Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 55/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.55/R/2010
Ședința publică din 02 februarie 2010
PREȘEDINTE: Rus Claudia JUDECĂTOR 2: Popovici Corina
JUDECĂTOR 3: Condrovici Adela
Judecător: - -
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de partea civilă recurentă, cu domiciliul ales în S M,-, 4, județul S M, împotriva deciziei penale nr.105/A din 4 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul penal nr-, decizie care desființează în totul sentința penală nr.257/2009 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, inculpatul intimat fiind trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. și ped. de art.184 alin.2, 4 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru partea civilă recurentă lipsă, apărătorul ales al acesteia av., lipsă fiind și inculpatul intimat și intimatul asigurator Asigurări SA S
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă părților cuvântul în susținerea recursului declarat de către partea civilă recurentă.
Avocat solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost motivat, în principal casarea deciziei recurate ca netemeinică și nelegală și pe cale de consecință rejudecarea cauzei potrivit dispozițiilor art.385/15 lit.d Cod procedură penală. În subsidiar solicită admiterea recursului potrivit dispozițiilor art.385/15 alin.1 lit.c Cod procedură penală raportat la art.385/9 pct.18 din același cod, desființarea deciziei atacate și pe cale de consecință, în ceea ce privește latura penală a cauzei, condamnarea inculpatului și aplicarea unei sancțiuni mai severe, iar în ceea ce privește latura civilă a cauzei, solicită obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente SC la plata sumelor indicate atât în recurs și în constituirea de parte civilă compuse din daune morale, respectiv daune materiale. Arată că în mod eronat s-au apreciat dovezile administrate în faza de urmărire penală, respectiv în faza de cercetare judecătorească, reținându-se de instanța de fond lipsa culpei inculpatului, iar instanța de apel a considerat că în speță, culpa aparține atât inculpatului cât și recurentului, deși această susținere nu are la bază și nu se coroborează cu nici una din probele administrate la dosarul cauzei, declarațiile luate în faza de urmărire penală sunt total contradictorii cu cele din faza de cercetare judecătorească. Consideră că aceste aspecte trebuiesc înlăturate și luate în considerare doar restul probelor administrate, respectiv expertiza efectuată în cauză din care rezultă faptul că vinovat de producerea accidentului este inculpatul în exclusivitate. În ceea ce privește latura civilă a cauzei solicită a se observa că în mod eronat au fost înlăturate solicitările cu privire la daunele materiale cauzate recurentului - parte vătămată, acesta a fost operat de 3 ori, a urmat tratament medical, a beneficiat de un sprijin material și fizic de către prieteni și apropiați, neputându-se deplasa fără ajutorul altor persoane. Solicită a se observa și atitudinea inculpatului, de indiferență totală, de la data producerii accidentului nici nu s-a prezentat în fața instanței și nici măcar nu a încercat să repare prejudiciul cauzat părții vătămate. Totodată, solicită obligarea inculpatului și la plata cheltuielilor judiciare ocazionate cu prezentul recurs.
Reprezentantul parchetului în ceea ce privește recursul părții vătămate solicită instanței admiterea acestuia și pe cale de consecință, casarea în totalitate a deciziei penale nr.105/2009 a Tribunalului Satu Mare cât și a sentinței penale nr.257/2009 a Judecătoriei Satu Mare și în urma rejudecării cauzei a se pronunța o nouă hotărâre legală și temeinică, constatând că în cauză este incident cazul de casație prevăzut la pct.18 și anume eroarea de fapt care a dus la o greșită achitare a inculpatului pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă din culpă. Consideră că a se aprecia că o astfel de faptă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni excede orice larghețe în gândire și în măsura în care s-ar agrea o astfel de soluție, s-ar ajunge la o distorsiune enormă în ceea ce privește aprecierea gradului de pericol social al unei infracțiuni, în condițiile în care partea vătămată are 90 - 100 zile îngrijiri medicale. Pentru aceste considerente solicită condamnarea inculpatului la o pedeapsă just individualizată, în baza tuturor criteriilor prevăzute la art.72 Cod penal, iar ca și modalitate de executare tinde a solicita o privare de libertate, însă practica în astfel de situații îl infirmă, apreciindu-se că o suspendare condiționată sau sub supraveghere își atinge scopul. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, solicită, odată cu admiterea recursului și admiterea pe această chestiune în ceea ce privește daunele materiale respinse ca nedovedite și acordarea acestora în limitele dovezilor depuse la dosar.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.257 din 05.03.2009 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, în baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul, cu datele personale din dispozitiv, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. și ped. de art.184 al.2 și 4 Cod penal.
În baza art.14, 346 Cod procedură penală, s-au respins pretențiile civile formulate de partea civilă și partea civilă Spitalul județean S M, față de inculpatul, cu datele personale de mai sus și asigurătorul SC Asigurări SA.
În baza art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului și în baza art.189 Cod procedură penală s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiției în contul BA SMa sumei de 100 lei, onorariu pe seama av. din oficiu cu delegația nr.1212/2008 la dosar.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în data de 08.12.2005 în jurul orei 9,00, inculpatul conducea autoturismul marca având nr. de înmatriculare NU EW 327 pe DN 19A din direcția SMs pre comuna, fiind urmat de numitul lacint care conducea autoutilitara marca Ford cu nr. de înmatriculare -.
Când a ajuns în zona km 5+550M, înainte de zona intrării la SC SRL, inculpatul circula cu viteză foarte redusă, respectiv 5- 20 km/, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză criminalistică nr.148/23.08.2006, fila 30 din dosarul de UP, semnalizând intenția de virare spre stânga cu aproximativ 200 de metri înainte, conform prevederilor art.116 din Hot. nr.1391/04.10.2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicarea a OUG 195/2002, încadrându-se corespunzător părăsirii sensului de mers.
Art.116 din Hot.nr.1391/04.10.2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicarea a OUG 195/2002, prevede faptul că semnalizarea intenției de a efectua manevra de virare trebuie să se realizeze în localitate cu 50 înainte, deci inculpatul a respectat prevederea legală.
În același timp partea vătămată a semnalizat intenția de depășire a autoturismului condus de către inculpat, efectuându-se aceasta manevră pe partea stânga a sensului de deplasare, încălcând astfel dispozițiile art.118 din Hot.nr.1391/04.10.2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicarea a OUG 195/2002, care reglementează faptul că în conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat:,să se asigure că acela care-l urmează sau îl preceda nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și că poate depăși fără a pune în pericol sau a stânjeni circulația din sens opus; să semnalizeze intenția de efectuare a depășirii; să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficientă față de vehiculul depășit; să reintre pe sau în șirul de circulație inițial după ce a semnalizat și s-a asigurat că poate efectua această manevră în condiții de siguranță pentru vehiculul depășit și pentru ceilalți participanți la trafic iar art.45 din OUG 195/2002 la al.5 reglementează faptul că depășirea unui vehicul se face prin partea cu excepția situației în care conducătorul a semnalizat intenția și s-a încadrat corespunzător părăsirii sensului de mers spre stânga, în această situație depășirea realizându-se prin partea dreaptă.
Partea vătămată nu s-a asigurat de faptul că mașina inculpatului care-l preceda dorește să se angajeze în depășire, deși acesta a semnalizat înainte cu aproximativ 200, așa cum rezultă și din declarația martorului, nu a păstrat distanța laterală suficientă în timpul depășirii față de vehiculul depășit, nu s-a asigurat că poate efectua această manevră în condiții de siguranță pt. vehiculul depășit și pentru ceilalți participanți la trafic și peste toate acestea a realizat depășirea prin partea în loc să o facă prin partea dreaptă deși chiar din desenul întocmit în cuprinsul expertizei și din celelalte probe de la dosarul cauzei rezultă cu claritate faptul că mașina condusă de inculpat era evident că dorea să facă la stânga.
În momentul în care a ajuns paralel cu autoturismul condus de către inculpat a avut loc impactul între cele două autovehicule în urma căruia microbuzul condus de către partea vătămată a aterizat în șanț, în condițiile în care, chiar din expertiză rezultă faptul că partea vătămată avea viteza între 5- 24 km/.
Raportat la starea de fapt având în vedere cele reținute anterior și dispozițiile OUG nr.195/2002 și nr.HG1391/2006 care reglementează atât obligațiile conducătorilor de autovehicule care schimbă direcția de deplasare cât și obligațiile conducătorilor de autovehicule care efectuează depășirea, rezultă faptul că până în momentul accidentului, inculpatul nu a încălcat nici o regulă de circulație care ar face răspunzător de faptele prev. și ped. de art. 184 alin. 2 și 4 CP.
În ceea ce privește schimbarea direcției de deplasare, dispozițiile art.116 alin.1 din nr.HG1391/2006 obligă conducătorii de vehicule să semnalizeze schimbarea direcției de deplasare, iar alin 2 prevede că - intenția conducătorilor de autovehicule -, de a trece pe o altă bandă de circulație sau de a vira spre dreapta ori spre stânga - se semnalizează prin punerea în funcțiune a luminilor indicatoare de direcție cu cel puțin 50. în localități și 100. în afara localităților înainte de începerea efectuării manevrelor. Inclusiv rechizitoriul confirmă faptul că "raportat la probele administrate nu există dubii privitor la faptul că inculpatul a semnalizat intenția de virare spre stânga, fapt confirmat și de către martorul pasager în autoturism."
Având în vedere dispozițiile legale, rezultă deci faptul că partea vătămată ar fi trebuit să sesizeze intenția inculpatului de a schimba direcția de deplasare spre stânga și tot partea vătămată avea obligația să se asigure că acela care îl precedă nu a semnalizat intenția începerii unei manevre și că poate depăși fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus, (în speță, persoana care efectuează depășirea este partea vătămată și nicidecum inculpatul ).
Art. 45 alin. 5 din nr.OUG 195/2002 prevede, cum se realizează depășirea, raportat la aceste prevederi rezultă culpa părții vătămate în producerea accidentului.
Partea vătămată avea două posibilității pentru a evita producerea accidentului, pe de o parte prin frânare de la o viteză de maxim 24 km./, sau prin reducerea vitezei de deplasare, însă din concluziile raportului de expertiză, fila 29,30 din dos. de urmărire penală, rezultă că în cursul cercetării locului faptei nu au fost identificate urme de frânare create anterior impactului, motiv pentru care nici nu s-a putut stabili viteza inițială de deplasare a autoturismului condus de către partea vătămată. Partea vătămată avea posibilitatea să oprească autoturismul, așteptând până când inculpatul finalizează manevra de schimbare a direcției de deplasare spre stânga, după care putea să-și continue deplasarea în condiții de siguranță. Pe de altă parte partea vătămată putea să evite evenimentul rutier, dacă aceasta efectua manevra de depășire a autovehiculului condus de către inculpat pe partea dreaptă, și nicidecum pe partea stânga, așa cum s-a întâmplat de fapt, mai ales că a avut loc suficient pentru efectua depășirea pe partea dreapta în condiții de siguranță deoarece autoturismul condus de către inculpat se afla în părăsirea sensului de deplasare, încadrând corespunzător părăsirii sensului pe care circula, aspect ce rezultă și din declarațiile martorilor.
În aceste condiții instanța de fond în baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală a achitat pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. și ped. de art.184 al.2 și 4 Cod penal, faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive, respectiv neputându-se reține vinovăția inculpatului din motivele arătate mai sus.
În baza art.14, 346 al.2 Cod procedură penală, a respins pretențiile civile formulate de partea civilă, față de inculpatul și asigurătorul SC Asigurări SA, acesta nefiind vinovat de producerea accidentului și în consecință nici de pagubele suferite de către partea civilă, culpa aparținând chiar acesteia.
În baza art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului și în baza art.189 Cod procedură penală s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiției în contul BA SMa sumei de 100 lei, onorariu pe seama av. din oficiu cu delegația nr.1212/2008 la dosar.
Împotriva acestei sentințe au declarat în termen apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare precum și apelantul parte vătămată.
Prin decizia penală nr.105/A din 4 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la prevederile art.382 al.1 Cod procedură penală, s-au admis apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SATU MARE și apelantul parte civilă,cu domiciliul procedural ales în S M,-, împotriva sentinței penale nr.257/2009, pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, pe care o desființează în întregime și în rejudecare:
În baza art.11 pct. 2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit. b ind.1 Cod procedură penală a fost achitat inculpatul, fiul lui și, născut la 10.08.1968 în S M, domiciliat în Germania, loc.,-, de cetățenie germană, studii 12 clase, cu antecedente penale, cu domiciliu procedural ales în S M,-, de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de art. 184 al. 2 și 4 Cod penal.
În baza art.18 ind.1 al.3 Cod penal raportat la prevederile art. 911it.c Cod penal i s-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 500 lei.
În baza art. 14 și 346 al.2 Cod procedură penală raportat la prevederile art. 998 cod civil a fost obligat inculpatul alături de asigurătorul SC Asigurări SA la plata sumei de 20.000 lei reprezentând daune morale.
S-au respins pretențiile părții civile constând în despăgubiri civile ca nedovedite.
În baza acelorași texte de lege a fost obligat inculpatul alături de asigurător la plata sumei de 976 lei către Spitalul Județean S M, reprezentând 50 % din pretențiile cu care această parte vătămată s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art.191 pct.1 lit.c Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.193 al.2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 1000 lei reprezentând onorariu avocat.
În baza art.192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut ca stare de fapt următoarele împrejurări:
În ziua de 8.12.2005, în jurul orelor 9,20 autoutilitara marca Ford cu nr. de înmatriculare - condusă de partea vătămată se deplasa pe DN 19A, în direcția S M -. Din probele administrate rezultă că în zona km.5 + 550. conducătorul auto s-a angajat în depășirea autoturismului marca cu nr. de înmatriculare NU EW 327, condus de către inculpat, care rula în acea direcție de mers. În timpul efectuării manevrei de depășire, conducătorul autoturismului marca a efectuat o manevră de virare spre stânga, pe o traiectorie de intersectare cu cea autoutilitarei Ford, cu intenția de a intra pe un drum lateral care ducea la o societate comercială.
În aceste condiții, s-a produs impactul între partea laterală stânga față a autoturismului și partea laterală dreapta a autoutilitarei Ford.
Urmare a producerii accidentului partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat un număr de 90-100 zile de îngrijiri medicale în vederea vindecării.
Rămâne de stabilit în ce măsură cei doi conducători auto au respectat legislația în vigoare referitoare la conducerea pe drumurile publice și care este gradul lor de vinovăție în producerea acestui accident.
Analizând, de asemenea, probele administrate în cauză tribunalul a reținut că, conform aceleiași expertize efectuate în cauză viteza inițială de deplasare a autoturismului marca, condus de către inculpat, a fost stabilită în intervalul de 5- 20 km/. De asemenea s-a stabilit ca urmare a probelor administrate că acesta a semnalizat cu aproximativ 200. înainte intenția sa de a vira stânga pe drumul lateral.
În același timp, partea vătămată putea evita producerea acestui accident, prin frânare și prin asigurare conform dispozițiilor legale care prevăd condițiile în care se pot desfășura manevrele de depășire.
Din toate probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de fond, tribunalul a apreciat gradul de culpă a celor doi participanți la producerea evenimentului rutier, ca fiind în proporții egale, surprinzătoare apărând astfel trimiterea în judecată a inculpatului, cu atât mai mult cu cât parchetul în dezvoltarea motivelor de apel reține concurența culpelor părții vătămate și a inculpatului.
Pentru aceste motive tribunalul a apreciat că soluția de achitare pronunțată de instanța de fond, pe baza probelor administrate este temeinică însă temeiul achitării este greșit. Aflându-ne în prezența unei infracțiuni săvârșite cu forma de vinovăție a culpei nu poți reține ca temei al achitării art.10 lit.d Cod de procedură penală decât în măsura în care s-ar fi putut stabili, pe baza probelor administrate, că evenimentul rutier s-a produs din culpa exclusivă a părții vătămate.
Tribunalul, în rejudecarea cauzei constatând îndeplinite condițiile art.18 indice 1 Cod penal, a dispus achitarea inculpatului, în baza art.11 pct.2 lit.a Cod de procedură penală raportat la art.10 lit.b indice 1 Cod de procedură penală, aplicându-i acestuia o amendă administrativă în cuantum de 500 lei.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social tribunalul a avut în vedere modul de săvârșire a faptei, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de persoana și conduita făptuitorului, acesta recunoscând modul în care s-a produs evenimentul rutier și fiind de acord cu repararea prejudiciului cauzat părții vătămate.
Plecând de la stabilirea în proporții egale a gradului de culpabilitate a celor doi participanți la producerea evenimentului rutier, instanța va soluționa latura civilă a cauzei, obligându-l pe inculpat alături de asigurător la plata sumei de 20.000 lei reprezentând daune morale către partea vătămată (J din suma pe care acesta a solicitat-o în constituirea de parte civilă), recunoscând părții vătămate prejudiciul pe care l-a suferit constând în suferințele fizice la care a fost expus, luând în considerare cele 90-100 de zile de îngrijiri medicale.
În ceea ce privește solicitarea achitării sumei de 25.000 lei reprezentând daune materiale tribunalul le-a respins ca fiind nedovedite, la dosarul cauzei neexistând nici un act justificativ, cu care partea vătămată să dovedească prejudiciul cauzat.
În același context, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, proporțional gradului de culpă stabilit, instanța a obligat inculpatul alături de asigurător la plata sumei de 976 lei către Spitalul Județean S M, pretenții cu care această parte vătămată s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art.191 pct.1 lit.c Cod de procedură penală a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În baza art.193 alin.2 Cod de procedură penală a obligat inculpatul să plătească părții civile sumele reprezentând onorariu de avocat, iar cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs partea civilă, solicitând prin intermediul apărătorului său, admiterea recursului, în principal casarea deciziei recurate ca netemeinică și nelegală și pe cale de consecință rejudecarea cauzei potrivit dispozițiilor art.385/15 lit.d Cod procedură penală. În subsidiar solicită admiterea recursului potrivit dispozițiilor art.385/15 alin.1 lit.c Cod procedură penală raportat la art.385/9 pct.18 din același cod, desființarea deciziei atacate și, în ceea ce privește latura penală a cauzei, condamnarea inculpatului și aplicarea unei sancțiuni mai severe, iar în ceea ce privește latura civilă a cauzei, solicită obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente SC la plata sumelor indicate atât în recurs și în constituirea de parte civilă compuse din daune morale, respectiv daune materiale. Arată că în mod eronat s-au apreciat dovezile administrate în faza de urmărire penală, respectiv în faza de cercetare judecătorească, reținându-se de instanța de fond lipsa culpei inculpatului, iar instanța de apel a considerat că în speță, culpa aparține atât inculpatului cât și recurentului, deși această susținere nu are la bază și nu se coroborează cu nici una din probele administrate la dosarul cauzei. Menționează că din probe rezultă faptul că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului. În ceea ce privește latura civilă a cauzei solicită a se observa că în mod eronat au fost înlăturate solicitările cu privire la daunele materiale cauzate recurentului - parte vătămată, acesta a fost operat de 3 ori, a urmat tratament medical, a beneficiat de un sprijin material și fizic de către prieteni și apropiați, neputându-se deplasa fără ajutorul altor persoane. Totodată, solicită obligarea inculpatului și la plata cheltuielilor judiciare ocazionate cu prezentul recurs.
Curtea examinând hotărârea atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art.385/9 alin.3 Cod procedură penală combinate cu art.385/6 alin.1 și 385/7 alin.1 Cod procedură penală, apreciază că recursul părții civile este fondat, urmând a-l admite în consecință.
Starea de fapt a fost bine reținută de instanța de apel, just argumentată și conformă cu probele administrate în cauză, încadrarea juridică a faptei comise de inculpat fiind legală.
Astfel, în mod corect s-a reținut de instanța de apel ca și stare de fapt următoarele împrejurări:
În ziua de 8.12.2005, în jurul orelor 9,20 autoutilitara marca Ford cu nr. de înmatriculare - condusă de partea vătămată se deplasa pe DN 19A, în direcția S M -. Din probele administrate rezultă că în zona km.5 + 550. conducătorul auto s-a angajat în depășirea autoturismului marca cu nr. de înmatriculare NU EW 327, condus de către inculpat, care rula în acea direcție de mers. În timpul efectuării manevrei de depășire, conducătorul autoturismului marca a efectuat o manevră de virare spre stânga, pe o traiectorie de intersectare cu cea autoutilitarei Ford, cu intenția de a intra pe un drum lateral care ducea la o societate comercială.
În aceste condiții s-a produs impactul între partea laterală stânga față a autoturismului și partea laterală dreapta a autoutilitarei Ford, iar ca urmare a producerii accidentului partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat un număr de 90 - 100 zile de îngrijiri medicale.
De menționat că din probele administrate în cauză, respectiv concluziile raportului de expertiză criminalistică nr.148/23.08.2006 - fila 30 dosar urmărire penală, inculpatul circula cu o viteză foarte redusă respectiv 5 - 20 Km/, semnalizând intenția de virare spre stânga cu aproximativ 200 înainte, conform prevederilor art.116 din.nr.1391/4.10.2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr.195/2002 încadrându-se corespunzător părăsirii sensului de mers. De altfel, acest articol prevede faptul că semnalizarea intenției de a efectua manevra de virare trebuie să se realizeze în localitate cu 50 înainte, rezultând astfel în mod categoric că inculpatul a respectat această prevedere legală. Precizăm că acest aspect a fost dovedit prin declarația inculpatului coroborată cu declarația martorului - fila 101 dosar primă instanță și a martorului - fila 53 dosar urmărire penală, ambii pasageri în autoturismul condus de către inculpat.
În același timp, partea vătămată a semnalizat intenția de depășire a autoturismului condus de inculpat efectuând această manevră pe partea a sensului de deplasare fără a se asigura de faptul că mașina inculpatului care preceda dorea să se angajeze în depășire, deși după cum am arătat anterior, acesta și-a manifestat intenția de schimbare a sensului de mers înainte cu aproximativ 200, nu s-a asigura că poate efectua această manevră în condiții de siguranță pentru vehiculului depășit și pentru ceilalți participanți la trafic și totodată, a realizat depășirea prin partea în loc să o facă prin partea dreaptă deși din desenul întocmit în cuprinsul expertizei și din celelalte probe de la dosarul cauzei rezulta cu claritate faptul că mașina condusă de inculpat dorea să-și schimbe direcția de deplasare, încălcând astfel dispozițiile art.118 din Hot.nr.1391/4.10.2006 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a OUG 195/2002.
În acest context apreciem că având în vedere dispozițiile legale rezultă deci că partea vătămată a avut o conduită culpabilă, deoarece ar fi trebuit să sesizeze intenția inculpatului de a schimba direcția de deplasare spre stânga și că totodată ar fi avut obligația de a se asigura că acela care îl precedă nu a semnalizat intenția începerii unei manevre și că poate depăși fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus (partea vătămată fiind persoana care a efectuat depășirea).
Pe de altă parte, apreciem că și inculpatul a avut o conduită culpabilă în producerea accidentului câtă vreme nu a respectat prevederile art.54 ale OUG 195/2002, respectiv nu s-a asigurat că poate face manevra de schimbare a sensului de mers fără a perturba circulația sau fără a pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, deoarece dacă inculpatul s-ar fi asigurat corespunzător ar fi observat că autoutilitara condusă de partea vătămată s-a angajat în depășirea sa.
Rezultă că, în mod corect, a reținut instanța de apel că atât inculpatul cât și partea vătămată se fac vinovați de producerea evenimentului rutier în culpă egală.
Cu toate acestea instanța de recurs constată că în mod eronat instanța de apel a considerat că fapta săvârșită de către inculpatul nu atinge gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind lipsită în mod vădit de importanță. Astfel, văzând urmările accidentului în ceea ce-l privește pe partea vătămată, respectiv leziuni vindecabile în 90 - 100 zile îngrijiri medicale, apreciem că deși ne aflăm în prezența unei culpe concurente nu se poate susține că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, ci dimpotrivă fapta constituie infracțiune fiind întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.184 alin.2 și 4 Cod penal, impunându-se astfel aplicarea unei sancțiuni penale inculpatului și nu a unei sancțiuni cu caracter administrativ.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal, respectiv modul și împrejurările comiterii faptei, persoana inculpatului, fără antecedente penale, precum și contribuția părții vătămate la producerea accidentului.
Apreciem totodată că recursul părții civile este fondat și în ceea ce privește latura civilă a cauzei. Astfel, văzând numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor suferite de către aceasta, văzând suferința fizică și psihică cauzată părții civile, dar ținând seama și de faptul că și aceasta a contribuit la producerea accidentului prin conduita sa culpabilă descrisă anterior, instanța de recurs va majora cuantumul daunelor morale, iar pe de altă parte, va obliga inculpatul și la daunele materiale dovedite de partea civilă prin înscrisurile depuse la dosar, neacordând restul daunelor materiale ca fiind nedovedite. Menționăm că partea civilă a mai depus la dosarul cauzei și alte înscrisuri decât cele care au fost avute în vedere la acordarea de daune materiale în favoarea părții civile, dar aceste înscrisuri nu au fost luate în considerare câtă vreme nu s-a putut dovedi că acestea au vreo legătură cu prezenta cauză.
Față de cele ce preced, Curtea va admite recursul penal declarat de partea civilă împotriva deciziei penale nr.105/A din 04 iunie 2009 Tribunalului Satu Mare pe care o va casa si modifica in sensul că:
Va înlătura dispozițiile privind achitarea inculpatului în baza art.10 lit. b/1 Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.184 alin.2 și 4 Cod penal, ale art.18/1 alin.3 Cod penal, privind aplicarea sancțiunii administrative în cuantum de 500 RON, precum și cele privind respingerea daunelor materiale ca nedovedite.
În baza art.184 alin.2 și 4 Cod penal va condamna pe inculpatul la:
-6 luni închisoarecu art.71, 64 lit. a teza II și b Cod penal.
În baza art.81 Cod penal cu art.71 alin.5 Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei precum și a pedepselor accesorii aplicate pe durata unui termen de încercare de2 ani 6 luni, stabilit conform art.82 Cod penal.
Va atrage atenția asupra art.83 Cod penal.
Va majora cuantumul daunelor morale acordate părții civile de la 20.000 RON la 30.000 RON, la care este obligat inculpatul alături de asigurătorul SC Asigurări SA în limita contractului de asigurare.
În baza art.14, 346 Cod procedură penală raportat la art.998 Cod civil, va obliga inculpatul alături de asigurătorul SC Asigurări SA în limita contractului de asigurare la plata sumei de300 RONdaune materiale reprezentând J din 250 RON - c/v consultației conf. chitanței 0768/38 din 16.12.2005, 30 RON - c/v consultației din 9.08.2006 (27 dosar), 30 RON- c/v consultației din 6.03.2006 (28), 30 RON- c/v consultației din 31.05.2006 (28), 150 RON c/v carburanți conform bonului fiscal nr.76 din 15.12.2005 (29), 110 RON diferența dintre venitul net și venitul realizat pe perioada concediului medical (319x6 luni - 271+324+348+312+254+284 - 35 dosar recurs).
Ca urmare a admiterii recursului părții civile, instanța va obliga pe inculpat să plătească acesteia suma de 750 RON (1/2 din 1500 RON) c/v onorariului. ales pentru susținerea recursului. (25).
Va menține restul dispozițiilor hotărârii atacate, iar cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
In baza art.385/15 pct.2 lit. d Cod procedură penală,
ADMITErecursul penal declarat de partea civilă împotriva deciziei penale nr.105/A din 04 iunie 2009 Tribunalului Satu Mare pe care o casează si modifică in sensul că:
Înlătură dispozițiile privind achitarea inculpatului în baza art.10 lit. b/1 Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.184 alin.2 și 4 Cod penal, ale art.18/1 alin.3 Cod penal privind aplicarea sancțiunii administrative în cuantum de 500 RON, precum și cele privind respingerea daunelor materiale ca nedovedite.
În baza art.184 alin.2 și 4 Cod penal condamnă pe inculpatul la:
-6 luni închisoarecu art.71, 64 lit. a teza II și b Cod penal.
În baza art.81 Cod penal cu art.71 alin.5 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei precum și a pedepselor accesorii aplicate pe durata unui termen de încercare de2 ani 6 luni, stabilit conform art.82 Cod penal.
Atrage atenția asupra art.83 Cod penal.
Majorează cuantumul daunelor morale acordate părții civile de la 20.000 RON la 30.000 RON, la care este obligat inculpatul alături de asigurătorul SC Asigurări SA în limita contractului de asigurare.
În baza art.14, 346 Cod procedură penală raportat la art.998 Cod civil, obligă inculpatul alături de asigurătorul SC Asigurări SA în limita contractului de asigurare la plata sumei de300 RONdaune materiale reprezentând J din 250 RON - c/v consultației conf. chitanței 0768/38 din 16.12.2005, 30 RON - c/v consultației din 9.08.2006 (27 dosar), 30 RON- c/v consultației din 6.03.2006 (28), 30 RON- c/v consultației din 31.05.2006 (28), 150 RON c/v carburanți conform bonului fiscal nr.76 din 15.12.2005 (29), 110 RON diferența dintre venitul net și venitul realizat pe perioada concediului medical (319x6 luni - 271+324+348+312+254+284 - 35 dosar recurs).
Obligă pe inculpat să plătească părții civile suma de 750 RON (1/2 din 1500 RON) c/v onorariului. ales pentru susținerea recursului. (25).
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
red.dec.- /10.02.2010
jud.apel,
jud.fond
tehnored.2ex./10.02.2010
Președinte:Rus ClaudiaJudecători:Rus Claudia, Popovici Corina, Condrovici Adela
