Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 59/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.59/R/2010
Ședința publică din 02 februarie 2010
PREȘEDINTE: Rus Claudia JUDECĂTOR 2: Popovici Corina
JUDECĂTOR 3: Condrovici Adela
Judecător: - -
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal formulat de către inculpatul recurent, împotriva deciziei penale nr.207/A din 19 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiunea prev. și ped. de art.215 din Codul penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpatul recurent lipsă, apărătorul ales al acestuia, av., în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsă fiind și partea civilă intimată R.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus învederându-se instanței că inculpatul recurent a depus la dosar motive de recurs, după care:
Avocat arată instanței că susține recursul declarat de către inculpat pentru motivele depuse în scris la dosarul cauzei și solicită admiterea acestuia, schimbarea în totalitate a deciziei recurate ca fiind netemeinică și nelegală și în consecință, cu ocazia rejudecării, a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.215 alin.2 și 3 Cod penal în infracțiunea prev. de art.215 alin.1 și 3 Cod penal, iar cu ocazia individualizării pedepsei a se dispune suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei. În motivare arată în primul rând că această faptă s-a petrecut acum 10 ani, rezonanța socială și pericolul social pe care îl prezintă acum și scopul pedepsei penale ca să fie atins după 10 ani de la comiterea acestei fapte, nu impune neapărat o pedeapsă care să fie dispusă cu executare, respectiv prin privare de libertate. Totodată, arată că prejudiciul nu este mare, s-a recuperat, fiind vorba de 1000 Euro, iar pentru aceată sumă consideră că este mult prea mult și injust. Susține că peste câteva zile i-ar fi expirat termenul de prescripție a executării pedepsei, hotărârea care a fost apelată peste termen a fost pronunțată la data de 27.01.2003, deci peste câteva zile pedeapsa ar fi fost prescrisă. Consideră că tocmai acest aspect pledează în favoarea bunei credințe a inculpatului și dacă stătea liniștit ar fi scăpat de pedeapsa care i s-a aplicat și tocmai legea penală va fi întărită și pedeapsa ca atare, pentru că dacă i se va admite recursul și se va suspenda executarea acestei pedepse, inculpatul va mai fi supus la o conduită optimă cel puțin încă 4 ani de acum înainte. Solicită instanței, în consecință, puțină clemență, inculpatul de altfel s-a și împăcat cu partea vătămată și se află la muncă în Italia.
Reprezentantul parchetului apreciază fondat recursul declarat de către inculpat și solicită admiterea acestuia sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice. În speță, apreciază că starea de fapt asumată de inculpat odată cu inducerea în eroare a părții vătămate și anume că este proprietarul autoturismului, nu se circumscrie unei noțiuni de calitate mincinoasă, fiind pur și simplu inducerea în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase. Pe acest considerent apreciază că încadrarea corectă dată faptei ar fi fost cea de la art.215 alin.1 și 3 și evident nu 2 și 3. În ce privește celelalte motive de recurs și în speță greșita individualizare a pedepsei, lasă la aprecierea instanței de a decela asupra faptului dacă scopul pedepsei poate fi atins sau nu cu suspendare în condițiile prezentei spețe.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 141 din 27.01.2003 pronunțată de Judecătoria Oradea, în temeiul art.334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracțiunea prev. de art. 215 al.1 și 3 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 215 al.2,3 Cod penal, text de lege în bata căruia i s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenție.
În baza art. 71 al.2 Cod penal i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 14 rap. la art. 346 Cod procedură penală cu ref. la art. 998, 999 cod civil a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 1000 euro în favoarea părții civile R.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei s-a dispus a se achita Baroului B din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 191 al.1 Cod procedură penală s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 1.800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include și onorariul apărătorului din oficiu.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Cu înscrisul întitulat " Proces Verbal" din data de 15 iunie 2000, proprietara autoturismului Mercedes cu nr. de înmatriculare -, numita a convenit cu inculpatul închirierea autoturismului de mai sus, urmând ca acesta să-l folosească pentru taximetrie.
La data de 4 iulie 2000 părțile au încheiat și un contract de comodat autentificat sub nr. 3387/04.06.2000 de notar public prin care proprietara comodantă încredințează autoturismul comodatantului, pe o perioadă de 6 luni, iar acesta are obligația să îl restituie proprietarului la expirarea perioadei de 6 luni.
Sub pretextul că dorește să obțină licența pentru activitatea de taximetrie, inculpatul a solicitat proprietarei documentele originale ale mașinii, iar după câteva zile i-a restituit copii xerox color, aspect nesesizat de în vârstă de 69 de ani și handicapată." În momentul încheierii contractului nu i-am dat cartea de identitate a autoturismului, dar ulterior, mi-a solicitat-o întrucât are nevoie de ea în vederea obținerii atestatului taxi. După ce mi s-a luat cartea de identitate, în schimb am primit o copie color, eu nedându-mi seama, deoarece asemănarea dintre copie și original era foarte mare" - declarație.
În luna august 2000, inculpatul a oferit mașina spre vânzare părții vătămate R cu prețul de 2000 DM.
Pentru a-l convinge pe cumpărător să încheie această tranzacție, inculpatul a susținut că are calitatea de proprietar asupra mașinii, sens în care i-a și predat actele originale - carte de identitate și talon, dar nu a putut obține încă transcrierea pe numele său întrucât fost proprietară este o persoană foarte în vârstă și bolnavă, care nu se poate deplasa, iar pentru a ușura îndeplinirea formalităților, după încheierea contractului de vânzare - cumpărare și plata mașinii, transcrierea mașinii se va efectua de pe numele fostei proprietare, direct pe numele părții vătămate.
Mai mult, pentru a-i întări părții vătămate convingerea că este proprietarul mașinii, inculpatul s-a deplasat personal la de unde a obținut nota de constatare necesară în vederea transcrierii mașinii pe numele părții vătămate.
În aceste condiții, partea vătămată a încheiat contractul de vânzare - cumpărare și a plătit prețul de 2000 DM, însă în ziua următoare inculpatul a dispărut.
În declarația dată în faza de urmărire penală, partea vătămată redă următoarele: " împreună cu inculpatul am fost la Registrul Auto Român și am verificat dacă este în regulă autoturismul, obținând o notă de constatare. După ce am văzut că autoturismul este înmatriculat pe persoana ce era înscrisă în actele în original, am făcut contract de vânzare cumpărare cu privind autoturismul Mercedes, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare -, în prezența a doi martori i-am dat acestuia suma de 2000 DM, iar el mi-a dat actele în original, autoturismul în cauză și un rând de chei spunându-mi că a doua zi va veni la mine să mergem împreună la proprietarul autoturismului ce era înscris în cartea de identitate, pentru a radia autoturismul".
Ulterior, partea vătămată a făcut demersurile necesare pentru identificarea numitei, iar după ce aceasta i-a adus la cunoștință faptul că mașina se afla în posesia inculpatului doar cu titlu de închiriere, a și procedat la restituire.
Instanța a mai reținut faptul că, partea vătămată, în declarația dată în fața primei instanțe a precizat că a verificat personal actele mașinii, constatând că proprietar este numita, însă inculpatul l-a asigurat că cumpărat el însuși autoturismul, dovada dreptului său de proprietate fiind faptul că poseda talonul și cartea de identitate în original, iar singurul motiv pentru care nu și-a îndeplinit formalitățile de transcriere era acela că fosta proprietară este o persoană în vârstă, care nu se poate deplasa.
O dovadă în plus a bunei credințe a părții vătămate este chiar comportamentul ulterior al acestuia: " Eu am luat legătura telefonic cu și din momentul în care mi-a spus că este proprietara mașinii și nu îl poate găsi pe, căruia nu i-a dat decât o împuternicire să o folosească și nu să o vândă, eu personal am făcut toate demersurile necesare pentru ca mașina să ajungă la proprietară, i-am restituit actele în original și chiar am ajutat-o să-și ducă mașina acasă".
Față de starea de fapt mai sus descrisă, folosindu-se de calitatea mincinoasă de proprietar, inculpatul a determinat-o pe partea vătămată să încheie contractul de vânzare cumpărare asupra mașinii Mercedes cu nr. - și să achite prețul, faptă care se încadrează în dispozițiile art. 215 al.2,3 Cod penal, motiv pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, în condițiile art. 334 Cod procedură penală.
La individualizarea pedepsei aplicate în cauză s-au avut în vedere criterii prev. de art. 72 Cod penal, respectiv gradul concret de pericol social al faptei, lipsa de antecedente penale dar și atitudinea inculpatului pe parcursul desfășurării întregului proces penal, acesta sustrăgându-se atât de la urmărire penală, cât și în fața primei instanțe.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel inculpatul, solicitând, solicitând desființarea hotărârii atacate, ca netemeinică și nelegală.
Prin decizia penală nr.207/A din 19 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, s-a admis apelul penal peste termen declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 141 din 27.01.2003 pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost desființată în sensul că a limitat conținutul pedepsei accesorii aplicată inculpatului la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II și lit. b Cod penal.
S-au înlăturat dispozițiile privind obligarea inculpatului la plata de despăgubiri în favoarea părții civile R și s-a constatat că prejudiciul cauzat acestei părți a fost integral recuperat prin plată conform chitanței nr. - din 23.04.2009, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate, iar cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, aceasta stabilind în mod just, pe baza unui probatoriu complet și corect interpretat, că prin înscrisul întitulat " Proces Verbal" din data de 15 iunie 2000, proprietara autoturismului Mercedes cu nr. de înmatriculare -, numita a convenit cu inculpatul închirierea autoturismului de mai sus, urmând ca acesta să-l folosească pentru taximetrie;că la data de 4 iulie 2000 părțile au încheiat și un contract de comodat autentificat sub nr. 3387/04.06.2000 de notar public prin care proprietara comodantă încredințează autoturismul comodatantului, pe o perioadă de 6 luni, iar acesta are obligația să îl restituie proprietarului la expirarea perioadei de 6 luni;că sub pretextul că dorește să obțină licența pentru activitatea de taximetrie, inculpatul a solicitat proprietarei documentele originale ale mașinii, iar după câteva zile i-a restituit copii xerox color, aspect nesesizat de,persoană în vârstă de 69 de ani și cu un handicap;că în momentul încheierii contractului nu i-a dat inculpatului cartea de identitate a autoturismului, dar ulterior, acesta i-a solicitat-o întrucât avea nevoie de ea în vederea obținerii atestatului de practicare a taximetriei;că după ce i s-a luat cartea de identitate, în schimb a primit o copie color, martora nedându-mi seama, deoarece asemănarea dintre copie și original era foarte mare;că în luna august 2000, inculpatul a oferit mașina spre vânzare părții vătămate R cu prețul de 2000 DM;că pentru a-l convinge pe cumpărător să încheie această tranzacție, inculpatul a susținut că are calitatea de proprietar asupra mașinii, sens în care i-a și predat actele originale - carte de identitate și talon, însă nu ar fi putut obține transcrierea pe numele său întrucât fost proprietară este o persoană foarte în vârstă și bolnavă, care nu se poate deplasa, iar pentru a ușura îndeplinirea formalităților, după încheierea contractului de vânzare - cumpărare și plata mașinii, transcrierea mașinii se va efectua de pe numele fostei proprietare, direct pe numele părții vătămate;că pentru a-i întări părții vătămate convingerea că este proprietarul mașinii, inculpatul s-a deplasat personal la de unde a obținut nota de constatare necesară în vederea transcrierii mașinii pe numele părții vătămate;că în aceste condiții, partea vătămată a încheiat contractul de vânzare - cumpărare și a plătit prețul de 2000 DM, însă în ziua următoare inculpatul a dispărut;că ulterior, partea vătămată a făcut demersurile necesare pentru identificarea numitei, iar după ce aceasta i-a adus la cunoștință faptul că mașina se afla în posesia inculpatului doar cu titlu de închiriere, a și procedat la restituire.
Probatoriul administrat în faza de urmărire penală și în fața instanței de fond însumează: declarația părții vătămate, contract de comoda, declarațiile martorilor și. Întrucât aceste probe nu au fost administrate în totalitate nemijlocit de către instanța de fond, în apel au fost audiați martorii sus menționați și, martora fiind decedată la această dată. Depozițiile celor doi martori demonstrează împrejurarea că între martora și inculpat s-ar fi încheiat un contract de închiriere, contract a cărui natură a fost cunoscută ca atare de către partea vătămată. De asemenea rezultă că martora știa că închiriat mașina unei persoane care urma să practice taximetria cu aceasta, și că ulterior martora nu a redobândit mașina și nici nu s-a mai întâlnit cu persoana căruia i-o închiriase. Partea vătămată R reaudiat în fața instanței de apel a declarat că a cumpărat mașina de la inculpat fiind indus în eroare de către acesta asupra calității sale de proprietar, întrucât prezentat în original cartea de identitate și talonul mașinii și și-a exprimat disponibilitatea de încheia cu partea vătămată un contract de vânzare cumpărare având ca obiect mașina în discuție, contract care s-a și încheiat. Partea vătămată arată că în momentul în care s-a prezentat la Politie pentru a lămuri situația autovehiculului care era înscris pe numele martorei, despre care a aflat că aceasta este proprietara mașinii și a procedat la restituirea acesteia în favoarea martorei. Partea vătămată a mai menționat totodată că suma de bani plătită inculpatului i-a fost restituită de către acesta pe cale poștală. S-a apreciat că declarația părții vătămate se coroborează cu depozițiile celor doi martori sus menționați și cu înscrisurile administrate în cauză, respectiv încheierea de autentificare nr. 3387 din4 iulie 2000, dată de Biroul Notarului Public - - încheiere de autentificare a contractului de comodat, cartea de identitate a autovehiculului, înscrisul aflat la 10 în dosarul de urmărire penală ce atestă primirea de către partea vătămata sumei de 1.000 mărci de la inculpat.
Toate probele sus enunțate demonstrează fără nici un dubiu că inculpatul, declinându-și calitatea de proprietar de fapt a autoturismului marca Mercedes 200D cu nr. de înmatriculare - a indus în eroare partea vătămată R în contextul încheierii contractului de vânzare cumpărare având ca obiect acest autovehicul.
Față de această stare de fapt s-a considerat că, în mod legal, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.215 al. 2 și 3 Cod penal cu aplic. art. 74, 76 Cod penal.
In ce privește încadrarea juridică dată faptei, s-a menționat că cererea apărătorului inculpatului în sensul de a se dispune schimbarea acesteia în art. 215 al. 1 Cod penal, este nefondată întrucât este realizată acțiunea de inducere în eroare prin folosirea unei calități mincinoase, varietate a infracțiunii de înșelăciune reglementată de al. 2 al art. 215 Cod penal. Inculpatul și-a declinat calitate pe care nu deținut- în momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, sub acest aspect, practica judiciară pronunțându-se în sensul că subzistă această agravantă și în situația în care, calitatea declinată de către făptuitor nu există în momentul contractării însă ar exista vocația dobândirii sale ulterioare - secția penală - Decizia nr.3845/2001 publicat în Dreptul nr.2/2003.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate s-au valorificat just criteriile prev. de art.72 Cod penal, instanța de fond reținând corect că prejudiciul este relativ mic, inculpatul nu are antecedente penale, însă a avut o atitudine procesuală negativă, acesta sustrăgându-se atât de la urmărirea penală, cât și de la judecată. In considerarea acestor elemente, prin valorificarea circumstanțelor atenuante, în mod corect instanța de fond a aplicat o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege. Împrejurarea invocată în apel d e apărare, în sensul că inculpatul a depus diligențe pentru repararea pagubei, reținem că nu constituie o împrejurare care să impună valorificarea sa, în calea de atac, în sensul diminuării pedepsei sau în sensul suspendării acesteia, întrucât apreciem că o astfel de conduită, în prezenta cauză, nu demonstrează o atitudine pozitivă inculpatului ci dorința acestuia de a diminua afectele răspunderii penale, acesta achitându-și obligațiile civile nu de bună voie ci sub presiunea condamnării dispuse împotriva sa de prima instanță.
Față de cuantumul pedepsei aplicate de instanța de fond și în considerarea argumentelor sus expuse, instanța de apel a găsit nejustificată cererea apărării în sensul reducerii pedepsei, instanța de fond realizând o proporționalitate corectă între pedeapsă și gravitatea faptei comise corelată cu circumstanțele personale ale inculpatului.
Raportat la pedeapsa accesorie, instanța de apel a limitat conținutul acesteia la interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, raportat la gravitatea și natura faptei săvârșite.
În ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, instanța de apel a reținut că din declarația părții vătămate rezultă că prejudiciul cauzat a fost reparat motiv pentru care constată că nu mai subzistă obligația de despăgubire a inculpatului.
Față de cele expuse în rejudecare instanța de apel a limitat conținutul pedepsei accesorii aplicate inculpatului la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II și lit.- b Cod penal, a înlăturat dispozițiile privind obligarea inculpatului la plata de despăgubiri în favoarea părții civile R și a constatat că prejudiciul cauzat acestei părți a fost integral recuperat prin plată conform chitanței nr. - din 23.04.2009, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate, iar cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând prin intermediul apărătorului său, admiterea recursului, schimbarea în totalitate a deciziei recurate ca fiind netemeinică și nelegală și în consecință, cu ocazia rejudecării, a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.215 alin.2 și 3 Cod penal în infracțiunea prev. de art.215 alin.1 și 3 Cod penal, iar cu ocazia individualizării pedepsei a se dispune suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei. În susținerea recursului, arată că această faptă s-a petrecut acum 10 ani, rezonanța socială și pericolul social pe care îl prezintă acum și scopul pedepsei penale ca să fie atins după 10 ani de la comiterea acestei fapte, nu impune neapărat o pedeapsă care să fie dispusă cu executare, respectiv prin privare de libertate. Totodată, arată că prejudiciul cauzat părții vătămate nu este mare (1000 Euro), fiind recuperat integral.
Curtea examinând hotărârea atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art.385/9 alin.3 Cod procedură penală combinate cu art.385/6 alin.1 și 385/7 alin.1 Cod procedură penală, apreciază că recursul părții civile este fondat, urmând a-l admite în consecință.
Starea de fapt a fost bine reținută de instanța de fond și cea de apel, just argumentată și conformă cu probele administrate în cauză.
Astfel, în sarcina inculpatului, corect s-a reținut de instanțele de fond următoarea stare de fapt:
Cu înscrisul întitulat " Proces Verbal" din data de 15 iunie 2000, proprietara autoturismului Mercedes cu nr. de înmatriculare -, numita a convenit cu inculpatul închirierea autoturismului de mai sus, urmând ca acesta să-l folosească pentru taximetrie, sens în care, la data de 4 iulie 2000 părțile au încheiat și un contract de comodat autentificat sub nr. 3387/04.06.2000 de notar public prin care proprietara comodantă încredințează autoturismul comodatantului, pe o perioadă de 6 luni, iar acesta are obligația să îl restituie proprietarului la expirarea perioadei de 6 luni.
Sub pretextul că dorește să obțină licența pentru activitatea de taximetrie, inculpatul a solicitat proprietarei documentele originale ale mașinii, iar după câteva zile i-a restituit copii xerox color, aspect nesesizat de în vârstă de 69 de ani și handicapată.
În luna august 2000, inculpatul a oferit mașina spre vânzare părții vătămate R cu prețul de 2000 DM.
Pentru a-l convinge pe cumpărător să încheie această tranzacție, inculpatul a susținut că este proprietar asupra mașinii, sens în care i-a și predat actele originale - carte de identitate și talon, dar că nu a putut obține încă transcrierea pe numele său întrucât fosta proprietară este o persoană foarte în vârstă și bolnavă, care nu se poate deplasa, iar pentru a ușura îndeplinirea formalităților, după încheierea contractului de vânzare - cumpărare și plata mașinii, transcrierea mașinii se va efectua de pe numele fostei proprietare, direct pe numele părții vătămate.
Mai mult, pentru a-i întări părții vătămate convingerea că este proprietarul mașinii, inculpatul s-a deplasat personal la de unde a obținut nota de constatare necesară în vederea transcrierii mașinii pe numele părții vătămate.
În aceste condiții, partea vătămată a încheiat contractul de vânzare - cumpărare și a plătit prețul de 2000 DM, însă în ziua următoare inculpatul a dispărut.
În ceea ce privește însă încadrarea juridică a acestei fapte, considerăm criticile formulate de către inculpat ca fiind întemeiate, deoarece în mod eronat atât instanța de fond cât și instanța de apel au susținut că această faptă se încadrează în prevederile art.215 alin.2 și 3 Cod penal, respectiv că inculpatul și-a atribuit o calitate mincinoasă de natura celei prevăzute de art.215 alin.2 Cod penal și anume aceea de "proprietar".
În acest context, considerăm că noțiunea de "proprietar" nu se circumscrie noțiunii de "calitate mincinoasă" cerută de prevederile art.215 alin.2 Cod penal ci de fapt constituie modul prin care inculpatul a indus în eroare partea vătămată, respectiv a prezentat ca adevărat un fapt mincinos, i-a creat părții vătămate o falsă reprezentare a realității, aceasta fiind convinsă că starea de fapt mincinoasă arătată de inculpat este cea adevărată. Pe cale de consecință, apreciem că încadrarea corectă dată acestei fapte este cea prevăzută de art.215 alin.1 și 3 Cod penal (încadrare care de altfel a și fost reținută prin rechizitorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea atunci când s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată) și nu cea prevăzută de art.215 alin.2 și 3 Cod penal.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, conform încadrării juridice a faptei, potrivit art.215 alin.1 și 3 Cod penal, instanța a avut în vedere modul și împrejurările comiterii faptei, prejudiciul mic cauzat părții vătămate și care a fost recuperat integral prin diligențele depuse de inculpat, dar și persoana inculpatului, fără antecedente penale, precum și faptul că această infracțiune s-a comis în urmă cu aproape 10 ani. Cum în considerarea acestor elemente s-a reținut de către instanțele de fond circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, și cum în prezenta cauză doar inculpatul a declarat recurs, neputându-i-se înrăutăți situația sub nici un aspect în propria sa cale de atac, și instanța de recurs urmează să rețină circumstanțe atenuante în favoarea sa cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
În ceea ce privește însă modalitatea de executare a pedepsei, apreciem că în mod corect instanțele de fond au ales privarea de libertate câtă vreme inculpatul a avut o atitudine procesuală absolut negativă, sustrăgându-se atât de la urmărire penală cât și de la judecată, astfel că, și instanța de recurs urmează să dispună executarea pedepsei aplicate inculpatului prin privare de libertate.
Față de cele ce preced, Curtea va admite recursul penal declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.207/A din 19.10.2009 a Tribunalului Bihor si a sentinței penale nr.141 din 27.01.2003 a Judecătoriei Oradea pe care le va casa si modifica in sensul că:
Va înlătura dispozițiile art.334 Cod procedură penală privind schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului din art.215 alin.1 și 3 în art.215 alin.2 și 4 Cod penal, ale art.76 lit. c Cod penal precum și dispozițiile privind condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art.215 alin.1 și 3 Cod penal cu aplic. art.74, 76 Cod penal va condamna pe inculpatul la pedeapsa de:
- 5 luni închisoarecu art.71, 64 lit. a teza II și b pen în regim de detenție.
Va menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Onorariu. of. în sumă de 200 RON, conf. del.5428/2009 se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
In baza art.385/15 pct.2 lit. d Cod procedură penală,
ADMITE recursul penal declarat de inculpatul,împotriva deciziei penale nr.207/A din 19.10.2009 a Tribunalului Bihor si a sentinței penale nr.141 din 27.01.2003 a Judecătoriei Oradea pe care le casează si modifică in sensul că:
Înlătură dispozițiile art.334 Cod procedură penală privind schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului din art.215 alin.1 și 3 în art.215 alin.2 și 4 Cod penal, ale art.76 lit. c Cod penal precum și dispozițiile privind condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art.215 alin.1 și 3 Cod penal cu aplic. art.74, 76 Cod penal condamnă pe inculpatul la pedeapsa de:
- 5 luni închisoarecu art.71, 64 lit. a teza II și b pen în regim de detenție.
Menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariu. of. în sumă de 200 RON, conf. del.5428/2009 va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
red.dec.- /10.02.2010
jud.apel,
jud.fond
tehnored.3ex./10.02.2010
Președinte:Rus ClaudiaJudecători:Rus Claudia, Popovici Corina, Condrovici Adela
