Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 811/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 811/
Ședința publică din 04 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Anca Nacu
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva deciziei penale nr. 136/A din 07.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, privind pe inculpatul.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul-intimat, asistat de avocat ales din cadrul Baroului T, șlipsă partea vătămată-intimată.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se procedează la audierea inculpatului-intimat, după ce i-au fost aduse la cunoștință disp. art. 70.C.P.P. declarația fiind consemnată și atașată la dosar.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul solicită admiterea recursului, achitarea inculpatului făcându-se în temeiul art. 10 lit. d p Cod Penal, dar în motivare se artă că nu sunt probe în susținerea acuzării, ceea ce ducea la temeiul art. 10 lit. c Totodată C.P.P. martorii nu au fost ascultați de primă instanță, ci doar în apel. Cu privire la cea ce-a doua infracțiune, de fals privind identitate, s-a reținut de către instanță că în afară de partea vătămată nu a fost de față o altă persoană la momentul la care inculpatul a dat declarație, de fapt, existând de față martori care au fost de față la momentul în care inculpatul s-a legitimat și s-a confirmat adevărata sa identitate. Prin urmare, solicită condamnarea inculpatului, urmând a se reține că există vinovăție și că inculpatul a săvârșit infracțiunile.
Apărătorul ales al inculpatului-intimnat, avocat _, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii, arătând că temeiul achitării se încadrează la lit. d.C.P.P. Arată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a principiului "in dubio pro reo". Totodată, arată că nu există infracțiune flagrantă și nu s-a respectat dreptul la apărare al inculpatului care a cerut să fie asistat de avocat, însă nu i s-a asigurat acest drept. Mai mult, inculpatul a fost supus la violențe și agresiuni din partea poliției, confirmate de martori. Solicită a se avea în vedere că faza de urmărire penală nu este contradictorie, iar declarațiile de la urmărire penală trebuie privite cu rezervă. Cu privire la probele administrate în fața primei instanțe, cei patru polițiști au arătat că nu se susține afirmația din rechizitoriu, iar declarația părții vătămate nu se coroborează cu nici o declarație, deoarece nici un martor nu a asistat la luarea declarației, prin urmare nu există probe care să dovedească vinovăția.
Inculpatul-intimat, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1178/01.06.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în baza art. 334.C.P.P. s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de inculpare din infracțiunea prev. de art. 239 al. 1 și 4.Cod Penal și infracțiunea prev. de art. 293 al. 1.Cod Penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal, în infracțiunea prev. de art. 239 al. 1 și 2.Cod Penal și infracțiunea prev. de art. 293 al. 1.Cod Penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a
Cod PenalÎn baza art.11 pct.2 lit.a raportat C.P.P. la art. 10 lit.d C.P.P. s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 239 al.1 și 2.Cod Penal, de ultraj, și pentru infracțiunea de fals privind identitatea, prev. de art. 293 al.1
Cod PenalS-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.
În baza art. 357 al. 2 lit. e C.P.P. s-a dispus restituirea către inculpat a unui cuțit de aproximativ 24 cm cu de culoare neagră și a unei șurubelnițe stea cu de culoare neagră, identificate la poziția 30/2006 în registrul de corpuri delicte al Judecătoriei Timișoara.
În baza art. 192 al.3 C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia și s-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr. 7237/P/2006, înregistrat la Judecătoria Timișoara sub nr- la data de 15.09.2006, a fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de articolul 239 al 1, 4.p, art. 293 al 1.
Cod PenalÎn fapt, s-a reținut prin actul de trimitere în judecată că în data de 23.08.2006, l-a amenințat pe agentul de poliție, aruncând înspre acesta cu o sticlă de bere, agent de poliție ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, și ulterior, fiind cercetat pentru cea dintâi faptă, și-a declinat date de identitate false în fața organelor de poliție.
Față de situația de fapt reținută în expozitivul rechizitoriului, instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de inculpare din infracțiunea prev. de art. 239 al.1 și 4.Cod Penal și infracțiunea prev. de art. 293 al.1 cu Cod Penal aplicarea art. 33 lit.a Cod Penal, în infracțiunea prev. de art. 239 al.1 și 2.Cod Penal și infracțiunea prev. de art. 293 al.1 Cod Penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit.a Cod Penal, în condițiile art.334
C.P.P.În faza de cercetare judecătorească, audiat în calitate de inculpat, nu a recunoscut comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, motivând că nu a amenințat agentul de poliție și nu a încercat să îl lovească în nicio modalitate și nici nu s-a prezentat sub o altă identitate, astfel cum susține partea vătămată. Inculpatul a invocat faptul că a fost agresat fizic de mai mulți agenți de poliție, nepermițându-i-se chemarea unui avocat, fiind astfel constrâns să recunoască, cu ocazia consemnării primelor declarații, comiterea faptelor.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri: proces verbal de constatare, proces verbal de identificare, xerocopie a certificatului de naștere; proba testimonială cu martorii:, G și - audiați și în faza de urmărire penală și propuși prin rechizitoriu, și cu martorii: T, și, propuși de către inculpat în apărare.
Din coroborarea întregului material probatoriu administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:
În data de 23.08.2006, în cursul serii, echipajul de poliție format din agent șef adjunct și agent șef adjunct executa serviciul de patrulare cu autoturismul marca cu numărul de înmatriculare B 52 pe str. - - din
Deoarece în fața magazinului aparținând au observat mai multe persoane care consumau băuturi alcoolice (bere) în fața magazinului, faptă interzisă de legislația în vigoare și sancționată contravențional potrivit Legii nr. 61/1991 (republicată), organele de poliție au oprit autoturismul cu intenția de a legitima persoanele respective și a le sancționa contravențional.
După ce și-au declinat calitatea, agent șef adjunct și agent șef adjunct le-au solicitat persoanelor aflate în fața să se legitimeze.
În cuprinsul actului de inculpare și trimitere în judecată se reține că din grupul de persoane aflate în fața, una dintre persoane a refuzat să se legitimeze, iar la insistențele celor doi subofițeri de poliție, persoana respectivă l-a amenințat pe agent șef adjunct că dacă se apropie de ea în va agresa cu recipientul de sticlă pe care îl avea asupra sa.
Din acest moment al descrierii faptelor, declarațiile martorilor sunt contradictorii, după cum urmează: cei trei martori, propuși de către inculpat, sunt colegi de muncă ai acestuia și au fost martori oculari, depozițiile lor coroborându-se și ilustrând aceeași stare de fapt, spre deosebire de declarațiile martorilor propuși prin rechizitoriu:, G și, care, cu ocazia reaudierii în faza de cercetare judecătorească, nu au menținut în totalitate declarațiile anterioare.
Astfel, nici unul dintre martorii propuși prin rechizitoriu (agenți de poliție, colegi ai părții vătămate) nu a văzut efectiv când și dacă inculpatul a amenințat cu sticla de bere pe care o avea în mână sau dacă a aruncat înspre partea vătămată - agent de poliție - cu aceeași sticlă de bere. Agentul de poliție nu a văzut efectiv momentul, deoarece se urcase în mașina poliției pentru a urmări inculpatul cu ajutorul autoturismului (astfel cum se reține și în rechizitoriu și cum a declarat și în fața instanței), iar ceilalți martori, G și - nu au fost de față, fiind echipajul solicitat a interveni ulterior.
Ceilalți trei martori oculari audiați la propunerea inculpatului (T, și ) au declarat că inculpatul a luat-o la fugă pe - -, pe mijlocul străzii, pe linia continuă ce desparte cele două sensuri de mers, având sticla de bere în mână. Agentul de poliție l-a urmărit în alergare, iar în momentul în care l-a ajuns din urmă i-a aplicat inculpatului o lovitură cu pumnul, din spate, la nivelul cefei sau a spatelui. În urma loviturii inculpatul a căzut la pământ, moment în care s-a spart de asfalt și sticla de bere fără ca inculpatul să arunce cu ea în vreo persoană. Potrivit acelorași declarații, s-a apropiat de locul în care a fost imobilizat inculpatul și celălalt agent de poliție -, toate aceste aspecte fiind ușor vizibile din locul în care se aflau martorii, datorită iluminatului stradal și situării - pe partea carosabilă a străzii.
În scurt timp la fața locului a sosit încă un alt echipaj de poliție ce fusese chemat cu ajutorul stației de emisie recepție de către cei doi subofițeri implicați în incidentul anterior descris, persoana imobilizată fiind condusă la sediul Secției 1 Poliției Municipiului
În cuprinsul rechizitoriului s-a reținut că "la sediul Secției 1 Poliției Municipiului T, solicitându-i-se să își declare identitatea, persoana depistată în modalitatea descrisă mai sus a declarat inițial că se numește, fiul lui și, născut la data de 29.07.1980, date care, după ce au fost verificate de către organele de poliție, s-au dovedit a fi nereale, în bazele de date a poliței române neexistând nici o persoană cu datele de identificare anterior menționate. În urma verificărilor efectuate s-a reușit identificarea persoanei reținute, stabilindu-se că acea persoană se numește, fiul lui și, născut la data de 29.07.1979 în M, jud. M".
Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, arătând în faza de cercetare judecătorească, că și-a declarat adevărata identitate de la prima declarație, fiind constrâns de către organele de poliție să scrie declarația olografă de la dosar, respectiv să semneze celelalte declarații fără să i se permită să ia legătura cu un avocat.
Din analiza înscrisurilor existente în dosarul de urmărire penală, instanța de fond a constatat că nu există nici un proces verbal de aducere la cunoștință a învinuirii ce i s-a adus inculpatului și nici a drepturilor de care acesta beneficiază, respectiv de dreptul la apărare calificată.
Cu privire la cea de-a doua infracțiune dedusă judecății, de fals privind identitatea, prima instanță a reținut următoarele:
Nici unul dintre cei trei martori propuși de către inculpat (T, și ) nu au cunoștință de ceea ce s-a întâmplat la secția de poliție, dar, în cursul nopții, atunci când inculpatul a fost adus la domiciliu de către un echipaj de poliție, acesta prezenta urme de lovire, echimoze și urme de sânge, și le-a înmânat polițiștilor certificatul de naștere, spunându-le astfel cum se numește, după cum a declarat de la început.
Ceilalți patru martori agenți de poliție (, G și ), deși au declarat în fața procurorului că inculpatul s-a prezentat ca fiind o altă persoană, în depozițiile consemnate în faza de cercetare judecătorească se fac următoarele distincții:
Martorul (filele 25-26) a arătat că, după ce inculpatul a fost adus la secția de poliție, el a plecat în patrulare, colegul său ( ) întocmind toate actele. Așadar nu a putut relata dacă inculpatul s-a prezentat ca fiind altă persoană.
Martorul (fila 43) a declarat că este unul dintre agenții de poliție care s-a deplasat cu inculpatul la locuința acestuia, unde nu știe ce s-a întâmplat deoarece nu a intrat.
Martorul G (fila 47) a declarat că nu a fost martor direct la ceea ce s-a întâmplat, ci doar în acțiunea de sprijin, în momentul sosirii inculpatul fiind deja imobilizat. De asemenea, același martor a declarat că nu știe ce s-a întâmplat în secția de poliție, fiindcă atât el "cât și colegul său " au continuat patrularea.
Martorul a arătat că el a fost cel care a dus inculpatul la secție "unde a și rămas, dar nu și-a adus aminte cu exactitate ce s-a întâmplat". Instanța de fond a înlăturat această depoziție fiind în contradicție cu celelalte probe administrate, câtă vreme martorul a declarat că împreună cu martorul au luat inculpatul și l-au dus la secția de poliție, dar nu știe ce s-a întâmplat în incinta secției, fiindcă atât el cât și martorul au continuat patrularea".
Față de probele administrate - respectiv declarațiile martorilor, astfel cum au fost analizate mai sus, atitudinea inculpatului care nu recunoaște comiterea faptei, instanța de fond a apreciat că declarația părții vătămate care reclamă faptul că inculpatul l-a amenințat cu sticla de bere, aruncând cu aceasta către sine, precum și faptul și-a declinat o altă identitate decât cea reală, nu este susținută de nici un mijloc de probă.
Totodată, s-a apreciat că declarațiile martorilor propuși prin rechizitoriu sunt contradictorii raportat la cele ale martorilor propuși în apărare, dar și între ele, neexistând concordanță nici între declarațiile consemnate în faza de urmărire penală și cele din faza de cercetare judecătorească ale aceleiași persoane.
În aceste condiții, potrivit principiului "in dubio pro reo",s-a constatat de către prima instanță că nu s-a făcut dovada existenței elementului material al laturii obiective a nici uneia dintre cele două infracțiuni deduse judecății: respectiv "amenințarea", "lovirea", precum și "prezentarea sub o identitate falsă", fără a mai face analiza celorlalte elemente constitutive ale infracțiunilor, respectiv "dacă amenințarea a fost de natură a crea temere", latura subiectivă a infracțiunilor și raportul de cauzalitate.
În conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a raportat C.P.P. la art. 10 lit. d C.P.P. s-a dispus achitarea inculpatului pentru fiecare dintre cele două infracțiuni pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată, respectiv pentru infracțiunea prev. de art. 239 al.1 și 2.Cod Penal, de ultraj, și pentru infracțiunea de fals privind identitatea, prev. de art. 293 al.1 Cod Penal, luându-se act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.
În baza art. 357 al. 2 lit. e C.P.P. s-a dispus restituirea către inculpat a unui cuțit de aproximativ 24 cm cu de culoare neagră și a unei șurubelnițe stea cu de culoare neagră, identificate la poziția 30/2006 în registrul de corpuri delicte al Judecătoriei Timișoara, care au fost găsite lângă, respectiv asupra inculpatului în momentul imobilizării de către agenții de poliție. Cele două obiecte, potrivit declarațiilor inculpatului care se coroborează cu ale martorilor apărării, au fost utilizate constant de către inculpat la munca zilnică, acesta lucrând în construcții. Din cuprinsul materialul probator nu a rezultat că inculpatul s-ar fi folosit în vreo modalitate de aceste obiecte.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, apel înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 22.10.2007 sub același număr unic de dosar.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoaraa criticat sentința primei instanțe pentru netemeinicia acesteia, în ceea ce privește greșita achitare a inculpatului ca urmare a unei aprecieri insuficiente a materialului probator administrat în cauză.
În motivarea apelului, parchetul a solicitat să se observe că procesul-verbal întocmit de partea vătămată agent șef adjunct cu ocazia incidentului se coroborează cu declarația martorului, care a arătat că l-a văzut pe inculpat atunci când a refuzat să se legitimeze și i-a amenințat pe polițiști că-i lovește cu sticla pe care o avea în mână, că polițiștii au încercat să-l imobilizeze pe inculpat, dar acesta a fugit, fiind urmărit de polițiști. Totodată, se arată că și declarația martorului susține cele consemnate în procesul-verbal și cele declarate de martorul.
Se mai arată că martorii pe care inculpatul i-a propus în apărare au declarat în fața instanței de judecată un alt moment al petrecerii incidentului, în sensul că au declarat că incidentul a avut loc între orele 21.00-22.00, pe când martorii și au declarat că incidentul a avut loc în jurul orei 01.30.
În acest context, parchetul a apreciat ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 239 alin. 1 și 2 Cp, elementul material fiind realizat sub forma amenințării lucrătorului de poliție, precum și elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 293 alin. 1 Cp, inculpatul declinându-și identitatea de " ", aspecte pe care inculpatul le-a recunoscut în fața procurorului atunci când a arătat că și-a declinat această identitate deoarece i-a fost frică și voia să-i inducă în eroare pentru a nu fi pedepsit, după cum reiese din declarația inculpatului aflată la fila 26 și urm. din dosarul de urmărire penală.
Prin decizia penală nr. 136/A din 07.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 379 pct. 1 lit. b cod pr pen a fost respins ca nefondat apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr. 1178/01.06.2007 Judecătoriei Timișoara pronunțată în dosar nr-.
In fata instanței de apel s-a luat declarație inculpatului potrivit prevederilor art 378 alin 11cod pr pen, care a confirmat cele relatate în fața primei instanțe. De asemenea, au fost audiați martorii si, audiați în cursul urmăririi penale si omiși a fi propuși în vederea audierii in fata primei instanțe.
Din depoziția martorului, paznic la acel chioșc în fata căruia a fost identificat inculpatul, instanța de apel a reținut ca inculpatul nu a amenințat pe partea vătămata și colegul sau, ci a fost speriat de interpelarea acestora, motiv pentru care a început sa fugă. Fiind ajuns din spate de partea vătămata, a căzut, i s-a spart sticla cu bere după care a fost lovit cu picioarele de partea vătămata, ulterior s-a ridicat și a continuat sa fugă, fiind urmărit de polițiști.
Totodată, instanța de apel a reținut depoziția martorului care relatează ca el locuiește pe- și în seara incidentului a constatat ca în curtea sa erau doi polițiști și o persoana legata, martorul neputând confirma că acea persoana era inculpatul, dar confirmând că a constatat existența unei sticle de bere spartă în curtea imobilului. La 10 minute după incident, cei doi polițiști au făcut fotografii acelei sticle sparte.
Având in vedere si aceste probe administrate in fata instanței de apel, tribunalul a constatat că sentința judecătoriei este temeinică si legală.
Tribunalul și-a însușit argumentația judecătoriei în ce privește existența unei îndoieli cu privire la pretinsa amenințare, lovire sau prezentare inculpatului sub o identitate falsă.
In completare, s-a reținut că probele administrate în fața instanței de apel nu sunt de natura sa înlăture această îndoiala, menținând convingerea că nu s-a făcut dovada indubitabila a existentei unei forme de amenințare sau agresiune a inculpatului față de partea vătămata nici măcar în acea modalitate constând in pretinsa afirmație a inculpatului ca îl va lovi cu sticla de bere dacă se va apropia de el.
S-a apreciat că același dubiu planează și cu privire la infracțiunea de fals privind identitatea în condițiile în care a rezultat, în urma administrării probelor de către prima instanță, că în afară de partea vătămata nu a fost de față o alta persoană la momentul la care inculpatul a dat acea declarație, în schimb există martori care au fost de față în momentul in care inculpatul efectiv s-a legitimat in fața organelor de cercetare penală și s-a confirmat adevărata sa identitate, în modalitatea in care inculpatul susține ca a declarat-
Pe de alta parte, tribunalul a constatat că motivul pentru care inculpatul a fost interpelat de patrula de poliție și transportat ulterior la postul de politie a fost tocmai acela de i se stabili identitatea în contextul în care acesta a declarat ca nu are actele la el. Și sub acest aspect tribunalul a putut aprecia daca este realizată latura obiectivă a infracțiunii de mai sus, în condițiile în care s-ar admite ca dovedita acțiunea acestuia de a declara o identitate falsa.
In consecință, instanța de apel a confirmat aplicabilitatea în favoarea inculpatului a principiului de drept "in dubio pro reo" considerând că probele propuse de acuzare nu au fost în măsură să conducă la certitudinea ca inculpatul a săvârșit infracțiunile de mai sus.
Pe de alta parte, s-a apreciat că această îndoială a fost întărită de modalitatea cum au fost administrate probele în cursul urmăririi penale, instanța neputând aprecia daca inculpatul a beneficiat de o apărare reala de natură să conducă la aflarea adevărului judiciar, iar probele pot fi considerate concludente numai în măsura în care oferă certitudinea aflării adevărului.
Tribunalul a putut constata că fapta imputată inculpatului s-a săvârșit la data de 22.08.2006 și fără a se aplica dispozițiile speciale ale procedurii constatării infracțiunilor flagrante, la data de 23.08.2006, respectiv în interiorul intervalului de 24 de ore de la constatarea faptelor, i-a fost prezentat materialul de urmărire penala. Rapiditatea cu care s-a desfășurat întreaga urmărire penală, coroborată cu lipsa unui proces verbal de aducere la cunoștință a învinuirii, precum și a dreptului de a beneficia de un apărător, confirmând în opinia instanței de apel, afirmația inculpatului ca nu i s-a asigurat dreptul la apărare.
Instanța de apel a constatat că existenta unui apărător nu este obligatorie în acest caz, context în care nu pot fi afectate de nulitate actele procedurale efectuate, însă încălcarea acestui drept al inculpatului s-a considerat că poate îndreptăți instanța să dea prevalență probelor administrate în fata sa în condiții de contradictorialitate.
Pentru considerentele arătate, tribunalul a respins ca nefondat apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Împotriva deciziei penale nr. 136/A/07.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș solicitând ca în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d să C.P.P. se dispună casarea deciziei recurate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 239 al. 1, 2.Cod Penal și art. 293 al. 1.
Cod PenalÎn motivarea recursului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa susținut că declarațiile părții vătămate, ce se coroborează cu declarațiile martorilor și date în cursul urmăririi penale și la instanță, precum și cu declarația martorului din cursul urmăririi penale și declarațiile inițiale ale inculpatului, considerăm că s-a făcut dovada existenței elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 239 al. 1,2.Cod Penal Totodată, s-a învederat că instanțele de fond nu au avut în vedere declarațiile martorilor și, audiați în cursul urmăririi penale și în fața instanței de apel, omiși a fi propuși în vederea audierii în fața primei instanțe; instanța de apel reținând doar declarațiile date în fața sa, deși cea a martorului ar fi vădit. Referitor infracțiunea de fals privind identitatea s-a susținut că soluția de achitare a inculpatului este rezultatul unei aprecieri insuficiente a materialului probator administrat în cauză; că însuși inculpatul a recunoscut cu ocazia audierii de către procuror că într-adevăr le-a declarat lucrătorilor de poliție că se numește, fiul lui și, născut la 29.07.1980 în S M, deoarece i-a fost frică și voia să-i inducă în eroare pentru a nu fi pedepsit. În acest sens, au fost invocate declarațiile martorilor - agenți de poliție (, G, și ), care au declarat în cursul urmăririi penale că inculpatul s-a prezentat ca fiind altă persoană și au menținut la instanță aceste declarații, iar declarațiile celor patru martori se coroborează și cu procesul-verbal de identificare aflat la fila 15 dosar de urmărire penală întocmit de agent, precum și cu declarația martorului dată în cursul urmăririi penale. În ce privește declarațiile martorilor T, și, propuși de inculpat, s-a învederat că aceștia au susținut că incidentul a avut loc pe stradă, între orele 21,00 - 22,00, în timp ce martorii și au declarat că incidentul a avut loc în jurul orei 01,30, cel dintâi asistând la amenințarea polițistului de către inculpat, iar cel din urmă susținând că a auzit când s-a spart sticla de bere și a văzut cioburile în curtea locuinței situată pe-.
Analizând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș prin prisma motivelor invocate și din oficiu conform art. 3859alin. 3.C.P.P. instanța constată că hotărârile atacate sunt netemeinice, având la bază o interpretare eronată a probatoriului pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 62.C.P.P. mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nicio deosebire în ceea ce privește forța lor probantă în raport cu împrejurarea că au fost administrate în cursul urmăririi penale sau al cercetării judecătorești. Neexistând nici un temei de legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale martorilor, inculpatului sau părții vătămate, instanța este îndreptățită a reține numai pe acelea pe care le consideră că exprimă adevărul și care se coroborează cu alte mijloace de probă. Totodată, simpla retractare a unei declarații nu poate produce efectul de înlăturare a acesteia decât dacă este temeinic motivată, și nu în cazul în care situația de fapt arătată în cuprinsul ei rezultă și din alte probe ale dosarului. Se mai impune a se reține și faptul că la aprecierea declarației unui martor este necesar să se aibă în vedere moralitatea acestuia, capacitatea intelectuală, poziția față de proces, interesul pe care-l poate avea în soluționarea cauzei într-un anumit fel, etc. Principiile anterior expuse trebuiau reținute în cauză pentru evaluarea corectă a probatoriului.
Din analiza declarațiilor succesive date de martorii audiați în cauză, instanța de recurs constată că este nefondată susținerea primei instanțe în sensul că nici unul dintre martorii propuși prin rechizitoriu nu ar fi văzut efectiv când și dacă inculpatul a amenințat cu sticla de bere pe care o avea în mână. Astfel, martorul în declarația dată în fața Judecătoriei Timișoara (fila 25 dosar judecătorie) după ce arată că își menține declarațiile date în cursul urmăririi penale, deși susține că nu a văzut efectiv când inculpatul a lovit sau a amenințat cu sticla de bere, relatează că "nu am identificat și nu am legitimat nici unul dintre consumatorii de băuturi alcoolice deoarece primul căruia i se solicitase a fost inculpatul, acesta devenind recalcitrant și a efectuat amenințări". În declarația dată în cursul urmăririi penale (fila 21 -22 dosar UP), același martor relatează că inculpatul "a declarat că nu vrea să ne prezinte nici un document și a fugit în spre mijlocul șoselei având o sticlă în mână și amenințându-ne că ne va lovi cu sticla dacă vom încerca să ne apropiem", respectiv că fiind urmărit de partea vătămată a continuat să-l amenințe că-l va lovi cu sticla, susținând că inculpatul a sărit un gard și a fost imobilizat de partea vătămată după ce a aruncat cu sticla asupra sa. Totodată, în declarația dată în cursul urmăririi penale (filele 26 - 27 dosar UP), inculpatul recunoaște că lucrătorii de poliție au insistat să-l legitimeze, însă el a refuzat și i-a amenințat să nu se apropie, că a sărit gardul unui imobil, iar când a văzut că nu mai are scăpare a aruncat cu sticla pe care o avea asupra sa în spre lucrătorii de poliție ce se apropiau, sticla spărgându-se în apropierea unuia dintre ei. În aceeași declarație, inculpatul arată și că după ce a fost imobilizat de către organele de poliție, în momentul în care i s-a solicitat să își decline identitatea, le-a declarat lucrătorilor de poliție că se numește, fiul lui și, născut la data de 29.07.1980 în M, deoarece i-a fost frică și voia să îi inducă în eroare pentru a nu fi pedepsit. Ulterior, în fața primei instanțe (fila 13 dosar judecătorie), inculpatul susține că a fost obligat de către angajații secției de poliție să declare că este o altă persoană, deși le-ar fi spus din primul moment adevărata sa identitate, însă în afară de faptul că procesul verbal din 23.08.2006 - în care se menționează identitatea declarată de inculpat ca fiind -, născut la 29.07.1980 în S M, este semnat nu numai de lucrătorii de poliție și de inculpat, ci și de martorii și, declarația în care recunoaște că și-a declinat o identitate falsă este dată în față procurorului și nu a agenților de poliție.
Pe de altă parte, martorul a declarat în cursul urmăririi penale (fila 16 doar UP) că inculpatul a refuzat să se legitimeze plecând de la fața locului și amenințând polițiștii că îi lovește cu sticla pe care o avea în mână; iar când polițiștii au încercat să-l imobilizeze a fugit pe str. Totodată, a afirmat că a aflat de la agenții de poliție că inculpatul a aruncat cu sticla spre ei. Ulterior, în fața instanței de apel (fila 51 dosar tribunal), același martor susține că incidentul cu sticla de bere s-a petrecut pe str. -, că a văzut personal când în momentul căderii inculpatului s-a spart sticla de bere pe care o avea în mână. Această ultimă declarație este contrazisă de martorul (fila 52 dosar tribunal și 17 dosar UP), care a auzit zgomotele în curtea imobilului din str. T și în acea zonă a văzut pe ciment o sticlă de bere spartă și de martorul (fila 25 dosar judecătorie) care a arătat că inculpatul a fost imobilizat în curtea imobilului de pe str. T, la aproximativ 200 de locul unde consumase băuturi alcoolice. Prin urmare, chiar dacă a fost dată în fața unei instanțe de judecată, cea de-a doua declarație a martorului nu poate fi reținută la soluționare cauzei întrucât nu corespunde realității, credibilitatea martorului fiind pusă la îndoială. În această privință, trebuie avut în vedere că martorul nu s-a prezentat de bună voie în fața instanței, ci după citarea cu mandat de aducere, ceea ce poate conduce la concluzia că cea de-a doua declarație nu este expresia dorinței sale de a contribui la aflarea adevărului.
Martorii aduși de inculpat în apărarea sa, respectiv T, și, au dat în fața primei instanțe declarații care nu pot fi reținute ca fiind corespunzătoare realității câtă vreme conțin inadvertențe și nu se coroborează cu celelalte probe administrate. Astfel, în ce privește momentul incidentului, martorul T susține că avut loc la ora 21, la aprox. 50 de locul unde consumau băuturi alcoolice; la ora 22, la aprox. 50-60; iar martorul la aprox. 70-80; toți trei susținând însă că inculpatul ar fi scăpat sticla de bere din mână, când a căzut. Aceste aspecte sunt contrazise de declarațiile martorilor, (de la UP) și chiar de declarația inculpatului care susține că incidentul s-a petrecut după miezul nopții (fila 50 dosar tribunal). Mai mult, așa cum mai sus s-a stabilit incidentul cu sticla a avut loc după ce inculpatul a sărit gardul în curtea unui imobil, pe str. T, și nu pe aceeași stradă pe care martorii consumaseră băuturi alcoolice împreună cu inculpatul. Trebuie avut în vedere și faptul că acești martori locuiesc împreună cu inculpatul, consumaseră băuturi alcoolice la data evenimentelor, astfel că există motive serioase de îndoială asupra credibilității lor datorită subiectivității și posibilității percepției eronate a faptelor.
Prin dispozițiile art. 239 alin. 2.Cod Penal a fost incriminată ca infracțiunea de ultraj în formă agravată "lovirea sau orice acte de violență, săvârșite împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii". Analizând starea de fapt reținută anterior, instanța constată că în speță sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 1 și 2.
Cod PenalLa individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72.pen. respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei, consecințele acesteia. Astfel, inculpatul nu are antecedente penale, dar în fața instanței nu a dat dovadă de sinceritate și nu se poate omite gravitatea deosebită a faptei care aduce atingere nu numai persoanei fizice ce exercită o autoritate de stat, ci mai ales respectului de care trebuie să se bucure o autoritate însărcinată cu asigurarea ordinii și protecției publice. Atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului în fața instanței prezintă relevanță sub aspectul criteriilor generale prev. de art. 72.Cod Penal Este adevărat că inculpatul nu este obligat să recunoască săvârșirea infracțiunilor, legea conferindu-i potrivit art. 70 alin. 2.C.P.P. "dreptul la tăcere", respectiv dreptul de a nu face nicio declarație; dar în măsura în care inculpatul este de acord să dea declarații, potrivit art. 70 alin. 2.C.P.P. ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa. sinceră în cursul procesului penal reprezintă potrivit art. 74 lit. c o Cod Penal circumstanță atenuantă, iar comportarea nesinceră în cursul procesului penal, fără a fi reglementată ca o circumstanță agravată, poate fi de natură a influența pedeapsa aplicată prin prisma criteriului precizat de art. 72.Cod Penal "persoana inculpatului".
Potrivit dispozițiilor art. 52.Cod Penal pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Instanța de recurs reține și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise. Astfel fiind, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 239 alin. 1 și 2.Cod Penal, de ultraj, este în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52.pen. respectiv reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi fapte penale.
Prin dispozițiile art. 293 alin. 1.Cod Penal a fost incriminată ca infracțiunea de "fals privind identitatea" fapta de prezentare sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identități altei persoane, pentru a induce sau a menține în eroare un organ sau o instituție de stat sau o altă unitate dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul. În speță sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni câtă vreme inculpatul și-a declinat o identitate care nu corespundea adevărului, respectiv că se numește, deși în realitate este, născut la data de 29.07.1980, în loc de 29.07.1979; el însuși relatând că a vrut să scape în acest mod de o eventuală sancțiune.
Având în vedere criterii generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72.Cod Penal și aspectele anterior reținute, cu ocazia individualizării pedepsei pentru infracțiunea de ultraj, instanța îi va aplica inculpatului pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru infracțiunea de fals privind identitatea.
În temeiul art. 33 lit. a și Cod Penal 34 lit. b va Cod Penal contopi pedepsele aplicate pentru cele două infracțiuni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 1 (un) an închisoare, apreciind că nu se impune aplicarea nici unui spor față de pericolul social al faptelor și persoana inculpatului.
În ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului, instanța apreciază că pedeapsa își poate atinge scopul astfel cum este prevăzut în art. 52 Cod penal și fără executarea efectivă, sens în care în temeiul art. 81.Cod Penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante aplicată inculpatului, va stabili termen de încercare de 3 luni conform art. 82.Cod Penal și va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.
Cod PenalAvând în vedere că din probele administrate în cauză a rezultat că la comiterea infracțiunilor nu a fost utilizat cuțitul de aproximativ 24 cm cu de culoare neagră și nici șurubelnița stea cu de culoare neagră, identificate la poziția 30/2006 în registrul de corpuri delicte al Judecătoriei Timișoara, care au fost găsite lângă, respectiv asupra inculpatului în momentul imobilizării, instanța de recurs va menține dispoziția de restituire a acestora către inculpat.
Întrucât în cauză urmează a se pronunța o soluție de condamnare a inculpatului, în temeiul art. 192 alin. 2 și 191.C.P.P. îl va obliga la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 250 lei la prima instanță, 150 lei la instanța de apel și 100 lei la instanța de recurs.
Față de cele anterior arătate, în temeiul art. 38515alin.1, pct. 2, lit. d va C.P.P. admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Va casa decizia penală recurată și sentința penală nr. 1178/01.06.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr- și rejudecând, în temeiul prevederilor art. 239 alin. 1 și alin. 2.Cod Penal, menținând schimbarea juridică a faptei dată prin decizia penală recurată, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, va condamna pe inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare.
În temeiul prevederilor art. 293 alin. 1.C.P.P. pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea, va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 6(șase) luni închisoare.
În temeiul prevederilor art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod Penal, va contopi cele două pedepse, urmând a fi executată pedeapsa cea mai grea, aceea de 1(un) an închisoare.
În temeiul prevederilor art. 81.Cod Penal, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultantă de 1(un) an închisoare, în temeiul prevederilor art. 82.Cod Penal va stabili termenul de încercare de 3 ani, iar în temeiul prevederilor art. 359.C.P.P.va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.
Cod PenalVa menține dispozițiile sentinței penale nr.1178/2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara, cu privire la restituirea către inculpat a unui cuțit de aproximativ 24 cm cu de culoare neagră și a unei șurubelnițe stea cu de culoare neagră, identificate la poziția nr. 30/2006 din registrul corpurilor delicte al Judecătoriei Timișoara.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat din care suma de 250 lei la prima instanță, suma de 150 lei la instanța de apel iar suma de 100 lei, la instanța de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul prevederilor art. 38515alin.1, pct. 2, lit. d admite C.P.P. recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează decizia penală recurată și sentința penală nr. 1178/01.06.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr- și rejudecând, în temeiul prevederilor art. 239 alin. 1 și alin. 2.Cod Penal, menținând schimbarea juridică a faptei dată prin decizia penală recurată, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, condamnă pe inculpatul:
, fiul lui și, născut la data de 29.07.1979 în M, jud. M, domiciliat în M,- B, jud. M și reședința fără forme legale în T,-, jud. T, fără antecedente penale, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, studii 8 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, posesor al seria - nr. -, CNP -, la pedeapsa de:
- 1(un) an închisoare.
În temeiul prevederilor art. 293 alin. 1.C.P.P. pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea, condamnă pe același inculpat la pedeapsa de
- 6(șase) luni închisoare.
În temeiul prevederilor art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod Penal, contopește cele două pedepse, urmând a fi executată pedeapsa cea mai grea, aceea de 1(un) an închisoare.
În temeiul prevederilor art. 81.Cod Penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultantă de 1(un) an închisoare, în temeiul prevederilor art. 82.Cod Penal stabilește termenul de încercare de 3 ani, iar în temeiul prevederilor art. 359.C.P.P. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.
Cod PenalMenține dispozițiile sentinței penale nr.1178/2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara, cu privire la restituirea către inculpat a unui cuțit de aproximativ 24 cm cu de culoare neagră și a unei șurubelnițe stea cu de culoare neagră, identificate la poziția nr. 30/2006 din registrul corpurilor delicte al Judecătoriei Timișoara.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat din care suma de 250 lei la prima instanță, suma de 150 lei la instanța de apel iar suma de 100 lei, la instanța de recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 04 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Prima instanță -
Instanța de apel - ,
Red.
Tehnored.CU -17.-
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 811/
Ședința publică de la 04 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe
intimat
și pe intimat, având ca obiect
ultrajul (art. 239.Cod Penal)
împotriva deciziei numărul
La apelul nominal făcut în ședința publică
lipsind:
- intimat PARTE VĂTĂMATĂ -
- intimat INCULPAT -
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
INSTANȚA
Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva. constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința nepublică de la 04 2008
Președinte,
18 2008
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan, Ion Dincă, Anca Nacu
