Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (1133/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INCHEIERE
Ședința publică de la 30 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Niculina Alexandru
JUDECĂTOR 2: Francisca Maria Vasile
JUDECĂTOR 3: Daniel
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.
Pe rol urmează soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.92/05.02.2009 și a deciziei penale nr.268/A/24.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul - inculpat -, personal și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 079, emisă de Baroul București - Cabinet individual și intimatul partea civilă, personal și asistat de avocat ales, împuternicire avocațială nr. 3, lipsind intimata parte civilă SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ B și intimatul asigurator de răspundere civilă ASIGURĂRI SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul - inculpat având cuvântul, declară că își însușește recursul declarat de către apărătorul său.
Se înmânează apărătorului intimatei - părți civile, copie xerox de pe motivele de recurs ale inculpatului.
Constatând că, nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, trece la dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat având cuvântul, solicită admiterea recursului, întemeiat în baza dispozițiilor art. 3859pct. 10 și 18 Cod procedură penală, casarea deciziei instanței de apel, pe care o consideră netemeinică și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță. Consideră că, în raport de probele administrate în cauză, declarații de martori, planșa topo din actul constatator și expertiza tehnică, culpa părții civile la producerea accidentului este egală cu cea a inculpatului, motiv pentru care, apreciază că și plata despăgubirilor civile, trebuiesc recalculate. Precizează că, instanța de fond, la stabilirea despăgubirilor către partea civilă, s-a axat pe devizul estimativ prezentat de acesta, iar instanța de apel, i-a respins cererea inculpatului privind admiterea probei cu înscrisuri și expertiză tehnică, considerându-le neutile, fără a motiva decizia. Pentru aceste considerente, având în vedere și motivele de recurs depuse la dosar, solicită admiterea recursului.
Apărătorul intimatei - părți civile având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea celor două soluții pronunțate anterior, pe care le consideră legale și temeinice, în raport de probele administrate. Apreciază că, procentele privind culpa părților la producerea accidentului, sunt corecte, ca și despăgubirile stabilite în sarcina inculpatului, motive pentru care solicită respingerea recursului, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată, depunând la dosar chitanța în sumă de 2.000 lei.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului, ca nefondat și menținerea celor două hotărâri, pe care le consideră legale și temeinice. Consideră că, din probele administrate în cauză, rezultă că, preponderent, persoana care a creat starea de pericol este inculpatul, care a încălcat normele privind circulația pe drumurile publice, părții civile reținându-i-se numai viteza de deplasare, astfel că și latura civilă, a fost soluționată în mod corespunzător, având în vedere înscrisurile depuse de partea civilă la dosar.
Recurentul - inculpat având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fiind de acord cu cele expuse de către apărătorul său.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 306 Cod procedură penală, urmează să amâne pronunțarea, motiv pentru care,
DISPUNE,
Amână pronunțarea la data de 02 iulie 2009.
Dată în ședință publică, azi, 30 iunie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
DOSAR NR- (1133/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 1008
Ședința publică de la 30 iunie 2009
Curtea constituită din:
PRESEDINTE - - -
JUDECATOR - - - -
JUDECATOR - -
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.92/05.02.2009 și a deciziei penale nr.268/A/24.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc, în ședința publică de la 30 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care, face parte integrantă din prezenta, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 02 iulie 2007, când, în aceiași compune, a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra recursului penal de față.
Prin sentința penală nr. 92 din 05. 02. 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 B, în dosar nr-, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 184 alin. (2) si (4) Cod penal în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (1) si (2) Cod penal, formulată de partea civila, ca neîntemeiată.
In baza art. 184 al. (2), (4) Cod penal a condamnat pe inculpatul, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
In baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a (teza a II a) și b Cod penal.
In baza art.81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit potrivit art.82 Cod penal.
In baza art. 71 alin. 5 Cod penal a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.
În baza art. 359 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind cauzele de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei, atenționare ce a fost comunicată în scris inculpatului.
In baza art. 14 rap. la art.346 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 998 - 999 cod civil a admis în parte acțiunea civila exercitata de partea civila si a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 190,4 lei si a echivalentului in lei la cursul practicat de BNR in ziua efectuării plații, a sumei de 6.000 euro, din care suma de 190,4 lei si echivalentul in lei la cursul practicat de BNR in ziua efectuării plații a sumei de 4.800 euro reprezentând
despăgubiri materiale si echivalentul in lei la cursul practicat de BNR in ziua efectuării plații a sumei de 1.200 euro reprezentând daune morale.
În baza art. 14 rap. la art.346 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 998 - 999 Cod civil a admis acțiunea civila exercitata de partea civila SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA B, cu sediul in B,-, sector 5, si a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 5.500,01 lei, reprezentând despăgubiri civile.
In baza art. 191 al.l Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru pronunța această sentință instanța de fond a reținut că la data de 15.04.2007, în jurul orei 12.30, inculpatul - a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare B-52- pe str. - -, din direcția str. - spre str. -, iar la intersecția cu Bd. - a intrat în coliziune cu motocicleta marca Honda cu nr. B-57- condusă de, astfel cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la fața locului. Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, s-a constatat că inculpatul a intrat în intersecția cu Bd. - fără a respecta indicatorul "cedează trecerea", în urma impactului rezultând vătămarea corporală a părții vătămate. Vătămarea corporală a părții vătămate a fost confirmată și prin concluziile certificatului medico-legal nr. A- efectuat de Institutul Național de Medicină Legală " Minovici", prin care s-a constatat că acesta prezintă leziuni traumatice ce s-au putut produce în condițiile unui accident rutier, ce pot data din 15.04.2007, care au necesitat pentru vindecare un nr. de 75-80 de zile de îngrijiri medicale, fără a i se pune viața în pericol și fără a prezenta o infirmitate posttraumatică.
Mențiunile din procesul-verbal de cercetare la fața locului s-au coroborat cu declarația inculpatului care a menționat că la intrarea în intersecția cu Bd. - a oprit autoturismul, s-a asigurat în ambele părți și a văzut motocicleta care venea din partea, pe prima bandă de circulație, care la acel moment se afla la 100 de metri de intersecție, inculpatul apreciind că are timpul necesar pentru a traversa bulevardul raportat la distanța la care se găsea motocicleta de intersecție. Inculpatul a confirmat faptul că la intrarea în intersecție era montat indicatorul "cedează trecerea", acesta având obligația de a se asigura la intrarea în intersecție și de a ceda trecerea. Inculpatul a arătat că deși a văzut partea vătămată, nu a putut aprecia viteza cu care se deplasa, iar în momentul imediat următor a fost acroșat de conducătorul motocicletei.
Prin declarația părții vătămate s-au infirmat susținerile inculpatului, partea vătămată arătând că la momentul producerii accidentului circula cu o viteză de aproximativ 50 km/, iar în momentul în care a văzut autoturismul inculpatului în intersecție, se afla la o distanță de aproximativ 25-30 de metri de intersecție. Partea vătămată a arătat că inculpatul într-adevăr a oprit autoturismul, dar aceasta a presupus că inculpatul a oprit tocmai pentru a acorda prioritate, din acest motiv conducătorul motocicletei a continuat deplasarea, iar în momentul în care s-a apropiat la o distanță de 10 metri de intersecție, inculpatul a pornit de pe loc, moment în care partea vătămată a frânat brusc, având loc impactul. Partea vătămată a menționat că nu putea evita autoturismul, deoarece ar fi presupus să intre pe contrasens, existând riscul impactului cu alte autoturisme ce ar fi circulat din sens opus.
Susținerile părții vătămate în ceea ce privește viteza cu care aceasta circula au fost infirmate prin declarația martorului, audiat în cauză, acesta aflându-se într-o mașină aflată în parcare pe întâi a bulevardului, care a arătat că a văzut o motocicleta care se deplasa cu o viteză de aproximativ 60- 70 km/, iar la un moment imediat următor a avut loc impactul cu autoturismul inculpatului. Martorul a făcut aprecieri asupra vitezei de deplasare a motocicletei, acesta fiind la rândul său conducător de motocicletă. Martorul a apreciat că partea vătămată nu putea evita impactul nici prin ocolirea autoturismului pe partea și pătrunderea pe contrasens, și nici prin îndreptarea spre zona frontală a acestuia. De asemenea, viteza cu care circula conducătorul motocicletei de aproximativ 60- 70 km/ a fost confirmată și de martorul care se afla în mașină cu martorul, atunci când conducătorul motocicletei a trecut pe lângă aceștia. Martorul a confirmat viteza redusă cu care circula inculpatul, de aproximativ 10 km/. Martorul a arătat că la momentul la care inculpatul a pătruns în intersecție, conducătorul motocicletei se afla la o distanță mică de intersecție, de aproximativ 10 metri, infirmând astfel susținerile inculpatului cu privire la acest aspect (fila 60).
Martorul audiat în cauză, aflându-se în zonă, în momentul producerii impactului, a confirmat viteza mare cu care se deplasa conducătorul motocicletei, de aproximativ 70- 80 km/, atenția acestuia fiindu-i atrasă de zgomotul produs de motorul acesteia, fără a merge la locul producerii accidentului. De asemenea, martorul - aflându-se în zonă împreună cu martorul, a menționat că a văzut conducătorul motocicletei care se deplasa cu o viteză de aproximativ 60- 70 km/, iar în momentul imediat următor s-a produs un accident de circulație, fără a merge la fața locului.
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 8850/19.11.2007 întocmit în cauză, s-a concluzionat că partea vătămată a creat o stare de pericol prin deplasarea cu motocicleta având o viteză mai mare de 81 km/, față de limita legală de 50 km/, acesta având posibilitatea de a preveni producerea accidentului prin deplasarea cu motocicleta dacă ar fi avut o viteză ce se încadra în limita maximă admisă pe sectorul de drum respectiv, maxim 50 km/. Prin obiecțiunile la raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 8850/19.11.2007 întocmite de expertul parte s-a confirmat că partea vătămată conducea motocicleta marca Honda cu o viteză de 70 km/, peste limita legală admisă, însă expertul parte a concluzionat că nu exista posibilitatea tehnică de evitare a coliziunii cu autoturismul marca Renault, prin frânare, deoarece pericolul a apărut la 25,3 în interiorul spațiului de siguranță de 59,9.
De asemenea, prin raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 8850/19.11.2007 s-a concluzionat că inculpatul -, care se deplasa cu autoturismul marca Renault cu o viteză de 11 km/, a creat starea de pericol iminent prin pătrunderea în carosabilul bulevardului - de pe str. - - fără să se asigure corespunzător și fără să acorde prioritate vehiculelor care circulau în acel moment pe drumul prioritar, acesta având posibilitatea de a preveni producerea accidentului prin pătrunderea cu autoturismul în bd. - numai după ce se asigura corespunzător că nu pune în pericol viața participanților la trafic și acorda prioritate de trecere celor care aveau acest drept. Prin obiecțiunile la raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 8850/19.11.2007 întocmite de expertul parte s-a confirmat faptul că inculpatul - se deplasa cu autoturismul marca Renault cu o viteză de 1l km/h, iar acesta putea evita producerea accidentului dacă ar fi respectat semnificația indicatorului "cedează trecerea".
Din întreg materialul probator administrat în cauză s-a reținutculpa comunăa celor doi conducători auto, astfel, culpa inculpatului este reținută prin nerespectarea indicatorului "cedează trecerea", iar în ceea ce privește partea vătămată se reține oculpă concurentăa acesteia prin conducerea motocicletei marca Honda cu o viteză peste limita legală admisă, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză, din raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 8850/19.11.2007, precum și din concluziile expertului parte. Mai mult, chiar expertul parte a menționat că viteza maximă de deplasare a motocicletei marca Honda, la care conducătorul auto putea evita accidentul era de 39 km/. Chiar dacă acesta a stabilit o limita inferioară a vitezei legale în care se putea evita producerea accidentului, aceste concluzii nu s-au coroborat cu mențiunile din raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 8850/19.11.2007 întocmit în cauză, prin care s-a concluzionat că partea vătămată avea posibilitatea de a preveni producerea accidentului dacă ar fi avut o viteză ce se încadra în limita maximă admisă pe sectorul de drum respectiv, maxim 50 km/. De asemenea, conform dispozițiilor art. 121 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice,conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
Astfel, instanța a reținut culpa concurentă a părții vătămate în producerea accidentului,culpă care nu înlătură răspunderea penalăa inculpatului.
Apărătorul ales al părții civile a solicitat la termenul din data de 22.02.2009schimbarea încadrării juridicea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracțiunea prev. de art. 184 alin. 2 și 4.pen. în infracțiunea prev de art. 182 alin.l și 2.pen.
Instanța a constatat că art. 184 alin. 2 și 4.pen vizează vătămarea corporală care a avut una din urmările prevăzute de art. 182 alin.l și 2.pen, dacă fapta este urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei activități. Astfel, sub aspectul laturii obiective, elementul material al acelor două infracțiunii se realizează prin cauzarea unei vătămări corporale ce necesită pentru vindecare mai mult de 60 zile, condiție îndeplinită în cauză, partea vătămată a necesitat pentru vindecare un nr. de 75-80 de zile de îngrijiri medicale, fără a i se pune viața în pericol și fără a prezenta o infirmitate posttraumatică, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal nr. A- întocmit de Institutul Național de Medicină Legală " Minovici".
Elementul de diferențiere între cele două infracțiuni constă înlatura subiectivă,care presupune stabilirea formei de vinovăție cu care a acționat inculpatul. Prevederea rezultatului socialmente periculos în cazul culpei cu prevedere apropie această formă de vinovăție de intenție, însă poziția psihică față de rezultat diferențiază culpa cu prevedere de intenție. Deoarece deosebirea între intenția indirectă și culpa cu prevedere subzistă numai sub aspectul poziției psihice subiective de acceptare sau de respingere a rezultatului trebuie analizate aspectele obiective care pot conduce spre stabilirea formei de vinovăție. Dacă în cazul intenției indirecte, făptuitorul are o atitudine indiferentă de acceptare a rezultatului pe care îl prevede, în cazul culpei cu prevedere, rezultatul nu este acceptat, neacceptarea rezultând din atitudinea făptuitorului care se bazează pe elemente obiective sau subiective, care se dovedesc a fi apreciate greșit deoarece rezultatul periculos se produce.
Astfel, din întreg probatoriul administrat în cauză, respectiv, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară nr. 8850/19.11.2007, a rezultat că inculpatul a acționat dinculpă cu prevedere,acesta a prevăzut urmarea faptei sale, însă nu a urmărit și nici nu a acceptat acest rezultat, ci a sperat fără temei că nu se va produce. Astfel, acesta a apreciat că are timpul necesar pentru a traversa bulevardul raportat la distanța la care se găsea motocicleta de intersecție (bazându-se astfel pe un element subiectiv constând în calitățile sale de bun conducător și pe experiența sa, precum și pe un element obiectiv, reprezentat de faptul că circula des în aceea zonă), menționând că, deși a văzut partea vătămată, nu a putut aprecia viteza cu care se deplasa. Mai mult, raportul de expertiză tehnică judiciară a concluzionat că inculpatul avea posibilitatea de a preveni producerea accidentului prin pătrunderea cu autoturismul în bd. - numai după ce se asigura corespunzător că nu pune în pericol viața participanților la trafic și acordă prioritate de trecere celor care aveau acest drept. De asemenea, din declarația martorului, a rezultat că inculpatul intrând în intersecție de pe str. - -, se putea asigura față de partea fie oprind la intrarea în intersecție, fie pătrunzând pe prima bandă a bulevardului. Din depoziția martorului reiese că inculpatul avea posibilitatea de a se asigura la pătrunderea în intersecție, fără a fi nevoie să pătrundă cu autoturismul pe a doua de circulație. Prin urmare, în acest caz este incidență așa numita culpă profesională, interferându-se în latura subiectivă cunoașterea de către inculpat a dispozițiilor sau regulilor din domeniul în care acesta acționează.
Pentru a se reține incidența infracțiunii prev. de art. 182 alin.l și 2.pen. inculpatul trebuia să acționeze sub aspectul laturii subiective cu intenție directă, indirectă sau praeterintenție, forme care nu pot fi reținute în cauză deoarece inculpatul deși a putut să prevadă rezultatul faptei sale, nu a urmărit producerea de leziuni părții vătămate prin săvârșirea faptei.
In consecință, instanța a respins cererea apărătorului ales al părții civile de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracțiunea prev. de art. 184 alin. 2 și 4.pen. în infracțiunea prev. de art. 182 alin.l și 2.pen. ca neîntemeiată.
In drept,fapta inculpatului -, constând în aceea că a pricinuit părții vătămate o vătămare a integrității corporale care a necesitat pentru vindecare un nr. de 75-80 de zile de îngrijiri medicale, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale care reglementează circulația pe drumurile publice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporala din culpa în formă agravată, prev. de art. 184 alin. 2 si 4 Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii constă în acțiunea inculpatului - care a cauzat leziuni părții vătămate ce necesită pentru vindecare un nr. de 75-80 de zile de îngrijiri medicale, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare B-52- pe str. - -, la intersecția cu Bd. -, fără a respecta indicatorul "cedează trecerea" cu încălcarea prevederilor legislației rutiere în vigoare la data săvârșirii faptei. Urmarea imediata a faptei este vătămarea integrității corporale a părții vătămate (leziunile produse au necesitat pentru vindecare un nr. de 75-80 de zile de îngrijiri medicale), iar legătura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu este dovedita prin certificatul medico-legal nr. A- (care a constatat realitatea traumatismului, mecanismul de producere, natura agentului traumatic, data probabila a traumatismului si gravitatea traumatismului exprimata prin criteriul numărului de zile de îngrijire medicale necesare pentru vindecare).
Sub aspectul laturii subiective,inculpatul a săvârșit infracțiunea din culpă cu prevedere, în accepțiunea art. 19 pct. 2 lit a Cod penal. Inculpatul a prevăzut urmarea faptei sale, însă nu a urmărit și nici nu a acceptat acest rezultat, ci a sperat fără temei că nu se va produce. Obligația de prevedere a rezultatului este inserată în Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 care reglementează circulația pe drumurile publice si obligația conducătorului auto de a acorda prioritate participanților la trafic.
Fapta săvârșită de inculpat este in formă agravată,prev. de art. 184 alin. 4 Cod penal întrucât a fost săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale pentru îndeplinirea unei anume activități (dispozițiile care reglementează circulația pe drumurile publice).
Laindividualizarea judiciarăa pedepsei ce a fost inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal, respectiv dispozițiile generale privind temeiul răspunderii penale, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite (aceasta prezentând un grad ridicat de pericol social pentru circulația pe drumurile publice), faptul că acesta nu are antecedente penale, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar.
Astfel, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă de 1 an închisoare, pe care o apreciază ca îndeplinind funcția educativă și totodată represivă prevăzută de lege, în raport cu fapta săvârșită.
In ceea ce privește pedeapsa accesorie,instanța a avut în vedere jurisprudența CEDO, respectivcauza Hirst contra Marii Britanii și cauza Sabou și Pârcălab contra României, precum și decizia LXXIV din 05.11.2007 a Înaltei Curți de Casație si Justiție. Astfel, sistemul sancționator nu trebuie să conducă la compromiterea drepturilor individului, atunci când o sancțiune apare ca vădit disproporționată față de gravitatea infracțiunii. Instanța a reținut astfel că, în cauza Hirst contra Marii Britanii, Curtea Europena a apreciat ca orice restricție a drepturilor electorale trebuie sa fie justificată și să urmărească un scop legitim, în special prevenția infracțiunilor și apărarea ordinii publice. Curtea a concluzionat ca interzicerea automata a dreptului de a participa la alegerile legislative, aplicabila tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând în aceste condiții o încălcare a art. 3 Protocol 1 din Convenție. Prin ratificarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, statele își asumă și obligația prev. de art. 3 Protocol 1 de a organiza la intervale rezonabile alegeri libere prin scrutin secret in condiții care sa asigure libera exprimare a opiniei cu privire la alegerea corpului legislativ, astfel că acestea trebuie sa asigure deținutului condițiile necesare exercitării efective a acestuia, chiar în condițiile unui regim privativ de libertate. In consecință, față de natura și gradul de pericol social al faptei, instanța a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II a) și b pen, apreciind că interzicerea exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe întreaga durată a executării pedepsei închisorii, sunt proporționale cu scopul urmărit și raportat la gravitatea infracțiunii.
De asemenea, prin Hotărârea Sabou și Pîrcălab contra României, Curtea Europeană a statuat că la aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 Cod penal, trebuie analizat tipul infracțiunii. Având în vedere că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat este independentă de autoritatea părintească și de modul în care inculpatul și-ar putea exercita drepturile și îndeplini obligațiile părintești precum și față de împrejurarea ca inculpatul nu s-a folosit de profesia sa pentru comiterea faptei, instanța nu a aplicat ca și pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. c, d, e Cod penal.
Prin urmare, în temeiul art.71 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a (teza a II a) si b Cp. pe întreaga durată a executării pedepsei, începând din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei.
In ceea ce priveștemodalitatea de individualizare a executării pedepseiși ținând cont de pedeapsa aplicată și de faptul că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, astfel că în temeiul art. 81 și 82.pen.a suspendat condiționat executarea pedepsei de 1 an închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani. Având in vedere dispozițiile art. 71 alin 5.pen. instanța a suspendat condiționat și executarea pedepselor accesorii pe durata aceluiași termen de încercare de 3 ani.
În temeiul art. 359 alin 1.proc.pen. instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 pen. cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în termenul de încercare al suspendării condiționate ori a neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
Sub aspectul laturii civile,instanța a reținut că la data de 27.11.2008 partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.500 euro, constând în 6.000 euro reprezentând valoarea reală a motocicletei, 3.000 euro constând în intervenția chirurgicală, tratamentul medicamentos și îngrijirile medicale postoperatorii, 1500 euro constând în daune morale cauzate de reducerea capacității de muncă cu 30% cât și suferința provocată de accident.
Într-adevăr partea civilă a fost supusă unei intervenții chirurgicale la data de 16.04.2007, depunând în acest sens copie de pe protocolul operator în care se menționează intervenția chirurgicală și tratamentul postoperator, buletinul de analize radiologice nr. 15929/10.05.2007, fotocopii ale radiografiilor rezultate în urma operațiilor efectuate, fiind externată la data de 18.04.2007, astfel cum rezultă din biletul de ieșire din Spitalul Universitar B din data de 18.04.2007 depus la dosarul cauzei. Din biletul de externare din spital din data de 22.12.2008,a rezultat că partea civilă a fost supusă la data de 16.12.2008 unei noi intervenții chirurgicale pentru "extragere de material de osteosinteză gambă dreaptă". Insă în ceea ce privește aceste cheltuieli, acestea au fost efectuate de Spitalul Universitar de Urgență B, care s-a constituit parte civilă astfel cum rezultă din decontul cheltuielilor de spitalizare, partea civilă neprobând faptul că acesta este cel care a suportat costul intervenției chirurgicale, tratamentului medicamentos și îngrijirilor medicale postoperatorii, a căror contravaloare o pretinde.
Partea civilă a depus la dosarul cauzei polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto a motocicletei marca Honda, seria - nr. -, încheiată la data de 15.12.2006, valabilă până la data de 17.06.2007, în consecință valabilă la data producerii accidentului. De asemenea, partea civilă a depus la dosarul cauzei autorizația de reparație a motocicletei seria - nr. -, deviz estimativ al costurilor de reparații nr.095/26.06.2007 care totalizează un cuantum de 58,181.43 lei. Partea civilă a depus factura fiscala nr. -/26.06.2007,conform căreia a achitat suma de 200 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate constând în reparații efectuate la motocicletă.
Din verificarea efectuată prin consultarea bazei, din adresa nr. -/15.04.2007 emisă de de Poliție Rutieră și din concluziile depuse de SC Asigurări SA, a rezultat că autovehiculul marca Renault cu nr. B-52-, aparținând inculpatului, este asigurat la SC Asigurări SA cu polița nr. -,cu valabilitate de la 12.06.2006 la 11.06.2007, valabilă la data producerii accidentului.
Instanța nu a obligat asigurătorul de răspundere civilă la plata despăgubirilor civile, deoarece acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal se soluționează conform regulilor dreptului civil și procesual civil, supunându-se așadar și principiului disponibilității. Aceasta înseamnă că numai partea civilă poate solicita obligarea asigurătorului la repararea pagubei, iar în lipsa unei cereri exprese în acest sens, instanța a obligat inculpatul la suportarea contravalorii reparațiilor efectuate la motocicletă. Aceeași concluzie se desprinde și din prevederile art.42 din Legea nr. 136/1995, conform cărora victima accidentului este cea care hotărăște dacă va chema în judecată pe cel vinovat de producerea accidentului sau pe asigurătorul de răspundere civilă. În cauza de față, citarea SC Asigurări SA, societatea la care era asigurat autoturismul condus de inculpat, s-a dispus ca urmare a obligației impuse de Legea nr. 136/1995, respectiv pentru a-i faceopozabilă hotărârea.
Având în vedere faptul că instanța a reținutculpa concurentă a părții vătămateîn producerea accidentului, iar la obiecțiunile formulate, expertul parte a anexat fotocopii arătând care sunt avariile suferite de diverse motociclete implicate în accidente de circulație, evidențiind viteza de deplasare a acestora respectiv 45- 47 km/ raportat la 87- 93 km/, avariile fiind evident mai accentuate în acest ultim caz (filele 35-51 ), instanța a admis în parte acțiunea părții civile cu privire la contravaloarea reparațiilor necesare motocicletei și a obligat inculpatul la plata sumei de 190,4 lei si la echivalentul în lei la cursul practicat de BNR in ziua efectuării plății, a sumei de 4.800 euro reprezentând despăgubiri materiale, sume stabilite în funcție de cuantumul dovedit de partea civila si de culpa concurenta a părții civile in producerea prejudiciului, apreciata de instanța ca fiind in procent de 20 %.
Instanța a apreciat că prejudiciul suferit de către partea civilă prin încălcarea dreptului subiectiv nepatrimonial (dreptul la integritate si inviolabilitate fizica) provocat prin producerea accidentului este denatura morala,astfel încât despăgubirile civile nu reprezintă o modalitate de repunere în situația anterioară săvârșirii faptelor, ci o modalitate prin care se urmărește a se compensa echitabil valoarea de care a fost privată, în raport de modalitatea în care a resimțit impactul accidentului în viața sa obișnuită, ținând cont de faptul că o durere fizica presupune o suferință psihică. Prejudiciul moral nu este susceptibil de evaluare materială, tocmai din acest motiv, daunele morale nu se pot acorda pentrureducerea capacității de muncă,care prin natura sa este evaluabilă în bani. Pe de altă parte, pentru a se putea acorda despăgubiri ca urmare a reducerii capacității de muncă, partea civilă trebuie să facă dovada dacă era sau nu încadrată în muncă, care era cuantumul veniturilor acesteia înainte de producerea accidentului raportat la veniturile acesteia după producerea accidentului. Mai mult, partea civilă nu a probat reducerea capacității de muncă cu 30%, precum și modalitatea în care acesta a stabilit acest procent. Astfel, instanța a apreciat că partea civilă a suferit un prejudiciu moral numai sub aspectul încălcării dreptului subiectiv nepatrimonial (dreptul la integritate si inviolabilitate fizica) provocat prin producerea accidentului, și în consecință la stabilirea cuantumului daunelor morale va avea în vedere și culpa concurentă reținută în sarcina părții civile.
Prin urmare, instanța, în baza art.14, art.346 alin.l pr.pen. art.998 și urm.Cod civil, a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a inculpatului față de partea civilă:fapta ilicita-fapta prevăzuta de legea penală,prejudiciul -rezultatul negativ suferit de partea vătămată ca urmare a încălcării drepturilor patrimoniale și nepatrimoniale (dreptul la integritate si inviolabilitate fizica), ocrotite prin legea penală, prejudiciu cert si nereparat încă, constând în suma de 190,4 lei si în echivalentul in lei la cursul practicat de BNR in ziua efectuării plații a sumei de 4.800 euro reprezentând contravaloarea reparațiilor necesare motocicletei proporțional cu culpa părții civile și suma de 1.200 euro în echivalent lei la cursul practicat de BNR in ziua efectuării plații, reprezentând daune morale (stabilită, de asemenea, in funcție de cuantumul solicitat de partea civila si de culpa concurenta a acesteia in producerea prejudiciului, apreciata de instanța ca fiind in procent de 20 %),legătura de cauzalitatedirecta dintre fapta ilicita și prejudiciul produs,vinovățiasub forma culpei cu prevedere.
Instanța a constatat ca Spitalul Universitar de Urgență B s-a constituitparte civilăpe parcursul urmăririi penale cu suma de 5500,01 lei, anexând în acest sens decontul cheltuielilor de spitalizare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul - care a solicitat reevaluarea culpei concurente de participare a părții civile la producerea prejudiciului, apreciind că aceasta a participat cel puțin în aceeași măsură la producerea accidentului ca și inculpatul, reevaluarea despăgubirii acordate de prima instanță părții civile care nu a făcut dovada costurilor reparațiilor motocicletei si a celor acordate părții civile la stabilirea cărora instanța de fond nu a avut în vedere culpa concurentă a părții civile.
Analizând motivele de apel invocate de apelanți, precum și în raport de dispozițiile art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul a constatat că apelul este întemeiat în parte, pentru unul din motivele invocate, având în vedere următoarele considerente:
In mod temeinic instanța de fond a analizat probele administrate și a stabilit în mod corect situația de fapt avută în vedere la pronunțarea soluției.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor materiale acordate de instanța de fond părții civile, ca urmare a avariilor cauzate motocicletei în urma accidentului rutier, tribunalul constată că s-au avut în vedere avariile ce rezultă din autorizația de reparații și planșele foto și sumele necesare pentru înlăturarea acestora, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, prejudiciul fiind evaluat în mod corect.
Gradul de participare a părții civile la producerea accidentului a fost în mod corect stabilit de instanța de fond, având în vedere că în situația respectării de către apelantul-inculpat a obligației de cedare a trecerii ce presupune fie micșorarea vitezei, fie oprirea efectivă a autovehiculului pentru a permite autovehiculelor de pe drumul cu prioritate să își continue deplasarea în siguranță, accidentul ar fi fost integral evitat. Desigur, avariile produse motocicletei conduse de partea civilă ar fi fost mai mici în condițiile în care aceasta ar fi respectat regimul legal de viteză, aspect, care, însă, a fost avut în vedere la stabilirea unei culpe în proporție de 20 %, având consecința diminuării corespunzătoare a despăgubirilor acordate.
Tribunalul a constatat că instanța de fond nu a ținut cont la stabilirea despăgubirilor acordate către partea civilă de gradul de participare a părții civile la producerea accidentului, pentru care inculpatul nu este ținut să răspundă, astfel încât acesta din urmă ar fi trebuit a fi obligat doar la 80 % din costurile efectuate de pentru acordare îngrijirilor medicale, corespunzător propriei culpe.
Tribunalul București - secția a II-a penală, prin decizia penală nr.268/A din 24.04.2009, a fost admis apelul declarat de apelantul-inculpat - împotriva sentinței penale nr. 92/05.02.2009 a Judecătoriei Sectorului 6
A fost desființată în parte sentința penală nr. 92/05.02.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B și rejudecând în fond:
În baza art. 14, art. 346 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 998 și urm. Civ a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă, cu sediul în B, -, nr. 169, sector 5, și a obligat inculpatul la plata sumei de 4400 lei despăgubiri civile.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.
În baza art. 193 alin. 6 Cod procedură penală s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de intimatul-parte civilă de obligare a apelantului-inculpat la plata de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul - solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță.
În motivarea recursului inculpatul a arătat în mod greșit instanța de apel a respins cererea de efectuare a expertize, aceasta fiind necesară la soluționarea laturii civile. Totodată, a susținut că față de împrejurările care au condus la producerea accidentului, participația părții civile la cauzarea prejudiciului materiale este egală cu cea a inculpatului, putea să preîntâmpine producerea accidentului și cauzarea prejudiciului material.
Examinând hotărârile recurateprin raportare la motivele invocate de către apărătorul inculpatului dar și din oficiu, în condițiile art.3859pct.10 și 18 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Referitor la prima critică a recurentului, în sensul că instanța de apel ar fi respins nejustificat cererea de efectuare a expertize auto, Curtea constată că aceasta este nefondată.
În primul rând trebuie remarcat faptul că acesta nu se încadrează în dispozițiile invocate de către recurentul inculpat, respectiv cele ale art.3859pct.10 Cod proc. pen. Potrivit acestui text hotărârea este supusă casării atunci când instanțanu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențialepentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului. Or, din actele dosarului rezultă că la ultimul termen de judecată în apel, 24.04.2009, apelantul inculpat, recurent în prezenta cauză, a solicitat efectuarea unei expertize tehnice și, tot la acel termen, după acordarea cuvântului și celorlalți participanți, a respins motivat cererea inculpatului, arătând atât temeiul în drept, cât și considerentele avute în vedere.
Astfel că, nu se poate susține că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra unei probe administrate, întrucât aceasta ar fi presupus ca aceasta să fi fost încuviințată și administrată, ceea ce nu este cazul în prezentul dosar.
De asemenea, nu se poate considera nici că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru părți, întrucât, așa cum s-a reținut instanța s-a pronunțat motivat asupra cererii de probatorii formulată de către inculpat.
În realitate recurentul inculpat critică modul de soluționarea a laturii civile, considerând-se dovedit prejudiciul suferit de către partea civilă, deși în cauză nu s-a efectuat o expertiză tehnică care să constate stricăciunile motocicletei conduse de către acesta și întinderea prejudiciului. Legat de această chestiune, Curtea constată că atât prima instanță, cât și cea de apel, în mod corect au avut în vederea și au coroborat, declarațiile părții civile, cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșele foto, autorizația de reparații seria - nr.- eliberată de DGPMB - și devizul estimativ privind reparațiile motocicletei " " SRL.
Astfel, devizul respectiv stabilește valoarea reparațiilor pe care le necesită motocicleta părții civile la suma de 58,181.43 lei, respectiv aproximativ 13.500 EUR, în timp ce partea civilă a solicitat doar 6.000 EUR ca fiind contravaloarea motocicletei. Această sumă a fost avută în vedere de ambele instanțe atunci când inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor, proporțional cu gradul de participare la producerea accidentului. Nu se poate impune părți civile ca fiind necesar să fi efectuat reparația pe cheltuiala sa, așa cum susține recurentul inculpat, și apoi să ceară să fie despăgubită, întrucât aceasta ar fi sarcină nejustificată, care ar putea echivala cu imposibilitatea recuperării prejudiciului.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recursformulat de către inculpat, Curtea constată că în mod temeinic cele două instanțe au stabilit că gradul de participare al inculpatului la producerea accidentului a fost mult mai mare decât cel avut de către partea civilă, respectiv de 80% față de doar 20% pentru partea civilă.
Acest lucru rezultă din dinamica producerii accidentului, inculpatul fiind cel care a contribuit decisiv la producerea accidentului, prin pătrunderea pe b-dul - fără să se asigure corespunzător și fără să acorde prioritate vehiculelor care circulau în acel moment pe un drum prioritar. Faptul că și partea civilă a circulat pe drumurile publice cu o viteză mai mare decât cea legală admis pentru acel sector de drum, a avut importanță cu privire la pagubele și vătămările produse, despăgubirile stabilite fiind reduse proporțional cu gradul său de participarea estimat corect la 20%.
Pentru aceste considerente, constatând că hotărârile celor două instanțe sunt legale și temeinice, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge recursul declarat de inculpatul G, ca nefondat.
Va fi obligat recurentul la 60 lei cheltuieli judiciare statului.
Referitor la solicitarea intimatului parte civilă de a fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de onorariu apărător ales, Curtea apreciază că este nejustificat de mare față de complexitate cauzei, în recurs, și prestația acestuia.
Astfel că, în temeiul art.193 alin. ultim Cod proc. pen. rap. la art.274 Cod pr. civ. va reduce onorariul apărătorului la suma de 1000 lei, sumă la plata căreia îl va obliga pe recurentul inculpat față de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.92 din 5.02.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B și a deciziei penale nr.268/A din 24.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală.
Obligă pe inculpatul recurent la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat și 1000 lei, cheltuieli judiciare către partea civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./16.07.2009
- II.- jud.:;
Președinte:Niculina AlexandruJudecători:Niculina Alexandru, Francisca Maria Vasile, Daniel
