Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 347/2009. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ operator 2711

DECIZIE PENALĂ Nr. 347

Ședința publică de la 02 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Nacu

JUDECĂTOR 2: Florin Popescu

JUDECĂTOR 3: Codrina Iosana

GREFIER:

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpata și partea civilă, împotriva deciziei penale nr.32 din 02.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpata recurentă asistată de avocat, partea civilă recurentă asistată de avocat, lipsă Spitalul Clinic Județean A și asigurătorul SC SA - sucursala

Procedura de citare îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, apărătorii depun la dosar motivele de recurs, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul părții civile a solicitat admiterea recursului, motivat de faptul că prima instanță și cea de apel nu au făcut o apreciere corectă a probelor de la dosar și în mod eronat au redus pretențiile civile, cu atât mai mult cu cât daunele materiale au fost dovedite și partea vătămată a suferit 270 zile de îngrijiri medicale. A solicitat respingerea recursului inculpatei în ceea ce privește latura civilă, iar în ce privește latura penală a lăsat la aprecierea instanței soluția, cu obligarea inculpatei la plata cheltuielilor de judecată.

Apărătorul inculpatei a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată, iar în rejudecare, reducerea cuantumului pedepsei aplicate și a daunelor morale la care a fost obligată inculpata. În motivare a arătat că accidentul s-a produs la limita cazului fortuit, având în vedere condițiile din trafic, iar partea vătămată a circulat cu bicicleta într-un mod riscant. Cu privire la latura civilă a arătat că instanțele au raportat cuantumul daunelor morale strict la un singur criteriu și anume, suferințele fizice și psihice pe care le-a suferit partea vătămată, fără a se ține seama de conduita ambelor persoane implicate în accident. A solicitat respingerea recursului părții civile.

Procurorul a pus concluzii de respingere a ambelor recursuri ca fiind nefondate, hotărârile pronunțate anterior sunt temeinice și legale, atât în ceea ce privește latura penală cât și cea civilă.

Inculpata recurentă, având ultimul cuvânt a solicitat admiterea recursului.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2941 din 8 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-, în baza art.184 alin. 2, 4 cod penal a fost condamnată inculpata, la 1(un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

In baza și pe durata prev. de art. 71 cod penal s-a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a, b cod penal, cu excepția dreptului de a alege.

In baza art. 81,82 cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatei pe un termen de încercare de 3(trei) ani.

S-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83 cod penal.

In baza art. 71 alin. 5 cod penal s- suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

S-a admis în parte acțiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă, și a fost obligată inculpata alături de asigurătorul de răspundere civilă SC Reasigurare SA-Sucursala A, la plata către acesta a sumei de 2981,80 lei, daune materiale și 10.000 lei, daune morale, asiguratorul urmând sa plătească in limita plafonului legal stabilit. S-au respins ca nefondate restul pretențiilor civile ale parții civile.

A fost obligată inculpata alături de asigurătorul de răspundere civilă SC Reasigurare SA-Sucursala A, la plata către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Aas umei de 480,85 lei,cheltuieli de spitalizare, asiguratorul urmând sa plătească in limita plafonului legal stabilit.

A fost obligată inculpata la plata către stat a sumei de 300 lei cheltuieli judiciare și către partea civilă a sumei de 1000lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că în dimineața zilei de 30.11.2007, în jurul orei 07,40, carosabilul fiind umed, sistemul de iluminare publică stradală era oprit întrucât se făcuse ziuă iar traficul rutier se desfășura normal, inculpata a condus autoturismul marca cu nr. de înmatriculare -, de pe str. - din municipiul În același timp pe str. - spre Calea, se deplasa pe o bicicletă partea vătămată care purta vesta reflectorizantă iar bicicleta era echipată corespunzător (sistem de frânare, far în față, sisteme cu lumină roșie în spate si elemente fluorescent reflectorizante pe spițele roților). Ajungând la intersecția cu str. - inculpata nerespectând semnificația indicatorului "STOP" care obliga sa acorde prioritate vehiculelor care circulau din stânga și din dreapta sa și neasigurându-se corespunzător că poate să efectueze manevra de schimbare a direcției de mers fără să perturbe sau sa pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, a pătruns cu autoturismul pe sensul de mers - Calea, de pe str. - și a accidentat-o pe partea vătămată, acroșând cu partea din dreapta față a autoturismului din spate a bicicletei provocându-i leziuni traumatice care au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale în conformitate cu raportul de expertiză medico legală nr.718/A/3 din 10.12.2007.

În urma accidentului partea vătămată a fost nevoită să se deplaseze la Spitalul Clinic Județean A unde a fost diagnosticată cu fractură platou tibial extern genunchi drept astfel că a rămas internată până la data de 03.12.2007.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal inițial cu suma de 2981,80 lei, daune materiale iar ulterior si-a mărit pretențiile în privința acestora la suma de 3876,2 lei și 100.000 lei, daune morale.

Accidentul s-a produs din vina exclusivă a inculpatei care nu a respectat prevederile art. 54 alin. 1 si art. 57 alin. 2 din OUG 195/2002, modificată și republicată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpata și partea civilă.

Apelul declarat de inculpata nu a fost motivat în scris și prin concluziile orale puse de apărătorul său a solicitat reducerea pedepsei aplicate având în vedere împrejurările comiterii faptei și reducerea corespunzătoare a daunelor morale.

Prin motivele depuse în scris și susținute oral partea civilă a solicitat admiterea în totalitate a pretențiilor civile (materiale și morale) apreciind că probele de la dosar au dovedit întinderea prejudiciului, susținând că din actele medicale rezultă că a fost internat în spital și sub tratament 9 luni de zile.

Instanța de apel a constatat că prima instanță pe baza probelor de la dosar, atât cele administrate în faza de urmărire penală și anume - proces verbal de sesizare din oficiu, proces verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, proces verbal de verificare tehnică, raport de constatare medico-legală, adresă, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, cât și cele administrate nemijlocit în fața instanței, respectiv - declarațiile martorilor și, coroborate cu declarațiile inculpatei, în mod corect a reținut vinovăția acesteia în comiterea infracțiunii pentru care a condamnat-o și căreia i-a dat încadrarea juridică legală.

Fapta inculpatei, care prin nerespectarea dispozițiilor art.54 alin.1 și art.57 alin.2 din OUG nr.195/2002 modificată și republicată, a cauzat un accident de circulație în urma căruia partea vătămată a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 65-70 zile îngrijiri medicale constituie infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 alin.2 și 4 Cod penal.

Tribunalul a constatat că prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatei, apreciindu-se că aceasta este bine dozată, fiind adaptată gravității infracțiunii comise, Judecătoria Arad ținând seama la stabilirea ei de dispozițiile art.72 Cod penal privitor la gradul de pericol social, limitele de pedeapsă stabilite de lege, modul de săvârșire a infracțiunii, urmarea produsă precum și cele privind persoana și conduita inculpatei. Astfel,instanța de apel a reținut că a avut o bună conduită anterior comiterii infracțiunii, împrejurare ce rezultă din fișa de cazier judiciar, este căsătorită, a recunoscut comiterea faptei și s-a prezentat în fața instanței.

S-a apreciat că în cuantumul și modalitatea stabilită de prima instanță pedeapsa este aptă în realizarea scopului preventiv - educativ al acesteia așa cum este definit de art.52 Cod penal.

Tribunalul a constatat că latura civilă a cauzei a fost soluționată corespunzător, suma acordată părții civile cu titlu de daune materiale este pe deplin dovedită de înscrisurile existente la dosarul cauzei. Instanța de apel a remarcat că partea civilă a criticat hotărârea apelată întrucât nu s-a acordat contravaloarea bicicletei dar în cererea de constituire de parte civilă inițială și precizările ulterioare ale acesteia nu s-a solicitat aceasta.

În privința daunelor morale tribunalul a reținut că acestea sunt menite să contribuie la reducerea compensatorie a suferințelor fizice și psihice cauzate părții vătămate ca urmare a activității infracționale a inculpatei, însă repararea prejudiciului cauzat nu trebuie să conducă la îmbogățirea fără justă cauză a victimei, motiv pentru care s-a apreciat că suma de 10000 lei acordată de prima instanță este suficientă dar și necesară reparării prejudiciului moral.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs partea civilă și inculpata, recursuri înregistrate pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 20.02.2009 sub nr. dosar -.

În motivarea recursului declarat de inculpată s-a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei penale și reindividualizarea pedepsei, în sensul diminuării cuantumului acesteia, raportat la circumstanțele concrete în care s-a produs accidentul. În latura civilă a cauzei se solicită reducerea daunelor morale, raportat la suferințele fizice și psihice cauzate.

În motivarea recursului declarat de partea civilă s-a solicitat admiterea recursului, obligarea inculpatei și a asigurătorului - parte responsabilă civilmente la plata daunelor materiale pretinse, iar cu privire la daunele morale, admiterea acestora proporțional cu perioada în care partea vătămată a fost internată la tratament și a lipsit de la locul de muncă.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale recurate, din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu potrivit art. 385 ind. 6.p Cod Penal, instanța de recurs apreciază că hotărârea penală recurată este netemeinică în privința individualizării judiciare a pedepsei aplicată inculpatei, fiind legală si temeinică în ceea ce privește modul de soluționare a laturii civile a cauzei.

Inculpata nu comiterea faptei reținută în sarcina sa, în sensul că în data de 30.11.2007 conducând autoturismul marca nr. înmatriculare -, neglijat semnificația indicatorului " Stop" care obliga acordarea priorității vehiculelor care circulau din stânga și din dreapta, a acroșat cu partea din dreapta față a autoturismului din spate a bicicletei condusă de partea vătămată, care purta vestă reflectorizantă, iar bicicleta era echipată corespunzător cu sistem de frânare, far în față, sisteme cu lumină roșie în spate și elemente reflectorizante pe spițele roților. Urmare a accidentului, partea vătămată a necesitat 65- 70 zile de îngrijiri medicale, culpa inculpatei constând în aceea că a efectuat manevra de schimbare a direcției de mers, cu nerespectarea condiției de a manifesta atenție pentru a nu perturba și pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

În conformitate cu dispozițiile art.72 pen. la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile art.72 pen. și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.

Raportat la criteriile anterior prezentate, instanța de recurs apreciază că este incident motivul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 14.C.P.P. ținând seama de lipsa antecedentelor penale ale inculpatei, vârsta fragedă a acesteia și condițiile concrete de comitere a faptei, astfel încât, în.art.385 ind.15 pct.2 lit.d p Cod Penal se va admite recursul declarat de inculpata, se va casa decizia penală recurată și sentința penală nr.2941 din 8.12.2008 pronunțată de Judecătoria Arad și rejudecând, în.art.184 al.2,4 p va condamna inculpata la 6 (șase) luni închisoare pt.săv. infr. de vătămare corporală din culpă.

În.art.82 p va stabili termen de încercare de 2 ani și 6 luni pe seama inculpatei.

În ceea ce privește modul de soluționare a laturii civile a cauzei, instanța r de recurs apreciază că prima instanță a făcut o corectă evaluare a acestora, obligând inculpata alături de asigurător la plata sumei de 2981,8 lei daune materiale și 10.000 lei daune morale.

Potrivit art. 998, 999 cod civ, orice faptă a omului ce cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara. Culpa în producerea evenimentului rutier soldat cu vătămarea integrității corporale a părții vătămate aparține în exclusivitate inculpatei, astfel că aceasta trebuie să suporte consecințele faptei sale culpabile. Raportat la înscrisurile depuse la dosar, instanța de recurs își însușește punctul de vedere al primei instanțe, în ceea ce privește dovedirea pretențiilor materiale, respectiv contravaloarea medicamentelor cumpărate și a deplasărilor efectuate de către partea vătămată la unitatea sanitară pentru control medical, precum și toate cheltuielile legate de obținerea concediului medical. Instanța de fond a făcut o corectă apreciere și a diferenței dintre retribuia pe care partea vătămată a încasat-o anterior accidentului și cea primită pe perioada concediului medical, astfel că în proporția acordată de către prima instanță reflectă cheltuielile efectiv suportate. În privința daunelor morale, instanța de recurs reține că suma de 10.000 lei acordată, reprezintă o satisfacție suficientă și echitabilă, fiind de natură să reprezinte privarea de participarea la viața socială urmare a evenimentului rutier cauzat de către inculpată și consecințelor acestora.

Astfel, în. art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal se va respinge recursul declarat de partea civilă împotriva deciziei penale nr.32 din 02.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Se vor menține în rest dispozițiile deciziei penale.

Văzând și prevederile art. 192 alin.2

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În. art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge recursul declarat de partea civilă împotriva deciziei penale nr.32 din 02.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

În.art.385 ind.15 pct.2 lit.d p Cod Penal admite recursul declarat de inculpata împotriva aceleiași decizii penale și rejudecând:

Casează decizia penală recurată și sentința penală nr.2941 din 8.12.2008 pronunțată de Judecătoria Arad și rejudecând:

În.art.184 al.2,4 p condamnă inculpata la

- 6 (șase) luni închisoare pt.săv. infr. de vătămare corporală din culpă.

În.art.82 p stabilește termen de încercare de 2 ani și 6 luni pe seama inculpatei.

Menține în rest dispozițiile deciziei penale.

În.art.192 al.2 p Cod Penal obligă partea vătămată la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, iar în.art.192 al.3 p Cod Penal celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

DEFINITIVA.

Pronunțată în ședința publică din 02 Aprilie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier

Red.AN/15.04.09

Tehnored AJ/ 2 ex/26.04.09

Prima instanță: Jud.A-

Apel: Trib. A -,

Președinte:Anca Nacu
Judecători:Anca Nacu, Florin Popescu, Codrina Iosana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 347/2009. Curtea de Apel Timisoara