Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 354/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE PENALĂ Nr. 354

Ședința publică de la 04 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ancuța Gabriela Obreja Manolache

JUDECĂTOR 2: Tatiana Juverdeanu

Judecător:

Grefier:

Ministerul Publica fost reprezentat prin procuror

Pe rol fiind judecarea recursului penal, având ca obiect " revizuire", promovat de revizuentul împotriva deciziei penale nr.125 din 10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr-.

Conform disp.art.297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că lipsește revizuentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, că este al doilea termen de judecată,că au fost atașate dosarele penale nr. 1317/1996 și nr- ale Judecătoriei Iași, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Curtea, constată că asistența juridică nu este obligatorie în condițiile în care revizuentul, este în stare de libertate.

Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat,urmând a fi menținută decizia recurată ca fiind temeinică și legală.

Motivele de revizuire pe care condamnatul și-a întemeiat cererea de revizuire, respectiv cele prevăzute de art.394 lit.b,c și Cod procedură penală nu au fost dovedite

Declarând închise dezbaterile, curtea, rămâne în pronunțare.

După deliberare,

Curtea,

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 3794 din 9 decembrie 2008 a Judecătoriei Iașis -a dispus, în baza art. 403 alin. 3 Cod procedură penală, respingerea cererii de revizuire a sentinței penale nr. 3690/1997 a Judecătoriei Iași, menținută prin decizia penală nr. 237/17 martie 1998 a Tribunalului Iași, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 308/25 iunie 1998 a Curții de APEL IAȘI, formulată de revizuientul .

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, revizuentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 28.10.2008, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul - cererea de revizuire a sentinței penale nr.3690/1997 a Judecătoriei Iași, menținută prin decizia penala nr.237/17.03.1998 a Tribunalului Iași, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr.308/25.06.1998 a Curții de APEL IAȘI, formulată de revizuentul, deținut în Penitenciarul Iași.

Cererea a fost înregistrată inițial pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași sub nr.3115/III/6/2008.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că față de numiții și s-au efectuat cercetări referitor la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.266 alin.1, 2, 3 Cod penal și 268 Cod penal, în dosarele nr.1454/P/2007 și 1489/P/2008, fiind găsiți vinovați, în aceeași situație aflându-se și, și alții, care sunt trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de denunțare calomnioasă și mărturie mincinoasă.

Revizuientul a depus la dosar, în copie, rezoluțiile nr.2323/P/2008 din data de 05.11.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași și nr.14503/ P/2007 din data de 29.04.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

În conformitate cu art.399 Cod procedură penală, în cauză au fost efectuate cercetări de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, în urma acestora întocmindu-se referatul prin care s-a reținut că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. b și d Cod procedură penală și că, în consecință, cererea de revizuire este inadmisibilă în principiu.

La prezentul dosar a fost atașat dosarul nr.13271/1996 în care s-a pronunțat sentința a cărei revizuire se solicită.

La termenul de astăzi, instanța, în baza dispozițiilor art.403 Cod procedură penală, a pus în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr.3690/1997 a Judecătoriei Iași, menținută prin decizia penala nr. 237/ 17.03.1998 a Tribunalului Iași, menținută și rămasă definitiva prin decizia penala nr. 308 / 25.06.1998 a Curții de APEL IAȘI, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala prevăzută de art.182 teza a 2-a cod penal cu aplic. art. 75 lit. a si c cod penal.

Instanța de judecată a reținut că, în ziua de 23.06.1996, inculpatul Gam ers împreună cu la barul, din comuna, jud. I, unde a avut o altercație cu partea vătămată. Plecând de la bar, inculpatul G s-a întâlnit cu inculpatul și, după care s-a întors împreună cu aceștia la barul susmenționat, pentru a-l căuta pe. . partea vătămată în fața barului, cei trei inculpați au agresat-o fizic, lovind-o cu pumnii și picioarele. Inculpații au plecat apoi de la locul faptei, părăsind victima în stare de inconștiență.

Instanța a apreciat că situația de fapt a fost pe deplin dovedită cu ansamblul materialului probator administrat în cauză, respectiv plângerea și declarația părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul de expertiză medico-legală, certificatul medico-legal, declarațiile martorilor.

În faza de cercetare judecătorească inculpatul a fost audiat nemijlocit de instanță, ocazie cu care a declarat că el a rămas in incinta localului si nu a lovit partea vătămata, iar ceilalți doi inculpați au lipsit din bufetul respectiv 20 minute.

Aceste aspecte susținute de inculpatul au fost confirmate și de o parte din martorii audiați în cursul urmăririi penale și, mai ales, în cursul judecății, fiind cunoscute astfel de instanță care însă a înlăturat aceste declarații, întemeindu-și soluția pe declarațiile date de partea vătămată și de o parte din martorii audiați în cursul urmăririi penale.

Prin cererea de revizuire ce face obiectul cauzei de față, revizuentul a invocat cazurile prevăzute de dispozițiile art.394 lit. b,c, d Cod procedură penală, arătând că după pronunțarea hotărârii de condamnare numiții și porfir, lucrători de poliție, au fost cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 266 alin. 1,2, 3 și 268 Cod penal, numiții și au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de denunțare calomnioasă și mărturie mincinoasă.

Cererea de revizuire formulată de nu este admisibilă, pentru considerentele următoare:

Potrivit disp. art. 394 lit. b, c, d Cod procedură penală, revizuirea poate fi cerută când un martor, expert sau interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.

În ceea ce privește cazurile de revizuire prevăzute de art.394 lit. b, c și d Cod procedură penală, instanța reține că potrivit art.395 al.1 Cod procedură penală, acestea se dovedesc numai printr-o hotărâre judecătorească ori prin ordonanța procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei.

Revizuentul a depus la dosar, în copie, rezoluțiile nr.2323/P/2008 din data de 05.11.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași și nr.14503/ P/2007 din data de 29.04.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași însă, împotriva acestor rezoluții a formulat plângere ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul -.

Întrucât revizuentul nu a făcut dovada acestor cazuri printr-o hotărâre judecătorească iar, în ceea ce privește rezoluțiile procurorului a formulat plângere, instanța constată că cererea de revizuire întemeiată pe aceste cazuri este, în momentul de față, inadmisibilă, revizuentul având posibilitatea formulării unei noi cereri de revizuire în condițiile în care rezoluțiile procurorului vor fi fost supuse controlului instanței, în condițiile art. 2781 Cod procedură penală sau se va pronunța o hotărâre judecătorească prin care să se constate existența infracțiunilor reclamate.

Față de aceste aspecte, instanța, în baza art. 403 Cod procedură penală, instanța va respinge cererea de revizuire a sentinței penale nr.3690/1997 a Judecătoriei Iași, menținuta prin decizia penala nr. 237/ 17.03.1998 a Tribunalului Iași, menținuta si rămasa definitiva prin decizia penala nr. 308/25.06.1998 a Curții de APEL IAȘI, constatând că această cerere nu este admisibilă în condițiile în care a fost formulată.

Împotriva sentinței a declarat apel revizuentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În apel se critică sentința pe motiv că martorul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă fără a se preciza numărul cauzei unde acesta a dat declarația ca martor și prejudiciul care i s-a adus prin conținutul acestei declarații.

Prin decizia penală nr. 125 din 10 martie 2009 a Tribunalului Iașia fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul împotriva sentinței penale nr. 3794/9 decembrie 2008 a Judecătoriei Iași, în dosarul nr-, sentință ce a fost menținută.

Revizuentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat și a onorariului pentru apărător din oficiu inclus ce va fi avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța decizia, tribunalul a reținut:

Prin cererea de revizuire adresată spre cercetări prealabile Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, petentul a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 3690 /1997 a Judecătoriei Iași, menținută prin decizia penală nr. 237/ 17.03.1998 a Tribunalului Iași, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 308/ 25.06.1998 a Curții de APEL IAȘI prin care a fost condamnat la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de " vătămare corporală gravă".

În motivarea acestei cereri revizuientul a arătat că martorii audiați în acest dosar și care, prin declarațiile lor, au determinat pronunțarea soluției de condamnare, respectiv numiții, si, sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de " mărturie mincinoasă".

Reține însă Tribunalul că poate constitui un motiv de revizuire al unei sentințe numai hotărârea judecătorească ori ordonanța procurorului dispusă asupra fondului, ori, privitor la martorul s-a constatat că nu există nici o plângere formulată la Parchet sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 260 al. 1 Cod penal, față de martorul s-a dispus prin rezoluția nr. 1489/P/ 2007 Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași neînceperea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de "arestare nelegală", "cercetare abuzivă" sau "represiune nedreaptă", privind pe martorul prin rezoluția pronunțată în dos. nr. 14503/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iașis -a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 259 Cod penal iar față de martorul nu au fost finalizate cercetările ce se efectuează în dos. nr. 14506/ P/ 2007, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Raportat la aceste aspecte reținute, a constatat Tribunalul că în mod corect instanța de fond a apreciat ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către petentul, întemeiată pe disp. art. 394 lit. b, c, și d, Cod procedură penală și a dispus în sensul respingerii acesteia, motiv pentru care, în baza disp. art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul și a menținut hotărârea primei instanțe.

Împotriva deciziei a declarat recurs revizuentul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele scrise de recurs, condamnatul revizuent susține că sunt incidente dispozițiile art. 403 Cod procedură penală, art. 235 - 239 Cod procedură civilă și art. 395 Cod procedură penală și solicită admiterea cererii de revizuire urmând să depună hotărâre definitivă care să servească la soluționarea cauzei.

Recursul este nefondat.

Raportat la motivele de revizuire invocate, care își au temeiul în dispozițiile art. 394 lit. b, c și d Cod procedură penală, instanțele de fond și de apel în mod just au stabilit că aceste cazuri de revizuire trebuie dovedite prin hotărâri judecătorești definitive de condamnare pentru mărturie mincinoasă pentru martori, expert sau interpret, infracțiune săvârșită în cauza a cărei revizuire se cere, a unei persoane care a efectuat acte de cercetare penală pentru o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere ori declararea ca fals prin hotărâre judecătorească a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere.

În speță nu există vreo hotărâre de condamnare împotriva vreunui martor al cauzei sau împotriva persoanei care a efectuat acte de cercetare penală, nici un înscris nu a fost declarat fals prin hotărâre judecătorească.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac care poate fi cerută pentru motive strict și limitativ prevăzute prin dispozițiile art. 394 Cod procedură penală.

Așa cum se reține în mod just prin hotărârile atacate în cauză nu sunt dovedite motivele de recurs invocate așa încât soluția dată cauzei în apel este legală și temeinică, fundamentată pe actele și probele cauzei, păstrând considerentele instanței.

Criticile formulate în recurs nu sunt fondate, cazurile de revizuire invocate nu sunt dovedite.

Așa fiind, conform art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul și va menține decizia penală atacată ca fiind legală și temeinică.

Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 125/10.03.2009 a Tribunalului Iași, pe care menține.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 4 iunie 2009.

PREȘEDINTE. JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - -

- -

Red.

Tehnored.

2 ex - 29.06.2009

Tribunalul Iași - jud., jud.

Președinte:Ancuța Gabriela Obreja Manolache
Judecători:Ancuța Gabriela Obreja Manolache, Tatiana Juverdeanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 354/2009. Curtea de Apel Iasi