Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 1716/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1936/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 1716/
Ședința publică de la 23 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Rog
JUDECĂTOR 2: Andreea Cioată
JUDECĂTOR 3: Silvia Cerbu
GREFIER - - -
Cu participarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de către inculpatul G, împotriva deciziei penale nr. 447 din 08.07.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a-II-a Penală în dosarul nr- și a sentinței penale nr. 840/14.05.2008, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul-inculpat, cercetat în stare de libertate, personal și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/12.10.2009, atașată la fila 20/dosar, pentru intimata-parte civilă a răspuns reprezentantul legal al acesteia, pentru intimata-parte responsabilă civilmente REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT B s-a prezentat consilier juridic, în baza delegației atașată la fila 45/dosar, pentru asigurătorul SC ASIGURĂRI SA s-a prezentat consilier juridic, în baza împuternicirii atașată la fila 58/dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului recurentului-inculpat în susținerea recursului, punându-i în vedere să încadreze criticile de casare în temeiul art. 385/9 Cod procedură penală, având în vedere că nu a formulat motivele de recurs în termenul legal prevăzut de lege.
Apărătorul recurentului-inculpatprecizează că a formulat motivele de recurs în termen legal și le-a trimis instanței prin serviciul poștal, întrucât în acea perioadă a avut loc protestul magistraților.
Critică hotărârile atacate pentru nelegala incriminare dată faptei, întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 2 și art. 17 Cod penal în condițiile în care în sarcina inculpatului nu se reține nici o culpă și nu există probe care să conducă la concluzia că inculpatul a săvârșit vreo infracțiune.
În al doilea rând, se invocă dispozițiile art. 2 și 62 Cod procedură penală care prevăd că nici o persoană nevinovată nu va fi trimisă în judecată, nici din acest punct de vedere nu s-a făcut nimic, invocând faptul că s-a ordonat o expertiză la care s-a renunțat pentru că Biroul Local de Expertize Tehnice nu a trimis lista experților și pentru că vagoanele au fost topite.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și pe fond achitarea inculpatului.
Reprezentantul legal al intimatei-parte civilă, având cuvântul pe recursul declarat de către inculpat, arată că lasă pronunțarea soluției la aprecierea instanței.
Consilierul juridic al intimatei-parte responsabilă civilmente REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORTsolicită respingerea recursului formulat de către inculpat ca nefondat, considerând că nu a fost motivat în drept și nici nu a fost încadrat în dispozițiile art. 385/9 alin.1,2,3 Cod procedură penală.
Consilierul juridic alasigurătorului SC ASIGURĂRI SA,având cuvântul, arată că lasă pronunțarea soluției la aprecierea instanței, depunând note scrise.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat pe nelegalitatea încriminării, apreciind că încadrarea juridică date faptei reținute în sarcina inculpatului este corectă, existând probe din care rezultă culpa sa. În acest sens, există o expertiză făcută în faza de urmărire penală, care a conchis că erau trei dispozitive de frânare, două la vagonul motor și unul la remorcă, inculpatul a acționat unul din aceste două sisteme de frânare, deci unul era defect, celelalte două erau în perfectă stare de funcționare așa cum se atestă în raportul de expertiză medico-legală. Pentru acest motiv solicită respingerea recursului.
Recurentul-inculpat G,având cuvântul, se consideră nevinovat de producerea accidentului, faptul că s-a constatat defecțiunea numai pe vagonul cu remorcă îi confirmă bănuiala că s-a intervenit la vagonul motor. Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului și achitarea sa.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prinsentința penală nr.840 din 14.05.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 B, în dosar nr-, în baza art. 184 alin 1, 3 Cp, a condamnat pe inculpatul G - la 3 luni închisoare pentru vătămare corporală din culpa (fapta privind pe partea vătămată A ).
In baza art. 184 alin 2,4 Cp, a condamnat pe inculpat la 6 luni închisoare pentru vătămare corporală gravă din culpa (fapta privind pe partea vătămată -).
In baza art.33-34 Cp, inculpatul are de executat 6 luni închisoare, cu aplicarea art.71-64 lit a teza II și b Cp.
In baza art. 81-82 Cp, a suspendat condiționat executarea pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
A pus în vedere art. 83 Cp.
A obligat asigurătorul SC. SA cu sediul în B,-, sector 1 să plătească următoarele sume:
- 90.000 lei către partea civilă - - din
care 40.000 lei reprezentând daune materiale iar 50.000 lei daune morale.
-2.000 lei către partea civilă A - cu domiciliul în B,-,.l5A,.3, sector 6.
- 43,07 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Curie" -cu sediul în B,-, sector 4;
- 3.779 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii " "- cu sediul în B, B-dul - de
A obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare statului.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 B a fost trimis în judecată inculpatul G pentru infracțiunea prev. de art. 184 alin 1,3 Cp, și cea prev. de art. 184 alin 2, 4 Cp, constând în aceea că la data de 25.09.2005, nerespectând măsurile de prevedere pentru exercitarea profesiei sale (vatman), a cauzat un accident rutier în timp ce conducea tramvaiul nr.2510 pe Șoseaua - Stația, Muzeul (linia 11) accident soldat cu vătămarea corporală din culpa părților vătămate A (22 -24 zile îngrijiri medicale) și - (150-180 zile îngrijiri medicale).
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 25.09.2005, în timp ce conducea tramvaiul cu nr. 2510 pe șoseaua dinspre str. - M către, inculpatul G a tamponat din spate tramvaiul cu nr. 2506, care se afla oprit în stația "Muzeul ".
În urma impactului, s-a produs vătămarea corporală a 10 persoane, între care părțile vătămate din prezentul dosar, anume (în vârstă de 15 ani), aceasta suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 150-180 zile de îngrijiri medicale cu punerea în pericol a vieții (raport de expertiză medico-legală) și A (în vârstă de 6 ani) care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 22-24 zile de îngrijiri medicale (raport de expertiză medico-legală).
Raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză a stabilit că inculpatul G ar fi putut evita producerea accidentului dacă ar fi folosit în mod corespunzător toate sistemele de frânare ale tramvaiului. Sub acest aspect, instanța reținut că tramvaiul cu nr.2510, condus de inculpat, dispunea de trei sisteme de frânare la vagonul motor (frâna reostatică, frâna cu acumulator mecanic și frâna electromagnetică) și alte două sisteme de frânare la vagonul remorcă (frâna cu acumulator mecanic și frâna electromagnetică). Toate aceste sisteme erau funcționale, cu excepția sistemului de frânare electromagnetic al vagonului remorcă.
Audiat în cauză, inculpatul a arătat că la momentul producerii accidentului a acționat sistemul de frânare reostatic care însă nu ar fi funcționat, tramvaiul intrând în patinaj, iar apoi frâna de urgență (sistemul electromagnetic), care la rândul său nu a funcționat. A mai arătat inculpatul că în cele din urmă a folosit și ultimul sistem de frânare, însă nu a reușit să reducă viteza suficient pentru a evita coliziunea.
Instanța nu poate accepta însă aceste apărări. Astfel, după cum s-a arătat deja, raportul de expertiză efectuat în cauză a stabilit cu claritate că toate sistemele de frânare ale tramvaiului (inclusiv cel reostatic, primul folosit de inculpat, conform declarației sale) se aflau în stare de funcționare (cu excepția unuia singur aflat la vagonul remorcă), iar în cazul folosirii acestora în mod simultan tramvaiul ar fi putut fi oprit înainte de producerea coliziunii.
Inculpatul ar fi putut acționa semnalul acustic al tramvaiului pentru a încerca să prevină de iminența ciocnirii pe pasagerii aflați în partea din spate a tramvaiului lovit.
In drept, faptele inculpatului întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art.184 alin 1,3 Cp (cu privire la fapta privind pe partea vătămată A ) și prev. de art.184 alin 2,4 Cp, (privind pe partea vătămată -).
La individualizarea pedepselor, văzând art.72 Cp, s-a ținut seama de
pericolul concret modic, de forma mai puțin gravă a vinovăției, de lipsa
antecedentelor penale până la 43 de ani, de circumstanțele personale ale
inculpatului (are o familie organizată, își câștigă onest veniturile necesare
traiului), astfel că s-au aplicat pedepse minime fără a fi reținute circumstanțe atenuante, deoarece nu și-a recunoscut culpa, încercând să o justifice prin defecțiuni nereale ale sistemului de frânare. Această atitudine nu s-a constituit într-o circumstanță agravantă (e dreptul inculpatului să își nege vinovăția), dar exclude circumstanța atenuantă a conduitei sincere.
Prindecizia penală nr.447/A/08.07.2009 pronunțată de Tribunalul București secția a II a Penală în dosarul nr-s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpatul G și partea civilă - împotriva sentinței penale nr. 840 din 14.05.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 B, în dosar nr-.
A fost obligată fiecare parte-apelantă la câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Analizând actele dosarului și hotărârea apelată, atât prin prisma criticilor formulate, cât si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept, Tribunalul a apreciat că apelurile inculpatului și ale părții civile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Pe baza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești instanța de fond a stabilit și reținut corect situația de fapt, vinovăția inculpatului, făcând și o corectă încadrare juridică a faptelor comise de acesta.
În mod corect, instanța a dispus condamnarea inculpatului G la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin. 1 și 3 CP. și respectiv la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin. 2 și 4 CP. cu aplic. art. 33-34 CP. inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare cu aplic. art. 81 CP. pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În mod corect, instanța de fond a apreciat valoarea probelor administrate în cauză, ajungând la concluzia existenței faptelor și a vinovăției inculpatului. Pe lângă declarațiile martorilor, în cauză a existat un raport de expertiză tehnică din care rezultă că inculpatul ar fi putut evita producerea accidentului, dacă ar fi folosit în mod corespunzător toate sistemele de frânare ale tramvaiului. Chiar din declarațiile inculpatului nu rezultă faptul că acesta a declanșat înaintea impactului cu celălalt tramvai toate sistemele de frânare menționate, simplele susțineri ale inculpatului că acestea nu funcționau în totalitate neavând nicio forță probantă în raport cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei și individualizarea acesteia instanța de fond a realizat o bună apreciere a criteriilor prev. de art. 72 CP. motivând suspendarea condiționată în baza faptului că inculpatul poate fi reeducat în stare de libertate, fiind deja integrat social. Tribunalul a constatat de asemenea că executarea pedepsei cu închisoarea nu este oportună în acest caz, scopul pedepsei de prevenire, coerciție și reeducare putând fi împlinit și prin suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În ceea ce privește soluționarea acțiunii civile de către instanța de fond, Tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată prin obligarea asigurătorului la plata sumelor cu titlu de daune materiale și morale către părțile civile și A cât și către părțile civile Spitalul Clinic de Urgență Curie și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii. suma totală nedepășind plafonul de 500 000 lei prev. de legea 136/1995 cu modificările ulterioare.
Totodată, la stabilirea despăgubirilor materiale către partea civilă instanța de fond a avut în vedere actele doveditoare depuse la dosar din care a rezultat cheltuielile legale efectuate pentru însănătoșirea și recuperarea victimei. Instanța nu poate acorda despăgubiri privind plata unor sume de bani care s-a făcut în mod ilegal, chiar dacă acestea ar putea fi dovedite. Totodată înscrisurile depuse la dosar în apel, de către reprezentantul părții civile apelante nu dovedesc decât contractarea unor împrumuturi de la persoane fizice de către reprezentantul legal al părții civile, fără însă a dovedi că banii primiți au fost cheltuiți în mod efectiv cu îngrijirile medicale, transport, meditații etc.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor morale, Tribunalul a apreciat că suma de 50 000 lei acordată de instanța de fond este una echitabilă și rezonabilă și acoperă toate formele de prejudiciu invocate.
Referitor la cererea de încuviințare a executării vremelnice, Tribunalul a constatat că aceasta este inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât și în cauzele civile aceasta nu poate fi admisă în apel în lipsa unei cereri formulate și respinse la instanța de fond.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul G, recurs care însă nu a fost motivat în termenul prevăzut de art.385/10 alin.2 Cod procedură penală, în pofida susținerilor contrarii ale acestuia. Astfel, motivele de recurs sunt datate 25.09.2009, fiind depuse prin poștă la aceeași dată (fila 18 verso dosar recurs), în condițiile în care primul termen de judecată a fost la 21.09.2009.
Ca atare, potrivit dispozițiilor art.385/10 alin.2/1 Cod procedură penală Curtea va lua în examinare doar acele cazuri de casare ce pot fi invocate și din oficiu.
Inculpatul a invocat trei cazuri de casare, respectiv art.385/9 pct.17 Cod procedură penală, art.385/9 pct.10 Cod procedură penală și art.385/9 pct.18 Cod procedură penală, toate trei putând fi examinate din oficiu de către instanță, conform art.385/9 alin.3 Cod procedură penală.
Astfel, cu privire la primul caz de casare, s-a susținut că a fost aplicată greșit legea, inculpatul fiind incriminat ilegal, acesta neavând cum să prevadă fapta și nici rezultatul acesteia.
Referitor la cea de a doua critică adusă hotărârilor atacate, aceasta constă în faptul că instanțele nu s-au pronunțat asupra cererii de efectuare a unei expertize de specialitate privind dinamica accidentului, cu toate că acesta era o cerere esențială în cauză.
În fine, s-a mai susținut că inculpatul a fost condamnat fără să existe probe certe de vinovăție.
Examinând hotărârile criticate prin prisma criticilor formulate, conform art.385/6 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat.
Cu privire la cazul de casare prev. de art.385/9 pct.10 Cod procedură penală
Acest caz de casare este incident atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile părților și să influențeze soluția procesului, iar nu și atunci când o astfel de cerere a fost respinsă. În speță, inculpatul a invocat acest caz de casare în raport de împrejurarea că instanța de fond a revenit nejustificat asupra expertizei tehnice judiciare în domeniul material rulant - tramvaie, expertiză încuviințată la cererea sa. Or, așa cum s-a arătat mai sus, atâta vreme cât instanța de fond s-a pronunțat motivat asupra cererii (vezi încheierea de la fila 190 dosar fond), nu pot fi reținute dispozițiile art.385/9 pct.10 Cod procedură penală.
În apel, în pofida susținerilor contrarii ale inculpatului, nu a mai fost formulată o astfel de cerere, inculpatul limitându-se doar a critica prin motivele de apel faptul că prima instanță a revenit asupra expertizei tehnice judiciare în domeniul material rulant - tramvaie.
Cu privire la cazul de casare prev. de art.385/9 pct.18 Cod procedură penală
Examinând noțiunea de "eroare gravă de fapt", avută în vedere de dispozițiile art. 3859pct. 18 Cod procedură penală, Curtea subliniază că aceasta presupune reflectarea inexactă a conținutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate și implică existența unei contrarietăți evidente și necontroversate între ceea ce rezultă din actele cauzei și mențiunile din hotărâre cu privire la existența concretă a faptei, a unui act, declarații sau a altui element probatoriu, așa cum s-a subliniat în mod constant în doctrina și în practica judiciară (inclusiv cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Pentru a se circumscrie acestui caz de casare, contrarietatea menționată trebuie să fie nu doar evidentă, ci să și influențeze hotărâtor soluția dispusă în cauză.
Dimpotrivă, raționamentele logico-juridice sau concluziile instanțelor de fond sau de apel referitoare la existența faptei ori la vinovăția inculpaților, întemeiate pe un pur proces de apreciere a probelor administrate, nu sunt susceptibile de a fi cenzurate în recurs prin raportare la dispozițiile art. 3859pct. 18 Cod procedură penală.
În cauza de față, inculpatul G nu a indicat care anume act al dosarului sau probă existentă a fost reținută în hotărârile recurate în mod evident și incontestabil contrar conținutului său real, susținând doar că în cauză nu există probe certe de vinovăție.
Examinând din oficiu cauza sub acest aspect, în limitele arătate, Curtea constată că instanțele de fond și de apel și-au întemeiat în mod corect soluțiile pronunțate pe probatoriul administrat, pe care l-au reflectat în mod corespunzător, fără a-l denatura. Astfel, în reținerea situației de fapt și a vinovăției inculpatului prezintă relevanță concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în faza de urmărire penală, procesul verbal de cercetare la fața locului, constatările comisiei tehnice de cercetare din cadrul cuprinse în procesul verbal întocmit a doua zi după accident (cu participarea inculpatului), plângerile și declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, rapoartele de expertiză medico legale și celelalte acte medicale depuse la dosar.
Cât privește apărările pe care inculpatul a înțeles să și le facă, acestea au fost înlăturate motivat de prima instanță, constatând că nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
În fine, este de menționat că, chiar și în măsura în care critica recurentului inculpat, în sensul că nu există probe certe de vinovăție, ar fi interpretată ca o solicitare de aplicare a principiului "in dubio pro reo", tot nu ne-am afla în prezența cazului de casare invocat. Aceasta întrucât definitoriu pentru principiul menționat este caracterul îndoielnic al unei situații de fapt, or îndoiala excede caracteruluievidental erorii grave de fapt.
Ca atare, Curtea constată că în cauză nu este incident cazul de casare prev. de art.385/9 alin.1 pct.18 Cod procedură penală, soluția de condamnare a inculpatului G pronunțată de Judecătoria sectorului 4 B (și menținută de Tribunalul București - secția a II a penală) nefiind consecința unei erori grave de fapt.
Cu privire la cazul de casare prev. de art.385/9 pct.17 Cod procedură penală
Cazul de casare invocat privește situația în care faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică, fiind așadar aplicabil în ipoteza în care se susține că fapta dedusă judecății îmbracă elementele constitutive ale altei infracțiuni decât cea la care s-au oprit instanțele în hotărârile atacate.
În speță, recurentul inculpat nu a învederat Curții care ar fi, în opinia sa, încadrarea juridică corectă a faptei ce i se impută, din modul în care au fost redactate și apoi susținute motivele de recurs reieșind că,în realitate, nemulțumirile sale privind "nelegalitatea incriminării" privesc chiar soluția de condamnare (în condițiile în care inculpatul pretinde că nu are nicio culpă în producerea accidentului). Așa cum s-a arătat însă mai sus, asupra vinovăției ori nevinovăției inculpatului au căderea să se pronunțe doar instanțele ce devoluează în fapt cauza, respectiv doar instanțele de fond și de apel, Curtea neputând cenzura procesul de apreciere a probatoriului efectuat de aceste instanțe decât în situația limitativ prevăzută de art.385/9 pct.18 Cod procedură penală (ceea ce nu este cazul).
Cum nu se constată nici incidența vreunuia dintre celelalte cazuri de casare pe care instanța le poate lua în considerare din oficiu, Curtea, în temeiul art.38515alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge recursul declarat de inculpatul ca nefundat, soluție în raport de care îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul G împotriva deciziei penale nr.447 din 08.07.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală, și a sentinței penale nr.840 din 14.05.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 4
Obligă recurentul inculpat la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
GREFIER,
Red.
Dact.EA-03.12.2009/2ex
II.-Jud.
Președinte:Lucia RogJudecători:Lucia Rog, Andreea Cioată, Silvia Cerbu
