Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 188/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE PENALĂ Nr. 188
Ședința publică de la 08 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ciobanu Iulia Elena I -
JUDECĂTOR 2: Chirilă Chirvasă Mihaela
Judecător: - -
Grefier: -
Ministerul Publica fost reprezentat prin procuror
La ordine fiind soluționarea recursului penal " ultraj " promovat de inculpatul recurent, domiciliat în comuna, județul I împotriva deciziei penale nr. 577 din 1o.12.2oo7 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 123/239/2oo6.
Conform art.297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților și a celorlalte persoane chemate în proces, constatându-se că lipsește inculpatul recurent pentru care răspunde avocat ( apărător desemnat din oficiu), partea vătămată pentru care răspunde avocat, reprezentanții părților civile Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor I pentru care răspunde avocat, CAS I și Spitalul Clinic de Neurochirurgie NR.3 I,
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care, nemaifiind cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat, pentru inculpatul recurent, având cuvântul, susține că deși inculpatul nu și-a motivat recursul așa cum prevăd dispozițiile art.385 indice 1o Cod procedură penală, și nici nu s-a prezentat în instanță să-l susțină oral, consideră că singurul motiv de recurs pe care acesta ar fi dorit să-l invoce se încadrează pe disp.art.385 indice 9 punctul 17 Cod procedură penală, și anume greșita încadrare juridică dată faptei, motiv de recurs pe care instanța poate să-l analizeze și din oficiu. Inculpatul a fost condamnat de către Judecătoria Hârlău în baza sentinței penale nr.134/14.o3.2oo7 la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.239 alin.2 Cod. Apreciază apărarea că dacă inculpatul trebuie să răspundă penal, trebuie să răspundă pentru infracțiunea de lovire și nu pentru ultraj.Inculpatul susține că partea vătămată nu se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu stabilite prin fișa postului în momentul conflictului, acțiunea sa excedând sarcinilor ce-i reveneau și fiind apreciată ca fiind abuzivă în momentul conflictului.
Pune concluzii de admitere a recursului, casarea celor două hotărâri pronunțate, și în urma reexaminării probatoriului administrat în cauză să se constate că încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu și menținută de cele două instanțe nu este cea de ultraj ci de lovire pentru care urmează a fi condamnat. Oficiul neachitat.
Avocat având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat, decizia recurată fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Motivul de recurs invocat de către apărătorul inculpatului nu poate fi primit. Încadrarea juridică este corectă, nu poate fi vorba de lovire atât timp cât partea vătămată la data conflictului se afla îmbrăcată în uniforma specifică de paznic de vânătoare purtând arma din dotare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului, casarea celor două hotărâri pronunțate, și rejudecând cauza, să se dispună trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău pentru efectuarea urmăririi penale. Se pare că acel conflict a fost între părți, a avut un caracter personal și nu se referă la atribuțiile de serviciu ale părții vătămate.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.134 din 14.03.2007, Judecătoria Hîrlău a dispus următoarele:
A condamnat pe inculpatul G (fiul), fiul lui G și, născut la 1.09.1983 în comuna, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.239 al.2 Cod penal.
În baza art.81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.
Conform art.82 Cod penal a stabilit termen de încercare pentru inculpat de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.
A condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 23.05.1983 în comuna, județul I, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.239 alin.2 Cod penal.
În baza art.83 Cod penal a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6(șase) luni închisoare aplicată acestui inculpat prin sentința penală nr. 189/21.03.2005 definitivă prin neapelare la 12.04.2005 și a dispus executarea în întregime a acestei pedepse care nu se contopește cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 litera a și b Cod penal, pe durata legală.
A admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea vătămată G, domiciliat în sat, comuna, județul I și, în consecință, a obligat pe inculpați să plătească acestei părți suma de 3000 lei ron despăgubiri civile.
A respins acțiunea civilă formulată de către Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor I, prin reprezentanți legali.
A admis acțiunea civilă formulată de către Spitalul Clinic de Urgență I, prin reprezentanți legali, și în consecință a obligat pe inculpați să plătească către această parte suma de 158,94 lei ron cheltuieli de spitalizare.
A obligat pe inculpații G și - să plătească părții vătămate G, suma de 850,28 lei ron cheltuieli judiciare, constând în onorariu avocat și cheltuieli de transport.
A respins cererea de cheltuieli judiciare formulată de către Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor I, prin reprezentanți legali.
A obligat pe fiecare dintre inculpații G și - să plătească către stat câte 100 lei ron cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
Martorii - și G, care s-au A în zona cea mai apropiată locului desfășurării conflictului, i-au văzut pe inculpați lovind-o pe partea vătămată care a căzut la sol și care după câteva minute s-a ridicat și s-a adresat martorilor, plângându-se că a fost lovit, prezentând urme de sânge în zona capului.
Cu privire la discuția purtată între părți au făcut vorbire în cauză martorii propuși de către inculpați, și care, deși se aflau la mai mare distanță de locul conflictului au declarat că au auzit numai pe partea vătămată înjurând și amenințând pe cei doi inculpați.
C puțin cu privire la acest aspect depozițiile acestor martori sunt contradictorii. Astfel martorul a arătat că a auzit discuția de la cca. 100. distanță deși inculpatul Gap recizat, la prima judecare a cauzei, că acesta se afla la 400. distanță de acel loc.
este și depoziția martorului care la prima judecare a cauzei nu face în nici un mod vorbire despre faptul că partea vătămată s-ar fi lovit prin cădere din căruța sa, în timp ce la rejudecare relatează în detaliu modul cum partea vătămată și-a provocat singură leziunile de care sunt învinuiți că le-ar fi provocat inculpații.
Datorită acestor inadvertențe între diferitele depoziții ale acestor martori comparate cu cele ale inculpaților instanța nu a putut fi convinsă cu privire la caracterul personal al conflictului dintre părți, apreciind că de la distanța de la care se aflau, nici unul dintre martori nu a putut percepe clar care a fost motivul altercației.
Pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii de ultraj este necesar ca fapta să fi fost săvârșită contra unui funcționar A în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii.
A în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu funcționarul trebuie să se mențină în cadrul legal al acestora, fără să încalce sau să le exercite în mod abuziv.
Înlăturând parțial depozițiile martorilor și datorită caracterului evident partizan și neverosimil al acestora, instanța reține că în cauză nu s-au conturat probe certe din care să rezulte că partea vătămată și-ar fi exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu.
Este cert însă că partea vătămată se afla în exercitarea acestor atribuții la data conflictului. Majoritatea martorilor au confirmat că la data conflictului partea vătămată se afla îmbrăcată în uniforma specifică de paznic de vânătoare, purtând arma din dotare (acest din urmă aspect fiind confirmat și de către inculpatului G).
Potrivit art. 114 din Codul silvic "în exercitarea atribuțiilor de serviciu privind paza fondului forestier, constatarea contravențiilor și a infracțiunilor silvice, personalul silvic este asimilat personalului ce implică exercițiului autorității publice".
Potrivit ordonanței de urgență 59/2000 modificată și republicată în art. 41 (1) se prevede "infracțiunile prezentate de Codul penal la art. 180, 181, 182, 183 și 184 săvârșite asupra personalului silvic A în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea se sancționează".
Potrivit art. 3 din OUG 59/26.05.2000 privind statutul personalului silvic în exercitarea atribuțiilor pe care le are personalul silvic de toate gradele este investit cu exercițiul autorității publice, iar potrivit art. 58 alin. 1 personalul silvic i se aplică dispozițiile art. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici în măsura în care prezenta ordonanța nu dispune altfel.
Potrivit art. 239 alin. 2 Cod penal modificat prin legea 106 din 30.05.2006, "Lovirea sau orice acte de violență, precum și vătămarea corporală săvârșite împotriva unui funcționar care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, A în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 7 ani, iar dacă s-a produs vătămarea corporală gravă, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani".
Coroborând aceste dispoziții legale, având în vedere că partea vătămată avea la momentul comiterii presupusei fapte calitatea de pădurar și se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu și anume în data de 21.04.2004, ora 11.00, fiind într-o zi de miercuri, față de aspectul că partea vătămată avea atribuții în acest sens având în vedere fișa postului atașată la dosarul cauzei, instanța constată că în mod evident partea vătămată se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Coroborând declarațiile directe ale martorilor oculari G și - (care au văzut pe inculpați lovind partea vătămată) cu afirmațiile martorilor și (ce au perceput un conflict între părți), cu plângerea și declarația părții vătămate și cu concluziile certificatului medico-legal nr. 910/2004 (de unde rezultă că partea vătămată a suferit leziuni ce s-au putut produce prin lovire), instanța reține că inculpații se fac vinovați de săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată.
Astfel, inculpații G și, la data de 21.04.2004, orele 11.00, acționând cu intenție directă, au lovit-o pe partea vătămată G, care îndeplinea la acea dată o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflată în exercițiul funcțiunii, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 11-13 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva sentinței au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Hîrlău, partea vătămată și inculpatul, care au solicitat desființarea hotărârii primei instanțe ca nelegală și netemeinică raportat la probatoriul administrat.
Apelul formulat de Parchet vizează nelegalitatea hotărârii primei instanțe cu privire la soluția de admitere a plângerii împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, cu toate că probatoriul administrat în cauză în faza de cercetări penale precum și în cea de soluționare a plângerii a stabilit, fără echivoc, lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 239 Cod penal.
Totodată, instanța de fond nu a stabilit cadrul procesual în mod corect și nu s-a pronunțat cu privire la toate faptele cu care a fost investită, rezumându-se doar la a consemna în încheierea de ședință din 18.11.2006 că partea vătămată renunță la plângerea formulată pentru infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal.
Un alt aspect de nelegalitate invocat de Parchet este revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 189/21.03.2005, deși faptele sunt concurente, în cauză fiind aplicabile dispozițiile privind anularea suspendării condiționare și reținerea concursului de infracțiuni.
Apelul formulat de inculpatul vizează nelegalitatea hotărârii sub aspectul laturii penale și civile, susținându-se că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, lipsind latura obiectivă a acesteia.
Inculpatul susține că partea vătămată nu se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu stabilite prin fișa postului, acțiunea sa excedând sarcinilor ce-i reveneau și fiind apreciată ca fiind abuzivă.
Partea vătămată a solicitat majorarea pedepselor cu închisoarea aplicate inculpaților, față de împrejurările concrete în care s-a comis fapta și de urmările acesteia și totodată acordarea daunelor materiale și morale solicitate, și a căror existență a fost dovedită.
Prin decizia penală nr.577 din 10.12.2007, Tribunalul Iașia dispus următoarele:
A admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău și inculpatul, domiciliat în comuna, județul I, împotriva sentinței penale nr. 134/14.03.2007 pronunțată de Judecătoria Hârlău pe care desființează, în parte, in latura penală, in sensul că:
- a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 83 Cod penal;
- a făcut aplicarea dispozițiilor art. 85 Cod penal și celor privind concursul de infracțiuni prevăzute de art. 33 lit. și 34 lit. b, precum și celor prevăzute de art. 81-83 Cod penal;
- a făcut aplicarea dispozițiilor art. 11 pct.2 lit. Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. h Cod procedură penală.
Rejudecând cauza:
În baza art. 85 Cod penal a dispus anularea suspendării executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 189/21.03.2005 Judecătoriei Hârlău.
În baza art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal a dispus contopirea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 189/2005 cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința apelată, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 6 ( șase) luni închisoare.
În baza art. 81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată executării pedepsei de 6 luni închisoare pe o perioadă de 2 ani și 6 luni ce constituie termen de încercare, conform art. 82 Cod penal.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
În baza art. 71 al. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate suspendat și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal.
În baza art. 11 pct.2 lit. b Cod procedură penală combinat cu art. 10 lit. h Cod procedură penală a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaților G și pentru infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal la plângerea prealabilă părții vătămate.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
II. A respins, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă împotriva aceleași sentințe.
A obligat partea civilă la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor formulate de Parchet și inculpat au rămas in sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că din declarațiile părții vătămate coroborate cu depozițiile martorilor G și - și concluziile certificatului medico-legal rezultă, cu certitudine, că în ziua de 21.04.2004, în timp ce se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu privind paza fondului forestier, partea vătămată a fost agresată verbal și fizic de către inculpați, cauzându-i acesteia leziuni ce au necesitat pentru vindecare 11-13 zile de îngrijiri medicale și spitalizarea sa.
Susținerile inculpatului privind exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către partea vătămată nu pot fi reținute în cauză ca fiind întemeiate și nu pot conduce la exonerarea de răspundere a inculpatului, fiind contrazise de depozițiile martorilor care au precizat că partea vătămată se afla îmbrăcată în uniformă de paznic de vânătoare, purta armă și distribuia extrase din Legea nr. 103/1996 republicată cu reglementările privind ocrotirea vânatului și sancțiunile stabilite. Faptul că partea vătămată a atras atenția inculpaților să nu mai poarte câinii fără jujeu la gât nu reprezintă o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în condițiile în care potrivit Codului silvic și Statutului personalului silvic paznicii au ca atribuții constatarea contravențiilor silvice și paza fondului forestier. În raport de circumstanțele reale în care s-a comis fapta, activitatea părții vătămate trebuie considerată ca fiind îndeplinită în exercițiul funcției ce implică autoritatea de stat, iar acțiunea de lovire a unei persoane ce este investită cu exercițiul autorității publice întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj.
Fiind o infracțiune complexă, fapta de ultraj cuprinde în latura sa obiectivă un element material cu multe alternanțe, fiind alternativ absorbite fapte de lovire sau alte violențe, precum și atunci când este cazul de vătămare corporală. În speța de față, în elementul material al faptei deduse judecății este absorbită fapta de lovire pentru care s-a formulat plângere penală distinctă și cu care instanța a fost investită printr-o cauză separată. În acest context instanța de fond trebuia să se pronunțe cu privire la toate acțiunile penale cu care fusese investită, în condițiile în care partea vătămată declarase în mod expres că își retrage plângerea penală pentru infracțiunea de lovire și înțelege să își mențină plângerea doar pentru fapta de ultraj.
În consecință, tribunalul va înlătura omisiunea instanței de fond și va dispune încetarea procesului penal pentru infracțiunea de lovire, potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. h Cod procedură penală.
Cu privire la rezolvarea antecedenței penale a inculpatului, tribunalul constată că fapta reținută în prezenta cauză se află în concurs real cu fapte pentru care s-a aplicat pedeapsa de 6 luni închisoare prin Sentința penală nr. 189/21.03.2005, astfel că în cauză nu sunt incidente dispozițiile privind revocarea suspendării condiționate, ci a celor prevăzute de art. 85 Cod penal privind anularea acestui beneficiu și contopirea celor două pedepse în condițiile regulilor concursului de infracțiuni.
Cum legea penală permite aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 81 Cod penal, tribunalul va suspenda condiționat executarea pedepsei unice de 6 luni închisoare pe o perioadă ce va constitui termen de încercare și va fi stabilită potrivit dispozițiilor art. 82 Cod penal.
În baza art. 83 Cod penal, tribunalul va atrage atenția inculpatului cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate în cazul comiterii de noi infracțiuni pe perioada termenului de încercare.
Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpați și care constituie unul din motivele apelului formulat de partea vătămată, tribunalul apreciază că prima instanță a aplicat inculpaților pedepse cu închisoarea bine dozate adoptate atât gradului de pericol social concret al faptei și lucrărilor produse dar și persoanei făptuitorilor, și de natură a contribui la reeducarea lor.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, tribunalul constată că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a naturii și întinderii prejudiciului moral suferit de partea vătămată și a acordat acesteia o despăgubire suficientă pentru repararea integrală a daunelor suferite.
În condițiile în care daunele materiale solicitate nu au fost dovedite cu probele administrate în cauză, soluția instanței de fond de respingere a acțiunii civile cu privire la această cerere apare ca fiind pe deplin justificată.
În termen legal, hotărârile astfel pronunțate au fost recurate de către inculpatul și criticate pentru nelegalitate sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei, în condițiile art.385 ind.9 pct.17 Cod procedură penală. Arată inculpatul că fapta pentru care a fost condamnat nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, motivat de faptul că partea vătămată nu se afla, în momentul conflictului, în exercitarea atribuțiilor de serviciu stabilite prin fișa postului. Astfel, activitatea inculpatului se circumscrie infracțiunii de lovire, aspecte față de care solicită schimbarea încadrării juridice și, pe cale de consecință, reducerea corespunzătoare a pedepsei.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivului de recurs invocat, Curtea constată că este întemeiat recursul formulat însă pentru un motiv avut în vedere din oficiu, conform dispozițiilor art.385 ind.9 alin.3 Cod procedură penală, respectiv cazul de casare prevăzut de art.385 ind.9 al.1 pct.2 Cod procedură penală, pentru considerentele ce vor fi expuse:
La data de 8.12.2004, Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi I s-a adresat cu plângere Judecătoriei Hîrlău, împotriva rezoluțiilor nr.676/P/2004 din 30.07.2007 și, respectiv, nr.251/II/2/2004 din 18.11.2004 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Hîrlău și prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții G și, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj prevăzute de art.239 alin.3 Cod procedură penală, împotriva părții vătămate.
Prin încheierea de ședință din 20.12.2004 dată în dosarul 2034/2004 al Judecătoriei Hîrlău, instanța, în temeiul dispozițiilor art.278 ind.1 alin.8 lit. "c" Cod procedură penală, a admis plângerea promovată de I și, desființând rezoluțiile atacate, a reținut cauza spre judecare.
La data de 20.08.2004, prin adresa nr.676/P/2004, Parchetul de pe lângă Judecătoria Hîrlău a înaintat instanței Judecătoria Hîrlău spre soluționare plângerea formulată de partea vătămată prin care solicita tragerea la răspundere penală a inculpaților G și pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire prevăzute de art.180 alin.2 Cod penal.
Cele două plângeri au fost conexate, formându-se dosarul nr.1481/2004 al Judecătoriei Hîrlău în care s-a pronunțat sentința penală nr.510 din 14.07.2005. Sentința menționată a fost desființată în întregime prin decizia penală nr.841 din 10.11.2005 a Tribunalului Iași, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanțe - Judecătoria Hîrlău.
În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr.123/2006, în care s-a pronunțat sentința penală nr.134 din 14.03.2007 a Judecătoriei Hîrlău, modificată prin decizia penală nr.577 din 10.12.2007 a Tribunalului Iași, supuse analizei în recursul de față.
Prin decizia nr.48 din 4 iunie 2007 (nemotivată și nepublicată până în prezent), Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii promovat de procurorul general al României, au decis că: "în cazul plângerii formulate împotriva rezoluției, ordonanței și dispoziției din rechizitoriu prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sau clasarea, instanța investită nu poate pronunța soluția prevăzută de art.278 ind.1 alin.8 lit. "c" Cod procedură penală.
În expunerea de motive în recursul promovat de procuror se arată că admiterea plângerii, desființarea rezoluției sau ordonanței și reținerea cauzei spre judecare estecondiționatăde existența la dosar a unor probe suficiente, astfel cum prevăd expres dispozițiile art.278 ind.1 alin.8 lit. "c" Cod procedură penală.
Însă, în ipoteza rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale și a ordonanțelor de clasare,faza urmăririi penale lipseșteși, în consecință, nu se poate vorbi de probe legal administrate. Singura activitate a organului judiciar în cazul acestor acte o reprezintă instituțiaactelor premergătoare, prev. de art.224 Cod procedură penală și care nu pot constitui probe în sensul art.63 Cod procedură penală.
Deosebit de aspectele relevate și de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - obligatorie pentru instanțe - Curtea constată că pentru infracțiunea pe care instanța de fond a reținut-o pentru judecare - respectiv infracțiunea de ultraj prevăzută de art.239 Cod penal -, urmărirea penală se efectuează, potrivit dispozițiilor art.209 alin.3 Cod procedură penală,în mod obligatoriu de procuror.
Coroborând cele două aspecte invocate, Curtea constată că instanța nu se putea substitui procurorului pentru efectuarea urmăririi penale cu privire la infracțiunea dedusă judecății, astfel că instanța de fond - Judecătoria Hîrlău - nu a fost legal sesizată.
Pentru considerentele expuse, Curtea urmează ca, în temeiul art.385 ind.15 pct.2 lit. "c" Cod procedură penală să admită recursul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.134 din 14.03.2007 a Judecătoriei Hîrlău și a deciziei nr.577 din 10.12.2007 a Tribunalului Iași pe care le va casa, în temeiul art.385 ind.7 Cod procedură penală prin extindere și la inculpatul G, în totalitate.
În rejudecare, va dispune trimiterea cauzei Parchetului de pe lângă Judecătoria Hîrlău în vederea efectuării actelor de urmărire penală.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.577 din 10.12.2007 a Tribunalului Iași și a sentinței penale nr.134 din 14.03.2007 a Judecătoriei Hîrlău pe care le casează integral, prin extindere și cu privire la inculpatul G, în baza art.385 ind.7 Cod procedură penală.
Rejudecând, trimite cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hîrlău pentru a se efectua acte de urmărire penală.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum de 150 lei Ron, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
Judecătoria Hîrlău:
-
11.IV.2008.-
2 ex.-
Președinte:Ciobanu Iulia ElenaJudecători:Ciobanu Iulia Elena, Chirilă Chirvasă Mihaela
