Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 624/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 624/
Ședința publică din data de 04 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache
JUDECĂTOR 3: Aurel Președinte Secția pentru cauze cu
Minori și de Familie
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de - procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpatul, domiciliat în comuna, județul B, și asigurătorul SOCIETATEA DE asigurare SA - SUCURSALA G, cu sediul central în,-, împotriva deciziei penale nr. 99 din 18 aprilie 2008 Tribunalului Brăila.
La apelul nominal au răspuns recurentul inculpat, în stare de libertate, asistat de av., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 059/15.09.2008, și intimata parte civilă asistată de av., în baza împuternicirii avocațiale nr. 29/13.10.2008, lipsă fiind recurenta asigurător și intimatele părți civile Spitalul Județean de Urgență B și Spitalul Județean "Sf. "
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentului inculpat precizează că menține motivele de recurs depuse la dosar în integralitatea lor.
În cauză, inculpatul a declarat recurs împotriva dec.pen. 99/18.04.2008 a Tribunalului Brăila care, admițând recursul Parchetului și al părții civile, a pronunțat o sentință de condamnare a inculpatului, deși la fond a fost achitat.
În scris a expus pe larg motivele pentru care consideră că Tribunalul a greșit atunci când a pronunțat această soluție. Pe scurt, va puncta astăzi argumentele pe care se bazează acest punct de vedere.
Tribunalul a apreciat că inculpatul se face culpabil într-o oarecare măsură de producerea evenimentului, de faptul că a circulat pe raza localității respective cu viteza de 51 km/. Instanța de apel nu a stabilit însă o legătură de cauzalitate între această viteză și producerea evenimentului cu consecințe vătămătoare pentru partea vătămată.
Consideră că sentința instanței de fond este temeinică și legală. În mod cert, inculpatul nu a putut prevedea faptul că partea vătămată va intra intempestiv în carosabil. De altfel, partea vătămată avea trotuar și nu avea pentru ce să intre în partea carosabilă. S-a încercat să se spună că era o în zona trotuarului și s-au invocat și alte motive, însă susținerile făcute sunt contrazise de planșele foto și martorii audiați la fond.
Consideră că viteza de 51 km/ este o viteză legală, pentru că acel 1 km/ intră în marja de eroare de calcul. Solicită să se aibă în vedere că chiar și instrumentele de determinare științifică - radarele - au o marjă de eroare de 10 km/. În situația de față, expertul a calculat viteza având în vedere anumite elemente care nu sunt foarte precise, de la cercetarea de la fața locului. De aceea, consideră că viteza de 51 km/ nu este un element care să conducă la condamnarea inculpatului.
În dosarul de fond s-a demonstrat cu prisosință atât prin mărturii, dar și prin elementele de fapt, cum ar fi avariile de la autoturism, faptul că partea vătămată a intrat intempestiv în laterala autoturismului, fiind preluat după aceea pe caroserie și bineînțeles, în urma acestui impact, s-a produs vătămarea părții vătămate.
Consideră că în aceste împrejurări singurul culpabil de a accidentare este partea vătămată. De fapt, el s-a autoaccidentat.
Pentru aceste motive, consideră că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea disp. art. 47 din Codul penal.
Expertiza tehnică nu pune o concluzie tehnică de culpă în sarcina inculpatului, ci leagă posibilitatea de evitare a accidentului de către conducătorul auto de posibilitatea acestuia de a observa partea vătămată în timp util în carosabil, ori așa ceva nu era posibil dat fiind împrejurarea că partea vătămată a ieșit intempestiv în carosabil și s-a lovit efectiv de partea laterală dreaptă a autoturismului.
Pentru toate aceste motive, consideră că recurentul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii, motiv pentru care, în baza art. 3859pct. 18 Cod procedură penală solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale 99/18.04.2008 a Tribunalului Brăila și să se mențină sentința penală 1917/2007 pronunțată de Judecătoria Brăila ca fiind temeinică și legală.
Cu privire la recursul asigurătorului SCconsideră că este nefondat și urmează să fie respins.
Apărătorul intimatului parte vătămată solicită respingerea recursului declarat de inculpat, prin care a solicitat menținerea hotărârii instanței de fond și casarea deciziei penale 99/2008 a Tribunalului Brăila, pe motiv că în cauză nu există raport de cauzalitate între fapta săvârșită ca urmare a încălcării unor reguli de circulație și urmarea produsă constând în vătămarea corporală a părții vătămate.
Consideră că instanța de apel a stabilit în mod corect legătura de cauzalitate între fapta inculpatului și urmarea produsă prin nerespectarea unor reguli de circulație, motivat de faptul că inculpatul a circulat cu o viteză de 51 km/, viteză situată peste limita admisă. Faptul că apărătorul inculpatului susține că un km este nerelevant și că indiferent de viteza cu care inculpatul ar fi circulat, în sensul că dacă ar fi fost o viteză mai mică, consecințele ar fi fost aceleași, este lipsită de logică. Asta ar însemna că indiferent dacă un conducător ar circula cu 10 km/ sau 200 km km/h, în situația producerii unui accident ar fi aceleași consecințe ca cele produse în cauză.
Susține că raportul de cauzalitate este pe deplin dovedit, motivat de faptul că inculpatul nu a adaptat viteza la condițiile de vizibilitate, la carosabilul umed și, de asemenea, nu a dat dovadă de conduită preventivă, prin reducerea vitezei până la evitarea oricărui pericol. Din acest motiv s-a limitat viteza la 50 km/ în localitate.
În urma nerespectării acestor reguli inculpatul a lovit partea vătămată. Solicită să se observe că partea vătămată a fost lovită cu partea față dreaptă a autovehiculului și nicidecum în lateral. Precizează că în lateral a fost lovită cea de a doua victimă, respectiv martorul, audiat în cauză.
Cu privire la stabilirea culpei în producerea accidentului, precizează că locul impactului - bară față dreaptă, spargerea parbrizului, îndoirea stâlpului dreapta, așa cum rezultă din procesul-verbal de constatare la fața locului, sunt avarii care nu puteau fi produse prin lovirea laterală a autoturismului de către partea vătămată, excluzând culpa inculpatului, așa cum susține apărătorul acestuia. Dimpotrivă, aceste avarii reliefează faptul că accidentul s-a produs prin lovirea în plin a părții vătămate. laterală a fost avariată prin lovirea martorului.
De asemenea, apărătorul inculpatului susține că expertiza efectuată în cauză nu concluzionează ferm culpa inculpatului în producerea accidentului.a contrario, concluziile expertizei sunt elocvente, stabilind că inculpatul a depășit limita de viteză admisă și nu a adaptat lumina farurilor la condițiile de drum.
Referitor la raportul dintre viteză și gravitatea accidentului, apărătorul inculpatului face o apreciere lipsită de logică, precum că chiar dacă inculpatul ar fi circulat cu o viteză mult inferioară, efectele erau aceleași.
Față de motivele prezentate, solicită să se constate că motivele invocate sunt neîntemeiate, urmând să fie respins ca atare recursul.
Consideră că nu se poate reține că fapta comisă de inculpat este rezultatul unei împrejurări care nu putea fi prevăzută de nicio persoană.
În speță, coborârea părții vătămate pe carosabil în vederea deplasării în aceeași direcție de mers cu autovehiculul condus de inculpat, nu reprezintă o împrejurare ce nu putea fi prevăzută de nicio persoană și în consecință, art. 47 Cod penal nu-și găsește aplicabilitatea.
Susține că un conducător auto nu poate conduce imprudent pe considerentul că ceea ce apare inopinat în calea autovehiculului este o împrejurare de neprevăzut, respectiv un caz fortuit și, drept urmare, poate beneficia de art. 47 Cod penal.
De asemenea, solicită să se aibă în vedere că apărarea inculpatului este oscilantă, în sensul că la prima instanță a fost de acord că ar fi săvârșit fapta din culpă, răspunzând într-un procent de 25%.
Arată că deși nici apărarea părții vătămate și nici apărarea inculpatului nu au solicitat achitarea față de prevederile art. 47 Cod penal, instanța totuși a dispus această achitare.
Față de cele susținute solicită respingerea recursului formulat de inculpat, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise și chitanțele privind plata onorariului de avocat.
De asemenea, solicită respingerea recursului formulat de Societatea de Asigurare SA - Sucursala
Reprezentantul Ministerului Public consideră că ambele recursuri, respectiv, atât recursul declarat de inculpatul, cât și recursul declarat de asigurătorul Societatea de Asigurare SA - Sucursala G împotriva deciziei penale 99 din 18.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila sunt nefondate și solicită să fie respinse ca atare.
Într-adevăr, motivarea hotărârii pronunțate de instanța de apel are anumite deficiențe. În acest sens, face referire la faptul că deși instanța a stabilit în mod expres că inculpatul a încălcat dispoziția legală care îi obligă pe conducătorii auto să conducă cu o anumită viteză legală în localitate și a constatat că acesta depășit limita acestei viteze, totuși nu a făcut referire decât implicit la legătura de cauzalitate care a existat între conducerea autovehiculului cu depășirea limitei maxime prevăzută de lege pentru conducerea în localități și accidentul produs.
Susține că instanța a făcut implicit această referire, pentru că a făcut referire la faptul că inculpatul nu a putut să adapteze viteza la condițiile de trafic, ceea ce presupune, chiar dacă nu s-a precizat expres, încălcarea disp. art. 143 lit. b din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, articol potrivit căruia conducătorii auto au obligația de a se deplasa cu o viteză care să permită oprirea în condiții de siguranță și în condiții de vizibilitate.
Apreciază că recursul declarat de inculpat este nefondat. Solicită să se constate că, de altfel, la prima instanță inculpatul a solicitat să se constate că are o culpă de 25% în producerea accidentului, iar în apel nu a mai susținut același lucru, în condițiile în care obținuse achitarea în baza art. 10 lit. e Cod procedură penală la prima instanță.
Apreciază că și recursul declarat de Societatea de Asigurări Unita este nefondat. Instanța a apreciat corect că se impune obligarea acestei societăți în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile în proporția la care a fost obligat inculpatul, respectiv de 20%, corespunzător cu culpa constatată în urma probelor administrate.
Intimatul parte vătămată precizează că menține declarația dată la instanța din
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, menține declarațiile date și se consideră nevinovat.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1917/8.10.2007, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Brăila, în temeiul art.11 pct 2 lit. a proc.pen. în referire la art.10 lit. e proc.pen. a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă în forma prevăzută de art. 184 lin. 2 și 4 pen. a respins ca nefondate acțiunile civile formulate de părțile civile, iar în baza art. 189 proc.pen. a lăsat cheltuielile judiciare în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila nr. 1075/P/2006 din data de 23 2006 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 al.2 și 4 cod penal, faptă săvârșită la data de 5 2oo5.
Pentru a se dispune trimiterea in judecată a inculpatului, organul de urmărire penală a reținut în fapt următoarele:
La data de 5.11.2005 în jurul orelor 21,40 inculpatul conducea autoturismul proprietatea personală - 1300 cu numărul de înmatriculare - pe DJ 212 în direcția localității, că în localitatea în aceeași direcție de mers cu inculpatul se deplasau și persoanele vătămate de 16 ani și de 18 ani, primul circulând pe acostamentul drumului iar cel de-al doilea alături, pe partea carosabilă. Cei doi pietoni văzând în fața lor o de apă, hotărăsc să o ocolească prin stânga, ambii pătrunzând pe partea carosabilă a drumului, moment în care sunt loviți din spate cu partea față dreapta de către autoturismul condus de inculpat.
După impact este proiectat în partea dreapta a parbrizului și în stâlpul din dreapta, iar este lovit cu aripa față dreapta spre exterior și proiectat pe zona din dreapta sensului de mers al autoturismului.
Inculpatul a oprit autoturismul să vadă ce s-a întâmplat și l-a văzut pe căzut pe partea carosabilă și pe fugind.
la fața locului lucrătorii de poliție au efectuat constatări în prezența martorului asistent C de 43 ani din B, reținând că accidentul s-a produs pe un carosabil umed și că nu există urme de frânare. Autoturismul implicat a suferit avarii minore.
Inculpatul a fost testat cu aparatul rezultatul alcoolemiei fiind negativ.
Părțile vătămate și inculpatul au fost conduși la Spitalul Județean
Conform buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr.425/9.11.2005 inculpatul avea la ora 23,20 alcoolemia zero, după prima probă de sânge recoltată, a doua probă fiind refuzată de inculpat.
Victima de 18 ani a fost examinată medical constatându-se că aceasta a suferit cu ocazia producerii accidentului rutier din 5.11.2005 leziuni care i-au pus viața în primejdie și care au necesitat 85- 90 zile îngrijiri medicale - raport de constatare medico legală nr. 74/2006.
Victima a prezentat leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu sau de corp dur la data de 5.11.2005 în cadrul accidentului rutier care nu i-au pus viața în pericol și au necesitat îngrijiri medicale de 3-5 zile raport de constatare medico legală nr. 75/2006.
În cauză s-a efectuat o expertiză tehnică care a stabilit că în momentele premergătoare apariției pericolului de accident cât și în momentul impactului autoturismul - se deplasa cu o viteză de 51 km/, că inculpatul nu a observat pietonii deși avea obligația de a se asigura pe direcția de deplasare și că nici persoanele vătămate nu au respectat regulile de circulație rutieră, în sensul că au circulat pe partea dreaptă a carosabilului deși aveau obligația să circule pe partea.
S-a reținut de către organul de urmărire penală că accidentul putea fi evitat atât de inculpat, dacă observa prezența pietonilor de la distanța la care avea vizibilitate trebuind să adapteze viteza de deplasare a autoturismului în așa fel încât să poată opri în spațiul de vizibilitate cât și de cele două victime dacă se deplasau legal pe partea stânga a drumului sau pe trotuar, așa cum o impun prevederile art.205 al.1 din Regulamentul de aplicarea a OUG 195/2002.
În actul de sesizare a instanței se mai arată că inculpatul a încălcat prevederile art.143 lit.b din Regulamentul de Aplicare al OUG 195/2002, în sensul că în condițiile în care vizibilitatea era redusă pe drumul public trebuia să folosească instalația de iluminare a autovehiculului și anume luminile de întâlnire sau de drum, după gradul de iluminare al drumului public.
Pe baza situației de fapt mai sus arătate, organul de urmărire penală a apreciat că în drept, fapta inculpatului, care în ziua de 5.11.2005 nerespectând măsurile de prevedere în conducere pe DJ 212 l- accidentat pe provocându-i acestuia leziuni ce i-au pus viața în pericol și care au necesitat 85-90 îngrijiri medicale constituie infracțiunea de vătămare corporală din culpa prevăzută de art.184 al.2 și 4 din codul penal.
Procedând la reevaluarea materialului probator administrat în faza de urmărire penală, readministrat în faza de cercetare judecătorească, precum și pe baza probelor administrate la solicitarea inculpatului, instanța de fond a apreciat că inculpatul nu putea în mod obiectiv evita accidentul rutier soldat cu vătămarea corporală a părții vătămate.
Astfel, așa cum s-a reținut și în actul de sesizare a instanței și așa cum rezultat și din materialul probator administrat partea vătămată se deplasa pe carosabil și la vederea unei băltoace a intenționat să o ocolească pătrunzând pe carosabil unde a fost surprinsă de autoturismul condus de inculpat.
Martorul a arătat că partea vătămată a ieșit pe carosabil "din scurt" iar partea vătămată confirmă împrejurarea că în momentul imediat anterior impactului a intenționat să ocolească o băltoacă.
Instanța de fond a înlăturat afirmațiile martorului care susținea că partea vătămată și-a păstrat direcția de mers.
Din planșele foto anexate la dosarul cauzei rezultă ca partea vătămată avea la dispoziție un larg spațiu situat în partea - spațiu și trotuar - pe unde putea să ocolească băltoaca.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul "a încălcat prevederile art.143 lit.b din Regulamentul de Aplicare al OUG 195/2002 în sensul că în condițiile în care vizibilitatea era redusă pe drumul public trebuia să folosească instalația de iluminare a autovehiculului și anume luminile de întâlnire sau de drum, după gradul de iluminare al drumului public".
Această susținere nu a fost preluată de instanța de judecată care a constatat că nu există nici-o probă la dosarul cauzei care sa confirme ipoteza conform căreia inculpatul ar fi circulat cu luminile stinse.
În raportul de expertiză tehnică auto s-a reținut că inculpatul "avea obligația să vadă" în spațiul carosabil orice obstacol, iar una din cauzele accidentului a constat în conduita neatentă a inculpatului.
Instanța de fond a constatat că această obligație nu se regăsește în reglementarea actuală privind circulația rutieră.
Din acest punct de vedere, instanța de fond a reținut că inculpatul nu avea cum să prevadă împrejurarea că partea vătămată se va angaja în manevra de ocolire a unui obstacol.
Partea vătămată s-a angajat în ocolirea bălții fără a sesiza apropierea autoturismului condus de inculpat întrucât nu circula în mod regulamentar pe partea corespunzătoare a drumului după direcția de mers, împrejurare care i-ar fi dat posibilitatea să sesizeze vizual apropierea autoturismului.
În consecință, instanța de fond a înlăturat concluziile expertizei tehnice auto relative la culpa inculpatului, reținând că aceasta nu este de fapt o concluzie a expertului, ci o chestiune stabilită cu certitudine de organul de urmărire penală prin modalitatea sugestivă de formulare a celui de-al doilea obiectiv al expertizei tehnice.
Tot cu privire la raportul de expertiză, s-a mai reținut că aceasta omite o chestiune esențială care rezultă din materialul probator administrat atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească și anume manevra de ocolire a obstacolului în care s-a angajat partea vătămată, acesta fiind elementul determinant al lanțului cauzal ce a avut ca sfârșit accidentarea părții vătămate.
Cum potrivit dispozițiilor art. 47 cod penal u constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, al cărei rezultat este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută, văzând și dispozițiile art. 10 lit. e proc.pen. instanța de fond a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă în modalitatea prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 pen.
Pe latură civilă s-a constatat că acțiunile civile exercitate de părțile civile sunt nefondate, inculpatul neputând răspunde pentru prejudicii pe care nu le-a creat, fiind incidente dispozițiile art.346 alin. 2 proc.pen.
Pronunțând achitarea inculpatului, instanța de fond a lăsat în sarcina statului cheltuielile judiciare potrivit dispozițiilor art. 192 alin. 3 proc.pen.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila și partea civilă.
Parchetul a criticat sentința sub aspectul soluției de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă în forma prevăzută de art. 184 alin.2 și 4 pen. infracțiune pentru săvârșirea căreia acesta a fost trimis în judecată și pentru existența căreia au fost administrate probe ce au fost interpretate greșit de instanța de fond.
Parchetul consideră că sentința astfel pronunțată este netemeinică, că inculpatul a săvârșit infracțiunea, că acesta are culpă în producerea accidentului rutier în care a fost vătămat corporal, că și partea vătămată are culpă în producerea accidentului, iar instanța de fond, în raport de gradul de culpă stabilit ar fi trebuit să condamne inculpatul și să admită și acțiunile civile formulate proporțional culpei reținută în sarcina inculpatului.
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și în rejudecarea cauzei pe baza probelor administrate de instanța de fond să se dispună condamnarea inculpatului și admiterea acțiunilor civile în măsura dovezilor administrate cu privire la întinderea prejudiciului și ținând seama și de culpa părții civile.
Partea civilă a criticat sentința pentru motive ce privesc soluțiile pronunțate pe latură penală și civilă.
Consideră că în mod greșit instanța de fond a apreciat că accidentul rutier în care apelantul a fost victimă s-ar fi produs din vina exclusivă a acestuia. S-a susținut că inculpatul intimat putea și trebuia să observe cele două persoane ce mergeau pe carosabil și ar fi trebuit să fie în măsură să prevină producerea impactului.
A apreciat că accidentul s-a produs din culpa comună a părților, iar inculpatul trebuie să răspundă penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.346 alin. 1 proc.pen. acțiunea civilă ar fi trebuit admisă în funcție de culpa stabilită în sarcina inculpatului.
În consecință, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și în rejudecarea cauzei să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 pen. iar pe latură civilă să fie admise acțiunile civile formulate în cauză.
Prin decizia penală nr. 99 din 18 aprilie 2008 Tribunalului Brăilas -au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila și partea civilă împotriva sentinței penale nr.1917/8.10.2007 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr- privind pe inculpatul.
S-a desființat sentința atacată și în rejudecare:
În baza art. 184 alin. 2 și 4 pen. cu aplicarea art.74 și art.76 lit. e pen;
A fost condamnat inculpatul la 300 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art.81 pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată pe termenul de încercare de 1 an prevăzut de art.82 alin. 2 pen.
În baza art. 346 proc.pen. și art. 998 civ.;
S-au admis în parte acțiunile civile formulate în cauză și în consecință:
A fost obligat inculpatul în solidar cu asigurătorul SC SA B să plătească părții civile - suma de 4.700 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale și suma de 1.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale, părții civile Spitalul Județean de Urgență B suma de 46,3 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale și părții civile Spitalul Județean "Sf " G suma 1.132,7 lei de lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.
În baza art.189 - 191 proc.pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Brăilaa sumei de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu la instanța de fond.
În baza art. 193 proc.pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu asigurătorul să plătească părții civile - suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a decide astfel, s-au reținut următoarele:
S-a constatat că instanța de fond a reținut corect situația de fapt în care a avut loc accidentul rutier soldat cu vătămarea corporală a părții civile, dar a apreciat incorect conduita conducătorului auto - inculpatul - fapt ce a condus la constatarea că acesta nu ar fi avut culpă în producerea accidentului.
La această concluzie a ajuns instanța de fond pentru că a înlăturat în totalitate constatările raportului de expertiză și concluziile expertului.
Astfel, s-a arătat că instanța de fond nu a observat că din dinamica producerii accidentului a rezultat că autoturismul condus de inculpatul, în momentul producerii accidentului circula cu o viteză de 51 Km/, viteză situată peste limita legală pentru circulația rutieră în localitate. Această limită de viteză în localități are drept scop posibilitatea efectuării manevrelor în condiții de siguranță pentru toți participanții la trafic, iar încălcarea acestei prevederi legale determină și existența culpei inculpatului în producerea accidentului rutier.
În ce privește persoana vătămată, s-a precizat că instanța de fond în mod corect a stabilit că și acesta are culpă în producerea accidentului pentru că circula pe carosabil pe un drum amenajat cu trotuare pentru pietoni și mergea pe partea dreaptă a sensului de mers încălcând astfel regulile de circulație impuse pietonilor.
S-a reținut că apare astfel evident că accidentul de circulație s-a produs din culpa ambelor părți și în raport de încălcările constatate, culpa cea mai mare revine părții vătămate.
S-a constatat așadar că soluția de achitare a inculpatului este netemeinică, că în raport de această soluție și latura civilă a procesului a fost rezolvată incorect.
Constatând că accidentul rutier din data de 5.11.2005 în care au fost implicați inculpatul în calitate de conducător auto și apelantul parte civilă ( persoană vătămată ce a suferit leziuni ce au necesitat 85 - 90 zile de îngrijiri medicale și căreia i-a fost pusă în primejdie viața ) s-a produs din culpa comună a celor doi, inculpatul circulând cu o viteză peste limita legală, tribunalul a constatat că acesta a săvârșit infracțiunea de vătămară corporală din culpă în forma prevăzută de art.184 alin. 2 și 4 pen.
Reținând vinovăția inculpatului, tribunalul a reținut că va dispune condamnarea acestuia, la stabilirea pedepsei și a modalității de executare urmând a fi avute criteriile generale prevăzute de art. 72 pen.
Astfel, s-a arătat că vor fi avute în vedere pericolul social concret a faptei, condițiile concrete în care a fost săvârșită constând în încălcarea la limită a vitezei legale, circumstanțele personale ale inculpatului ( persoană matură, fără antecedente penale cu o bună conduită procesuală ).
De asemenea, s-a mai precizat că la individualizarea pedepsei se va avea în vedere gradul de culpă a inculpatului în producerea accidentului pe care tribunalul l-a apreciat, pe baza stării de fapt rezultată din probe, ca fiind de 20 %.
S-a mai arătat că, conduita bună a inculpatului va fi apreciată ca circumstanță atenuantă, astfel că pedeapsa va fi aplicată și în raport de dispozițiile art. 74 și art. 76 pen.
Față de aceste criterii, s-a reținut că se va aplica inculpatului pedeapsa amenzii penale și fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 pen. se va dispune suspendarea executării acesteia pe termenul de încercare de 1 an prevăzut de art. 82 alin. 2 pen.
Cum vătămarea corporală a părții civile s-a produs și din culpa inculpatului, s-a arătat că acesta urmează să răspundă pentru prejudiciul material și moral cauzat părții în limita procentului de 20 % stabilit de instanță.
Partea civilă s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 50.000 lei pentru daune materiale și 30.000 lei pentru daune morale.
În ce privește întinderea prejudiciului material, s-a reținut că instanța de fond a administrat probe din care rezultă că pentru recuperarea stării de sănătate partea civilă a făcut cheltuieli de 25.000 lei, astfel că s-a apreciat că acțiunea civilă va fi admisă pentru procentul de 20% din această sumă din care se va deduce suma de 300 lei plătită de inculpat părții civile pe bază de chitanță aflată la dosarul de fond ( fila 169 ).
În ce privește cuantumul daunelor morale, tribunalul a apreciat că suma de 1.000 lei reprezintă o justă despăgubire și este și rezonabilă, astfel că va dispune în acest sens.
În ce privește acțiunile civile formulate de părțile civile Spitalul Județean de Urgență B și Spitalul Județean Sf., s-a reținut că acțiunile civile vor fi admise tot în limita procentului de 20% culpa inculpatului.
Cum inculpatul era asigurat pentru răspundere civilă la SC SA B, s-a precizat că acesta va fi obligat în solidar cu asigurătorul la plata despăgubirilor civile către părțile civile.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul și asigurătorul Societatea de Asigurare SA - Sucursala
Inculpatul a criticat decizia pronunțată pe motive de nelegalitate, precizând în susținerea recursului promovat că Tribunalul a reținut sec, fără a stabili vreo legătură de cauzalitate, faptul că accidentul ar fi fost datorat împrejurării că inculpatul a circulat cu viteza de 51 km/oră, ignorând situația de fapt și împrejurările producerii accidentului.
S-a arătat că vătămarea părții civile s-a produs ca urmare a angajării imprudente acesteia intempestiv în carosabil, fără să se asigure, iar nu ca urmare a vreunei încălcări a normelor de circulație din partea inculpatului. Totodată, s-a mai învederat că nu există legătură de cauzalitate între modul cum a circulat și vătămarea corporală a lui, ci există legătură de cauzalitate între ceea ce a făcut acesta din urmă și autovătămarea lui, culpa producerii accidentului revenindu-i în totalitate.
Față de toate acestea, s-a apreciat că instanța de fond a apreciat corect atunci când a făcut aplicarea art. 47 Cod penal, motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei pronunțată de Tribunalul Brăila și menținerea ca legală și temeinică a sentinței penale 1917/2007 a Judecătoriei Brăila.
Societatea de Asigurare SA - Sucursala G nu și-a motivat recursul.
Recursul asigurătorului este nefondat, iar recursul inculpatului este fondat,urmând a fi admis pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Considerăm că din întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești rezultă că în producerea evenimentului rutier culpa este comună (aparținând atât inculpatului cât și părții civile), dar în cote diferite, respectiv o culpă de 80% pentru partea vătămată și o culpă de 20% pentru inculpatul, motiv pentru care apreciem neîntemeiate susținerile inculpatului, în sensul că nu se face vinovat de producerea accidentului, și considerăm că în mod corect instanța de apel a constatat că accidentul de circulație s-a produs din culpa ambelor părți, iar în raport de vătămările constatate culpa cea mai mare revine părții vătămate (80%).
Așa cum a reținut și instanța de apel, culpa aparține atât inculpatului, care în momentul producerii accidentului circula cu o viteză de 51 km/, viteză situată peste limita legală pentru circulația rutieră în localitate (această limită de viteză în localități având drept scop posibilitatea efectuării manevrelor în condiții de siguranță pentru toți participanții la trafic), cât și părții vătămate, care circula pe carosabil pe un drum amenajat cu trotuare pentru pietoni și mergea pe partea dreaptă a sensului de mers, încălcând regulile de circulație pentru pietoni.
Într-adevăr, motivarea hotărârii pronunțate de instanța de apel are anumite deficiențe: astfel, deși instanța a stabilit în mod expres că inculpatul a încălcat dispoziția legală care îi obligă pe conducătorii auto să conducă cu o anumită viteză în localitate și a constatat că acesta a depășit limita acestei viteze, totuși nu a făcut referire decât implicit la legătura de cauzalitate care a existat între conducerea autovehiculului cu depășirea limitei maxime prevăzută de lege pentru conducerea în localități și accidentul produs.
Considerăm că instanța a făcut implicit această referire pentru că a făcut referire la faptul că inculpatul nu a putut adapta viteza la condițiile de trafic, ceea ce presupune, chiar dacă nu s-a precizat expres, încălcarea de către inculpat a dispozițiilor art. 143 lit. b din regulamentul de aplicare a OUG195/2002, articol potrivit căruia conducătorii auto au obligația de a se deplasa cu o viteză care să permită oprirea în condiții de siguranță și în condiții de vizibilitate.
Deși apreciem că în mod corect instanța de apel a reținut culpa comună atât a inculpatului, cât și a părții vătămate în proporțiile precizate anterior (80% partea vătămată și 20% inculpatul), având în vedere modul și împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit fapta (încălcarea la limită a vitezei legale - 51 km/), contribuția redusă pe care acesta a avut-o la producerea evenimentului rutier (culpa sa fiind doar de 20%), faptul că e la primul impact cu legea penală, a avut o conduită bună anterior comiterii faptei, reținem că fapta săvârșită prin conținutul ei concret nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, scopul procesului penal și reeducarea inculpatului putând fi realizate și prin sancționarea sa cu o amendă cu caracter administrativ, motiv pentru care vom admite recursul inculpatului, se va casa în parte, numai în ceea ce privește latura penală, decizia penală 99/18.04.2008 a Tribunalului Brăila și în rejudecare, în temeiul art. 181alin. 3 și art. 91 lit. c Cod penal, îi va fi aplicată inculpatului o amendă cu caracter administrativ.
Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei apelate.
În ceea ce privește recursul asigurătorului Societatea de Asigurare SA - Sucursala G, apreciem că acesta e nefondat, instanța de apel apreciind corect că se impune obligarea acestei societăți în subsidiar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile în proporția la care a fost obligat inculpatul, respectiv de 20%, corespunzător cu culpa constatată în urma probelor administrate.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligat asigurătorul la plata cheltuielilor judiciare către stat în recurs.
Văzând și dispozițiile art. 193 Cod procedură penală, va fi obligat de asemenea asigurătorul către partea civilă la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 24.04.1956 în B, CNP -, domiciliat în comuna, județul B) împotriva deciziei penale nr. 99 din 18 aprilie 2008 Tribunalului Brăila (sentința penală nr. 1917/08.10.2007 a Judecătoriei Brăila ) și în consecință.
Casează în parte, respectiv numai în ceea ce privește latura penală, decizia penală nr. 99/18.04.2008 a Tribunalului Brăila și în rejudecare.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a în ref. la art. 10 lit.1Cod proc. penală și art. 181Cod penal, achită pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal.
În baza art. 181alin 3 și art. 91 lit. c Cod penal sancționează pe inculpatul cu 300 lei amendă cu caracter administrativ.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale apelate.
Respinge ca nefondat recursul declarat asigurătorul SOCIETATEA DE ASIGURARE A - SUCURSALA G, cu sediul central în B,-, împotriva deciziei penale nr. 99/18.04.2008 a Tribunalului Brăila (sentința penală nr. 1917/08.10.2007 a Judecătoriei Brăila ).
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod proc. penală, obligă pe asigurătorul SOCIETATEA DE ASIGURARE A - SUCURSALA G la plata sumei de 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
În baza art. 193 Cod proc. penală, obligă pe asigurătorul SOCIETATEA DE ASIGURARE A - SUCURSALA G să plătească părții civile suma de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier,
Red.: -/28.11.2008
Tehnored. /2 ex./30.12.2008
Fond:
Apel:,
Președinte:Daniela Liliana ConstantinescuJudecători:Daniela Liliana Constantinescu, Mariana Cristache, Aurel
