Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 422/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.422/ Dosar nr-
Ședință publică din 29 mai 2008
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Laura Popa JUDECĂTOR 2: Constantin Epure
JUDECĂTOR 3: Alexandru Vasiliu
GREFIER: - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
- procuror în cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de recurentul inculpat, recurentul parte civilă și recurenta parte civilă Astra Uniqa SA împotriva deciziei penale nr 41/A din 19 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 21 mai 2008 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi care face parte integrantă din prezenta, după care, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 29 mai 2008, când
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față;
Constată că, prin sentința penală nr.1756/2007, Judecătoria Brașova condamnat pe inculpatul la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor prev.de art.178 alin.2 Cod penal, art.184 alin.2,4 Cod penal și art.184 alin.1,3 Cod penal (două fapte) și a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani.
În fapt, s-a reținut că: la data comiterii accidentului inculpatul era angajat la SC " Com " SRL, în calitate de conducător auto.
Societate ce are ca obiect de activitate și efectuarea transportului de persoane.
Inculpatul în data de 26.12.2003, a efectuat un transport de persoane pe ruta S -, cu microbuzul IVECO, înmatriculat sub numărul - ce aparține societății menționate mai sus, cu sediul în localitatea,-, 21,. B,. 26, jud. P, revenind la ora 21,00, după care, având acceptul firmei, s-a deplasat spre domiciliul din.
Pe drum, inculpatul a oprit la un restaurant în, unde a rămas cu niște cunoștințe până mai târziu, apoi, singur, a plecat spre domiciliu său din localitatea, rulând pe DN 1, când între orele 02,30-03,00, la km 138+950, între localitățile și din județul B, într-o curbă spre dreapta, acesta a intrat în coliziune cu autoturismul marca 1300, cu numărul de înmatriculare -, condus de victima, ce se deplasa din sensul opus inculpatului.
În urma impactului frontal excentric s-a produs rotirea în sens orar a autoturismului, partea centrală a microbuzului intrând violent în stâlpul central stânga al caroseriei, astfel că autoturismul primind o mișcare de rotație în sens orar și o viteză de translație, a mai parcurs cca 7 metri și a ajuns în partea dreaptă a drumului său de mers, paralel cu axa având partea laterală dreaptă a caroserie în apropierea parapetului podețului.
Datorită acestei coliziuni, conducătorul auto a decedat, partea vătămată - aflată în dreapta conducătorului auto a suferit leziuni corporale vindecabile în 40 -.45 zile de îngrijiri medicale și și-a pierdut splina, rămânând cu infirmitate, iar părțile vătămate - aflat în stânga - spate și - aflat în mijloc - au suferit leziuni corporale vindecabile în 14- 15 zile de îngrijiri medicale și respectiv 30 - 35 de zile de îngrijiri medicale. Numitul, aflat în dreapta - spate ( în spatele conducătorului auto ), a suferit leziuni corporale vindecabile în 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Prin decizia penală nr.41/A/2008, Tribunalul Brașova admis apelurile inculpatului, ale părților civile, și și ale Societății de Astra SA, și a dispus ca inculpatul să se prezinte la serviciul de supraveghere ori de câte ori va fi convocat de acest organ, și a obligat asiguratorul să plătească suma de 5000 lei părții civile, 3000 lei părții civile și 8000 lei părți civile.
Totodată a înlăturat obligația inculpatului de plată a daunelor către Spitalul Județean B și a stabilit ca aceasta să revină exclusiv asiguratorului, înlăturând, de asemenea obligația asiguratorului de plată a cheltuielilor judiciare. De asemenea, a respins ca nefondat apelurile părților civile și a părții responsabil civilmente Com SRL.
Împotriva hotărârii au declarat recurs parte civilă, asiguratorul Astra Uniqa SA B și inculpat criticând-o ca nelegală și netemeinică și solicitând casarea acesteia. Inculpatul a cerut în cadrul rejudecării reducerea pedepselor aplicate întrucât acestea nu corespund gradului de pericol al faptei și persoanei sale, considerând de asemenea, că se impune efectuarea unei noi expertize în cauză. Cazurile de casare, invocate sunt art.38515pct.10, 14 Cod procedură penală. La rândul său partea civilă, invocând temeiul de la pct.10 al aceluiași articol, a cerut majorarea cuantumului daunelor morale și acordarea contravalorii autoturismului avariat. Asiguratorul a criticat potrivit art.3859pct.10 Cod procedură penală, acordarea de către instanța de apel a unor despăgubiri (la care a obligat și asiguratorul) peste limita legală și reducerea obligațiilor acestuia la suma de 20.000 lei.
Examinând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, în limitele prev.de art.3856raportat la art.3859Cod procedură penală, se constată că recursurile formulate nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Ambele instanțe au reținut corect starea de fapt și au făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, reținând vinovăția inculpatului sub forma culpei. Declarațiile părților vătămate se coroborează cu cele ale martorului, cu procesul verbal de cercetare la fața locului (care relevă faptul că doar pe sensul de mers B-, unde circula autoturismul victimei, s-au constatat fragmente de material plastic, de faruri și cioburi de sticlă) precum și cu cele două expertize tehnice judiciare (întocmite în faza de urmărire penală, respectiv în cursul cercetării judecătorești de către Laboratorul Interjudețean de expertize criminalistice În mod corect, instanța de apel (a cărei motivare este însușită și de instanța de recurs) și de fond au înlăturat expertiza ce constituie punctul de vedere al expertului consilier al inculpatului și cea întocmită de expertul, acesta din urmă pornind de la premise eronate ce țin de interpretarea personală a materialului probatoriu (corect relevate de instanța de apel), iar expertizele nu se coroborează cu celelalte probe. Trebuie precizat, de asemenea, că expertiza întocmită de expertul tehnic este extrem de lapidară în explicații și concluzii, neindicând exact modul de calcul al vitezelor autoturismelor implicate în accident sau motivul pentru care a considerat că locul de producere al impactului a fost pe axul al sectorului de drum, mașina victimei fiind astfel pe contrasens (43-44 vol.II dosar Judecătoria Brașov ).
Dimpotrivă aspectele invederate în expertiza întocmită la C se coroborează cu celelalte declarații și acte efectuate în cauză, ducând la concluzia certă, că autoturismul condus de inculpat se afla pe contrasens în momentul impactului. Astfel, lungimea microbuzului IVECO, de 6. în relație cu lățimea totală a benzii de circulație - stabilită prin măsurători între axul drumului și parapet -, de 4,5. și lipsa impactului dintre microbuz și parapet în condițiile unei mișcări de rotație în sens anti orar care a avut ca rezultat plasarea acestuia cu fața spre sensul opus de mers, aproape paralel cu autovehiculul, conduc la concluzia că autoturismul inculpatului se afla parțial pe contrasens. Aceeași concluzie se desprinde și din poziția urmelor stabilite în procesul verbal de cercetare la fața locului, în special a acelor urme asupra poziției cărora nu au existat dubii, respectiv a farurilor autoturismului; raportul de expertiză criminalistică nr. 149/15.03.2007 întocmit de Laboratorul Interjudețean de expertize Criminalistice C face referire expresă la farul din stânga față al autoturismului, plasat într-o zonă a caroseriei în care s-au constatat deformații directe și care în momentul în care s-a desprins s-a plasat în imediata apropiere a locului impactului, distanța de proiectare fiind redusă, ținându-se seama de reducerea de vizetă datorată impactului, respectiv o viteză relativ redusă post-coliziune a ambelor autovehicule.
În cauză, nu se impunea efectuarea unei noi expertize, astfel cum a cerut apărătorul inculpatului, deoarece expertizele efectuate până la acest moment lămuresc în totalitate modul în care s-a comis accidentul și permit instanțelor să concluzioneze asupra vinovăției inculpatului. De asemenea, se constată că instanțele s-au pronunțat asupra tuturor cererilor și probelor solicitate de părți, pct.10 al art.3859Cod procedură penală nefiind incident.
Prin urmare, rezultă că vinovăția inculpatului în producerea accidentului de circulație este pe deplin dovedită și corect reținută în hotărârile atacate.
Încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpat este legală, instanțele efectuând o aplicare corespunzătoare a normelor în materie.
În cadrul operațiunii de individualizare judiciară a pedepselor ce urmau a fi aplicate, instanțele au avut în vedere criteriile generale prev.de art.72 Cod penal și au stabilit pentru fiecare infracțiune pedepse corespunzătoare gradului de pericol social concret al infracțiunilor (vina producerii accidentului aparținând în exclusivitate inculpatului, a cărei mașină a depășit axul intrând pe centură) și persoana inculpatului (nu a dat nicio dovadă de regret al comiterii faptelor).
În cauză nu există împrejurări care să constituiecircumstanțe atenuate potrivit art.74 Cod penal, astfel că nu se impune reducerea cuantumului pedepselor.
În ceea ce privește motivele de recurs ale părților civile și ale asiguratorului, se constată că acestea nu se încadrează în nici unul din cazurile prev.de art.3859Cod procedură penală. Deși recurenții au invocat pct.18, acest caz de casare nu se regăsește în speță, instanțele de fond și apel realizând o corectă apreciere a probelor și stabilind o stare de fapt ce corespunde probelor administrate, fără a exista vreo contradicție în acest sens.
De asemenea, cazul de casare prevăzut de pct.10 și invocat de partea civilă recurentă nu poate fi reținut de instanța de recurs. Instanțele anterioare s-au pronunțat asupra tuturor cererilor părților și au analizat toate motivele invocate de părți. De astfel, cererea privind acordarea daunelor materiale constând în contravaloarea autoturismului avariat a fost formulată pentru prima dată doar în faza recursului. Constituirea de parte civilă în cursul urmăririi penale nu a vizat și această sumă (filele 34-36 dosar urmărire penală), iar în fața instanței de fond, până la citirea actului de sesizare și audierea inculpatului (de altfel, nici ulterior) nu s-a formulat o astfel de cerere de despăgubire. Nici în apel nu s-a făcut nicio solicitare a contravalorii autoturismului.
Analizând și motivele invocate de asiguratorul recurent, precum și cele ale părții civile, se constată că ele nu atrag aplicarea nici unuia din cazurile prev.de art.3859Cod procedură penală ce permit casarea hotărârii.
Spre deosebire de calea de atac a apelului, care are un efect devolutiv și integral și promovează astfel o reexaminare a cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept (nu numai cu privire la cele invocate de părți), în cazul recursului, efectul devolutiv este doar parțial deoarece instanța de recurs poate examina cauza doar în limita cazurilor prev.de art.3859Cod procedură penală.
Cum majorarea cuantumului daunelor morale și neacordarea unor sume ce nu au fost cerute până în prezent ori reducerea cuantumului la care a fost obligată o parte nu atrag aplicarea art.3859Cod procedură penală, văzând și disp.art.3856alin.2 Cod procedură penală, curtea constată că nu este investită ca instanță de recurs cu examinarea cauzei sub aceste aspecte.
Raportat la aspectele expuse anterior, Curtea de Apel va respinge - în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală - ca nefondate recursurile și va menține hotărârea ca legală și temeinică.
Văzând și dispoz.art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă, asigurătorul Societatea de asigurare - Reasigurare Astra SA și inculpatul împotriva deciziei penale nr.41/2008 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe fiecare recurent să plătească statului suma de câte 50 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 29 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - pt.- - aflat - -
în, semnează
PREȘEDINTE COMPLET,
- - GREFIER,
- -
Red./dact.
Ex.2 /07.07.2008
Jud.apel:
Președinte:Laura PopaJudecători:Laura Popa, Constantin Epure, Alexandru Vasiliu