Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 229/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 229
Ședința publică de la 26 Februarie 2010
PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea JUDECĂTOR 2: Membri Sorina Petria
- - - - judecător
- judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpatul, părțile civile și și SC Reasigurare SA S împotriva deciziei penale nr. 217 din 28 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns inculpatul asistat de avocat ales V și părțile civile, ambii asistați de avocat, apărător ales, lipsind recurenta. Reasigurare SA S și partea civilă Spitalul Județean
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, inculpatul și părțile civile au declarat în scris că își retrag calea de atac, declarație consemnată și atașată la dosar, după care, constatând recursurile în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Av. V pentru inculpat a solicitat să se ia act de retragerea recursurilor declarate de inculpat și părțile civile și să fie respins ca nefondat recursul asigurătorului.
Av. pentru părțile civile a solicitat să se ia act de retragerea recursurilor declarate de inculpat și părțile civile și să fie respins ca nefondat recursul asigurătorului.
Reprezentantul parchetului a pus aceleași concluzii, cu obligarea recurenților la cheltuieli judiciare către stat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, a solicitat să se ia act de retragerea recursului.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința penală nr. 35 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-, în baza art. 184 alin 2 si 4.Cod Penal a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala din culpa săvârșită în dauna părții vătămate.
In baza art. 81.Cod Penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 6 luni, termen stabilit in condițiile art. 82.
Cod PenalIn baza art.359 C.P.P. s- atras atentia inculpatului asupra dispoz. art.83 Cod Penal, privitoare la revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.
In baza art 71.p, s-au interzis inculpatului drepturile prevazute de art 64 alin 1 lit a teza finala si b Cod Penal, pedeapsa accesorie ce a fost suspendata pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei, in conditiile art 71 alin 5.Cod Penal
In baza art. 14 si 346.p Cod Penal, cu aplicarea art 998.civ si art 49 si 50 din Legea 136/1995, s-au admis in parte actiunile civile si a fost obligat asiguratorul SC SA la plata urmatoarelor sume: 20.000 lei daune morale catre partea civila; 767,25 EURO ( platibili in lei la cursul oficial BNR din data platii efective) catre partea civila, suma reprezentand daune materiale.
S-a luat act ca Spitalul Judetean S nu a formulat pretentii civile in cauza.
In baza art.191 alin.1 C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1800 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
In baza art 193.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1538 lei catre partea civila, suma reprezentand cheltuieli de judecata.
S-a respins cererea partii civile privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecata ca nedovedita.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr. 1159/P/2007 din 16.07.2008, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr-, a fost trimis in judecata in stare de libertate inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin. 2 si 4.p, reținându-se în fapt că la 23.02.2007 în timp ce conducea autoturismul marca cu nr. de înmatriculare - din direcția M spre a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul marca cu nr. de înmatriculare - condus de partea vătămată, care în urma accidentului a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 80-85 zile de îngrijiri medicale.
Din analiza coroborată a probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar și în faza de cercetare judecătorească, respectiv plângere și declarație ale părții vătămate, raport de expertiză tehnică auto, procese verbale de prelevare probe biologice, buletine de analiză toxicologică alcoolemie, rapoarte de constatare medico-legală, declarații martori, declarații inculpați, prima instanță a reținut că în ziua de 23.02.2007, în jurul orei 18.30, inculpatul conducea autoturismul marca cu nr. de înmatriculare - din direcția M spre, în timp ce din sens invers se deplasa autoturismul marca cu nr. - condus de partea vătămată, acesta din urmă fiind însoțit de martorii și, pasageri în autoturism.
În timpul deplasării, autoturismul inculpatului a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu autoturismul condus de partea vătămată, în partea din stânga față. În urma accidentului a rezultat avarierea celor două autoturisme, precum și vătămarea corporală a conducătorului auto (80-85 zile de îngrijiri medicale) și a pasagerilor și din autoturismul marca cu nr. -.
Producerea accidentului in circumstantele descrise a rezultat din coroborarea declaratiei partii vatamate cu declaratiile martorilor care au asistat la accident, precum si cu concluziile raportului de expertiza intocmit in cauza.
S-a mai reținut că cei doi martori prezenti in autoturism, respectiv si (filele 51,79 dosar) au atestat aceeasi situatie de fapt precizind ca au observat cum autoturismul condus de inculpat avea o deplasare sinuoasa, iar accidentul s-a produs in mod sigur pe corespunzatoare sensului lor de mers, declaratii similare fiind făcute și de martorii (fila 49, "dupa aprecierea mea inculpatul a pierdut controlul volanului.am vazut ca autoturismul inculpatului s-a deplasat cu o pe drumul din dreapta, dupa care a revenit pe drum si a intrat pe contrasens"), G - care a aratat in declaratia de la fila 134 ca autoturismul condus de inculpat a venit prin spatele sau, depasindu-l, moment in care a intrat in coliziune cu autoturismul marca condus de partea vatamata.
Cu privire la modul de producere al accidentului, inculpatul a invederat ca acesta s-ar fi produs pe sensul sau de deplasare si mai mult ca toate resturile provenite din accident au fost mutate pe cealalta de mers de catre persoanele care s-au aflat la fata locului, in acelasi sens dând declaratii si martorul, apărare care însă a fost înlăturată de prima instanță fiind în totală contradicție cu depozițiile martorilor oculari și concluziile raportului de expertiză tehnică.
S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului constând în producerea unui accident de circulație din culpă, cu consecința vătămării integrității corporale a părții civile, acesta din urmă suferind leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 80-85 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, infracțiune prevăzută de art. 184 alin 2 și 4.
Cod PenalPrima instanța a reținut că sub aspectul laturii obiective elementul material constă în acțiunile desfășurate de inculpat respectiv conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză (respectiv obligatia acestuia de a circula pe sensul sau de deplasare), cu consecința producerii unui accident de circulație iar urmarea produsă prin acest accident, precum și legătura de cauzalitate dintre faptă și urmări au fost stabilite atât prin probele analizate în paragrafele anterioare cât și prin conținutul raportului de constatare medico-legală de la fila 42 din dosar prin care se reține că leziunile produse părții civile pot data din 23.02.2007, fiind produse prin lovire cu și de corpuri dure în condițiile unui accident rutier, si au necesitat 80-85 de zile de ingrijiri medicale.
La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile oferite de dispozițiile art. 72.Cod Penal, raportându-se în concret la împrejurările în care fapta a fost săvârșită, de natură a particulariza gradul de pericol social al acesteia, la urmarea produsa, dar si urmarile care s-ar fi putut produce mai ales in conditiile in care accidentul s-a produs pe un drum national pe care la acel moment circulau mai multi pietoni, dar si la datele care particularizează pozitiv persoana inculpatului, respectiv vârsta acestuia, lipsa antecedentelor penale, conduita sa anterioară în cadrul familiei și în societate, interesul vădit pentru continuarea pregătirii profesionale și obținerea veniturilor prin mijloace licite, sprijinul efectiv pe care îl are în plan social din partea familiei, manifestarea empatiei fata de persoanele vatamate prin accident si lipsa oricaror factori care ar putea influenta in mod negativ comportamentul sau in viitor.
În raport de toate aceste date instanța de fond a apreciat ca prin aplicarea unei pedepse stabilite la minimul special prevazut de lege (6 luni inchisoare) se ating scopurile acesteia astfel cum sunt stabilite de dispozitiile art 52.
Cod PenalCu privire la modalitatea de executare a pedepsei, prima instanta a retinut ca fapta pentru care este judecat inculpatul a fost savârsita din culpa si nu cu intentie, si in plus ca aceasta nu caracterizeaza comportamentul inculpatului in general, acesta fiind pe deplin integrat in societate, motiv pentru care constatând indeplinite si celelalte conditii prev de art 81.Cod Penal, a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
Cât privește latura civila a cauzei, instanța de fond a reținut că în cauză s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 lei daune morale și 20.000 lei daune materiale reprezentând contravaloarea autoturismului si lipsei de folosinta a acestuia (fila 47 si incheierii de la fila 52 din dosar).
De asemenea, s-a constituit parte civila, proprietarul autoturismului (declaratie fila 78 dosar) acesta din urma solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune materiale, din care 10.000 lei valoarea autoturismului si 10.000 lei contravaloarea cheltuielilor efectuate in perioada in care nu a avut posibilitatea de a se deplasa cu autoturismul avariat.
Cu privire la pretentiile partii civile s-a reținut că în raport de situația de fapt expusă anterior este indubitabil ca prin fapta culpabilă a inculpatului (accidentarea victimei) s-au produs părții civile prejudicii, inclusiv de ordin moral, nepatrimonial, rezultate din suferințele inerente atât acțiunii de lovire cât și procesului de vindecare subsecvent, precum și din imposibilitatea temporară de participare la viața socială și de desfășurare a activităților obișnuite, prejudiciu care se impune a fi acoperit în condițiile art. 998 Cod civil, fiind îndeplinite condițiile prevăzute în mod cumulativ de legea civilă pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală a inculpatului.
Sub aspectul cuantumului daunelor morale solicitate, instanța a apreciat că în raport de gravitatea leziunilor suferite (dedusă din numărul de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecare, regiunea corpului afectată, tratamentul necesar pentru vindecare) suma de 20.000 lei reprezintă o justă și integrală despăgubire. Instanta de fond a acordat asadar in intregime suma solicitata cu titlu de daune morale, retinând ca partea civila a suferit leziuni traumatice de o intensitate semnificativa, respectiv atât contuzii la nivelul toracelui, genunchiului si zonei cervicale, dar si fracturi la nivelul mainii stingi pentru care au fost necesare pe de o parte interventii chirurgicale in vederea aplicarii unei tije, precum si imobilizarea in aparat gipsat pentru o perioada lunga de timp.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate de aceasta parte civila, instanta a apreciat că se impune respingerea acestora retinând ca potrivit inscrisurilor de la dosar autoturismul nu ii apartinea numitului, ci tatalui acestuia, care de altfel a si formulat pretentii proprii; s-a concluzionat că atâta timp cit prejudiciul pentru care se solicita daunele materiale nu s-a produs in patrimoniul partii civile acesta nici nu este indreptatit sa obtina repararea sa.
Privitor la pretentiile partii civile, instanta a retinut ca acesta a solicitat despagubiri pentru avariile produse autoturismului proprietate personala in timpul accidentului.
S-a invocat decizia in interesul legii nr 1/2004 pronunțată de Inalta C de Casatie si Justitie prin care s-a stabilit ca in aplicarea dispozițiilor art. 14 din Codul d e procedură penală și ale art. 998 din Codul civil, instanța penală învestită cu judecarea acțiunii penale în cazul infracțiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă și de vătămare corporală din culpă săvârșite de un conducător auto, este învestită să judece acțiunea civilă, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la pretențiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât și cu privire la pretențiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiași fapte, motiv pentru care urmeaza a fi analizate pe fond pretentiile formulate.
In raport de situatia de fapt retinuta pe latura penala, instanta a retinut ca fiind intrunite conditiile raspunderii civile delictuale cu referire la existenta unei fapte culpabile, a prejudiciului si a legaturii de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.
In ceea ce priveste valoarea efectiva a autoturismului, aceasta a fost stabilita prin expertiza dispusa in cauza, partea civila aratând cu ocazia dezbaterilor pe fond ca este de acord cu valoarea astfel calculata, astfel că s-a admis actiunea civila sub acest aspect in limita a 767,25 euro (platibili in lei la cursul oficial BNR la data platii efective).
Referitor la suma de 10.000 lei solicitata cu titlu de lipsa de folosinta a autoturismului, instanta a respins pretentiile și a retinut ca acestea nu sunt dovedite in cauza, având în vedere probatoriul administrat (declaratii martori si - filele 51 si 60)) potrivit căruia dupa momentul producerii accidentului si pâna când partea civila a achizitionat un alt autoturism, deplasarile catre locul de munca le-a facut cu autoturismul altor persoane, platind contravaloarea curselor cu aproximativ 12 lei (transport dus-intors). De asemenea, in aceeasi perioada partea civila a apelat la martorul pentru efectuarea altor drumuri in interes personal, ocazii cu care a platit decit combustibilul necesar deplasarilor. Or, indiferent de faptul ca a folosit propriul autoturism sau autoturismul altor persoane partea civila ar fi fost nevoita sa achizitioneze combustibilul necesar, asadar aceste cheltuieli nu s-au datorat faptului ca in urma accidentului nu mai avea propria sa masina, neputind fi considerat un prejudiciu produs prin fapta culpabila a inculpatului.
Întrucât, astfel cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosar, la momentul producerii accidentului autoturismul era asigurat de SC SA (polița de asigurare obligatorie de răspundere auto depusa la fila 35 valabilă între 25.01.2007-24.07.2007) s-a apreciat că în cauză sunt incidente dispoz. art. 49 din Legea 136/1995 potrivit cărora "asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule" și ale art. 50 din același act normativ care precizează că despăgubirile vizează atât sumele cu titlu de dezdăunări cât și cheltuielile de judecată făcute de persoanele păgubite.
Din analiza acestor norme legale prima instanță a reținut că în cazul de față asigurătorul răspunde direct pentru prejudiciile produse, și s-a dispus obligarea acestei societăți la plata sumei de 20.000 lei daune morale catre partea civila, respectiv 767,25 EURO ( platibili in lei la cursul oficial BNR din data platii efective) catre partea civila, sume reprezentand daune materiale si morale dupa distinctiile facute in paragrafele anterioare.
S-a luat act ca Spitalul Judetean S nu a formulat pretentii civile in cauza.
S-a respins cererea partii civile privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecata ca nedovedita.
Impotriva sentinței au declarat apel apelantul inculpat și apelantele părți civile și.
Apelantul inculpat, a criticat sentința primei instanțe atât sub aspect penal cât și civil, solicitând în principal achitarea sa, întrucât soluția de condamnare s-a fundamentat pe o apreciere greșită a probelor administrate, în condițiile în care pe de altă parte nu au fost administrate toate probele necesare stabilirii adevărului.
Deși numai partea vătămată și fratele acesteia, au susținut că autoturismul inculpatului ar fi avut o deplasare sinuoasă, fiind deci absolut subiective, prima instanță le-a acordat valoare probatorie reținând că inculpatul este cel care a pătruns pe contrasens, fiind deci vinovat de producerea accidentului.
In condițiile în care nu exista o linie de marcație a celor două sensuri de deplasare, depozițiile martorilor și G cu privire la locul impactului, nu pot constitui probe certe care să fundamenteze o sentință de condamnare.
Chiar și mențiunile din procesul verbal încheiat la fața locului conțin o serie de aprecieri eronate, singurul element principal elocvent în dovedirea locului impactului constituindu-l dâra de ulei descrisă în procesul verbal ce dovedește că impactul s-a produs pe, ea având valoarea "unei amprente genetice".
S-a susținut necesitatea reindividualizării pedepsei, solicitându-se a se da eficiență circumstanțelor ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului cu consecința reținerii dispoz. art. 73 și 76 lit. e
Cod PenalPe latură civilă a fost criticat cuantumul daunelor morale acordate părții vătămate, pe de o parte, iar pe de altă parte s-a susținut tardivitatea cererii părții civile, de constituire în procesul penal în raport cu dispoz. art. 15.C.P.P. deoarece acesta nu a formulata astfel de pretenții la urmărirea penală iar în fața instanței constituirea s-a făcut la data de 16.10.2008 deși actul de sesizare s-a citit la termenul din 18.09.2008.
Apelantele părți vătămate și au criticat, pe de o parte greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului în condițiile în care pe tot parcursul ciclului procesual, acesta nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii încercând să inducă în eroare instanța, solicitându-se redozarea pedepsei în sensul majorării ei spre maximul special prev. de art. 184 alin. 2 și 4.
Cod PenalPartea civilă a criticat sentința primei instanțe sub aspectul greșitei soluționări a cererii sale privind acordarea daunelor materiale reprezentând contravaloarea transportului efectuat la locul de muncă în lipsa autoturismului distrus în accident potrivit declarațiilor martorilor și.
Pe de altă parte, instanța de fond a omis să acorde suma de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul expertului potrivit înscrisului de la fila 156 dosar fond precum și suma de 130 lei reprezentând taxa de transport auto pe platformă de la locul accidentului, a autoturismului distrus, conform chitanței de la fila 160.
Pe parcursul cercetării judecătorești a fost ascultat apelantul inculpat care, o dată în plus, a susținut că nu se face vinovat de producerea accidentului, culpa aparținând exclusiv părții civile, care a efectuat o manevră de depășire a unui grup de pietoni și a pătruns pe sensul său de deplasare.
În probațiune, apelantul inculpat a solicitat efectuarea unui nou raport de expertiză tehnică auto care să stabilească viteza de deplasare a celor două accidente, locul impactului dar care să și indice dispozițiile legale încălcate de cei doi participanți la trafic, probă încuviințată și administrată de instanța de apel, la dosarul cauzei fiind atașat raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul tehnic.
Prin decizia penală nr. 217 din 28 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-au admis apelurile declarate de apelantul inculpat și de apelanta parte civilă, în sensul că, a înlăturat obligarea inculpatului la plata sumei de 1538 lei către partea civilă, reprezentând cheltuieli de judecată.
În baza art. 50 din Lg. 136/1995, a obligat asigurătorul SC SA la plata sumei de 1538 lei către partea civilă reprezentând cheltuieli de judecată.
A fost admisă cererea părții civile și a fost obligat asigurătorul SC SA - Sucursala S, în baza art. 50 din Lg. 136/1995 la plata sumei de 501,70 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu expert).
S-a respins apelul declarat de partea civilă, ca nefondat.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
În baza art. 50 din Legea 136/1995, a obligat asigurătorul SC SA la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată către apelantul parte civilă.
A fost obligat apelantul parte civilă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că prima instanță a reținut în cauză o situație de fapt exactă, bazată pe un probatoriu concludent și bine apreciat - proces verbal de cercetare la fața locului, schița locului faptei și planșa foto, buletine de analiză toxicologică a alcoolemiei, raport de verificare tehnică a autoturismelor, acte medico-legale, declarații martori, G, raport de expertiză tehnică auto, declarații parte vătămată și inculpat - pe baza căruia activitatea infracțională a inculpatului a fost în mod judicios încadrată în dispoz. art. 184 alin. 2 și 4.p, acesta săvârșind infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Că cel care a depășit axul drumului și a intrat pe contrasens, fiind deci exclusiv vinovat de producerea accidentului rutier, este apelantul inculpat, a rezultat și din concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în faza de urmărire penală dar și din mențiunile consemnate în procesul verbal de cercetare la fața locului încheiat imediat după accident de organele de poliție din care rezultă că cioburile impactului erau împrăștiate pe aproximativ 10. distanță pe sensul de deplasare al autoturismului, pe același sens fiind identificate mai multe fragmente de material plastic provenite de la cele două autoturisme.
Așa cum a concluzionat și raportul de expertiză, singura explicație plauzibilă, evidențiată chiar de logica faptelor, a fost aceea că resturile provenite din impact identificate pe sensul de deplasare al autoturismului părții vătămate certifică împrejurarea că impactul s-a produs în acel loc, ca urmare a pătrunderii pe contrasens a autoturismului condus de inculpat.
De altfel, chiar și noul raport de expertiză tehnică întocmit de expertul tehnic, pe parcursul judecării apelurilor la cererea apelantului inculpat, a constatat în mod indubitabil aceeași situație de fapt, dinamica producerii accidentului constând în pătrunderea inculpatului pe sensul opus de mers, încălcând astfel dispoz. art. 47 din OUG nr. 195/2002.
In mod legal și temeinic instanța de fond a înlăturat depoziția martorului, ca fiind absolut subiectivă în încercarea de a confirma apărarea inculpatului, fiind evident că susținerea acestuia potrivit căreia "a observat că persoanele care era la fața locului împingeau cu încălțămintea cioburile de geam și, de pe mijlocul drumului, spre partea " nu are un caracter real, nefiind confirmată de nici o altă probă administrată în cauză.
In condițiile în care în cauza de față au fost efectuate două rapoarte de expertiză tehnică auto, dinamica producerii accidentului fiind stabilită în mod identic, concluzionându-se că cel care a încălcat normele de circulație a fost în mod indubitabil apelantul inculpat, care a pătruns pe sensul de deplasare al autoturismului condus de partea vătămată, criticile formulate de apelantul inculpat sub acest aspect, sunt absolut nefondate.
Împrejurarea că martorii și sunt rudă cu partea vătămată și în plus se aflau în autoturismul condus de aceasta, nu au constituit temeiuri pentru înlăturarea depozițiilor date de aceștia în condițiile în care aspectele relatate de aceștia sunt confirmate și de martorii și G dar și de proba științifică efectuată în cauză atât în fața instanței de apel cât și în faza de urmărire penală.
Deși pe parcursul cercetării judecătorești apelantul inculpat a înțeles să formuleze obiecțiuni la cel de al doilea raport de expertiză tehnică efectuat în cauză, - solicitând ca expertul să precizeze dacă impactul celor două autoturisme s-a produs în momentul depășirii celui de a-l doilea grup de pietoni ori după ce a fost depășit primul grup, urmând a ține seama de lipsa marcajului axului șoselei, dar și de existența urmei de ulei așa cum este descrisă în procesul verbal de cercetare la fața locului - ce au fost admise de instanță, s-a constatat că chiar și în aceste condiții culpa inculpatului în producerea accidentului este evidentă.
Și aceasta întrucât, așa cum a reținut și prima instanță, conform depozițiilor martorilor, impactul s-a produs după ce autoturismul condus de partea vătămată a depășit primul grup de pietoni format din și, găsindu-se poziționat în spatele celui de al doilea grup constituit din și, deci pe sa de circulație.
In legătură cu existența petei de ulei descrisă și identificată în procesul verbal de cercetare la fața locului, cu începere de pe sensul pe care se deplasa inițial autoturismul, condus de apelantul inculpat, expertul a reținut că această împrejurare se datorează faptului că scurgerea de ulei a fost provocată tocmai de coliziunea celor două autoturisme, în timp ce autoturismul se deplasa într-o mișcare de rotație către poziția sa finală, în care de altfel a și fost găsit.
Intrucât expertul a răspuns obiecțiunilor formulate de apelantul inculpat și a confirmat odată în plus starea de fapt reținută de prima instanță, soluția de condamnare dispusă față de inculpat a fost legală și temeinică.
Chiar și pedeapsa aplicată inculpatului materializată în chiar minimul special prevăzut de lege și cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, a fost apreciată ca fiind just individualizată în măsură a asigura resocializarea apelantului inculpat având în vedere condițiile concrete ale săvârșirii faptei și datele personale ale acestuia.
Nu au putut fi primite criticile inculpatului cu privire la injusta individualizare a sancțiunii aplicate atâta vreme cât datele ce îl caracterizează pozitiv au fost avute în vedere de instanța de fond atunci când a individualizat cuantumul pedepsei dar și modalitatea de individualizare a executării acesteia.
Pe de altă parte, sub acest aspect nici criticile apelantei părți civile potrivit cărora pedeapsa stabilită nu este în măsură a asigura scopul prevăzut de art. 52.Cod Penal, nu au putu fi primite, cuantumul pedepsei fiind în mod just stabilit de instanță.
In ceea ce privește criticile aduse laturii civile de apelantul inculpat, tribunalul a constatat că acestea sunt nefondate.
Suma stabilită de instanța de fond și acordată cu titlul de daune morale părții civile de 20.000 lei, a fost în mod just cuantificată având în vedere suferințele fizice și psihice ale acesteia dar și acele criterii cristalizate de practica judiciară, respectiv numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, regiunea corpului afectată, tratamentul necesar urmat de partea vătămată, fiind evident că aceasta a suferit puternice leziuni traumatice, de o intensitate semnificativă, care au impus,pe de o parte,intervenții chirurgicale,iar pe de altă parte, imobilizarea acesteia în aparat gipsat pentru o lungă perioadă de timp.
In ceea ce privește caracterul tardiv al pretențiilor formulate de partea civilă, potrivit susținerilor apelantului inculpat, tribunalul a constatat că și această susținere este nefondată.
Este adevărat că potrivit art. 15.C.P.P. "constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare".
Așa cum a reiterat apelantul inculpat, citirea actului de sesizare s-a făcut în ședința publică de la termenul din 18.09.2008, când, astfel cum a rezultat din încheierea existentă la fila 52 dosar fond, apărătorul părții vătămate a solicitat introducerea în cauză în calitate de parte vătămată a tatălui părții vătămate având în vedere că autoturismul implicat în accident a fost proprietatea acestuia, cerere în raport cu care atât reprezentantul Ministerului Public cât și apărătorul ales al inculpatului, avocat, nu s-au opus.
Aceeași cerere a fost reiterată de apărătorul părții vătămate și la termenul din 16.10.2008, potrivit încheierii de la fila 82 dosar fond, părțile prezente, respectiv inculpatul și apărătorul ales al acestuia, consilierul pentru asigurătorul SA și reprezentantul Ministerului Public arătând încă o dată că nu se opun cererii formulate,
Pe cale de consecință, deși anterior se citise actul de sesizare, în mod legal și temeinic instanța de fond a luat act de pretențiile numitului pe care l-a audiat ca parte civilă având în vedere tocmai împrejurarea că părțile adverse nu au înțeles să facă opoziție expres la solicitarea numitului de a se constitui parte civilă în procesul penal.
Cum acțiunea civilă chiar promovată în procesul penal este guvernată de normele procesual civile, fiind incident principiul disponibilității, a fost evident că cererea formulată de partea civilă la termenul din 16.10.2008, nu este tardivă câtă vreme inculpatul deși se putea opune, nu a înțeles să se prevaleze de acest drept, achiesând implicit la cererea formulată de partea civilă.
Apelul inculpatului s-a constatat fondat însă, sub aspect civil, pentru un alt motiv invocat din oficiu, respectiv, în ceea ce privește greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată către partea civilă, în sumă de 1538 lei în raport cu dispoz. art. 50 din Legea 136/1995 potrivit cărora "despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească, cu titlul de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri".
S-a constatat așadar că se impune înlăturarea obligării inculpatului la plata sumei de 1538 lei cheltuieli de judecată către partea civilă, sumă ce va fi stabilită în sarcina asigurătorului SC SA, ce urmează a fi obligat la plata acesteia.
In ceea ce privește criticile apelantei părți civile, relative la neachitarea daunelor materiale reprezentate de contravaloarea transportului ulterior la locul de muncă, a contravalorii transportului autoturismului de la locul accidentului și a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu expert, tribunalul a constatat că:
- în ceea ce privește suma de 10.000 lei pretinsă de partea civilă cu titlul de lipsa de folosință a autoturismului distrus, s-a reținut că în mod legal și temeinic prima instanță a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere chiar depozițiile celor doi martori invocați, respectiv și și potrivit cărora, deși partea civilă a efectuat mai multe drumuri atât la locul de muncă cât și în interes personal, nu a achitat nici o altă sumă de bani decât cea reprezentând contravaloarea carburantului, bani pe care acesta i-ar fi afectat, cu același titlu, și în condițiile în care s-ar fi deplasat cu propriul autoturism, astfel că nu a suferit nici un prejudiciu, din această perspectivă.
- în ceea ce privește acordarea sumei de 130 lei ce reprezintă contravaloarea taxei transportului autoturismului distrus pe platformă de la locul accidentului, efectuată conform chitanței de la fila 160 dosar fond, s-a reținut că în mod legal și temeinici prima instanță nu a acordat-o având în vedere pretențiile civile solicitate în mod expres la termenul din 16.10.2008 de partea civilă cu acest titlu și potrivit cărora "am pretenții civile de la inculpat la 20.000 lei, din care 10.000 valoarea autoturismului distrus în totalitate iar 10.000 contravaloarea lipsei de folosință auto, fiind nevoit să apeleze la alte persoane, auto nu a putut să fie reparat pentru că inculpatul nu și-a dat acordul".
Așadar, întrucât apelantul parte civilă nu a pretins la momentul constituirii ca parte civilă, aceste cheltuieli, ci a înțeles să le solicite ulterior, prin motivele de apel, prima instanță nu putea acorda ceea ce nu s-a cerut.
- cu privire la cererea de acordare contravalorii onorariului de expert în sumă de 500 lei, s-a reținut că aceste cheltuieli de judecată au fost pretinse de partea civilă cu ocazia dezbaterilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, potrivit înscrisului de la fila 156 dosar fond, sunt dovedite, motiv pentru care sub acest aspect,apelul părții civile este fondat, urmând a fi admis cu consecința obligării asigurătorului SC SA la plata sumei de 501,70 lei reprezentând cheltuieli de judecată, potrivit dispoz. art. 50 din Legea 136/1995.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs inculpatul și părțile civile și, care, în ședința publică de la 26 februarie 2010, au declarat, în scris, că înțeleg să-și retragă calea de atac.
Și asigurătorul SC - Reasigurare - Sucursala SOa declarat recurs împotriva aceleiași decizii, întrucât în mod greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care, potrivit art. 15 pct. 6, 7 din Ordinul nr. 113.133 din 06.12.2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru: amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, precum și cheltuielile de executare a hotărârilor penale privind plata despăgubirilor; cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civilă.
Având în vedere disp. art. 3854alin. 2.C.P.P. și manifestarea de voință a inculpatului și a părților civile și, urmează să se ia act de retragerea recursurilor declarate de aceștia.
În ceea ce privește recursul declarat de asigurător, se constată că acesta este nefondat.
Astfel, potrivit art. 50 din Legea 136/1995, despăgubirile se acordă de asigurător pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească, cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată, persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
Așadar, în mod corect a fost obligat asigurătorul la plata cheltuielilor de judecată efectuate în procesul penal de părțile civile. Temeiul legal invocat de asigurător prin motivele de recurs nu este aplicabil în speță, întrucât se referă la cheltuielile de judecată efectuate de inculpat în procesul penal, și nu la cele efectuate de părțile civile, pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 50 din Legea 136/1995 arătate mai sus.
Pentru aceste considerente, văzând și disp. art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. va fi respins ca nefondat recursul declarat de asigurătorul SC -Reasigurare - Sucursala S
Văzând și disp. art.192 alin.2 C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursurilor declarate de inculpatul și părțile civile și împotriva deciziei penale nr. 217 din 28 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Respinge ca nefondat recursul declarat de asigurătorul SC -Reasigurare - Sucursala SOd eclarat împotriva aceleiași decizii.
În baza art.192 alin.2 C.P.P. obligă recurenții părți civile și recurentul asigurător la plata a câte 20 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat, iar pe recurentul inculpat la plata a 120 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 26 februarie 2010.
- - - - -
Grefier,
Red.jud.
, Gh.
IB/18.03.2010.
Președinte:Mircea Mugurel ȘeleaJudecători:Mircea Mugurel Șelea, Membri Sorina Petria
