Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 176/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 176
Ședința publică din data de 05 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Ene
JUDECĂTORI: Ecaterina Ene, Dumitru Pocovnicu Anti Silviu
- -
GREFIER: - -
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.288/A din data de 22 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns av. - apărător ales pentru recurentul inculpat și intimata parte vătămată, lipsă fiind recurentul inculpat.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care:
Intimata parte vătămată precizează că dorește să-și retragă plângerea pentru ambii inculpați.
S-a luat declarație de parte vătămată, care a fost consemnată și atașată la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Av. - având cuvântul pentru recurentul inculpat - solicită să se ia act de declarația părții vătămate că își retrage plângerea pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și amenințare.
Cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu, arată că nu au fost respectate dispozițiile art.356 lit.c Cod procedură penală, care prevăd că instanța trebuie să analizeze în mod temeinic probele administrate.
În acest sens, arată că situația de fapt reținută nu corespunde cu probele administrate în cauză. Din declarațiile unor martori rezultă că inculpatul era într-o stare avansată de ebrietate și că a apărut la locul conflictului odată cu o mașină de pază. De asemeni, procesul verbal de cercetare la fața locului nu are nicio legătură cu rechizitoriul, iar din procesul verbal de confruntare rezultă o cu totul altă situație decât cea reținută în rechizitoriu. Din declarațiile inculpaților și părții vătămate rezultă că a avut loc un conflict între inculpatul și soțul părții vătămate, iar inculpatul nu a avut nicio legătură cu infracțiunile săvârșite.
Solicită admiterea recursului și achitarea pentru infracțiunea de violare de domiciliu pentru că nu a săvârșit fapta.
În subsidiar, dacă se va constata că este vinovat, solicită redozarea sancțiunii având în vedere că este întreținător de familie și are doi copii.
Intimata parte vătămată - având cuvântul - precizează că ar vrea să-l ierte pe inculpat să nu facă închisoare.
Reprezentantul Ministerului Public solicită încetarea procesului penal pentru infracțiunile de amenințare și distrugere și condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu și obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
CURTEA
- Deliberând -
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.225 din data de 14.04.2008, pronunțată de Judecătoria Roman în dosarul nr-, a fost condamnat inculpatul, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
a) violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin.2 Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare;
b) distrugere, prevăzută de art.217 alin.1 Cod penal, la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare și;
c) amenințare, prevăzută de art. 193 Cod penal, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, cea de 3 (trei) ani închisoare.
Prin aceeași sentință a fost condamnat și inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
Potrivit art.61 Cod penal, s-a revocat beneficul liberării condiționate a executării pedepsei de 5 (cinci) ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.157/P/2003 a Tribunalului Neamț, din care a rămas de neexecutat un rest de pedeapsă de 652 zile închisoare.
Conform art.39 alin.1 și 2 Cod penal, s-a contopit restul de 652 zile închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea, cea de 3 ani închisoare.
Pentru comiterea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare.
Potrivit art.61 Cod penal, s-a revocat beneficul liberării condiționate a executării pedepsei de 5 (cinci) ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.157/P/2003 a Tribunalului Neamț, din care a rămas de neexecutat un rest de pedeapsă de 652 zile închisoare.
Conform art.39 alin.1 și 2 Cod penal, s-a contopit restul de 652 zile închisoare cu pedeapsa de 2 (două) luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea, cea de 652 zile închisoare.
Pentru comiterea infracțiunii de amenințare, prevăzută de art.193 Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare, care a fost sporită cu 6 (șase) luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de3(trei) ani și 6(șase) luni închisoare.
S-a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art.71 Cod penal.
S- luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art.191 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații să plătească statului câte 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 17.01.2007 partea vătămată, domiciliată în comuna,județul N, a formulat o plângere prealabilă la Postul de Poliție, reclamând faptul că în seara zilei de 15.01.2007, în jurul orelor 21,40, inculpații și au pătruns fără drept în curtea locuinței sale, au spart geamurile de la ușa casei și au amenințat-o cu acte de violență.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, în seara zilei de 15.01.2007, în jurul orelor 21,40, inculpații și ( frați) s-au deplasat cu un taxi condus de numitul la locuința numitului din comuna, județul N, pentru a rezolva un conflict petrecut în aceeași zi în jurul orelor 12,00.
Cei doi inculpați au strigat la poartă, iar din casă a ieșit partea vătămată, soția numitului, care se afla singură acasă cu fiul ei în vârstă de 7 ani. Inculpații i-au spus părții vătămate să-și cheme soțul afară pentru a discuta ceva cu el. Partea vătămată i-a întrebat care este motivul pentru care îl caută, iar inculpații s-au enervat, au izbit în poartă și au intrat în curte fără permisiunea părții vătămate, care s-a speriat de atitudinea violentă a celor doi și s-a încuiat cu copilul în casă.
Inculpații au strigat la ea, i-au adresat injurii și amenințări cu acte de violență și cu moartea, după care au spart două ochiuri de sticlă de la ușa de acces în locuință. Partea vătămată a reușit să-l contacteze telefonic pe soțul ei, cerându-i ajutor, iar acesta a anunțat organele de poliție. La scurt timp numitul a plecat cu un autoturism însoțit de colegul său de serviciu, G, spre locuința sa și la 200 metri distanță de casă l-a văzut pe inculpatul lângă taxi.
Faptele comise de inculpați au fost dovedite cu probele administrate în cauză, respectiv, procesul verbal de sesizare, plângerea părții vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului, procesul verbal de confruntare, declarațiile martorilor:, G, și HG.
Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor, susținând că a fost bătut fără motiv de doi jandarmi care au încercat să-i însceneze diferite fapte. Susținerile inculpatului au fost infirmate de probele existente la dosar.
În cursul urmăririi penale, în declarațiile care i s-au luat, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor, iar în cursul judecății deși a fost legal citat nu s-a prezentat în instanță, dar a avut apărător ales.
În drept, s- constatat că faptele comise de inculpatul întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu, prevăzute de art.192 alin. 2 Cod penal, distrugere, prevăzută de art.217 alin. 1 Cod penal și amenințare, prevăzută de art. 193 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
La stabilirea pedepsei pentru fiecare infracțiune s-au avut în vedere dispozițiile art.72 Cod penal, respectiv pericolul social concret al faptelor, împrejurările în care au fost comise și persoana inculpatului, care are antecedente penale și a avut o poziție procesuală nesinceră.
Potrivit art.34 lit.b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ( trei ) ani închisoare.
Pentru inculpatul s-a reținut că este recidivist postcondamnatoriu, întrucât, prin sentința penală nr.157/P/2003 a Tribunalului Neamț, a fost condamnat la pedeapsa de cinci ani închisoare, fiind arestat la data de 17.04.2003 și liberat condiționat la data de 04.01.2007, cu un rest neexecutat de 652 zile închisoare ( fila 69).
În drept, s-a constatat că faptele comise de inculpatul întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu, prevăzute de art.192 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, distrugere, prevăzută de art. 217 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal și amenințare, prevăzută de art.193 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
La stabilirea pedepsei pentru fiecare infracțiune s-au avut în vedere dispozițiile art.72 Cod penal, respectiv pericolul social concret al faptelor, împrejurările în care au fost comise și persoana inculpatului care este recidivist și nu a recunoscut că a participat la săvârșirea infracțiunilor.
Pentru infracțiunile de violare de domiciliu și distrugere comise în condițiile art. 37 lit.a Cod penal, s- făcut aplicarea dispozițiilor art.61 Cod penal, revocându-se liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 652 zile închisoare, acest rest contopindu-se cu pedepsele aplicate pentru cele două infracțiuni, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare.
S-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit.a și b Cod penal, pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal.
Împotriva sentinței au declarat apel, în termenul legal, inculpații și, care nu au invocat în scris motivele de apel și nici nu s-au prezentat în instanță pentru a-și susține oral apelurile, însă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant și apărătorul ales care l-a reprezentat în instanță pe inculpatul apelant, au solicitat admiterea apelurilor și desființarea în parte a sentinței, în sensul reducerii pedepsei și schimbării modalității de executare pentru inculpatul și achitării inculpatului. Pentru acesta din urmă, apărătorul a susținut că partea vătămată, a formulat plângerea penală la data de 17.01.2007, iar inculpații au fost ridicați și ținuți o noapte la Spitalul, încă din noaptea de 15.01.2007. Apărătorul inculpatului a mai susținut că nu există nici un martor ocular al evenimentelor relatate de partea vătămată, ci există o declarație a numitului, soțul părții vătămate, care a precizat că i-a văzut pe cei doi inculpați coborând dintr-un taxi, care staționa pe strada lui, astfel că se pune întrebarea a cui proprietate a fost violată și ce bunuri au fost distruse.
Martorul Gar elatat aceeași situație de fapt, respectiv că a văzut pe strada unde locuia, un taxi din care coborau cei doi inculpați, martora a confirmat faptul că între inculpați și partea vătămată a existat un conflict în cursul zilei de 15.01.2007, conflict generat de consumul exagerat de alcool al unei mătuși a părții vătămate, martorul a arătat că a existat un conflict între inculpatul și soțul părții vătămate și că el l-a scăpat pe inculpat din mâinile soțului părții vătămate, iar martorul a HG precizat că mergând acasă la partea vătămată a constatat că sunt sparte două ochiuri de geam.
Prin decizia penală nr.288/AP din data de 22.10.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, a admis apelurile declarate, a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuate prevăzute de art.74 alin.1 lit.c și alin.2 Cod penal și ale art.76 alin.1 lit.c Cod penal, reducând pedeapsa pentru infracțiunea de violare de domiciliu la 2 (doi) ani închisoare, pentru infracțiunea de distrugere, la. iar pentru infracțiunea de amenințare i-a aplicat pedeapsa de
În baza art.33 lit.a și art.34 lit. Cod penal, Tribunalul a dispus contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea, cea de 2 (doi) ani închisoare și a făcut aplicarea dispozițiilor art.81, 82 și art.83 Cod penal, privind suspendarea condiționată a executării pedepsei principale.
Pentru inculpatul apelant s-a înlăturat sporul de pedeapsă aplicat de instanța de fond, dispunându-se executarea pedepsei rezultante de 3 (trei) ani închisoare.
Instanța de apel a înlăturat aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 alin.1 lit. teza I Cod penal.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele.
Din întreg materialul probator existent la dosarul cauzei, rezultă fără dubii, că inculpații și se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost condamnați.
Susținerile apărătorului care l-a reprezentat pe inculpatul în instanță, că acesta din urmă nu a participat la săvârșirea celor 3 infracțiuni reținute în sarcina sa, nu sunt reale.
În primul rând, Postul de Poliție, a fost sesizat telefonic, în seara zilei de 15.01.2007, că și un alt din localitate, au pătruns fără drept în curtea locuinței sale, după care au spart geamurile de la ușă și i-au amenințat soția, în acest sens, fiind încheiat un proces verbal de către agentul de poliție,.
Prin urmare, organele de poliție au fost sesizate despre faptele comise de inculpați, la data de 15.01.2007 și nu la data de 17.01.2007.
În al doilea rând, în aceeași seară s-a efectuat o cercetare la locul săvârșirii infracțiunilor, de către organul de poliție din cadrul Postului de Poliție, ocazie cu care s-a încheiat un alt proces verbal din care rezultă, că în fața ușii de la intrarea în locuința soților și, s-au găsit două ochiuri de sticlă sparte și că cioburi de sticlă se aflau pe sub ușă, atât în interiorul casei, cât și din exterior, împrejurare care demonstrează că celor doi soți le-a fost violat domiciliul și că le-au fost distruse geamurile de la locuință.
Din declarația martorului ( fila 15 ds. ) rezultă că în seara zilei de 15.01.2007, acesta a fost sunat la telefon de fosta soție a lui, care l-a chemat la domiciliul său, pentru a transporta pe cineva cu taxiul.
De la locuința respectivă, l-a luat pe inculpatul, iar acesta din urmă l-a dus la locuința fratelui său -, după care pe amândoi i-a transportat pe o stradă din comuna, unde a oprit taxiul, iar cei doi au coborât.
După circa 5 - 7 minute, inculpații s-au întors, iar inculpatul era tăiat la mână, curgându-i sânge, taximetristul auzindu-l pe acesta când a spus că a spart un geam.
În timp ce șoferul și cei doi inculpați se deplasau cu taxiul, s-au întâlnit cu o mașină aparținând unei firme de pază, din care a coborât și numitul G, iar cei doi frați l-au îmbrâncit și s-au certat cu, ocazie cu care taximetristul a aflat că, inculpații și au pătruns în curtea locuinței familiei și au spart geamurile.
Declarațiile martorului (fl.15 ds. și fl. 58 ds. instanță) se coroborează cu declarațiile părții vătămate și ale soțului acesteia -, precum și cu înscrisurile întocmite de Postul de Poliție, astfel că faptele comise de inculpați sunt pe deplin dovedite, precum și vinovăția acestora.
De asemenea, toate aceste probe sunt susținute de declarațiile martorilor G ( fila 20 ds. și fila 31 ds. instanță), ( fila 22 ds. și fila 32 ds. instanță), ( fila 23 ds. și fila 33 ds. instanță), ( fila 25 ds. și fila 59 ds. instanță), aceștia trei din urmă confirmând că în ziua de 15.01.2007, a existat un conflict între inculpatul și, în barul lui din comună și în consecință acesta a fost motivul pentru care inculpații au intrat fără drept în locuința părții vătămate, au spart geamurile de la ușă și au amenințat-o pe aceasta.
Însă, se apreciază că pedepsele aplicate inculpaților sunt prea severe în raport de pericolul social concret al fiecărei infracțiuni în parte și de persoana inculpaților.
Pentru inculpatul se va avea în vedere faptul că este căsătorit și are doi copii minori în întreținere, iar în favoarea acestuia pot fi aplicate dispozițiile art. 74 alin.1 lit.c și alin.2 Cod penal, care vor avea ca efect reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de textele sancționatorii, urmând ca după contopirea pedepselor, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.
Cum pentru acest inculpat, sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 81,82 Cod penal, se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celei accesorii, pe durata legală și se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
Pentru inculpatul apelant se va avea în vedere faptul că este tânăr și necăsătorit și că pedeapsa rezultantă aplicată este legală și în acord cu pericolul social concret al faptelor comise, chiar dacă acesta este recidivist postcondamnatoriu, dar că sporul de pedeapsă aplicat de instanța de fond, poate fi înlăturat.
În favoarea acestuia nu pot fi aplicate dispozițiile art.74 Cod penal, privind circumstanțele atenuante, în baza cărora să se reducă pedepsele, întrucât inculpatul a avut o poziție procesuală nesinceră în cursul procesului penal și prezintă numeroase condamnări în antecedență ( fila 44 ds.). Referitor la pedeapsa accesorie, se constată că în mod greșit instanța de fond a interzis inculpaților și dreptul prevăzut de art. 64 alin.1 lit. teza I Cod penal, respectiv dreptul de a alege, aplicarea acestor dispoziții urmând a fi înlăturate.
Împotriva acestei decizii, în cadrul termenului legal, a declarat recurs inculpatul.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar în susținerile orale făcute prin apărătorul ales au fost criticate hotărârile pronunțate pentru motivele de recurs reținute în preambulul prezentei decizii.
Analizând hotărârile pronunțate în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o și din oficiu, potrivit art. 385/9 alin.3 Cod procedură penală, pentru motivele de casare prevăzute de acest text, Curtea constată că recursul urmează a fi admis dar pentru considerentele care vor fi prezentate.
Din examinarea probelor administrate în cauză: plângerea penală prealabilă a părții vătămate și declarațiile date de aceasta, procesul verbal de sesizare, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor:, G, și HG și procesul verbal de confruntare, rezultă că instanțele au reținut în cauză o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, care au fost corect analizate și interpretate, motivarea celor două instanțe fiind corespunzătoare, aceasta fiind însușită de instanța de recurs.
Din probatoriu administrat rezultă că pe fondul unui conflict petrecut în aceeași zi în jurul orelor 12,00, în seara zilei de 15.01.2007, în jurul orelor 21,40, inculpații și ( frați) s-au deplasat cu un taxi condus de numitul la locuința numitului din comuna, județul N, pentru a-i cere explicații.
Cei doi inculpați au strigat la poartă, iar din casă a ieșit partea vătămată, soția numitului, care se afla singură acasă cu fiul ei în vârstă de 7 ani. Inculpații i-au spus părții vătămate să-și cheme soțul afară pentru a discuta ceva cu el. Partea vătămată i-a întrebat care este motivul pentru care îl caută, iar inculpații s-au enervat, au izbit în poartă și au intrat în curte fără permisiunea părții vătămate, care s-a speriat de atitudinea violentă a celor doi și s-a încuiat cu copilul în casă.
Inculpații au strigat la ea, i-au adresat injurii și amenințări cu acte de violență și cu moartea, după care au spart două ochiuri de sticlă de la ușa de acces în locuință. Partea vătămată a reușit să-l contacteze telefonic pe soțul ei, cerându-i ajutor, iar acesta a anunțat organele de poliție. La scurt timp numitul a plecat cu un autoturism însoțit de colegul său de serviciu, G, spre locuința sa și la 200 metri distanță de casă l-a văzut pe inculpatul lângă taxi.
Postul de Poliție, județul Naf ost sesizat telefonic, în seara zilei de 15.01.2007, că și un alt din localitate, au pătruns fără drept în curtea locuinței sale, după care au spart geamurile de la ușă și i-au amenințat soția, în acest sens, fiind încheiat un proces verbal de către agentul de poliție,.
În aceeași seară s-a efectuat o cercetare la locul săvârșirii infracțiunilor, de către lucrătorul de poliție din cadrul Postului de Poliție, ocazie cu care s-a încheiat un alt proces verbal din care rezultă, că în fața ușii de la intrarea în locuința soților și, s-au găsit două ochiuri de sticlă sparte și că cioburi de sticlă se aflau pe sub ușă, atât în interiorul casei, cât și din exterior, împrejurare care demonstrează că celor doi soți le-a fost violat domiciliul și că le-au fost distruse geamurile de la locuință.
Martorul ( fila 15 ds. ) a declarat că în seara zilei de 15.01.2007, a fost sunat la telefon de fosta soție a lui, care l-a chemat la domiciliul său, pentru a transporta pe cineva cu taxiul.
De la locuința respectivă, l-a luat pe inculpatul, iar acesta din urmă l-a dus la locuința fratelui său -, după care pe amândoi i-a transportat pe o stradă din comuna, unde a oprit taxiul, iar cei doi au coborât.
După circa 5 - 7 minute, inculpații s-au întors, iar inculpatul era tăiat la mână, curgându-i sânge, taximetristul auzindu-l pe acesta când a spus că a spart un geam.
În timp ce șoferul și cei doi inculpați se deplasau cu taxiul, s-au întâlnit cu o mașină aparținând unei firme de pază, din care a coborât și numitul G, iar cei doi frați l-au îmbrâncit și s-au certat cu, ocazie cu care taximetristul a aflat că, inculpații și au pătruns în curtea locuinței familiei și au spart geamurile.
Declarațiile martorului (fl.15 ds. și fl. 58 ds. instanță) se coroborează cu declarațiile părții vătămate și ale soțului acesteia -, precum și cu înscrisurile întocmite de Postul de Poliție, faptele comise de cei doi inculpați fiind pe deplin dovedite.
Vinovăția inculpaților este susținută, așa cum se arăta mai sus și de declarațiile martorilor G-fila 20 dosar urmărire penală și fila 31 dosar instanța de fond), ( fila 22 dosar urmărire penală și fila 32 dosar instanța de fond), ( fila 23 dosar urmărire penală și fila 33 dosar instanța de fond), ( fila 25 dosar urmărire penală și fila 59 dosar instanța de fond), ultimii trei martori confirmând că în ziua de 15.01.2007, a existat un conflict între inculpatul și, în Barul lui din comună și în consecință acesta a fost motivul pentru care inculpații au intrat fără drept în locuința părții vătămate, au spart geamurile de la ușă și au amenințat-o pe aceasta.
Prezentă în fața instanței de recurs, intimata-parte vătămată a declarat că înțelege să-și retragă plângerea penală prealabilă formulată împotriva celor doi inculpați, desigur că pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art.217 alin.1 Cod penal și amenințare, prevăzută de art.193 Cod penal și că, dată fiind și legătura de rudenie dintre familia sa și inculpați și faptul că aceștia au copii, nu ar dori ca aceștia să execute pedepse privative de libertate.
Având în vedere voința intimatei - parte vătămată referitoare la retragerea plângerii penale prealabilă formulată împotriva celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art.217 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, pentru inculpatul și amenințare, prevăzută de art.193 Cod penal, în temeiul art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală, cu art.10 lit.h Cod procedură penală, se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva recurentului-inculpat pentru săvârșirea celor două infracțiuni.
Văzând și dispozițiile art.385/7 Cod procedură penală, vor fi extinse efectele recursului și cu privire la inculpatul și în temeiul art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală, cu art.10 lit.h Cod procedură penală, se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva și a acestui inculpat pentru săvârșirea celor două infracțiuni.
În raport de declarația intimatei-parte vătămată dată în fața instanței de recurs, legătura de rudenie dintre părți, împrejurările concrete în care s-au săvârșit infracțiunile și situația din familia recurentului-inculpat, Curtea constată că se impune reținerea în favoarea recurentului-inculpat a circumstanțelor atenuate prevăzute de art.74 alin.2 Cod penal și dând eficiență prevederilor art.76 alin.1 lit.c Cod penal, se va aplica acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, o pedeapsă principală sub minimul special prevăzut de lege pentru această infracțiune.
Din certificatul de cazier judiciar - fl.69 rezultă că recurentul-inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, prin sentința penală nr.157/P/2003 a Tribunalului Neamț, fiind arestat la data de 17.04.2003 și liberat condiționat la data de 04.01.2007, rămânându-i de executat un rest de pedeapsă de 652 zile închisoare ( fila 69), astfel că, deoarece infracțiunea dedusă judecății a fost comisă până la împlinirea duratei pedepsei anterior aplicate, în mod corect s-a reținut pentru recurentul-inculpat recidiva poscondamnatorie, prevăzută de art.37 lit.a Cod penal.
Însă se impune a se observa că pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.157/P/2003 a Tribunalului Neamța fost contopită cu alte pedepse aplicate prin mai multe sentințe pentru alte infracțiuni concurente, prin sentința penală nr.2936 din data de 14.11.2006 a Judecătoriei Bacău, astfel că liberarea condiționată s-a dispus din executarea pedepsei rezultante aplicate prin această hotărâre de contopire, iar din cea aplicată prin sentința penală nr.157/P/2003 a Tribunalului Neamț.
Având în vedere aspectele reținute mai sus, privind individualizarea pedepsei pentru infracțiunea de violare de domiciliu, Curtea constată că se impune menținerea beneficiului liberării condiționate pentru restul de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa rezultantă aplicată prin sentința penală nr.2936 din data de 14.11.2006 a Judecătoriei Bacău.
Desigur că, date fiind antecedentele penale ale recurentului-inculpat și starea de recidivă, în cauză pedeapsa ce i se va aplica pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu va fi în regim de detenție, nefiind posibil un alt mod de individualizare judiciară a pedepsei.
Se va interzice recurentului-inculpat exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod penal.
Pentru inculpatul, având în vedere și prevederile art.385/7 Cod procedură penală, se vor reține în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.c și alin.2 Cod penal și dând eficiență dispozițiilor art.76 alin.1 lit.c Cod penal, se va coborî pedeapsa pentru infracțiunea de violare de domiciliu sub minimul special prevăzut de lege pentru această infracțiune și se va face aplicarea prevederilor art.81, 82 și 83 Cod penal, referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei principale.
Se va interzice și acestui inculpat exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod penal, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, se va dispune suspendarea condiționată a executării și a pedepsei accesorii. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.b și d Cod procedură penală, va fi admis recursul declarat de recurentul-inculpat, iar în baza art.385/7 Cod procedură penală, vor fi extinse efectele recursului și cu privire la inculpatul.
- fi casată în totalitatea decizia penală recurată și va fi desființată în parte și sentința penală pronunțată de Judecătoria Roman, județul N, cu privire la soluționarea laturii penale a cauzei, va fi reținută cauza spre rejudecare și în fond se va proceda în sensul celor mai sus arătate.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței pronunțate de prima instanță.
Se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul Neamț, a onorariului avocat oficiu în sumă de 200 lei, la instanță de apel, pentru inculpatul.
Se va constata că recurentul-inculpat a fost asistat la instanța de apel și la instanța de recurs de apărător ales.
În temeiul art.192 alin.1 pct.2 lit.c Cod procedură penală, va fi obligată partea vătămată - la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel și recurs vor fi lăsate în sarcina statului.
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.2 lit.b și d Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva deciziei penale nr.288/AP din data de 22.10.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț.
În baza art.385/7 Cod procedură penală extinde efectele recursului și cu privire la inculpatul.
Casează în totalitatea decizia penală recurată și desființează în parte și sentința penală nr.225 din data de 14.04.2008, pronunțată de Judecătoria Roman, județul N, cu privire la soluționarea laturii penale a cauzei, reține cauza spre rejudecare și în fond;
1. În baza art.192 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit. Cod penal, art.74 alin.2 Cod penal și art.76 alin.1 lit. Cod penal și art.80 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, condamnă inculpatul, fiul lui și, născut la data de 10.05.1978, în municipiul R, județul N, CNP -, studii 10 clase, necăsătorit, are 2 copii minori, fără ocupație, cu domiciliul în satul,-, comuna, județul N, recidivist, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În temeiul art.61 Cod penal, menține beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 652 zile închisoare, rămas de executat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.2936 din data de 14.11.2006, pronunțată de Judecătoria Bacău.
Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod penal, în condițiile și pe durata prevăzute de art.71 alin.2 Cod penal.
2. În baza art.192 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit.c și alin.2 Cod penal și art.76 alin.1 lit. Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, condamnă inculpatul, fiul lui și, născut la data de 26.03.1976, în municipiul R, județul N, CNP -, studii 10 clase, căsătorit, are 2 copii minori, muncitor, cu domiciliul în Comuna, județul N, necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În temeiul art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului.
Fixează, potrivit art.82 Cod penal, un termen de încercare de 4 (patru) ani, termen care va începe să curgă de la pronunțarea prezentei decizii.
În baza art.359 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatei asupra prevederilor art.83 Cod penal, în sensul că dacă în cursul termenului de încercare săvârșește din nou o infracțiune, pentru care se va pronunța o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea condiționată pentru pedeapsa aplicată în această cauză, dispunând executarea în întregime a acestei pedepse, care nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Interzice exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod penal, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării și a pedepsei accesorii.
În baza art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală, cu art.10 lit.h Cod procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art.217 alin.1 Cod penal, cu reținerea art.37 lit.a Cod penal pentru inculpatul și a infracțiunii de amenințare, prevăzută de art.193 Cod penal, întrucât partea vătămată - și-a retrag plângerea penală prealabilă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței pronunțate de prima instanță.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul Neamț, a onorariului avocat oficiu în sumă de 200 lei, la instanță de apel, pentru inculpatul.
Constată că recurentul-inculpat a fost asistat la instanța de apel și la instanța de recurs de apărător ales.
În temeiul art.192 alin.1 pct.2 lit.c Cod procedură penală, obligă partea vătămată -, fiica lui și, născută la data de 14.07.1977, în municipiul R, județul N, CNP -, cu domiciliul în municipiul R,-, județul N și fără forme legale în comuna, strada -, județul N să plătească statului suma de 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel și recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Ecaterina Ene, Dumitru Pocovnicu Anti Silviu
GREFIER,
Red.sent.penală -
Pronunțat dec.apel - //
Red.dec.recurs
El. - 4 ex.
19.03.2009
Președinte:Ecaterina EneJudecători:Ecaterina Ene, Dumitru Pocovnicu Anti Silviu