Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 366/2009. Curtea de Apel Ploiesti

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR.366

Ședința publică din data de 22 mai 2009

PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu

JUDECĂTOR 2: Cristina Georgescu

JUDECĂTOR 3: Ioana Nonea

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpatul, fiul lui și, născut la 18 februarie 1978, domiciliat în comuna, de (), județul D și asigurătorul de răspundere civilă Societatea de - Reasigure SA- Sucursala Târgoviște, cu sediul în Târgoviște, B-dul.-,.7, parter, județul D, împotriva deciziei penale nr.226 din 23 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-au admis apelurile declarate de către inculpatul și de asigurătorul de răspundere civilă Societatea de - Reasigurare, cu sediul în B,-, - 101, etaj 10, sector 3, prin Sucursala Târgoviște, cu sediul în Târgoviște Bulevardul -, bloc 7, parter, județul D, împotriva sentinței penale nr. nr. 1395 din 17.12.2007 pronunțată în dosar nr- de Judecătoria Moreni.

S-a desființat în parte sentința, atât în latură penală, cât și în latură civilă, și pronunțând o nouă hotărâre, s-au reținut la încadrarea juridică a faptei stabilită în baza art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal cu art. 74, 76 Cod penal, aliniatul 1 lit. a, b și c ale art. 74 Cod penal și aliniatul 1 lit. e ale art. 76 Cod penal, precum și dispozițiile art. 81, 82, 83 Cod penal, în sensul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1.000 lei amendă penală pe o durată ( termen de încercare ) de 1 an, atenționând pe inculpat asupra posibilității revocării acestei suspendări,

Au fost înlăturate dispozițiile art. 63¹Cod penal, precum și obligarea în solidar a inculpatului și asiguratorului către părțile civile, dispunându-se obligarea aceluiași asigurător de Reasigurare A, în limita sumelor asigurate prin contractul de asigurare seria nr. - din 08.02.2005 încheiat între același asigurător - Agenția M și Com SRL, cu sediul în, județul D (iar dacă sunt depășite aceste sume asigurate, va fi obligat inculpatul), la plata sumei de 7.407,04 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B, reprezentând cheltuielile efective cu spitalizarea părții vătămate constituite parte civilă, la plata sumei de 16.920 lei către partea civilă, reprezentând despăgubiri materiale ce au fost majorate la 3.000 lei, obligă la plata acestei sume către aceiași parte vătămată constituită parte civilă, reprezentând daune morale.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-parte vătămată personal, asistată de avocat - din cadrul Baroului D, potrivit împuternicirii avocațiale nr.26/IT/2009, recurentul- asigurător de răspundere civilă Societatea de -Reasigurare Sa, pentru care a răspuns avocat, din cadrul Baroului D, potrivit împuternicirii depuse la dosar, lipsind recurentul-inculpat pentru care a răspuns avocat ales din cadrul Baroului D, potrivit împuternicirii avocațiale nr.1474/2.04.2009,intimatul-parte civilă Spitalul Clinic de Urgență

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat depune la dosar note scrise formulate pentru recurentul-inculpat și învederează că clientul său este șofer și plecat din localitate, în interes de serviciu, motiv pentru care nu se poate prezenta la acest termen și solicită ca instanța de recurs să aprecieze dacă se impune amânarea cauzei în vederea audierii.

Avocat - având cuvântul pentru intimata parte vătămată precizează că este al 3-lea termen de judecată și inculpatul avea posibilitatea să se prezinte pentru a fi audiat, dacă dorea. În opinia sa cauza se află în stare de judecată.

Avocat având cuvântul pentru recurenta asigurător de răspundere civilă SC SA, consideră că nu se impune amânarea cauzei și declară că nu mai are alte cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că se impune audierea recurentului-inculpat în recurs, întrucât acesta nu a fost ascultat de instanța de apel.

Având în vedere că în cauză s-au acordat mai multe termene de judecată la care recurentul-inculpat se putea prezenta personal și ținând seama de faptul că acesta este reprezentat de apărător ales, Curtea apreciază că nu se impune amânarea cauzei.

Constatând că nu sunt alte chestiuni prealabile, în temeiul disp. art.385/13 pr.penală Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Avocat având cuvântul pentru recurentul-inculpat critică hotărârea pronunțată de instanța de apel pentru două motive de nelegalitate.

Primul motiv se referă la faptul că s-au încălcat de către Tribunalul Dâmbovița prevederile art.385/9 alin.1 pct.10 pr.penală, anume că s-a omis a se pronunța instanța cu privire la unele probe administrate, ori asupra unor cereri esențiale pentru recurentul-inculpat, probe care sunt de natură a garanta drepturile acestuia, influențându-se defavorabil pentru recurent soluția procesului.

Pe scurt, menționează că la data de 27.03.2005 inculpatul a fost implicat într-un accident rutier comis pe raza comunei, din județul D și în aceste împrejurări a vătămat pe partea vătămată.

În vederea stabilirii dinamicii și cauzelor accidentului, în faza de urmărire penală a fost efectuată o expertiză tehnică auto, în ale cărei concluzii, expertul a arătat că accidentul putea fi evitat de partea vătămată. Culpa acesteia constând în faptul că s-a angajat în traversarea carosabilului prin loc nepermis și fără să se asigure. Partea vătămată a fost asistată de expert recomandat, care în mare parte a fost de acord cu concluziile expertului, respectiv că viteza cu care inculpatul a condus autoturismul era de 22 km/h, dar a reținut drept cauze ale accidentului neglijența și neatenția în conducerea autovehiculului.

În atare situație, organul de urmărire penală a solicitat expertului desemnat efectuarea unui supliment de expertiză, în care acesta să dea un răspuns punctului de vedere diferit al expertului recomandat, supliment în care expertul și-a menținut punctul de vedere, în sensul că a concluzionat culpa exclusivă a părții vătămate în producerea accidentului.

Având în vedere situația creată, s-a dispus efectuarea unei noi expertize de către un alt expert, respectiv, obiectivele fiind aceleași. În raportul întocmit de a către acest expert, s-a reținut culpa comună, atât a recurentului-inculpat, cât și a părții vătămate., expertul a reținut că deși recurentul-inculpat circula cu o viteză legală de 22 km/h, totuși nu a adoptat o viteză adecvată de manevrare, fiind neatent în conducere.

Întrucât, în opinia inculpatului, expertiza prezenta multe interpretări strict subiective, s-a solicitat organului de urmărire penală efectuarea unei reconstituiri și ca expertul să lămurească situația, respectiv să comunice care era viteza cu care trebuia să circule autovehiculul condus de inculpat pentru a evita accidentul, dar aceste probe au fost respinse.

Aceeași solicitare a fost reiterată la instanța de fond, iar în apel la data de 22 sept.2008, instanța apreciind că este necesară administrarea unei astfel de probe, prin încheiere a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice auto la nivelul Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice Prin aceeași încheiere s-au stabilit obiectivele expertizei, unul dintre acesta fiind să se răspundă cu ce viteză trebuia să circule autovehiculul condus de recurent pentru a evita impactul.

Cu toate acestea, la data de 21.11.2008 tribunalul a revenit asupra probei respective, motivând că efectuarea acesteia durează 18 luni.

Consideră că această revenire este nelegală constituind o încălcare a prevederilor pct.10 din art.385/9 pr.penală, renunțarea la probă echivalând cu nepronunțarea în legătură cu aceasta, aflarea adevărului, condamnarea recurentului-inculpat, rămânerea acestuia fără permis de conducere ca șofer profesionist, având o mai mare importanță în raport cu termenul de 18 luni. Dacă se dorea operativitate, această probă trebuia administrată atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond, la solicitarea inculpatului.

Al doilea motiv de recurs, se referă la faptul că inculpatului i s-a încălcat dreptul la apărare.

Solicită în principal, admiterea recursului, casarea deciziei pronunțate de tribunal și pe fond trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița pentru efectuarea expertizei tehnice-auto. În subsidiar, dacă se va aprecia că nu se impune trimiterea spre rejudecare, solicită să se constate că instanța de apel în mod greșit a pronunțat o hotărâre de condamnare a inculpatului.

În cauză au fost efectuate 3 expertize tehnice-auto și un supliment, 2 favorabile inculpatului. Care este valoarea științifică și tehnică a raportului întocmit de expert? În opinia sa acesta nu a răspuns la întrebarea cheie privind viteza de evitare a accidentului. Este limpede că atâta timp cât există dubii cu privire la valoarea probelor în stabilirea vinovăției recurentului-inculpat, acestea nu pot profita părții vătămate ci numai inculpatului.

Consideră că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, sub aspectul laturii obiective. De asemenea, nu există o legătură de cauzalitate între acțiunea de conducere a autovehiculului de către recurent și vătămările produse părții vătămate, între viteza legală de 22 km/h a autovehiculului condus de recurent și impactul cu partea vătămată.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei și pe fond în temeiul disp. art.11 pct.2 rap. la art.10 lit.d pr.penală achitarea inculpatului.

Avocat având cuvântul pentru recurenta-asigurător de răspundere civilă Societatea de -Reasigurare Sa, critică latura civilă a deciziei penale, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei, pe fond respingerea parțială a acțiunii civile, în raport cu gradul de vinovăție al fiecărei persoane implicate în accident. Nu s-a ținut seama de faptul că și partea vătămată a avut o culpă în producerea accidentului.

Față de faptul că și partea vătămată a avut o culpă în producerea accidentului, instanțele erau obligate să reducă cuantumul despăgubirilor materiale solicitate de partea civilă, cât și pe cele acordate Spitalului Clinic de Urgență B, având în vedere că inculpatul nu poate fi răspunzător de daune decât proporțional culpei sale.

În consecință, solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunțate de tribunal, în sensul respingerii parțiale a acțiunii părții civile, în raport de gradul de vinovăție al fiecărei persoane implicate în evenimentul rutier și de dovedirea pretențiilor.

Avocat -, având cuvântul pentru intimata-parte vătămată cu privire la recursul declarat de inculpatul, susține că acesta este nefondat, criticile formulate cu privire la hotărârea pronunțată fiind neîntemeiate. Argumentul că partea vătămată a traversat greșit strada nu s-a dovedit. Conducătorul auto a fost cel care nu s-a asigurat. Considera că nu se impune efectuarea unei noi expertize tehnice auto întrucât culpa inculpatului există și nu poate fi trecută cu vederea.

Cât privește al doilea motiv de recurs, în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă sub aspectul laturii obiective și că inculpatul a fost condamnat doar pe baza unor argumente inexistente, declară că lasă la aprecierea instanței de recurs întrucât vinovăția inculpatului a fost dovedită.

Referitor la recursul declarat de asigurătorul de răspundere civilă Societatea de -Reasigurare SA, avocat - precizează că partea vătămată, a demonstrat cu documente că suma de bani cheltuită a fost mult mai mare decât cuantumul acordat de instanță, adevărat fiind că o parte a fost suportată de asigurător. Există la dosar bonuri de benzină, tratamentul medicamentos acordat. Culpa părții vătămate a fost avută în vedere.

Cuantumul de 3000 lei acordat cu titlu de daune morale este infim raportat la suferința părții vătămate, la faptul că a avut nevoie de 120 - 140 zile de îngrijiri medicale și i s-a amputat un picior.

Consideră că ambele recursuri sunt nefondate și se impune a fi respinse.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea celor două recursuri ca nefondate, hotărârile criticate fiind legale și temeinice. Instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului sub forma culpei, fapta inculpatului constând în aceea că la data de 27.03.2005, conducând pe raza comunei un ansamblu de vehicule a efectuat o manevră de depășire fără să reducă viteza până la limita evitării oricărui pericol și fără să păstreze distanța laterală de siguranță față de partea vătămată - pieton, care se deplasa pe partea carosabilă în aceeași direcție a accidentat-o pe aceasta producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 120 - 140 zile de îngrijiri medicale.

S-a reținut corect, drept cauze ale producerii accidentului neatenția și aprecierea eronată în conducere de care a dat dovadă inculpatul, neadoptarea de către acesta a unei viteze adecvate, a unor manevre preventive și deplasarea necorespunzătoare în planul drumului părții vătămate care fără să se asigure a schimbat direcția de deplasare și s-a angajat în traversare, încălcându-se normele legale ce reglementează circulația pe drumurile publice, anume art.35, art.48 și art.52 din OUG 195/2002, respectiv art.141, art.142 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.

În mod corect cele două instanțe au ales dintre cele 3 rapoarte de expertiză pe cel care se coroborează cu probele administrate în cauză și în mod just s-a apreciat că nu se impune efectuarea unui nou raport de expertiză, fiind pe deplin lămurite condițiile producerii accidentului.

Și recursul declarat de asigurătorul de răspundere civilă SC - Reasigurare SA este nefondat, întrucât în mod corect instanța de apel a dispus obligarea inculpatului, alături și nu în solidar, la plata despăgubirilor.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față constată:

Prin sentința penală nr. 1395/17.12.2007 pronunțată de Judecătoria Moreni, inculpatul, a fost condamnat la o pedeapsă cu amendă penală în cuantum de 1000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, cu aplicarea art. 74, 76 Cod penal, punându-i-se în vedere acestuia dispozițiile art. 63¹Cod penal.

În baza dispozițiilor art. 14 și 346 Cod procedură penală a fost admisă acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgență B, dispunându-se obligarea inculpatului în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă Societatea de Reasigurare Astra - Sucursala Târgoviște la plata sumei de 7407,04 lei, cu titlul de despăgubiri materiale.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată, domiciliată în comuna, sat de, județul D, constituită parte civilă în cauză și a fost obligat inculpatul să plătească în solidar cu asigurătorul suma de 16920 lei, reprezentând despăgubiri materiale și suma de 2000 lei cu titlul de despăgubiri morale.

În temeiul dispozițiilor art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 193 alin. 1 Cod procedură penală același inculpat a fost obligat la plata către partea vătămată a sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 27.03.2005, în jurul orelor 13,00 inculpatul, conducând un autovehicul pe drumurile publice de pe raza comunei, satul de a fost implicat într-un accident de circulație ca urmare a efectuării unei manevre de depășire fără să reducă viteza până la limita evitării oricărui pericol și fără să păstreze distanța laterală de siguranță față de partea vătămată, care, în calitate de pieton, se deplasa pe partea carosabilă în aceeași direcție, accidentând-o pe aceasta care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 120-140 zile de îngrijiri medicale. Prima instanță a reținut că și partea vătămată a fost în culpă pentru producerea accidentului, întrucât s-a deplasat necorespunzător în planul drumului și fără să se asigure a schimbat direcția de deplasare angajându-se în traversare.

Partea vătămată a fost agățată, răsucită și lovită cu una din roțile din partea dreaptă, căzând cu fața la sol suferind un traumatism facial cu fractură a piramidei nazale, contuzie toracică, strivirea gambei stângi, a gambei și gleznei drepte și a piciorului, fiind internată în perioada 27.03.2005 - 15.05.2005 în Spitalul Clinic de Urgență B, suferind și o intervenție chirurgicală, respectiv amputația degetelor II-IV de la piciorul drept și falanga II haluce drept.

Prima instanță mai reținut că prin raportul de constatare medico - legală nr. 479/V/2005 cu completările ulterioare întocmite de Serviciul de Medicină Legală D au fost constatate leziuni traumatice suferite de partea vătămată, care au necesitat pentru vindecare 120 - 140 zile îngrijiri medicale, iar prin raportul de expertiză întocmit inițial, cât și suplimentul acestuia înregistrat sub nr. 2261/2006 s-a concluzionat că accidentul putea fi evitat numai de victima - angajată în traversarea străzii prin loc nepermis și fără asigurare, în momentul în care conducătorul autotractorului cu șa și remorcă efectua virajul către axul drumului, în timp ce raportul de expertiză întocmit de expertul recomandat de către partea vătămată, în anexa raportului de expertiză nr. 99/2006, a exprimat o altă opinie, în sensul că accidentul putea fi evitat numai de către conducătorul auto, care nu și-a luat măsuri suficiente pentru a putea porni de pe loc și efectua manevra de depășire în condiții de siguranță, acroșând victima care se deplasa pe partea carosabilă, la limită cu acostamentul, pășind ușor către partea deoarece depășea un obstacol.

S-a mai reținut de către instanța de fond că în cauză s-a efectuat și oat reia expertiză, date fiind contradicțiile existente între primele rapoarte de expertiză, dar și variantele prezentate de părți și martori, înregistrată sub nr. 3185/2006, care a concluzionat că producerea accidentului s-a datorat neatenției și aprecierii eronate în conducere a inculpatului, neadaptării de către acesta a unei viteze adecvate și a unor manevre preventive, precum și deplasarea necorespunzătoare în planul drumului a părții vătămate, care fără să se asigure, a schimbat direcția de deplasare și s-a angajat în traversare.

La individualizarea judiciară a pedepsei, s-a ținut seama de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, de culpa ambelor părți în producerea accidentului, circumstanțele personale ale inculpatului, comportamentul cooperant al acestuia pe parcursul întregului proces penal.

Împotriva acestei soluții au declarat apel, în termen, partea civilă, inculpatul și asigurătorul de răspundere civilă Societatea de Reasigurare - Sucursala Târgoviște.

În motivele scrise de apel, partea vătămată, constituită parte civilă în cauză, a criticat hotărârea prin prisma cuantumului daunelor morale acordate, suma de 2.000 lei la care a fost obligat inculpatul fiind apreciată infimă în raport de cea solicitată, dar mai ales de prejudiciul încercat de partea vătămată care, aflată la o vârstă înaintată, a suferit o infirmitate fizică permanentă. S-a solicitat admiterea apelului și desființarea sentinței atacate, în sensul de a se majora cuantumul daunelor morale acordate părții civile.

Asigurătorul de răspundere civilă, în motivele scrise de apel a criticat sentința pronunțată în sensul că deși s-a reținut culpa comună, la stabilirea despăgubirilor civile nu s-a ținut cont de gradul de vinovăție, susținând că în mod greșit a fost obligată la plata acestora în solidar, deși corect era, conform art. 42 din Ordinul CSA nr. 3108/2004, să fie obligată în limita contractuală a plafonului asigurat.

Inculpatul, a criticat sentința primei instanțe considerând că cauză nu există culpă comună, ci doar culpa exclusivă a victimei, solicitând achitarea sa în baza art. 10 lit. d Cod procedură penală, iar cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei, a susținut că deși s-a reținut culpa comună, s-a acordat mai mult de J din cât s-a cerut.

Prin decizia penală nr.226/23.12.2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis apelurile declarate de către inculpatul și de către asigurătorul de răspundere civilă de Reasigurare, a desființat în parte hotărârea atacată, atât în latură penală, cât și în latură civilă, reținut la încadrarea juridică a faptei stabilită în baza art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal cu art. 74, 76 Cod penal, aliniatul 1 literele. "a", "b" și "c" ale articolului 74 Cod penal și aliniatul 1 lit. "e" a art. 76 Cod penal, și aplicând dispozițiile art. 81, 82, 83 Cod penal, suspendat condiționat executarea pedepsei de 1.000 lei amendă penală pe o durată ( termen de încercare ) de 1 an, atenționând pe inculpat asupra posibilității revocării acestei suspendări, înlăturând dispozițiile art. 63¹Cod penal.

S-a înlăturat obligarea în solidar a inculpatului și asiguratorului către părțile civile, dispunându-se obligarea asigurătorului, în limita sumelor asigurate prin contractul de asigurare seria nr. - din 08.02.2005 încheiat între asigurător și Com SRL ( iar dacă sunt depășite aceste sume asigurate, va fi obligat inculpatul), anume la plata sumei de 7.407,04 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B, reprezentând cheltuielile efective cu spitalizarea părții civile; la plata sumelor de 16.920 lei către partea civilă reprezentând despăgubiri materiale și la 3.000 lei reprezentând daune morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a constatat că în cauză există o culpă comună - parte vătămată /inculpat, în producerea accidentului rutier respectiv.

Astfel, inculpatul, conducător auto, trebuia să aibă comportamentul impus de dispozițiile art. 35, 52 din OUG nr. 195/2002 și de cele ale art. 1, 141, 142 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a acestei legi, în vigoare la data producerii accidentului rutier, adică să dovedească atenție și apreciere corectă în conducere, inclusiv să folosească semnalizarea sonoră a pietonului, încât să nu pună în pericol integritatea corporală a persoanelor, sau să prejudicieze proprietățile lor, totodată, partea vătămată, pieton, trebuia să aibă comportamentul impus de dispozițiile art. 35, 66 alin. 1 din aceiași Ordonanță, și cele ale art. 1, 205 alin. 1 și 3, 207 lit. b și c din același Regulament, în vigoare la aceiași dată, adică, trebuia să circule numai pe trotuar sau pe partea a drumului în direcția sa de mers - ceea ce aceasta nu făcut, să se asigure când traversează drumul, așa încât să nu constituie un pericol sau obstacol pentru circulația rutieră.

Față de cele de mai, încadrarea juridică legală și temeinică a faptei comise în aceste împrejurări este cea dată de dispozițiile art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal.

Cât privește individualizarea judiciară a pedepsei, tribunalul a constatat că în mod just prima instanță a apreciat că se impun a fi aplicate dispozițiile art. 74 și 76 Cod penal, în raport de circumstanțele reale și personale ale cauzei, însă nu a motivat decât printr-o exprimare generală împrejurările valorificate ca circumstanțe atenuante și le-a încadrat generic în dispozițiile art. 74 și 76 Cod penal.

Probele din dosar ( cazierul judiciar etc. ) relevă o lipsă a antecedentelor penale, deci o conduită bună a inculpatului înainte de accident, ceea ce reprezintă circumstanța atenuantă de la art. 74 lit. a Cod penal, deopotrivă cu stăruința acestuia de a înlătura rezultatul faptei sale ( din declarațiile sale confirmate de ale martorilor, și, rezultă că a acordat imediat ajutor victimei cerând ajutorul ultimului martor pentru aot ransporta la spital, ceea ce a și făcut ), ceea ce reprezintă circumstanța de la art. 74 lit. b Cod penal, deopotrivă cu situația că s-a prezentat la audieri la urmărirea penală și în instanță, ceea ce reprezintă circumstanța de la art. 74 lit. c Cod penal.

Împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul Dâmbovița au declarat recurs inculpat și asigurătorul de răspundere civilă Societatea de -Reasigurare SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul-inculpat a criticat hotărârea pentru două motive de nelegalitate.

Cu toate acestea, la data de 21.11.2008 tribunalul a revenit asupra probei respective, motivând că efectuarea acesteia durează 18 luni.

Al doilea motiv de recurs, se referă la faptul că inculpatului i s-a încălcat dreptul la apărare.

S-a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea deciziei pronunțate de tribunal și pe fond trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița pentru efectuarea expertizei tehnice-auto, iar în subsidiar, să se constate că instanța de apel în mod greșit a pronunțat o hotărâre de condamnare a inculpatului.

S-a susținut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare din culpă, sub aspectul laturii obiective,că nu există o legătură de cauzalitate între acțiunea de conducere a autovehiculului de către recurent și vătămările produse părții vătămate, între viteza legală de 22 km/ a autovehiculului condus de recurent și impactul cu partea vătămată.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și pe fond în temeiul disp. art.11 pct.2 rap. la art.10 lit.d pr.penală achitarea inculpatului.

Recurenta-asigurător de răspundere civilă, Societatea de -Reasigurare SA, critică latura civilă a deciziei penale, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei, și pe fond respingerea parțială a acțiunii civile, în raport cu gradul de vinovăție al fiecărei persoane implicate în evenimentul rutier și de dovedirea pretențiilor.

S-a susținut că în mod greșit nu s-a ținut seama de faptul că și partea vătămată a avut o culpă în producerea accidentului și nu s- redus cuantumul despăgubirilor materiale solicitate de partea civilă, cât și a celor acordate Spitalului Clinic de Urgență B, întrucât inculpatul nu poate fi răspunzător de daune decât proporțional culpei sale.

Examinând hotărârile recurate, în raport de probele administrate în cauză, de motivele invocate de cei doi recurenți ce se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art.385/9 alin.1 pct.18 și pct.10 pr.penală, Curtea consideră că ambele recursuri sunt nefondate.

1.Recursul inculpatului.

În motivele sale de recurs, inculpatul a invocat ca prim motiv, cazul de casare prevăzut de art.385/9 alin.1 pct.10 pr.penală, considerând că instanța de apel a omis a se pronunța cu privire la o cerere și o probă esențială pentru recurentul-inculpat, de natură a-i garanta drepturile, influențându-se implicit, în mod defavorabil, soluția adoptată de tribunal. S-a susținut în esență că în mod nejustificat instanța de apel a renunțat la administrarea unei probe încuviințate, aceea cu o nouă expertiză criminalistică auto, ce urma a fi efectuată de Institutul Național de Expertize Criminalistice

Verificând actele dosarului de apel, Curtea constată că într-adevăr la termenul din 22 septembrie 2008, tribunalul a admis cererea apelantului-inculpat pentru efectuare unei noi expertize tehnice auto la nivelul Institutului Național de Expertize Criminalistice B - Laboratorul Interjudețean de Expertiză B, având ca obiective stabilirea dinamicii accidentului, stabilirea vitezei de deplasare a autovehiculului condus de inculpat, stabilirea locului impactului, a cauzelor și împrejurărilor producerii lui, cât și a posibilităților de evitare a acestuia de către inculpat sau victimă, pe baza actelor dosarului și cu analizarea celor două expertize auto efectuate deja în cauză.

La data de 27 octombrie 2008, după acordarea două termen de judecată de la momentul încuviințării expertizei, Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Baî ncunoștințat instanța că lucrarea nu va putea fi efectuată mai devreme de 18 luni, datorită numărului foarte mare de dosare în domeniul accidentelor de trafic rutier existente la această instituție.

În aceste condiții, la termenul din 21 noiembrie 2008, avându-se în vedere și faptul că inculpatul încă nu achitase taxa de expertiză, tribunalul a revenit asupra probei încuviințate.

Curtea constată că, din cuprinsul încheierii din 21 noiembrie 2008 rezultă că revenirea asupra probei a fost motivată de către instanța de apel în mod pertinent, ținându-se cont de faptul că un nou raport de expertiză la nivelul Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice B, necesita pentru efectuare un termen de cel puțin 18 luni și de faptul că acest laborator a comunicat că în cuprinsul lucrării nu vor analiza sau cenzura celelalte expertize efectuate deja în cauză.

În plus, tribunalul a menționat că se va raporta la probele administrate până la acel moment, inclusiv la cele trei expertize efectuate pe parcursul cercetării penale.

Prin urmare, Curtea apreciază că nu este vorba de o omisiune a instanței de apel dea se pronunța asupra unei probe sau cereri esențiale pentru rezolvarea cauzei, că în realitate nu se justifica efectuarea unei noi expertize asupra dinamicii accidentului de circulație, în condițiile în care, în cursul urmăririi penale au fost efectuate două lucrări de specialitate, de către experți aflați pe celor autorizați în domeniul respectiv, la efectuarea ambelor lucrări putând să participe și experți consilieri ai părților.

Astfel, prima expertiză a fost efectuată în cauză de expert tehnic judiciar, concluziile acesteia fiind că evenimentul rutier putea fi evitat numai de victimă.

La aceste concluzii a formulat obiecțiuni și propriu-zis o nouă lucrare expertul consilier al victimei accidentului, acesta ajungând la opinia contrară că inculpatul-conducător auto este responsabil de producerea accidentului.

Față de aceste contradicții între opiniile celor doi experți, organele de urmărire penală au dispus să se efectueze o nouă expertiză, aceasta fiind întocmită de expert judiciar, ce a analizat și punctele de vedere exprimate de experți în lucrările anterioare.

Așa fiind, Curtea apreciază că instanța de apel avea suficiente probe: declarațiile părților, depoziții de martori oculari și expertizele menționate, prin coroborarea cărora putea adopta o soluție fără să se impună efectuarea unei alte lucrări de specialitate cu privire la dinamica producerii accidentului, astfel încât nu se impune nici trimiterea cauzei spre rejudecare, nici efectuarea acestei probe în fața instanței de recurs.

În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs invocat de inculpat, care nu se consideră responsabil de producerea accidentului, susținând că victimei îi aparține în exclusivitate culpa incidentului rutier, Curtea apreciază că și acest motiv este neîntemeiat.

Argumentația recurentului-inculpat se bazează pe faptul că raportul de expertiză avut în vedere de instanța de fond la stabilirea culpei comune a părților în producerea accidentului, nu face referire la viteza pe care autovehiculul a avut-o înainte de impact și că din acest motiv, trebuie avut în vedere primul raport de expertiză al expertului, în care se precizează că autovehiculul avea o viteză de 21-22 km/h înainte de impact iar conducătorul auto nu a avut posibilitatea evitării accidentului.

Curtea consideră însă că, nu viteza de deplasare a autovehiculului a fost factorul hotărâtor în producerea accidentului de circulație și că acest parametru nu are o importanță esențială în dinamica evenimentului rutier.

Probele administrate în cauză, demonstrează că impactul cu victima nu a avut loc în mod frontal ci, victima a fost acroșată cu colțul dreapta față al autotractorului, în mod tangențial față de partea laterală stânga dorsală a victimei, astfel încât urmele de sânge s-au găsit în zona roții din dreapta față a autotractorului condus de inculpat.

În realitate, din declarațiile inculpatului și ale martorului - aflat în cabină cu inculpatul, autotrenul condus de acesta a staționat pentru scurt timp datorită mașinilor parcate și pe stânga și pe dreapta a străzii, apoi a fost repus în mișcare, încercându-se depășirea unui autoturism parcat, moment în care inculpatul a virat stânga, preocupându-se să se asigure în partea stânga pentru a efectua manevra de depășire.

Curtea consideră că, inculpatul nu și-a luat același măsuri de asigurare și în partea dreaptă, pe unde se afla în deplasare, ca pieton, pe marginea carosabilului, victima, care a fost acroșată cu colțul și partea laterală a autotrenului și apoi prinsă sub din dreapta a acestuia.

Din acest punct de vedere, în acord cu instanțele anterioare, Curtea apreciază că părțile au culpă comună în producerea accidentului de circulație, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză, ce se coroborează și cu declarațiile martorului ocular care a arătat că se deplasa pe partea carosabilă, în aceeași direcție de mers cu tirul condus de inculpat și că, acesta "continuându-și deplasarea, înainte de a apuca să se strecoare printre mașinile parcate, a acroșat-o pe cu partea din dreapta față a cabinei, după care a lovit-o și cu una din roțile din dreapta".

Este cert că la pornirea de pe loc, autovehiculul condus de inculpat nu putea avea o viteză mare de deplasare, dar nu viteza a contat în producerea evenimentului rutier ci neatenția și neasigurarea corespunzătoare a inculpatului în partea dreaptă, în concurs cu deplasarea necorespunzătoare a victimei pe marginea carosabilului pe partea dreaptă, în loc de partea cum era regulamentar.

Așa dar, Curtea apreciază că în mod corect instanțele anterioare au dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă, iar soluțiile acestora de aplicarea a pedepsei cu amenda penală și suspendarea condiționată a pedepsei evidențiază că ambele instanțe au avut în vedere circumstanțele deosebite în care s-a produs acest accident, faptul că autovehiculul condus de inculpat a avut o viteză mică de deplasare și că partea vătămată este în egală măsură vinovată, deoarece a circulat neregulamentar pe carosabil, pe partea dreaptă, în aceeași direcție de deplasare cu autovehiculul care a acroșat-

În concluzie, recursul inculpatului, prin care a solicitat exonerarea sa de răspundere penală, în condițiile art.10 lit.d) pr.penală, nu este fondat și va fi respins în conformitate cu art.385/15 pct.1 lit.b) pr.penală.

2.Recursul asigurătorului de răspundere civilă SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE SA - Sucursala Târgoviște.

Asigurătorul a solicitat în esență, reducerea tuturor obligațiilor civile în raport și de culpa părții vătămate.

Curtea constată că, această solicitare a asiguratorului a fost avută în vedere de instanțele anterioare, însă în privința daunelor morale stabilite în cauză, deoarece în ce privește daunele materiale acordate atât victimei accidentului, cât și unităților spitalicești pentru cheltuielile de spitalizare efectuate cu îngrijirea victimei,a existat acordul inculpatului în suportarea acestor cheltuieli. Astfel, prin declarația dată în fața primei instanțe (fila 50 dosar fond) inculpatul în mod expres, a arătat că "sunt de acord să plătesc cheltuielile de spitalizare și alte cheltuieli pe care le-a făcut partea vătămată, dar nu sunt de acord cu cheltuielile solicitate pe daunele morale".

Așa fiind, instanțele au luat act de acest acord și în baza principiului disponibilității incident în rezolvarea laturii civile a procesului penal, au obligat pe inculpat și implicit pe asigurător, dar în limita plafonului stabilit pentru anul 2005, la plata despăgubirilor materiale dovedite de părțile civile cu înscrisurile aflate la dosar, precum și martorii, și, explicitate pe larg în cuprinsul sentinței pronunțate de prima instanță, Judecătoria Moreni.

În ce privește suma stabilită de instanța de apel cu titlu de daune morale, în cuantum de 3000 lei, față de 30.000 lei cât s-a solicitat, aceasta nu este deloc exagerată, în condițiile în care în urma acestui accident de circulație, partea vătămată (culpabilă și ea de producerea accidentului) a suferit grave leziuni ce au necesitat pentru vindecare 120-140 zile îngrijiri medicale, fiindu-i amputată parțial piciorului drept.

Prin urmare, așa cum explică și instanța de apel în considerentele deciziei, la stabilirea acestui cuantum al daunelor morale, a fost avută în vedere culpa părții vătămate, pentru a se realiza o reparație echitabilă a prejudiciului nepatrimonial suferit de această parte, fără a-l împovăra în mod excesiv pe inculpat.

În concluzie, în conformitate cu disp. art.385/15 pct.1 lit.b) pr.penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de asigurătorul Societatea de -Reasigurare SA - Sucursala Târgoviște.

În baza art.192 alin.2 pr.penală, ambii recurenți vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat, iar în conformitate cu art.193 pr.penală și la cheltuieli judiciare către partea vătămată intimată constând în onorariul avocatului ales al acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul, fiul lui și, născut la 18.02.1978, domiciliat în comuna, de, județ D și de asigurătorul Societatea de - Reasigurare SA Târgoviște, cu sediul în Târgoviște, B-dul.-,.7, parter, județul D, împotriva deciziei penale nr.226/23.12.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și a sentinței penale nr.1395/17.12.2007 pronunțată de Judecătoria Moreni.

Obligă fiecare recurent la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat și la câte 350 lei cu același titlu către intimata, reprezentând onorariu apărător.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2009.

Președinte, Judecători,

- - - - - -

Grefier,

- -

2 ex./10.06.2009

Judecătoria Moreni

, Gh.

Tribunalul Dâmbovița

Operator de date cu caracter personal

număr notificare 3113/2006

Președinte:Gabriela Diaconu
Judecători:Gabriela Diaconu, Cristina Georgescu, Ioana Nonea

Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 366/2009. Curtea de Apel Ploiesti

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 366/2009. Curtea de Apel Ploiesti