Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 220/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 220
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 20 martie 2009
PREȘEDINTE: Ecaterina Ene JUDECĂTOR 2: Dumitru Pocovnicu
- - - JUDECĂTOR 3: Anti Silviu judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău
reprezentat prin procuror
La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate de recurent-inculpat și partea civilă HG, împotriva deciziei penale nr. 353/A din 04.12.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședință publică din 05 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 513 din 6.11.2007, Judecătoria Roman, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev.de art.184 al.1 și 3 Cod penal, a fost condamnat inculpatul (fiul lui și, domiciliat în com. sat, nr.219, jud.B, CNP - -) la pedeapsa de 1 an închisoare.
Pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev.de art.184 al.2 și 4 Cod penal, a fost condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Conform art.33 lit. Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice din art.33 lit. a Cod penal și art.34 lit. Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și c Cod penal, pe perioada și în condițiile prev.de art.71 Cod penal.
În baza art.81 și 82 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe perioada termenului de încercare de 4 ani.
Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
S- atras atenția inculpatului asupra prev.art.83 Cod penal.
În baza art.313 din Legea nr.95/2006, rap.la art.49, 50, 54 al.1 și 2 din Legea nr.136/1995, a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă O la:
- 3064,03 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul de urgență "Sf.Treime"
- 574,96 lei - cheltuieli de transport către Serviciul de Ambulanță
În baza art.14 lit. b Cod procedură penală, rap.la art.49,50 și 54 al.1 și 2 din Legea 136/1995, a fost obligat același asigurător de răspundere civilă la despăgubiri civile astfel:
- 4901,40 lei, către partea civilă
HG- 100.000 lei, către partea civilă.
În baza art.193 Cod procedură penală, rap.la art.50(1) din 136/1995, a fost obligat același asigurător de răspundere civilă la câte 500 lei, cheltuieli judiciare, către părțile civile G și.
Conform art.191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 400 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr- al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev.de art.184 al.1 și 3 Cod penal și art.184 al.2 și 4 Cod penal, fapte săvârșite la 13.09.2006 când, conducând autovehiculul -, a izbit din spate autoutilitara cu nr.- care circula regulamentar pe șoseaua 85, pe raza com.Secuieni și a cauzat leziuni numiților G și.
Din probele administrate în cauză (plângerile și declarațiile părților vătămate, procesul verbal de cercetare la locul faptei, procesul verbal de consemnare a situației rezultate din înregistrarea video, cu planșa foto, rapoarte de expertiză medico-legală, diagrama tohograf a autovehiculului condus de inculpat, declarațiile martorilor, și V, s-a reținut că în ziua de 13.09.2006, ora 11,30 G se deplasa la volanul autoutilitarei sale înmatriculată cu nr.- de la B spre R pe șoseaua 85, având alături pe. Intenționând să meargă în satul Secuieni, în apropierea intersecției cu J 158 s-a încadrat lângă axul drumului, pe a-II-a, semnalizând schimbarea direcției și reducând viteza. Din spatele său circula pe aceeași bandă autotractorul - condus de. Nerespectând distanța optimă față de autovehiculul din fața sa și nesesizând manevra pe care intenționa să o efectueze conducătorul auto din față a izbit cu autoturismul, autovehiculul din față, proiectându-l la aprox.70 m, pe același sens de mers (pe I).
Urmare a acestui impact, Gas uferit mai multe leziuni ce au necesitat pentru vindecare internarea în spital și îngrijiri medicale de 50-55 zile, iar a suferit leziuni ce au necesitat, de asemenea, internarea în spital și îngrijiri medicale de 150-160 lei.
În urma impactului autoutilitara a suferit numeroase avarii.
Cele două părți vătămate au fost transportate cu ambulanța la Spitalul Clinic de Urgențe " Treime" I, unde s-au efectuat cheltuieli de spitalizare de 426,68 lei și, respectiv de 2637,35 lei, iar Serviciul de Ambulanță Nae fectuat cheltuieli de transport în sumă de 574,96 lei. Atât spitalul, cât și serviciul de ambulanță s-au constituit părți civile cu aceste sume.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, dar a susținut că nu a putut evita coliziunea pentru că autoutilitara condusă de G s-ar fi încadrat pe a-II-a, brusc, fără a se asigura. Susținerea acestuia este infirmată de probele susmenționate și mai ales de înregistrarea video efectuată de o cameră de luat vederi amplasată la benzinăria "Km 322", aflată la aprox.20-25 de locul impactului.
În drept, s-a reținut că faptele inculpatului constituie infracțiunile de vătămare corporală din culpă prev.de art.184 al.1 și 3 Cod penal (parte vătămată G) aceeași faptă prev.de art.184 al.2 și 4 Cod penal (parte vătămată ) pentru care inculpatul va răspunde.
La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere pericolul social al faptelor și persoana inculpatului (căsătorit, având ca studii 11 clase, cu atitudine procesuală nesinceră) și s-au aplicat pedepse cu închisoarea, în limita textelor prevăzute de lege.
Având în vedere că inculpatul nu a mai fost condamnat penal, că este căsătorit și încadrat la "" SRL O, s-a apreciat că îndreptarea sa poate fi asigurată și fără executarea pedepsei în regim de detenție. Fiind îndeplinite condițiile art.81 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe perioada termenului de încercare prev.de art.82 Cod penal.
Conform art.313 (1) din 95/2006 s-au acordat despăgubirile (cheltuielile de spitalizare și de transport) părților vătămate, așa cum au fost menționate.
Partea vătămată G s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 100 milioane Rol, c/val distrugerilor autoturismului (decl.-fl.8 dos.).
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1 miliard Rol (500 milioane lei - daune materiale și 500 milioane lei - daune morale) - declarația fl.9 dos.
Pentru repararea autoturismului deteriorat prin fapta inculpatului, partea civilă Gaa chitat către C SRL O suma de 9876,40 lei (fișa de reparație - în copie la fl.33 ds.). Partea civilă a menționat că deja a fost despăgubit de către C cu - ROL situație în care acțiunea civilă este justificată în cote, doar pentru diferența până la 9876,40 lei, adică pentru suma de 4901,40 lei.
În privința părții civile, s-a reținut că acesta a suferit numeroase și grave leziuni corporale ce au necesitat 150-160 zile de îngrijiri medicale.
Gravitatea leziunilor (traumatism cranio-cervical cu fractură C5-C6 (operată) cu monopareza stg. hemoragie subarahnoidiana și contuzie lombară) au determinat pierderea completă a capacității de muncă (expertiza medico legală fl.51 dos.urm).
Pe perioada convalescenței, partea civilă a fost nevoit să efectueze numeroase și consistente cheltuieli pentru medicamente, îngrijiri medicale, atenții la cadrele medicale, a fost lipsit total de veniturile pe care le-ar fi obținut din muncă și din aportul său în gospodăria proprie, situație în care s-a răsfrânt implicit asupra stării financiare a întregii sale familii. S-a apreciat, astfel, că pretențiile sale, în privința sumei de 50.000 lei RON - despăgubiri pentru daune materiale, sunt îndreptățite.
Pe perioada de spitalizare, cât și pe perioada celor 160 zile în care a fost nevoit să urmeze tratamente medicale și să fie supus intervențiilor chirurgicale partea civilă a fost lipsită de ambianța normală a mediului său afectiv familial, fără a mai pune în discuție și durerea și suferința sa psihică. Toate acestea i-au dereglat viața sa psiho-afectivă, iar această traumă poate fi compensată sub forma daunelor morale pentru acest prejudiciu nepatrimonial și este justificat pentru suma pretinsă, căci consecințele faptei inculpatului, în privința stării de sănătate a părții vătămate, afectează negativ participarea acestea la viața socială, profesională și de familie, comparativ cu perioada anterioară vătămării.
Părțile civile G și au solicitat și suma de 1000 lei cheltuieli judiciare (onorariu avocat), depunând în acest sens chitanța - fl.66 ds.
Conform art.193 (1) Cod procedură penală, s-au acordat celor două părți vătămate și aceste cheltuieli
Răspunzător pentru daunele și cheltuielile judiciare susmenționate este inculpatul. Pentru autovehiculul pe care îl conducea în momentul producerii accidentului proprietatea C SRL O era încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto cu C Asigurare Reasigurare SA Sucursala
Potrivit art.49 și 50 din 136/1995 asigurătorul acordă despăgubiri și cheltuieli judiciare în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane. Așa cum rezultă din contractul de asigurare susmenționat (în copie la fl.24 dos.) limita despăgubirilor de asigurare pentru anul 2006, ce pot fi acordate de asigurătorul RCA pentru prejudicii cauzate dintr-un accident de circulație este de până la 2.000.000.000 lei pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 10.000.000.000 lei.
S-a constatat astfel că sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca despăgubirile și cheltuielile judiciare solicitate de părțile civile susmenționate să fie plătite de asigurătorul RCA, care va fi obligat în acest sens. -se limitele susmenționate, nu se pune problema obligării solidare a inculpatului și părții responsabile civilmente la daunele arătate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, inculpatul și asigurătorul.
În motivarea apelului, inculpatul a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond este greșită întrucât nu a apreciat corect probatoriul administrat în cauză și nu a avut în vedere cauza legală de înlăturare a caracterului penal al faptei prevăzută în art. 47 Cod penal.
Autoturismul condus de victimă a virat brusc de pe I-a pe a-II-a, pentru a vira pe un alt drum la stânga și a pus frână, astfel că nu a putut evita accidentul. Probele administrate în cauză nu sunt concludente și se impune efectuarea unei expertize tehnice, care să demonstreze cazul fortuit. Accidentul se datorează culpei exclusive a victimei G, care a încălcat regulile de circulație pe drumurile publice, inclusiv cele de conduită preventivă.
În apelul său, asigurătorul a arătat că partea civilă Gaf ost deja despăgubit pentru reparațiile necesitate de autoturismul său, acordarea unei sume mai mari fiind nejustificată.
Daunele acordate părții civile sunt nedovedite și exagerate, iar asigurătorul nu poate fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.
În apel, inculpatul nu a fost ascultat pentru că nu s-a prezentat la termenele de judecată fixate. S-au administrat proba cu înscrisuri, respectiv copia dosarului RCA și s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, pe baza motivelor de apel și din oficiu, Tribunalul a constatat că apelurile sunt fondate, pentru motive ce vor fi expuse în continuare.
Prima instanță a reținut corect, pe baza unor probe legal administrate, situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptelor. Expertiza tehnică efectuată în apel nu a putut stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului, arătând că ambele variante, și cea susținută de părțile civile în sensul că autoturismul în care se aflau a redus viteza având semnalizarea în funcțiune, cât și cea susținută de inculpat, în sensul că autoturismul condus de partea vătămată Gai ntrat brusc în față, de pe de urgență și a redus viteza pentru vira stânga, fără a semnaliza, pot fi reale.
Declarațiile părților vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor (fila 22 dosar fond) și (fila 51 dosar fond), din care rezultă că ambele autovehicule circulau pe de lângă axul drumului, cel condus de inculpat în spatele celui în care se aflau părțile vătămate, că primul a redus viteza și a semnalizat stânga pentru a vira pe un alt drum, că inculpatul nu a frânat și a lovit cu autoutilitara pe care o conducea autoturismul în care se aflau victimele.
Pe de altă parte, declarația inculpatului, în sensul că autoturismul în care se aflau părțile vătămate a intrat brusc de pe de urgență în fața sa și nu a semnalizat intenția de a vira stânga, nu se coroborează cu niciuna din celelalte probe administrate. Nu poate fi reținută, astfel, cauza de înlăturare a caracterului penal al faptei prevăzută în art. 47 Cod penal, pentru că fapta inculpatului nu este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută, iar producerea rezultatului nu este urmarea conduitei imprudente a conducătorului autovehiculului în care se aflau victimele.
Prima instanță a individualizat corect pedepsele stabilite pentru fiecare infracțiune, folosindu-se de criteriile enumerate în art. 72 Cod penal și a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante, fiind întrunite cerințele menționate în art. 81 Cod penal.
Pedeapsa accesorie a fost aplicată, însă, în mod greșit întrucât Regulamentul de aplicare a nr.OUG 195/2002, care este o reglementare specială, prevede expres care este situația pedepsei accesorii prevăzută în art. 64 lit. c Cod penal, astfel că se impune modificarea sentinței apelate în sensul înlăturării interzicerii acestui drept.
În ceea ce privește acțiunile civile, în mod greșit prima instanță a obligat asigurătorul la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare. Potrivit art. 14 alin. 1 Cod procedură penală, acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului și a părții responsabile civilmente, asigurătorul fiind citat doar pentru opozabilitate.
Din înscrisurile administrate în apel (filele 75-81), rezultă că partea civilă Gaf ost despăgubit de asigurător cu suma de 4975 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor la autoturismul său. Partea civilă nu a făcut nicio dovadă că a cheltuit și suma de 4901,40 lei, astfel că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea părții civile
HGSumele acordate părții civile au fost corect stabilite de prima instanță, în raport de leziunile suferite de această parte civilă și cu urmările produse în viața sa, nefiind exagerate.
În cauză sunt întrunite cerințele atragerii răspunderii civile delictuale stabilite în art. 998 și urm. Cod civil, pentru ca inculpatul să fie obligat la plata despăgubirilor. De asemenea, sunt întrunite și cerințele atragerii răspunderii civile a părții responsabile civilmente, inculpatul fiind angajatul acesteia, în timpul serviciului.
Împotriva deciziei au declarat recurs în termen legal inculpatul și partea civilă G, fără a-l motiva în cererea scrisă.
Inculpatul a depus un memoriu separat cuprinzând motivele de recurs la data de 4.02.2009, iar partea civilă a depus în scris motivele la ultimul termen de judecată. Se impune astfel precizarea că niciunul dintre recurenți nu a motivat în scris recursul în termenul prevăzut de art. 38510al. 2 Cod procedură penală, sancțiunea nerespectării acestui termen fiind examinarea de către instanța de recurs numai a acelor motive ce pot fi luate în considerare din oficiu, potrivit art. 3859al. 3 Cod procedură penală.
Inculpatul a criticat decizia, dar și sentința sub următoarele aspecte:
Instanța de fond și instanța de apel nu au avut în vedere, în primul rând, prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, cu privire la prezumția de nevinovăție n procesul penal și la faptul că de situația îndoielnica beneficiază cel acuzat (in dubio pro reo). Trebuiesă existe suficiente probe, administrate în modlegal, care să fundamenteze o eventuală declarație de culpabilitate.
Când un judecător pronunță hotărâre după un proces, el stabilește dacă elementele de probă produse și de zbaterile din instanță sunt suficiente pentru a fundamenta o condamnare; în con cluzie, bănuielile care apasă asupra unei persoane, în sensul că ar fi săvârșit o anumită faptă penală, nu reprezintă o constatare formală de culpabilitate.
ele două instanțe nu au făcut o corectă apreciere a probatoriului administrat în cauză, probele administrate nefiind concludente și din coroborarea lor nu rezultă în mod neîndoielnic vinovăția recurentului și nu au avut în vedere cauza legală de înlăturare a caracterului penal al faptei, prevăzută de art. 47 Cod penal:
- declarațiile părții vătămate nu constituie proba de sine stătătoare, fiind necesară coroborarea sa cu celelalte probe, pentru a produce efecte juridice;
- declarațiile martorilor sunt inexacte sau greu de probat (1. martorul se afla la o distanta apreciabila de locul producerii accidentului, in curtea unei case situate de-a lungul DN 85, si cu toate acestea precizează ca ar fi văzut din poziția in care se afla, ca autoturismul a semnalizat schimbarea direcției de mers, către stânga, spre Secuieni, 2. martorul G declara ca, circulând in spatele -ului condus de inculpat nu ar fi văzut farurile de frâna aprinse, in condițiile in care totuși mașina a fost chiar si in momentul impactului, fapt ce denota ca martorul nu a observat acest lucru, iar 3. martorul a surprins momentul impactului, dar nu poate da relații cu privire la modalitatea de înscriere a autoturismului în viraj, întrucât nu a fost atent).
Susținerea instanței de apel precum ca declarațiile recurentului nu pot fi coroborate cu nici una din probele aflate la dosar, nu poate fi primita, deoarece chiar expertul, in calitate de specialist, accepta posibilitatea ca evenimentele sa se fi produs așa cum au fost susținute de către inculpat.
-așa cum se arată și în raportul de expertiză, înregistrarea cu camerele video instalate la benzinăria km 322, la circa 20 - 25 de intersecție, reținută ca
proba în dosar, de ambele instanțe, surprinde doar momentul impactului, și
perioada imediat anterioară,fără a se putea preciza cu exactitateviteza de
circulație a autoturismelor, condițiile în care șoferul autoturismului
schimbat de circulație și a efectuat virajul la stânga, dacă a semnalizat sau
nu.
- procesul verbal de cercetare la fata locului nu este suficient de lămuritor, lipsindu-i elemente esențiale din care sa rezulte dinamica producerii accidentului si proporția de vinovăție a celor doi conducători auto;
- raportul de expertiză - nu constituie o proba neechivoca, fiind ambiguu în explicații, oferind două variante total contradictorii în ce privește mecanica producerii accidentului și culpa părților implicate, concluzia expertului fiind ca "ambele variante, și cea susținuta de părțile civile. cât și cea susținută de
inculpat.pot fi reale."
Așadar, pronunțarea unei soluții ținându-se cont doar de concluziile expertului și de declarațiile unor martori care nu au perceput în mod nemijlocit întregul fir al evenimentului rutier, ar fi nedreaptă față de recurent, căruia i se încalcă dreptul la prezumția de nevinovăție.
a) expertul nu a răspuns la obiectivele de expertiza fixate de instanța, întrucât nu rezultă cu claritate din expertiză:
dinamica si mecanismul producerii accidentului rutierdin data de 13.09.2006, eventual cu schițe, planșe foto care să ilustreze susținerile,
ozițiile p. vehiculelor în momentul premergător impactului, nu au fost lămurite suficient aspectele cu privire la distanta dintre vehicule în momentul începerii manevrei de viraj spre stânga, pentru ca din susținerile părților rezultă că a mai existat anterior o manevră, aceea de trecere de pe o de circulație pe alta;
daca a existat din partea șoferului vehiculului cu nr. -, semnalizarea corespunzătoare la schimbarea direcției de mers,care este distanța la care el trebuia sa efectueze aceasta operațiune și care a fost concret, situația de fapt, posibilitatea de evitare a accidentului, de către fiecare dintre cei doi conducători auto.
în raportul de expertiză sunt oferite 3 variante de situații posibile, dar acestea conțin o serie de inexactități si sunt contradictorii:
expertul nu a făcut o apreciere clară cu privire la posibilitatea efectivă de evitare a coliziunii, întrucât, prin trimitere la cele 3 variante posibile de producere a accidentului,acesta a evitat să se pronunțe asupra culpei fiecărei părți, asupra posibilității de prevedere din partea conducătorului autoutilitarei, în condițiile concrete date, a evenimentului- avându-se în vedere limitele generale omenești ale posibilității de prevedere,aspecte care sunt esențiale in stabilirea gradului de vinovăție a apelantului, a aplicării in cauză a situației cazului fortuit.
Este evident ca, în mod cert, prin raportare la dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice, recurentului nu i se poate imputa încălcarea vreunei norme, aspect care, de asemenea, trebuia clarificat:dacă a existat vreo încălcare a vreunei norme de circulație sub aspectul vitezei (se stabilește că acesta circula cu o viteza de 72 km/, în condițiile în care viteza legală pe acea porțiune de drum era de 80 km/),a benzii de circulație, a distantei regulamentare sau altele.
Înce îl privește pe intimat, în schimb, este evident că acesta nu a respectat nici limita de viteză, nici distanța legală de semnalizare (50 în loc de 100, conform declarațiilor lui, iar din declarațiile martorilor nu rezultă ca ar fi fost vizibilă semnalizarea din spatele autoutilitarei), nici normele legale de acordare a priorității.
În aceste condiții, este evident ca în producerea accidentului, culpa celor doua părți implicate este diferită, iar acest raport de culpabilitate, sau culpa cărei părți pate fi reținută, aceste aspecte trebuiau lămurite de către expert.
expertul trage totuși concluzia că impactul dintre cele două autovehicule a avut loc în timpul întârzierilor involuntare ale conducătorului auto si nu a dispus de timpul necesar efectuării manevrelor de evitare prin frânare sau schimbare a direcției de mers.Dar nu face precizarea dacă aceste întârzieri involuntare sunt elemente obiective,avându-se în vedere limitele generale omenești ale posibilității de prevedere.
nu s-a precizat dacă autoutilitara circula pe 1;
Deși, din punct de vedere tehnic, era singurul în măsură să stabilească proporția culpei, dacă aceasta exista, expertul a evitat să se pronunțe, ceea ce determina ineficiența expertizei. Astfel, instanța se afla în imposibilitatea reală de a se pronunța care este culpa fiecărei părți în producerea accidentului, fiind necesară coroborarea concluziilor din raportul de expertiză cu precizările expertului, relative la respectarea normelor de circulație pe drumurile publice.
3. Că acțiunea de a conduce vehiculul pe drumul public a produs rezultatul periculos dorită intervenției unei forțe a cărei apariție nu a putut fi prevăzută și care a produs în fapt acel rezultat. Sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aplicarea art. 47 cod penal, imposibilitatea de prevedere a intervenției forței străine care a determinat rezultatul periculos este generală și obiectivă, avându-se în vedere limitele generale omenești ale posibilității de prevedere.
Sursa împrejurării fortuite, în acest caz, o constituie conduita imprudenta a conducătorului autovehiculului 1304. Partea vătămata a încălcat de manieră imprevizibilă regula de circulație cu privire la asigurarea și la semnalizarea la schimbarea benzii de circulație, neasigurându-se față de un eventual pericol.
4. Instanța de apel a pronunțat o hotărâre contradictorie, în sensul că, în considerente, arată că: "verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, pe baza motivelor de apel și din oficiu, Tribunalul constatată că apelurile sunt fondate", dar din dispozitiv rezultă contrariul, în sensul că, pe latura penală,menține dispozițiile sentinței apelate în ce privește pedeapsa principală, aducându-i modificări doar în sensul interzicerii unor drepturi, iar în latura civilă, se creează o situație mai rea inculpatului, în sensul obligării acestuia la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare făcute de parți, înlăturând în totalitate obligația asigurătorului în acest sens, fără a se ține seama de actele depuse la dosar.
Instanța a dispus, cu privire la asigurător, a se constata doar ca acesta are calitatea de asigurător pe latura civilă, fără însă a stabili vreo obligație, măcar în solidar, a societății de asigurare, privitor la latura civilă a cauzei, situație cu totul improprie, care, în final, ar determina nașterea unui alt proces de natură civilă.
Pr actic, instanța a dispus obligarea la despăgubiri pe latura civilă, doar în sarcina recurentului, deși, în considerentele deciziei, face aprecierea cu privire la limitele prevăzute de actul normativ, privind asigurarea de răspundere civila auto, însă, în dispozitivul hotărârii, nu stabilește nici o obligație în sarcina siguratorului, aspect ce determină imposibilitatea punerii în executare a hotărârii judecătoreșți față de asigurător, care este parte în dosar.
aportând soluția instanței de apel, la motivele de apel formulate de societatea de asigurare, se poate constata ca s-a dat altceva decât s-a cerut, deoarece motivele de apel vizau cuantumul despăgubirilor, iar instanța, prin di spozitiv, a scos practic din cauza asigurătorul, care a devenit doar o parte față e care hotărârea este opozabilă, prin constatarea calității sale de asigurător, dar pentru care nu se stabilește nici o obligație concretă de plată a despăgubirilor, rin p. hotărârea pronunțată.
n subsidiar, în cazul în, care se reține totuși culpa recurentului în săvârșirea faptei, în ce privește latura civilă, s-a apreciat abuzivă si nelegală decizia Tribunalului Neamț, în sensul obligării recurentului la plata despăgubirilor și a cheltuielilor de judecată, și în acest sens s-a solicitat menținerea hotărârii instanței de fond, pronunțată de Judecătoria Roman, în sensul că potrivit art. 49 și 50 din Legea nr. 136/ 1995, asigurătorul acorda despăgubiri și cheltuieli judiciare în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund fata de terțe persoane. Așa cum rezulta din contractul de asigurare in copie la fila 24 din dosarul de fond, limita despăgubirilor de asigurare pentru anul 2006 ce pot fi acordate de asiguratorul RCA pentru prejudicii cauzate într-un accident de circulație este de până la 2.000.000.000 lei ROL pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 10.000.000.000 lei ROL.
Partea civilă Gac riticat decizia dată în apel ca fiind nelegală în sensul respingerii acțiunii sale civile. A susținut că la instanța de fond a solicitat proba cu expertiză auto pentru a dovedi întinderea pagubei, probă ce i-a fost respinsă.
În condițiile în care instanța de apel a apreciat ca nedovedit întinderea pagubei, era obligată în virtutea rolului activ să pună în discuție necesitatea efectuării expertizei.
Verificând decizia și sentința pe baza lucrărilor dosarului și numai a motivelor ce pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea constată că recursurile nu sunt fondate pentru considerente ce se vor expune.
Atât prima instanță, cât și de apel au făcut o corectă apreciere a probelor și în baza cărora au reținut culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului.
Potrivit art. 63 al. 2 Cod procedură penală, aprecierea fiecărei probe se face în urma examinării tuturor probelor administrate.
Este în afara oricărei dubiu că la momentul coliziunii atât vehiculul condus de inculpat, cât și cel condus de partea civilă se aflau pe de lângă axul drumului. În acest sens, cel mai mare grad de certitudine îl are înregistrarea de la stația. Mai mult din această înregistrare rezultă că vehiculul condus de partea civilă se afla pe de lângă axul drumului cu 10-15 înainte de locul impactului, fiind astfel infirmată susținerea inculpatului, potrivit căreia partea civilă a virat brusc de pe de urgență intrând în în care se afla inculpatul, iar în fracțiune de secundă a avut loc coliziunea.
Înregistrarea video se coroborează cu declarațiile martorilor și, care în mod constant au declarat că ambele autovehicule circulau pe aceeași bandă anterior impactului, primul martor precizând că partea civilă semnalizase schimbarea direcției, în sensul unui viraj la stânga.
Dinamica producerii accidentului, așa cum rezultă ea din probele administrate, dovedește că inculpatul a încălcat dispozițiile art. 157 din nr HG 85/2003 ( în vigoare la data producerii accidentului), potrivit cărora conducătorul auto este obligat, în funcție de viteza cu care circulă, să păstreze o distanță de siguranță față de vehiculul ce-l precedă pentru a evita o coliziune, în cazul când conducătorul acestuia reduce brusc viteza sau oprește în mod neașteptat. Așadar, obligația a fost stabilită tocmai pentru a preveni consecințele unui comportament imprevizibil pe care l-ar avea conducătorul auto care circulă în față, ceea ce exclude acest comportament de la semnificația unui caz fortuit în sensul dispozițiilor art. 47 Cod penal, așa cum a susținut inculpatul.
Nu sunt întemeiate nici criticile la raportul de expertiză și pe care inculpatul le-a formulat în recurs, deși la termenul de judecată în apel din 30 octombrie 2008 (fl. 131) apărătorul ales a precizat că nu are obiecțiuni.
De altfel, criticile vizează fie aspecte ce nu intră în atribuțiile expertului
( dacă partea civilă a semnalizat corespunzător schimbarea direcției de mers), fie situații ce sunt reglementate de lege (care este distanța la care partea civilă trebuia să efectueze această operațiune).
În ce privește celelalte motive invocate de inculpat privind înlăturarea obligării asiguratorului de la plata despăgubirilor, dar și cel invocat de partea civilă, acestea nu constituie cazuri de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu. Pentru că nu au fost invocate în termenul prevăzut de lege, așa cum s-a arătat, aceste motive nu vor fi examinate.
Din considerentele arătate, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală se vor respinge ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul și partea civilă împotriva deciziei penale nr. 353/A/4 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală obligă fiecare recurent să plătească statului câte 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red. -
Red. - /
Red. -
Tehnored. - /2.ex.
06.04.2009
Președinte:Ecaterina EneJudecători:Ecaterina Ene, Dumitru Pocovnicu, Anti Silviu
