Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 416/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.416/2008
Ședința publică din 2 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaică
JUDECĂTOR 3: Marius Motolea
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- procuror
Prezentul complet a fost constituit potrivit dispozițiilor art.95 și urm. din Regulamentul de Organizare Internă a Instanțelor Judecătorești.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de inculpatul și partea responsabilă civilmente împotriva deciziei penale numărul 58/17.03.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat, apărătorul ales, numitul, reprezentantul părții responsabile civilmente SC SRL și avocat, apărătorul ales al părții civile intimate G, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Apărătorul ales al inculpatului recurent depune la dosar motive de recurs și practică judiciară.
Apărătorul inculpatului recurent, reprezentantul părții responsabile civilmente apărătorul părții civile intimare și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, apărătorul ales al inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și rejudecând, urmare analizării probatoriului administrat a se stabili gradul de vinovăție al inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art.178 al.2 Cod penal în procent de 1/2.
Învederează în susținere că în cauză s-a produs o gravă eroare judiciară întrucât experții au încercat să inducă în eroare instanța de judecată concluzionând că în 10 secunde inculpatul putea să evite impactul cu autovehiculul staționat.
Mai arată că autoturismul care staționa pe carosabil nu poseda verificare tehnică auto, nu era semnalizat corespunzător iar conducătorul acestuia se afla în concediu medical, astfel că nu-i era permis să conducă și în plus nu poseda licență de transport.
Avocat, apărătorul ales al părții civile intimate G solicită respingerea recursului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică hotărârea penală atacată, întrucât în cauză s-a stabilit cu certitudine culpa inculpatului în producerea accidentului, astfel că în mod corect a fost obligat acesta la plata despăgubirilor materiale și morale.
Reprezentantul părții responsabile civilmente SC SRL solicită respingerea recursului inculpatului ca nefondat.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică decizia penală atacată, întrucât prin probele administrate - declarațiile martorilor precum și expertizele tehnice efectuate - s-a stabilit cu certitudine culpa inculpatului.
Inculpatul având ultimul cuvânt recunoaște partea sa de vină însă învederează că dacă nu încerca să evite producerea accidentului și el ar fi decedat. Mai arată că autoturismul staționat cu care a intrat în coliziune nu era semnalizat.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față
Prin sentința penală prin sentința penală nr. 92/14.09.2007 pronunțată de Judecătoria Avrig în dosar nr- s-a dispus în baza art. 178 al. 2 Cp. condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
în baza art. 184 al. 2 și 4.p. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar în baza art. 86 al. 2 din nr.OUG 195/2002 a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
În baza art. 33 lit. a, b Cp. rap. la art. 34 al. 1 lit. b Cp. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
S-au aplicat dispozițiile art. 71, 64 lit. a-c Cp. art. 81 Cp. și art. 71 al. 5 Cp..
In temeiul art. 14, 346.C.P.P. rap. la art. 998, 1000 al. 3. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC. SRL Cugir să plătească suma de 10.124 lei cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă
S-au respins celelalte pretenții civile formulate de partea civilă
In temeiul art. 14, 346.C.P.P. rap. la art. 1000 al. 3. cu aplic. art. 2 din nr.OG 9/2000 a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC. SRL Cugir să plătească suma de 1.152,78 lei plus dobânzi și penalități de întârziere până la achitarea sumei cu titlu de cheltuieli servicii medicale către partea civilă Spitalul Clinic Județean
S-a constatat că Societatea de -Reasigurare SA -Sucursala B are calitatea de asigurător în cauză. S-a luat act că părțile vătămate și nu s-au constituit părți civile în cauză. S-a dispus asupra cheltuielilor judiciare avansate de stat și de părți.
Pentru a hotărî astfel judecătorul fondului a reținut că în data de 4.03.2004 în jurul orei 7,00, inculpatul conducea autovehiculul marca cu nr. de înmatriculare BV--, proprietatea " SRL al cărui angajat era, pe DN 1 direcția S-B având ca pasager pe locul din dreapta pe numitul. Pe o poțiune de drum în aliniament înainte de intrarea în localitatea, autovehiculul condus de inculpat a intrat în coliziune cu partea din spate a autospecialei cu nr. de înmatriculare - care staționa pe marginea drumului cu roțile din partea dreaptă pe acostament. S-a mai reținut că staționarea autovehiculului respectiv, ce a fost condus de partea vătămată Gaf ost determinată de o defecțiune la sistemul de alimentare, ce a determinat anterior o rulare cu o viteză foarte mică.
S-a reținut potrivit declarației pății vătămate și a martorului, pasager al autospecialei, că impactul a avut loc la foarte puțin timp de la oprire, aproximativ 1 minut, timp în care partea vătămată Gac oborât și s-a deplasat în fața autoturismului pentru a verifica motorul, poziție unde a și fost surprins de coliziune.
În urma accidentului a decedat numitul, vătămarea corporală a numiților G și, care au necesitat pentru vindecare un număr de 80-90 zile de îngrijiri medicale, respectiv 40-45 zile îngrijiri medicale.
Judecătorul fondului, analizând elementele constitutive atât sub aspectul obiectiv, cât și subiectiv al infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului constată că din probele administrate a rezultat că porțiunea de drum pe care s-a produs accidentul era în linie dreaptă, în condiții de luminozitate, iar posibilitatea de a evita un eventual obstacol fiind posibilă cu cel puțin 200.
Această ultimă constatare este confirmată atât în adresa nr. 355/2.06.2004 a - Centrul Regional S, că în dimineața zilei de 4.03.2004 între orele 7,00 - 9,00 în aproprierea localității s-au semnalat ninsori sub formă de aversă de intensitate puternică, fenomen ce a redus vizibilitatea între 200-500. cât și prin declarația martorului, care conducea autoutilitara marca VW cu nr. de înmatriculare -, din sens contrar și care a observat de la aproximativ 200 autospeciala răsturnându-se în șanț. De asemenea, s-a reținut împrejurarea că la fața locului nu s-au găsit urme de frâne ale autovehiculului condus de inculpat, că autovehiculul staționat se afla cât mai aproape de marginea drumului, avea luminile de poziție și avarie pornite și era prevăzută la din spate cu panouri reflectorizante.
Apărarea inculpatului conform căreia s-a aflat în imposibilitatea evitării accidentului invocând lipsa triunghiului reflectorizant din spatele autovehiculului a fost înlăturată, fiind infirmată de concluziile celui de-al treilea raport de expertiză tehnică, efectuat de trei experți auto și doi experți auto consultanți. Conform acestor concluzii condițiile meteo și geometria drumului nu au putut crea pericolul de accident, iar triunghiul reflectorizant nu rezolva problema evitării acestuia, în condițiile în care impactul producându-se la aproximativ 1 minut de la staționare nu a existat timpul necesar montării acestuia.
De asemenea, instanța de fond a subliniat că în dosarul de urmărire penală nr. 329/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, efectuându-se cercetări sub aspectul vinovăției numitului G față de accidentul produs, s-a stabilit în mod irevocabil, că acesta nu are nici o culpă la producerea accidentului, rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu fiind supusă controlului judiciar, atât la Tribunalul Sibiu, cât și la Curtea de APEL ALBA IULIA.
Soluționând latura civilă, judecătorul fondului a reținut din depozițiile martorului G, precum și din înscrisurile medicale depuse la dosar, respectiv raportul de constatare medico-legală nr. 256/II/b/2004 întocmit de Serviciul de Medicină Legală S, adresa CJ. S nr. 2389/23.04.2004, că partea civilă a fost internat în Secția de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean S în perioada 4.03.2004 - 19.03.2004 și în 5.10.2004 - 13.10.2004. în această perioadă precum și în perioada de convalescență, partea vătămată a necesitat alimentație suplimentară.
De asemenea, s-au acordat părții vătămate despăgubiri pentru avariile produse autocamionului al cărui cost dovedit se ridică la suma de 8.000 lei, precum daune morale în cuantum de 2.000 lei, ca urmare a suferințelor încercate prin accidentul produs.
La plata acestor despăgubiri a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC. SRL, față de raportul de prepușenie existent între inculpat și societate, primul fiind angajat în calitate de șofer al societății.
S-a constatat că în cauză SC. - Societatea de și reasigurare, are calitatea de asigurător.
Împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Avrig au formulat apel inculpatul, partea responsabilă civilmente SC. SRL și asigurătorul Societatea de și Reasigurare SA.
Prin decizia penală nr.58/17.03.2008 Tribunalul Sibiua respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul, partea responsabilă civilmente SC SRL Cugir și asiguratorul SC -Reasigurare SA
În motivare, instanța de apel a arătat că apărarea inculpatului s-a întemeiat în mod constant pe transferul vinovăției la producerea accidentului în sarcina părții vătămate, deși acest aspect a fost analizat în dosar nr. 329/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, apreciindu-se că făptuitorul G nu are nici o culpă în producerea accidentului de circulație.
Soluția pronunțată a fost supusă controlului judiciar, atât la Tribunalul Sibiu, cât și la Curtea de APEL ALBA IULIA, ambele instanțe reținând că probele administrate în cauză nu au evidențiat nici o culpă a numitului G în producerea accidentului, acesta respectând dispozițiile legale care reglementează circulația pe drumurile publice.
În context, instanța de recurs respectiv Curtea de APEL ALBA IULIAa reținut că vinovăția în producerea accidentului îi revine inculpatului, lipsa acestuia de diligentă în trafic nefiind influențată de pretinsa nesemnalizare a autovehiculului condus de inculpat.
Partea responsabilă civilmente SC. SRL în apelul formulat a criticat hotărârea atât în ce privește latura penală, cât și latura civilă a cauzei.
Analizând motivele de apel ce privesc latura penală a cauzei Tribunalul Sibiua constatat că apelanta SC. SRL reia apărările formulate la fond privind condițiile tehnice ale producerii accidentului, deși aceste aspecte așa cum s-a reținut au fost lămurite atât de instanța de fond pe baza unui probatoriu complet, cât și cu ocazia soluționării plângerii formulate de inculpatul din prezenta cauză, împotriva părții vătămate și care au dobândit autoritate de lucru judecat, în raport cu prezenta cauză.
Cât privește critica hotărârii sub aspectul laturii civile, s-a apreciat că acordarea de despăgubiri materiale reprezentând costul alimentației suplimentare se justifică, în condițiile în care afecțiunile provocate de accident au fost grave, este de notorietate faptul că atât în perioada spitalizării, cât și a convalescenței este necesară o alimentație suplimentară, astfel că Tribunalul a constatat neîntemeiat și acest motiv de apel.
De asemenea, s-a apreciat neîntemeiat și motivul de apel privind greșita acordare a despăgubirilor materiale reprezentând despăgubiri materiale, respectiv echivalentul folosului nerealizat, Tribunalul Sibiu constată că despăgubirile materiale acordate de instanța de fond nu fac referire la beneficiul nerealizat de victimă. în cuantumul despăgubirilor materiale fiind incluse costurile cu spitalizarea și alimentația, precum și costul necesar reparării autocamionului, despăgubiri ce se întemeiază pe angajarea răspunderii civile delictuale dovedite cu prisosință în cauză. De altfel, în temeiul legii, persoana păgubită printr-un fapt cauzator de prejudiciu este îndreptățită să solicite atât prejudiciul încercat cât și beneficiul nerealizat.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, și potrivit raportului de prepușenie existent între inculpat și SC. SRL potrivit art. 1000 al. 3.civ. apelul părții responsabile civilmente SC. SRL este nefondat.
În cauză a formulat apel și asigurătorul SC. -Reasigurare SA, care a criticat obligarea sa la plata despăgubirilor în temeiul contractului de asigurare, apreciind că aceste despăgubiri, fiind stabilite prin hotărâre judecătorească, nu pot fi achitate de asigurător.
Analizând apelul formulat de asigurător s-a constatat netemeinicia acestuia, întrucât pe de o parte în dispozitivul sentinței atacate societatea de asigurări nu a fost obligată la plata despăgubirilor civile, citarea sa în calitate de asigurător fiind conformă cu dispozițiile Legii nr. 136/1995.
Sub acest aspect s-a stabilit în mod incontestabil, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1/2005 că societățile de asigurare trebuie citate în procesul penal numai în calitate de asigurător, deoarece raporturile juridice dintre aceste societăți și asigurat au la bază o solidaritate tacită stabilită prin convenție, care dă dreptul persoanelor păgubite prin producerea accidentelor să pretindă în baza art. 57 al. 1 din Legea nr. 136/1995 despăgubiri atât celor răspunzători de producerea acestora cât și direct asigurătorului de răspundere civilă.
Față de dispozițiile legii în mod legal a fost citată societatea de asigurări în proces, în calitate de asigurător de răspundere civilă.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpatul și partea responsabilă civilmente
Inculpatul a criticat hotărârea atacată sub următoarele aspecte: decizia nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția prev. de art.385/9 pct.10 și C.P.P. instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului prev de art.385/9 pct.10
C.P.P.Partea responsabilă civilmente a criticat decizia atât sub aspectul laturii penale cât și sub aspectul laturii civile, invocâd disp.art.385/9 pct.9 C.P.P. întrucât nu s-au lămurit toate împrejurările care au dus la producerea accidentului în care a fost implicat inculpatul.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată că recursurile inculpatului și părții responsabile civilmente sunt întemeiate doar sub aspectul pedepsei accesorii aplicate inculpatului, deci nu pentru motivele invocate de recurenți, având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat de recurentul inculpat, acela că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, constatăm că prin decizia penală nr.58/17.03.2008 Tribunalul Sibiua răspuns tuturor motivelor de apel, a motivat hotărârea conform legii, a arătat probele din care rezultă vinovăția inculpatului, nefiind justificată cererea inculpatului de trimitere a cauzei în rejudecare.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, prev.de art.385/9 pct.10 C.P.P. Inculpatul nu arată care sunt acele probe ce n-au fost analizate de instanță de care ar fi depins soluția procesului. Acesta procedează doar la o reinterpretare a acestora într-un sens favorabil lui, și încercând să acrediteze concluzia că de producerea accidentului se face vinovat conducătorul G, prin aceea că nu a instalat triunghiul reflectorizant.
Aceste susțineri au fost înlăturate chiar de la instanța de fond, pe baza probelor administrate, respectiv rapoarte de expertiză și declarații de martori, în sensul că s-a stabilit că doar inculpatului îi aparține culpa în producerea evenimentului rutier, ținând seama de condițiile de trafic din zona și data accidentului: porțiune de drum în linie dreaptă, condiții de luminozitate, posibilitatea de a evita un eventual obstacol fiind posibilă cu cel puțin 200 de metri, iar la locul accidentului nu au fost identificate urme de frânare. În aceste circumstanțe, nu se poate reține drept cauză a accidentului neinstalarea triunghiului reflectorizant, ci doar atitudinea lipsită de diligență a inculpatului.
De altfel, în fața instanței de recurs chiar inculpatul, având ultimul cuvânt, a arătat că își recunoaște partea sa de vină, însă nu consideră că este singurul vinovat.
Nu se mai poate analiza o eventuală culpă concurentă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă prev de art.178 alin.2 și C.P.P. vătămare corporală din culpă prev de art.184 alin.2 și4, întrucât față de numitul G s-au efectuat cercetări stabilindu-se în mod definitiv,prin decizia penală nr.647/2006 a Curții de APEL ALBA IULIA, că nu are nicio culpă în producerea accidentului. Astfel că, nici celelalte motive invocate de recurentul inculpat, vizând starea de sănătate a numitului G, sau lipsa licenței de transport, nu mai pot fi analizate. Cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art.281 instanța Cod Penal nu se poate pronunța, soluția procurorului nefiind definitivă.
În ceea ce privește recursul părții responsabile civilmente, sub aspectul laturii penale, este valabilă aceeași argumentație ca și cea arătată pentru recursul inculpatului.
În ceea ce privește latura civilă, aceasta a fost soluționată corect, în conformitate cu probele administrate. Nu este necesară nici o recomandare din partea medicului curant cu privire la o alimentație suplimentară și nici completarea probatoriului cu devize de lucrări sau prestări servicii, sub acest aspect fiind suficiente facturile invocate.
În urma deciziei nr.I/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție societatea de asigurare participă la proces doar în calitate de asigurator, instanța neavând posibilitatea să determine cuantumul sumei pe care aceasta o va plăti asiguratului.
După cum am arătat recursurile inculpatului și părții responsabile civilmente sunt întemeiate numai sub aspectul pedepsei accesorii aplicată inculpatului, în sensul că nu este justificată interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.c Cod Penal, întrucât Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 este o reglementare specială prevede expres care este situația acestei pedepse accesorii.
În consecință, în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.P.P.instanța va admite recursurile declarate de inculpatul și partea responsabilă civilmente SC SRL Cugir și în consecință va casa decizia penală atacată precum și sentința penală nr. 92/14.09.2007 pronunțată de Judecătoria Avrig.
Va înlătura aplicarea dispoziției privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. "c" Cod penal.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpatul și partea responsabilă civilmente SC SRL Cugir împotriva deciziei penale nr. 58/17.03.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul penal nr- și în consecință:
Casează decizia penală atacată precum și sentința penală nr.92/14.09.2007 pronunțată de Judecătoria Avrig în dosar penal nr- numai sub aspectul pedepsei accesorii aplicată inculpatului.
Înlătură aplicarea dispoziției privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. "c" Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 2 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact. 2 ex/11.09.2008
-;
Președinte:Oana Maria CălianJudecători:Oana Maria Călian, Dana Ghițoaică, Marius Motolea