Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 609/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.609/

Ședința publică de la 21 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dan Iulian Năstase

JUDECĂTOR 2: Daniel Dinu

JUDECĂTOR 3: Adriana

Grefier -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat deASOCIAȚIA FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII- cu sediul în B,--40 bis,.5, sector 2 împotriva deciziei penale nr.300 din data de 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.294 din data de 5 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-, privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.184 Cod penal.

Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 15 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 21 octombrie 2009, când a pronunțat următoarea decizie.

- CURTEA -

Asupra recursului de față:

Prin sentința penală nr. 294/05.03.2009 din data de -, pronunțată de Judecătoria Constanța, s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) pr.pen. încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului - fiul lui G și, ns.la 22.04.1987 în C, domiciliat în,-, CNP -, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al. 1 și 3 pen. (parte vătămată ) și pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al. 1 și 3 pen. (parte vătămată ).

În baza art. 184 al. 2, 4 pen. cu aplicare art. 74 al 1 lit. a,) c) și art. 76 lit. e )pen. s-a dispus condamnarea inculpatului: lapedeapsa de 5 (cinci) luni închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 81 pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și 5 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 pen.

În baza art. 71 pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b)pen. și în baza art. 71 al. 5 pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 359 pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 14 și art. 346 pr.pen. rap. la art. 998 și urm. civil. l-a obligat pe inculpatul alături de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii la plata:

- sumei de 5336 lei către Spitalul Clinic Județean C;

- sumei de 10.306,02 daune materiale către partea civilă;

- sumei de 20.000 lei daune morale către partea civilă.

- sumei de 1.650 lei către partea civilă, reprezentând beneficiul nerealizat în perioada 01.07.2007 - 30.09.2007.

S-au respins restul pretențiilor civile formulate de partea civilă.

În baza art. 193 pr.pen. a obligt pe inculpatul la plata catre partea vătămată a sumei 300 lei și către partea civilă a sumei de 300 lei, reprezentand cheltuieli judiciare.

În baza art. 191 al 1 pr.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat."

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, analizând întregul material probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, a reținut următoareasituație de fapt:

În data de 31.05.2007, în jurul orei 20,00, inculpatul a plecat la volanul autoturismului marca Opel cu nr. de înmatriculare - din parcarea Universitar din mun. C spre Bd. - -.

La ieșirea din parcare, inculpatul a efectuat un viraj dreapta pe de acces către Bd. - -.iar după ce a parcurs aprox. 40 metrii, potrivit declarațiilor inculpatului, a observat că pe contrasens se află un alt autoturism, și apreciind că va intra în coliziune cu acesta, a virat dreapta.

Intenționând să frâneze inculpatul a apăsat din eroare pedala de accelerație, și astfel a pătruns astfel pe trotuar.

După ce a lovit un stradal, inculpatul a observat că în fața sa se aflau părțile vătămate, și, a încercat să vireze stânga, însă cu toate acestea a lovit cu partea lateral dreapta pe, iar cu partea lateral dreapta spate pe celelalte două părți vătămate.

După ce a accidentat pietonii autoturismul condus de inculpat s-a răsucit pe carosabil și a intrat într-un gard de plasă situat pe partea opusă a aleii de acces, rămânând orientat cu fața spre Universitar.

La fața locului a venit ambulanța, care a transportat victimele la spital și poliția rutieră care a efectuat măsurători și fotografii.

Inculpatul a fost testat cu aparatul marca și i s-au recoltat probe de sânge, ambele rezultate fiind zero.

Ca urmare a accidentului, partea vătămată a suferit vătămări ce au necesitat pentru vindecare un număr de 44 - 45 de zile de îngrijiri medicale, leziunile punându-i viața în primejdie prin șoc mixt traumatic și hemoragic, rămânând cu infirmitate fizică permanentă, prin pierderea splinei; partea vătămată care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale și partea vătămată care a necesitat 14 - 15 zile de îngrijiri medicale.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 568/AC/2008 din 19.01.2009 emis de Județ C, partea vătămată a suferit la data de 31.05.2007 un politraumatism abdominal și bazin operat, leziunile au putut fi produse prin lovire cu și de corp dur, a necesitat 44 - 45 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii, leziunile i-au pus viața în primejdie prin șoc traumatic și hemoragic, a rămas cu infirmitate fizică prin pierdere de organ - splenectomie- și are capacitatea de muncă păstrată, nefiind încadrat în nici un grad de invaliditate.

În cursul urmăririi penale a fost efectuată o expertiză tehnică auto, care a concluzionat că starea de pericol a fost creată de către inculpatul, acesta având și singura posibilitate de evitare a accidentului.

Situația de fapt reținută a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă:- procesul verbal de cercetare la fața locului însoțit de schița locului faptei și planșe fotografice; - nota de constatare a stării tehnice a autoturismului;- plângerile și declarațiile părților vătămate;

-audiată partea vătămată a declarat că în data de 31.05.2007, în jurul orei 20,00 se deplasa pe trotuarul din dreapta aleii de acces în Universitar spre Bd. - -, fiind însoțit de încă două colege, și, când la un moment dat a fost accidentat de un autoturism care venea din spatele său;

-partea vătămată a declarat că în ziua de 31.05.2007, în jurul orei 20,00 se deplasa pe trotuarul aleii de acces în Universitar spre Bd. - - pe partea dreapta, însoțită de doi colegi, respectiv și; la un moment dat în timp ce era pe trotuar un autoturism care a venit din spate, cu viteză și pe trotuar a lovit-o, accidentând-

-partea vătămată a relatat că în seara de 31.05.2007, în jurul orei 20,00 se deplasa pe trotuarul aleii de acces în campusul Universitar, spre Bd. - -, împreună cu și, când la un moment dat a auzit un zgomot puternic în spate, s-a întors și a văzut o mașină care urcase pe trotuar și care în următoare a lovit-o pe ea și pe celelalte persoane care o însoțeau.

-raportul de constatare medico legală nr. 242/AC/14.06.2007emis de Județ C privind pe partea vătămată, a stabilit că acesta a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure, au necesitat 44 - 45 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii, daca nu survin complicații, leziunile punându-i viața în primejdie prin șoc mixt traumatic și hemoragic, rămânând cu infirmitate fizică permanentă, prin pierderea splinei;

-raportul de expertiză medico-legală nr. 568/AC/2008 din 19.01.2009emis de Județ C privind pe partea vătămată;

- raportul de constatare medico legală nr. 236/AC din 23.07.2007emis de Județ C privind pe partea vătămată, potrivit căruia a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure și au necesitat 12 - 14 zile de îngrijiri medicale de la data producerii;

-raportul de constatare medico- legală nr. 234/AC din 23.07.2007emis de Legală C privind pe partea vătămată, potrivit căruia aceasta a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure și au necesitat 14 - 15 zile de îngrijiri medicale de la data producerii;

-raportul de expertiză tehnică- auto din data de 31.08.2007, potrivit căruia starea de pericol a fost creată de, care, pe fondul neatenției în conducere și a lipsei de experiență, a pătruns pe trotuar accidentând grav trei persoane; viteza cu care circula inculpatul în premomentul apariției stării de pericol a fost de 77 - 78 km/, viteză peste limita admisă în localități, iar singura posibilitate de evitare a accidentului a aparținut în exclusivitate inculpatului;

-declarațiile martoruluipotrivit cărora a văzut cum inculpatul aflat la volanul autoturismului a accidentat trei colegi. A observat cum inculpatul a urcat brusc pe trotuar, sărind bordura și lovindu-i pe cei trei și totodată a observat un autoturism parcat la 6 - 7 metrii pe partea cealaltă a carosabilului, însă nu a putut preciza dacă inculpatul a executat o manevră de ocolire a acelui autoturism.

-declarațiile martorei, potrivit cărora se deplasa pe trotuarul din dreapta al aleii de acces în campusul, când la un moment dat a observat cum un autoturism care circula pe de acces spre ieșirea din campus, a urcat pe trotuar, probabil datorită faptului că se uita spre grupul în care se afla martora sau datorită bălții din dreptul grupului în care se afla și a lovit un grup format din trei persoane.

-declarațiile inculpatului, care a recunoscut și regretat săvârșirea faptei declarând că accidentul s-a produs datorită lipsei de experiență.

În ședința publică din 18.06.2008 s-au prezentat inculpatul și părțile vătămate și și au arătat că sunt de acord să se împace definitiv și necondiționat.

Potrivit dispozițiilor art. 132 pen. împăcarea părților în cazurile prevăzute de lege înlătură răspunderea penală, astfel că în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. h)pr.pen.s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al. 1 și 3 pen.(parte vătămată ) și pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al 1 și 3 pen. (parte vătămată ).

Împotriva sentinței penale menționate în termen legal au declarat apel inculpatul,partea civilă cât și asiguratorul de răspundere civilă Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

1) -a)Inculpatul,prin apărător,a adus critici hotărârii primei instanțe numai în privințalaturii civilea hotărârii judecătorești atacate.

Referitor ladaunele materialeacordate părții civile, instanța de fond a avut în vedere o serie de bonuri reprezentând cheltuieli legate în mod direct și nemijlocit de vătămarea produsă părții civile cu ocazia accidentului rutier, dar și declarația martorei și un înscris intitulat "convenție", prin care se pretinde că aceasta din urmă ar fi împrumutat partea civilă cu suma de 10.000 lei,înscris despre care apreciază că a fost întocmit "pro causa", nefiind nici datat, stipulându-se că partea civilă se obligă să restituie martorei această sumă de bani.

Partea civilă a solicitat și obligarea inculpatului la plata beneficiului nerealizat în perioada 01.07.2007 - 30.09.2007, depunând în dovedire o adeverință prin care se atestă că a depus la ooc erere de angajare ca muncitor necalificat, însă apreciază că aceasta nu este suficientă pentru a dovedi aceste pretenții civile.

Față de aceste considerente.s-a solicitat respingerea pretențiilor civile-despăgubiri materiale- formulate de partea civilă ca insuficient dovedite.

b)În ceea ce priveșteprejudiciul nepatrimonial, trebuia analizat dacă acest prejudiciu a fost în mod corect stabilit, în condițiile în care numărul de zile de îngrijiri medicale este destul de redus, respectiv de 44 - 45 de zile. Dacă se are în vedere un prejudiciu de agrement, solicită a se reține că partea civilă se poate deplasa, poate merge unde dorește, iar această infirmitate nu-l împiedică să-și asigure agrementul necesar, instanța urmând a aprecia dacă suma acordată cu titlu de daune morale este rezonabilă.

S-a solicitat admiterea apelului formulat de către inculpatul și desființarea sentinței penale apelate, rejudecându-.se cauza să se dispună reducerea cuantumului despăgubirilor civile-daune materiale și daune morale- acordate părții civile.

2)a)Partea civilă, prin avocat,a învederat că apelul său vizează doarlatura civilăa cauzei, concluziile fiind în contradictoriu cu cele formulate de inculpat.

Cu privire ladaunele materialereprezentândbeneficiul nerealizat, urmează a se constata că s-a precizat suma de 1.665 lei, iar ulterior, prin înscrisul depus la fila 113, s-a dovedit că suma se ridică la 2.238 lei; cu toate acestea, fără a motiva, instanța a acordat doar suma de 1.650 lei, motiv pentru care solicită a fi acordată întreaga sumă, aceea de 2.238 lei.

La dosarul cauzei (fila 69) există declarația inculpatului în care se menționează că este de acord să achite cheltuielile de deplasare efectuate de partea civilă, precum și cele legate de regimul alimentar, medicamente și vizitele la psiholog, însă instanța de fond nu a acordat nici o cheltuială cu deplasarea, deși s-a făcut dovada cu bonurile de benzină, putându-se verifica data menționată pe bonuri și data termenelor de judecată. Instanța nu a acordat nici cheltuielile cu privire la regimul alimentar.

Suma de 20.000 lei daune materiale solicitată de partea civilă reprezintă sumele de bani împrumutate de acesta, și anume 10.000 lei de la martora și 10.000 lei de la martorul. Deși instanța de fond a reținut această declarație a martorului, totuși nu a inclus-o în cuantumul daunelor materiale acordate părții civile.

b)În ceea ce priveștedaunele morale, partea civilă a solicitat în mod separat 300.000 lei daune morale; 50.000 lei prejudiciu de agrement și 50.000 lei prejudiciu juvenil, însă instanța a cumulat aceste solicitări, astfel că se impune a fi eșalonate și a se preciza motivul pentru care sumele nu au fost acordate,

S-a solicitat admiterea apelului formulat de către partea civilă, desființarea hotărârii atacate și rejudecându-se cauza să se dispună acordarea despăgubirilor civile în totalitate astfel cum au fost pretinse-daune materiale și daune morale- în cuantumul solicitat de acesta, cu obligarea inculpatului și la plata cheltuielilor de judecată.

.3)Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străziia solicitat prin motivele de apel depuse în scris, admiterea apelului declarat, desființarea sentinței penale și rejudecându-se cauza cu privire la latura civilă să se dispună:--excluderea din garanția Fondului a pretențiilor materiale nedovedite cu înscrisuri conform art.1161 civil;--excluderea din garanția Fondului a cheltuielilor de spitalizare datorate de către inculpat părții civile;--obligarea Fondului în calitate de garant al obligatului principal, inculpatul, și nu alături de inculpat.

În exercitarea controlului judiciar, prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu potrivit art.371 al.2 pr.pen.și art.378 al.1 pr.pen. în considerarea efectului devolutiv al acestei căi de atac, reexaminând actele și lucrările dosarului, instanța de apel a respins apelurile ca nefondate.

Față de probele administrate în cursul procesului penal, ținând seama și de disp.art.63 al-.2 pr.pen.și de art.287 al.2 pr.pen. instanța de apel a constatat că prima instanță a stabilit corect situația de fapt, încadrarea juridică corespunzătoare cât și vinovăția inculpatului, sub forma culpei, în comiterea faptei reținute în sarcina sa.

S-a observat că apelurile declarate în cauză vizau numailatura civilăa procesului penal, nefiind aduse critici hotărârii primei instanțe sub aspectul laturii penale.

În raport însă de natura infracțiunii, soluționarea acțiunii civile subsecvente acțiunii penale, este condiționată și de modul de rezolvare a laturii penale.

Se reține în sarcina inculpatului, că la data de 31.05.2007, în timp ce conducea autoturismul marca Opel cu număr de înmatriculare - pe de acces ce face legătura între parcarea Universitar și Bd. - - din mun.C, încălcând dispozițiile art. 35 al. 1 și art. 49 al. 1 din OUG nr.195/2002 a produs un accident rutier, soldat în principal cu vătămarea corporală a părții vătămate, care a suferit vătămări ce au necesitat pentru vindecare un număr de 44 - 45 de zile de îngrijiri medicale, leziunile punându-i viața în primejdie prin șoc mixt traumatic și hemoragic, rămânând cu infirmitate fizică permanentă, prin pierderea splinei,faptă ce a fost încadrată în disp.art. 184 al. 2, 4 pen.

Prin raportul de expertiză tehnică-auto efectuat în faza de urmărire penală(fila nr.52u.p. ) s-a reținut culpa exclusivă a inculpatului, acesta având singura posibilitate de evitare a accidentului, în calitate de conducător auto, care pe fondul neatenției în conducere și al lipsei de experiență a pătruns pe trotuarul din dreapta sensului de mers,unde se aflau trei pietoni care circulau legal,și i-a accidentat.Inculpatul a încălcat astfel prevederile art.35 al.1,art-.49 al.1 din Regulamentul de aplicare a nr.OUG195/2002,în timp ce pietonii nu au încălcat nicio prevede legală.

Din coroborarea probelor de la dosar, prima instanță a reținut aceeași culpă exclusivă a inculpatului în producerea evenimentului rutier,care a determinat modul de rezolvare a acțiunii civile.

Pe latură civilă:

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu sumele de -- 300.000 lei reprezentând daune morale pentru suferințele îndurate;-- 50.000 lei reprezentând prejudiciu de agrement, --50.000 lei reprezentând prejudiciu juvenil, --20.000 lei reprezentând daune materiale,(cheltuieli cu tratamentele,cu deplasările în mun.C,cu taxiul,cu regimul alimentar,cu psihologul );-- 1.650 lei reprezentând beneficiul nerealizat și -- 2.500 lei prestație lunară.(fila nr.51c.).

Prima instanță a reținut în mod corect că în prezenta cauză în privința acțiunii civile promovate de către partea civilă.sunt întrunite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prevăzute de art. 998-999 civil și anume: existența unui prejudiciu cert cauzat în patrimoniul părții vătămate,a unei fapte ilicite - producerea accidentului având loc pe fondul neatenției în conducere, a lipsei de experiență, și cu o viteză peste limita legală admisă în localități, a inculpatului,determinând vătămarea corporală a numitului, legătura de cauzalitate între fapta comisă și prejudiciul produs,a vinovăției inculpatului sub forma culpei.

1-2 )Referitor ladespăgubirile materiale-în dovedirea acestora conform art.1169 civil au fost depuse la dosar de către partea civilă o serie de înscrisuri, și au fost audiați martori propuși în susținerea laturii civile,fiind astfel justificată suma acordată și la care a fost obligat inculpatul alături de asiguratorul de răspundere civilă,și anume la suma de10.306,2 lei,fiind și de notorietate că raportat la natura leziunilor suferite,urmările produse,în astfel de situații se fac cheltuieli însemnate pentru însănătoșire,astfel că sub acest aspect apelul declarat de către inculpat este nefondat.

În reținerea acestei sume, s-au avut în vedere declarațiile martorilor și G,ca și o serie de chitanțe,bonuri fiscale.

-Martora,(fila nr.37c.) a declarat că știe că a fost victima unui accident, a împrumutat familia părții civile cu suma de 10.000 lei, sumă pe care au folosit-o pe medicamente și pe regimul alimentar deosebit pe care l-a necesitat partea civilă. Cunoaște că partea civilă se deplasa la facultate cu taxiul, pentru că în urma accidentului i se făcea rău datorită zdruncinăturilor,înainte de accident era plin de viață, mergea în excursii, la discotecă, fotbal, după accident era de nerecunoscut, s-a închis în sine, nu mai mergea nicăieri.

-Martorul G(fila nr.59c.) care a declarat că l-a împrumutat pe cu suma de 10.000 lei întrucât i-a spus că are nevoie de medicamente și îngrijiri medicale, nu știe ce cheltuieli a făcut partea civilă, dar cunoaște că se ducea la facultate cu taxiul, că înainte de accident se ducea în excursii, în discotecii, după accident nu mai face aceste lucruri întrucât nu mai putea din cauza durerilor, care câteodată erau insuportabile.

-Înscrisul denumit "Obligație",depus la dosar,(fila nr.35c.)în care s-a consemnat că a primit suma de 10.000 lei sub formă de împrumut, de la, pentru a-i servi la tratament, regim alimentar, deplasări TL - CT și retur cu mașina, respectiv cheltuieli în urma accidentului rutier, obligându-se să restituie împrumutul după finalizarea definitivă a dosarului penal.

Au fost reținute înscrisurile care au legătură directă cu cauza și cu afecțiunile cauzate părții civile.

Astfel, au fost avute în vedere ca înscrisuri:chitanța din 14.06.2007în sumă de 39,55 lei;chitanța din 19.02.2008în sumă de 64,55 lei;chitanța nr. - dindata de 05.06.2007în sumă de 70 lei;bonurile fiscale nr. 32- pentru suma de 19,50 lei,nr. 28pentru suma de 4,30 lei,nr. 34pentru suma de 4 lei,nr. 54pentru suma de 2,4 lei,nr. 86pentru suma de 1,15 lei, nr.49pentru suma de 3,20 lei,nr.1312pentru suma de 6,27 lei,nr. 77pentru suma de 2,93 lei,nr. 147- 1,72 lei,nr. 89- 1,40 lei,nr. 52- 2 lei,nr. 15- 1,33 lei,nr. 51- 2,15 lei,nr.74- 7,02 lei,nr. 73- 3,45 lei,nr. 55- 1,10 lei, nr. 209- 18 lei,nr.65- 4,63 lei,nr. 61- 3,99 lei,nr. 132- 17 lei,nr. 28- 8,83 lei,nr. 53- 14,40 lei, în total suma de 306,02 lei.

În raport de probele mai sus evidențiate s-a apreciat că suma acordată de 10.306,20 lei a fost justificată, și în raport de materialul probator insuficient de a dovedi în totalitate pretențiile materiale formulate de către partea civilă, în sumă totală de 20.000 lei,cu titlu de despăgubiri materiale,nu se mai impune majorarea cuantumului acestora,precum s-a solicitat în apelul declarat de către acesta.

b)În legătură cu cheltuielile efectuate de către partea civilă cu deplasarea precum și cele legate de regimul alimentar,pretinse în apelul declarat de către partea civilă,în mod corect prima instanță a dispus înlăturarea înscrisurilor și din care nu a rezultat că partea vătămată ar fi necesitat un regim alimentar special.

Este adevărat că în declarația sa inculpatul (fila nr.69c.)s-a arătat de acord cu suportarea către partea civilă a cheltuielilor de transport T-C și retur,cu taxiul dar și cheltuielile ocazionate de regimul alimentar și cu psihologul,dar a condiționat această plată de dovezile ce vor fi prezentate.

În raport de probele aflate la dosar,nu se justifică majorarea cuantumului despăgubirilor materiale,de altfel cheltuielile cu transportul,cu regimul alimentar,cu psihologul,putând fi incluse în suma generală acordată cu titlu de despăgubiri materiale și anume de suma de 10.306,2 lei.

)În ceea ce privește solicitarea părții civile de a fi obligat inculpatul și la plata sumei de 1.650 lei reprezentândbeneficiu nerealizatîn perioada 01.07.2007 - 30.09.2007, prima instanță a constatat în mod întemeiat că această sumă a fost dovedită cu adeverința nr. 734/03.11.2008 eliberată de către SC SRL T (fila nr.75c.).

În această adeverință s- menționat că a depus la SC SRL cerere de angajare înregistrară cu nr. 504/18.05.2007, cerere aprobată pentru un loc de muncitor necalificat la pentru perioada 01.07.2007 - 30.09.2007, însă acesta nu s-a prezentat la muncă,din motive necunoscute de societate.

Prin adeverința nr. 767/25.02.2009 emisă de SC SRLT (fila nr.114c.)în completarea adeverinței anterioare,s-a menționat că venitul posibil de realizat în perioada 01.07.2007 - 30.09.2007 ar fi fost de 590 lei lunar și de 1.770 lei pentru cele trei luni, iar în plus ar fi primit tichete de masă de 156 lei lunar și de 468 lei pentru cele trei luni.

Față de aceste adeverințe depuse la dosar, și necontestate în vreun fel, a fost dovedită pretenția formulată de către partea civilă referitoare la obligarea inculpatului la plata sumei de 1.650 lei reprezentând beneficiu nerealizat.

Nu se poate majora cuantumul sumei acordate cu titlu de beneficiu nerealizat, ținând seama că atât a pretins inițial partea civilă,iar față de adeverința depusă la dosar aceasta nu a înțeles să-și majoreze cuantumul sumei pretinse,în soluționarea laturii civile operând principiul disponibilității-.

c)În mod corect prima instanță a respins și cererea de obligare a inculpatului la plata uneiprestații lunareîn sumă de 2.500 lei, având în vedere faptul că în dosar nu s-a făcut dovada prin nici un mijloc de probă a situației pierderii sau diminuării capacității de muncă a părții vătămate,iar raportul de expertiză medico-legală nr. 568/AC/2008 din 19.01.2009 emis de Serviciul de Medicină Legală C,a concluzionat că partea vătămată are capacitatea de muncă păstrată, nefiind încadrat în nici un grad de invaliditate.

d)Cu privire laprejudiciul de natură nepatrimonială- daune morale în raport de durerile fizice cauzate prin rănirea, tratamentele medicale la care a fost supusă partea civilă, lipsirea pentru o perioadă de posibilitatea de a participa la viața socială și de a se bucura direct și efectiv de binefacerile acestei participări, leziunile care i-au pus viața în primejdie prin șoc traumatic și hemoragie, de infirmitatea fizică permanentă suferită prin pierderea de organ--splenectomie,de numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecare, 44-45 zile, de vârsta foarte tânără a părții civile, de 23 ani, lipsa oricărei vinovății în producerea accidentului, motivează acordarea unor daune morale corespunzătoare și evaluate la suma de 20.000 lei, pentru repararea pecuniară a unui prejudiciu suferit pe nedrept.

Într-adevăr partea civilă a pretins suma totală de 300.000 lei daune morale,în care au fost incluse și sumele de 50.000 lei prejudiciu de agrement și 50.000 lei prejudiciu juvenil,dar raportat la totalitatea suferințelor produse,lipsirea de o viață normală,ce include posibilitatea de merge în excursii sau la plajă,practicarea unui sport,a fost totalizată întreaga sumă acordată cu titlu de daune morale la suma de 20.000 lei și nu se mai impune precizarea defalcat pe componente.

Se apreciază că această sumă de 20.000 lei apare suficientă pentru acoperirea întregului prejudiciul nepatrimonial cauzat,și nu se mai impune majorarea cuantumului,precum s-a pretins de către partea civilă în apelul declarat.

3)În ceea ce privește motivele de apel invocate de către garantul Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii,se au în vedere următoarele:

Ca urmare a împrejurării că inculpatul a fost găsit vinovat de producerea accidentului din data de 31.05.2007 și nu s-a făcut dovada existenței unei polițe de asigurare de răspundere civilă pentru prejudiciile produse din accident valabilă la data producerii accidentului, în mod întemeiat s-a reținut de către prima instanță că Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii urmează a garanta despăgubirile cuvenite părților civile, alături de inculpatul vinovat de producerea accidentului de circulație.

S-a avut în vedere adresa nr.7942/13.05.2008 a CSA -Comisia de Supraveghere a asigurărilor (fila nr.45c.) care a comunicat că autoturismul cu nr.de înmatriculare - nu se regăsește în baza de date a niciunui asigurator.

Referitor la motivele invocate în apelul declarat și anume excluderea din garanția Fondului a pretențiilor materiale nedovedite cu înscrisuri conform art.1169 civil;--excluderea din garanția Fondului a cheltuielilor de spitalizare datorate de către inculpat părții civile;--obligarea Fondului în calitate de garant al obligatului principal, inculpatul, și nu alături de inculpat, se au în vedere următoarele:

-inculpatul a fost obligat către partea civilă, alături de garant, la plata sumelor de 10.306,2 lei despăgubiri materiale, de 20.000 lei daune morale și respectiv de 1.650 lei beneficiu nerealizat, în considerarea disp.art.1169 civil, în măsura în care au și fost probate conform precizărilor arătate mai sus;

-de asemenea, inculpatul a fost obligat către partea civilă Spitalul Clinic Județean alături de garant și la plata sumei totale de 5.336 lei cu titlu de despăgubiri civile, conform adresei emise de această parte civilă cu nr.-6732/17.03.2008(filelele nr.26-30c.), pentru perioadele în care părțile vătămate, și au fost internate în această unitate sanitară, făcându-se și dovada în acest sens, defalcat pe zile de spitalizare, și cost de cheltuieli pe zi. Aceste aspecte nu au fost contestate în nici un fel, iar obligarea către Spital este justificată ținând seama de prejudiciul cauzat acestuia prin fapta inculpatului alături de care Asociația trebuie să răspundă civil.

-răspunderea Asociației Fondul de Protecție a Victimelor Străzii este atrasă alături de inculpat pentru acoperirea prejudiciului supus reparației în procesul penal, motivat de faptul că în cauză operează principiul solidarității pasive, garantul având poziția unui codebitor față de partea vătămată, precum asiguratorul de răspundere civilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele scrise de recurs, Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, a reiterat motivele formulate în apel, arând, în esență, că aceasta nu are calitate de asigurător, cum greșit au reținut cele două instanțe, astfel că trebuia să fie obligat în calitate de garant și nu alături de către inculpat, că în mod greșit a fost obligată alături de inculpat și la plata cheltuielilor de spitalizare, având în vedere prevederile art. 5 alin.4 din Normele puse în aplicare prin Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.-/2006, potrivit cărora "nici o entitate care a compensat în orice fel persoanele păgubite sau a oferit servicii în legătură cu prejudiciile suferite, nu are dreptul să solicite de la Fond recuperarea cheltuielilor efectuate", că cheltuielile de judecată trebuie excluse din garanție și că se impune micșorarea cuantumului daunelor morale.

Curtea, examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, în limitele prevăzute de art.3856alin. 1 și 2.C.P.P. constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Referitor la criticile formulate de Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, curtea reține că, potrivit dispozițiilor art.251alin.10 lit.b din Legea nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii se constituie în scopul de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligația să încheie o astfel de asigurare.

Conform aceluiași articol, alineatul 12, Fondul are legitimare procesuală activă în orice proces împotriva persoanelor aflate într-o relație juridică cu el, pentru obligațiile de plată achitate sau care urmează cu certitudine să fie achitate de Fond.

Din interpretarea acestor texte legale, Fondul nu are doar calitatea de garant al obligației de despăgubire și doar pentru anumite despăgubiri, cum se susține de recurenta Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, ci el a fost constituit chiar în scopul de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă, pentru pagube produse prin accidente de vehicule, fără a distinge între aceste pagube.

Cum în cauză autoturismul condus de inculpat nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, intervine obligația fondului de a despăgubi persoanele păgubite, inclusiv Spitalului Clinic Județean C pentru cheltuielile de spitalizare efectuate cu partea vătămată.

În privința cheltuielilor judiciare, curtea constată Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii nu a fost obligată de instanța de fond la plata vreunei sume cu acest titlu în nume propriu sau alături de inculpat, iar instanța de apel a obligat-o la plata sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în baza art. 192 alin.2 C.P.P. ca urmare a respingerii apelului pe care l-a declarat. Conform dispoziției legale menționate, în cazul declarării apelului, cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana căreia i s-a respins apelul.

Referitor la critica privind cuantumul daunelor morale, curtea notează că, otrivit p. art. 14 al.3. si 3 si C.P.P. art. 998 civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar potrivit art. 14 al.5. acțiuneaC.P.P. civilă poate avea ca obiect și tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale, potrivit legii civile.

Prin urmare, instanța, constatând existența prejudiciului moral, dispune repararea acestuia si nu acordarea unei recompense simbolice.

In cauza, curtea constată că, în raport de durerile fizice cauzate prin rănirea, tratamentele medicale la care a fost supusă partea civilă, lipsirea pentru o perioadă de posibilitatea de a participa la viața socială și de a se bucura direct și efectiv de binefacerile acestei participări, leziunile care i-au pus viața în primejdie prin șoc traumatic și hemoragie, de infirmitatea fizică permanentă suferită prin pierderea de organ (ruptură-explozie de splină, contuzie renală stg.plagă delabrantă lombară dreapta sângerândă, fractură aripă iliacă dreapta, anemie secundară severă), de numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecare, 44-45 zile, de vârsta foarte tânără a părții civile, de 23 ani, lipsa oricărei vinovății în producerea accidentului, justifică acordarea unor daune morale corespunzătoare, suma de 20.000 lei reprezentând o compensare a suferinței si o satisfacție echitabilă suficientă.

Prin urmare, criticile formulate de recurenta Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii sunt nefondate.

Față de aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate și lipsa oricărui caz de casare din cele ce pot fi luate în considerare din oficiu, conform art. 3859alin.3 C.P.P. curtea, în baza art.38515alin.(1) pct.(1) lit.b) Cod procedură penală, va respinge recursul penal declarat, ca nefondat.

În baza art.192 alin.(2) Cod procedură penală, va obliga pe recurenta Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515alin.(1) pct.(1) lit.b) Cod procedură penală, respinge recursul penal declarat deASOCIAȚIA FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII- cu sediul în B,--40 bis,.5, sector 2 împotriva deciziei penale nr.300 din data de 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.294 din data de 5 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-, ca nefondat.

În baza art.192 alin.(2) Cod procedură penală, obligă pe recurenta Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Conform art.309 alin.(3) Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în două exemplare originale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Jud. fond.:

Jud.apel:,

Tehnored.dec.jud.: -

2 ex./28.10.2009

Președinte:Dan Iulian Năstase
Judecători:Dan Iulian Năstase, Daniel Dinu, Adriana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 609/2009. Curtea de Apel Constanta