Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 614/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 614/2008
Ședința publică din 13 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Elena Covaciu
JUDECĂTOR 2: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 3: Mircea Bădilă
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de părțile civile -, și - împotriva deciziei penale nr. 130/28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză au răspuns apărătorul ales al părților civile recurente -, și, avocat, inculpatul intimat asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat și apărătorul ales al părții responsabile civilmente, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care instanța constată că nu sunt alte cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al părților civile recurente -, și, avocat solicită admiterea recursului, constatarea că societatea SC Com SRL M are calitate procesuală pasivă și obligarea acesteia în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor.
Arată că s-a depus la dosar un contract de muncă din care rezultă programul de muncă al societății SC Com SRL, respectiv de la ora 8.00 la ora 15.00, dar învederează instanței faptul că nicio societatea de construcții nu respectă acest program, fapt ce rezultă și din declarația administratorului societății, care arată că inculpatul se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Ca practică judiciară invocă speța Înaltei Curți de Casație și Justiție, arătată în motivele de recurs depuse la dosar.
Arată că la fila 58 din dosarul de urmărire penală, inculpatul a declarat că deși nu posedă permis de conducere a mai mutat autoutilitara respectivă.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea parțială a deciziei recurate, constatarea să societatea SC Com SRL M are calitatea de comitent și obligarea acesteia în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor materiale și morale, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul ales al societății SC SRL M, avocat, solicită respingerea recursului și menținerea dispozițiilor hotărârii instanței de fond.
Învederează instanței faptul că din contractul de muncă rezultă clar programul de muncă și în speță nu există nicio probă care să ateste că s-a lucrat peste program.
Arată că la fila 161 există fișa postului din care rezultă faptul că nici una dintre atribuțiile postului nu se referea la conducerea autoutilitarei în litigiu, inculpatul fiind angajat doar în funcția de muncitor necalificat.
Referitor la susținerea că asociatul unic al societății a lăsat nepăzită autoutilitara învederează instanței faptul că acesta era plecat din localitatea, așa cum rezultă din declarația acestuia.
Mai arată că există și declarațiile martorilor care precizează că niciodată nu au condus autoutilitara.
Precizează că nimeni nu posedă chei de la autoutilitară și că aceasta nu a fost pornită cu chei.
În concluzie, solicită menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, cu obligarea părților civile la plata cheltuielilor de judecată.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat, avocat, având în vedere poziția inculpatului din faza procesuală a apelului și fondului, arată că lasă soluția la aprecierea instanței. Solicită instanței să aibă în vedere prevederile art. 3857Cod procedură penală și să dispună în limitele fixate de acestea.
Reprezentanta Parchetului solicită admiterea recursului sub aspectul laturii civile. Solicită să se constate că societatea SC Com SRL M are calitate de parte responsabilă civilmente în cauză și se impune ca aceasta să răspundă în solidar cu inculpatul, fiind lipsit de relevanță dacă inculpatul a avut vreo dispoziție de a conduce autoutilitara sau că această faptă s-a săvârșit după program.
În concluzie solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor și în rejudecare, obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile.
Inculpatul intimat, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu admiterea recursului.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față:
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 42 din 20 februarie 2008 Judecătoriei Mediaș, în baza art. art.78 alin. l din OUG NR. 195/2002, cu aplicarea art.13 CP, art.76 lit. d din CP a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumul public a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
În baza art. 178 alin.3 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit. c, Cod penal, art.76 lit. b din cod penal a fost condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.
În baza art.33 lit. a, art.34 lit. b din Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
S-a aplicat art.71,64 lit. a-c din Cod penal.
În baza art.86/1 din Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani pe o durată de 6 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.86/4 din CP privind revocarea beneficiului suspendării pedepsei sub supraveghere și s-a dispus că inculpatul urmează să respecte în perioada termenului de încercare următoarele obligații:
- să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor.
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă
- să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existență
- să nu conducă nici un autovehicul.
A fost obligat inculpatul să plătească părților civile despăgubiri după cum urmează:
- părții civile suma de 4000 Ron, respectiv suma de 20000 Ron, daune morale
- părții civile suma de 20000 Ron, daune morale
- părții civile suma de 20000 Ron, daune morale.
Au fost respinse alte cereri formulate de părțile civile.
S-a constatat lipsa calității procesuale a părții civile resp." COM "
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive începând cu dat de 30.10.2006 și până la data de 19.11.2006, ora 12.
A fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în suma de 600 Ron, iar părților civile suma de 600 Ron, respectiv câte 200 Ron fiecărei părți civile.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în fapt că la data de 27 octombrie 2006, inculpatul era angajat la SC " " SRL în baza contractului individual de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă Sibiu la data de 20.09.2006 în funcția de muncitor necalificat, durata timpului de lucru fiind de 8 ore pe zi, situație ce rezultă din înscrisul depus la fila 161 dosar.
Conform fișei postului semnată de inculpat acesta avea ca sarcină să participe în echipa de lucrări specifice activității firmei, să curețe, să spele, să ungă utilajele de lucru, să le întrețină. sarcinilor au fost menționate la punctul 4 din fișa postului, însă instanța a reținut acele sarcinii care au legătură cu obiectul cauzei.
S-a arătat în considerente că " COM" deținea în proprietate și folosea în interesul societății autoutilitara marca VOLKSWAGEN înmatriculată în Germania, astfel cum rezultă din traducerea carnetului de înmatriculare pentru autovehicule, având număr roșu de înmatriculare, respectiv SP-06-240.
La data de 27.10.2006 inculpatul împreună cu un alt muncitor, efectuau lucrări de amenajare în curtea imobilului din- din M la familia. Concret, aceștia trebuiau să niveleze curtea în vederea unei pavări ulterioare, iar pământul era cărat în remorca autoutilitarei menționată mai sus. în ziua respectivă, autoutilitara a fost dusă de patronul societății și parcată în zona porțiunii de drum de pe strada -, situată pe partea a sensului de mers spre Târnăveni și delimitat de o parte de carosabil, iar de cealaltă de trotuarul pentru pietoni.
Cei doi muncitori au fost serviți la masă și cu alcool iar ulterior au fost chemați de un vecin să îl ajute, ocazie cu care au fost serviți cu băuturi alcoolice.
Când s-a întors inculpatul s-a urcat la volanul autoutilitarei și a efectuat manevra pentru a elibera porțiunea de drum în care a fost parcată aceasta și pentru a permite accesul cu mașina a persoanelor care locuiesc în vecinătatea familiei.
Cu adresa numărul - din 03.11.2006, Serviciul permise de conducere a comunicat că inculpatul nu figura cu permis de conducere la data de 27.10.2006.
Pe fondul consumului de alcool și datorită lipsei cunoștințelor de conducere auto, inculpatul efectuează manevre de conducere necorespunzătoare, astfel încât pierde controlul mașinii care pornește în, și surprinde pe victima G care trecea pe trotuarul străzii -, îl strivește provocându-i decesul.
Raportul de autopsie medico-legală efectuat de Cabinetul Medico-legal M concluzionează că moartea victimei a fost violentă, leziunile s-au putut produce prin lovire de un vehicul în mișcare și prin comprimare între acesta și un plan dur, neregulat.
Inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, de asemenea, i s-au recoltat probe biologice la Spitalul Municipal
Buletinul de analiză toxicologică, fila 27 dosar a stabilit că la ora 18.36 inculpatul avea o alcoolemie în sânge de 1.80, iar în urma recoltării probei a doua s-a stabilit că la ora 19.36 inculpatul avea o alcoolemie de 1.65. Inculpatul nu a contestat rezultatele privind concentrația de alcool în sânge.
În drept instanța a reținut că fapta inculpatului de a conduce pe drumul public un autovehicul fără a poseda permis de conducere constituie infracțiunea prevăzută de art.78 alineatul 1 din nr.OUG 195/2002, pentru comiterea căreia a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
De asemenea s-a reținut că fapta inculpatului de a provoca moartea violentă a pietonului G, prin fapta sa de a conduce un autovehicul având în sânge o alcoolemie de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge și fără permis de conducere, constituie infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alien.3 Cod penal pentru comiterea căreia a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
S-a arătat că infracțiunile au fost comise înainte să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele, astfel fiind incidente dispozițiile art.33, lit. "a" din Cod penal privind concursul real de infracțiuni.
Așa fiind, în baza art.34 litera "b" din Cod penal a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului s-au avut în vedere următoarele:
- acesta nu are antecedente penale
- comportamentul în timpul procesului penal, de a se prezenta la judecată, de a recunoaște faptele comise
- împrejurările în care au fost comise faptele, respectiv:
a condus autoutilitara o distanță redusă, pe o porțiune de drum cu circulație redusă, destinată mai mult accesului unor familii din zona respectivă.
Aceste elemente s-au apreciat ca circumstanțe atenuante având consecința reducerii cuantumului pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege. Față de aceste elemente s-a apreciat și s-a dispus, conform art.86/1 din Codul penal suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 6 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.86/4 din Codul penal privind revocarea beneficiului suspendării pedepsei sub supraveghere în cazul în care inculpatul nu îndeplinește următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui de la Serviciul de Protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă
- să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existență
- să nu conducă nici un autovehicul.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-au reținut următoarele: s-a constituit parte civilă în cauză după cum urmează:
- suma de 4000 Ron reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu înmormântarea defunctului
- suma de 500 Ron lunar cu titlu de despăgubire periodice lunare
- Suma de 100 000 Ron, daune morale.
s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 50 000 Ron daune morale, urmare a prejudiciului suferit în urma pierderii tatălui decedat. se constituie parte civilă în cauză cu suma de 50. 000 Ron, daune morale pentru prejudiciu suferit în urma decesului tatălui.
Din coroborarea probelor, facturi și chitanțe atașate la filele 208-219 dosar, precum și a probelor testimoniale din cauză s-a reținut că pe cheltuiala părții civile s-a organizat o masă de pentru defunct, s-a plătit pentru serviciile funerare, s-a cumpărat sicriu pentru defunct, s-a achitat pentru închirierea capelei, s-a organizat parastas la 6 săptămâni cu servirea mesei la " Mama " L, s-a organizat masă cu organizarea parastasului de 6 luni la același local, cheltuieli însumând peste 4000 Ron.
În baza dispozițiilor art.998 Cod civil, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile despăgubiri dovedite și în limita solicitării, respectiv la plata sumei de 4000 Ron.
S-a arătat că partea civilă a solicitat acordarea de despăgubiri periodice lunare dat fiind că în urma decesului soțului său care era singurul întreținător este lipsită de un venit necesar pentru întreținerea sa.
De asemenea, că la fila 221 dosar s-a depus cupon de pensie, titular din care rezultă că aceasta beneficiază de pensie în sumă de 195 lei începând cu luna ianuarie 2007. Nu s-a dovedit starea de incapacitate de muncă a părții civile, dovada veniturilor realizate de defunct, motiv pentru care s-a respins cererea părții civile pentru despăgubiri periodice lunare.
Referitor la daunele morale, s-a considerat că părțile civile, în calitate de soție, fiu și fiică au fost prejudiciați prin decesul soțului,respectiv tatălui lor determinat de fapta comisă de inculpat. Decesul a intervenit imprevizibil, la vârsta de 48 ani, când soția avea doar 45 ani, determinând încetarea relațiilor de căsătorie, lipsind soția supraviețuitoare de un sprijin moral, material, cel mai mult afectiv. S-a apreciat că decesul tatălui reprezintă pentru copiii rezultați din căsătorie, părți civile în cauză, o traumă psihică fiind lipsiți de o viitoare îndrumare sub aspect moral, afectiv si material.
Față de cele reținute, în baza art.998 Cod civil, inculpatul a fost obligat și la repararea prejudiciului moral suferit de părțile civile prin echivalent bănesc, respectiv în sumă de câte 20 000 Ron, daune morale fiecărei părți civile.
S-au respins alte pretenții civile formulate de părțile civile ca nedovedite și nejustificate în cauză.
Părțile civile au solicitat introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente." M și obligarea în solidar a inculpatului și a acestei societăți la plata despăgubirilor civile.
S-a constatat prin sentința atacată lipsa calității procesuale a părții civile "" COM dat fiind că accidentul rutier care a avut consecința decesului victimei s-a produs în afara programului de lucru stabilit prin contractul individual de muncă, respectiv după orele 15.00. De asemenea că fișa de pontaj pentru luna octombrie 2006 dovedește că inculpatul a lucrat 8 ore în data de 27.10.2006, de la orele 7.00 la orele 15.00. Declarațiile unor martori cum ar fi și chiar declarația inculpatului au confirmat că în fapt lucrau mai mult de 8 ore, însă instanța a reținut că prestau această muncă suplimentară în baza unei înțelegeri cu patronul societății, de asemenea sau înțeles și pentru o plată separată, respectiv 30 000 lei vechi pe oră lucrată.
Pe de altă parte, că inculpatul a comis fapta de a conduce autoutilitara, nu în executarea atribuțiilor sale de serviciu stabilite în fișa postului și reținute de instanță iar inculpatul nu a primit dispoziție nici de la patronul societății de a conduce autoutilitara.
În consecința celor reținute, instanța a înlăturat obligația solidară de plată a despăgubirilor către părțile civile pretinse de acestea în sarcina " COM"
În baza art.88 din Codul Penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, respectiv perioada 30.10.2006-19.11.2006, ora 12.00
În baza art. 191.C.P.P. inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 600 Ron.
În baza art. 193 CPP, inculpatul a fost obligat să plătească părților civile cheltuieli judiciare în sumă de 600 Ron, respectiv câte 200 Ron fiecărei părți civile.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel părțile civile, și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea motivelor de apel s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și în rejudecare să fie obligat inculpatul la plata daunelor morale în cuantumul solicitat, să se constate că societatea SC "" SRL are calitate procesuală pasivă și să fie obligată și aceasta, în solidar cu inculpatul, la plata daunelor materiale și morale solicitate și să fie obligat inculpatul - intimat, în solidar cu partea civilmente responsabilă SC "" SRL la plata integrală a cheltuielilor ocazionate de desfășurarea acestui proces.
Prin decizia penală nr. 130/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr- a fost admis apelul părților civile și procedând la o nouă judecată, sub aspectul laturii civile, majorând daunele morale de la 20.000 lei la 40.000 lei pentru partea civilă -, iar pentru minorii și au fost majorate daunele de la 20.000 lei la 50.000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Referitor la daunele morale solicitate s-a constatat că părțile civile, în calitate de soție, fiu și fiică au fost prejudiciați prin decesul soțului, respectiv tatălui lor, iar despăgubirea are ca scop compensarea, chiar și parțială, a prejudiciului moral suportat de aceștia.
Tribunalul a apreciat că cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul este neîndestulător, astfel că în baza art. 14, 346.C.P.P. coroborat cu art. 998, 999 Cod civil, a dispus majorarea cuantumului daunelor morale stabilite prin hotărârea atacată, de la suma de 20.000 lei la suma de 40.000 lei pentru partea civilă, iar pentru minorii și, acestea s-au majorat de la suma de 20.000n lei la suma de 50.000 lei pentru fiecare.
Cererea apelanților de a constata că societatea SC " " SRL are calitate procesuală pasivă și obligarea acesteia, în solidar cu inculpatul, la plata daunelor materiale și morale solicitate a fost respinsă ca nefondată. Aceasta întrucât din probele de la dosar a rezultat că accidentul s-a produs la orele 17,45, deci după orele de program, care se încheie la orele 15, că inculpatul nu a condus autoutilitara în exercitarea atribuțiilor de serviciu și nici nu a primit dispoziții în acest sens. Mai mult, martorul a declarat la instanța de fond că acea mașină nu aveau dreptul să o conducă acesta, sau inculpatul, ci numai patronul.
De asemenea, s-a constatat că instanța de fond a procedat la o corectă și atentă examinare a materialului probator administrat. Starea de fapt a fost corect reținută și de asemenea încadrarea juridică dată faptei.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel au declarat recurs părțile civile -, și.
Recursul a fost declarat în termen.
În motivarea recursului părțile civile au criticat hotărârea atacată, sub aspect civil, susținând că în mod greșit instanțele de fond și apel nu au obligat-o în solidar și pe SC SRL, care avea calitatea de comitent.
După abrogarea pct. 171din art. 3859alin. 1 Cod procedură penală, cazurile de casare urmează a fi analizate în concret, în funcție de modul de rezolvare a laturii civile, potrivit deciziei nr. 28/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis un recurs în interesul legii.
Recursul părților civile este nefondat din următoarele considerente:
În mod corect instanțele au reținut că nu poate fi pusă răspunderea comitentului pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, săvârșită de prepusul său, dacă fapta nu are nici un fel de legătură cu exercițiul funcției încredințate.
Răspunderea comitentului nu-și găsește temei legal deoarece în cauză inculpatul avea calitatea de muncitor, iar victima a știut că inculpatul nu acționează în folosul comitentului, ci în interesul său propriu, după programul de lucru, fără a fi avut acceptul comitentului.
În cauză nefiind întrunite condițiile cerute de art. 1000 alin. 3 Cod civil, nu se poate angaja răspunderea comitentului pentru fapta prepusului.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, instanța va respinge ca nefondate recursurile părților civile.
Conform art. 192 alin. 2 și 193 alin. 6 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs, precum și cheltuielile judiciare făcute de inculpat vor fi suportate de părțile civile recurente.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de părțile civile -, și împotriva deciziei penale nr. 130/28.05.2008 a Tribunalului Sibiu.
Obligă pe fiecare parte civilă recurentă să plătească statului suma de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de câte 66,66 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu pentru inculpat în recurs.
Obligă pe fiecare parte civilă recurentă să plătească către SC Com SRL M suma de câte 533,33 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Definitivă.
Pronunțată astăzi 13 nov. 2008 în ședință publică.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
2 ex./19.11.2008
Jud. apel,
Jud. fond
Președinte:Maria Elena CovaciuJudecători:Maria Elena Covaciu, Leontin Coraș, Mircea Bădilă