Vătămarea corporală (art. 181 cod penal). Decizia 1/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
1632/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.1.395/
Ședința publică din data de 9 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 2: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 3: Magdalena
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI este reprezentat prin PROCUROR.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva Deciziei penale nr.96/A/12.VI.2009 a Tribunalului Ialomița - Secția penală, din Dosarul nr- (339/2009).
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat, personal și asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, având depusă la fila 11 dosarului de recurs delegația nr.6/11.IX.2009, și intimatul-inculpat, prin apărătorul din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.028.678/11.IX.2009, aflată la fila 8 dosarului de recurs, lipsind intimatul-parte civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care recurentul-inculpat este legitimat cu cartea de identitate seria - nr.-, eliberată de municipiul S, pe data de 25.2002, fiul lui și, -, domiciliat în sat, comuna, județ
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, recurentul-inculpat, prin apărătorul ales, precizează că recursul se întemeiază pe cazurile de casare prevăzute de art.385/9, alin.1, punctele 10 și 18, Cod procedură penală, cu efectul achitării, în temeiul art.11, pct.2, lit.a, Cod procedură penală, raportat la art.10, alin.1, lit.c, Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art.181, alin.1, Cod procedură penală.
Recurentul-inculpat, prin apărătorul ales, formulează proba cu înscrisuri pe latură civilă, și anume efectuarea unei adrese către fostul loc de muncă al părții vătămate, pentru a comunica contractul de muncă și certificatele de concediu medical pe perioada 16.IV.2007-15.2007, precum și statele de plată pe durata 1.2006-30.2007.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inutilă, a probei cu înscrisuri pe latură civilă, cu atât mai mult cu cât instanța de apel a avut în vedere înscrisurile respective aflate la dosar.
Curtea, având în vedere motivele de recurs invocate, precum și stadiul procesual al cauzei, respinge, ca inutilă, proba cu înscrisuri pe latură civilă, formulată de recurentul-inculpat.
La solicitarea Curții, recurentul-inculpat, personal, arată că își menține declarațiile anterioare și că nu dorește să declare în fața instanței de recurs.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea, din oficiu, invocă motivul de recurs prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 17/1, Cod procedură penală, referitor la cheltuielile de judecată în apel, și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul-inculpat, prin apărătorul ales, invocând cazul de casare prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 10, Cod procedură penală, susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra declarațiilor martorilor, și, care au arătat că nu a existat vreun conflict între părți, în schimb a reținut declarațiile subiective ale martorului, paznicul barului, apropiat al părții vătămate, care a afirmat că părțile s-au bătut, și, de asemenea, invocând motivul de recurs prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 18, Cod procedură penală, arată că instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt, prin greșita interpretare a probatoriului. Cu privire la cazul de casare invocat, din oficiu, de C, arată că nu pot fi acordate cheltuielile de judecată din apel.
Reprezentantul Ministerului Public arată că instanța de apel, pe de o parte, s-a pronunțat cu privire la toate declarațiile martorilor, astfel că înlăturarea unor declarații nu înseamnă că nu le-a analizat, iar, pe de altă parte, a făcut o temeinică interpretare a probatoriului, reținând declarațiile martorilor și G, care se coroborează cu declarațiile părții vătămate și ale intimatului-inculpat, dar și cu concluziile certificatului medico-legal, întocmit de Serviciul de Medicină Legală S, din care rezultă că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată, producându-i leziuni ce au necesitat, pentru vindecare, 40-45 zile de îngrijiri medicale, însă susține cazul de casare prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 17/1, Cod procedură penală, invocat, din oficiu, de C, atâta timp cât doar MINISTERUL PUBLICa declarat apel, așa încât intimatul-inculpat nu putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-parte civilă, punând concluzii de admitere a recursului, casarea, în parte, a deciziei penale și a sentinței penale și, pe fond, obligarea inculpatului la plata către partea civilă doar a cheltuielilor de judecată efectuate în fond.
Intimatul-inculpat, prin apărătorul din oficiu, este de acord cu admiterea recursului.
Recurentul-inculpat, personal, arată că este nevinovat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.56/21.2009, din Dosarul nr-, Judecătoria Slobozia, județul, în temeiul art.11, punctul 2, litera b, Cod procedură penală, raportat la art.10, alin.1, litera h, Cod procedură penală, a încetat procesul penal împotriva inculpatului, pentru infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art.181, alin.1, Cod penal, asupra părții vătămate, ca efect al împăcării părților, iar, în temeiul art.11, punctul 2, litera a, Cod procedură penală, raportat la art.10, alin.1, litera a, Cod procedură penală, a achitat pe același inculpat, pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art.321, alin.1, Cod penal; în temeiul art.11, punctul 2, litera a, Cod procedură penală, raportat la art.10, alin.1, litera c, Cod procedură penală, a achitat pe inculpatul, pentru infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art.181, alin.1, Cod penal, împotriva părții vătămate, iar, în temeiul art.11, punctul 2, litera a, Cod procedură penală, raportat la art.10, alin.1, litera a, Cod procedură penală, a achitat pe același inculpat, pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art.321, alin.1, Cod penal; în temeiul art.14, Cod procedură penală, raportat la art.346, alin.3, Cod procedură penală, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea civilă, formulată de partea civilă; în temeiul art.193, alin.6, Cod procedură penal, a respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor de judecată, formulată de partea civilă; în temeiul art.192, punctul 1, litera a, Cod procedură penală, a obligat pe partea vătămată la plata sumei de 30 lei, cheltuieli judiciare către stat; în temeiul art.192, punctul 2, litera b, Cod procedură penală, a obligat atât pe partea vătămată, cât și pe inculpatul să plătească fiecare câte 50 lei, cheltuieli judiciare statului.
Instanța de fond a reținut că, prin Rechizitoriul din data de 12.XII.2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, din Dosarul nr.905/P/2007, s-a reținut că pe data de 15.IV.2007, în jurul orelor 23,00-24.00, aflându-se pe terasa barului aparținând "", din satul, comuna, județul I, inculpații, pe fondul unui conflict mai vechi, i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii și cu picioarele părții vătămate, căreia i-au cauzat leziuni, pentru a căror vindecare au fost necesare 40-45 zile de îngrijiri medicale, tulburând, totodată, ordinea și liniștea publică. A reținut că partea vătămată și inculpatul s-au împăcat.
În motivare, instanța de fond a arătat că, în ceea ce privește infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art.181, alin.1, Cod penal, reținută în sarcina inculpatului, nu a fost înlăturată prezumția de nevinovăție, prin declarațiile părții vătămate, care se coroborează doar cu declarațiile martorului, în timp ce toți ceilalți 8 martori au arătat că nu i-au văzut nici pe inculpat lovind-o pe partea vătămată și nici pe martorul în zona barului, înlăturând declarația din data de 4.2007 a martorului G, prin care a precizat că i-a văzut pe cei doi inculpați lovind-o pe partea vătămată, asupra căreia, de altfel, a revenit pe data de 23.2007, deoarece este de natură subiectivă, dovedită prin declarațiile celorlalți martori, care au menționat că acesta s-a certat cu inculpatul. Cât privește infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art.321, alin.1, Cod penal, a arătat că, din declarațiile martorilor, nu rezultă producerea vreunui scandal public.
În termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia a declarat, apel, pentru nelegalitate, solicitând condamnarea inculpatului, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art.181, alin.1, Cod penal, precum și a inculpaților și fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art.321, alin.1, Cod penal.
Prin Decizia penală nr.96/A/12.VI.2009, din Dosarul nr- (339/2009), Tribunalului Ialomița - Secția penală, în temeiul art.379, punctul 2, litera a, Cod procedură penală, a admis apelul, a desființat, în parte, sentința penală și, rejudecând în fond, a dispus, în temeiul art.181, alin.1, Cod penal, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art.181, alin.1, Cod penal, împotriva părții vătămate, a cărei executare, în temeiul art.81, Cod penal a suspendat-o condiționat, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat în temeiul art.82, Cod penal, atrăgându-i atenția, în temeiul art.359, Cod procedură penală, asupra disp. art.83, Cod penal, apoi, în temeiul art.11, punctul 2, litera a, Cod procedură penală, raportat la art.10, alin.1, litera d, Cod procedură penală, a achitat atât pe inculpatul, cât și pe inculpatul, fiecare pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art.321, alin.1, Cod penal, după care, în temeiul art.14, Cod procedură penală, raportat la art.346, alin.1, Cod procedură penală, cu aplicarea art.998, Cod civil, a admis, în parte, acțiunea civilă, formulată de partea civilă, obligându-l pe inculpatul să-i plătească suma de 3.562 lei, din care suma de 2.562 lei constituie daune materiale, iar suma de 1.000 lei reprezintă daune morale, obligându-l pe inculpatul, în temeiul art.193, alin.1 și alin.2, Cod procedură penală, la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată către partea civilă, și, în temeiul art.191, alin.1, Cod procedură penală, la plata sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare către stat, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței penale.
În motivare, instanța de apel a arătat că există probe clare de vinovăție a inculpatului, cu privire la comiterea infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art.181, alin.1, Cod penal, și anume declarațiile constante, atât în faza de urmărire penală, cât și la cercetarea judecătorească, ale martorului, care a arătat că i-a văzut pe inculpați lovind-o, cu pumnii și cu picioarele, pe partea vătămată, precum și ale coinculpatului, potrivit cărora, având în vedere relația de prietenie cu inculpatul, i-a aplicat, la rândul său, o lovitură cu piciorul părții vătămate, la care se adaugă declarația din data de 4.2007 a martorului G, care confirmă faptul că, în timp ce inculpatul o lovea pe partea vătămată, a intervenit inculpatul, care i-a aplicat acesteia o lovitură cu piciorul, coroborate cu certificatul medico-legal nr.217/19.IV.2007, întocmit de Serviciul de Medicină Legală S, conform căruia partea vătămată a prezentat o fractură claviculă dreapta, ce necesită un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale. În cea ce privește infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art.321, alin.1, Cod penal, a arătat că nici unul dintre martori, cu atât mai mult martorul, proprietarul barului, nu a susținut producerea vreunui scandal public, adică a unei indignări colective, astfel că lipsește rezultatul acțiunii de lovire sau alte violențe al laturii obiective, impunându-se schimbarea temeiului de drept al achitării.
La individualizarea judiciară a cuantumului și modalității de executare a pedepsei închisorii aplicată inculpatului, a avut în vedere limitele speciale cuprinse între 6 luni și 5 ani închisoare prevăzute de legea penală, gradul de pericol social al faptei penale, determinat de urmarea produsă, persoana inculpatului, care este tânăr, este angajat, ca fierar-betonist, la " Com", unde a dat dovadă de seriozitate, astfel după cum rezultă din caracterizarea depusă la fila 59 dosarului instanței de fond, nu are antecedente penale și a avut o atitudine procesuală nesinceră, apreciind, totodată, că scopul pedepsei închisorii poate fi atins fără executare în regim de detenție.
Pe latură civilă, a constat că, potrivit adeverinței nr.26/25.II.2008, eliberată de " 2000" I, partea vătămată realiza un venit lunar de 3.000 lei, iar în perioada 16.IV.2007-15.2007, aflându-se în concediu medical, a primit suma de 438 lei, astfel că a obligat pe inculpați la plata diferenței în sumă de 2.562 lei, cu titlu de despăgubiri materiale. De asemenea, având în vedere numărul de 40-45 zile de îngrijiri medicale, a apreciat că suma de 1.000 lei acoperă suferința psihică suferită.
În termen legal, intimatul-inculpat a declarat recurs, nemotivat în termenul prevăzut de art.385/10, alin.2, Cod procedură penală.
În motivarea în scris și orală a recursului, recurentul-inculpat a susținut că instanța de apel a interpretat în mod greșit probatoriul, deoarece a avut în vedere, pe latură penală, doar declarațiile subiective ale martorului, fără a ține seama de declarațiile celorlalți opt martori, iar, pe latură civilă, numai adeverința nr.26/25.II.2008, eliberată de " 2000" I, care nu constituie o dovadă certă cu privire la daunele materiale.
În drept, a invocat motivele de recurs prevăzute de art.385/9, alin.1, punctele 10 și 18, Cod procedură penală.
A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale, menținându-se sentința penală.
Recurentul-inculpat a propus, fiindu-i respinsă, ca inutilă, proba cu înscrisuri pe latură civilă.
La termenul de judecată de astăzi, Curtea a invocat, din oficiu, cazul de casare prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 17/1, Cod procedură penală, privind cheltuielile de judecată din apel către intimatul-parte civilă, pe care l-a pus în discuția părților.
Analizând actele și lucrările dosarelor, decizia penală și sentința penală, atât din punct de vedere al motivelor de nelegalitate invocate de recurentul-inculpat și de C, din oficiu, cât și prin prisma disp. art.385/9, alin.3, Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul este fondat numai cu privire la cheltuielile de judecată din apel.
Curtea constată că motivul de fapt al recursului, constând în greșita selectare și interpretare ale probelor, nu are corespondent în nici unul dintre motivele de recurs invocate în drept de recurentul-inculpat, prevăzute de art.385/9, alin.1, punctul 10, Cod procedură penală, care se referă strict la omisiunea instanței de judecată de a se pronunța asupra unei probe administrată ori asupra unei cereri esențială pentru parte, de natură a-i garanta drepturile și de a influența soluția procesului, și de art.385/9, alin.1, punctul 18, Cod procedură penală, privind eroarea grosieră, care poate exista doar în situația în care instanța de judecată pronunță o soluție în totală și evidentă contradicție cu probele aflate la dosar. De aceea, cazul de casare care ar fi trebuit invocat constă în disp. art.385/9, alin.1, punctul 17/1, Cod procedură penală, care are o sferă largă de cuprindere a tuturor motivelor de nelegalitate, prin prisma căruia Curtea va analiza recursul.
Astfel, instanța de apel a efectuat o corectă și temeinică analiză a materialului probator, din care rezultă, în mod neîndoielnic, vinovăția inculpatului, care a comis infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art.181, alin.1, Cod penal. Prin urmare, declarațiile constante ale părții vătămate (filele 5, 6, dosar de urmărire penală), care, desigur, potrivit art.75, Cod procedură penală, au valoare probatorie numai în măsura în care se coroborează cu alte probe, sunt susținute de declarațiile invariabile de-a lungul urmăririi penale și cercetării judecătorești atât ale martorului, paznic la barul aparținând "", din satul, comuna, județul I, potrivit cărora inculpatul a lovit-o, cu pumnul în față, pe partea vătămată, care a căzut, fiind, apoi, lovită cu picioarele de ambii inculpați și ajutată să se ridice de martorul (filele 16, 17, 32, dosar de urmărire penală, fila 29, dosar instanță de fond), cât și ale coinculpatului, care a recunoscut că, fiind prieten cu inculpatul, au lovit-o cu piciorul în zona feței pe partea vătămată, care căzuse la pământ în urma loviturii cu pumnul în față aplicată de inculpatul (filele 13-15, dosar de urmărire penală, fila 15, dosar instanță de fond), la care se adaugă declarația din data de 4.2007 a martorului G, prin care confirmă întocmai aceeași situație de fapt (fila 19, dosar de urmărire penală), cu toate că, ulterior, pe data de 23.2007 (fila 18, dosar de urmărire penală) și în fața instanței de fond (fila 46, dosar instanță de fond) a susținut faptul că nu a fost de față, iar motivul primei sale declarații este confuz și, ca atare, mincinos, respectiv fie starea de ebrietate, fie sentimentul de supărare sau de răzbunare, fără să ofere alte explicații. Toate aceste probe, din care rezultă că partea vătămată a fost lovită cu preponderență în zona feței, se coroborează cu certificatul medico-legal nr.217/19.IV.2007, întocmit de Serviciul de Medicină Legală S, conform căruia partea vătămată a prezentat excoriații și echimoze pe față, precum și o fractură claviculă dreapta, ce necesită un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale (fila 7, dosar de urmărire penală).
Ca atare, este firesc să nu fi fost avute în vedere declarațiile rezervate și contradictorii ale martorului, care a arătat că nu a fost de față, precizând, la urmărirea penală, că partea vătămată i-a relatat că a fost lovită de cei doi inculpați (fila 20, dosar de urmărire penală), împrejurare negată ulterior, în fața instanței de fond (fila 47, dosar instanță de fond), declarațiile mincinoase și irelevante ale martorului, care a arătat că nu s-a întâmplat nimic, dar că a văzut-o pe partea vătămată căutându-și pe jos telefonul mobil (fila 21, dosar de urmărire penală, fila 48, dosar instanță de fond), precum și declarațiile martorului, care a avut o atitudine neutră, precizând că nu cunoaște nimic (fila 22, dosar de urmărire penală, fila 93, dosar instanță de fond). Încă din cursul urmăririi penale, inculpatul a propus, fiindu-i încuviințată, proba testimonială pe situația de fapt cu martorii, care a manifestat o poziție distantă, declarând că nu are cunoștință despre vreun conflict (filele 24 și 25, dosar de urmărire penală, fila 79, dosar instanță de fond) și, care, la urmărirea penală, a susținut că nu a văzut nimic și nu cunoaște amănunte (fila 26, dosar de urmărire penală), dar, în fața judecătorului de fond, și-a amintit că a văzut-o pe partea vătămată căutându-și, pe jos, telefonul mobil (filele 60 și 61, dosar instanță de fond). La fel de lipsită de relevanță este declarația martorului pe situația de fapt, proprietarul barului, audiat, din oficiu, de instanța de fond (filele 110 și 111, dosar instanță de fond). Ca atare, toți acești 5 martori de la urmărirea penală, consăteni cu inculpatul, s-au constituit într-un grup care, mai curând, a adoptat o atitudine rezervată, decât să susțină apărarea inculpatului, potrivit căreia a plecat imediat acasă, deși recunoaște că se afla în relații de dușmănie cu partea vătămată (filele 10-12, dosar de urmărire penală, fila 14, dosar instanță de fond).
Pe latură civilă, instanța de apel, în mod corect, a stabilit că sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale, iar întinderea prejudiciului material nu poate fi analizată prin prisma vreunui motiv de casare.
Se impune, totuși, precizarea că instanța de fond avea obligația de a solicita lămuriri de la Spitalul de Urgență S, pentru stabilirea cadrului procesual, însă această lipsă de rol activ nu mai poate fi remediată în această fază procesuală, în calea de atac exercitată doar de inculpat.
Cu toate acestea, având în vedere același caz de casare prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 17/1, Cod procedură penală, Curtea constată netemeinicia deciziei penale, prin greșita obligare a intimatului-inculpat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată către intimatul-parte civilă, potrivit chitanței nr.423/4.2009, eliberată de Cabinetul Individual de Avocatură (fila 27, dosar instanță de apel), atâta timp cât acesta nu are nici un fel de culpă procesuală, apelul fiind declarat doar de MINISTERUL PUBLIC. Ca atare, instanța de apel, judecând pe fond, trebuia să-l oblige pe inculpat, în temeiul art.193, alin.1, Cod procedură penală, la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată efectuate de partea civilă la judecarea fondului, după cum atestă chitanța nr.8/10.II.2008, eliberată de Cabinetul Individual de Avocatură (fila 109, dosar instanță de fond).
De asemenea, instanța de apel a omis să constate că, în temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, cheltuielile de procedură pentru judecarea apelului declarat de MINISTERUL PUBLIC rămân în sarcina statului.
În consecință, Curtea, în temeiul art.385/15, punctul 2, litera d, Cod procedură penală, va admite recursul formulat de recurentul-inculpat împotriva Deciziei penale nr.96/A/12.VI.2009 a Tribunalului Ialomița - Secția penală, din Dosarul nr- (339/2009), și a Sentinței penale nr. 56/21.2009 a Judecătoriei Slobozia, județul I, din Dosarul nr-, va casa, în parte, decizia penală și sentința penală, și, în fond, rejudecând, în temeiul art.193, alin.1, Cod procedură penală, va obliga pe inculpatul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată, către partea civilă, iar, în temeiul art.193, alin. ultim, Cod procedură penală, va respinge, ca inadmisibilă, cererea de obligare a intimatului-inculpat la plata cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul-parte civilă, urmând ca, în temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului, va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale și ale sentinței penale, va constata, în temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare în recurs, în timp ce suma de 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu pentru intimatul-inculpat, va fi suportată din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.385/15, punctul 2, litera d, Cod procedură penală, admite recursul formulat de recurentul-inculpat împotriva Deciziei penale nr.96/A/12.VI.2009 a Tribunalului Ialomița - Secția penală, din Dosarul nr- (339/2009), și a Sentinței penale nr. 56/21.2009 a Judecătoriei Slobozia, județul I, din Dosarul nr-.
Casează, în parte, decizia penală și sentința penală și, în fond, rejudecând:
În temeiul art.193, alin.1, Cod procedură penală, obligă pe inculpatul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată, către partea civilă.
În temeiul art.193, alin. ultim, Cod procedură penală, respinge, ca inadmisibilă, cererea de obligare a intimatului-inculpat la plata cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul-parte civilă.
În temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale și ale sentinței penale.
În temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului, iar suma de 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu pentru intimatul-inculpat, va fi suportată din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 9.2009.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR JUDECĂTOR
-
GREFIER
-
Red. și dact.: jud.
Trib.I-Secția penală: - / (jud.redactor).
Jud.S:.
2 ex.
Președinte:Daniela PaniogluJudecători:Daniela Panioglu, Ioana Alina Ilie, Magdalena
