Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 37/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 37
Ședința publică de la 22 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anton Dan
JUDECĂTOR 2: Ciobanu Iulia Elena I -
JUDECĂTOR 3: Ciubotariu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului penal având ca obiect "vătămare corporală gravă" (art. 182 Cod penal) formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 221/A din 26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui.
Conform dispozițiilor articolului 297 din Codul d e procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților și al celorlalte persoane citate în proces, constatându-se că se prezintă av., apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent, lipsă fiind partea vătămată intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și prezența părților, că recursul a fost declarat de av. - și nu a fost motivat, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Apărătorul inculpatului recurent arată că nu are de formulat cereri.
Nefiind de formulat cereri prealabile în cauză, curtea acordă cuvântul în recurs.
Av. pentru inculpatul recurent, având cuvântul, arată că întrucât nu a luat legătura cu acesta, va susține aceleași motive de recurs ca și cele din apel, referitoare la greșita încadrare juridică a faptei. Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă. El și-a construit apărarea în sensul în care încadrarea juridică pe care o consideră corectă este cea de vătămare corporală din culpă. Susține că partea vătămată s-a lovit la cap nu urmare a lovirii ei cu intenție de către inculpat, ci pentru că acesta, fiind cu spatele, a lovit-o fără să vrea. Urmează a se reanaliza și reaprecia întreg materialul probator administrat în cauză, inclusiv declarația martorului, iar în măsura în care probele se coroborează cu susținerile inculpatului, să se admită recursului acestuia și să se dispună achitarea lui.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat, urmând a se avea în vedere că instanța de fond a avut în vedere conținutul certificatului medico - legal eliberat părții vătămate coroborat cu toate celelalte probe administrate în cauză, din care rezultă vinovăția inculpatului pentru săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat.
Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior pronunțării,
Curtea,
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 869 din 11 iunie 2008 Judecătoriei Vaslui, s-au dispus următoarele:
În baza art. 182 al.2 Cod penal a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, cu aplicarea art. 74 lit. a, c, art. 76 lit. d Cod penal.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal în condițiile prevăzute de art. 71 al. 2 Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei închisorii aplicate și s-a fixat termen de încercare de 2 ani și 6 luni, conform art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență " Prof. Dr. " I și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 433,37 lei - daune materiale și admite, în parte, acțiunea civilă formulată de partea vătămată, domiciliat în comuna C, județul V și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 4000 lei - daune morale, respingând restul pretențiilor ca neîntemeiate.
În baza art. 191 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata către stat a sumei de 175 lei - cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale și al judecății, din care suma de 25 lei taxa raport expertiză medico-legală efectuată în cursul urmăririi penale. Suma de 100 lei - onorariu avocat oficiu a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În seara de 25.10.2007, în jurul orelor 20 și 30 de minute, partea vătămată se afla în barul din C, împreună cu și. La un moment dat a intrat în bar și inculpatul, care după scurt timp a început să adreseze injurii la adresa celor de la masa părții vătămate și chiar l-a împins pe martorul cu palma peste barbă.
Mai târziu, persoanele de la masa părții vătămate au părăsit barul, fiind urmăriți de inculpatul, care i-a ajuns și i-a solicita martorului să se bată cu el, aplicându-i și două palme.
Partea vătămată a intervenit pentru aplanarea conflictului, însă a fost lovit de inculpat cu pumnul în zona feței, vătămatul căzând în genunchi. După ce partea vătămată s-a ridicat în genunchi, inculpatul l-a lovit din nou, iar vătămatul a căzut pe spate și s-a lovit cu capul de asfalt. În urma căderii, partea vătămată și-a pierdut cunoștința, fiind ulterior transportat la Spitalul Clinic de Urgențe " Treime" din
În urma loviturii, părții vătămate i-au fost cauzate lovituri traumatice de tipul fracturii craniene liniare parietale stângi, contuziei dilacerale cerebrale frontal bilateral și temporal stâng și hematomului extradural parietal stâng, necesitând pentru vindecare îngrijiri medicale de 35-45 zile. Conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr. 366/E/05.12.2007, leziunile cauzate au pus în primejdie viața victimei, partea vătămată rămânând cu infirmitate fizică permanentă prin lipsă osoasă craniană, post craniectomie de necesitate.
Situația de fapt, așa cum a fost reținută de instanță, a fost pe deplin dovedită cu mijloacele de probă aflate la dosar și anume: declarațiile inculpatului, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, raport de expertiză medico - legală, fișa de cazier judiciar a inculpatului.
Susținerile inculpatului că nu l-a lovit pe vătămat, ci doar l-a împins pe acesta în condițiile în care partea vătămată i-a tras geaca peste cap, nu sunt confirmate de nici una din probele administrate în cauză.
Astfel, martorii și, martori direcți, au declarat faptul că vătămatul a fost lovit de inculpat și ca urmare a acestui fapt primul a căzut cu capul de asfalt.
De asemenea, nu rezultă că leziunile constatate ar fi fost cauzate sau favorizate de o problemă mai veche de sănătate a părții vătămate.
Săvârșirea faptei și vinovăția inculpatului fiind astfel pe deplin dovedite, instanța de fond a aplicat acestuia o pedeapsă cu închisoarea, în limitele prevăzute de textul incriminator.
Conform dispozițiilor art. 72 Cod penal, textul de lege care stipulează criteriile generale de individualizare a pedepsei, la stabilirea și aplicarea acestuia se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, gradul de pericol concret al faptei, împrejurările concrete ale comiterii faptei, dar și urmările acesteia, persoana tânără a inculpatului și starea de beție în care se afla atât inculpatul cât și partea vătămată.
Din examinarea textului de lege invocat, rezultă că aceste criterii sunt obligatorii și trebuie avute în vedere în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei.
Pe de altă parte, art. 52 Cod penal prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și nu mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Raportat acestei prevederi, s-a reținut că un rol primordial în aprecierea stabilirii și aplicării pedepsei îl are pericolul social al faptei, sens în care valorile ocrotite de legea penală prin incriminarea faptelor trebuie evidențiate atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru educarea inculpatului.
Pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul, definite de legiuitor în cuprinsul art. 52 Cod penal, aceasta trebuie să corespundă, sub aspectul duratei și naturii sale, gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care în mod real, îl prezintă persoana inculpatului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are - pe lângă scopul său represiv - și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ce privește fapta penală săvârșită cât și în privința comportării făptuitorului.
Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii unor fapte similare.
Operațiunea de individualizare a pedepsei este însă un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
Au fost avute în vedere de către prima instanță și datele personale ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale și conduita relativ sinceră, de recunoaștere în principiu a comiterii faptei, prezența în fața instanței, comportamentul bun avut de acesta în societate, după cum rezultă din cele 12 caracterizări aflate la dosar.
S-a reținut astfel, în favoarea inculpatului, circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a,c Cod penal și, ca efect al reținerii acestora, s-a dat eficiență dispozițiilor art. 76 lit. d Cod penal și s-a coborât pedeapsa ce s-a aplicat, în limitele permise de acest text de lege.
Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de 6 luni închisoare este de natură să asigure realizarea scopului prevăzut de art.52 Cod penal.
Pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal s- interzis inculpatului exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza 2 și b Cod penal.
Instanța de fond, având în vedere persoana tânără a inculpatului, familist cu o bună conduită în societate, fiind îndeplinite cumulativ și condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal, a apreciat că sunt suficiente temeiuri că inculpatul se va putea îndrepta și fără executarea efectivă a pedepsei aplicate.
Raportat acestor considerente, instanța de fond, apreciind că există suficiente temeiuri de îndreptare a inculpatului în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni și al reintegrării în societate, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare fixat conform art. 82 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatului asupra condițiilor privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul comiterii de noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, prevăzut de art. 83 Cod penal.
Având în vedere dispozițiile art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
În latura civilă a cauzei, Spitalul de Urgențe Treime I (Spitalul de Urgențe Profesor Dr. O-ași ) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 433,37 lei, reprezentând cheltuielile suportate cu ocazia spitalizării părții vătămate, conform decontului depus la dosar, cerere pe care instanța considerat-o întemeiată, motiv pentru care a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei sus menționate.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3000 Euro sau 11.100 RON daune morale.
Față de suferințele fizice și psihice cauzate părții vătămate, instanța a apreciat că este întemeiată acordarea unei sume de bani cu titlu de daune morale. Astfel, suma de 4000 lei este considerată echitabilă și suficientă pentru a compensa suferința pricinuită, motiv pentru care a obligat inculpatul la plata către partea vătămată a acestei sume, respingând restul pretențiilor ca neîntemeiate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia penală nr. 221 din 26 noiembrie 2008, Tribunalul Vasluia respins ca nefondat apelul inculpatului, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
A reținut tribunalul că n mod corect și în deplină concordanță cu materialul probatoriu administrat în cauză, instanța de fond a stabilit situația de fapt și a reținut vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă față de partea vătămată.
Inculpatul a recunoscut, în principiu săvârșirea faptei, arătând că nu a vrut să îl lovească pe inculpat iar de clarațiile sale se coroborează parțial cu cele ale martorilor. Aceștia declară (26,27 fond) că partea vătămată a intervenit într-un conflict care se desfășura între inculpat și martorul, pentru a despărți pe cei doi și a fost agresat de inculpat, căzând cu capul pe asfalt.
Martorul a arătat în mod expres, în cursul urmăririi penale, că a văzut când inculpatul l-a lovit pe vătămat,de două ori, acțiune de lovire care s-a soldat prin căderea pe spate a părții vătămate și leziunile descrise în actele medico-legale(20,22 urm.pen.). La fond martorul a relatat că inculpatul l-a lovit o singură dată pe vătămat, diferențele între declarațiile acestei persoane date în cele două faze ale procesului penal putând fi explicate prin perioada de timp trecută de la evenimentul relatat.
Martorul nu a perceput momentul în care vătămatul a fost lovit de inculpat dar a asistat la conflictul dintre și inculpat și la faptul că vătămatul a vrut să îi despartă.
Din acest punct de vedere se reține ca inculpatul este doar parțial sincer deoarece declară că a avut doar o discuție cu și nu un conflict.
Pe de altă parte, din depoziția martorului (32 urm.pen.) se desprinde concluzia că inculpatul a recunoscut în mod implict, față de martor agresarea vătămatului.
Depozițiile martorilor conturează, prin urmare, existența unui conflict în decursul căruia inculpatul l-a agresat pe vătămat și care s-a soldat cu acea cădere cu capul de asfalt a părții vătămate.
Derularea evenimemtelor, așa cum afost relatată de martori, se coroborează cu concluziile expertizei medico-legale, în care sunt inserate și consemnările din fișa de internare, de la data de 28 octombrie 2007.
Din actele medico-legale rezultă foarte clar că diagnosticul prezumtiv la data de 28 octombrie 2007, data internării, era de traumatism cranio- cerebral vechi de trei zile și că vătămatul prezenta fronto-temporal stânga, zigomatic stânga și în zona parietală stânga, cicatrice violaceu sidefie. În aceeași împrejurare s-a indentificat și o cicatrica alb-sidefie, anterioară traumatismului din 26 octombrie 2007.
Prin urmare, din constatările medicilor, se desprinde, pe de o parte concluzia verosimilității depoziției martorului cu privire la desfășurarea evenimentelor, în sunsul că inculpatul prezenta urme de violență și pe de altă parte, rezultă că s-a avut în vedere preexistența unor leziuni dar în concluziile actelor medico-legale au fost avute în vedere doar leziunile recente, din 25 octombrie 2007.
Contextul probatoriu al cauzei exclude, prin urmare, apărarea inculpatului în sensul că totul a fost doar un accident, că l-a împins doar pe vătămat și că încadrarea juridică a faptei ar fi aceea prevăzută de art. 184 al.1 pen.
În condițiile în care martorul ocular arată că inculpatul l-a agresat în mod deliberat pe inculpat, nu se poate reține culpa ca formă de vinovăție, cel mult putând fi pusă în discuție o intenție indirectă, caracterizată, potrivit art. 19 al.1 pct.1lit.b pen. prin aceea că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și deși nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui.
Acest aspect, al excluderii culpei, este întărit și de faptul că în declarațiile date imediat după săvârșirea faptei, martorul a arătat că inculpatul l-a lovit de două ori pe vătămat, ceea ce ce conduce la concluzia că a prevăzut cu certitudine consecințele posibil vătămătoare ale acțiunilor sale agresive repetate.
În considerarea celor expuse, se reține că nu este întemeiată solicitarea privind schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Mai mult, Tribunalul constată că actele medico-legale sunt foarte explicite în legătură cu leziunile constate și mecanismul lor de producere, iar concluziile lor se pliază pe probatoriul testimonial și nu există motive pentru a se reține că infirmitatea fizică permanentă reprezentată de lipsa de substanță osoasă a părții vătămate are altă cauză decât agresiunea exercitată de inculpat.
Faptul că partea vătămată nu își amintește cu exactitate tot ceea ce s-a întâmplat, inclusiv mențiunea făcută în fața medicului legist, nu este de natură să înlăture vinovăția inculpatului, care este dovedită prin întregul material probatoriu administrat și analizat atât la fond cât și în apel.
Este nefondat și motivul de apel referitor la neconcordanțele existente în dosar cu privire la data săvârșirii faptei deoarece declarațiile coincid în legătură cu indicarea datei de 25 octombrie 2007 ca dată a săvârșirii faptei, eventuala menționare a altor date nefiind decât o eroare, cu atît mai mult nu există indicii sau probe că inculpatul ar fi fost implicat în alte conflicte în care să-i fi fost cauzate leziuni.
Faptul că există la dosar fotografii judiciare cu hainele murdare de sânge ale vătămatului nu intră neapărat în contradicție cu depozițiile martorilor, deoarece acesștia nu au văzut partea vătămată decât în momentele imediat următoare conflictului, fiind posibilă sângerarea ulterioară, cu atât mai mult cu cât urmele prezente pe haine nu indică o sângerare masivă.
În termen legal, hotărârile astfel pronunțate au fost recurate de către inculpatul fiind criticate pentru nelegalitate și netemeienice, sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei, în sensul că, dat fiind că a comis fapta din culpă, în mod cu totul accidental, astfel cum rezultă și din actele dosarului, în cauză trebuia reținute dispozițiile art. 184 Cod penal și nu art. 182 alin. 2 Cod penal, cum în mod greșit au reținut instanțele fondului. Solicită admiterea recursului în sensul reținerii acestei infracțiuni și aplicarea unei pedepse raportat la forma respectivă de vinovăție.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 17 Cod procedură penală, Curtea constată că nu este întemeiat prezentul recurs, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Intenția, ca formă de vinovăție reglementată de dispozițiile art. 19 Cod penal, poate fi directă sau indirectă.
Intenția indirectă sau eventuală analizată având în vedere susținerile inculpatului în sensul că nu a urmărit vătămarea părții vătămate, incidentul fiind un accident, se caracterizează prin aceea că făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, pe care nu-l urmărește, dar acceptă posibilitatea producerii lui. În situația intenției indirecte, caracterizată prin eventualitatea producerii rezultatului, făptuitorul adoptă o atitudine de indiferență față de acest rezultat.
Întrucât intenția este un proces psihic intern, pentru a se putea stabili dacă făptuitorul a acționat cu intenție directă sau indirectă este nevoie de un criteriu obiectiv. Acest criteriu este al modului cum apare rezultatul. Dacă rezultatul survine în mod inevitabil și făptuitorul dându-și seama de aceasta, săvârșește acțiunea, înseamnă că a acționat cu intenție directă. Dacă survenirea rezultatului este posibilă (eventuală) iar făptuitorul își dă seama de eventualitatea producerii rezultatului și înfăptuiește acțiunea, care duce la apariția lui, înseamnă că a acționat cu intenție indirectă (eventuală).
De asemenea, intenția mai poate fi și spontană sau repentivă, și se caracterizează prin aceea că apare spontan sau se naște deodată, datorită unei condiții anumite în care se află persoana.
Pe de altă parte, în cazul culpei cu previziune, ca formă de vinovăție, făptuitorul prevede că activitatea sa - realizată prin acțiune sau inacțiune - ar putea duce la vătămarea integrității sau sănătății persoanei, nu urmărește și nici nu acceptă acest rezultat, ci speră fără temei, că el nu se va produce. În cazul culpei simple făptuitorul desfășurând o anumită activitate nu prevede că aceasta ar putea duce la vătămarea integrității corporale sau a sănătății unei persoane, deși poate și trebuie să prevadă acest rezultat.
Or, din ansamblul probator administrat în dosarul cauzei, interpretat și analizat în mod coroborat de instanțele fondului, atât actele de specialitate efectuate în cauză, cât și declarațiile martorilor audiați, rezultă fără echivoc că acțiunea inculpatului de lovire a părții vătămate nu se circumscrie formei de vinovăție a culpei.
De altfel, intenția în exercitarea acțiunii violente rezultă din însăși modul în care debutat conflictul și premisele care au stat la baza lovirii părții vătămare, agresivitatea inculpatului sub forma intenției fiind de altfel exercitată împotriva altei persoane.
De asemenea, și modul concret de comitere a violențelor, respectiv împrejurarea că inculpatul a lovit de două ori partea vătămată, a doua oară după ce aceasta căzuse în genunchi, pledează cu prisosință pentru reținerea formei de vinovăție a intenției indiferent de forma acesteia, directă sau indirectă, în comiterea infracțiuni reținute în sarcina inculpatului.
Din condițiile de existență ale culpei ca formă de vinovăție raportat la contextul faptic reținut și expuse nu se poate reține că inculpatul a fost în imposibilitate obiectivă fie de a prevedea rezultatul faptei sale - evident de la prima acțiune, cu atât mai mult în urma celei de-a doua, fie de a nu accepta - în condițiile în care acesta a fost scopul urmărit - sau de a spera că rezultatul nu se va produce.
Așa cum am menționat, forma de vinovăție a intenție în comiterea infracțiunii de către inculpat, este susținută și confirmată și de actele medico-legale efectuate în cauză și care specifică mecanismul de producere a leziunilor suferite de partea vătămată.
În consecință, pentru considerentele expuse, criticile formulate fiind neîntemeiate, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. h Cod procedură penală, să respingă, ca nefondat, recursul inculpatului .
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 221 din 26.11.2008 a Tribunalului Vaslui, pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, onorariu de avocat oficiu care va fi avansată din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored. - 2 ex. 11.02.2009
Tribunalul Vaslui
Jud., jud.
Președinte:Anton DanJudecători:Anton Dan, Ciobanu Iulia Elena, Ciubotariu
