Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 215/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.215
Ședința publică din data de 23.03.2009
PREȘEDINTE: Ion Stelian
JUDECĂTORI: Ion Stelian, Vasile Mărăcineanu Ștefan Fieraru
- -
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, domiciliat în P, str. -.-, nr.25, județul P, împotriva deciziei penale nr.12 din data de 19.01.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova și a sentinței penale nr. 1117 din 3.06.2008, pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acesteia, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de art. 184 al.2,4
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16.03.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru data de 23.03.2009, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.1117 din data de 03.06.2008, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în baza art.184 alin.2,4 pen. s-a dispus condamnarea inculpatului, fiul lui și, născut la data de 03.09.1979 în P, CNP -, domiciliat în P, strada - -, nr.25, județul P, cetățean român, fără antecedente penale, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă din 10.11.2005.
S-a făcut aplicarea disp. art.71, 64 lit. a,b pen. cu excepția dreptului de a alege.
În baza art.81 pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o durată de 2 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit potrivit art.82 pen.
În baza art.71 alin.4 pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării și a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În temeiul art.359 C.P.P. s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art.83 și 84.pen. privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau a neîndeplinirii obligațiilor civile în cursul termenului de încercare.
În baza art.14 rap. la art. 346 alin.1 C.P.P. art.998, 999 Civ. art.41 din Legea nr.136/1995 și Anexa 3 din Ordinul nr.3108/2004 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă G, domiciliat în P, nr.2, județul P, împotriva inculpatului.
A fost obligat inculpatul alături de asigurătorul asigurare Reasigurare, cu sediul în P,-, jud. P, către partea civilă G la plata sumei de 15.000 lei daune morale și 6.470 lei daune materiale.
În baza art.14 rap. la art. 346 alin.1 C.P.P. art.998, 999 Civ. art.41 din Legea 136/1995 și Anexa 3 din Ordinul nr.3108/2004 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență P, împotriva inculpatului.
Inculpatul a fost obligat alături de asigurătorul Asigurare Reasigurare, către partea civilă Spitalul Județean de Urgență P la plata sumei de 12.911,37 lei daune materiale.
S-a luat act că partea vătămată Spitalul Municipal () P nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art.191 C.P.P. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 250 lei.
În temeiul art.193 C.P.P. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea părții vătămate de obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, la data de 10.11.2005 inculpatul circula cu autoturismul marca cu nr. de înmatriculare - pe raza localității, din direcția P spre M, pe a doua a sensului de mers. În autoturism se afla și partea vătămată.
La km 12+069, în fața autoturismului condus de inculpat circula autoturismul cu nr. de înmatriculare -, condus de martorul, care a oprit cu intenția de a vira spre stânga, în condițiile în care sensurile de mers erau delimitate prin marcaj longitudinal dublu continuu.
Cu intenția de a evita impactul, inculpatul a frânat și a virat dreapta, dar partea laterală a autoturismului condus de el a acroșat colțul dreapta spate al autoturismului cu nr. de înmatriculare -.
Autoturismul condus de inculpat a pătruns pe 1 sensului de deplasare P - M, fapt ce a dus la acrosajul acestuia de către partea lateral stânga a remorcii tractate de autotractorul cu nr. de înmatriculare -, condus regulamentar de martorul.
Prima instanță a reținut că această situație de fapt reiese din coroborarea declarațiilor inculpatului cu declarațiile martorilor, și, cu concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză și cu procesul verbal de cercetare la fața locului.
Declarația martorului, în sensul că oprirea sa nu s-a datorat intenției de a vira stânga, ci angajării în traversare a unor pietoni, a fost înlăturată de prima instanță, necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză ( fila 63 și urm.), viteza minimă a autoturismului condus de inculpat, în momentele premergătoare accidentului, a fost de 71,5 km/, iar accidentul ar fi putut fi evitat, dacă acesta ar fi circulat cu viteza legală admisă în localitate, respectiv de 50 km/.
S-a concluzionat că inculpatul ar fi putut evita producerea accidentului, dacă ar fi circulat cu viteza legală pe raza unei localități.
Tot în raportul de expertiză se mai arată că accidentul ar fi putut fi evitat și de către, dacă acesta nu ar fi oprit autovehiculul pe care îl conducea, într-un loc interzis.
Instanța de fond a reținut astfel culpa inculpatului în producerea accidentului, acesta încălcând dispozițiile art.121 al.1 din Regulamentul de aplicare a OUG195/2002 privind circulația în localitate cu o viteză peste limita legală admisă.
În urma producerii accidentului, partea vătămată, ocupant al autoturismului condus de inculpat, a prezentat leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile îngrijiri medicale. Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr.940/2005, în urma accidentului părții vătămate i s-a practicat splenectomia.
Prima instanță a reținut că, în drept, fapta inculpatului care a produs un accident de circulație în urma căruia partea vătămată a suferit leziuni și pierderea splinei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev.de art.184 al.2,4
Față de aceste considerente și având în vedere dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârsită, persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine cooperantă pe parcursul urmăririi penale și al judecății, gradul de pericol social al faptei, consecințele pe care aceasta le-a produs asupra stării de sănătate a părții vătămate, instanța de fond a considerat că o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum orientat spre minimul pedepsei prevăzute de lege este suficientă pentru reeducarea inculpatului.
Față de pericolul social dovedit în săvârșirea faptei și față de persoana inculpatului, astfel cum acestea au fost reținute, prima instanță a apreciat că inculpatul nu este demn de a mai exercita drepturile prevăzute de art.64 lit.a și b, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, precum și cel de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
In consecință au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art.71, 64 lit.a,b, cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei stabilite.
In privința modalității de executare a pedepsei rezultante, instanța de fond a făcut aplicarea disp.art.81, dispunând suspendarea condiționată a executării pedpesei, în cauză fiind întrunite toate condițiile, respectiv lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, cuantumul pedepsei și convingerea instanței că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate.
In baza art.71 al.4 prima instanță a dispus suspendarea condiționată a executării și a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare, urmând să atragă atenția inculpatului asupra disp. art.83 și 84 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
In privința laturii civile, prima instanță a constatat că sunt întrunite toate cerințele necesare angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului.
Văzând și dispozițiile din Anexa 3 Ordinului nr. 3108/2004 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, precum și disp.art.313 din Legea nr. 95/2006, astfel cum au fost modificate prin nr.OUG 72/2006, instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată de Spitalul Județean de Urgență P și a fost obligat inculpatul alături de asigurător la plata sumei de 12.911, 37 lei daune materiale.
In privința acțiunii civile formulate de partea civilă G, prima instanță a admis-o doar în parte.
Astfel, referitor la daunele materiale solicitate, martorul a arătat că l-a împrumutat pe partea vătămată cu suma de 2.500 lei. Mai arată martorul că știe că partea vătămată a efectuat șase drumuri la P pentru controale medicale, plătind de fiecare dată câte 150 lei, deci un total de 900 lei. De asemenea, o dată martorul a transportat chiar el pe partea vătămată, ocazie cu care a perceput doar banii pe benzină, respectiv 70 lei.
Martorul a arătat că, în vederea acoperirii cheltuielilor, partea vătămată s-a împrumutat și de la socrul său cu suma de 3.000 lei.
Totalizând sumele arătate de martori a rezultat suma de 6.470 lei, sumă la care inculpatul a fost obligat catre partea civilă, alături de asigurător.
În legătură cu prejudiciul moral suferit, prima instanță a considerat că fapta inculpatului a fost de natură să producă un astfel de prejudiciu, mai ales că partea vătămată a fost și internată de două ori în spital, iar suma de 15.000 lei este considerată ca fiind suficientă pentru repararea acestui prejudiciu.
Prima instanță a obligat inculpatul alături de asigurător la plata acestei sume către partea civilă.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel inculpatul, considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului, inculpatul a arătat, în esență, că prima instanță nu a analizat suficient toate circumstanțele cauzei, iar unele dintre acestea ar fi putut duce la pronunțarea unei alte soluții. Astfel, prima instanță nu a ținut cont de faptul că inculpatul nu a putut observa indicatorul de intrare în localitate, având în vedere că pe I de mers circula un camion de mare tonaj foarte înalt.
Totodată, accidentul s-a produs la intrarea în localitate, iar la producerea acestuia a contribuit și conduita neregulamentară a unui alt conducător auto, respectiv cel al unui autoturism, care a oprit într-un loc interzis fără un motiv întemeiat. Prin urmare, această oprire a fost absolut intempestivă și nu ar fi putut fi prevăzută de inculpat, astfel că acesta trebuia să fie achitat datorită intervenției unei cauze de înlăturare a răspunderii penale, în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.e pr.pen.
Prin decizia penală nr. 12 din data de 19.01.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 1117 din data de 3.06.2008, pronunțată de Judecătoria Ploiești.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Prahovaa reținut că, prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt pe baza probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile inculpatului, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele cu fotografii judiciare și certificatul medico-legal. Față de stabilirea situației de fapt, în mod corect s-a dispus condamnarea inculpatului, așa cum s-a arătat mai sus.
Prin urmare, susținerea inculpatului, potrivit căreia a circulat cu o viteză mai mare decât cea permisă de lege, întrucât nu a observat că a intrat în localitate, datorită camionului care circula pe I de mers, nu este de natură să schimbe situația de fapt reținută, având în vedere că acesta avea și alte indicii care îl atenționau că va intra într-o localitate, cum ar fi apariția caselor pe ambele părți ale drumului. De asemenea, trebuie avută în vedere și profesia inculpatului care este conducător auto de autoturism în regim de taxi, fapt care presupune atât experiență în conducerea unui autoturism, cât și cunoașterea regulilor de circulație și a zonelor înspre sau dinspre care își transportă clienții.
Potrivit art.54 din nr.OUG195/2002 actualizată,Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
Toate aceste aspecte duc la concluzia că inculpatul nu a avut o conduită preventivă la volan, cu atât mai mult cu cât chiar acesta din urmă a susținut că nu a observat că a intrat în localitate datorită faptului că i s-a micșorat aria de vizibilitate. Or, în aceste condiții inculpatul trebuia să aibă o atenție sporită și să reducă viteza de rulare până la limita la care conducerea autovehiculului putea fi desfășurată în condiții de siguranță.
Prin urmare, soluția primei instanțe de condamnare a inculpatului este legală.
De asemenea, atât individualizarea pedepsei, cât și soluționarea laturii civile a cauzei au fost făcute cu respectarea dispozițiilor legale, raportat la probele administrate în cauză și la circumstanțele săvârșirii infracțiunii, așa cum s-a arătat mai sus.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticându-le ca fiind netemeinice și nelegale și a solicitat, în esență admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri iar pe fond achitarea sa, întrucât nu se consideră vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost dedus judecății.
Curtea examinând hotărârile recurate, în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate, de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, conform art. 385/6 și art. 385/9 pr.penală, constată că recursul este întemeiat, așa cum se va arăta în continuare:
Situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunii au fost corect reținute de instanțele anterioare, așa cum s-a arătat pe larg mai sus, fiind recunoscute de inculpat pe parcursul procesului penal.
Probele administrate în cauză, respectiv plângerea și declarația părții vătămate, declarații de martori, procesul verbal de constatarea infracțiunii, raportul de expertiză tehnică auto, expertiza medico legală, declarațiile inculpatului și fișa de cazier judiciar a acestuia, au fost bine analizate și interpretate de instanțele anterioare, astfel că încadrarea juridică stabilită, corespunde faptelor săvârșite.
La individualizarea pedepsei însă, instanțele anterioare nu au avut în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului și nu au făcut aplicarea dispoz.art. 74 și 76 lit.e, atâta vreme cât din actele și lucrările dosarului, rezultă fără putință de tăgadă că, inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă, cu unele precizări referitoare la incident, nu este recidivist, este de profesie taximetrist.
Indiferent de declarațiile mai mult sau mai puțin oscilante ale inculpatului, este cert și dincolo de orice semn de întrebare că probele aflate la dosarul cauzei constituie repere care trebuiau să determine instanțele să rețină circumstanțele atenuante personale prev.de art. 74, în favoarea inculpatului, cu consecința redozării pedepsei conform art. 76 lit.e
Pentru aceste considerente, Curtea constată că instanțele anterioare nu au dat o interpretare justă dispoz.art. 52, întrucât pedeapsa trebuie să reprezinte nu numai o măsură de constrângere ci și un mijloc de reeducare, în speță fiind incident cazul de casare prev.de art. 385/9 al.1 pct.14 pr.penală.
Sub aspectul analizat, critica inculpatului, se privește ca întemeiată și în baza art. 385/15 pct.2 lit.d pr.penală, va admite recursul, va casa în parte în latură penală hotărârile anterioare și va reține la încadrarea juridică a infracțiunii prev.de art. 184 al.2 și 4, dispoz.art. 74 și art. 76 lit.e, text de lege în baza căruia îl va condamna pe inculpatul, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, faptă din 10.11.2005, parte vătămată G la o pedeapsă cu amendă penală.
La analiza din oficiu, Curtea constată că nu mai sunt alte cauze de netemeinicie și de nelegalitate, sens în care va menține restul dispozițiilor hotărârilor recurate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul, domiciliat în P,-, județul P, împotriva deciziei penale nr.12 din 19 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și sentinței penale nr.1117 din 03 iunie 2008 Judecătoriei Ploiești, pe care le casează în parte, în sensul că reține la încadrarea juridică a infracțiunii prev.de art.184 alin.2,4 Cod penal, disp.art.74, art.76 lit.e Cod penal, text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpat pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, faptă din 10 noiembrie 2005, parte vătămată G la pedeapsa de:
- 600 lei (șase sute lei) amendă penală.
Înlătură dispozițiile art.64 Cod penal, 71 Cod penal, 81 Cod penal, 82 Cod penal și art.359 Cod procedură penală.
Menține restul hotărârilor anterioare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 23 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ion Stelian, Vasile Mărăcineanu Ștefan Fieraru
Fiind în concediu de odihnă,
prezenta se semnează de,
președintele completului,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./8.04.2009
nr- Judecătoria Ploiești
nr- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Ion StelianJudecători:Ion Stelian, Vasile Mărăcineanu Ștefan Fieraru
