Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 731/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.731/
Ședința publică de la 10 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Iulian Năstase
JUDECĂTOR 2: Daniel Dinu
JUDECĂTOR 3: Adriana
Grefier -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de:
- inculpatul - domiciliat în C,- B;
- partea responsabilă civilmenteSC CA-- cu sediul în C,-, județ C;
- asiguratorulSC. - SUCURSALA- cu sediul în C,-;
- partea vătămată - domiciliat în C,-, -,.A,.4,.18;
împotriva deciziei penale nr. 320 din 26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr. 1428 din 22 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.184 alin.(2) și (4) Cod penal.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, a apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă:
- pentru recurentul inculpat, care a lipsit, avocat ales în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009, emisă de Baroul Constanța - Cabinet Individual;
- pentru recurentul parte vătămată care a lipsit, avocat ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 14033/2009, emisă de Baroul Constanța;
- pentru recurenta parte responsabilă civilmente SC Ca-eptun, avocat ales în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009, emisă de Baroul Constanța - Cabinet Individual.
Se constată lipsa recurentului asigurator SC Reasigurare "" - Sucursala Cai ntimaților părți civile Spitalul Clinic Județean de Urgență C și Spitalul de Ortopedie, și Recuperare Medicală Sud și a intimatului asigurator Asigurări - Sucursala
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 176-181 cod procedură penală.
Întrebat fiind, recurentul inculpat arată că înțelege să dea declarație în cauză, aceasta fiind consemnată în procesul-verbal atașat la dosarul cauzei.
Curtea, dispune rectificarea încheierilor din datele de 12 noiembrie 2009 și 19 noiembrie 2009, cu privire la calitatea procesuală a lui, în sensul că acesta are calitatea de recurent, la filele 5 și 21-22 aflându-se declarația de recurs și respectiv motivele de recurs.
Avocat pentru recurentul inculpat depune la dosar copie de pe pașaportul acestuia cu viza de intrare/ieșire din țară, pentru a justifica lipsa de la termenul anterior.
În conformitate cu dispozițiilor art.301 Cod procedura penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul parte vătămată, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul acordării în întregime a daunelor morale și materiale așa cum a solicitat în cererea de constituire de parte civilă. A făcut dovada daunelor materiale prin toate înscrisurile depuse și prin proba testimonială, iar în ceea ce privește daunele morale consideră că suma solicitată este rezonabilă, având în vedere cele peste 150 de zile de îngrijiri medicale, 4 operații suferite, de infirmitatea permanentă cu care a rămas, de vârsta pe care o avea partea vătămată la producerea accidentului. Cu cheltuieli de judecată.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat și recurenta parte responsabilă civilmente Ca-eptun C, arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art.3859pct.(18) Cod procedură penală, în sensul că soluția de condamnare pronunțată de către instanța de apel este greșită, aceasta comițând o eroare gravă de fapt în aprecierea probelor și stabilirea stării de fapt. Criticile vizează două aspecte:
1) ambele soluții pronunțate în cauză sunt nelegale prin prisma aplicării față de inculpat în temeiul dispozițiilor art.65 Cod penal și art.71 Cod penal a măsurii interdicției exercitării unor drepturi prevăzute de art.64 lit.a) teza a doua și lit.b) Cod penal. Consideră că nu se putea aplica această pedeapsă complementară motivat de împrejurarea că dispozițiile legale prevăd faptul că pentru a se dispune această măsură complementară se aplică mai întâi inculpatului o pedeapsă principală de cel puțin doi ani de zile și să se constate în raport de gravitatea faptei și persoana infractorului necesitatea aplicării acestei pedepse.
2) cu privire la motivele de recurs formulate pe fondul cauzei, apreciază că urmează a fi admise motivat de împrejurarea că ambele hotărâri recurate pleacă de la premisa că, referitor la vina în producerea accidentului aparține în exclusivitate recurentului inculpat, întrucât în concluziile raportului de expertiză întocmit de Institutul de Criminalistică B și în raport de declarațiile martorilor, și Precum rezultă fără nici un fel de dubiu culpa exclusivă a acestuia în producerea accidentului auto.
În ceea ce privește constatările raportului de expertiză întocmit de Institutul Național de Criminalistică se va constata faptul că acestea sunt întemeiate numai pe declarațiile testimoniale existente în cauză. Practic, experții criminaliști nu au făcut altceva decât să se substituie instanței de judecată, interpretând declarațiile testimoniale, depășind latura strict tehnică pe care trebuia s-o aibă concluziile acestora. În concluziile de la punctele 3 și 5 din raportului de expertiză criminalistică rezultă faptul că, se confirmă numai în raport de probatoriul testimonial. Apreciază că acești experți nu puteau să-și fundamenteze punctul de vedere numai în raport de declarațiile testimoniale.
În cauză, au mai fost efectuate trei sau patru expertize criminalistice la momentul efectuării urmăririi penale și niciuna dintre ele nu a putu să avanseze o concluzie certă cu privire la vinovăția unuia sau altuia dintre părțile implicate în accidentul respectiv.
În ceea ce privește declarațiile martorilor audiați în cauză, urmează se constatat că este vorba despre trei persoane care au sesizat anumite aspecte legate de producerea accidentului. Pe de o parte este Precum, soacra martorei, care inițial a avut calitatea de învinuită, iar pe de altă parte este, care și ea la rândul ei a fost implicată și inițial învinuită în cauză și martora care a determinat schimbarea concluziilor experților.
Referitor la declarația martorei solicită a se aprecia declarația acesteia sub aspectul concludenței și credibilității în raport de relațiile pe care acesta le avea cu învinuita, parte implicată în accidentul respectiv și interesul pe care-l are în raport de această situație în vederea soluționării cauzei. Chiar și în aceste condiții solicită a se constata că mărturia acesteia este neconcludentă, pe de o parte aceasta afirmă că nu era atentă la ceea ce s-a petrecut în trafic, iar pe de altă parte vine și susține că a observat de pe bancheta aflată pe locul din față, că martora a pătruns în intersecție pe culoarea a semaforului. Este paradoxal faptul că pe de o parte a afirmat faptul că nu a fost atentă la trafic, în sensul de a preciza dacă alte mașini se deplasau pe sensul de mers, dar pe de altă parte a reușit să observe culoarea a semaforului pe direcția de mers pe care se deplasa.
În ceea ce privește declarația pe care a dat-o, de asemenea există contradicții relevate în motivele de recurs depuse la dosar în scris, în sensul că pe de o parte afirmă că aceasta a oprit mașina, iar după aceea și-a continuat deplasarea, în altă declarație arată că de fapt nu a oprit mașina și în mers a schimbat în treapta întâia de viteză și a pătruns după aceea pe culoarea în intersecție. Solicită a se analiza aceste contradicții și mai ales interesul pe care-l are această persoană în declarația pe care a dat-
Cu privire la martora aceasta a dat trei declarații pe parcursul urmăririi penale. Primele două declarații nu au putut să conducă la stabilirea unor concluzii certe de către experții criminaliști, însă, ulterior, la doi ani de zile după momentul la care a dat declarațiile inițiale, în cea dată de 30.07.2004 afirmă că a fost contactată de către ca urmare a unui anunț publicat în ziarul Cuget Liber, pentru ca mai apoi în faza de cercetare judecătorească să spună că a fost contactată de ca urmare a faptului că a povestit la universitate ceea ce s-a întâmplat. Precizează că aceasta este declarația care a determinat într-un fel sau altul concluziile raportului de expertiză și implicit soluțiile care au fost pronunțate în cauză. Există mai multe contradicții în declarațiile date de această martoră atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească. Aceasta nu poate afirma cu certitudine că unul dintre autoturisme, respectiv cel condus de către a pătruns pe culoarea, iar autoturismul condus de către inculpat pe culoarea roșie, motivat de împrejurarea că aceasta se afla perpendicular pe direcția de deplasare a autoturismului Tico așteptând să treacă de pe str.- - spre str.-, iar vizibilitatea în partea dreaptă, respectiv din direcția de deplasare a autoturismului Skoda de la spre zona Capitol, nu avea cum să observe culoarea a semaforului întrucât acesta se afla amplasat pe partea luminoasă spre delfinariu. În acest context, în care martora afirmă că avea în față și o basculantă care îi obstacula vederea pe partea dreaptă a intersecției apreciază că aceasta nu poate afirma cu certitudine faptul că putea să observe culoarea pe care a pătruns fiecare dintre cele două autoturisme. Solicită a se observa că această martoră supune inițial că a observat mai multe mașini care erau amplasate pe direcția de deplasare a martorei, declară că a văzut când aceasta a oprit deplasarea și în același timp spune că a observat două persoane pe bancheta din spate a mașinii Skoda. Ori, așa cum a afirmat și martora precum aceasta a stat pe bancheta din față. Pe de o parte această martoră arată că în momentul în care s-a produs accidentul făcându-se culoarea pentru direcția ei de deplasare și-a continuat deplasarea de pe str.- - spre str.-, pe de altă parte, vine în fața instanței de judecată și confirmă un alt aspect, care este în favoarea inculpatului și arată că în momentul în care s-a produs acel impact imediat s-au pus în mișcare autoturismele cu direcția de deplasare dinspre spre Capitol. Această contradicție denotă faptul că în momentul în care martora a ajuns în intersecție era culoarea pentru direcția de deplasare înainte și nu culoarea pentru direcția de deplasare stânga, spre str.- -. Pornind de declarațiile contradictorii pe care le-a dat această martoră, solicită a se constata că, cealaltă persoană care a fost implicată în accident, practic a confundat semafoarele, aceasta fiind singura explicație.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei susține că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art.998 și art.999 Cod civil, în stabilirea întinderii prejudiciului. Apreciază că instanțele ar fi trebuit să opereze nu în baza unor prezumții ci în baza unor probe prin care să determine întinderea prejudiciului care a fost acordat în cauză. Referitor la daunele materiale analizând strict dovezile pe care s-a întemeiat hotărârea pronunțată de instanță nu există decât declarația părții civile, trei declarații de martori, înscrisuri luate de pe Internet și o adresă luată de la o societate, depuse cu ocazia cercetării judecătorești. Din niciuna dintre aceste probe nu rezultă întinderea certă a prejudiciului pentru că pe de o parte, partea civilă nu a putut preciza suma pe care acesta a cheltuit-o pentru vindecarea sa și nici suma care ar fi reprezentat beneficiul nerealizat.
Referitor la cheltuielile cu spitalizarea, partea vătămată afirmă că ar fi împrumutat o sumă de 5.000-6.000 euro, însă martorii audiați în cauză au afirmat că au cunoscut despre aceste aspecte de la partea vătămată. Cu privire la daunele materiale constând în câștigurile nerealizate ca sportiv, fiind vorba despre suma de 500 euro pe lună solicită a se constata că nu există nici un fel de dovadă. Faptul că s-au depus niște înscrisuri listate de pe Internet care nu relevă caracterul cert al prejudiciului, în sensul că partea civilă ar fi fost invitată, ar fi participat și ar fi câștigat premiile respective, apreciază că aceste împrejurări nu pot conduce la concluzia că într-adevăr aceste ar fi realizat un venit sigur ca întindere și efectiv.
În ceea ce privește câștigurile pe care acesta le-ar fi avut ca organizator de evenimente și construcția de echipamente, intră în contradicție pe de o parte susținerile făcute în cererea de constituire parte civilă unde se vorbește despre faptul că acesta ar fi câștigat aproximativ 200 de euro pe lună pentru aceste evenimente cu adresa depusă în apel d e către unde se susține că exista un total de 12.500 euro care i-ar fi revenit părții civile din organizarea unor evenimente.
Solicită a se analiza și întinderea daunelor morale care au fost acordate fără a minimaliza suferința la care a fost supusă partea civilă, însă apreciază că sunt excesive și apreciază că trebuie analizată temeinicia probelor efectuate sub acest aspect.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.38515pct.(2) lit.d) Cod procedură penală solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și să se dispună după rejudecarea cauzei, achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art.11 pct.(2) lit.a) Cod procedură penală coroborat cu art.10 lit.c) Cod procedură penală, în sensul că fapta nu a fost săvârșită de către inculpat, nu a reușit să se dovedească culpa exclusivă a inculpatului, apreciind că accidentul s-a produs din vina martorei.
Cu privire la recursul părții responsabile civilmente Ca-eptun, arată că acesta vizează aceleași aspect, având aceleași interese.
Referitor la recursul părții civile, în raport de considerentele expuse în recursul inculpatului, apreciază că acesta nu poate fi admis în lipsa unor dovezi certe cu privire la întinderea prejudiciului, caracterul efectiv al acestora, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat.
În ceea ce privește recursul asiguratorului Asigurări - Sucursala C solicită admiterea acestuia, în raport de lipsa unor dovezi clare cu privire la prejudiciu.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul parte vătămată solicită respingerea recursului declarat de inculpatul, ca nefondat. Apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului, față de expertizele efectuate în faza de urmărire penală, iar în ceea ce privește daunele materiale și morale consideră că acestea au fost dovedite.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor declarate de inculpatul, partea responsabilă civilmente Ca-eptun, asiguratorul Asigurări - Sucursala C și partea vătămată, ca nefondate și menținerea hotărârilor pronunțate la instanța de fond și instanța de apel, ca temeinice și legale.
Cu privire la recursul inculpatului, care a formulat o cerere de achitare consideră că aceasta se află în contradicție cu probele aflate la dosarul cauzei, mai precis cu primele trei expertize tehnice auto din cele cinci efectuate pe parcursul procesului penal. Ultimele două având concluzii care atestă neutilitatea lor, experții arătând că nu se pot pronunța asupra momentului în care cele două autoturisme cel condus de inculpat și cel condus de martora au pătruns în intersecție. Anterior acestora au mai fost întocmite rapoarte de expertiză care au determinat întocmirea unui nou raport la. care a stabilit fără dubiu culpa exclusivă a inculpatului arătând că martora a pătruns în intersecție pe culoarea a semaforului, iar inculpatul la 2-3 secunde după apariția culorii roșii. S-au mai efectuat și rapoarte de constatare cu privire la ritmicitatea schimbării culorilor acelui semafor. Aceste înscrisuri coroborate cu declarațiile martorilor oculari au condus la stabilirea vinovăției inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.184 alin.(2) și (4) Cod penal. La dozarea pedepsei au fost avute în vedere comportamentul anterior al inculpatului, lipsa antecedentelor penale, încercările inculpatului de a minimaliza consecințele faptei.
Referitor la greșita aplicare a pedepsei complementare solicită a se observa că nu este vorba despre art.65 Cod penal ci s-a reținut art.71 Cod penal cu privire la pedeapsa accesorie, art.64 lit.a) teza a-II-a și lit.b) Cod penal.
Pe latură civilă s-au acordat despăgubiri civile în cuantumul corespunzător probatoriului administrat.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat susține că este nevinovat. Susține că nu avea cum să evite accidentul și arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său ales.
- CURTEA -
Asupra recursurilor penale:
Constată că prin sentința penală nr. 1428/22.12.2008, Judecătoria Constanțaa hotărât:
In baza art.184 alin.2,4 penal condamna pe inculpatul (la pedeapsa de 6 luni inchisoare.
In baza art.81 pen. suspenda conditionat executarea pedepsei de 6 luni inchisoare pe o durata de 2 ani si 6 luni termen de incercare stabilit in conditiile art.82 pen.
In baza art.359 pr.pen.atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor prev. de art.83,84 pen. a caror nerespectare determina revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.
In baza art. 71.penal interzice inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b penal.
In baza art. 71 alin.4 penal constata suspendata executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b penal pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii
In baza art.14 si art.346 pr.pen. obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Ca-eptun SRL și alături de asiguratorul SC Vienna Insurance SA ( in limita plafonului legal) la plata:
-sumei de 21.800 euro,echivalentul în lei la data plății,cu titlu de daune materiale și 20.000 euro,echivalentul în lei la data plății,cu titlu de daune morale in favoarea partii civile.
- sumei de 114,99 lei cu titlu de despagubiri civile in favoarea partii civile Spitalul de Ortopedie, și Recuperarea Medicala Sud;
-sumei de 302,50 lei cu titlu de despagubiri civile in favoarea partii civile Spitalul Clinic de Urgenta B.
Ia act ca Spitalul Clinic Județean de Urgență C nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În ziua de 24 iunie 2004,în jurul orelor l0.00, inculpatul în timp ce conducea autoturismul marca Daewoo Tico cu nr. de înmatriculare - pe b-dul -, dinspre Capitol spre, ajungând la intersecția cu strada - -,ca urmare a faptului că a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric a intrat în coliziune cu autoturismul marca SKODA cu nr. de înmatriculare B-36- condus regulamentar,pe culoarea a semaforului,de numita care se deplasa spre stânga,pe strada - -,dinspre.
În urma impactului, autoturismul Tico a intrat în derapaj necontrolat spre trotuarul din dreapta, a lovit bordura trotuarului și s-a răsturnat pe partea pe trotuar, cu spatele spre stâlpul de beton de care s-a lovit și apoi a ricoșat în peretele vitrinei magazinului aparținând SC Flex SRL.
În timpul deplasării autoturismului TICO răsturnat pe trotuar, a fost acroșată mai întâi persoana vătămată care se afla pe trotuar, cu fața spre b-dul -.Din impact, persoana vătămată a fost aruncată peste cap, pe trotuar după care autoturismul a lovit-o pe partea vatamata care încercat să se strecoare printre peretele clădirii și marginea trotuarului,însă a fost proiectata prin geamul ferestrei magazinului SC Flex SRL în interiorul acestuia, suferind grave leziuni.
După producerea accidentului de circulație,partea vătămată a fost transportată la Spitalul Clinic Județean C unde a fost internată inițial, în perioada 24.06.2004-05.07.2004 cu diagnosticul "traumatism prin accident rutier. acut închis. deschisă tip 2 diafiză femur drept operat. Plăgi contuze pentru care sa practicat extensie continuă scheletică și reducere ortopedică OS cu tijă centromedulară cu aliaj".
Conform raportului de constatare medico-legală nr. 283/AC/08.07.2004,partea vătămată prezentat leziuni traumatice care necesită pentru vindecare aproximativ 120 zile de îngrijiri medicale de la data producerii lor.Ulterior, din cauza cioburilor de sticlă ajunse în corpul părții vătămate aceasta a fost spitalizată în alte unități sanitare, respectiv Sud în perioada 18-22.10.2004 cu diagnosticul corp străin coapsă stg operat, practicându-se extragerea acestuia, potrivit FO 04167/2004.
Urmare acestei spitalizări, partea vătămată a fost reexaminată,iar raportul de expertiză medico-legală nr. 533/AC din 26.11.2004 a constatat că perioada acordată îngrijirilor medicale rămâne cea stabilită în actul medico-legal anterior (120 zile de la data producerii leziunilor).
Partea vătămată a fost ulterior spitalizată la Spitalul Clinic de Urgență B în perioada 31.03-03.04.2006, potrivit FO nr. 12232/2006 în Secția Ortopedie III,unde a suferit o nouă intervenție chirurgicală de extragere de corp străin din tendonul rotulian drept.
Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. 137/AC din 18.12.2007 întocmit în cauză a concluzionat că partea vătămată - a prezentat la data de 24.06.2004 un politraumatism facial, toracic și membre cu fractură femur dr. operată și restanțe de multiplii corpi străini (cioburi) opera; leziunile de violență au putut fi produse prin lovire cu și de corp dur. Datorită intervențiilor chirurgicale de extragere a corpilor străini, timpul de îngrijiri medicale a fost prelungit la circa 150 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor.
În cauză a fost examinată și persoana vătămată, iar raportul de constatare medico-legală. 286/AC/08.07.2004 a concluzionat că că acesta a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure ce pot data din 24.06.2004 și au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale de la producerii leziunilor traumatice.
Prin decizia penală nr. 320/26.06.2009, Tribunalul Constanțaa hotărât:
În baza art. 379 pct. 1 lit b Cod pr. penală respinge, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpatul, partea vătămată, partea responsabilă civilmente SC CA- SRL și de către asiguratorul SC VIENNA INSURANCE SA împotriva sentinței penale nr. 1428/22.12.2008 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr-.
În baza art.192 al.2,4 Cod procedură penală obligă pe fiecare apelant la plata sumei de 90 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea părții vătămate privind obligarea celorlalte părți la plata cheltuielilor judiciare avansate cu prilejul judecării apelului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, tribunalul constată că prima instanță a efectuat cercetarea judecătorească în mod complet, a realizat o evaluare justă a întregului material probator administrat în cauză, reținând în mod corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, precum și vinovăția acestuia în comiterea faptei pentru care a fost judecat.
În mod corect prima instanță a reținut în ansamblul probator concluziile raportului de expertiză criminalistică întocmit de experții din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice B cu motivarea că, pe de o parte, au fost formulate de forul superior în materie de accidente rutiere iar pe de alta parte, concluziile acesteia se coroborează cu declarațiile martorilor, și, însă și cu declarațiile părții vătămate.
Astfel cum a arătat și prima instanță, nu se poate susține că martorii și nu ar fi credibili întrucât primul nu a relatat în cursul cercetării judecătorești aceleasi aspecte ca și în cursul urmăririi penale si ca cel de-al doilea ar fi fost contactat de martora care i-ar fi oferit o sumă de bani. Martorul a prezentat aceeași situație de fapt atât in cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, neavând relevanta împrejurările in care aceasta a ajuns sa aibă calitatea de martor in dosar, iar martorul a afirmat ca i s-a oferit o suma de bani de o doamna fara insa a putea preciza pentru ce anume, iar martora a declarat ca nu dat nici unei persoane vreo suma de bani.
Într-adevăr, declarațiile celor 3 martori - șoferul autoturismului Skoda care a fost lovit în intersecție de mașina condusă de inculpat), - pasageră in autoturismul marca Skoda, care a precizat că autoturismul marca Tico a pătruns în intersecție exact în momentul în care autovehiculele de pe celălalt sens de mers al Bulevardului - s-au pus în mișcare la culoarea a semaforului pentru a vira la stânga pe strada - -, iar după autoturismul Tico nu a mai trecut vreun alt vehicul, din depozițiile căruia rezultă că autoturismul condus de inculpat a pătruns cu viteză mare în semafor, coroborate cu declarațiile părții vătămate (care a arătat că la cel moment toate autoturismele din sensul de mers către staționau ), cu nota de constatare tehnică ce explică timpii de funcționare a semaforului din intersecție și care exclude ipoteza avansată în apel d e inculpat în sensul confuziei pe care ar fi făcut-o martora cu privire la semafor, dar și cu concluziile raportului de expertiză întocmit de INEC B care a stabilit viteza de deplasare ale celor 2 autoturisme în premomentul accidentului, conduc la concluzia că autoturismul marca TICO cu număr de înmatriculare - condus de inculpat a pătruns în intersecție în timp ce semaforul indica roșu.
Fiind așadar îndeplinite în mod cumulativ condițiile art.345 alin. 2.C.P.P. în mod corect prima instanță a pronunțat condamnarea inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art 72 pen. și anume dispozițiile din partea generală a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în codul penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmarea produsă, reținând în mod corect că partea vătămată a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare a necesitat un număr de 150 zile îngrijiri medicale, suferind numeroase intervenții chirurgicale pentru extragerea multiplilor corpi străini - cioburi-din corp), gradul de pericol social concret al infracțiunii dat de împrejurările în care aceasta a fost comisă și totodată circumstanțele personale ale inculpatului și anume faptul că este tânăr, are un loc de muncă și un domiciliu stabil și se află la primul conflict cu legea penală. Totodată, în mod just instanța de fond a ținut seama de împrejurarea că indiferent dacă s-a considerat sau nu vinovat de producerea accidentului, inculpatul nu s-a interesat de starea de sănătate a părții vătămate care a suferit mai multe internări datorită leziunilor grave suferite și nici nu a manifestat interes față de desfășurarea procesului penal.
În consecință, tribunalul consideră că, la operațiunea de individualizare a pedepsei, instanța de fond a dat eficiența corespunzătoare tuturor criteriilor generale prevăzut de art. 72.Cod Penal, a manifestat echilibru în dozarea pedepsei stabilind un cuantum care se circumscrie scopului preventiv prevăzut de lege și care este în măsură să asigure constrângerea și totodată reeducarea inculpatului.
În ceea ce privește modalitate de executare a pedepsei, aceasta a fost în mod judicios individualizată de prima instanță, circumstanțele personale favorabile ale inculpatului care a comis o infracțiune din culpă, constituind un element de natură a convinge instanța că scopul pedepsei aplicate va putea fi atins chiar fără executarea în regim de detenție.
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs inculpatul, partea responsabilă civilmente SC CA-, asiguratorul SC. - SUCURSALA C și partea vătămată.
În dezvoltarea motivelor de recurs ale recurentul parte vătămată, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul acordării în întregime a daunelor morale și materiale așa cum a solicitat în cererea de constituire de parte civilă, arătându-se că s-a făcut dovada daunelor materiale prin toate înscrisurile depuse și prin proba testimonială, iar în ceea ce privește daunele morale consideră că suma solicitată este rezonabilă, având în vedere cele peste 150 de zile de îngrijiri medicale, 4 operații suferite, de infirmitatea permanentă cu care a rămas, de vârsta pe care o avea partea vătămată la producerea accidentului; s-au solicitat și cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs ale recurentul inculpat și ale recurentei părți responsabile civilmente Ca-eptun C, s-a solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor recurate și să se dispună după rejudecarea cauzei, achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art.11 pct.(2) lit.a) Cod procedură penală coroborat cu art.10 lit.c) Cod procedură penală, în sensul că fapta nu a fost săvârșită de către inculpat, nu a reușit să se dovedească culpa exclusivă a inculpatului, apreciind că accidentul s-a produs din vina martorei, arătându-se că în cauză sunt incidente dispozițiile art.3859pct.(18) Cod procedură penală, în sensul că soluția de condamnare pronunțată de către instanța de apel este greșită, aceasta comițând o eroare gravă de fapt în aprecierea probelor și stabilirea stării de fapt, criticile vizând două aspecte:
1) ambele soluții pronunțate în cauză sunt nelegale prin prisma aplicării față de inculpat în temeiul dispozițiilor art.65 Cod penal și art.71 Cod penal a măsurii interdicției exercitării unor drepturi prevăzute de art.64 lit.a) teza a doua și lit.b) Cod penal; s-a considerat că nu se putea aplica această pedeapsă complementară motivat de împrejurarea că dispozițiile legale prevăd faptul că pentru a se dispune această măsură complementară se aplică mai întâi inculpatului o pedeapsă principală de cel puțin doi ani de zile și să se constate în raport de gravitatea faptei și persoana infractorului necesitatea aplicării acestei pedepse.
2) cu privire la motivele de recurs formulate pe fondul cauzei, apreciază că urmează a fi admise motivat de împrejurarea că ambele hotărâri recurate pleacă de la premisa că, referitor la vina în producerea accidentului aparține în exclusivitate recurentului inculpat, întrucât în concluziile raportului de expertiză întocmit de Institutul de Criminalistică B și în raport de declarațiile martorilor, și Precum rezultă fără nici un fel de dubiu culpa exclusivă a acestuia în producerea accidentului auto.
În ceea ce privește constatările raportului de expertiză întocmit de Institutul Național de Criminalistică se va constata faptul că acestea sunt întemeiate numai pe declarațiile testimoniale existente în cauză. În cauză, au mai fost efectuate trei sau patru expertize criminalistice la momentul efectuării urmăririi penale și niciuna dintre ele nu a putu să avanseze o concluzie certă cu privire la vinovăția unuia sau altuia dintre părțile implicate în accidentul respectiv.
În ceea ce privește declarațiile martorilor audiați în cauză, urmează se constatat că este vorba despre trei persoane care au sesizat anumite aspecte legate de producerea accidentului. Pe de o parte este Precum, soacra martorei, care inițial a avut calitatea de învinuită, iar pe de altă parte este, care și ea la rândul ei a fost implicată și inițial învinuită în cauză și martora care a determinat schimbarea concluziilor experților.
Contradicțiile existente între declarațiile date de martora denotă faptul că în momentul în care martora a ajuns în intersecție era culoarea pentru direcția de deplasare înainte și nu culoarea pentru direcția de deplasare stânga, spre str.- -. Pornind de declarațiile contradictorii pe care le-a dat această martoră, solicită a se constata că, cealaltă persoană care a fost implicată în accident, practic a confundat semafoarele, aceasta fiind singura explicație.
Referitor la daunele materiale analizând strict dovezile pe care s-a întemeiat hotărârea pronunțată de instanță nu există decât declarația părții civile, trei declarații de martori, înscrisuri luate de pe Internet și o adresă luată de la o societate, depuse cu ocazia cercetării judecătorești. Din niciuna dintre aceste probe nu rezultă întinderea certă a prejudiciului pentru că pe de o parte, partea civilă nu a putut preciza suma pe care acesta a cheltuit-o pentru vindecarea sa și nici suma care ar fi reprezentat beneficiul nerealizat.
Referitor la cheltuielile cu spitalizarea, partea vătămată afirmă că ar fi împrumutat o sumă de 5.000-6.000 euro, însă martorii audiați în cauză au afirmat că au cunoscut despre aceste aspecte de la partea vătămată. Cu privire la daunele materiale constând în câștigurile nerealizate ca sportiv, fiind vorba despre suma de 500 euro pe lună solicită a se constata că nu există nici un fel de dovadă. Faptul că s-au depus niște înscrisuri listate de pe Internet care nu relevă caracterul cert al prejudiciului, în sensul că partea civilă ar fi fost invitată, ar fi participat și ar fi câștigat premiile respective, apreciază că aceste împrejurări nu pot conduce la concluzia că într-adevăr aceste ar fi realizat un venit sigur ca întindere și efectiv.
În ceea ce privește câștigurile pe care acesta le-ar fi avut ca organizator de evenimente și construcția de echipamente, intră în contradicție pe de o parte susținerile făcute în cererea de constituire parte civilă unde se vorbește despre faptul că acesta ar fi câștigat aproximativ 200 de euro pe lună pentru aceste evenimente cu adresa depusă în apel d e către unde se susține că exista un total de 12.500 euro care i-ar fi revenit părții civile din organizarea unor evenimente.
S-a solicitat a se analiza și întinderea daunelor morale care au fost acordate fără a minimaliza suferința la care a fost supusă partea civilă, însă apreciază că sunt excesive și apreciază că trebuie analizată temeinicia probelor efectuate sub acest aspect.
În dezvoltarea motivelor de recurs ale asiguratorului SC. - SUCURSALA C s-a arătat că ambele instanțe au încălcat dispozițiile Legii nr. 136/1995 și ale art. 10 alin. 1 lit. b din Ordinul nr. 3113/2003 deoarece s-a depășit limita maximă de răspundere a asigurătorului de până la 700.000.000 ROL pentru fiecare persoană, stabilită pentru anul 2004; s-a mai solicitat și reducerea daunelor materiale acordate părții civile cu titlu de venituri nerealizate și sume obținute din organizarea de evenimente specifice, acestea nefiind dovedite.
La termenul din data 10.12.2009, inculpatul a dat declarație în fața Curții.
În recurs nu s-au administrat alte mijloace de probă noi.
Examinând hotărârile recurate în raport de motivele de recurs și de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că toate recursurile formulate în cauză nu sunt fondate, pentru următoarele:
Prima instanță și instanța de apel au reținut corect starea de fapt și au făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, reținând vinovăția inculpatului sub forma culpei cu prevedere prev. de art. 19 pct 2 lit. a Cp.
În acest sens, Curtea reține că starea de fapt reiese din coroborarea următoarelor mijloace de probă administrate în cauză:
- declarațiile părții vătămate care a susținut că la data de 24.06.2004 în timp ce se afla pe trotuarul Bulevardului -, în zona intersecției cu Strada - -, pe partea, la aproximativ 4-5 de intersecție, și-a coborât privirea spre niște acte pe care le avea în mână și după câțiva pași a auzit zgomot de frână și o bubuitură, a ridicat privirea și a observat un autoturism îndreptându-se spre trotuar în direcția sa, când a frânat autoturismul, din cauza vitezei și a impactului cu alt autoturism, pur și simplu s-a ridicat de pe carosabil, s-a rostogolit, încât a observat partea de dedesubt a acestuia precum și cum a fost accidentată o altă persoană, și-a dat seama de pericol și înainte de a fi lovit a sărit în lateral stânga încercând să se strecoare printre peretele clădirii cu marginea trotuarului, însă autoturismul s-a lovit de un stâlp moment în care a ricoșat și i-a prins piciorul drept între rama geamului de la magazin și partea din față a autoturismului, a fost proiectat prin geam suferind leziuni pe tot corpul; a arătat partea vătămata că a observat că toate autoturismele din sensul de mers către staționau;
- procesul- verbal de cercetare la fața locului;
- schița locului faptei;
- fotografiile judiciare;
- raportul de expertiză medico-legală nr. 437C/18.12.2007 emis de C, potrivit căruia partea vătămată a suferit vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 150 zile de îngrijiri medicale;
- declarațiile martorilor:
-: martor care a învederat că la data de 24.06.2004 se afla pe trotuarul B-dului - în dreptul magazinului de saltele, era cu spatele către intersecție și se deplasa către stația de autobuz când a auzit o bufnitură, presupunând că s-au lovit 2 mașini. Martorul a declarat că a observat un autoturism Tico circulând pe B-dul - către cu viteză mare, în acel moment autoturismul aflându-se într-u mic viraj ca și când ar fi ocolit ceva însă nu s-a mai redresat și s-a îndreptat spre el, fiind lovit de acesta;
-: care a susținut că la data de 24.06.2004 se afla în mașina oprită pe strada - - cu intenția de a vira la stânga la apariția semnalului pe B-dul - către centru, fiind prima la semafor, în partea dreaptă aflându-se o autobasculantă care urma să vireze la dreapta, că a observat un autoturism Skoda care s-a încadrat și efectuase virajul la stânga dinspre - pe strada - - și totodată că în acel moment, când autoturismul Skoda mai avea puțin de parcurs pentru a ajunge la colțul intersecției - cu - -, a apărut cu viteză mare pe a 2 dinspre centru spre - un autoturism Tico având inscripția TV care a fost acroșat ușor cu din față de autoturismul Skoda. Martorul a mai precizat că nu a putut observa ce s-a întâmplat cu autoturismul Tico datorită vehiculului oprit în dreapta sa, că la semaforul către - nu se mai aflau alte autoturisme și nu au mai trecut în acest sens alte autovehicule și totodată că autoturismul Skoda a intrat în intersecție pe culoarea a semaforului pe direcția spre Strada - - întrucât a văzut ordinea în care celelalte autovehicule de pe celelalte sensuri de mers au trecut prin intersecție;
-: care a declarat că în ziua de 24.06.2004 a plecat de acasă ieșind în B-dul -, că se deplasa cu autoturismul marca Skoda pe a treia cu sensul de mers dinspre spre Capitol, că, ajungând la intersecția cu strada - - s-a încadrat pentru efectuarea virajului la stânga, la culoarea a semaforului situat pe scuarul din stânga sa punând în mișcare autovehiculului și virând stânga și că, deodată, un autoturism Tico de culoare galbenă care venea dinspre Capitol spre i-a tăiat fața și întrucât tocmai se pusese în mișcare, nu a avea viteză și nici nu a apucat să frâneze, lovind astfel autoturismul Tico; a precizat martora că în momentul în care a ajuns la semafor acesta indica roșu astfel că a scos mașina din viteza iar atunci când semaforul s-a schimbat indicând culoarea, a introdus maneta în treapta întâi și a observat că mașinile de pe benzile din dreapta sa s-au oprit;
-: din depozițiile căreia rezultă că, la data de 24.06.2004, în jurul orei 10 dimineața circula în autoturismul marca Skoda condus de fiica sa martora, aflându-se pe scaunul din dreapta față, că la intersecția B-dului - cu Strada - -, fiica sa s-a încadrat pe de lângă scuar, direcția centru, a oprit la semafor pentru că era culoarea roșie apoi când a apărut culoare a efectuat virajul la stânga în intersecție pentru a se încadra pe strada - -, iar când mai aveau de parcurs 2-3 a auzit o vâjâitură și când s-a uitat a observat un autoturism care se îndrepta cu viteză spre bordura trotuarului din dreapta sa, acesta răsturnându-se;
-: care arătat că la data respectivă se afla în curtea sa unde așeza niște cărămizi când a auzit în stradă zgomot de frânare scurtă, urmat de o bubuitură ca și când s-ar fi lovit 2 autoturisme, a ridicat privirea și s-a uitat spre intersecție moment în care a văzut un autoturism Tico în timp ce se lovea de un stâlp de beton, după care s-a răsturnat;
- nota de constatare tehnică din care rezultă că funcționarea sistemului de semaforizare electric de la locul accidentului se efectuează în 4 timpi: timpul 1,pentru deplasarea autovehiculelor pe b-dul - directia spre inainte(din ambele direcții respectiv, spre zona Capitol și spre Stațiunea -); timpul 2, pentru deplasarea autovehiculelor pe b-dul - cu viraj stânga (din ambele direcții ale B-dului - cu viraj stânga pentru deplasarea pe strada - -) și care urmează după instalarea culorii roșu la timpul 1; timpul 3, pentru deplasarea autovehiculelor pe strada - - direcția spre strada -, pe toate direcțiile (deplasarea spre înainte, spre stânga și spre dreapta) și timpul 4, pentru deplasarea autovehiculelor pe strada - -, direcția spre b-dul - pe toate direcțiile (deplasare spre înainte, spre stânga și spre dreapta);
- concluziile expertizei criminalistice nr.149/20.06.2007 întocmite de Institutul Național de Expertize Criminalistice B din care rezultă că viteza inițială de deplasare a autoturismului Daewoo Tico a fost de cca 48 km/, iar viteza de deplasare a autoturismului Skoda a fost de 15/25 km/h, apreciindu-se raportat la elementele de fapt că se poate reține ca autoturismul Skoda a pătruns in intersecție pe culoarea a semaforului iar autovehiculul Tico Daewoo pe cea roșie la cel puțin 2,3 s după culoarea galbenă.
În mod corect prima instanță și instanța de apel au reținut în ansamblul probator concluziile raportului de expertiză criminalistică întocmit de experții din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice B cu motivarea că, pe de o parte, au fost formulate de forul superior în materie de accidente rutiere iar pe de alta parte, concluziile acesteia se coroborează cu declarațiile martorilor, și, însă și cu declarațiile părții vătămate.
Din analiza declarațiilor părții vătămate coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză reiese autoturismul condus de către inculpat a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului, astfel că raportul de expertiză criminalistică întocmit de experții din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice B ( 242-245 ) prezintă concluziile corecte întemeiate pe aceeași stare de fapt reținută și de către instanță; celelate rapoarte de expertiză efectuate în cauză nu au putut concluziona care dintre autoturisme a pătruns în intersecție pe culoarea a semaforului deoarece nu au au avut în vedere celelalte mijloace de probă administrate în cauză, însă doar din analiza acestora se puteau face asemenea aprecieri; susținerea inculpatului în sensul că a pătruns în intersecție pe culoarea a semaforului nu este susținută de nici un alt mijloc de probă, dimpotrivă este contrazisă de restul probatoriului administrat în cauză.
Nu sunt temeinice criticile inculpatului cu privire la contradicțiile declarațiilor date de către martora, din care ar reieși că aceasta nu avea cum să observe culoarea pentru sensul de deplasare a autovehicolului Skoda condus de către martora, având în vedere că aceasta putea observa culoarea semaforului din partea a intersecției, în acea intersecție existând un semafor atât înainte de intrarea în intersecție cât și după intersecție ( foto 1. 14 ).
În consecință, încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat este legală, instanța de fond și cea de apel efectuând o aplicare corespunzătoare a normelor în materie.
Fiind întrunite toate condițiile cerute de dispozițiile art. 345 alin. 2 Cpp, în mod s-a dispus condamnarea inculpatului pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată.
În cadrul operațiunii de individualizare judiciară a pedepsei ce urma a fi aplicată, s-a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cp. și s-a stabilit pentru inculpat o pedeapsă corespunzătoare gradului de pericol social concret a infracțiunii și persoanei inculpatului.
Modalitatea de executare a fost stabilită corespunzător de prima instanță, scopul pedepsei prev. de art. 52 Cp. putând fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei, fiind îndeplinite cerințele art. 81 Cod penal.
Curtea mai constată că nu este temeinic nici motivul de recurs al inculpatului cu privire la aplicarea față de inculpat, în temeiul dispozițiilor art.65 Cod penal și art. 71 Cod penal, a pedepsei complementare a interdicției exercitării unor drepturi prevăzute de art.64 lit.a) teza a doua și lit.b) Cod penal; Curtea constată că inculpatul a făcut confuzie între pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie, instanța de fond neaplicând inculpatului o pedeapsă complementară ci a aplicat de fapt pedeapsa accesorie, potrivit art. 71 Cod penal cu referire la art. 64 Cod penal, în cazul pronunțării unei condamnări la pedeapsa închisorii fiind obligatorie aplicarea pedepsei accesorii, potrivit art. 71 alin. 2 Cod penal, iar în situația în care se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei se dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal, astefl cum de atlfel în mod corect s-a pronunțat instanța de fond.
In ceea ce privește criticile aduse în recurs cu privire la soluționarea laturii civilă a cauzei, Curtea reține că, în mod corect atât prima instanță cât și instanța de apel au constatat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ cerințele răspunderii civile delictuale: fapta ilicită constând în acțiunea inculpatului de a produce un accident rutier, în cursul căruia partea vătămată a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare a necesitat 150 zile îngrijiri medicale, prejudiciul material și moral suferit de partea civilă, prejudiciile materiale suferite de părțile civile Spitalul de Ortopedie, și Recuperarea Medicala Sud și Spitalul Clinic de Urgenta B constând în cheltuielile ocazionate de spitalizarea părții civile; raportul de cauzalitate directă între fapta ilicită și prejudiciile produse; vinovăția dovedită a inculpatului.
În consecință, față de prev. art. 1000 alin.3 civ. în mod corect s-a stabilit că, alături de inculpat, se impune angajarea răspunderii părții responsabile civilmente SC Ca-eptun SRL deoarece inculpatul a savarsit fapta in exercitarea atributiilor de serviciu, inculpatul, in calitate de prepus al partii responsabile civilmente, prin conduita sa cauzând vătămarea numitului.
Nu sunt temeinice motivele de recurs ale părții civile, privind obligarea inculpatului la plata în întregime a daunelor materiale solicitate, având în vedere că din totalul de 23.000 euro, partea civilă a dovedit că a suferit un prejudiciu material în cuantum de 21.800 euro, echivalent în lei la data plății efective.
Astfel, din declarațiile părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor, și din care rezultă că partea civilă a împrumutat suma de 5.000 euro, pentru efectuarea operațiilor și tratamentelor de recuperare.
Înscrisurile aflate la dosar inclusiv cele depuse în apel dovedesc și întinderea unui prejudiciu material de 12.000 euro, reprezentând contravaloarea caștigurilor nerealizate pentru concursurile la care partea vătămată ar fi putut participa ( 500 euro pe lună în sezon - 8 luni începând cu aprilie și până în noiembrie, pe parcursul celor 3 ani de la data săvârșirii faptei ), diferența de 4.800 euro reprezentând sumele neobținute din organizarea evenimentelor specifice sportului practicat pe role (un venit de 200 euro lunar în sezon).
Cu privire la celelalte sume de bani solicitate de partea civila, reprezentând salariul neîncasat, Curtea constată că nu s-a facut dovada acestora desi sarcina probei revenea, potrivit art.1169 civ, partii civile care a pretins un drept in fata instantei.
În ceea ce privește daunele morale acordate părții civile, în cuantum de 20.000 euro în echivalentul în lei, pentru durerile fizice și psihice încercate, având în vedere că aceasta a fost internată în spital în mai multe rânduri, timp în care a fost nevoită să suporte dureri fizice intense, în condițiile în care în urma accidentului i-a fost prins piciorul drept între rama geamului de la magazin și mașină, din corpul său fiind extrase cu prilejul spitalizărilor o multitudine de corpi străini (cioburi), că a suportat numeroase intervenții chirurgicale în acest sens, perioadă în care a fost lipsită de posibilitatea de a se bucura de o viață normală și de activitățile pe care anterior le desfășura, precum și faptul că partea civilă încă nu s-a recuperat până în prezent și, mai mult, a rămas cu un picior mai scurt decât celălalt; de asemenea, în mod corect a fost reținută împrejurarea că viața părții civile s-a schimbat radical în urma accidentului, fiind sportiv de performanță, participând la concursuri interne și internaționale.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că nu sunt temeinice motivele de recurs ale părții civile, inculpatului, părții responsabile civilmente și asigurătorului cu privire la cuantumul daunelor materiale și morale acordate părții civile.
De asemenea, Curtea constată că este întemeiat motivul de recurs al asigurătorului cu privire la nestabilirea limitei maxime de despăgubire prev de art. art. 10 alin. 1 lit. b din Ordinul nr. 3113/2003, respectiv de până la 700.000.000 ROL pentru fiecare persoană, având în vedere că instanța de fond a hotărât: " In baza art.14 si art.346 pr.pen. obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Ca-eptun SRL și alături de asiguratorul SC Vienna Insurance SA( in limita plafonului legal)" la plata daunelor materiale și morale menționate mai sus.
Față de ansamblul considerentelor expuse, în baza art. 38515alin.(1) pct.(1) lit.b) Cod procedură penală, Curtea va respinge recursurile penale declarate de inculpatul, partea responsabilă civilmente SC CA-, asiguratorul SC. - SUCURSALA C și partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 320 din 26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr. 1428 din 22 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-, ca nefondate.
În baza art.192 alin.(2) Cod procedură penală, Curtea va oblige pe fiecare recurent la plata câte unei sume de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
În baza art. 38515alin.(1) pct.(1) lit.b) Cod procedură penală, respinge recursurile penale declarate de:
- inculpatul - domiciliat în C,- B;
- partea responsabilă civilmenteSC CA-- cu sediul în C,-, județ C;
- asiguratorulSC. - SUCURSALA- cu sediul în C,-;
- partea vătămată - domiciliat în C,-, -,.A,.4,.18;
împotriva deciziei penale nr. 320 din 26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr. 1428 din 22 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-, ca nefondate.
În baza art.192 alin.(2) Cod procedură penală, obligă fiecare recurent la plata câte unei sume de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Conform art.309 alin.(3) Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în două exemplare originale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.12.2009.
Președinte, Pentru judecător -, Judecător
- aflat în concediu, în baza art. 312.C.P.P.
semnează președinte complet -
Grefier,
Jud. fond.:
Jud.apel:,
Tehnored.dec.jud.: -
2 ex./29.12.2009
Președinte:Dan Iulian NăstaseJudecători:Dan Iulian Năstase, Daniel Dinu, Adriana