Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 11/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 11/
Ședința publică din 08 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Voicu JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
JUDECĂTOR 3: Elena Minodora
Judecător: - -
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
Procuror:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile penale declarate de inculpatul, domiciliat în comuna, sat, județul V și asigurătorul SC INSURANCE SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva deciziei penale nr. 115 din 17.09.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns pentru recurentul inculpat, avocat ales, în baza delegației nr. 220/2008, emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet Individual, lipsă fiind recurenta societatea de asigurare SC Insurance SA, intimata parte vătămată, intimatele părți civile Spitalul Județean de Urgență V, Spitalul Clinic de Urgență B și intimata parte responsabilă civilmente SC.
Procedura, legal îndeplinită.
Ședința a fost înregistrată conform dispozițiilor art. 304 alin.1 Cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului inculpat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului declarat de acesta, casarea deciziei atacate și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Inculpatul nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa și apreciază că s-a făcut dovada în acest sens. Singura cauză a producerii accidentului a fost imprudența victimei, care a traversat prin loc nepermis și după punerea în mișcare a autoutilitarei. În raportul de expertiză tehnică s-a reținut drept cauză a producerii accidentului angajarea în traversarea aleii, în calitate de pieton, a părții vătămate care a intrat în traiectoria de mișcare- mers înapoi a autoutilitarei, printr-un loc nesemnalizat cu trecere pentru pietoni. Concluziile ulterioare ale expertului care vizau reținerea unei culpe și inculpatului, nu au nici o relevanță, nefăcându-se dovada că partea vătămată putea fi percepută de conducătorul auto în oglinda retrovizorie exterioară sau interioară, pe amplasamentul aflat la o distanță laterală minimă de 0,34 m de traiectoria de mișcare a părții laterale a autoutilitarei. În sarcina inculpatului nu se poate reține nici o culpă și se impune achitarea acestuia în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod procedură penală.
În ceea ce privește recursul declarat de societatea de asigurare SC Insurance SA, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că din probele administrate în cauză reiese vinovăția inculpatului, întrucât acesta a efectuat manevra de mers înapoi fără a avea vizibilitatea necesară. Tribunalul în mod corect a reținut culpă în procent de 50% și în sarcina inculpatului. Apreciază că nu se impune achitarea inculpatului și pune concluzii de respingere a recursului declarat de acesta, ca nefondat.
Cu privire la recursul declarat de societatea de asigurare SC Insurance SA, pune concluzii de respingere ca nefondat.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.880 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr-, s-a respins cererea de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, precum și cererea de încetare procesului penal. În temeiul art.11 pct.2 lit. a rap. la art.10 lit.d Cod pr. penală, prima instanță a dispus achitarea inculpatului, domiciliat în comuna, sat. județul V, pentru infracțiunea prevăzută de art. 184 alin.2 și 4 Cod penal.
S- luat act că partea vătămată nu s- constituit parte civilă în cauză. Acțiunile civile formulate de Spitalul Județean de Urgență V și Spitalul Clinic de Urgență B au fost respinse ca neîntemeiate. În baza art.192 alin.3 Cod pr. penală, cheltuielile avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru pronunța această hotărâre, în raport de probatoriul administrat în cauză, prima instanță a considerat că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă în formă agravată, prevăzută și pedepsită de art.184 alin.2 și 4 Cod penal.
În fapt, instanța de fond reținut că în ziua de 27 mai 2005, inculpatul, conducător auto la SC SRL Râmnicu V, s- deplasat cu autoutilitara marca Mercedes cu numărul de înmatriculare -, în piața din cartierul a municipiului Râmnicu V, pentru a livra marfa destinată unui magazin din locația respectivă. După finalizarea acestei operații, pentru a ieși de pe unde staționase și a ajunge la drumul principal, întrucât calea de acces era blocată de stâlpii metalici, iar spațiul necesar întoarcerii vehiculului era insuficient, inculpatul fost nevoit să inițieze o manevră de mers înapoi.
Deși la punerea în mișcare a autovehiculului inculpatul s-a asigurat în oglinzile laterale retrovizoare că poate efectua această manevră în condiții optime, după parcurgerea a 4- 5 metri, a lovit-o cu partea din spate vehiculului, pe partea vătămată, care se angajase în traversarea aleii dinspre stânga spre dreapta, în sensul de mers al conducătorului auto. Victima suferit leziuni traumatice vindecabile în circa 100 de zile de îngrijiri medicale, conform actelor medico-legale.
Prin actul de sesizare, procurorul acuzat pe inculpat, conform concluziilor expertului tehnic auto, că ar fi putut evita accidentul prin frânare și oprire până la locul de impact, dacă s-ar fi asigurat atât în oglinzile retrovizoare laterale, cât și dacă ar fi avut vizibilitate prin oglinda retrovizoare interioară, deoarece ar fi perceput-o pe partea vătămată în momentul deplasării sale prin spatele autoutilitarei. De asemenea, inculpatul a fost acuzat de încălcarea dispozițiilor art.158 alin.1 lit. din Regulamentul de aplicare a Codului rutier, având în vedere că a circulat în zona unei piețe aglomerate, deși trebuia și putea să prevadă că prin spatele vehiculului se poate angaja în orice clipă o persoană în traversarea drumului public.
Cu privire la aceste acuzații, prima instanță a argumentat că acestea se bazează pe o situație ipotetică, neverificată în speță, deși singurul martor ocular, respectiv fiul victimei, a relatat că inculpatul a efectuat manevra de mers înapoi ulterior angajării părții vătămate în traversarea aleii. Această declarație nu fost luată în considerare de prima instanță, datorită gradului de rudenie, fiind apreciată ca subiectivă.
Instanța de fond a concluzionat că acțiunea imprudentă victimei reprezintă cauza unică a producerii accidentului, pe când comportamentul inculpatului nu are o asemenea valoare de împrejurare determinantă acestuia, ci doar o simplă condiție care nu se înscrie în lanțul cauzal. De asemenea, s- apreciat că în mod greșit i se impută inculpatului că putea și trebuia să prevadă apariția unei persoane pe carosabil, câtă vreme zona respectivă nu era sub incidența indicatorului "trecere pentru pietoni", astfel că inculpatul nu avea obligația și nici posibilitatea să prevadă starea de pericol creată de victimă. Ca atare, prima instanță conchis că soluția care se impune este de achitare și nu de condamnare inculpatului.
În ceea ce privește latura civilă, dat fiind modul de soluționare laturii penale, s-a apreciat că nu poate fi angajată răspunderea delictuală a inculpatului față de societățile angajatoare, asigurătoare și sanitare.
Cererile de restituire cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale și, respectiv, de încetare procesul penal, formulate de inculpat prin apărător, au fost respinse ca neîntemeiate pentru următoarele argumente:
Vătămarea corporală victimei avut loc, așa cum s- menționat, în ziua de 27 mai 2005. Inițial, prin raportul de constatare medico-legală din 4 iulie 2005, s- stabilit că partea vătămată a necesitat pentru vindecare circa 55 zile timp de îngrijiri medicale.
Prin declarația dată în cursul urmăririi penale la 11 august 2005, victima s-a împăcat cu inculpatul, astfel că acesta considerat că soluția legală ce se impunea era de încetare a urmăririi penale însă, procurorul continuat cercetările printr- completare actului medico-legal inițial în urma căruia numărul de îngrijiri medicale s-a majorat de la 55 de zile la circa 100 de zile.
Inculpatul susținut că organele de urmărire penală, față de completarea actului medico-legal - dispusă nelegal după împăcarea părților, dacă au con siderat că se pot sesiza din oficiu, trebuia să încheie un proces-verbal conform art. 221 alin.1 Cod procedură penală pentru ca prin ordonanța din 7 martie 2006 să poată proceda la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 184 alin.1 și 3 în infracțiunea prevăzută de art. 184 alin.2 și 4 Cod penal.
S- mai învederat faptul că urmărirea penală s- făcut cu nesocotirea dispozițiilor art. 228 Cod procedură penală, că propunerea organelor de cercetare penală nu fost supusă confirmării procurorului în cel mult 48 de ore, că această rezoluție de confirmare fost modificată din data de 09.09.2005 în data de 09.08.2005, fără respectarea procedurii prevăzută de art. 194 alin.1 Cod procedură penală.
Cu privire la aceste aspecte invocate în apărare de inculpat, prima instanță a argumentat că procesul-verbal de consemnare a vătămării corporale victimei prin care aceasta precizat că depune plângere penală împotriva inculpatului, constituie actul de sesizare a organelor judiciare, că pentru calificarea faptei interesează rezultatul cel mai grav produs și chiar dacă părțile s-au împăcat, o asemenea împăcare este inoperabilă, urmărirea penală ori acțiunea penală nemaiputând înceta.
Neîntocmirea unei rezoluții de începere a urmăririi penale ori nerespectarea unor termene procedurale, nu se sancționează cu nulitate absolută, ci cu nulitate relativă și, întrucât inculpatul nu a invocat aceste aspecte în cursul efectuării lor sau la primul termen de judecată, motiv pentru care nu se impune refacerea urmăririi penale sau încetarea procesului penal.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm.V a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul greșitei achitări a inculpatului. Parchetul a pretins că din ansamblul probatoriului administrat în cauză rezultă în mod cert culpa atât a victimei, cât și a inculpatului în producerea accidentului de circulație, inculpatul nerespectând obligația de a fi dirijat de o persoană din afara autovehicului.
Prin decizia penală nr.45/A din 05 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Penală în dosarul nr-, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, s-a desființat sentința penală, iar în temeiul art. 332 alin.2 Cod pr. penală, s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în vederea refacerii urmăririi penale pentru respectarea dispozițiilor privitoare la sesizarea instanței de judecată.
Prin decizia penală nr. 3436/R din 12 iunie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr.1068/288/206 s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și inculpatul împotriva deciziei nr.45/A din 05 martie pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Penală, s-a casat în totalitate decizia și s-a dispus rejudecarea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, de către Tribunalul Vâlcea.
Prin decizia penală nr.115 din 17 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, s-a desființat în parte sentința, în sensul că s-a înlăturat achitarea inculpatului.
În baza art. 184 alin.2 și 4 Cod penal cu aplicarea art. 74 și 76 Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui - și, născut la data de 25.04.1977, în Râmnicu V, județul V, cu domiciliul în comuna, sat, județul V, la 3 luni închisoare.
În baza art.81 și 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 2 ani și 3 luni, atrăgându-i-se atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal. S-au aplicat disp.art.71 Cod penal raportat la art.64 lit. a, b, ca pedeapsă accesorie. S-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe perioada suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL Râmnicu V și societatea de asigurări SC - Sucursala Râmnicu V, la 43,54 lei către Spitalul Județean de Urgență V și la 1073,52 lei către Spitalul Clinic de Urgență B, cu titlu de cheltuieli de spitalizare plus dobândă legală.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL Râmnicu V și societatea de asigurări SC - Sucursala Râmnicu V la 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, menținându-se restul dispozițiilor sentinței apelate.
În rejudecare, examinând sentința apelată în raport de criticile formulate, precum și din oficiu, tribunalul a constatat că apelul este fondat și l-a admis pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art. 160 alin.1 din Regulamentul de aplicare a nr.OUG 195/2002, devenit art. 128 pct.2 la renumerotarea din nr.HG 1391/2006, "în locurile în care mersul înapoi este permis, dar vizibilitatea în spate este împiedicată, vehiculul poate fi manevrat înapoi numai atunci când conducătorul acestuia este dirijat de cel puțin o persoană aflată în afara vehiculului."
Astfel cum rezultă din completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară, din oglinda retrovizoare a autovehiculului implicat în accident, conducătorul auto nu putea observa în spatele autoutilitarei, cabina din spate spre sectorul de marfă fiind obturată cu draperii și un perete despărțitor din placaj, iar geamurile ușilor din spate vopsite pe interior cu vopsea neagră.
Nefiind dirijat de o persoană aflată în afara autovehiculului, inculpatul a încălcat dispozițiile legale amintite și, alături de culpa evidentă a victimei, care a intrat în traiectoria de mișcare în mers înapoi a autoutilitarei condusă de inculpat printr-un loc nesemnalizat cu trecere pentru pietoni, încălcând disp.art. 205 pct.3, devenit prin renumerotare art. 167 ptc.1 lit.d din HG1391/2006 instanța de fond, în baza probatoriului administrat în dosar, în mod eronat nu a reținut și culpa concurentă a inculpatului în producerea accidentului rutier, în proporție de 50%.
Față de împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și anterior comiterii acestei fapte a avut o comportare bună în societate și la locul de muncă, tribunalul a reținut în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de disp.art.74 alin.1 lit.a,b și alin.2 Cod Penal, coborând pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.
În baza disp.art.81 și art.82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilindu-se termen de încercare, instanța apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executare efectivă a acesteia.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp.art. 83 Cod penal și s-au aplicat disp.art.71 Cod penal raportat la art. 64 lit. a, b Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În baza disp.art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe perioada suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Având în vedere culpa în producerea accidentului, inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente și societatea de asigurări la 43,54 lei către Spitalul Județean de Urgență V și la 1073,52 lei către Spitalul Clinic de Urgență B, cu titlu de cheltuieli de spitalizare plus dobândă legală și la judiciare către stat în cuantum de 200 lei.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul și societatea de asigurări Insurance
Inculpatul a solicitat casarea deciziei și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, deoarece nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, singura culpă fiind cea a victimei, care a traversat prin loc nepermis și concomitent sau după punerea în mișcare a autoutilitarei.
Recurenta Insurance a criticat decizia sub aspectul obligării la cheltuieli judiciare în solidar cu inculpatul, în condițiile în care prin ordinul CSA nr.3108/2004 se prevedea explicit că asigurătorii nu acordă despăgubiri pentru cheltuielile penale la care va fi obligat proprietarul sau conducătorul autovehiculului asigurat.
Analizând recursurile, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, curtea constată că acestea sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
In mod corect, instanța de apel a reținut că inculpatul a încălcat dispozițiile art.128 alin.2 din Regulamentul de aplicare a nr.OUG195/2002, mergând înapoi, deși vizibilitatea în spate era împiedicată, fără a fi dirijat de o persoană din afara autovehiculului. Urmare acestei încălcări a unei dispoziții legale ce reglementează conducerea unui vehicul pe drumurile publice, s-a produs vătămarea corporală a părții vătămate, situație de fapt care se circumscrie activității incriminate de art.184 alin.2 și 4 Cod penal și justifică soluția de condamnare pronunțată de tribunal.
Este incontestabilă și culpa părții vătămate care nu s-a asigurat la momentul traversării prin spatele vehiculului condus de inculpat, dar culpa concurentă a acesteia nu conduce la reținerea cauzei de înlăturare răspunderii penale prevăzută de art.46 Cod penal, respectiv cazul fortuit, deoarece această situație nu este una neprevăzută de către inculpat. În condițiile în care zona era situată în apropierea pieței și este circulată atât de către riverani cât și de către persoane care nu locuiesc acolo, fiind chiar o zonă aglomerată, prezența unor pietoni era previzibilă pentru inculpat.
Inculpatul a efectuat o manevră de mers înapoi, deși nu se putea ajuta de informațiile pe care în mod normal ar fi putut să i le ofere oglinda retrovizoare, vederea către cabina din spate fiind obturată cu draperii și având un perete despărțitor din placaj, iar geamurile ușilor din spate erau vopsite pe interior cu vopsea neagră. Acesta și-a asumat situația de a nu putea vedea ceea ce se află în spatele mașinii sale și, chiar dacă nu și-a dorit sau nu a acceptat posibilitatea accidentării vreunei persoane, putea să prevadă că între momentul în care s-a urcat în cabina autovehiculului, știind că nu se afla vreo persoană în zonă și momentul în care a început efectiv manevra de mers înapoi, puteau interveni schimbări în spatele vehiculului său, lucru care s-a și întâmplat, prin apariția părții vătămate.
Deci, nici cazul fortuit nu poate fi reținut în cauză și nici nu poate fi pronunțată o soluție de achitare în temeiul art.10 lit.d Cod pr.penală, cu motivarea că nu există o legătură cauzală între acțiunea inculpatului și vătămarea produsă părții vătămate, deoarece în condițiile în care vehiculul condus de acesta a lovit pe partea vătămată, se regăsește atât incidența teoriei cauzei proxime, dar și cea mai îmbrățișată de doctrina și practica penală, a cauzei sine qua non, astfel încât nu poate fi desființată decizia recurată (și menținută sentința primei instanțe).
Din perspectiva soluționării laturii civile a cauzei, curtea apreciază ca nefondat și recursul societății de asigurare. Obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat, în solidar cu partea responsabilă civilmente și cu inculpatul, se circumscrie articolului 50 din Legea nr.136/1995, modificată, care se referă și la cheltuielile judiciare, în raport de care prevederile unui Ordin al Comisiei Naționale de Asigurări nu poate avea o putere juridică superioară.
Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar acțiunea civilă a fost soluționată numai față de pretențiile spitalelor în care a fost internată aceasta, suma de 2.147,8 lei pe care Spitalul Clinic de Urgență a cerut-o pentru serviciile medicale oferite părții vătămate, ca și cea de 871,09 lei cerută de Spitalul Județean de Urgență V, fiind reduse de către instanța de apel, conform gradului de culpă reținut în sarcina inculpatului, astfel că nu există nici un motiv de nelegalitate sau de netemeinicie a hotărârii atacate.
Pentru toate aceste considerente, curtea va respinge ca nefondate recursurile, în baza disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, va obliga pe recurenți la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul, fiul lui - și, născut la 25.04.1977 în Rm.V, județul V, domiciliat în comuna, sat, județul V, CNP-- și de partea responsabilă civilmente SC INSURANCE, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva deciziei penale nr.115 din 17.09.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare recurent la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI -secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red./Tehnored.
ex.2/25 ianuarie 2009
Jud.fond
Jud.apel
Președinte:Corina VoicuJudecători:Corina Voicu, Dumitru Diaconu, Elena Minodora
