Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 1429/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
1294/2009
DECIZIA PENALĂ NR.1429/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 07.10.2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 2: Luciana Mera
JUDECĂTOR 3: Leontina Cișmașiu
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor formulate de inculpatul, părțile civile, G, G, și părți civile moștenitori, împotriva deciziei penale nr. 78/A din data de 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Penală în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 30.09.2009, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie penală, dată la care Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 07.10.2009, când a decis următoarele:
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față:
Prin decizia penală nr.78/A din 15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița, au fost admise apelurile declarate de părțile civile și, de partea responsabilă civilmente SC SRL P și de inculpatul împotriva sentinței penale nr.349 din 17.12.2007, pronunțată de Judecătoria Urziceni, care a fost desființată cât privește încadrarea juridică a faptei, cuantumul pedepsei aplicate, modalitatea de executare și obligarea în solidar a inculpatului cu partea responsabilă civilmente și, rejudecând:
În baza art.334 pr. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din art.178 al.1, 3 și 5. pen. în art.178 al.1, 2, 3 și 5. pen. text de lege în baza căruia cu aplicarea disp. art.74-76. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
S-a înlăturat din sentință aplicarea disp. art. 867. pen. cu toate consecințele și s-a făcut aplicarea disp. art. 64 lit. a teza a II a și lit. b pen. în baza art.71 pen. și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție.
A fost înlăturată obligarea în solidar a inculpatului cu partea responsabilă civilmente SC SRL P la plata despăgubirilor către toate părțile civile și la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca doar inculpatul să rămână obligat la plata acestora.
S-a menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că prin sentința penală nr. 349 din 17.12.2007 dată de Judecătoria Urziceni, n baza art.178 alin.1, 3 și 5. pen. inculpatul a fost condamnat la 5 ani închisoare.
În baza art.867pen. instanța a dispus executarea pedepsei de către inculpat la locul de muncă, în cadrul " DISTRIBUTION" SA
În baza art.868alin.2 pen. pe durata executării pedepsei, i-a interzis inculpatului dreptul electoral de a fi ales.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.869și 8610. pen.
A dedus reținerea inculpatului din 20 iunie 2005.
A obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente "" SRL P:
- 60.000 lei - 50.000 lei daune morale și 10.000 lei despăgubiri materiale către părțile civile și, plus 500 lei onorariu avocat;
- 65.000 lei - 50.000 lei daune morale și 15.000 lei despăgubiri materiale către părțile civile și, plus 500 lei onorariu avocat;
- 65.000 lei - 50.000 lei daune morale și 15.000 lei despăgubiri materiale către părțile civile și, plus 500 lei onorariu avocat;
- 66.249 lei - 50.000 lei daune morale, 15.000 lei daune materiale și 1.249 lei despăgubiri pentru autoturismul 1310, plus 500 lei onorariu avocat către părțile civile G și G.
S-a luat act că Spitalul Județean P nu s-a constituit parte civilă.
S-a dispus ca prezenta hotărâre este opozabilă asigurătorului "Asigurare - Reasigurare Astra - Uniqa" SA B, în limita sumelor asigurate.
A obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
În argumentarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarelor:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută la art.178 alin.1, 3 și 5. pen. constând în aceea că în seara zilei de 18 iunie 2005, în timp ce se deplasa cu autoturismul Skoda cu nr. B-88613 pe DN 1D, direcția -, având o îmbibație alcoolică în sânge de peste 1,70 gr%o, a intrat în coliziune cu autoturismul 1310 condusă de G, autoturism care se deplasa în același sens de mers, iar în urma impactului au decedat patru persoane care se aflau în autoturismul.
Fiind audiat, inculpatul a arătat că la data de 18 iunie 2005 circula la volanul autoturismului Skoda din direcția spre și la un moment dat, în fața sa, în mod intempestiv a apărut autoturismul 1310 în care se aflau victimele, autoturism care până atunci fusese staționat pe partea dreaptă a carosabilului, în sensul său de mers. Înainte de a urca la volan, inculpatul consumase patru beri. Atunci când a constatat că autoturismul 1310 pornește de pe loc, a încercat să evite coliziunea, trăgând de volan stânga, dar a lovit autoturismul în partea spate, a intrat pe contrasens, după care și-a pierdut cunoștința ca urmare a impactului. Inculpatul a arătat că prin intermediul avocatului a trimis fiecărei familii din cele constituite parte civilă câte 10 milioane lei, cu mandat poștal, dar banii au fost restituiți. Inculpatul a mai arătat că chiar dacă nu ar fi consumat băuturi alcoolice înainte de a urca la volan, accidentul nu ar fi putut fi evitat, datorită apariției bruște în fața sa a autoturismului 1310. De asemenea, inculpatul a arătat că daunele morale solicitate de părțile civile sunt pertinente și va încerca să despăgubească pe părinții victimelor în limita posibilităților sale materiale, deși nu se consideră vinovat de producerea accidentului.
Fiind audiată, martora a arătat că se afla în mașina victimelor pe locul din dreapta șoferului și în timp ce se deplasau pe drumul național, au fost loviți din spate de mașina condusă de inculpat. Martora a arătat că accidentul s-a produs la mică distanță de barul unde fuseseră opriți, circulau cu viteză mică deoarece abia porniseră din loc, carosabilul era uscat și nu se îndepărtaseră mai mult de 150- 200 metri de locul unde opriseră. Martora a mai arătat că mașina în care se afla avea farurile aprinse. La locul de oprire, martora și șoferul mașinii băuseră doar câte un suc.
Martora a declarat că se deplasa cu mașina, împreună cu ginerele, fiica și cuscra sa. La momentul în care au ajuns la locul incidentului, coliziunea avusese deja loc, au oprit pentru a oferi ajutor, însă inculpatul, care i s-a părut băut, le-a vorbit urât și le-a reproșat că nu au aprins avariile și semnalizarea. Văzând această atitudine a inculpatului, martora a sunat la poliție, a solicitat să vină descarcerarea și mașina în care se afla și-a văzut de drum. În dimineața următoare, a aflat identitatea morților. Martora a mai precizat că accidentul s-a produs între orele 21-22, într-un loc neluminat public, iar după ce martora și ginerele său și-au oferit ajutorul, inculpatul plin de sânge, a urcat în mașina sa și a mutat-o pe cealaltă bandă de mers. Mașina victimelor se afla în șanț, pe partea dreaptă.
Martora a declarat că a participat la înmormântarea și pomenile în memoria fiului familiei și a constatat că la înmormântare s-au cheltuit circa 100 milioane lei, iar cu cele 10 pomeni care se fac după datină până la un an s-au cheltuit circa 30 milioane lei la o.
Martora a declarat că pentru înmormântarea și pomenile până la un an a fiului familiei s-au cheltuit circa 150 milioane lei.
Martora a declarat că în calitate de nașă a familiei, a constatat că suma cheltuită de aceștia cu înmormântarea fiului lor a fost de circa 50 milioane lei iar restul pomenilor până la un an au mai costat circa 50 milioane lei.
Martora a declarat că în calitate de rudă a familiei G, a constatat că părinții victimei au cheltuit cu înmormântarea fiului lor circa 50 milioane lei, iar pentru pomenile până la un an s-au mai cheltuit circa 100 milioane lei. Mașina implicată în accidentul în care s-au aflat victimele era proprietatea familiei G și a fost distrusă în urma coliziunii în proporție de 95%, fiind dusă la REMAT. Martora a precizat că nu poate să estimeze valoarea mașinii înaintea accidentului, dar era vorba de o în stare bună, cu instalație de gaz pe ea.
În fața instanței de la U, a fost audiat martorul în circumstanțiere care a arătat că în calitate de prieten și fost coleg de serviciu cu inculpatul, știe că acesta are o comportare foarte bună în familie și societate, întreține relații de concubinaj, nu are copii și nu obișnuiește să consume băuturi alcoolice. De aceea, atât martorul cât și toți cunoscuții inculpatului s-au mirat de cele întâmplate. De la inculpat, martorul a aflat că a încercat să sprijine bănește familiile victimelor, dar acestea au refuzat să primească orice ajutor. Personal, martorul a constatat că în urma accidentului, inculpatul a rămas marcat și că regretă profund cele întâmplate.
Partea responsabilă civilmente a arătat că lipsește condiția esențială a atragerii răspunderii comitentului, aceea a săvârșirii faptei de către prepus în funcțiile ce i s-au încredințat de către comitent. Partea responsabilă civilmente a arătat că nu ne aflăm în situația atragerii răspunderii comitentului pentru fapta prepusului în temeiul art.1000 al.3 civ.
Inculpatul s-a apărat în sensul că autoturismul a pornit de pe loc, fără a semnaliza acest fapt, astfel că nu a avut timp suficient să-l ocolească.
Dacă autoturismul i-ar fi apărut intempestiv în față, așa cum declară inculpatul, autoturismul Skoda condus de inculpat ar fi trebuit să lovească frontal, sau pe partea lateral, în nici un caz partea spate.
Pe de altă parte, dacă autoturismul nu ar fi fost înscris complet în de mers, ci ar fi avut o poziție oblică, de pătrundere pe drumul național, martora nu ar fi văzut răsturnată în șanțul din dreapta, iar mașina condusă de inculpat nu s-ar fi aflat pe sensul de mers - P, cu fața către
Rezultă deci că autoturismul 1310 nu i-a tăiat calea, inculpatul a văzut autoturismul 1310 care circula în fața sa, a încercat manevra de depășire, dar aceasta nu i-a reușit în totalitate datorită stării de ebrietate în care se afla.
Așa fiind, instanța a constatat că inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută la art.178 alin.1, 3 și 5. pen. respectiv infracțiunea de ucidere din culpă a mai multor persoane.
În sentință se fac largi referiri și cu privire la analiza coroborată a probelor administrate, individualizarea pedepsei, modalitatea de executare a acesteia, existența raportului de solidaritate între inculpat și partea responsabilă civilmente sub aspectul laturii civile a cauzei și cheltuielile judiciare către stat, la fel și sumele acordate spre despăgubire victimelor.
Împotriva acestei sentințe au declarat apelinculpatul, partea responsabilă civilmente SC SRL P, părțile civile și, în termen legal și motivat.
Inculpatul a solicitat desființarea sentinței și achitarea sa conform art.11 pct.2 lit. a combinat cu art.10 lit.d pr. pen. întrucât el nu putea evita accidentul produs, conducătorul autoturismului fiind cel care a creat starea de pericol ce a condus la accident. A solicitat, totodată, efectuarea unei noi expertize tehnice auto la nivelul
Partea responsabilă civilmente și-a motivat apelul în sensul că inculpatul la momentul producerii accidentului nu se afla în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, fapt recunoscut și de către inculpat, iar faptul că acesta din urmă folosea, la acel moment, autoturismul proprietatea părții responsabile civilmente nu poate conduce în mod direct la ipoteza reținută în motivarea primei instanțe, solicitând înlăturarea raportului de solidaritate cu inculpatul.
Pe de altă parte, critică faptul că în mod greșit nu s-a reținut răspunderea solidară pentru sumele asigurate a asigurătorului Astra Uniqa SA.
Părțile civile și au criticat sentința sub ambele sale laturi, penală și civilă, considerând că sentința e nelegală și netemeinică întrucât pedeapsa este prea mică în raport cu gravitatea faptei și consecințele pe care le-a produs, la fel și modalitatea de executare la care s-a orientat prima instanță, solicitând executarea pedepsei închisorii în regim de detenție. Pe latură civilă, au criticat sentința în sensul că sumele acordate nu sunt în măsură să compenseze prejudiciul moral provocat familiei solicitând, în acest sens, o reparație morală justă.
Totuși, în dezbateri, prin apărător, părțile civile au solicitat doar schimbarea variantei de executare a pedepsei aplicate inculpatului, sub aspectul laturii civile arătând că sunt de acord cu soluția primei instanțe.
Tribunalul a încuviințat proba solicitată de inculpat și a dispus efectuarea unei expertize criminalistice în cadrul prin Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice
Examinând sentința atacată, actele și lucrările dosarului, criticile formulate, cum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.371 al.2 pr. pen. Tribunalul a constatat următoarele:
Concluziile raportului de expertiză tehnică auto efectuat la urmărirea penalăde cei doi experți din care unul cu opinie separată, sunt următoarele:
de deplasare a autoturismului condus de, în momentele premergătoare producerii accidentului, era superioară valorii de 94 km/. Conducătorul auto putea evita accidentul dacă nu ar fi condus autoturismul după ce a consumat băuturi alcoolice.
Nu se poate spune cert că numitul G ar fi putut evita producerea accidentului dacă ar fi semnalizat suplimentar poziția în carosabil a autoturismului condus de el, având în vedere viteza mică cu care acesta se deplasa înainte de impact.
Potrivit opiniei separate la raportul de expertiză, lipsa de atenție a conducătorului auto G este explicată de atmosfera din autovehicul (semnificativ pentru evaluarea situației este faptul, evidențiat de rapoartele medico legale de la dosarul cauzei, că cei trei ocupanți ai banchetei spate a se aflau, în diverse stadii, sub influența puternică a alcoolului, numitul prezentând o alcoolemie de 3,9%o!).
În momentele premergătoare coliziunii, autoturismul Skoda parcurgea 26 metri pe secundă. Astfel, în momentul impactului autoturismul a fost surprins rulând cu o viteză de cca.12 km/h și înclinat spre stânga, plasat foarte aproape de extremitatea dreaptă a sensului de mers U -. Skoda a intrat în coliziune la 94 km/ cu partea față centrală - dreapta fiind centrat pe sa de mers. În urma impactului, foarte violent din cauza diferenței mari de viteză a celor două autoturisme, partea spate a, încărcată cu cinci persoane, a fost presată pe carosabil.
Accidentul nu putea fi evitat nici de un conducător auto cu reflexe nealterate de alcool, deoarece distanța disponibilă în situația considerată, calculată ca fiind de 52 metri, a fost mult mai mică decât distanța necesară efectuării în siguranță a manevrei de ocolire, calculată ca fiind 69 metri de la observarea stării de pericol, așa încât se poate aprecia că în situația specifică a accidentului, starea în care se afla conducătorul auto nu a influențat producerea evenimentului rutier.
Accidentul putea fi evitat la viteze de deplasare ale mai mici de 70 km/ în situația când conducătorul auto nu avea reflexele alterate de alcool, respectiv mai mici de 33 km/, în situația concretă, când conducătorul auto avea o îmbibație alcoolică consistentă.
Și în această situație, conducătorul auto G crea o situație de pericol potențial prin aceea că, circulând cu viteză foarte redusă (numai de cca. două ori mai repede decât un pieton în plimbare), constituia, practic, un obstacol nesemnalizat pentru ceilalți participanți la trafic. De altfel, la aliniatul (2) al art.147 din regulamentul de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, legiuitorul impune conducătorilor auto folosirea luminilor de avarie atunci când se deplasează foarte. În această versiune, evident că o contribuție la accident ar fi avut-o și îmbibația alcoolică a conducătorului auto.
Expertiza criminalistică efectuată în cadrula concluzionat următoarele:
1. În ziua de 18 iunie 2005, în jurul orelor 2230în timp ce se deplasa pe DN 1D, autoturismul marca Skoda condus de numitul, a intrat în impact frontal cu planul posterior al autoturismului marca 1310 condus de numitul G, care în momentul coliziunii circula în fața sa în aceeași direcție de mers -. Din probatoriul administrat în cauză nu se pot stabili însă cu certitudine împrejurările în care a avut loc accidentul, respectiv dacă anterior producerii coliziunii autoturismul:
- ar fi circulat continuu în direcția de mers - în fața autoturismului Skoda;
- ar fi staționat pe partea dreaptă a sensului de mers - (parțial pe carosabil parțial pe acostament) și ulterior ar fi pornit (deplasându-se în direcția -) pătrunzând în totalitate pe carosabil în fața autoturismului Skoda.
2. Nu se pot stabili cu certitudine, pe baza unui calcul analitic, valorile vitezelor de deplasare ale autovehiculelor implicate în accident în momentele premergătoare acestuia (și nici în momentul impactului).
3. Pe baza probatoriului administrat în cauză nu se poate stabili în mod cert care a fost momentul apariției stării de pericol și nici analiza posibilitățile certe de prevenire/evitare a accidentului din partea celor doi conducători auto. În aceste condiții, nu se poate stabili în mod cert nici viteza care ar fi permis evitarea evenimentului rutier.
În condițiile analizate (referitoare la distanța minimă teoretică între autovehicule în momentul în care autoturismul ar fi pornit, în ipoteza în care acesta ar fi fost oprit anterior producerii accidentului, și vitezele autovehiculelor din momentul impactului) chiar și în ipoteza în care autoturismul ar fi plecat de pe loc în momentele premergătoare producerii accidentului, în momentul în care autoturismul a pătruns în câmpul de vizibilitate a numitului conferit de lumina farurilor comutate pe faza de întâlnire, autoturismul se afla în mișcare deplasându-se în aceeași direcție cu autoturismul Skoda.
Astfel, în condițiile analizate și în situația în care conducătorul autoturismului Skoda circula cu lumina farurilor comutate pe faza de întâlnire, starea de pericol iminent pentru numitul s-ar fi declanșat în momentul în care autoturismul a pătruns în câmpul său de vizibilitate frontal disponibil, conferit de lumina farurilor comutate pe faza de întâlnire și a putut sesiza faptul că autoturismul se deplasa în fața sa în același sens cu el.
ar fi putut preveni producerea accidentului dacă ar fi adaptat viteza de deplasare cu spațiul de vizibilitate frontal conferit de lumina farurilor comutate pe faza de întâlnire (faza scurtă) astfel încât să poată opri autovehiculul în limita respectivului spațiu de vizibilitate. adaptată spațiului de vizibilitate conferit de lumina farurilor comutate pe faza de întâlnire, și anume cea care ar fi permis oprirea autovehiculului până la limita respectivului spațiu, ar fi fost = cca 50 km/.
Tribunalul a reținut că expertiza criminalistică (care oricum trebuia efectuată la urmărirea penală, cât mai aproape de momentul producerii evenimentului rutier) folosește metode și programe specifice și este efectuată de experți criminaliști auto.
Situația de fapt reținută de prima instanță s-a corelat cu cele reținute prin expertiza susmenționată, mai puțin vitezele celor două autoturisme, dacă aveau în vedere cele învederate de B, în sensul că nu s-au putut stabili cu certitudine, pe baza unui calcul analitic, vitezele de deplasare ale autovehiculelor implicate în accident în momentele premergătoare acestuia și nici în momentul impactului.
Pe de altă parte, inculpatul a declarat că a circulat cu o viteză de cca. 90- 100 km/ (aspect ce trebuie privit sub rezerva dreptului inculpatului de a nu se autoincrimina) în contextul în care, pe baza tuturor probelor administrate în cauză, nici expertiza criminalistică (efectuată ce-i drept la aproape 4 ani de la accident) nu a putut stabili cu certitudine vitezele de deplasare ale autoturismelor conduse de victimă și de inculpat.
Tribunalul a avut în vedere, însă, că viteza de deplasare a mașinii conduse de inculpat era superioară vitezei de 50 Km/ (conform concluziilor expertului criminalist auto) și dacă inculpatul ar fi adaptat viteza la spațiul de vizibilitate conferit de lumina farurilor comutate pe faza de întâlnire (faza scurtă), adică să circule cu o viteză de 50 km/, ar fi avut posibilitatea să oprească vehiculul până la limita spațiului de vizibilitate frontal, conferit cum am mai spus de lumina farurilor aflate pe faza scurtă.
Însă inculpatul a circulat cu o viteză de deplasare superioară celei de 50 km/, mergea și cu farurile pe fază scurtă, pe timp de noapte, iar dacă ar fi circulat cu faza lungă (de drum) și-ar fi mărit astfel spațiul de vizibilitate frontal.
Conform art.143 al.1 lit.b din Regulamentul de aplicare a OUG.195/2002, în vigoare la momentul respectiv, inculpatul avea obligația ca de la lăsarea serii și până în zorii zilei și în orice alte condiții care reduc vizibilitatea pe drumul public să folosească instalația de iluminare a vehiculului astfel: luminile de întâlnire sau de drum, în mers, atât în localitate cât și în afara acesteia, după gradul de iluminare a drumului public.
Din probele dosarului a rezultat că afară era noapte, iar tribunalul apreciază, în concordanță și cu concluziile expertului criminalist, că dacă inculpatul ar fi circulat cu faza lungă (de drum) și-ar fi mărit, astfel, spațiul de vizibilitate frontal conferit de faza lungă, precum și posibilitatea evitării impactului cu mașina victimelor, mai ales în condițiile în care inculpatul avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,70 grame %o la 2335și de 1,55 grame %o la 2435, iar șoferul G 0 grame %
Astfel spus, deși inculpatul a consumat băuturi alcoolice, și-a permis să urce la volanul autoturismului Skoda, situație ce i-a diminuat puterea de reacție și, în această situație, a produs un accident rutier soldat cu 4 morți.
Potrivit art.35 și 48 din OUG 195/2002, participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulație, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și, pe de altă parte, trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.
Astfel, cum s-a arătat mai sus, în afara îmbibației alcoolice, inculpatul a încălcat și alte reguli de circulație, inclusiv cea referitoare la depășire, nu a păstrat distanța laterală suficientă față de mașina din fața sa, în încercarea sa de a efectua manevra de depășire ce nu i-a reușit în totalitate datorită și alcoolemiei pe care o avea în sânge.
Față de cele expuse tribunalul, a făcut aplicarea art.334 pr. pen. prin alăturarea alin.2 din art.178 pen.
Tribunalul a considerat că apelul părților civile și se dovedește astfel întemeiat pe latură penală sub aspectul modalității de executare a pedepsei. Față de rezultatul produs și anume 4 persoane decedate, tribunalul a apreciat că se impune o reacție mai fermă din partea autorităților pentru a determina conducătorii auto să respecte regulile de circulație și, mai ales, să respecte viața celor din jurul lor.
A mai apreciat că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului de prima instanță, ca și cuantum, se situează în afara disp. art.52 și 72. pen. așa încât în apelul inculpatului, cu reținerea circumstanțelor atenuante, l-a condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare. Circumstanțele reținute în favoarea inculpatului au fost comiterea faptei din culpă, faptul că este infractor primar și a avut o poziție relativ sinceră pe parcursul procesului.
Cât privește modalitatea de executare, au fost înlăturate disp. art.867pen. cu toate consecințele ce decurg, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa aplicată în regim de detenție, considerând că doar în această manieră poate fi atins scopul educativ și coercitiv al pedepsei.
Tribunalul a mai constatat că apelul părții responsabile civilmente se dovedește întemeiat, întrucât inculpatul nu făcea deplasarea în interes de serviciu pe de o parte, iar pe de altă parte nu se afla în timpul orelor de program. Astfel, a înlăturat raportul de solidaritate între inculpat și partea responsabilă civilmente cu consecințe asupra despăgubirilor dar și a cheltuielilor judiciare către stat.
Față de cele expuse anterior, solicitările formulate de inculpat în apărare au fost considerate neîntemeiate.
Cât privește cererea de obligare a inculpatului în solidar cu asigurătorul la plata despăgubirilor civile (solicitarea aparținând părții responsabile civilmente), tribunalul a respins-o având în vedere și dispozițiile obligatorii ale recursului în interesul legii pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. I/28.03.2005, chiar dacă Legea nr. 136/1995 a suferit modificări conform OUG nr. 61/2005, ulterioare deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Împotriva acestor hotărâri au declarat recursinculpatul și părțile civile, G, G și, aceasta din urmă în nume propriu dar și împreună cu, în calitate de moștenitori ai părții civile, decedat înainte de împlinirea termenului de recurs.
Nici una dintre părți nu a depus motivele de recurs cu respectarea dispozițiilor 38510alin. 1. pr. pen.
Ulterior, prin motivele scrise depuse la dosar, dar și cu ocazia dezbaterilor,inculpatula criticat hotărârile pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 10, 14 și 18. pr. pen. pentru următoarele motive:
În mod nelegal, nu a fost audiat de către instanța de apel.
Instanța de apel a încălcat dreptul său la apărare, întrucât în realitate nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice, ci s-a reținut o nouă infracțiune, fără să fie pusă în discuție, fără ca inculpatul să fie audiat și să aibă posibilitatea de a administra probe. Așa cum rezultă din încheierea de amânare a pronunțării, tribunalul nu a respectat disp. art. 334. pr. pen. și nu a făcut aplicarea art. 335. pr. pen.
Conform probelor administrate, accidentul s-a produs din culpa comună a celor doi șoferi, având în vedere că din rapoartele de expertiză reiese că nu se poate stabili modalitatea în care a avut loc accidentul, indicându-se numai vitezele de deplasare a celor două autoturisme, iar din declarațiile martorilor rezultă că victimele consumaseră alcool.
Pentru primele două motive, se solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor, iar pentru ultimul motiv, inculpatul solicită casarea deciziei și a sentinței, reținerea culpei comune, aplicarea unei pedepse orientate spre minim cu executarea la locul de muncă, iar pe latură civilă reducerea corespunzătoare a daunelor morale - proporțional cu gradul său de vinovăție, precizând că este de acord să achite integral despăgubirile materiale.
Părțile civileau criticat hotărârea în temeiul art. 3859pct. 14 și 171. pr. pen. după cum urmează:
și au solicitat majorarea pedepsei stabilite de instanța de apel, având în vedere că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului.
Toate recurentele părți civile au criticat decizia pronunțată de instanța de apel pe motiv că în mod greșit a înlăturat obligarea în solidar a inculpatului la plata despăgubirilor civile alături de partea responsabilă civilmente, recurentele considerând că SC. SRL are calitate de parte responsabilă civilmente în cauză.
Examinând cauza în temeiul art. 3856alin. 1 și 2. pr. pen. Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate.
Cât privește recursurile declarate de părțile civile G, G, și, se constată că sunt admisibile.
Este adevărat că aceste părți nu au exercitat calea de atac a apelului, însă, așa cum rezultă din motivarea orală a recursului, au criticat numai decizia pronunțată de instanța de apel și numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei, referitor la dispoziția de înlăturare a obligării în solidar la plata despăgubirilor civile a părții responsabile civilmente și a inculpatului, soluție ce le este defavorabilă.
Rezultă, așadar, că exercitarea recursului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 3851alin. 4. pr. pen. potrivit căruia persoanele care nu au folosit calea apelului pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, dacă prin decizia pronunțată a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.
Așa cum s-a arătat mai sus, niciunul dintre recurenți nu au depus motivele de recurs cu 5 zile înaintea termenului de judecată, așa cum prevede art. 38510alin. 1. pr. pen. așa încât, în temeiul alin. 21al aceluiași articol, motivele invocate de recurenți nu vor putea fi analizate decât în măsura în care, indiferent de temeiul de drept invocat, pot fi încadrate în cazurile de casare care, potrivit art. 3859alin. 3. pr. pen. pot fi avute în vedere din oficiu.
1. Din această perspectivă, referitor la recursul declarat de inculpat, se constată că neaudierea sa de către instanța de apel și nerespectarea disp. art. 334 și 335. pr. pen. nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, inclusiv în cele invocate de către inculpat, respectiv cel prevăzut de art. 3859pct.10 pr. pen. potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă " instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului" și cel prevăzut de art. 3859pct. 14, caz de casare care se referă la " aplicarea unor pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Chiar și în atare situație, față de susținerile apărătorului inculpat, Curtea înțelege să facă trimitere la actele și lucrările dosarului, din care rezultă contrariul celor susținute în motivele de recurs.
Astfel, se constată că audierea inculpatului de către instanța de apel nu era obligatorie și nici necesară, căci potrivit art. 378 alin. 11. pr. pen. "instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent - atunci când acesta nu a fost ascultat la instanța de fond, precum și atunci când instanța de fond nu a pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare".
Or, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, inculpatul a fost audiat de către instanța de fond, iar împotriva sa a fost pronunțată o hotărâre de condamnare.
Cât privește respectarea dispozițiilor art. 334 și 335. pr. pen. Curtea constată că în speță sunt incidente disp. art. 334. pr. pen. fiind vorba despre reținerea unei variante agravate a aceleiași infracțiuni și nu de reținerea în sarcina inculpatului a unei fapte noi, așa încât nu s-a pus problema extinderii acțiunii penale sau a procesului penal.
Instanța de apel a pus în discuție schimbarea încadrării juridice la termenul din 4 aprilie 2008, cu mult înaintea soluționării cauzei, termen la care apărătorul inculpatului a pus concluzii pe acest aspect, având și timpul necesar pentru pregătirea apărării, dar cu toate acestea, cu ocazia dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 8.05.2009, a precizat că își menține punctul de vedere exprimat anterior (fila 69 și 220 din dosarul instanței de apel).
Față de cele reținute, rezultă cu evidență că instanța de apel a respectat dispozițiile art. 334. pr. pen.
Referitor la critica privind existența unei culpe comune, Curtea apreciază că nu poate fi analizată din perspectiva art. 3859pct. 18. pr. pen. căci inculpatul recunoaște propria culpă în producerea accidentului și nu solicită achitarea sa, ci doar diminuarea pedepsei și modificarea modalității de executare a acesteia. Dimpotrivă, potrivit cazului de casare mai sus menționat, constatarea de către instanța de recurs a unei erori grave de fapt trebuie să aibă drept consecință greșita condamnare a inculpatului.
Având în vedere modul de formulare a motivului de recurs, Curtea îl va analiza din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 14. pr. pen. constatând însă că această critică este nefondată.
Instanța de apel a făcut o justă individualizare a pedepsei, în raport de situația de fapt reținută în concordanță cu probele administrate în toate fazele procesului, inclusiv a celor administrate cu ocazia soluționării apelului, probe din care rezultă că inculpatul este singurul vinovat de producerea accidentului.
Este adevărat că nu s-a putut stabili cu certitudine dacă autoturismul lovit de către inculpat era staționat sau rula cu o viteză foarte mică, însă, așa cum a reținut instanța de apel pe baza expertizei efectuate la Institutul Național de Expertize Criminalistice, și în situația cea mai favorabilă pentru inculpat, respectiv aceea în care autoturismul pe care l-a lovit ar fi fost staționat pe partea carosabilă, fără să aibă aprinse luminile de avarie, inculpatul avea posibilitatea de a evita producerea accidentului.
Astfel, conducând autoturismul sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de cca. 1,7 gr. %o, inculpatul a circulat cu o viteză foarte mare, pe care nu a adaptat-o la situația concretă din trafic, în condițiile în care folosea faza scurtă a luminilor și avea o vizibilitate de numai 30. distanță care, dată fiind viteza foarte mare, nu i-a mai permis să efectueze manevra de ocolire a autovehiculului din fața sa. În plus, alcoolemia foarte ridicată a afectat capacitatea de decizie și acțiune a inculpatului, împiedicându-l să efectueze cele mai bune manevre de evitare a consecințelor grave ale accidentului.
Dată fiind culpa exclusivă a inculpatului, constatând de asemenea că instanța de apel a reținut în favoarea acestuia circumstanțe atenuante judecătorești și a stabilit o pedeapsă sub minimul special, Curtea apreciază că reducerea pedepsei de 3 ani și 6 luni nu se impune.
Având în vedere gradul ridicat de alcoolemie, împrejurarea că postul ocupat de inculpat implica conducerea autovehiculelor pe drumurile publice, că inculpatul a încălcat în mod grav regulile de circulație, reținând în mod special consecințele de gravitate deosebită ale faptei sale, constând în moartea a 4 persoane, Curtea consideră că scopul pedepsei - atât în componenta sa de reeducare, cât și în cea de prevenție generală - nu poate fi atins decât cu executarea acesteia în regim de detenție.
2. Față de cele reținute, având în vedere și circumstanțele personale favorabile ale inculpatului, care este în vârstă de numai 25 ani, nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o bună comportare pe parcursul procesului penal și că infracțiunea a fost comisă din culpă, împrejurări ce se circumscriu disp. art. 74 alin. 1 lit. a și c și alin.2 pen. instanța de recurs constată că reținerea circumstanțelor atenuante judecătorești este justificată, așa încât critica părților civile și, întemeiată pe disp. art. 3859pct. 14. pr. pen. este nefondată.
Cât privește critica întemeiată pe disp. art. 3859pct. 171. pr. pen. formulată de toate părțile civile, se constată că încadrarea în cazul de casare este corectă, dar Curtea nu o poate analiza.
Este adevărat că prin decizia nr.783 din 12 mai 2009 Curții Constituționale s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 185 din Legea 356/2006, de abrogare a punctului 171al art. 3859. pr. pen.
Având în vedere conținutul art. 147 din Constituția României, potrivit căruia "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției." și faptul că după pronunțarea acestei decizii, Parlamentul nu a intervenit legislativ prin modificarea art. 3859. pr. pen. dispoziția de abrogare nu-și mai produce efectele, așa încât cazul de casare prevăzut de dispoziția abrogată este din nou aplicabil.
Cu toate acestea, nefiind prevăzut de art. 3859alin. 3. pr. pen. acest caz de casare nu poate fi luat în considerare din oficiu, putând fi analizat numai dacă a fost invocat în termenul prevăzut de lege, ceea ce nu s-a întâmplat în cauza de față, căci motivarea recursului declarat de părțile civile s-a făcut mult după împlinirea termenului prevăzut de art. 38510alin. 1. pr. pen.
Pe cale de consecință, constatând că această critică nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, instanța de recurs nu o va examina.
Față de cele reținute, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b pr. pen. Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
Conform art. 192 alin. 2. pr. pen. va obliga recurenții la câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul și de părțile civile, G, G, și împotriva deciziei penale nr. 78 din 15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița și a sentinței penale nr. 349 din 17.12.2007, pronunțată de Judecătoria Urziceni.
Obligă recurenții la plata a câte 50 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
a
Red.
Dact. 2 ex./2.11.09
I -;
Președinte:Cristina RotaruJudecători:Cristina Rotaru, Luciana Mera, Leontina Cișmașiu
