Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 709/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 709/

Ședința publică din 8 iulie 2009

PREȘEDINTE: Constantin Costea

JUDECĂTOR 2: Ion Dincă

JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu

Grefier: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara - este reprezentat de procuror.

Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 154/A din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv și asistat de avocat din oficiu, cu delegație la dosarul cauzei, lipsă fiind partea vătămată intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul din oficiu al inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și aplicarea unei pedepsei cu suspendare, având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale și a avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, raportat la circumstanțele săvârșirii faptei și starea de recidivă a inculpatului, pedeapsa este corect individualizată.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și reducerea pedepsei.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 808 din 09.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Arada dispus în baza art. 321 alin. 1 Cp cu aplicarea art. 37 lit. b Cp, condamnarea la 1 an și 4 luni închisoare a inculpatului.

În baza art. 180 alin. 2 Cp cu aplicarea art. 37 lit. b Cp a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 33, 34 Cp, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an si 4 luni închisoare fără aplicarea vreunui spor de pedeapsă.

În condițiile art. 71 Cp s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 literele a,b Cp, cu excepția dreptului de a alege.

În temeiul art. 88 Cp s-a dedus din pedeapsa aplicată măsura reținerii precum și durata arestului preventiv din data de 05.11.2008 până la zi.

În temeiul art. 350 Cpp s-a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civila în cauză.

În baza art. 191 Cpp a fost obligat inculpatul la plata a 800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a dispus virarea sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului A reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu în cursul judecății.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că în data de 25.09.2008 inculpatul, în timp ce se afla în spațiul de trecere prin fața unei case de marcat din magazinul din A, fără vreun motiv aparent, i-a aplicat o lovitură cu palma peste față părții vătămate, casier la respectiva casă de marcat. Inculpatul și-a scos din buzunar portmoneul și i-a arătat părții vătămate ca are bani în el, iar apoi a continuat sa o lovească cu pumnii și picioarele în zona feței, precum și în alte zone ale corpului. Partea vătămată s-a refugiat în spatele casei de marcat, moment în care inculpatul a început să arunce după aceasta cu un pachet de guma și o sticlă de suc, bunuri care se aflau pe casei de marcat. Inculpatul a încetat agresiunea împotriva părții vătămate la intervenția martorilor și care au încercat să aplaneze conflictul.

În urma agresiunilor exercitate de inculpat asupra părții vătămate aceasta a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 6-7 zile îngrijiri medicale, așa cum rezultă din certificatul medico-legal nr. 993/A/30.09.2008.

Ulterior, inculpatul s-a îndepărtat proferând insulte la adresa personalului magazinului și, la plecare, s-a deplasat la biroul de informații al unității unde a adresat injurii și amenințări angajatelor de serviciu la ghișeu, iar apoi a părăsit de unul singur incinta unității.

Acțiunile inculpatului au provocat o puternică stare de temere și consternare în rândul angajaților magazinului, precum și în rândul celor aproximativ 50-60 de clienți aflați în magazin care au văzut cele întâmplate, aceștia din urmă abandonând produsele aflate pe benzile caselor de marcat și părăsind magazinul, după cum rezultă din declarațiile martorilor și.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor dar a arătat că a fost provocat de către partea vătămată care l-a jignit, adresându-i-se cu apelativul "hoț". Instanța a înlăturat susținerile inculpatului și i-a reținut scuza provocării, întrucât declarațiile inculpatului sub acest aspect nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză, astfel că nu au valoare probatorie.

Fapta inculpatului de a-i aplica mai multe lovituri părții vătămate și care i-au cauzat leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 6-7 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire, prev. și ped. de art. 180 alin.2 Cp.

Fapta aceluiași inculpat de a avea o atitudine agresivă față de angajații magazinului și de a-i trata în mod batjocoritor, proferând expresii și dedându-se la manifestări prin care s-a adus atingere bunelor moravuri, provocând totodată indignarea acestora și a clienților din incinta unității și tulburarea ordinii și liniștii publice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice prev. și ped de art. 321 al.1 Cp.

La dozarea și individualizarea pedepselor ce i s-a aplicat inculpatului, instanța a ținut cont de criteriile generale prev. de art. 72 Cp referitoare la gradul de pericol social, limitele de pedeapsă stabilite de lege, modul și mijloacele de săvârșire ale infracțiunii, urmarea produsă, precum și cele privind persoana și conduita inculpatului. Astfel, instanța a reținut că acesta a comis fapta în stare de recidivă postexecutorie față de pedeapsa de 3 ani închisoare dispusă prin sentința penală nr. 407/1997 a Judecătoriei Craiova, respectiv față de pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 638/1997 a Tribunalului Dolj.

Apreciind în concret gradul de pericol social al faptei și ținând cont și de persoana inculpatului care este recidivist, având în vedere și atitudinea sa relativ sinceră în cursul procesului penal, instanța a aplicat inculpatului două pedepse și anume acelea de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.

Fiind îndeplinite condițiile concursului real de infracțiuni, instanța a contopit pedepsele și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, adică aceea de 1 an și 4 luni închisoare, interzicând totodată inculpatului exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice precum și dreptul prev. de art. 64 lit.b Cp.

Împotriva acestei sentinței penale a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinice, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, solicitând a fi redus.

Prin decizia penală nr. 154 din 19.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat, reținându-se că la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 72 Cp.

Împotriva ambelor hotărâri judecătorești a declarat recurs inculpatul, reiterând motivele de apel.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat.

Prin dispozițiile art. 321 alin.1 Cp, infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice este pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Instanța de fond a aplicat pentru această infracțiune pedeapsa de 1 ani și 4 luni închisoare, astfel că s-a orientat spre minimul special prevăzut de legea penală.

Pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin.2 Cp, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa de 8 luni închisoare, de asemenea o pedeapsă orientată spre minimul special, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

La individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 Cp motiv pentru care, după contopire, nu a mai fost aplicat nici un spor de pedeapsă, în condițiile în care inculpatul se află în stare de recidivă postexecutorie.

Întrucât starea de fapt și încadrarea juridică au fost corect reținute, iar la individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 cp, neexistând motive de casare a hotărârilor penale recurate, în baza disp. art. 38515alin.1 pct.1 lit.b Cpp, recursul va fi respins ca nefondat. În baza art. 350 Cpp, se va menține starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 Cp, din durata pedepsei aplicată, va fi dedus în continuare arestul preventiv, de la data pronunțării deciziei penale recurate, la zi.

În baza art. 192 alin.2 Cpp, inculpatul recurent va fi obligat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs și se va dispune plata din contul Ministerului Justiției și Libertăților a sumei de 200 lei, în contul Baroului T, reprezentând onorariu avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul prevederilor art. 38515pct.1 lit.b Cpp respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 154/A/19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

În temeiul prevederilor art. 350 Cpp menține starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 Cp, deduce în continuare din durata pedepsei, arestul preventiv.

În temeiul prevederilor art. 192 alin.2 Cpp obligă inculpatul recurent la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs și dispune plata din contul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului T, a sumei de 200 lei, onorariu avocat din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08 iulie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red. /13.07.09.

Tehnored. /23.07.09

PI. - - Jud.

-, - Trib.

Președinte:Constantin Costea
Judecători:Constantin Costea, Ion Dincă, Victor Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 709/2009. Curtea de Apel Timisoara