiunii de furt calificat (depuse la Camera de Corpuri Delicte).
În temeiul art.191 alin.1 din Codul d e procedură penală, a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 1.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, onorariile avocaților din oficiu fiind avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a reținut în fapt că, în perioada ianuarie 2005 - mai 2007, inculpații, acționând singuri sau împreună, au pătruns, prin efracție ori escaladare, în mai multe imobile, de unde au sustras diferite bunuri, inculpatul săvârșind 17 astfel de acte materiale, inculpata 8 acte materiale, iar inculpatul un act material.
În plus, la data de 26 iulie 2004, inculpatul, acționând pe timp de noapte, în loc public și împreună cu alte două persoane rămase neidentificate, a deposedat-o prin violență pe partea vătămată de un telefon mobil.
Împotriva acestei sentințe,au declarat apelîn termenul legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 B (la data de 27 noiembrie 2008), precum și inculpații și (amândoi la data de 26 noiembrie 2008) și (la data de 27 noiembrie 2008).
Potrivit motivelor scrise de apel și concluziilor formulate oral de către procuror, Parchetul a criticat sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, pe de o parte contestând modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat asupra faptelor reținute în sarcina inculpaților și (sens în care a susținut că, pentru faptele cu privire la care a dispus soluțiile de achitare a acestora, trebuia să procedeze inițial la schimbarea de încadrare juridică în atâtea infracțiuni câte acte materiale a apreciat că nu au fost săvârșite de către cei doi inculpați - 12 în cazul inculpatei și respectiv 17 în cazul inculpatului), iar, pe de altă parte, solicitând condamnarea ambilor inculpați anterior menționați pentru toate faptele descrise în rechizitoriu, dându-se acestora o încadrare juridică corectă în raport cu împrejurările reale în care au fost săvârșite (sens în care a susținut că probatoriul cauzei relevă dovezi suficiente de vinovăție în ceea ce îi privește).
Inculpații și au solicitat, în dezbaterile asupra apelurilor declarate de aceștia, să se dispună achitarea lor, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c din Codul d e procedură penală, întrucât nu au săvârșit faptele de care sunt acuzați.
Inculpatul, tot în dezbateri, a solicitat să se dispună condamnarea sa numai pentru cele 7 acte materiale de furt, a căror săvârșire a fost recunoscută de către acesta.
PrinDecizia penală nr.360/A din data de 01 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală, soluționând aceste căi de atac, a decis astfel:
A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 B și de inculpatul.
A desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând cauza în fond, a hotărât următoarele:
În baza art.334 din Codul d e procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a și cu aplic. art.41 alin.2 și art.37 lit.b din Codul penal în art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, g și cu aplic. art.41 alin.2 și art.37 lit.b din Codul penal.
În baza art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, g și i cu aplic. art.41 alin.2 și art.37 lit.b din Codul penal, a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie (constând în actele materiale descrise la pct.1, 2, 6, 8, 10, 20, 29, 30-39 din rechizitoriu).
A înlăturat soluțiile de achitare pronunțate de prima instanță cu privire la inculpații și.
În baza art.350 din Codul d e procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
A dedus perioada prevenției acestuia, începând cu data de 10 mai 2007 și până la zi.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
A obligat pe apelanții inculpați și la plata sumei de câte 80 lei, cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a apreciat că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, însă a dat o încadrare juridică greșită faptelor comise de inculpatul, neobservând că unele dintre faptele respective au fost săvârșite pe timp de noapte, împrejurare ce atrage aplicarea și a variantei calificate a furtului prevăzută de art.209 alin.1 lit.g din Codul penal. În consecință, procedând la schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice, Tribunalul a pronunțat condamnarea inculpatului la aceeași pedeapsă cu cea stabilită în primă instanță (7 ani închisoare), pentru aceleași acte materiale reținute a fi fost săvârșite de către acesta.
În ceea ce privește soluțiile de achitare pronunțate de către instanța de fond cu privire la inculpații și, Tribunalul a apreciat că acestea trebuie înlăturate, fără a se schimba însă încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost dispuse acele soluții, critica formulată de Parchet sub acest aspect fiind considerată neîntemeiată, cu motivarea că, pentru actele materiale dovedite a fi fost săvârșite de către cei doi inculpați, s-a reținut în mod corect forma continuată a infracțiunii, având în vedere unitatea de rezoluție infracțională, iar, pentru celelalte acte materiale neprobate nu se poate dispune o soluție de condamnare sau de achitare, ele neconstituind o infracțiune separată.
Cu privire la celelalte soluții de condamnare dispuse de către instanța de fond în cazul inculpaților, și, Tribunalul a apreciat că acestea sunt corecte, iar pedepsele aplicate fiecăruia dintre cei trei inculpați au fost în mod just individualizate, în raport cu gradul de pericol social ridicat al faptelor, multitudinea actelor materiale și perseverența infracțională a inculpaților recidiviști.
Împotriva deciziei Tribunalului,au declarat recursîn termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul București (la data de 04 iunie 2009), precum și inculpații și (amândoi la aceeași dată) și (la data de 22 iunie 2009).
În motivele scrise de recurs (redactate la data de 24 iulie 2009 și susținute integral cu ocazia dezbaterilor de la termenul de astăzi),Parchetul, invocând cazurile de casare prevăzute deart.3859alin.1 pct.9, pct.10 și pct.171din Codul d e procedură penală, în raport cu care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță, a criticat decizia atacată sub următoarele aspecte:
1. omisiunea Tribunalului dea se pronunța asupra apelurilor declarate de inculpații și;
2. greșita obligare a acelorași inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în condițiile nepronunțării unei soluții în apelurile acestora;
3. nelegala înlăturare a soluțiilor de achitare, dispuse în primă instanță față de inculpații și, fără a se pronunța, drept consecință, condamnarea acestora;
4. nepronunțarea Tribunalului asupra schimbării de încadrare juridică a faptelor acelorași inculpați, astfel cum a fost pusă în discuție chiar din oficiu la termenul din data de 13 aprilie 2009;
5. caracterul neclar și contradictoriu al dispozitivului deciziei din apel, în ceea ce privește soluțiile dispuse în calea de atac.
Inculpata, invocând cazurile de casare prevăzute deart.3859alin.1 pct.9, pct.10 și pct.17din Codul d e procedură penală, a solicitat la rândul său trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, pe motiv că aceasta nu s-a pronunțat asupra căii sale de atac și asupra schimbării de încadrare juridică a faptelor de care este acuzată și, de asemenea, a soluționat în mod nelegal și fără a motiva atât latura penală a cauzei (înlăturând soluția de achitare din fond, fără a pronunța însă o altă soluție), cât și, în mod corelativ, latura civilă a acesteia, precum și aspectul legat de suportarea cheltuielilor judiciare.
Inculpatula susținut cazurile de casare invocate de Parchet, solicitând în principal trimiterea cauzei spre rejudecare în apel și, în plus, a invocat și cazul de casare prevăzut deart.3859alin.1 pct.18din Codul d e procedură penală, pe motiv că instanțele inferioare au reținut în privința sa o situație de fapt greșită, solicitând în subsidiar a se dispune achitarea lui, deoarece nu a săvârșit infracțiunea de care este acuzat.
Inculpatula solicitat exclusiv reducerea pedepsei, prin aplicarea dispozițiilor art.74-76 din Codul penal, critica sa, constând în greșita individualizare a pedepsei la care a fost condamnat, încadrându-se în cazul de casare prevăzut deart.3859alin.1 pct.14din Codul d e procedură penală.
În fața Curții,partea civilă SC - SRLa formulat la termenul de astăzi, 12 octombrie 2009, ocerere scrisă de repunere în termenul de recursși, concomitent,de declarare a recursuluiîmpotriva aceleiași decizii a Tribunalului, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.21 din Codul d e procedură penală, pe motiv că nu a fost citată în apel.
Curtea constată, în primul rând, căeste neîntemeiată cerereapărții civilede repunere în termenul de recurs, având în vedere următoarele considerente:
Prim condiție (dintre cele două cumulative), impusă de prevederile art.3853alin.2 rap. la art.364 alin.1 din Codul d e procedură penală pentru ca instanța să poată dispune repunerea părții în termenul de recurs, este aceea de a constata că aceasta a întârziat în declararea căii de atac, depășind termenul legal de 10 zile, dintr-o cauză temeinică de împiedicare.
În speță, deși partea civilă nu a fost citată în apel și, drept urmare, nici decizia Tribunalului nu i-a fost comunicată, aceasta a luat cunoștință în mod indubitabil de hotărârea respectivă C mai târziu la data de21 septembrie 2009, când, fiind legal citată în recurs, s-a prezentat în fața Curții, prin avocatul său ales, împuternicit să o reprezinte în proces (fila 188 din prezentul dosar).
Astfel fiind, Curtea constată că, de la data anterior menționată, a început să curgă pentru partea civilă în discuție termenul legal de declarare a recursului (10 zile), prevăzut de art.3853alin.1 din Codul d e procedură penală, care s-a împlinit la data de02 octombrie 2009(într-o zi de vineri), conform art.186 alin.2 din Codul d e procedură penală.
Partea civilă nu a dovedit și, de altfel, nici nu a invocat în concret vreo cauză care să o fi împiedicat în a declara recursul înăuntrul termenului anterior menționat, motiv pentru care cererea acesteia de repunere în termenul de recurs, neîndeplinind condiția legală anterior menționată, este lipsită de temei.
În mod corelativ,cererea de recursa părții civile, formulată la data de 12 octombrie 2009,este tardivă, urmând a fi astfel respinsă, potrivit art.38515pct.1 lit.a teza I din Codul d e procedură penală.
În același timp, Curtea constată din oficiu că, deși partea civilă a lipsit la toate termenele din apel, precum și la pronunțarea deciziei din acea cale de atac, iar hotărârea nu a fost pusă încă în executare, în speță nu pot fi incidente nici dispozițiile art.3853alin.2 rap. la art.365 alin.1 din Codul d e procedură penală, privind eventuala declarare a unui recurs peste termen, întrucât partea civilă nu a formulat apel în cauză, situație în care, având în vedere și faptul că, prin decizia Tribunalului, nu a fost modificată sentința primei instanțe în ceea ce o privește, aceasta nu are deschisă în mod legal calea recursului, conform art.3851alin.4 din Codul d e procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate în susținerea recursurilor declarate în termen, precum și din oficiu, în limita cazurilor de casare prevăzute în art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată cărecursurilerespectivesunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Tribunalul nu a pronunțat nicio soluție dintre cele prevăzute în art.379 din Codul d e procedură penală cu privire la apelurile declarate în cauză de către inculpații și, neexistând vreo mențiune în acest sens în minuta și respectiv în dispozitivul deciziei sale.
Această împrejurare atrage incidența cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 teza a III- din Codul d e procedură penală, întrucât cererile de apel ale celor doi inculpați reprezintă, în mod evident, cereri esențiale pentru aceștia, de natură să le garanteze drepturile și, de asemenea, să influențeze însăși soluția procesului penal în ceea ce îi privește.
II. Tribunalul, încălcând dispozițiile imperative ale art.345 alin.1 din Codul d e procedură penală, nu a rezolvat acțiunea penală în ceea ce îi privește pe inculpații și, nepronunțând o soluție legală (condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal) pentru 12 și respectiv 17 dintre faptele - actele materiale - pentru care s-a dispus prin rechizitoriu trimiterea lor în judecată.
Astfel, Curtea constată că dispoziția instanței de apel d e"înlăturare a achitărilor"pronunțate în primă instanță pentru faptele respective, neurmată de vreo altă hotărâre cu privire la acele fapte, nu constituie o soluție legală, în sensul celor expres și limitativ prevăzute de art.345 alin.1 din Codul d e procedură penală pentru rezolvarea acțiunii penale.
Această împrejurare atrage incidența cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 teza din Codul d e procedură penală, întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat în mod legal asupra unor fapte reținute prin actul de sesizare în sarcina celor doi inculpați anterior menționați.
În același timp, prin dispunerea unei soluții în afara normelor procedurale, dispozitivul deciziei pronunțate în apel nu se înțelege, devenind astfel incident și cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.9 teza a III- din Codul d e procedură penală.
III. Decizia Tribunalului, în ale cărei considerente se menționează în mod formal că apelurile inculpaților și sunt nefondate (soluție neregăsită însă, conform celor expuse la pct.I, în minuta și dispozitivul acelei decizii), nu cuprinde motivele pe care ea se întemeiază sub acest aspect.
Astfel, încălcând dispozițiile imperative ale art.378 alin.3 din Codul d e procedură penală, Tribunalul nu a analizat, lipsind orice referire în acest sens, motivele de apel ale celor doi inculpați, care au solicitat în mod explicit achitarea lor (după ce au fost condamnați în primă instanță), pe considerentul că nu au săvârșit niciuna dintre faptele de care sunt acuzați și nu există probe care să le dovedească vinovăția.
În mod similar, prin încălcarea acelorași dispoziții și nemotivându-și soluția pronunțată cu privire la inculpatul, Tribunalul nu a analizat nici unicul motiv de apel al acestuia, care a contestat hotărârea de condamnare a instanței de fond pentru 10 dintre cele 17 acte materiale de furt calificat reținute în sarcina sa, susținând că a săvârșit numai 7 dintre acele acte materiale, singurele pe care le-a și recunoscut.
Împrejurările anterior evidențiate atrag incidența cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.9 teza din Codul d e procedură penală, întrucât decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază, cu privire la niciunul dintre cei trei inculpați.
Față de motivele anterior expuse, având în vedere cazurile de casare constatate a fi incidente în speță în privința tuturor celor trei inculpați, precum și soluția legală pe care o impune art.38515pct.2 lit. din Codul d e procedură penală în raport cu aceste cazuri, Curtea va admite toate recursurile în termen cu care a fost sesizată, dispunând în consecință casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor la aceeași instanță, respectiv Tribunalul București.
Cu ocazia rejudecării, instanța de apel, conformându-se dispozițiilor imperative ale art.38518alin.1 din Codul d e procedură penală, va proceda lacitarea legalăa tuturor părților din proces, va realiza, respectând prevederile art.378 alin.11din Codul d e procedură penală și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,ascultarea nemijlocită a celor trei inculpați(în condițiile în care aceștia vor consimți să dea declarații, după aducerea la cunoștință a prevederilor art.70 alin.2 din Codul d e procedură penală) și, de asemenea, va examina, pe lângă motivele de apel, șicelelalte aspecte invocateîn prezentul recurs - pe fondul cauzei - de Parchet și inculpați, privitoare la stabilirea situației de fapt în raport cu probatoriul administrat, încadrarea juridică a faptelor și eventuala schimbare a acesteia (cu respectarea prevederilor art.334 din Codul d e procedură penală), individualizarea pedepselor, soluționarea acțiunilor civile exercitate în procesul penal și suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În temeiul art.3002rap. la art.160 alin.1 și 3 din Codul d e procedură penală, Curtea va menține măsura arestării preventive a inculpatului, constatând că motivele de fapt și de drept care au determinat luarea acesteia la data de 10 mai 2007 (prevăzute de art.143 și art.148 lit.f din Codul d e procedură penală) subzistă și prezent, întrucât probatoriul cauzei susține presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit C puțin o parte dintre faptele penale pentru care a fost trimis în judecată (unele chiar recunoscute de el) și pentru care s-a dispus, de altfel, condamnarea sa în primă instanță și, totodată, se impune în continuare privarea lui de libertate, o altă măsură preventivă nefiind adecvată, având în vedere pericolul concret pe care îl reprezintă pentru ordinea publică, în raport cu perseverența infracțională dovedită, cu lipsa oricăror efecte - de inhibare a comportamentului antisocial - a celor cinci pedepse anterioare la care a fost condamnat definitiv, majoritatea acestora aplicate pentru infracțiuni de aceeași natură cu cele deduse judecății în cauza de față, iar una dintre ele aplicată pentru o infracțiune de violență (vătămare corporală), precum și cu celelalte date personale ale inculpatului (nivel scăzut de școlarizare, lipsa unei ocupații), care îl fac ușor predispus la comiterea unor alte asemenea fapte.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurenta parte civilă SC - SRL va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, având în vedere culpa procesuală a acesteia.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare în recursurile Parchetului și celor trei inculpați vor rămâne în sarcina statului, onorariile avocaților din oficiu, desemnați pentru a asigura asistența juridică obligatorie a inculpaților și, fiind suportate din fondul, potrivit art.189 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de partea civilă SC - SRL.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de partea civilă SC - SRL împotriva Deciziei penale nr.360/A din data de 01 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații, și împotriva aceleiași decizii penale.
Casează decizia penală recurată și dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor la aceeași instanță, Tribunalul București.
Menține măsura arestării preventive a inculpatului.
Obligă pe recurenta parte civilă SC - SRL la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare în celelalte recursuri rămân în sarcina statului.
Onorariile avocaților din oficiu pentru inculpații și, în sumă de câte 300 lei, se suportă din fondul.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2 / 20.10.2009
/ - II.
Președinte:Niculae StanJudecători:Niculae Stan, Vasile Băjan, Carmen Veronica
