Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 1006/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (1324/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.1006
Ședința publică de la 02 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniel Grădinaru
JUDECĂTOR 2: Niculina Alexandru
JUDECĂTOR 3: Silvia Cerbu
GREFIER - - -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.
Pe rol urmează soluționarea recursului declarat de petentul împotriva sentinței penale nr.393/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 23 iunie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce fac parte integrantă din prezenta, iar instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la acest termen pentru când a hotărât următoarele:
CURTEA
Asupra cauzei penale de față:
Prin sentința penală nr. 393/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală s-a respins ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul, domiciliat în comuna 1, str. -, nr. 42, Jud. I, împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul București dată în dosar nr. 329/P/ 2007 din 27. 06. 2007.
A obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 1257 din data de 23.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală a fost admisă plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul București din data de 27.06.2007.
A fost desființată în parte ordonanța atacată și a trimis cauza la procuror pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 Cod penal de către intimatul.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Tribunalul Bucureștia stabilit în esență, că "pe fondul unor soluții tensionate" din familia la data de 24.10.2006 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea plângerea formulată de petentul împotriva numiților R, și pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 208-209 Cod penal, art. 189 art. 193, art. 217, art. 266 și art. 246 Cod penal.
Aceeași instanță a mai constatat că intimatul face parte din structurile de poliție judiciară, și prin ordonanța din 18.01.2007 dată în dosarul nr. 388/P/2006 s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 246 Cod penal de către agentul șef adjunct de poliție din cadrul postului de poliție 1.
Din sentința penală rezultă că nici procurorul care a soluționat cauza, nici prim procurorul care a soluționat plângerea împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimatului, nu au făcut referire la infracțiunea de abuz în serviciu și nu au efectuat cercetări cu privire la aceasta.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București care a criticat sentința penală sub aspectul greșitei admiteri a plângerii petentului și trimiterea cauzei la procuror pentru că, spune Parchetul, "procurorul nu este ținut de o încadrare juridică dată de petent, nici măcar de cea dată, în parte, de procurorul ierarhic, obligația organelor judiciare este de cercetare a pretinselor infracțiuni, iar încadrarea acestora este dată prin soluția adoptată".
Curtea analizând sentința penală pronunțată de Tribunalul București sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu conform dispozițiilor art. 3856pct. 3 Cod procedură penală s- constatat că critica formulată de Parchet este întemeiată dar sub un alt aspect.
Tribunalul București într-adevăr a admis plângerea petentului a desființat în parte ordonanța atacată și a trimis cauza la procuror pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 Cod penal.
Ori această soluție nu este în incidență cu dispozițiile art. 2781pct. 8 lit. b teza finală care arată că "judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă".
Prevederile acestui text se aplică în considerentele sentinței și nu în dispozitivul acesteia, așa cum de altfel este prevăzut și în -ul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin decizia penală nr. 286 din 20. 02. 2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Sectia a-II- Penală pentru Cauze cu Minori si de familie, s-a admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalului București împotriva sentinței penale nr. 1257 din data de 23.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-, s-a casat sentința penală recurentă și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță Tribunalul București.
Cauza fost reînregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31. 03. 2009, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a apreciat plângerea ca fiind nefondată urmând a fi respinsă considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Intr-adevăr, astfel cum s-a reținut, în mod temeinic și legal prin ordonanța din data de 08. 05. 2007 B în dosar nr. 329/P/2007 la data de 13.01.2006 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea plângerea formulată de către împotriva făptuitorilor:, fiul său, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208, art. 189 și art.193 pen., fratele său,pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 și art. 192.pen. R, lucrător de poliție, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 și art. 192.pen. un lucrător de poliție, al cărui nume nu îl cunoaște, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189, art. 192, art..217 și art.266 pen. personalul medical care a fost de acord cu internarea sa la indicațiile polițistului al cărui nume nu îl cunoaște, din Spitalul, jud. I, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art.263 pen.
Plângerea penală viza împrejurarea din data de 17.12.2006 când a fost internat la Spitalul," la indicațiile unui polițist care l -a încătușat și suit cu forța în salvare [.]".
De asemenea, numitul a precizat că " pe fondul unor relații tensionate cu fiul său, acesta în seara respectivă, în jurul orei 2100- 2200început să-l lovească cu pumnii și picioarele[.]după care a ieșit afară iar acesta a spart geamurile locuinței." În continuare acesta mai precizează că " fiul său a mers la vecinul său R și la fratele său, iar în acest timp numitul s-a încuiat în casă". După un timp la fața locului și-a făcut apariția un polițist însoțit de către numitul R și fratele său, care i-au cerut să deschidă ușa, situație cu care nu a fost de acord. Astfel " polițistul a lovit cu un obiect metalic de la ușă care a cedat [.] după care, de teamă, s-a refugiat în " În jurul orei 0200-0300și-a făcut apariția și o ambulanță "în care a fost suit cu forța și dus la Spitalul, de către fiul său împreună cu polițistul respectiv, care l-au încătușat și i-au luat buletinul din haină". Numitul a mai precizat că astfel a fost internat în perioada 17.12.2005-28.12.2005, timp în care fiul său i-a sustras suma de 5.000.000 lei.
Prin ordonanța nr. 388/P/2006 din data de 18.01.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, s-a dispus declinarea de competență în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în vederea efectuării de cercetări în cauză, întrucât ag. șef adjunct de poliție, din cadrul Postului de Poliție 1 face parte din structurile de poliție judiciară.
Dosarul format ca urmare a sesizării sus-menționate, a fost înregistrat sub nr. 329/P/2007, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Din actele premergătoare administrate în cauză, au rezultat următoarele:
Din verificările întreprinse a fost identificat lucrătorul de poliție implicat în incident și anume ag. șef adjunct de poliție, din cadrul Postului de Poliție 1 ( actualmente în cadrul Poliției Orașului M în funcția de agent de siguranță publică ), care a declarat că în noaptea de 17.12.2005, în jurul orei 24.00 fost solicitat prin Serviciul de Urgență 112 să se deplaseze la domiciliul numitului, în vederea aplanării unui scandal provocat de către acesta, unde își făcuse apariția și o ambulanță, însa acesta nu a fost găsit, fapt pentru care ambulanța a plecat. în jurul orei 03.30 agentul de poliție a fost chemat din nou la domiciliul petentului de către fiul acestuia, care i-a solicitat sprijinul în situația în care acesta refuza să urce în ambulanță. Astfel agentul de poliție I-a imobilizat și I-a urcat în ambulanță, însoțindu-l până la spital.
În evidențele Stației de Salvare M, la data de 17.12.2005 figurează două deplasări ale autospecialei pentru numitul, una la ora 022, solicitată prin 112 și alta la ora 0330solicitată de numitul, iar din fișa de solicitare salvare nr.54532/17.12.2005, ora 0330este menționat diagnosticul "agitație psihomotorie," fiind internat la Spitalul de Psihiatrie " " din localitatea -.
Din declarațiile numiților și a rezultat că numitul devenise violent în împrejurarea sus-menționată și astfel a fost chemată ambulanța și agentul de poliție care nu a pătruns în locuință și nu a distrus niciun bun.
Potrivit art.31 al.l lit.b din Legea nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, în realizarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice și are următoarele drepturi și obligații principale:
[.] să conducă la sediul poliției pe cei care, prin acțiunile lor, periclitează viața persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum și persoanele suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condițiile legii; în cazurile nerespectării dispozițiilor date de polițist, acesta este îndreptățit să folosească forța; verificarea situației acestor categorii de persoane și luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 24 de ore, ca măsură administrativă.
De asemenea, instanța a apreciat că procurorul în mod corect, apreciat că potrivit art.56 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, este absolvit de orice răspundere polițistul care, prin exercitarea, în limitele legii, a atribuțiilor de serviciu, a cauzat suferințe sau vătămări unor persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora.
De altfel, faptele reclamate de către numitul nu au avut loc pentru obținerea de declarații și nu era în curs o procedură de cercetare penală sau anchetă penală în conformitate cu prev.art.266 al.2 pen. - ceea ce presupune o conduită violentă manifestată față de o persoană împotriva căreia a început urmărirea penală, fază în care trebuiau respectate cu strictețe garanțiile procesuale în vederea aflării adevărului, și ca atare fapta nu constituie infracțiunea prev. de art.266 pen. căci atribuțiile de serviciu în cadrul cărora a avut loc săvârșirea faptei nu pot fi considerate a fi cele de urmărire penală.
De asemenea, s-au mai efectuat verificări privind atitudinea abordată de către ag. șef adjunct de poliție, din cadrul Postului de Poliție 1 în împrejurarea sus-menționată, care s-au finalizat printr-un raport cu rezultatul verificărilor, în care lucrările au fost clasate.
Din adresa nr. - din 08.03.2007 a PJ. I, Serviciul Management, Resurse Umane a rezultat că ag. șef de poliție R, agent IV la Poliția Oraș M-compartimentul secretariat și documente clasificate, la data de 17.12.2005 nu făcea parte din structurile poliției judiciare.
Totodată, instanța a apreciat că din probele administrate în cauză se trage concluzia că intimatul - ag. șef adjunct de poliție, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a acționat potrivit dispozițiilor legale în vigoare, acesta neavând reprezentarea caracterului nelegitim al faptelor întreprinse.
Pe de altă parte, instanța a reținut că față de intimatul nu s- formulat plângere în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prev de aret. 246.Cod Penal ( aspect care ar fi fost omis de către procuror), plângerea în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii sus-menționată fost formulată împotriva numitului și a personalului medical de la Spitalul "" jud. I, organele de urmărire penal, la rândul lor, nu sunt ținute de încadrarea juridică faptelor pretins săvârșite de către petent prin plângerea sa.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, petentul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea scrisă a motivelor de recurs și în susținerile orale petentul a arătat, în esență, că nu a fost legal citat, nefiind menționată persoana care a primit actul și nefiind întocmit un proces-verbal conform art. 181. pr. pen, că faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică, nereținându-se săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev de art. 246 cod penal, că nu s-au respectat dispozițiile legii naționale cu privire la metodologia internării dar și dispozițiile art. 5 din CEDO, că hotărârea cuprinde numai motivarea procurorului nu și pe cea a instanței. S-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 10, 17, 21. pr. pen. și s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3856alin. 3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată următoarele:
Critica petentului referitoare la nelegala sa citare pentru termenul de judecată de la 16.10.2008, când au avut loc și dezbaterile asupra plângerii, nu este întemeiată. Astfel, la fila 7 din dosarul de fond se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu petentul, dovadă care cuprinde mențiunile prevăzute de art. 181 pr.pen. Din conținutul acestei dovezi rezultă că citația a fost afișată pe ușa locuinței destinatarului întrucât acesta nu a fost găsit la domiciliu și așa se explică absența datelor referitoare la identitatea, calitatea și semnătura "primitorului actului". Modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare prin afișare este menționată chiar în cuprinsul dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, astfel că nu era necesară întocmirea unui proces-verbal separat, cum susține petentul.
Curtea constată însă că este întemeiată critica petentului referitoare la preluarea în considerentele hotărârii a motivării procurorului, fără o analiză a plângerii sale.
Astfel, art.278/1 introdus prin art. I pct. 168 din Legea nr. 281/2003, modificat prin art. 1 pct. 139 din Legea nr. 256/2006 instituie controlul judecătoresc asupra actelor prin care procurorul, în faza de urmărire penală, dispune o soluție de netrimitere în judecată. Acest control trebuie să fie efectiv, ceea ce impune o examinare a problemelor esențiale care au fost învederate instanței în conținutul plângerii precum și motivarea de către judecător a soluției pronunțate, ca o garanție a faptului că a analizat criticile formulate, pronunțându-se asupra lor.
Instanțele au obligația de a-și motiva hotărârile în vederea garantării bunei administrări a justiției dar și a dreptului părților la un proces echitabil, recunoscut de art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului. În jurisprundența instanței de la Strasbourg s-a statuat că hotărârile judecătorești trebuie să fie motivate astfel încât justițiabilul să poată observa care dintre argumentele sale au fost acceptate și motivele pentru care unele apărări i s-au respins (ex. cauzele și alții împotriva Franței și împotriva Finlandei). În egală măsură motivarea hotărârii este necesară pentru a da posibilitatea instanțelor superioare să cenzureze argumentele de fapt și de drept care au determinat adoptarea soluției pronunțate, să controleze dacă judecata s-a realizat pe baza unei analize serioase a probelor aflate la dosar.
Examinând sentința recurată, Curtea constată că expunerea acesteia nu reprezintă altceva decât o reproducere integrală a conținutului ordonanței nr. 1276/P/2006 din data de 27.04.006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, fără să se procedeze la o analiză proprie a criticilor formulate de petent prin raportare la conținutul actelor dosarului. Mai mult decât atât, judecătorul de la instanța de fond nici măcar nu reține care sunt motivele pentru care petentul a înțeles să atace ordonanța procurorului și, așa cum am arătat, nu se raportează la acestea, preluând întocmai conținutul actului supus controlului ceea ce determină concluzia că judecătorul nu numai că nu a motivat hotărârea dar nici nu a examinat și nu a deliberat asupra plângerii din perspectiva motivelor de nelegalitate și netemeinicie invocate.
Prin urmare, omisiunea instanței de fond nu vizează doar nemotivarea hotărârii, ci mai mult decât atât, respectiv nepronunțarea asupra unei cereri esențiale de natură să garanteze drepturile părții și să influențeze soluția procesului.
Potrivit art. 3859alin. 1 pct. 10 teza a III-a din Codul d e procedură penală, în care se încadrează motivul de recurs invocat de petent constituie caz de casare situația în care instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.
Conform art. 38515pct. 2 lit. c din Codul d e procedură penală, în cazurile prevăzute în art. 3859alin. 1 pct. 7-10 din același cod se va dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată.
Cu toate că soluția de trimitere spre rejudecare tinde să înfrângă principiul judecării într-un termen rezonabil, neexaminarea efectivă a motivelor plângerii constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil, care, nesancționată de C prin soluția de trimitere spre rejudecare, ar conduce implicit la încălcarea de către instanța de recurs a art. 2 din Protocolul 7 al Convenției europene a drepturilor omului, prin judecarea cauzei pentru prima dată în recurs fără a exista posibilitatea unei cenzuri ulterioare.
Cazul de recurs apreciat ca fiind incident în cauză face parte din motivele formale ce prevalează în analiză în raport cu motivele substanțiale de recurs invocate de petent astfel că, pentru considerentele expuse Curtea va admite recursul declarat de petentul, va casa în întregime sentința atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul București.
În conformitate cu disp.art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 393/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr. 26336.01/2007.
Casează sentința penală și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi. 02.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-03.07.2009
- Secția a II-a Penală
Jud. fond:
Președinte:Daniel GrădinaruJudecători:Daniel Grădinaru, Niculina Alexandru, Silvia Cerbu
