Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 96/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DOSAR NR-
2635/2009
DECIZIA PENALĂ NR.96/R
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Niculae Stan
JUDECĂTOR 2: Vasile Băjan
JUDECĂTOR 3: Carmen Veronica
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiectrecursuriledeclarate de inculpatul și partea civilă împotriva Deciziei penale nr.93/A din data de 09 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în Dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11 ianuarie 2010 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, iar Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de astăzi, 18 ianuarie 2010, când, în aceeași compunere, a decis astfel:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
PrinSentința penală nr.395/F din data de 16 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 3 B - Secția Penală a hotărât astfel:
În baza art.184 alin.2-4 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul (fiul lui și, născut la data de 04 noiembrie 1981 în B, CNP -) la pedeapsa de 10 luni închisoare.
În baza art.71 din Codul penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal.
În baza art.81 din Codul penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 10 luni, stabilit conform art.82 din Codul penal.
În baza art.71 alin. ultim din Codul penal, a constatat că, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepsei accesorii.
În baza art.359 din Codul d e procedură penală, a pus în vedere inculpatului dispozițiile art.83 din Codul penal.
În baza art.14 și art.346 din Codul d e procedură penală rap. la art.998-999 din Codul civil, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ SF. și, în consecință, a obligat pe asigurătorul de răspundere civilă delictuală SC SA la plata către aceasta a sumei de 4.969,14 lei, plus dobândă legală aferentă, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la plata efectivă a debitului.
În baza art.14 și art.346 din Codul d e procedură penală rap. la art.998-999 din Codul civil, a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și, în consecință, a obligat pe asigurătorul de răspundere civilă delictuală SC SA la plata către aceasta a sumelor de 15.000 lei, reprezentând daune materiale și respectiv de 5.000 euro, în echivalent în lei la cursul de referință al BNR de la data plății efective, reprezentând daune morale.
În baza art.191 alin.3 din Codul d e procedură penală, a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC taxi SRL, la plata sumei de 850 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art.193 alin.4 rap. la art.191 alin.3 din Codul d e procedură penală, a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC TAXI SRL, la plata sumei de 1.763 lei, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 30 aprilie 2005, inculpatul a condus autoturismul cu număr de înmatriculare B-37- pe Șoseaua, dinspre comuna spre Șoseaua și, la intersecția cu Strada - -, a virat stânga fără să se asigure temeinic, intrând în coliziune cu mopedul cu număr de înmatriculate B-90-, condus din sensul opus de partea vătămată. n urma accidentului, partea vătămată a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 80-90 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de expertiză medico-legală nr.Al/5984/2005. Potrivit expertizei auto, accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului, care trebuia să se asigure temeinic la efectuarea virajului la stânga și să acorde prioritate de trecere mopedului condus de partea vătămată. Prin aceeași expertiză, s-a stabilit că pentru partea vătămată nu a existat posibilitatea tehnică de evitare a accidentului.
Fiind audiat, inculpatul a declarat că nu a observat mopedul condus de partea vătămată, întrucât din sensul opus (din același sens cu partea vătămată) se deplasa un microbuz care i-a făcut semn luminos că poate trece, moment în care mopedul condus de partea vătămată s-a angajat în depășirea microbuzului, nemaiputând astfel să îl evite. Inculpatul a mai declarat că șoferul microbuzului a plecat după producerea accidentului și nu a reținut numărul de înmatriculare al acelui autovehicul, după cum nu a reținut nici numele clientului pe care îl avea în autoturismul pe care îl conducea, astfel că nu a putut să propună martori în susținerea afirmațiilor sale.
Partea vătămată a declarat că inculpatul a efectuat virajul la stânga fără să semnalizeze și fără a se asigura, motiv pentru care nu a putut să frâneze, lovind partea dreaptă a autoturismului condus de acesta. Partea vătămată a mai precizat că nu rula paralel cu el vreun microbuz și un astfel de vehicul nici nu a fost în imediata apropiere a accidentului.
În raport cu aspectele relatate de părțile implicate în accident, în cauză a fost întocmit și un supliment la raportul de expertiză auto, care a stabilit culpa inculpatului în producerea accidentului"indiferent de situația concretă", ipoteza acestuia (cu privire la existența microbuzului) neputând fi luată în calcul.
În drept, Judecătoria a constatat că fapta inculpatului, astfel cum a fost reținută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin.2-4 din Codul penal.
La stabilirea și aplicarea pedepsei, Judecătoria a avut în vedere dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite (determinat de împrejurarea că partea vătămată a necesitat pentru vindecare 80-90 zile de îngrijiri medicale), precum și persoana infractorului, care nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal. De asemenea, făcând referire la scopul pedepsei, astfel cum este reglementat în art.52 din Codul penal, Judecătoria a apreciat că acesta poate fi atins chiar și fără executarea ei prin privare de libertate.
Pe latură civilă, Judecătoria a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 15.000 euro, reprezentând daune morale și cu suma de 30.000 lei, reprezentând daune materiale, respectiv cheltuieli legate de spitalizare, contravaloarea medicamentelor necesare recuperării și contravaloarea mopedului avariat în accident.
Prin raportul de expertiză medico-legală, s-a stabilit că, urmare a accidentului rutier, partea vătămată a necesitat spre vindecare 80-90 zile de îngrijiri medicale, aceasta fiind internată în Spitalul Clinic de Urgență Sf. pe o durată de 25 de zile, pentru tratarea leziunilor suferite (fractură oblică supracondiliană femur stâng, contuzie genunchi drept, fractură cominutivă femur stâng). În raport cu această situație de fapt și având în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză ( - și ), Judecătoria a apreciat că suma de 15.000 lei este de natură să repare prejudiciul material suferit de partea civilă, constând în cheltuieli legate de spitalizare și medicamentație specifică.
Cu privire la prejudiciul moral, Judecătoria a reținut, din declarațiile acelorași martori, că partea civilă a suferit o puternică depresie din cauza accidentului, fiind nevoită să se deplaseze fie cu ajutorul cadrului, fie cu ajutorul cârjelor. Ținând seama de această împrejurare, de numărul zilelor de spitalizare, precum și de urmările accidentului, Judecătoria a apreciat că este rezonabilă acordarea pentru aceasta de daune morale în sumă de 5.000 euro.
De asemenea, Judecătoria a acordat despăgubiri și părții civile SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ SF., în cuantumul solicitat și dovedit de aceasta.
mpotriva acestei sentințe,au declarat apelîn termenul legalinculpatul(la data de 23 iunie 2008),partea civilă(la data de 24 iunie 2008) șiasigurătorulSC SA (la data de 24 iunie 2008).
Inculpatul a criticat sentința apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând că aceasta a fost pronunțată de către o instanță necompetentă teritorial, că, pe latură penală, instanța respectivă nu a analizat corect probatoriul administrat și nu a lămurit dubiul ce persistă asupra producerii coliziunii prin dispunerea unei noi expertize și prin explicații tehnico-științifice care să justifice dinamica accidentului raportat la locul producerii impactului și la obligațiile rutiere ce trebuiau respectate de conducătorul motocicletei și, de asemenea, i-a aplicat o pedeapsă greșit individualizată, fără a-i acorda circumstanțe atenuante, iar, pe latură civilă, că audierea martorului - (tatăl părții vătămate) s-a realizat cu încălcarea prevederilor art.189 din Codul d e procedură civilă și că despăgubirile acordate (atât cele materiale, cât și cele morale) sunt nedovedite și oricum exagerate.
Partea civilă a criticat sentința apelată pentru netemeinicie, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, sens în care a invocat, pe de o parte, greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, solicitând majorarea acesteia, în raport cu atitudinea lui procesuală, iar, pe de altă parte, greșita soluționare a acțiunii civile, exclusiv sub aspectul daunelor morale acordate, apreciind că acestea sunt prea mici și nu sunt de natură să repare în întregime prejudiciul moral suferit.
Asigurătorul a criticat sentința apelată pentru netemeinicie, numai sub aspectul laturii civile, contestând cuantumul despăgubirilor acordate ambelor părți civile constituite în cauză.
PrinDeciziapenală nr.93/A din data de 09 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția I Penală, soluționând apelurile cu care a fost învestit, a hotărât astfel:
A respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă și a admis apelurile declarate de inculpat și asigurător.
A desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând cauza în fond:
A înlăturat aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art.71-64 alin.l lit.a teza I din Codul penal.
A redus cuantumul despăgubirilor materiale acordate părții civile de la suma de 15.000 lei la sumele de 1.000 USD, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății și respectiv de 300 lei.
A înlăturat obligarea părții responsabile civilmente SC TAXI SRL de la plata, în solidar cu inculpatul, a sumei de 850 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
A înlăturat obligarea aceleiași părți responsabile civilmente și a inculpatului de la plata sumei de 1.763 lei, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă și a obligat pe asigurător la plata acestei sume.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
A obligat pe apelantul parte civilă la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat și a respins, ca nefondată, cererea acestuia de plată a cheltuielilor judiciare efectuate în apel, în cuantum de 1.200 lei, reprezentând onorariul apărătorului ales.
Celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat, în apelurile inculpatului și asigurătorului, au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a constatat următoarele:
Instanța de fond era competentă teritorial să judece cauza, potrivit art.30 din Codul d e procedură penală, întrucât domiciliul inculpatului se află în sectorul 3 și în aceeași rază teritorială s-a efectuat urmărirea penală de către organul competent, sub acest aspect fiind nerelevantă împrejurarea că locul săvârșirii faptei se află în sectorul 2.
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că inculpatul a săvârșit o infracțiune de vătămare corporală (gravă) din culpă, prevăzută de art.184 alin.2-4 din Codul penal și pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, ce rezidă în aceea că, la data de 30 aprilie 2005, în jurul orei 1545, conducând pe drumurile publice de pe raza sectorului 2 (pe Șoseaua, dinspre comuna înspre Șoseaua, la intersecția cu Strada - -) autoturismul marca Solenza cu număr de înmatriculare B-37-, proprietatea SC TAXI SRL, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de șofer taxi, prin nerespectarea prevederilor art.160 alin.l și art.167 lit.h din Regulamentul de aplicare a OUG. nr.195/2002 (virare la stânga fără a se asigura corespunzător și fără a acorda prioritate de trecere motocicletei marca Minsk cu număr de înmatriculare B-90-, condusă de partea vătămată, în vârstă de 16 ani, care circula din sens opus), din culpă exclusivă, a provocat coliziunea celor două autovehicule, soldată cu vătămarea corporală a celei din urmă părți, respectiv producerea unor leziuni care au necesitat pentru vindecare 80-90 zile de îngrijiri medicale, fără a pune în primejdie viața victimei și fără a-i cauza acesteia infirmități posttraumatice.
Probatoriul analizat, administrat în faza de urmărire penală (procesul-verbal de cercetare la fața locului, cu schiță; declarațiile părții vătămate, asistată de părinte; raportul de expertiză medico-legală nr.A-; raportul de expertiză tehnică judiciară nr.5452/15.09.2005, cu supliment; înscrisuri; declarațiile inculpatului) și în faza de judecată (declarația inculpatului; declarația părții vătămate; declarațiile martorilor - și; completarea la raportul de expertiză medico-legală nr.A1/5984/05/2008; înscrisuri în circumstanțiere) dovedește cu certitudine că fapta prevăzută de legea penală a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție (în forma culpei cu prevedere) și prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni (în raport cu dispozițiile art.18 din Codul penal, întrucât a adus atingere uneia dintre valorile arătate în art.1 din Codul d e procedură penală, iar pentru sancționarea ei este necesară aplicarea unei pedepse), astfel că reținerile instanței de fond, sub acest aspect, în fapt și în drept, sunt corecte.
Instanța de fond a analizat toate mijloacele de probă, din coroborarea cărora nu a rezultat necesitatea administrării unor alte mijloace de probă, iar inculpatul nu a solicitat, nici personal și nici prin apărătorul său ales, efectuarea unei noi expertize tehnice judiciare ori de altă natură, a cărei utilitate a invocat-o abia prin motivele de apel, după ce, la prezentarea materialului de urmărire penală, a declarat textual:" învinuirea și dosarul. Nu am alte probe de adus", iar anterior declarase olograf că:"Am luat la cunoștință personal de concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară cu nr.5452/15.09.2005( semnat și de expertul său parte)și nu am obiecții de ridicat, nici alte cereri. Nu solicit efectuarea unui alt raport de expertiză tehnică".
Apărarea construită de inculpat în fața organelor de urmărire penală, reiterată și în fața instanței de fond, în sensul că un alt conducător auto i-ar fi făcut semn că poate să treacă, nu este susținută de niciun mijloc de probă (declarația acelui conducător auto, dacă el a existat sau a pasagerului din taxi ar fi putut fi obținute numai dacă, la momentul critic, inculpatul s-ar fi îngrijit de reținerea datelor minime necesare pentru identificarea persoanelor respective), ci, dimpotrivă, este contrazisă categoric de victimă.
Individualizarea judiciară a pedepsei principale și a modalității ei de executare au fost just realizate de către instanța de fond, cu respectarea dispozițiilor art.52 din Codul penal (privind scopul pedepsei), art.72 alin.l din Codul penal (privind criteriile generale de individualizare a pedepsei) și art.81 și urm. din Codul penal (privind suspendarea condiționată a executării pedepsei). Astfel, aplicarea unei pedepse de 10 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat pe un termen de încercare de 2 ani și 10 luni, este în măsură să asigure reeducarea infractorului. Reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art.74 alin.1 lit.a și c din Codul penal (solicitată de inculpat), cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, conform art.76 alin.l lit.e din Codul penal, nu este oportună, având în vedere numărul foarte mare de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea victimei, faptul că evenimentul rutier a fost cauzat exclusiv de inculpat, dar și împrejurarea că recunoașterea propriu-zisă a acestuia nu este totală, astfel încât opțiunea instanței de fond, permisă de lege, este și întemeiată.
În schimb, este nelegală aplicarea față de inculpat a pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut de art.64 alin.1 lit.a teza I din Codul penal (dreptul de a alege), întrucât nu există nicio legătură între infracțiunea săvârșită (care nu are o conotație electorală, nu este îndreptată contra siguranței statului și nici nu denotă o gravitate deosebită) și acel drept, pentru ca interzicerea acestuia să fie necesară pentru apărarea valorilor ocrotite de legea penală.
Totodată, acordarea de daune materiale către partea civilă, în cuantum de 15.000 lei, este nejustificată în raport cu probatoriul cauzei. Astfel, întinderea prejudiciului material suferit de aceasta este dovedită doar în parte, prin cele declarate de martora (în limitele sumei de 1.000 USD, împrumutată mamei părții civile și respectiv sumei de 300 lei, plătită personal de martoră, ambele sume având aceeași destinație, respectiv cheltuieli cu medicamentația, spitalizarea și mâncarea părții civile, impuse de tratamentul prescris de medici). Restul daunelor materiale (detaliate prin cererea de constituire ca parte civilă) nu este probat, înscrisurile depuse de partea civilă (acte medicale, câteva chitanțe, contractul de vânzare-cumpărare a motocicletei) neacoperind nici suma solicitată (30.921,50 lei), dar nici măcar suma acordată. Or, probarea integrală a întinderii prejudiciului material, prin înscrisuri (bonuri, facturi, chitanțe pentru medicamente, cadru, cârje), expertiză tehnică auto pentru motocicletă, martori, cădea exclusiv în sarcina părții civile, majoră la data sesizării instanței de judecată și asistată de apărător ales.
Tot pe latură civilă, declarația martorului -, tatăl părții civile, a fost luată în considerare numai în măsura în care aceasta s-a coroborat cu alte mijloace de probă. Referitor la lipsa unui contract de împrumut între martora și partea civilă, s-a apreciat că, fiind vorba despre prieteni de familie, întocmirea unui astfel de contract nu era necesară.
Acordarea de daune morale către parte civilă, în cuantum de 5.000 euro, este justificată în raport cu probatoriul aflat la dosar (actele medicale privind diagnosticul, internările în spital, intervențiile chirurgicale, numărul de zile de îngrijiri medicale; declarațiile martorilor) și reflectă suferința fizică și psihică a acesteia, dar și privațiunile la care a fost supusă.
De asemenea, acordarea de daune materiale către partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ SF., în cuantum de 4.969,14 lei, plus dobândă legală aferentă, este justificată în raport cu probatoriul aflat la dosar (deconturile și foile de observație).
În schimb, este nelegală obligarea părții responsabile civilmente SC TAXI SRL la plata, în solidar cu inculpatul, a sumei de 850 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, întrucât se încalcă prevederile art.191 alin.3 din Codul d e procedură penală, câtă vreme cele două părți în procesul penal nu au fost obligate în solidar la repararea pagubei.
Totodată, este nelegală obligarea aceleiași părți responsabile civilmente și a inculpatului (în solidar) la plata sumei de 1.763 lei, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă, întrucât se încalcă prevederile art.193 alin.4 rap. la art.191 alin.3 din Codul d e procedură penală, art.49 lit.b din Legea nr.136/1995 (conform căruia asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu legislația românească în vigoare), art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995 (potrivit căruia despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri) și art.51 alin.1 din Legea nr.136/1995 (conform căruia despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art.49 și art.50, se acordă și în cazul în care cel care conducea vehiculul, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul).
Împotriva deciziei Tribunalului,au declarat recursîn termenul legalinculpatul(la data de 11 februarie 2009) șipartea civilă(la data de 13 februarie 2009).
Cele două recursuri au fost înaintate de Tribunal și înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 12 noiembrie 2009.
În motivele scrise de recurs, depuse la dosar în data de 25 noiembrie 2009 (filele 11-12), inculpatul, invocând exclusiv cazul de casare prevăzut deart.3859alin.1 pct.14din Codul d e procedură penală, a criticat decizia atacată, sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând reducerea acesteia sub minimul special, prin acordarea de circumstanțe atenuante judiciare, în considerarea conduitei anterioare corespunzătoare și atitudinii procesuale sincere și respectiv sub aspectul modului de soluționare a laturii civile, solicitând diminuarea despăgubirilor materiale și morale acordate victimei accidentului rutier.
Cu ocazia dezbaterilor de la termenul din data de 11 ianuarie 2010, inculpatul nu a mai susținut cel de-al doilea motiv de recurs, solicitând numai reducerea pedepsei la care a fost condamnat.
În susținerea recursului, inculpatul a prezentat înscrisuri noi în circumstanțiere (filele 23-25).
În motivele scrise de recurs, depuse la dosar în data de 11 ianuarie 2010 (filele 33-34), susținute și în dezbateri, partea civilă, întemeindu-se exclusiv pe cazul de casare prevăzut deart.3859alin.1 pct.171din Codul d e procedură penală, a invocat greșita aplicare a legii, în ceea ce privește modul de soluționare a laturii civile a cauzei, solicitând acordarea daunelor materiale și morale în cuantumul inițial pretins.
În susținerea recursului, partea civilă a prezentat înscrisuri noi pentru dovedirea prejudiciului material suferit (filele 26-32).
Analizând decizia atacată, în raport cu toate actele și lucrările dosarului (inclusiv înscrisurile noi prezentate în această cale de atac), cu motivele invocate de părțile recurente, precum și din oficiu, cu luarea în considerare și a celorlalte cazuri de casare prevăzute în art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată cărecursul inculpatului este nefondat, în timp cerecursul părții civile este fondat, în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
În ceea ce priveșterecursul inculpatului, astfel cum a fost susținut în dezbateri, Curtea constată că, dându-se eficiența cuvenită tuturor criteriilor prevăzute în art.72 din Codul penal, acestuia i-a fost aplicată o pedeapsă legală și în mod corect individualizată, neexistând motive temeinice care să justifice reducerea ei sub minimul special prevăzut în norma de incriminare a infracțiunii ce face obiectul judecății (pedepsibilă cu închisoare de la 6 luni până la 3 ani).
În acest sens, Curtea constată că pedeapsa aplicată inculpatului (10 luni închisoare) este proporțională cu gravitatea infracțiunii săvârșite, astfel cum este evidențiată de împrejurările concrete în care a fost comisă și de consecințele pe care le-a produs, reținând că aceasta este rezultatul culpei exclusive a inculpatului, care, deși având chiar profesia de șofer, a încălcat în mod grav regulile de circulație pe drumurile publice, provocând un accident rutier soldat cu lezarea integrității fizice a unui tânăr în vârstă de numai 16 ani, care a necesitat pentru vindecare 80-90 de zile de îngrijiri medicale.
În același timp, pedeapsa respectivă reflectă în mod corespunzător și circumstanțele personale ale inculpatului, care, deși necunoscut cu antecedente penale, a săvârșit infracțiunea în timp ce își exercita profesia de taximetrist, punând astfel în pericol și siguranța celorlalți participanți la trafic (inclusiv a persoanei despre care pretinde că o transporta la acel moment) și, de asemenea, în pofida probatoriului administrat (corect evaluat de către instanțele inferioare), a încercat fără temei să prezinte o variantă de natură a-i diminua răspunderea penală, ceea ce dovedește că nu conștientizează pe deplin gravitatea faptei sale și nici nu își asumă cu responsabilitate consecințele acesteia, găsindu-i chiar justificări niciodată dovedite, împrejurări ce reclamă aplicarea unei pedepse suficient de severe, fie și pentru a preîntâmpina repetarea de către inculpat a conduitei culpabile care a determinat acea faptă.
În raport cu motivele anterior expuse și, totodată, având în vedere că, deși au trecut peste 4 ani și 8 luni de la data accidentului, inculpatul nu a întreprins vreun demers personal pentru ajutarea părții vătămate, Curtea constată că nu se justifică reținerea în favoarea acestuia de circumstanțe atenuante judiciare, conform art.74 din Codul penal și, ca atare, nici nu se poate dispune în mod legal reducerea pedepsei sub minimul ei special, potrivit art.76 din Codul penal.
Drept urmare, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală.
În ceea ce priveșterecursul părții civile, Curtea, reținând incidența în speță a cazului de casare invocat de aceasta (repus în vigoare ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.783 din data de 12 mai 2009), constată că instanța de apel, prin încălcarea dispozițiilor art.998-999 din Codul civil, care obligă la repararea integrală a prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită (cum este și cea reținută în sarcina inculpatului), nu a ținut seama la cuantificarea despăgubirilor materiale acordate părții civile de suma de25 RON, reprezentând cheltuieli medicale efectuate de aceasta în legătură directă cu leziunile corporale cauzate prin infracțiunea ce face obiectul judecății, conform chitanței nr.-/04.02.2006 eliberată de Spitalul Clinic de Urgență Sf. (fila 38, dosar de fond).
De asemenea, în aplicarea aceluiași principiu legal al reparării integrale a prejudiciului, Curtea constată că partea civilă a prezentat în recurs înscrisuri noi (filele 26-28), care dovedesc cheltuieli suplimentare în sumă totală de 2.164.499 ROL (216,5 RON), efectuate de aceasta pentru procurarea a două cârje subaxiale, recomandate medical în perioada de convalescență și respectiv pentru procurarea de medicamente și alte obiecte sanitare în aceeași perioadă, astfel că se impune ca și suma anterior menționată să fie avută în vedere la cuantificarea despăgubirilor materiale ce i se cuvin.
În privința celorlalte înscrisuri noi prezentate în recurs, reprezentând bonuri fiscale referitoare la achiziționarea de benzină (file 29-32), Curtea constată că, deși acestea datează într-adevăr din perioada imediat următoare producerii accidentului rutier (06-11 mai 2005), ele nu fac dovada persoanei care a achiziționat combustibilul și nici a legăturii de cauzalitate dintre cheltuielile astfel efectuate și vătămarea corporală suferită de persoana accidentată, cu atât mai mult cu cât martorii audiați pe latură civilă, - și, nu au menționat în declarațiile lor că familia acesteia ar fi suportat asemenea cheltuieli în perioada respectivă (filele 112-113, dosar de fond).
În sfârșit, Curtea constată că, deși lucrările cauzei relevă plata de către partea civilă și a sumei suplimentare totale de 3.473.000 ROL (347,3 RON), drept contravaloare a expertizelor medico-legală și respectiv tehnică (filele 38 și 41, dosar de fond), suma anterior menționată nu reprezintă prejudiciu, în sensul art.998-999 din Codul civil, ci cheltuieli judiciare, în accepțiunea art.189 alin.1 din Codul d e procedură penală, al căror cuantum (stabilit în fond la suma de numai 1.763 RON) nu a fost contestat de partea civilă nici în apel și nici în recurs, astfel că, ținând seama și de principiul disponibilității ce guvernează această materie, suma în discuție nu îi poate fi acordată acesteia cu titlu de despăgubiri materiale.
Cu privire la daunele morale acordate părții civile, Curtea constată că întinderea acestora nu poate fi cenzurată de către instanța de recurs, prin prisma cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.171din Codul d e procedură penală (și, de altfel, a niciunui alt caz de casare dintre cele reglementate în art.3859alin.1 din Codul d e procedură penală), întrucât stabilirea cuantumului lor concret nu este o chestiune de aplicare a legii (câtă vreme lipsește orice criteriu legal de determinare), ci exclusiv de apreciere a prejudiciului moral suferit, evaluat de către instanțele de fond și apel în raport cu situația faptică reținută în cauză.
Față de aceste considerente, în temeiul art.38515pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală, Curtea va admite recursul declarat de partea civilă, va casa în parte decizia atacată și, rejudecând cauza în fond, va majora cuantumul despăgubirilor materiale acordate acesteia la sumele de 1.000 USD, în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al BNR din ziua plății și respectiv de 541,5 RON, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii din apel, iar cheltuielile judiciare în prezenta cale de atac rămânând în sarcina statului, potrivit art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală, admite recursul declarat de partea civilă împotriva Deciziei penale nr.93/A din data de 09 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în Dosarul nr-.
Casează, în parte, decizia penală recurată și, în fond, rejudecând:
Majorează cuantumul despăgubirilor materiale acordate părții civile la sumele de 1.000 USD, în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al BNR din ziua plății și respectiv de 541,5 RON.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare în recursul părții civile rămân în sarcina statului.
II. În temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva aceleiași decizii penale.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2 / 26.01.2010
/ -
- 3.
Președinte:Niculae StanJudecători:Niculae Stan, Vasile Băjan, Carmen Veronica
