Vătămarea corporală (art. 181 cod penal). Decizia 396/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 396
Ședința publică de la 3 iunie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 2: Elena Negulescu
JUDECĂTOR 3: Elena Zăinescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul G, domiciliat în sat, județul B, împotriva deciziei penale nr. 51 din 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de acesta împotriva sentinței penale nr.738 din 16.10.2008 a Judecătoriei Buzău, în contradictoriu cu intimatul G, domiciliat în B,-, județul B, având ca obiect vătămarea corporală, cu obligarea apelantului la plata sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Prin sentința penală sus-menționată, Judecătoria Buzău, în baza disp. art. 184 alin.1 și 3 Cod pen, l-a condamnat pe inculpatul G la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza disp. art.81 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 lit.b Cod pen. același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare pentru părăsirea locului accidentului, iar potrivit disp. art. 36 rap. la art. 33-34 lit.a Cod pen. au fost contopite pedepsele aplicate cu pedeapsa de 10 luni închisoare stabilită în sarcina inculpatului prin sentința penală nr.405/2005 pronunțată de Judecătoria Buzău, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 2 luni închisoare.
S-a dedus din durata pedepsei de executat, perioada executată în baza mandatului nr.783/2006 al Judecătoriei Buzău de la 13.02.2006 la 13.09.2006 când inculpatul a fost liberat condiționat, conform sentinței penale nr. 783/8.09.2006 Judecătoriei Buzău.
Totodată, s-au aplicat dispozițiile art.71-64 lit.a,b,c, Cod pen. pe timpul executării pedepsei.
În latură civilă, inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile în cuantum de 1500 Ron către partea civilă G și 350 lei Ron cheltuieli judiciare către stat.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat G personal și asistat de apărător ales domnul avocat, din Baroul București, cu împuternicire avocațială nr.68651/2009, lipsă fiind intimatul parte vătămată
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat, apărător ales al recurentului inculpat și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, arată că nu au cereri de formulat în cauză.
Curtea, luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat și nici excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocat, pentru recurentul inculpat, precizează că s-a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 51 din 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău și sentinței penale nr.738/16.10.2008 a Judecătoriei Buzău, pentru motive de netemeinicie și nelegalitate.
Se arată că sunt cunoscute rivalitățile dintre magistrații din cadrul instanțelor de la nivelul județului B și cele de la nivelul județuli P, însă acest lucru nu justifică nerespectarea dispozițiilor deciziei de casare privind hotărârile pronunțate în cauză de Judecătoria și Tribunalul Buzău.
Instanța superioară, prin decizia de casare a stabilit că urmează a se reface urmărirea penală, ceea ce înseamnă că în cadrul acesteia s-a făcut unele greșeli, însă organele abilitate nu au ținut cont de această decizie și nu au refăcut întregul material de urmărire penală, mărginându-se doar la luarea unor declarații foarte scurte, în cadrul cărora nu s-a stabilit cu exactitate nici măcar data incidentului.
Mai mult, actele oficiale întocmite de organele de poliție nu conțin mențiunea privitoare la persoana căreia îi aparține semnătura de pe document și nici ștampila unități.
Pentru aceste motive, se solicită a se constata că actele de urmărire penală efectuate după casare sunt nule.
Un al doilea motiv de recurs privește neconfirmarea actului de sesizare al instanței, respectiv al rechizitoriului întocmit după casare, de către prim-procurorul unității de parchet, care avea această obligație.
Se arată că această critică a fost invocată în fața instanțelor anterioare, însă a fost respinsă, motivându-se că adresa de înaintare a rechizitoriului ține loc de confirmare, însă această modalitate este nelegală, adresa reprezentând o simplă corespondență.
Față de cele învederate, solicită a se constata nulitatea absolută a actului de sesizare și nelegala sesizare a instanței, iar pe cale de consecință, restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale.
C de al treilea motiv de recurs vizează greșita încadrare juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului, instanța de fond, după rejudecare, făcând referire la același articol 81 prev. de nr.OUG195/2002, fără a avea în vedere că prevderile codului rutier au fost schimbate în cursul anului 2006, copiind efectiv fiecare cuvânt al dispozitivului sentinței inițiale de condamnare și care de altfel a fost casat.
Astfel, arată că urmează a se constata că inculpatul a fost condamnat în temeiului unui articol de lege care după modificarea codului rutier nu mai reglementează fapta imputată inculpatului.
Prin urmare, raportat și la acest motiv, hotărârile anterior pronunțate în cauză sunt nelegale.
Un ultim motiv de recurs se referă la greșita reținere a situației de fapt, solicitându-se ca instanța de recurs să înlăture erorile judiciare săvârșite atât în faza de urmărire penală cât și de instanțele ulterioare - de fond și apel - cu privire la aceasta, constatându-se că inculpatul riscă să stea după gratii timp de 2 ani fără a i se reține corect situația de fapt.
În acest sens, precizează că în dosar nu există probe concludente, pertinente și directe care să facă dovada că inculpatul a circulat pe str.- din B, în condițiile în care pe aceasta nu se poate circula cu căruța.
De asemenea nu s-a dovedit susținerea părții vătămate că inculpatul se afla la locul accidentului la ora 12,00, existând însă dovezi (declarațiile a doi martori coroborate cu cele ale inculpatului, aceleași pe tot parcursul procesului) că el era într-un bar din altă zonă a orașului.
Mai mult, nu se are în vedere că în prezența organului de poliție și aflată fiind în barul în care era și inculpatul, partea vătămată- în ziua accidentului - precizează polițistului că nu inculpatul este cel pe care l-a văzut la locul incidentulu și nici căruțele aflate în afara barului nu sunt acelea.
Deși intra în atribuțiile sale de serviciu, polițistul nu încheie cu această ocazie un proces verbal de identificare a persoanelor, nu procedează la verificarea căruțelor, cum de altfel nu a încheiat un proces verbal și cu ocazia prezentării părții vătămate la Postul de poliție din com., a doua zi de la accident, când aceasta revine și îl recunoaște pe inculpat ca fiind cel care a săvârșit fapta și toată această recunoaștere după purtată de recurent.
Având în vedere aceste împrejurări, solicită a se constata că probele administrate în dosar nu stabilesc cu exactitate vinovăția inculpatului, existând mari dubii cu privire la aceasta, motiv pentru care solicită achitarea în temeiul disp. art.11 pct.2 rap. la art.10 lit.c) cod proc. penală.
În subsidiar, se solicită a se constata nulitatea actelor de urmărire penală efectuate după casare și pe cale de consecință restituirea cauzei la procuror pentru conformarea îndrumărilor instanței superioare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, în ceea ce privește nulitatea actelor de urmărire penală efectuate după casare, solicită a se constata că din analiza acestora rezultă că au fost respectate dispozițiile cuprinse în decizia instanței superioare, fiind efectuate toate probatoriile dispuse (reaudieri, o nouă expertiză medico-legală).
Cu privire la neconfirmarea rechizitoriului, arată că legea de modificare a codului d e procedură penală a abrogat această instituție și a introdus noțiunea verificării legalității și temeiniciei actului de sesizare, conform art.264 alin.3 cod proc. penală, dar în cauză această din urmă obligație a fost respectată prin adresa de înaintare a dosarului către Judecătoria Buzău (fila 1 ), care cuprinde această mențiune și poartă semnătura prim procurorului.
În ceea ce privește susținerea recurentului inculpat cu privire la indicarea corectă a textului de lege ce reglementează încadrarea juridică a faptei, arată că acest motiv se impune a fi admis de instanță, afirmațiile părții fiind legale și corecte.
Referitor a apărările privind greșita reținere a situației de fapt și lipsa dovezilor de vinovăție a inculpatului, solicită a se constata că aceasta a fost stabilită de instanțe pe baza probelor existente la dosar, respectiv declarațiile martorilor oculari ( G și lucrătorul ), coroborate cu cele ale părții vătămate și concluziile raportului de exprtiză medico-legală.
Având cuvântul în replică, apărătorul ales al recurentului inculpat arată că Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că adresa de înaintare reprezintă doar un mijloc de corespondență, astfel că rechizitoriul nu a fost legal verificat; că în declarația sa martorul G precizează că nu a văzut nimic; că lucrătorul menționează existența a doi cai roșcați iar cei deținuți de inculpat sunt de suri, singurul aspect învederat de acesta fiind purtată de inculpat, însă acesta nu poate constitui un argument pentru condamnare.
Mai solicită a se avea în vedere că într-adevăr inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv pentru furtul unor lemne în valoare de 1.500 lei și deși i s-a spus că recunoască șăvârșirea și a faptei din cauză, acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece nu a fost comisă de el.
Se mai solicită a se constata și faptul că deși partea vătămată susține că s-a trecut cu căruța peste ea, în mod surprinzător, în aceași zi, aceasta se deplasează cu organul de poliție prin localitate pentru identificarea persoanelor vinovate.
Recurentul - inculpat G, având cuvântul personal, arată că nu se face vinovat de comiterea faptei reținută în sarcina sa, urmând a se avea în vedere că în ziua respectivă partea vătămată nu l-a recunoscut ca fiind el autorul și nici caii săi, lăsând la aprecierea instanței măsura ce urmează a fi luată în cauză.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău nr.456/P/2005 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G (fiul lui și, născut la 28.01.1970 în mun. B, cetățean român, serviciul militar satisfăcut, căsătorit, are un copil minor, absolvent 12 clase, fără ocupație, recidivist, domiciliat în com., sat, jud.B) pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 alin.1 și 3 cod penal și părăsirea locului accidentului prev. de art.81 alin.1 din nr.OUG195/2002.
Într-un prim ciclu procesual, prin sentința penală nr.2103 din 31.10.2006, pronunțată de Judecătoria Buzău, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare, reținându-se că faptele au fost comise la data de 20.09.2005, în cazul ultimei aflându-se și în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.37 lit.b) cod penal.
Această hotărâre s-a menținut de Tribunalul Buzău, care prin decizia nr.78 din 3.04.2007 a respins apelul declarat de inculpatul G, ca nefondat.
Prin decizia nr.770 din 27.09.2007 Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis recursul declarat de inculpat, a casat hotărârile pronunțate anterior și în baza art.332 alin.2 cod proc. penală a restituit cauza procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău pentru refacerea urmăririi penale, în vederea stabilirii cu certitudine a datei la care a avut loc accidentul reclamat de partea vătămată G, a condițiilor și împrejurărilor producerii acestuia.
După aducerea la îndeplinire a dispozițiilor instanței de control judiciar, organele de urmărire penală au procedat la sesizarea Judecătoriei Buzău prin Rechizoriul cu același număr 4856/P/2005, cauza înregistrându-se în al doilea ciclu procesual sub nr-.
Ca urmare, prin sentința penală nr.738 din 16.10.2008 această instanță a condamnat inculpatul la pedepsele de 10 luni închisoare pentru vătămare corporală din culpă prev. de art.184 alin.1 și 3 cod penal și doi ani închisoare pentru părăsirea locului accidentului din 18.09.2005, prev. de art.81 alin.1 din nr.OUG195/2002, cu aplic. art.37 lit.b) cod penal.
În baza art.36 rap. la art.33 și 34 lit.a) cod penal, pedepsele aplicate au fost contopite cu 10 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr.405/2005 a Judecătoriei Buzău, în final, inculpatul G urmând să execute 2 ani închisoare.
Conform art.88 cod penal s-a dedus din durata pedepsei rezultante perioada 13 martie - 13 septembrie 2006, executată în baza mandatului nr.783/2006.
Totodată, s-a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art.64 lit.a) teza a II a și lit.b) cod penal.
În latură civilă s-a luat act că partea vătămată G nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În fine, inculpatul a fost obligat și la plata sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 18 septembrie 2005, în jurul orelor 12,00-12,30, partea vătămată se afla pe str.- din municipiul B, împreună cu martorul G, staționând în afara părții carosabile vis-a-vis de stația aparținând SRL
În acest timp, dinspre Cartierul XIV a venit în viteză o căruță trasă de doi cai și condusă de inculpatul G, care s-a angajat în depășirea unui autobuz ce se afla parcat pe sensul său de mers.
Efectuând manevra de depășire, căruța a intrat pe contrasens, astfel că a ieșit cu roțile din stânga în afara părții carosabilă a străzii, împrejurare în care calul din partea a acroșat partea vătămată, trântind-o la pământ, iar în cădere acesta a acroșat martorul G, care la rândul său a căzut peste bicicletă.
Fiind lovită și la membrele inferioare și superioare de roțile din partea față și spate ale atelajului, victima G s-a lansat în urmărirea inculpatului, însă datorită stării în care se afla nu l-a mai putut prinde.
În continuare, aceasta a procedat la sesizarea organelor de poliție și împreună cu un lucrător operativ s-au deplasat mai întâi într-un bar din municipiul B, apoi în comunele - și respectiv, unde pe baza semnalmentelor oferite și de martorul G s-a reușit identificarea făptuitorului în ultima localitate.
Starea de recidivă postexecutorie s-a constatat față de mai multe condamnări anterioare, ultima de 1 an și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.340/2000 pronunțată de Judecătoria Buzău și executată în peiroada 7 ianuarie-7 decembrie 2008.
Apelul exercitat de inculpatul Gaf ost respins ca nefondat, prin decizia penală nr.51 din 5 martie 2009 Tribunalului Buzău, reținându-se că existența faptei și vinovăției s-a dovedit prin probele administrate și cu respectarea întocmai a dispoziției instanței de trimitere în ce privește refacerea urmăririi penale și a rechizitoriului.
Împotriva ambelor hotărâri, în termenul legal, a declarat recurs inculpatul G, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
Sub un prim aspect, s-a susținut că acestea sunt lovite de nulitate absolută, întrucât în al doilea ciclu procesual instanța de judecată nu au fost legal investită.
Astfel nerespectând dispozițiile deciziei de casare cu trimitere organele de urmărire penală nu au refăcut întregul material de urmărire penală, mărginindu-se la luarea unor declarații succinte, fără a stabili cu exactitate data accidentului iar actele întocmite nu conțin mențiuni referitoare la persoana care și-a aplicat semnătura pe document ori ștampila unității de poliție.
Pe de altă parte, rechizitoriul de investire a instanței de fond în al doilea ciclu procesual nu a fost confirmat de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, deși potrivit deciziei pronunțate în interesul legii de - Secțiile Unite, adresa de înaintare a dosarului reprezintă o simplă corespondență între organele judiciare.
Un alt motiv de recurs a vizat greșita încadrare juridică a faptei privind părăsirea locului accidentului în art. 81 din nr.OUG 195/2002, neobservându-se că în cursul anului 2006 legea specială a suferit o serie de modificări și completări, inclusiv renumerotarea articolelor, astfel că în prezent aceste dispoziții nu mai reglementează actele materiale imputate inculpatului.
Ultima critică se referă la greșita reținere a situației de fapt, considerându-se că în aprecierea mijloacelor de probă instanțele au comis o gravă eroare, reținând existența faptei și vinovăției inculpatului G, deși a făcut dovada că la data de 18 septembrie 2005 nu a circulat pe str. - din B iar în jurul orelor 12,00 s-a aflat într-un bar dintr-o altă zonă a orașului.
În consecință, s-a solicitat casarea hotărârilor pronunțate de instanțele anterioare, urmând ca în principal să se dispună achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 rap. la art. 10 lit. c Cod proc. penală iar în subsidiar să se restituie cauza la procuror pentru refacerea materialului de urmărire penală cu respectarea întocmai a dispozițiilor deciziei de casare cu trimitere.
Verificând hotărârile atacate, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele de reformare invocate ce constituie cazurile de recurs prev. de art. 3859alin. 1 pct. 2, 17 și 18 Cod proc. penală, rezultă următoarele:
Criticile privind sesizarea instanței de judecată în al doilea ciclu procesual nu se justifică, dispozițiile ce reglementează refacerea materialului de urmărire penală după restituirea cauzei la procuror și întocmirea actului de sesizare respectându-se întocmai.
Astfel supunându-se deciziei nr. 770 din 27 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr- în vederea stabilirii cu certitudine a datei la care a avut loc accidentul reclamat de partea vătămată G, a condițiilor și împrejurărilor acestuia, reluându-se cercetările au fost reaudiați martorii G, și, partea vătămată și inculpatul
Pe baza verificărilor efectuate s-a întocmit proces verbal de îndreptare a erorilor materiale-/P/2005 privind data comiterii faptei, obiect al urmăririi penale.
De asemenea, în cursul cercetării judecătorești la cererea inculpatului, a fost audiat martorul pe situația de fapt și s-a efectuat expertiză medico-legală de către SJML B, având ca obiectiv stabilirea leziunilor suferite de partea vătămată G, modalitatea producerii, numărul de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecare, dacă există legătură de cauzalitate și pot proveni din accidentul rutier, obiect al cauzei.
Recurentul se află în eroare atunci când susține că administrarea acestor mijloace de probă nu ar satisface condițiile de fond și formă ce reglementează desfășurarea urmăririi penale.
Într-adevăr, exceptând declarația martorului, a părții vătămate și a inculpatului, împrejurările relatate de ceilalți martori cu ocazia reaudierii au fost consemnate pe actele procedurale întocmite în primul ciclu procesual respectiv la 09 ianuarie 2005, 14 februarie 2006, 27 februarie 2006.
Un atare procedeu nu poate afecta însă legalitatea acestora cât timp se precizează data reaudierii (04 ianuarie 2008, 09 ianuarie 2008, 08 ianuarie 2008), pe fiecare pagină s-a aplicat în continuare semnătura organului de cercetare penală și a martorului respectiv, ștampila unității de poliție.
Pe de altă parte din conținutul lor rezultă exercitarea rolului activ pentru aflarea adevărului privind data comiterii accidentului rutier, condițiile și împrejurările în care partea vătămată Gas uferit leziunile corporale constatate medico-legal, lămuririle date nefiind succinte ci concludente, extinzându-se pe cel puțin o pagină.
Și susținerea referitoare la obligativitatea confirmării rechizitoriului nr. 4856/P/2005 întocmit la 07 februarie 2008 pentru investirea instanțelor judecătorești în al doilea ciclu procesual, este neîntemeiată.
Sub un prim aspect, curtea observă că în februarie 2008 această instituție nu se mai regăsea în Codul d e procedură penală, deoarece dispozițiile art. 264 alin. 2 fuseseră abrogate prin art. I pct. 133 din Legea nr. 356/2006, legiuitorul apreciind că ar reprezenta o ingerință a conducerii administrative a unităților de parchet asupra actelor de trimitere în judecată, întocmite de către procurorii investiți cu rezolvarea cauzelor penale.
De aceea, potrivit aliniatului 3 și 4 de sub același articol astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 17 din OUG nr. 60/2006 dispoziția de trimitere în judecată produce efecte, ca regulă generală fără ca rechizitoriul să fie supus avizării procurorului ierarhic superior, în sarcina acestuia căzând exclusiv obligația de verificare a actului procedural sub aspectul legalității și temeiniciei.
Îndeplinirea ultimei cerințe s-a realizat diferit în practică, fie prin aplicarea unei rezoluții pe rechizitoriul verificat, fie prin menționarea conformității acestuia în ce privește legalitatea și temeinicia în adresa de înaintare a dosarului ori prin simpla contrasemnare a adresei de trimitere a cauzei, la instanța competentă.
Practica judiciară în materie a fost unificată în condițiile art. 4142Cod proc. penală abia prin decizia IX din 18 februarie 2008 ÎCCJ - Secțiile Unite, publicată în Of. nr. 831 din 10 decembrie 2008.
Constându-se că investirea instanței de judecată în al doilea ciclu procesual s-a efectuat la 13 februarie 2008, - deci anterior deciziei pronunțate în interesul legii de către instanța supremă de control judiciar -, întemeiat în gradele de jurisdicție anterioare s-a apreciat că sesizarea este legală, deoarece rechizitoriul întocmit de procuror la 07 februarie 2008 fost însoțit de adresă conținând mențiunea verificării sub aspectul legalității și temeiniciei potrivit dispozițiilor art. 264 alin. 3 Cod proc. penală.
Așadar, motivele de casare invocate în principal ce se încadrează în dispozițiile art. 3859alin. 1 pct. 2 Cod proc. penală se vor respinge ca neîntemeiate, sub aspectele analizate instanțele fiind legal sesizate cu judecata prezentei cauze.
Hotărârile adoptate sunt însă nelegale și netemeinice în sensul cazului de reformare prev. de art. 3859alin. 1 pct. 18 Cod proc. penală, invocat într-un prim subsidiar în calea de atac exercitată de inculpatul
Fapta, împrejurările săvârșirii și vinovăția acestuia privind leziunile corporale suferite de partea vătămată G în data de 18 septembrie 2005 s-au reținut greșit, instanțele anterioare comițând o eroare gravă de fapt în aprecierea mijloacelor de probă administrate în cauză având drept consecință pronunțarea unei soluții de condamnare nelegală.
Pentru a dispune astfel s-au primit drept concludente pentru aflarea adevărului declarațiile părții vătămate G coroborate cu cele date de către martorii și G precum și documentația medico-legală întocmită în cauză.
Apărarea constant formulată de inculpat și susținută cu declarațiile martorilor și, în sensul că el nu este autorul infracțiunii de vătămare corporală din culpă pentru care a fost trimis în judecată, la data și ora accidentului rutier, aflându-se la o distanță apreciabilă, într-un bar și în prezența acestora din urmă, s-a înlăturat ca nesinceră.
La o analiză completă și o apreciere corectă a ansamblului probelor și lucrărilor efectuate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, în ambele cicluri procesuale, se constată că în prezenta cauză penală nu s-a reușit stabilirea cu exactitate a existenței faptei și vinovăției recurentului G, existând mari dubii cu privire la autorul infracțiunii deduse judecății, situație care potrivit art. 52, art. 66 alin. 1 și art. 681Cod proc. penală profită acestuia.
Astfel, din procesele verbale încheiate de organele de poliție, susținute de declarațiile martorilor G și rezultă cu certitudine că la data de 18 septembrie 2005 aflându-se pe strada - din municipiul B, în timp ce stătea de vorbă cu primul martor și în afara părții carosabile, partea vătămată Gaf ost lovită de un atelaj hipo.
Coliziunea s-a realizat la momentul în care conducătorul acestuia s-a angajat în depășirea unui autobuz intrând pe contrasens, situație în care l-a acroșat cu roțile din partea, trântindu-l jos, iar în final trecând peste picioarele sale.
Existența leziunilor traumatice, natura și gravitatea acestora s-au confirmat prin
raportul de expertiză nr. 480/O/24 septembrie 2008, SML B stabilind că au putut fi produse la data de mai sus, prin lovire cu și de corpuri dure, în cadrul unui eveniment rutier, posibil accident de căruță.
S-a concluzionat totodată că au constat în fractură epifiză distală radius stânga și fractură stiloidă ulnară și cubitală stânga, cu imobilizare în aparat gipsat, nu i-au pus în primejdie viața și au necesitat 45 - 50 zile de îngrijiri medicale.
Prin declarațiile date partea vătămată Gae xplicat că atelajul hipo venind din spate, nici el și nici martorul G nu au reușit să identifice complet pe conducătorul acestuia, ambii reținând doar că se afla în stare de ebrietate, legănându-se în coșul căruței tractată de doi cai de culoare roșcată și mărimi diferite, purta iar după coliziune o singură dată a întors capul și a părăsit locul faptei îndreptându-se spre bariera -.
Mai mult, lansându-se în urmărirea autorului faptei și nereușind să-l prindă, a procedat la sesizarea organelor de poliție, după care în aceeași zi, în jurul orelor 12,00 împreună cu martorul, agent de serviciu, s-au deplasat în mai multe localuri din municipiul B, inclusiv în barul de pe strada -, cercetările rămânând fără rezultat.
Pe de altă parte, din declarațiile martorului rezultă că identificarea recurentului G ca fiind căruțașul ce a condus atelajul implicat în evenimentul rutier, s-a realizat în zilele următoare și după prezentarea unor fotografii judiciare din baza de antecedente penale a Poliției municipiului
Acesta a susținut că la aceea dată ar fi purtat un fes pe cap, pantaloni maro tip militar, avea și deși se afla în decubit dorsal în coșul căruței, legănându-se datorită stării de beție avansată, i-ar fi reținut fizionomia, întrucât își exercita atribuțiilor ca operator la o stație amplasată pe sensul opus de circulație, la o distanță de circa 15 metri.
Pe baza descrierii detaliilor prezentate de martor și sub motivația că și persoana care a întors capul ar fi purtat, în aceeași perioadă și formație, partea vătămată a revenit în localitățile - și, unde fiindu-i prezentate mai multe persoane, în final, a susținut că recurentul ar fi căruțașul ce a condus atelajul hipo în duminica zilei de 18 septembrie 2005, în jurul orelor 12.00, când a fost accidentat pe strada - din B, suferind leziunile traumatice constatate de serviciul medico-legal.
Deși inculpatul Gac ontestat că ar fi autorul faptei și ar poseda un atelaj hipo tractat de cai de culoarei roșcată, prin declarațiile martorului se confirmă faptul că organele de poliție nu au efectuat verificări asupra acestor susțineri, nici în teren și nici în evidențele fiscale, pentru a stabili dacă posedă atari animale și respectiv particularitățile lor fizice.
La rândul lor, audiați fiind atât la urmărirea penală cât și cercetarea judecătorească, în ambele cicluri procesuale, martorii și au confirmat constant alibiul formulat de recurent, arătând că la data de 18 septembrie 2005, el s-a aflat în barul de pe str. - din municipiul B, unde a consumat băuturi alcoolice împreună cu secundul, staționând circa 1 - 1,30 oră anterior sosirii părții vătămate și agentului de poliție.
Astfel cum a recunoscut și victima, ei au precizat că la aceea dată cei doi au făcut verificări inclusiv asupra persoanelor și atelajelor aflate în fața localului, că deși prezent, inculpatul nu a fost identificat ca autor al evenimentului rutier pretins, el fiind îmbrăcat într-un trening de culoare mai închisă, purtând pe cap o, tip armată și nemanifestând semne exterioare specifice stării de beție avansată.
Împrejurările de fapt descrise sunt confirmate de agentul de poliție, acesta motivând că în cadrul investigațiilor derulate în data de 18 septembrie 2005, nu a procedat la identificarea persoanelor aflate în bar, prin legitimare și nici la întocmirea vreunui proces verbal privind starea atelajelor hipo parcate, deoarece partea vătămată Gam enționat că autorul faptei reclamate nu se regăsește printre căruțașii respectivi.
Față de cele ce preced într-adevăr există mari dubii privind autorul vătămării corporale a victimei G în cadrul evenimentului rutier din data de 18 septembrie 2005, în jurul orelor 12.00, declarația martorului, singura probă ce-l inculpă pe recurentul G necoroborându-se cu celelalte dovezi administrate în cauză.
Elementele de identificare pretins a fi percepute în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu într-o unitate situată la o distanță de circa 15 metri de locul faptei și după examinarea unor fotografii din baza de date a poliție, prezentând ca detaliu o persoană cu tenul închis și, sunt insuficiente pentru reținerea vinovăției, incertitudinea profitând acestuia conform art. 52și art. 66 alin. 2 Cod proc. penală.
De altfel, este greu de presupus că în condițiile arătate s-ar fi putut reține cu certitudine fizionomia unui căruțaș necunoscut, conducând un atejal hipo in deplasare alertă, poziționat fiind în coșul căruței, în decubit dorsal și în balans datorită stării avansate de beție.
Prin urmare, constatându-se că deși cauza a trenat pe rolul instanțelor în două cicluri procesuale, nici în faza de urmărire penală nici în faza de judecată nu s-a reușit identificarea unor mijloace de probă prin care să se dovedească fără dubiu că recurentul G la data de 18 septembrie 2005, în jurul orelor 12.00 fost implicat în evenimentul rutier de pe strada - din municipiul B având ca parte vătămată G, condamnarea acestuia pentru infracțiunile prev. de art. 184 alin. 1 și 3 cod penal și respectiv art. 81 alin. 1 (art. 89 alin. 1) din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. b și art. 33 lit. a, este neîntemeiată.
De aceea, reținându-se cazul de reformare prev. de art. 3859alin. 1 pct. 18 Cod proc. penală, conform art. 38515pct. 2 lit. b Cod proc. penală se va admite recursul declarat, dispunându-se achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a comb. cu art. 10 lit. c din același cod, întrucât faptele deduse judecății nu au comise de acesta.
Pe cale de consecință, se vor înlătura dispozițiile art. 36 rap. la art. 33 și art. 34 lit. a Cod penal privind contopierea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 405/2002 a Judecătoriei Buzău, art. 88 Cod penal referitoare la computarea perioadei executate în baza mandatului nr. 783/2006 al Judecătoriei Buzău de la 13 martie 2006 la 13 septembrie 2006, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b cod penal.
Conform art. 192 alin. 3 Cod proc. penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, inclusiv suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, la instanța de fond, ce se va achita din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, în contul Baroului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul G, domiciliat în sat, județul B, împotriva deciziei penale nr. 51 din 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău și sentinței penale nr. 738/16.10.2008 a Judecătoriei Buzău.
Casează ambele hotărâri și pe cale de consecință:
În baza disp. art.11 pct.2 lit.a) rap. la art.10 lit.c) cod proc. penală achită pe inculpatul G, fiul lui și, născut la data de 28.01.1970 în municipiul B, studii 12 clase, căsătorit, 1 copil minor, stagiu militar satisfăcut, fără ocupație, recidivist, CNP -, domiciliat în comuna, sat, județul B, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 alin.1 și 3 cod penal și părăsire a locului accidentului prev. de art.81 alin.1 din nr.OUG195/2002 (art.89 alin.1 din nr.OUG195/2002 republicată), cu aplic. art.37 lit.b) și art.33 lit.a) cod penal, parte vătămată G, întrucât faptele nu au fost comise de acesta.
Înlătură dispozițiile art.36 rap. la art.33 și art.34 lit.a) cod penal privind contopirea pedepsei aplicate prin sentința penală nr.405/2005 a Judecătoriei Buzău, art.88 cod penal și pedeapsa accesorie prev. de art.64 lit.a teza a II a și.b) cod penal.
Înlătură dispozițiile privind obligarea inculpatului la plata sumei de 480 lei reprezentând cheltuieli judiciare în folosul statului, stabilite la instanțele anterioare.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu la instanța de fond, ce se va achita din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 iunie 2009.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red./Tehnored. EF/GM
5 ex./24.06.2009
. fond - Jud.
Jud. fond
. apel - Trib.
Jud. apel,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Ioana NoneaJudecători:Ioana Nonea, Elena Negulescu, Elena Zăinescu
