Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 348/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 348
Ședința publică de la 02 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu Ător Florin Popescu
JUDEC -: - -
JUDECĂTOR 2: Codrina
GREFIER:
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 19/A/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- din 19.11.2008.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul asistat de avocat ales.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se constată depuse la dosar motivele de recurs, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cu vântul pentru dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 19/21.01.2009, și, în principal, trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei, cu consecința reducerii cuantumului pedepsei aplicată inculpatului. În motive a arătat că soluția instanței de apel nu este motivată în ce privește criteriile de individualizare a pedepsei, simpla lor enunțare nefiind satisfăcătoare. Instanța de apel nu a arătat în ce sens a fost just individualizată pedeapsa aplicată de prima instanță și s-a limitat doar la confirmarea soluției dată de judecătorie.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, hotărârile pronunțate anterior sunt temeinice, legale și suficient motivate.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt a solicitat admiterea recursului, întrucât a recunoscut comiterea faptei, are în întreținere părinții care sunt bătrâni și bolnavi.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2256 din 22.09.2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-, în baza art. 87 al 1 din OUG 195/2002 modificată și republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 g/l, în stare de recidivă mare postcondamnatorie.
În baza art. 83 Cod penal a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1(un) an închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 634/28.03.2005 a Judecătoriei Arad, definitivă prin neapelare și s-a dispus executarea acesteia pe lângă pedeapsa de 1(un) an închisoare aplicată prin prezenta sentință.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal, i-a fost interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În data de 24.01.2008, în jurul orei 19,20, inculpatul a condus autoturismul marca 1310 cu număr de înmatriculare - din direcția Calea 6 Vânători înspre.Înainte de semaforul din fața, nu a oprit, lovind în spate autoturismul cu nr. -, care a fost astfel împins și a lovit tot în partea din spate autoturismul aflat în fața sa marca Opel Astra cu număr de înmatriculare AR-08.
În urma unei solicitări telefonice, un echipaj al Poliției Rutiere A, s-a deplasat la locul accidentului găsind cei trei șoferi lângă autoturismele lor. Pentru că inculpatul vorbea incoerent și greoi și emana un puternic miros de băuturi alcoolice a fost condus la Spitalul Clinic Județean A unde i s-au recoltat probe biologice, care, potrivit buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 121/A/5/25.01.2008, au evidențiat o alcoolemie de 1,75 g/l alcool pur în sânge la ora 19,45 și de 1,60 g/l alcool pur în sânge la ora 20,45.
Inculpatul a recunoscut încă înainte de a fi condus la spital că a consumat băuturi alcoolice, recunoaștere pe care a făcut-o și ulterior, în cursul urmăririi penale și al judecății prin declarații scrise.
S-a reținut că vinovăția inculpatului sub forma intenției directe rezultă din declarația acestuia care se coroborează cu înscrisurile medicale din dosarul cauzei. Inculpatul audiat în fața primei instanțe, a recunoscut săvârșirea faptei.
La individualizarea pedepsei de 1 an închisoare pe care prima instanța a aplicat- inculpatului pentru infracțiunea săvârșită a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei dispozițiile art. 72 Cod penal, limitele de pedeapsă prevăzute de art. 87 al.1 din OUG 195/2002, faptul că inculpatul are antecedente penale pentru infracțiune identică, are un loc de muncă, este cu studii superioare, a făcut declarații sincere recunoscând săvârșirea infracțiunii, dar și consecințele produse de această infracțiune și cele care se puteau produce.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat apel inculpatul fără a-l motiva în scris, solicitând prin concluziile orale ale apărătorului ales, reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege, prin reținerea de circumstanțe atenuante.
În cauză a mai declarat apel și Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, criticând hotărârea primei instanțe sub aspectul netemeiniciei. S-a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului pentru fapta reținută în sarcina sa este redusă, raportat la gravitatea faptei comise. Pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat nu s-a ținut seama de gradul de pericol social al faptei și de persoana infractorului, acesta dovedind prin acțiunea sa un pericol social ridicat, reprezentând o amenințare reală pentru circulația pe drumurile publice, având în vedere nivelul ridicat al alcoolemiei.
Prin decizia penală nr. 19/A/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Arad au fost respinse apelurile declarate de inculpatul și de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.
Tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanță a analizat și interpretat probațiunea administrată în cauză și reținut stare de fapt corespunzătoare adevărului, susținută de probatoriul cauzei, atât cel desfășurat în fața instanței, respectiv: declarația inculpatului cât și cel administrat în faza de urmărire penală respectiv: proces verbal de constatare, copie xerox carte de identitate personală, talon și poliță asigurare auto, rezultat alcooltest, proces verbal de recoltare a probelor biologice, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr.121/A/5 din 25.01.2008, declarații martori, declarații învinuit, certificat de cazier judiciar.
Reținând vinovăția inculpatului, Judecătoria Arada procedat la o justă încadrare juridică a faptei penale, aceasta întrunind toate elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 mg/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 al 1 din OUG 195/2002.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului s-a reținut că acesta este cunoscut cu antecedente penale, aflându-se în situația recidivei postcondamnatorii - prev. de art. 37 lit. a Cod penal, fiind condamnat prin sentința penală nr.634/28.03.2005 a Judecătoriei Arad, definitivă prin neapelare, la data de 08.04.2005, la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de prevăzute de art. 79 al 1 din OUG 195/2002.
Sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, instanța de apel a apreciat că aceasta este bine dozată, fiind adaptată gravității infracțiunii comise, astfel că nu se impune modificarea pedepsei, prima instanță ținând seama la stabilirea sa de dispozițiile art. 72 Cod penal, privitor la criteriile generale de individualizare a pedepselor și de dispozițiile art. 52 Cod penal, privitor la scopul pedepsei, acela de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.
Ținând seama că inculpatul are antecedente penale și văzând și nivelul alcoolemiei, în mod justificat i-a fost stabilit cuantumul pedepsei la 1 an închisoare, astfel că nu se impune a da curs solicitării inculpatului de reducere a pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante - prevăzute de art. 74 Cod penal.
Pe de altă parte, instanța de apel nu a dat curs nici solicitării parchetului de majorare a pedepsei aplicate, întrucât un tratament sancționator mai sever nu se justifică ținând cont de atitudinea sinceră și de regret manifestată de inculpat; faptul că inculpatul are antecedente penale nu trebuie să conducă automat la aplicarea unei pedepse mai mari decât minimul special, cu atât mai mult cu cât acestuia i se aplică regimul sancționator cel mai sever al recidivei, anume: cumulul aritmetic al celor două pedepse aplicate.
Împotriva deciziei penale nr. 19/A/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- din 19.11.2008 a declarat recurs în termenul legal (la data de 29.01.2009) inculpatul, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Penală sub nr- din 20.02.2008.
Pentru motivarea recursului, inculpatul a depus, la data de 30.03.2009 (26.03.2009 - data ștampilei poștei), prin serviciul Registratură, pentru termenul de judecată de azi, un memoriu, cu depășirea termenului prev. de art. 38510alin. 2.pr.pen. prin care a solicitat în principal, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. c rap. la art. 3859alin. 1 pct. 9.C.P.P. casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad iar în subsidiar, rejudecându-se cauza, reducerea pedepsei în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d rap. la art. 3859pct. 14.C.P.P. arătând că: prima instanță și instanța de apel au apreciat cuantumul pedepsei ca fiind corect stabilit pe baza enunțării criteriilor de individualizare a pedepsei, fără a se motiva soluția sub acest aspect; pedeapsa trebuie să reflecte potențialul infracțional al inculpatului, pericolul pentru societate al conduitei sale.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs analizate din oficiu conform art. 3859alin. 3.pr.pen. Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Se observă că motivul de recurs privind nemotivarea soluției sub aspectul individualizării pedepsei, caz de casare prev. de art. 3859alin. 1 pct. 9.pr.pen. nu este întemeiat.
Pentru a fi incident motivul de casare prev. de art. 3859alin. 1 pct. 9.pr.pen. este necesar ca prima instanță sau/și instanța de apel să nu fi motivat modalitatea de stabilire a cuantumului pedepsei, motivele să fi fost obscure sau motivarea să contrazică dispozitivul.
Or, prima instanță a motivat stabilirea cuantumului pedepsei prin arătarea criteriilor care au stat la baza acestei operațiuni: limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, existența antecedentelor penale (infracțiune identică), faptul că inculpatul are loc de muncă și studii superioare, conduita sinceră dar și consecințele care s-au produs ori s-ar fi putut produce (accidentul rutier).
De asemenea, instanța de apel a motivat însușirea soluției primei instanțe sub acest aspect la fel, prin indicarea criteriilor care au stat la baza acestei operațiuni: criteriile generale din art. 72.pen. scopul pedepsei, prezența antecedentelor penale, nivelul alcoolemiei.
În privința motivului de recurs referitor la reducerea pedepsei, Curtea consideră că nici acesta nu poate fi reținut, art. 3859alin. 1 pct. 14.pr.pen. prevăzând că se poate face recurs în cazul când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din Codul penal sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Din probatoriul administrat rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul recurent a comis infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prev. de art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 aprobată cu modificări și completări și republicată prin Legea nr. 49/2006, reținută în sarcina sa.
Astfel, sub acest aspect, declarațiile sale din faza de urmărire penală (filele 14-15, 17 dosar de urmărire penală) și din faza judecății ( 7 dosar primă instanță) se coroborează cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii ( 5-6 dosar urmărire penală), cu declarațiile martorilor ( 12, 13 dosar urmărire penală) și cu buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 119/25.01.2009 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală A ( 9 dosar urmărire penală).
Prima instanță și instanța de apel au apreciat în mod corect că fapta a fost comisă de către inculpat cu vinovăție și că prezintă pericolul social al unei infracțiuni, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii reținute în actul de sesizare a instanței.
În privința sancțiunii, instanța de recurs remarcă faptul că rima p. instanță a aplicat o pedeapsă de 1 an închisoare, în cuantumul minim prevăzut de lege (de la 1 la 5 ani - art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, aprobată cu modificări și completări și republicată prin Legea nr. 49/2006, cu modificările și completările ulterioare), în condițiile în care pe de o parte inculpatul a avut un comportament procesual corespunzător (a recunoscut săvârșirea faptei atât în faza de urmărire penală, cât și în faza judecății), are loc de muncă și studii superioare, iar pe de altă parte în starea în care se afla inculpatul a cauzat un accident rutier (autoturismul condus de el a lovit un autoturism care era oprit la semafor, acesta din urmă lovind la rândul său un alt autoturism care, de asemenea, era oprit la semafor) și nivelul alcoolemiei era ridicat (1,75 la prima probă, la 25 de minute după evenimentul rutier, respectiv 1,60 la a doua probă, la 1 oră și 25 de minute după evenimentul rutier).
Referitor la modalitatea de individualizare a executării pedepsei închisorii, Curtea constată că prima instanță în mod corect a dispus ca pedeapsa totală de 2 ani închisoare, compusă din pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în prezenta cauză și, în urma revocării suspendării condiționate, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 634/28.03.2005 a Judecătoriei Arad, să fie executată în regim privativ de libertate. Astfel, conform art. 83 alin. 1.Cod Penal dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune. Așadar, în cazul revocării suspendării condiționate a executării pedepsei, instanța de judecată nu are vreo opțiune cu privire la modul de individualizare a executării pedepsei rezultate în urma cumulului aritmetic, trebuind să dispună executarea în întregime a pedepsei aplicată anterior, care nu se contopește cu pedeapsa rezultantă aplicată prezenta cauză.
Instanța de recurs observă că prima instanță a individualizat în mod corect și pedepsele accesorii, interzicând inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) pen. pe durata pedepsei închisorii și suspendând apoi executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării pedepsei închisorii, deoarece prin săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul devine nedemn să fie ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice ori să ocupe o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Curtea constată că în cauză nu sunt incidente alte motive de recurs ce pot fi luate în considerare din oficiu potrivit art. 3859alin. 3.pr.pen.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. b pr. pen. va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 19/A/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- din 19.11.2008.
În temeiul art. 192 alin. 2.pr.pen. inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b pr. pen. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 19/A/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- din 19.11.2008.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul recurent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier
Red /06.04.2009
Dact 2.ex./13.04.09
Prima instanță - Judecătoria Arad - jud.
Inst. apel - Tribunalul Arad - jud.
- jud.
Președinte:Anca Nacu Ător Florin PopescuJudecători:Anca Nacu Ător Florin Popescu, Codrina