Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 552/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.552/
Ședința publică de la 27 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Uzună
JUDECĂTOR 2: Zoița Frangu
JUDECĂTOR 3: Marius Cristian Epure
Grefier - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror
S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpatul - domiciliat în,-, Bl.44,.A,.1,.6, județul C, împotriva deciziei penale nr.849 din 7 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr.1271/2002, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.182 1 cod penal.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa recurentului inculpat, pentru care se prezintă avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.30962/2008, emisă de Baroul
Se constată lipsa intimaților, Spitalul Clinic Județean C, Spitalul Militar București Dr. prin MAPN B și Spitalul Municipal
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
In conformitate cu disp.art.301 cod pr.penală, părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Curtea nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 cod pr.penală, constată îndeplinite cerințele art.38511cod pr.penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prev. de art.38513cod pr.penală.
Având cuvântul, av. pentru recurentul inculpat, susține că a invocat ca motive de recurs disp.art.385 ind.9 pct.14,18,21 cod pr.penală. Urmează a începe cu motivul de recurs prev. de art.385 ind.9 pct.21 cod pr.penală, deoarece, consecința este casarea cu trimitere spre rejudecare la ribunalul Constanța, având în vedere că soluționarea în apel a cauzei s-a efectuat cu lipsă de procedură cu recurentul inculpat. La termenul de judecată din 7 octombrie 2002 se depune o adresă de către societatea Maritime C din care rezultă că inculpatul este plecat în voiaj cu contract de muncă, astfel că, instanța avea obligația să-l citeze pe inculpat prin această societate, împrejurare în care, consecința este nulitatea absolută a hotărârii.
De asemenea nu a fost îndeplinită procedura de citare cu inculpatul la domiciliu, pentru că, din procesele verbale rezultă că la cele două termene de judecată, sunt indicate alte serii de buletine, ceea ce înseamnă că agentul procedural nu și-a îndeplinit obligația, în sensul de a verifica cand poate fi găsită persoana sau să ceară relații de la persoanele care au fost găsite la domiciliu, cand poate fi găsită persoana citată pentru a i se prezenta actul procedural.
Și din acest punct de vedere, urmează a constata că soluționarea apelului s-a făcut cu lipsă de procedură cu inculpatul.
În actul procedural se face mențiunea că nici o persoană nu a fost găsită, deși era obligația agentului să obțină informații pentru aflarea noii adrese, potrivit art.180 cod pr.penală.
Dacă se va trece peste aceste aspecte, referitor la motivul de recurs prev. de art.385 ind.9 pct.18 cod pr.penală, urmează a constata că instanța a comis o gravă eroare de fapt, cu consecința pronunțării unei greșite hotărâri de condamnare. Inițial, la judecătorie inculpatul a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.182 A,1 cod penal, în apel, fără a se administra alte probe, în baza aceluiași probator, instanța a trecut la o soluție de condamnare a inculpatului. Partea vătămată este aceea care sesizează organele de poliție că a fost agresată și consecința a fost obținerea unei infirmități permanente prin pierderea vederii la un, iar în plângerea din 28.05.2002 înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, partea vătămată spune cine este autorul faptei, respectiv. Cu toate acestea, deși partea vătămată a văzut foarte bine cine a agresat-o, cine i-a aruncat paharul în față, plus martorii care au fost audiați în cauză și, care toți au susținut că o altă persoană este autorul faptei, nicidecum inculpatul, cu toate acestea instanța de apel a dat doar o valoare probantă deosebită a două declarații - și - care au susținut că inculpatul ar fi aruncat cu acel pahar de la locul unde se afla orchestra.
Pe cale de consecință, pe baza acestui probatoriu, in mod greșit instanța a dispus condamnarea inculpatului, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea soluției pronunțată de instanța de apel și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
În măsura în care se va considera că soluția instanței de apel este legală și temeinică, solicită a se da o eficiență circumstanțelor personale ale inculpatului, să se constate că acesta este la primul conflict cu legea penală, invocând temeiul de la art.385 ind.9 pct.14 cod pr.penală și, pe cale de consecință să se dispună rejudecarea cauzei, în sensul de a se face aplicarea art.81 cod penal.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul susține că, într-adevăr acesta a lipsit la soluționarea apelului și, deși în hotărârea pronunțată de instanța de apel se menționează că procedura a fost legal îndeplinită, într-adevăr la dosarul cauzei sunt actele menționate de apărător din care rezultă că procedura nu a fost legal îndeplinită, astfel încât, din acest punct de vedere recursul este admisibil, sens în care solicită admitere, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel.
Dacă se va trece peste lipsa de procedură, solicită să se constate că celelalte motive invocate de apărătorul inculpatului nu sunt întemeiate, respectiv, rezultă din probele administrate în dosarul cauzei, fără dubiu că, inculpatul este acela care a lovit-o pe partea vătămată în și i-a cauzat acea infirmitate permanentă și, această împrejurare rezultă din declarațiile a mai multor martori, nu numai cei doi menționați de apărător, respectiv declarația martorului, -, -, toți au observat momentul în care, inculpatul având acel pahar în mană la aruncat înspre partea vătămată, l-a lovit pe acesta și i-a cauzat leziunea respectivă.
Cu privire la individualizarea pedepsei, solicită se constata că inculpatul nu a făcut nici un efort de a se prezenta la judecată, astfel încat instanțele nu au putut să formeze convingerea că pedeapsa își va atinge scopul și fără executarea ei.
În situația în care se va admite că apelul s-a judecat cu lipsă de procedură, concluziile sunt de admitere cu casare și trimitere spre rejudecare, iar dacă se va trece peste acest aspect, celelalte motive sunt neîntemeiate, solicitând a fi respinse ca atare.
In replică, av. susține că procurorul ignoră și o instituție a reprezentării care este prevăzută în codul d e procedură penală - art.174.
A,
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.890 din 24.04.2002 pronunțată în dosarul penal nr.1157/2001 Judecătoria Constanța în baza art.11 pct.2 lit.a cod pr.penală rap.la art.10 lit.a cod pr.penală, a achitat pe inculpatul:
- fiul lui și, născut la data de 30.11.1977 în C, cetățean român, studii 12 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, domiciliat în -,.A,.6 județul C, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art.182 1 cod penal.
În baza art.14 cod pr.penală, art.346 3 cod pr.penală a respins acțiunea civilă formulată de către părțile civile Spitalul Municipal C, Spitalul Clinic Județean C, Spitalul Clinic de Urgență Militar Central, ca neîntemeiate.
În baza art.192 3 cod pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Din probele administrate în cauza de față, judecătoria a reținut că în noaptea de 20/21.01.2001 la discoteca SC SRL, județul C au participat mai mulți tineri printre care și,.
La un moment dat între și a avut loc o altercație fizică, în cursul căreia primul l-a lovit pe cel din urmă. În incident a intervenit și care îl cunoștea pe, încercând să-l apere pe acesta din urmă.
În aceste împrejurări, a fost lovit în față ( ochiul drept ) cu un pahar aruncat din partea unde se aflau și. Deși prin rechizitoriu s-a reținut că paharul a fost aruncat de, judecătoria a înlăturat această învinuire având în vedere declarațiile martorilor ( fila 133 ), ( fila 121), ( fila 110), ale părții vătămate ( fila (109) și ale lui ( fila 108) care susțin că nu acesta din urmă a aruncat paharul ce-a lovit victima.
Prin lovitura recepționată, a suferit plăgi nazale și corneene cu " hernie de membrană, hematom suborbital drept". Pentru vindecarea leziunilor, victima a necesitat îngrijiri medicale timp de 50.55 de zile, dar a rămas cu infirmitate fizică permanentă constând în pierderea globului ocular drept ( fila 24 dosar urm.pen.)
Hotărârea pronunțată de prima instanță a fost apelată de procuror, care a criticat-o pentru greșita achitare a inculpatului.
Tribunalul Constanța, prin decizia penală nr.849/7.10.2002 pronunțată în dosarul penal nr.1271/2002 a admis apelul procurorului, a desființat sentința pronunțată în cauză și, rejudecând, în baza art.182 1 cod penal cu aplic.art.74 lit.a, 2 rap. la art.76 lit.d cod penal l-a condamnat pe inculpatul la 1 an și 2 luni închisoare, obligându-l la plata de despăgubiri civile cu titlu de cheltuieli de spitalizare, către unitățile sanitare constituite părți civile în sumă de 15.622.720 lei.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a-l condamna pe inculpat, Tribunalul Constanțaa reținut declarațiile martorilor, -, care au susținut că a fost cel care a aruncat cu paharul spre victimă și a lovit-o în față, cauzându-i infirmitatea fizică permanentă, menționată în actul medico-legal ( fila 24 dosar urm.pen.).
Prin decizia penală nr.776/P din 4 decembrie 2008 pronunțată în dosarul penal nr.967/P/2002, Curtea de APEL CONSTANȚAa respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat, obligându-l la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
La data de 22 mai 2008, inculpatul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 776/P din 4 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, solicitând desființarea acesteia și rejudecarea recursului.
În motivarea contestației se susține că instanța de recurs a soluționat recursul cu lipsă de procedură cu recurentul, procedura de citare cu acesta fiind îndeplinită prin semnarea de o altă persoană decât inculpatul sau vreun membru de familie a acestuia.
Prin încheierea de ședință nr.334/P din data de 3 iulie 2008, Curtea de APEL CONSTANȚA, în temeiul art.392 cod pr.penală, a admis contestația în anulare formulată de condamnatul, a desființat decizia penală contestată și a dispus rejudecarea recursului declarat de inculpatul, fixând termen de judecată la data de 27 noiembrie 2008, cu citarea părților.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, curtea c constatat că procedura de citare cu inculpatul pentru termenul de judecată din 26.11.2002 nu s-a îndeplinit conform legii, contestatorul lipsind fără voia lui la judecarea recursului.
În baza art.385 ind.10 cod pr.penală, în termen legal, inculpatul a formulat motive de recurs împotriva deciziei penale nr.849 din 7.10.2002 a Tribunalului Constanța pe care o consideră nelegală și netemeinică, invocând cazurile de casare prev. de art.385 ind.9 pct.14, 18, 21 cod pr.penală.
In ceea ce privește temeiul prev. de art.395 ind.9 pct.21 cod pr.penală se susține că, instanța de apel a soluționat apelul cu lipsă de procedură deși fusese încunoștințată de imposibilitatea inculpatului de a se prezenta la judecată, fiind depuse dovezi din care rezultă că inculpatul avea contract de muncă cu SC Maritime C și, în perioada judecării apelului era plecat în voiaj.
Se învederează că, procesele verbale de citare a inculpatului cuprind mențiuni privind seria și numărul de buletin ce nu corespund cu cele ale inculpatului.
Referitor la temeiul prev. de art.385 ind.9 pct.18 cod pr.penală se susține că, fără a administra vreo probă, pe baza aceluiași material probator instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt care a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare a inculpatului la pedeapsa de 1,2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.182 cod penal cu aplicarea art.74 cod penal.
Se cere, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 849 din 7.10.2002 a Tribunalului Constanța și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel cu citarea legală a inculpatului.
In subsidiar, se solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale pronunțate de Tribunalul Constanța și, rejudecând să se mențină ca legală și temeinică sentința penală a primei instanțe.
Verificând legalitatea și temeinicia deciziei penale recurate, în raport de criticile aduse și din oficiu, instanța constată că recursul declarat de inculpatul este fondat pentru considerentele ce urmează a fi analizate:
Potrivit art.177 1 cod pr.penală, învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuiește, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin serviciul de personal al unității la care lucrează.
3 al aceluiași articol prevede că, în caz de schimbare a adresei arătată în declarația învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă numai dacă a încunoștințat organul de urmărire penală ori instanța de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă organul judiciar apreciază pe baza datelor obținute potrivit art.180 că s-a produs o schimbare de adresă.
4 stabilește că, în situația în care nu se cunoaște adresa unde locuiește învinuitul sau inculpat și nici locul său de muncă, citația se afișează la sediul consiliul local în a cărei rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea.
În cauză, din cele două procese verbale de la filele 9 -14 care constituie dovada de îndeplinire a procedurii de citare dispusă în dosarul Tribunalului Constanța nr.1271/2002 rezultă că, citația pe numele inculpatului pentru cele două termene respectiv 9.02.2002 și 7.10.2002 cuprinde mențiuni privind seria și numărul de buletin ce nu corespuns cu cele ale inculpatului.
Astfel, din rechizitoriu, fila 25, rezultă că inculpatul este posesorul seria nr.- eliberat de Poliția, iar în citațiile amintite sunt trecute două serii diferite respectiv: nr. - și nr.-.
Pe de altă parte, din adeverința nr.117 din 7.10.2002 emisă de SC Maritima ( fila 23 dosar apel nr.1271/2002 ) reiese că, născut în C la data de 30.11.1977 cu domiciliul în -.A,.1 județul C este îmbarcat pe o durată de 9 luni la bordul navei cu începere de la data de 13.08.2005.
Raportând această situație de fapt la dispozițiile legale mai sus enunțate rezultă că, judecata în apel a avut loc fără citarea legală a inculpatului, situație care se circumscrie cazului de casare prev. de art.385 ind.9 pct.21 cod pr.penală și, care atrage nulitatea absolută a hotărârii pronunțate conform art.197 ș2 cod pr.penală.
Față de cele ce preced, curtea, în baza art. 38515pct.2 lit.c cod pr.penală, art.3859pct.21 cod pr.penală, va admite recursul formulat de inculpatul, va casa decizia penală recurată și va dispune rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, împotriva sentinței penale nr.890/2002 a Judecătoriei Constanța, de Tribunalul Constanța, cu citarea legală a inculpatului.
- anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.1241/2002 din 09.12.2002, emis de Judecătoria Constanța, pe numele inculpatului.
În temeiul art.192 3 cod pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.2 lit.c cod pr.penală, art.3859pct.21 cod pr.penală,
Admite recursul formulat de inculpatul - domiciliat în,-, Bl.44,.A,.1,.6, județul C, împotriva deciziei penale nr.849 din 7 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr.1271/2002.
Casează decizia penală recurată și dispune rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, împotriva sentinței penale nr.890/2002 a Judecătoriei Constanța, de Tribunalul Constanța, cu citarea legală a inculpatului.
Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.1241/2002 din 09.12.2002, emis de Judecătoria Constanța, pe numele inculpatului.
În temeiul art.192 3 cod pr.penală,
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- - -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Jud.apel - /
Red.dec.jud. - -
Tehnodact.gref. -
3 ex./19.12.2008
Președinte:Maria UzunăJudecători:Maria Uzună, Zoița Frangu, Marius Cristian Epure