Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 7/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 239 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENAL
DECIZIA NR. 7
Ședința public din 12 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Motan Traian
Judector - -
Judector - -
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, domiciliat în loc., oraș, jud. B, împotriva deciziei penale nr. 225 A din 18.11.2008 pronunțat de Tribunalul Boto șani.
La apelul nominal, fcut în ședința public, se prezint inculpatul, lips fiind partea vtmat.
Procedura este complet.
S-a fcut referatul cauzei, de ctre grefierul de ședinț care învedereaz instanței c la dosar au fost depuse motive de recurs de ctre inculpat.
Inculpatul depune la dosar la termenul de astzi, un memoriu și o serie de înscrisuri.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constat recursul în stare de judecat și acord cuvântul la dezbateri.
Inculpatul arat c la rejudecarea apelului la Tribunalul Boto șania participat același judector care a fcut parte din complet și în primul ciclu procesual și - apreciaz acesta - era motiv de incompatibilitate. Arat c a fost reținut fr motive justificative, a fost efectuat un nou control dup ce a primit liber, s-a recurs la forț pentru a fi scos din punctul de frontier, motive suficiente ca instanța s reanalizeze toate aspectele cauzei, s admit recursul, s caseze hotrârea recurat și s dispun achitarea sa în temeiul disp. art. 11 pct. 2 Cod procedur penal. Precizeaz c își întemeiaz recursul pe disp. art. 385 alin. 9 și 15 Cod procedur penal. Mai arat c din anul 2000 nu a mai fost angajat la nicio unitate, are vârsta de 51 de ani, o vârst dificil din punctul de vedere al recalificrii și o situație financiar precar.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea hotrârii recurate ca fiind legal și temeinic, motivat de faptul c din probele administrate în cauz rezult vinovția inculpatului, declarațiile prții vtmate coroborându-se cu cele ale martorilor audiați în cauz dar și cu actul medico-legal.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arat c este nevinovat și solicit admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Declarând dezbaterile închise, dezbateri ce au fost înregistrate în sistem audio, potrivit disp. art. 304 Cod procedur penal.
Dup deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de faț, constat urmtoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lâng Judec toria S veni din 09 martie 2007, fost trimis în judecat inculpatul pentru svârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 239 alin. 1 și 2 Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia c, în noaptea de 27/28 iulie 2008, l-a lovit și amenințat pe șeful de tur din - agent, cauzându-i leziuni vindecabile de 7-8 zile îngrijiri medicale.
Investit cu soluționarea cauzei, Judec toria S veni, prin sentința penal nr. 237 din 10 octombrie 2007, condamnat pe inculpatul, pentru svârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 239 alin. 1 și 2 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevzute de art. 64 lit. a teza II, b și c Cod penal.
În temeiul art. 81 Cod penal, a fost suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
S-a constatat c partea vtmat nu a formulat pretenții în cauz și a fost obligat inculpatul s plteasc statului suma de 230 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotrî astfel, prima instanț a reținut c, în seara zilei de 27 iulie 2006, în jurul orelor 21,30 inculpatul împreun cu martorul - - au intrat în Punctul de frontier, pe sensul de intrare în țar, dinspre Republica M, acesta aflându-se la volanul autoturismului proprietate personal marca Opel Astra -.
Întrucât pe artera pe care urma s fie supuși controlului vamal se mai aflau în faț 2-3 autoturisme, inculpatul s-a artat nemulțumit de faptul c trebuia s mai aștepte, începând s fac scandal.
Vzând atitudinea inculpatului, cât și faptul c acesta era dat în consemn cu /, fiind suspectat de trafic cu țigri, lucrtorii poliției de frontier i-au anunțat telefonic pe șeful și șeful, respectiv comisar și comisar șef, care au sosit ulterior în punctul de trecere al frontierei.
Între timp, inculpatul împreun cu martorul s-a deplasat la un bar situat în punctul de trecere al frontierei unde au consumat buturi alcoolice, continuând s vocifereze faț de faptul c trebuie s aștepte în punctul de control vamal.
În momentul în care le-a venit rândul pentru efectuarea controlului, cei doi au fost întrebați dac au ceva de declarat, aceștia precizând c se încadreaz în plafonul vamal, artând în acest sens 20 pachete de țigri aflate la vedere. Între timp, au sosit la fața locului șeful și al, care au procedat la un nou control amnunțit al autoturismului, ocazie cu care au gsit ascunse în bordul mașinii, dup torpedo într-o ascunztoare improvizat, un numr de 80 pachete țigri "" și 39 pachete țigri "" care au fost ridicate pe baza adeverinței de reținere a bunului nr. 310 din 27 iulie 2006.
Cu aceast ocazie, inculpatul a început s amenințe pe comisarul referindu-se la copii acestuia și la faptul c va ieși la pensie, precum și pe comisarul șef, spunându-i c îi va arta cine este el și, întrucât se apropia de acesta din urm gesticulând și folosind un limbaj agresiv, s-a solicitat agentului o pereche de ctușe pentru a fi folosite în caz de nevoie.
Inculpatul a invocat faptul c i-au fost înclcate drepturile și a solicitat telefonic martorului, de profesie consilier juridic, s se deplaseze în punctul de trecere al frontierei. De asemenea, i-a sunat pe martorii și, solicitându-le s vin și ei la punctul de trecere al frontierei pentru a-l duce acas întrucât consumase alcool și nu mai putea s conduc autoturismul.
Pentru scandalul provocat de inculpat, pe timp cât a staționat în punctul de trecere al frontierei, i s-a întocmit de ctre partea vtmata proces verbal de contravenție, fiind sancționat conform Legii nr. 61/91.
S-a mai reținut c, în timp ce inculpatul se afla în biroul vamal cu partea vtmat, care era șef de tur, la solicitarea acestuia s prseasc punctul vamal, inculpatul i-a aplicat o lovitur cu pumnul în faț, la tras de haine, rupându-i nasturii de la cmaș și ecusonul, iar în momentul când i-a pus prții vtmate mana la gât a intrat în biroul vamal martorul. Inculpatul a continuat s o amenințe pe partea vtmat și pe familia acestuia.
Fiind examinat medico-legal, s-a constatat c partea vtmat ca urmare a loviturilor primite a suferit un traumatism cranio-facial cu plag zdrobit inferioar, echimoz mandibular dreapt în regiunea cervical anterioar, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un numr de 7-8 zile îngrijiri medicale.
Situația de fapt a fost dovedit cu procesul verbal de constatare, declarațiile prții vtmate, certificatul medico-legal și raportul de expertiz-medico-legal, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor,.
Pe baza probatoriului administrat, instanța a reținut vinovția inculpatului pentru svârșirea infracțiunii de ultraj prev. și ped. de art. 239 alin.1 și 2 Cod penal și, în raport de circumstanțele personale ale acestuia a apreciat c scopul pedepsei și reeducarea inculpatului pot fi obținute prin suspendarea condiționat a executrii pedepsei.
În ceea ce privește latura civil, s-a avut în vedere c partea vtmat nu s-a constituit parte civil în cauz.
Împotriva acestei sentințe, au formulat în termen legal apel Parchetul de pe lâng Judec toria S veni și inculpatul.
Parchetul a criticat sentința pentru nelegalitate sub aspectul faptului c, în mod greșit s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. c Cod penal, motivând c, la svârșirea infracțiunii, nu s-a folosit de cunoștințele dobândite în exercitarea unei profesii sau activitți.
Inculpatul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie cu motivarea c nu se face vinovat de svârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, solicitând a fi achitat.
În dovedirea apelului a solicitat atașarea dosarului nr- al Judec toriei S veni, ce a avut ca obiect plângerea sa împotriva procesului verbal de contravenție încheiat de ctre Inspectoratul Poliției de Frontier B, la data de 27 iulie 2006 și audierea martorului -, probe ce au fost admise de ctre instanța de apel.
Prin decizia penal nr. 139 A din 24 iunie 2008, pronunțat de Tribunalul Boto șani, au fost admise apelurile declarate și desființat în parte sentința, în sensul c s-a înlturat aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. c Cod penal, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut c prima instanț a aplicat inculpatului printre pedepsele accesorii și cea prevzut de art. 64 alin. 1 lit. c Cod penal, potrivit creia se interzice inculpatului dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfșura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru svârșirea infracțiunii.
În cauza dedus judecții nu se justific aplicarea acestei pedepse accesorii, întrucât inculpatul nu s-a folosit de nici o funcție sau profesie pentru svârșirea infracțiunii.
În ce privește motivele care au stat la baza apelului promovat de inculpat, s-a constatat c acestea sunt nefondate, susținerile inculpatului cu privire la nevinovția sa, necoroborându-se cu probele administrate în cauz.
Este de observat c, instanța de fond a fcut o cercetare amnunțit cu privire la situația de fapt, reieșind cu certitudine vinovția inculpatului pentru fapta de ultraj.
Deși inculpatul nu a recunoscut nici un moment svârșirea infracțiunii, sunt relevante declarațiile martorilor, care au relatat împrejurrile în care a fost comis fapta de ultraj și comportamentul violent al inculpatului în momentul controlului vamal asupra autoturismului s
Aceste declarații se coroboreaz cu declarația prții vtmate, a certificatului medico-legal și cu procesul verbal de contravenție încheiat cu aceast ocazie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul susținând c, din probele administrate în cauz, a reieșit c, în realitate, cursul evenimentelor a fost cu totul altul decât cel relatat de partea vtmata.
Instanța de apel nu s-a pronunțat și nu a luat în considerare probatoriului, depșirea cadrului legal de ctre partea vtmata fiind rezultatul nerespectrii prevederilor legale relativ la efectuarea controlului la trecerea frontierei, nerespectrii ordinei cronologice și legale referitoare la exercitarea unui control amnunțit.
Apreciind c recursul este întemeiat, Curtea de Apel Suceava, prin decizia penal nr. 337 din 22 septembrie 2008, l-a admis, considerând c tribunalul, ca instanț de apel, a omis s examineze motivele invocate de ctre inculpat printre care și existența cauzei care înltur caracterul penal al faptei, prev. de art. 46 alin. 2 Cod penal și nici nu a analizat probele în aprare propuse de inculpat justificând menținerea sau înlturarea acestora cât și a probelor în acuzare.
Deși în cauz s-au admis astfel de probe în aprare, instanța de apel a omis s le analizeze și s pronunțe motivat asupra relevanței lor.
Dup reprimirea dosarului de ctre instanța de apel, a fost reaudiat inculpatul și a fost întrebat dac înțelege s formuleze și alte probe în susținerea poziție sale procesuale cât și a motivelor de apel.
Prin decizia penal nr. 225A din 18.11.2008 pronunțat de Tribunalul Boto șani în dosarul penal nr- s-au dispus urmtoarele:
S-au admis apelurile declarate de ctre Parchetul de pe lâng Judec toria S veni și de ctre inculpatul împotriva sentinței penale nr. 237 din 10 octombrie 2007 Judec toriei S veni.
S-a desființat, în parte, hotrârea atacat în sensul c a fost înlturat pedeapsa accesorie prevzut de art. 64 lit. c Cod penal.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a pronunța aceast decizie s-a reținut c în baza probatoriului administrat în faza de urmrire penal și a cercetrii judectorești instanța de fond a reținut o situație de fapt corect.
S-a mai reținut c situația de fapt invocat de ctre inculpat în sensul c ar fi fost lovit de ctre partea vtmat nu a fost dovedit în cauz.
S-a apreciat c faț de probatoriul administrat și situația de fapt reținut în cauz nu sunt incidente dispozițiile art. 46 alin. 2 Cod penal, nefiind date condițiile constrângerii fizice.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie prevzut de art. 64 lit. a - c Cod penal aplicat inculpatului s-a reținut c acesta nu s-a folosit în svârșirea infracțiunii de vreo funcție sau profesie iar aceast pedeaps se aplic în conformitate cu exigențele jurisprudenței CEDO în materie cât și ale art. 71 alin. 3 Cod penal.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, care a artat c hotrârile recurate sunt greșite întrucât instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate de natur s-i garanteze drepturile și s influențeze soluția procesului iar hotrârile nu cuprind motivele pe care se întemeiaz soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotrârii ori acesta nu se înțelege.
A artat în dezvoltarea motivelor de recurs c agentul de poliție de frontier, la data de 28.07.2006, a înclcat dispozițiile și principiile fundamentale ale drepturilor omului în ceea ce privește controlul și reținerea unei persoane.
A precizat c instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor de casare în sensul verificrii dac agentul de poliție a respectat sau a depșit cadrul legal al exercitrii atribuțiilor de serviciu și nu s-a pronunțat asupra notelor de probe depuse la dosar iar judecarea și condamnarea sa s-a fcut fr o verificare a probelor de nevinovție.
A mai precizat c cercetarea judectoreasc efectuat în cauz este deficitar cu înclcarea dispozițiilor procedurale întrucât nu au fost audiați martorii care au avut cunoștinț despre fapt și nu s-a verificat dac în cauz, faț de activitatea desfșurat de agentul de poliție de frontier, sunt întrunite condițiile de existenț a infracțiunii de ultraj.
A susținut c la instanța de apel, din completul de judecat a fcut parte un judector incompatibil care a luat parte la judecarea apelului în primul ciclu procesual.
A solicitat ca instanța de recurs s aib în vedere și circumstanțele sale personale.
Examinând recursul declarat de inculpat sub aspectul motivelor invocate cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constat urmtoarele:
Din amplul probatoriu administrat în cauz în faza de urmrire penal și cercetare judectoreasc, respectiv procesul-verbal de constatare, rapoartele de eveniment, certificatul medico-legal, raportul de expertiz medico-legal, înscrisurile depuse la dosarul de urmrire penal și din instanț, declarația prții vtmate, declarațiile martorilor, și, a reieșit cu certitudine c în noaptea de 27/28.07.2006, fiind oprit pentru efectuarea controlului asupra autoturismului de ctre agenții de poliție de frontier a, inculpatul, dup ce în prealabil a refuzat efectuarea acestui control și a adoptat o atitudine recalcitrant, adresând injurii și amenințri agenților de poliție, l-a amenințat și lovit pe șeful de tur al, agent, cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare un numr de 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut o situație de fapt și o încadrare juridic corect faptei svârșite de ctre inculpat și conform cu probatoriul administrat în cauz.
Potrivit probatoriului mai sus prezentat, respectiv înscrisurile depuse la dosarul de urmrire penal - filele 108-129 și filele 236-244 și 270 dosar fond - rezult c atât inculpatul cât și martorul - - cu care acesta se afla în noaptea de 27/28.07.2006, erau dați în consemn la frontiera de stat întrucât aceștia tranzitau aproape zilnic, uneori chiar și de 2 ori pe zi, frontiera de stat a României, fiind gsite asupra lor pachete de țigri care depșeau numeric plafonul vamal.
Chiar și în noaptea de 27/28.07.2006, în autoturismul Opel Astra cu care se deplasau inculpatul și martorul - -, organele poliției de frontier au descoperit un numr de 80 pachete de țigri "" și 39 pachete de țigri "LM", ascunse într-un loc improvizat în bordul autoturismului, care au fost ridicate și reținute pe baza adeverinței de reținere a bunurilor Nr. 310 din 27.07.2006.
De asemenea, atât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei printre care se enumer rapoartele de activitate a agenților poliției de frontier și procesele-verbale de contravenție (filele 122-129 dosar urmrire penal) cât și din declarațiile agenților de poliție de frontier audiați în cauz, rezult c în mai multe rânduri inculpatul a adoptat în punctul de frontier o atitudine recalcitrant adresând organelor de poliție de frontier injurii și amenințri, fapte ce au condus la sancționarea contravențional a acestuia.
Din analiza probatoriului testimonial anterior prezentat rezult c staționarea inculpatului în punctul de frontier s-a datorat atitudinii adoptate de ctre acesta, care a refuzat controlul autoturismului, și nu atitudinii agenților sau agentului de poliție de frontier, a crui activitate s-a desfșurat cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
În acest sens, se poate observa c inculpatul a refuzat inițial urcarea autoturismului pe ramp pe motiv c aceasta era prea joas pentru a efectua o asemenea manevr, dup care a relatat organelor de control c i-au fost sustrase cheile de la autoturism, a consumat buturi alcoolice și fiind sub influența acestora a sunat pe martorii și, pentru a veni și a-l transporta atât pe el cât și pe martorul - - la domiciliu.
Stabilind vinovția inculpatului, instanța de fond i-a aplicat o pedeaps ce a fost corect individualizat cu respectarea criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, circumstanțele personale ale acestuia fiind avute în vedere de ctre instanț.
În ceea ce privește motivul invocat de inculpatul-recurent privind participarea la judecarea cauzei în apel a unui judector incompatibil, care a soluționat primul apel al ciclului procesual, se constat c acesta este neîntemeiat întrucât conform încheierii de ședinț din 17.11.2008 (fila 10 dosar apel) a fost admis cererea de abținere formulat de magistrat iar conform prții introductive a deciziei penale nr. 225 A din 18.11.2008, acesta nu a mai participat în completul de judecat care a soluționat apelul inculpatului.
Faț de cele prezentate anterior și vzând c motivele de casare invocate de ctre inculpat nu sunt date în cauz, Curtea urmeaz ca în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedur penal, s resping recursul declarat de acesta ca nefondat.
Vzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedur penal,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui G și, nscut la data de 12.10.1958 în comuna -M, județul B, domiciliat în loc., oraș, județul B, cetțean român, studii superioare, fr ocupație, cstorit, stagiul militar satisfcut, cu antecedente penale, nerecidivist, CNP - -, împotriva deciziei penale nr. 225 A din 18.11.2008 pronunțat de Tribunalul Boto șani.
Oblig recurentul s plteasc statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitiv.
Pronunțat în ședința public din 12 ianuarie 2009.
Președinte, Judectori, Grefier,
Pt. jud. aflat în,
Semneaz PREȘEDINTE: Motan Traian e
completului de judecat,
Red.
Dact.
Ex. 2/30.01.2009
Jud. apel -
- C-tin
Jud. fond -
Președinte:Motan TraianJudecători:Motan Traian, Ilieș Titiana, Biciușcă Ovidiu