Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 1671/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 9213/2/2009
2327/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 1671
Ședința publică de la 13 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Leontina Cișmașiu
JUDECĂTOR 2: Petre Popescu
JUDECĂTOR 3: Florică Duță
GREFIER - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de către părțile civile, și asigurătorul de răspundere civilă, SC "-. ", împotriva sentinței penale nr. 27/25.02.2009, pronunțată de Judecătoria Lehliu Gară și a deciziei penale nr. 109 din data de 18.06.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurenții - părți civile, și, pentru care se prezintă avocat ales, recurentul - asigurător de răspundere civilă, SC -Reasigurare SA, intimatul - inculpat, pentru care se prezintă avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. -, emisă de Baroul Dolj - Cabinet individual, intimat - parte civilă, Casa de Asigurări de Sănătate A, Casa de Asigurări de Sănătate C, Spitalul Clinic de Urgență " ", Spitalul de Pediatrie P, Spitalul Prof. Dr., Spitalul Județean C, Spitalul "Sf. -" și Casa de Asigurări de Sănătate a Mun.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.
Apărătorul recurentelor - părți civile având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată, casarea deciziei din apel și menținerea ca legală și temeinică a sentinței penale, având în vedere că, nu s-a încălcat prevederile art. 10 pct. b din Ordinul nr. 3113/2003, privind cuantumul sumei de 70.000 lei/ persoană.
Mai solicită să se ia act de retragerea recursului declarat de asigurătorul de răspundere civilă.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursurilor părților civile, considerând că nu există contradicție între dispozitiv și hotărâre, astfel că atât instanței de fond cât și instanței de apel, nu li se poate reproșa nimic. Solicită să se ia act de retragerea recursului formulat de asigurătorul de răspundere civilă.
Apărătorul - recurentului inculpat având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunțată de tribunal și menținerea soluției instanței de fond, pe care, o consideră legală și temeinică, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, care nu au depășit plafonul stabilit prin lege. În ceea ce privește recursului asigurătorului, solicită să se ia act de retragerea acestuia.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.27 din data de 25.02.2009 pronunțată de Judecătoria Lehliu Gară, județul C s-au dispus următoarele:
In baza art. 178 al. 2 și 5 Cp. a condamnat pe inculpatul - - fiul lui și, născut la data de 15.07.1980 în municipiul C, cetățean român, studii superioare, ocupația - ajutor programator la - C, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, domiciliat în municipiul C,-,.2, se.2,.2,.12, jud. D, fără antecedente penale, CNP - -, la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani și 4 (patru) luni.
În baza art. 184 al. 2 și 4 Cp. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 8 (opt) luni ( ).
În baza art.184 al. 2 și 4 Cp. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 8 (opt) luni ( ).
În baza art. 184 al. 2 și 4 Cp.a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 8 (opt) luni ( minoră ).
În baza art. 33 lit."b" Cp. rap. la art. 34 lit."b" Cp. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 (doi) ani și 4 (patru) luni închisoare.
În baza art.81- 82 Cp. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 (patru) ani și 4 (patru) luni - ce constituie termen de încercare, calculat de la data rămânerii definitive a sentinței.
În baza art. 359.C.P.P. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cp. referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 al. 5 Cp.
S-a luat act că valoarea totală a cheltuielilor de spitalizare este de 12.076,97 RON (120.769.700 lei ROL).
S-a admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă SPITALUL DE PEDIATRIE PITEȘTI, cu sediul în mun. P,-, jud. A, -, și a fost obligat inculpatul, în solidar cu asigurătorul SA, cu sediul central în mun. B,-, - 101, sector 1, RC - J -, CF - R -, și al agenției în mun. C,-, jud. D, la plata sumei de 3750,22 lei RON - reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea vătămată minoră, inclusiv dobânda legală până la achitarea integrală a debitului, către această parte civilă (fila 190 voI.I)
S-a admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ " - ", cu sediul în mun. B,-, sector 4, și obligă inculpatul, în solidar cu asigurătorul, la plata sumei de 848,50 lei RON - reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea vătămată, inclusiv dobânda legală până la achitarea integrală a debitului, către această parte civilă (fila 248 din vol. II).
S-a admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII " ", cu sediul în mun. B, B-dul - de H, nr.30 - 32, sector 1, și obligă inculpatul, în solidar cu asigurătorul, la plata sumei de 2863,01 lei RON - reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea vătămată, inclusiv dobânda legală până la achitarea integrală a debitului, către această parte civilă (fila 244 din vol. II).
S-a admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENTĂ "SF. ", cu sediul în mun. B,-, sector 2, și obligă inculpatul, în solidar asigurătorul SA, la plata sumei de 408,19 lei RON - reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea vătămată, inclusiv dobânda legală până la achitarea integrală a debitului, către această parte civilă (fila 243 vol. II).
S-a admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ,cu sediul în mun. C,-, jud. C, și obligă inculpatul, în solidar cu asigurătorul SA, la plata sumei de 534,05 lei RON - reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea vătămată, inclusiv dobânda legală până la achitarea integrală a debitului, către această parte civilă (fila 186 - vol. II).
S-a admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă, domiciliată în com., sat., jud. A, CNP- -, și a fost obligat inculpatul, în solidar cu asigurătorul SA, la plata sumei de 50.000 lei RON (500.000.000 lei ROL), din care 5000 lei RON (50.000.000 lei ROL) - reprezentând daune materiale și 45.000 lei RON (450.000.000 lei ROL) - reprezentând daune morale, către această parte civilă.
S-a admis în parte cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă, domiciliată în com., jud. C, CNP - -, și a fost obligat inculpatul, în solidar cu asigurătorul SA. la plata sumei de 17.000 lei RON (170.000.000 lei ROL), din care 2.000 lei RON (20.000.000 lei ROL) -daune materiale și 15.000 lei RON (150.000.000 lei ROL) - daune morale către această parte civilă.
S-a admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă, domiciliată în mun. P,-, -. A,. 1,. 6, jud. A, CNP - -, în nume propriu și ca reprezentant legal al părții civile minore, cu același domiciliu, CNP--, și a fost obligat inculpatul, în solidar cu asigurătorul SA, la plata sumei totale de 116.333 lei RON (1.163.330.000 lei ROL), din care: 16.333 lei RON (163.000.000 lei ROL) - daune materiale și 100.000 lei RON (1.000.000.000 lei ROL) - daune morale, către aceste părți civile.
S-a admis în parte cererea formulată de partea civilă în ce privește cuantumul prestației periodice și obligă inculpatul, în solidar cu asigurătorul SA, la plata sumei de 300 lei RON (3.000.000 lei ROL) lunar - prestație periodică - în favoarea părții civile minore, din momentul săvârșirii faptei (02.08.2004) și până la majoratul copilului.
S-a admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă, domiciliat în., jud. A, CNP --, și a fost obligat inculpatul, în solidar cu asigurătorul SA. la plata sumei de 116.667 lei RON (1.166.670.000 lei ROL), din care 16.667 lei RON (166.670.000 lei ROL) - daune materiale și 100.000 lei RON (1.000.000.000 lei ROL) - daune morale - către această parte civilă.
Inculpatul și părțile civile au fost obligate la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință Judecătoria Lehliu Gară a stabilit următoarea situație de fapt:
În ziua de 02.08.2004, inculpatul conducea autoturismul - Solenza cu nr. - pe, pe direcția C - B, avându-i ca pasageri pe scaunul din dreapta față pe martorul, pe scaunul din stânga spate pe martorul și pe scaunul din dreapta spate pe martora.
In jurul orei 17,00, inculpatul circula pe raza com. -, jud. C, ziua fiind însorită, carosabilul uscat, traficul destul de aglomerat, circulându-se pe o singură bandă pe sens, iar la ieșirea din comună inculpatul a observat staționând pe sensul său de mers o mașină de culoare gri.
Autoturismul staționat era marca Opel Vectra condus de martorul care, înainte ca inculpatul să intre pe raza loc., staționase pe partea dreaptă a drumului.
In momentul în care inculpatul se apropia de mașina staționată, din sens opus circula autotrenul cu nr.- condus de martorul, care luase la ocazie trei persoane, printre care și pe partea civilă, în spatele tirului circula autoturismul marca Ford Focus, iar în spatele acestuia circula autoturismul Renault cu nr.- condus de martorul.
Mult în urma inculpatului se deplasa autoturismul marca Audi A4 cu nr. - condus de, avându-i ca pasageri pe, și.
Când autotrenul se apropia de mașina staționată, inculpatul, apreciind eronat că își poate continua deplasarea pe sensul său trecând pe lângă mașina staționată, a trecut pe lângă aceasta, depășind-o, intrând în coliziune cu autotrenul rutier condus de martorul, fiind acroșat pe partea față -lateral-stânga de autotren, iar în urma impactului - a căpătat o traiectorie circulară de la dreapta la stânga, rotindu-se, revenind cu fața autoturismului spre
Datorită procesului de rotire, inculpatul a intrat cu mașina pe contrasens, tamponând cu partea lateral stânga cea de-a doua mașină care se deplasa în spatele autotrenului, respectiv autoturismul condus de martorul, care a fost împins de pe partea carosabilă, răsturnându-se.
In urma impactului dintre autoturismul inculpatului și autotractor, traiectoria acestuia din urmă a fost deviată spre stânga și a pătruns pe contrasens, situație față de care a intrat în coliziune cu autoturismul marca Audi A4 menționat mai sus, autoturism care a fost proiectat de pe carosabil în lanul de porumb din dreapta direcției de deplasare, iar autotrenul s-a impactat frontal cu un copac de pe marginea șoselei.
Accidentul s-a soldat cu decesul pe loc al victimelor, și, cu vătămarea corporală a părților civile - necesitând 100 - 120 zile de îngrijiri medicale, și - necesitând 80 - 90 zile de îngrijiri medicale (toți pasageri în autoturismul Audi).
Din accident a rezultat și vătămarea corporală a părții civile (pasageră în autotractor) necesitând 90 - 100 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Societatea de -Reasigurare SA și inculpatul care a fost admis prin decizia penală nr.109 din 18.06.2009 a Tribunalului Călărași astfel:
În baza art.379 alin.2 lit.a Cod procedură penală.
S-a admis apelul declarat de asiguratorul SC SA împotriva sentinței penale nr.27/2009 a Judecătoriei Lehliu Gară, pe care o desființează în parte pe latură civilă și, rejudecând în fond:
S-a stabilit ca obligația de dezdăunare dispusă în sarcina asiguratorului SC SA, în solidar cu inculpatul, este limita la plafonul de 70.000 lei pentru fiecare persoană accidentată/decedată, neputând depăși în total plafonul de 350.000 lei, diferența fiind suportată exclusiv de către inculpat.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza art.379 alin.1 lit.b Cod procedură penală.
S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul împotriva aceleași sentințe penale.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.
Împotriva sentinței penale și a deciziei au declarat recurs părțile civile, și asiguratorul de răspunderi civile SC -Reasigurare SA.
Părțile civile solicită admiterea recursurilor și casarea deciziei din apel și menținerea ca legală și temeinică a sentinței penale, întrucât nu s-au încălcat prevederile art.10 pct. din Ordinul nr.3113/2003 privind cuantumul sumei de 70.000 lei/persoană.
Asiguratorul de răspundere civilă solicită să se ia act de retragerea recursului declarat.
Curtea luând spre examinarea atât sentința penală pronunțată de Judecătoria Lehliu Gară cât și decizia penală pronunțată de Tribunalul Călărași sub aspectul motivelor de recurs invocate de părțile civile și cât și din oficiu conform dispozițiilor art.385/6 pct.3 Cod procedură penală că în mod corect a procedat prima instanță respectiv Judecătoria Lehliu Gară la obligația de despăgubiri civile a inculpatului în solidar cu SC -Reasigurare SA.
Această obligație, și în opinia noastră vine din prevederile Ordinului nr.3113/2003 iar cererile de despăgubiri sunt în incidență cu prevederile dispozițiilor art.998 cod civil art.14 și 346 Cod procedură penală.
Decizia penală 109/A stabilește obligația de dezdăunare în sarcina asiguratorului SC la plafonul de 70.000 lei dispoziție care în recurs este înlăturată fiind menținute dispozițiile sentinței penale nr.27 din 25.02.2009 privind cheltuielile de despăgubiri civile în sensul celor dispuse, aceasta și în condițiile în care s-a luat act de retragerea recursului declarat de SC -Reasigurare SA.
Recursurile părților civile sunt admise în temeiul dispozițiilor art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală.
În temeiul dispozițiilor art.385/4 Cod procedură penală se ia act de retragerea recursului declarat de asiguratorul SC Reasigurare SA care va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de părțile civile și împotriva sentinței penale nr.27/25.02.2009 pronunțată de Judecătoria Lehliu Gară și a deciziei penale nr.109/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Penală privind pe inculpatul.
Casează în parte decizia penală nr.109/18.06.2009 a Tribunalului Călărași numai cu privire la dispoziția privind obligația de dezdăunare dispusă în sarcina asiguratorului SC -Reasigurare SA.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale nr.109/18.06.2009 a Tribunalului Călărași și sentința penală nr.27/25.02.2009 a Judecătoriei Lehliu Gară pronunțată în dosarul nr-.
Ia act de retragerea recursului declarat de asiguratorul SC -Reasigurare SA.
Obligă recurentul asigurator la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER,
Red.UE-05.01.2010/Dact./11.01.2010/2ex
Președinte:Leontina CișmașiuJudecători:Leontina Cișmașiu, Petre Popescu, Florică Duță